ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6271/2011

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.

1435 din 11 decembrie 2009, Tribunalul București – secția a V – a civilă a

admis acțiunea formulată de reclamantul V.M.A. împotriva pârâtului Municipiul

București prin Primarul General, și în contradictoriu cu Ministerul Economiei

și Finanțelor și a obligat pârâtul Municipiul București să restituie

reclamantului în deplină proprietate și liniștită posesie prin dispoziție

motivată imobilul situat în București, str. Abrud, sector 1, compus din teren

în suprafață de 168 m.p., și construcție.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță a reținut următoarele:

Prin notificarea nr. 3337

din 8 mai 2001, V.F. a solicitat restituirea imobilului situat în București,

str. Abrud, sector 1.

Notificarea nu a fost

soluționată iar la data de 18 aprilie 2007 V.F. a decedat, de pe urma acesteia

rămânând ca moștenitor V.M.A., cum rezultă din certificatul de calitate de

moștenitor din 4 septembrie 2007 eliberat de Biroul Notarului Public L.A.

Acțiunea dedusă

judecății având natura unei contestații împotriva lipsei răspunsului unității

deținătoare în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, asimilat unui răspuns

negativ este admisibilă cum s-a statuat prin decizia nr. XX/2007 pronunțată de

Înalta Curte de Casație și Justiție – Secțiile Unite, în recurs în interesul

legii.

Pe fond, prima instanță

a reținut că, imobilul în litigiu, compus din teren (lungime 22,6 m.p. – lățime 8 m) și construcții reprezintă o casă de zid și a aparținut inițial lui A.G. și A.M.

așa cum rezultă din contractul de vânzare – cumpărare din 11 iunie 1919,

contract în care este trecută str. Abrud fostă Georgescu I, cum rezultă și din

certificatul din 20 septembrie 2001 eliberat de Primăria Municipiului București

– Serviciul Nomenclatură Urbană și din adresele din 18 septembrie 2002 și din

25 octombrie 2001 eliberate de DITL, sector 1.

A mai reținut prima

instanță că reclamantul și-a dovedit calitatea de persoană îndreptățită în

sensul art. 4 din Legea nr. 10/2001.

Imobilul în litigiu,

compus din teren în suprafața de 168 m.p., și construcții a fost preluat de

stat în baza Decretului nr. 222/1951, prin sentința civilă nr. 751 din 25

octombrie 1952 pronunțată de Tribunalul Popular al Raionului Grivița Roșie

pentru neplata unor impozite restante.

Preluarea fiind

abuzivă în raport cu dispozițiile art. 2 lit. d) din Legea nr. 10/2001,

îndreptățește reclamantul să pretindă restituirea în natură potrivit art. 1 alin.

(1) și art. 9 din Legea nr. 10/2001.

Restituirea în natură

este posibilă, întrucât din adresele nr. 19204 din 19 august 2002 și nr. 19203

din 22 august 2002 eliberate de A.F.I., adresa nr. 2315 din 11 iulie 1996

eliberată de SC R.V. SA și nr. 29280/8394 din 20 septembrie 2001 eliberată de

SC R. SA, rezultă că imobilul din litigiu nu a făcut obiectul vânzărilor în

temeiul Legii nr. 10/2001.

În ceea ce privește

Ministerul Finanțelor Publice prima instanță a constatat că acesta nu are

calitate procesual pasivă în cauză.

Împotriva acestei sentințe

au declarat apel pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Municipiul București

prin Primarul General.

Prin apelul formulat

pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a criticat hotărârea în sensul admiterii

excepției lipsei calității procesual pasive și a respingerii acțiunii fiind

formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, iar pe fond,

în sensul respingerii acțiunii.

