ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6271/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1435 din 11 decembrie 2009, Tribunalul București – secția a V – a civilă a admis acțiunea formulată de reclamantul V.M.A. împotriva pârâtului Municipiul București prin Primarul General, și în contradictoriu cu Ministerul Economiei și Finanțelor și a obligat pârâtul Municipiul București să restituie reclamantului în deplină proprietate și liniștită posesie prin dispoziție motivată imobilul situat în București, str. Abrud, sector 1, compus din teren în suprafață de 168 m.p., și construcție. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele: Prin notificarea nr. 3337 din 8 mai 2001, V.F. a solicitat restituirea imobilului situat în București, str. Abrud, sector 1. Notificarea nu a fost soluționată iar la data de 18 aprilie 2007 V.F.

a decedat, de pe urma acesteia rămânând ca moștenitor V.M.A., cum rezultă din certificatul de calitate de moștenitor din 4 septembrie 2007 eliberat de Biroul Notarului Public L.A. Acțiunea dedusă judecății având natura unei contestații împotriva lipsei răspunsului unității deținătoare în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, asimilat unui răspuns negativ este admisibilă cum s-a statuat prin decizia nr. XX/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secțiile Unite, în recurs în interesul legii. Pe fond, prima instanță a reținut că, imobilul în litigiu, compus din teren (lungime 22,6 m.p. – lățime 8 m) și construcții reprezintă o casă de zid și a aparținut inițial lui A.G. și A.M.

așa cum rezultă din contractul de vânzare – cumpărare din 11 iunie 1919, contract în care este trecută str. Abrud fostă Georgescu I, cum rezultă și din certificatul din 20 septembrie 2001 eliberat de Primăria Municipiului București – Serviciul Nomenclatură Urbană și din adresele din 18 septembrie 2002 și din 25 octombrie 2001 eliberate de DITL, sector 1. A mai reținut prima instanță că reclamantul și-a dovedit calitatea de persoană îndreptățită în sensul art. 4 din Legea nr. 10/2001. Imobilul în litigiu, compus din teren în suprafața de 168 m.p., și construcții a fost preluat de stat în baza Decretului nr. 222/1951, prin sentința civilă nr. 751 din 25 octombrie 1952 pronunțată de Tribunalul Popular al Raionului Grivița Roșie pentru neplata unor impozite restante.

Preluarea fiind abuzivă în raport cu dispozițiile art. 2 lit. d) din Legea nr. 10/2001, îndreptățește reclamantul să pretindă restituirea în natură potrivit art. 1 alin. (1) și art. 9 din Legea nr. 10/2001. Restituirea în natură este posibilă, întrucât din adresele nr. 19204 din 19 august 2002 și nr. 19203 din 22 august 2002 eliberate de A.F.I., adresa nr. 2315 din 11 iulie 1996 eliberată de SC R.V. SA și nr. 29280/8394 din 20 septembrie 2001 eliberată de SC R. SA, rezultă că imobilul din litigiu nu a făcut obiectul vânzărilor în temeiul Legii nr. 10/2001. În ceea ce privește Ministerul Finanțelor Publice prima instanță a constatat că acesta nu are calitate procesual pasivă în cauză. Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Municipiul București prin Primarul General.

Prin apelul formulat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a criticat hotărârea în sensul admiterii excepției lipsei calității procesual pasive și a respingerii acțiunii fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, iar pe fond, în sensul respingerii acțiunii. Pe capătul de cerere prin care se solicită să se constate că imobilul a fost preluat de stat în mod abuziv pârâtul – apelant a invocat excepția lipsei de interes în ceea ce privește nevalabilitatea titlului statului motivat de faptul că prin Legea nr. 247/2005 nu se mai face distincție între imobilele preluate de stat cu titlu sau fără titlu.

Prin motivele de apel formulate de pârâtul – apelant Municipiul București prin Primarul General s-a solicitat schimbarea în tot a hotărârii apelate, iar pe fond, respingerea acțiunii ca neîntemeiată, întrunit potrivit art. 23 în înțelesul dat de Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau după caz de la data depunerii actelor doveditoare, potrivit art. 22 unitatea deținătoare fiind obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după caz, dispoziție motivată, asupra cererii de restituirii în natură sau prin măsuri reparatorii. Instanța de judecată a dispus restituirea în natură, dar nu a determinat dacă imobilul este liber în înțelesul art. 10 din legea nr. 10/2001.

În cazul în care persoana îndreptățită a depus odată cu notificarea toate actele de care aceasta înțelege să uzeze pentru dovedirea cererii de restituire, termenul de 60 de zile curge de la data depunerii notificării. Dacă actele doveditoare nu au fost depuse odată cu notificarea termenul respectiv va curge de la data depunerii acestora. A mai arătat că, dacă persoana îndreptățită a primit o despăgubire, restituirea în natură este condiționată de rambursarea diferenței dintre valoarea construcției demolate așa cum a fost calculată în documentația de stabilire a despăgubirilor, actualizată cu coeficientul de actualizare stabilit conform legislației în vigoare. Curtea de Apel București – secția a III – a civilă și pentru cauze cu minori și familie prin decizia nr. 592/A din 26 octombrie 2010 a admis apelul formulat de apelantul – pârât Ministerul Finanțelor Publice în contradictoriu cu intimatul – reclamant V.M.A.

și pârâtul – apelant Municipiul București prin Primarul General, a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că, a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței. A respins apelul formulat împotriva aceleiași sentințe de pârâtul Municipiul București prin Primarul General. Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reținut, în esență următoarele: Lipsa răspunsului entității investite cu soluționarea notificării echivalează cu refuzul restituirii imobilului, refuz ce nu poate rămâne necenzurat, întrucât nicio dispoziție legală nu limitează dreptul celui care se consideră neîndreptățit de a se adresa instanței.

Dat fiind că, Primăria Municipiului București a fost învestită cu soluționarea notificării la 8 mai 2001, nesoluționată până în prezent, vătămarea pricinuită reclamantului în exercitarea drepturilor acestuia fundamentate pe prevederile legii speciale poate fi examinată în cauza dedusă judecății. Nicio prevedere a Legii nr. 10/2001 nu limitează completarea probatoriului în etapa judecății, întrucât rolul judecății nu se poate limita la verificarea probelor administrate în fața persoanei juridice notificate. Contrar criticilor formulate de apelantul – pârât Municipiul București prin Primarul General, instanța a stabilit pe baza probelor administrate că imobilul din litigiu este liber și poate fi restituit în natură.

Criticile apelantului nu au fost susținute nici în faza apelului de probe în sens contrar. Nici în ceea ce privește posibilitatea ca fostul proprietar să fi încasat despăgubiri nu s-au produs probe de către apelant, astfel că susținerile acestuia rămân simple supoziții; În ceea ce privește apelul formulat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, curtea a constatat că nu pot fi primite criticile privind lipsa de interes a reclamantului referitoare la capătul de cerere având ca obiect nevalabilitatea titlului statului, față de excepția invocată ca motiv de apel, deoarece un astfel de capăt de cerere nici nu a fost formulat de reclamant, acesta solicitând să se constate că imobilul din litigiu a fost preluat abuziv de către stat.

A reținut ca întemeiat motivul de apel referitor la lipsa calității procesuale pasive a pârâtului în raport cu obiectul cauzei dedusă judecății, tribunalul nefiind sesizat cu o acțiune în revendicare. Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs pârâtul Municipiul București prin Primarul General invocând cazul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Dezvoltând criticile de nelegalitate, recurentul – pârât a susținut că termenul de 60 de zile pentru soluționarea notificării poate avea două date de referință, fie data depunerii notificării, fie data depunerii actelor doveditoare, conform art. 23 din Legea nr. 10/2001. În cazul în care persoana îndreptățită a depus o dată cu notificarea toate actele de care aceasta înțelege să uzeze pentru dovedirea cererii de restituire, termenul de 60 de zile curge de la data depunerii notificării.

A mai susținut că instanțele de judecată au dispus restituirea în natură a imobilului din litigiu fără a clarifica situația juridică a acestuia în sensul de a se stabili dacă acest imobil este liber și poate fi restituit. Față de cele expuse, recurentul – pârât a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiate. Examinând decizia atacată prin prisma criticilor de nelegalitate invocate și în raport de normele legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Municipiul București prin Primarul General va fi respins pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Din interpretarea dispozițiilor art. 25 alin. (1) și art. 23 din Legea nr. 10/2001 rezultă că actele doveditoare pot fi depuse până la data soluționării notificării, adică în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării.

Depunerea sau nu a actelor este lăsată la libera apreciere a persoanei îndreptățite, altfel putând da naștere unui abuz din partea unității deținătoare prin solicitarea a tot felul de acte. Pe de altă parte, acest motiv de recurs nu poate fi primit și pentru că, prin Decizia nr. XX/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dată în soluționarea unui recurs în interesul legii, s-a stabilit că, în aplicarea dispozițiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoarei de a răspunde la notificarea părții interesate.

Nefondată este și critica referitoare la stabilirea situației juridice a imobilului în sensul de a se stabili dacă este liber și dacă poate fi restituit în natură, deoarece din actele provenite chiar din partea recurentului rezultă că imobilul din litigiu poate fi restituit în natură. Așa fiind, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul formulat de pârâtul Municipiul București prin Primarul General împotriva deciziei civile nr. 592/A din 26 octombrie 2010 a Curții de Apel București va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâtul Municipiul București, prin Primarul General împotriva deciziei civile nr. 592/A din 26 octombrie 2010 a Curții de Apel București — secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 septembrie 2011.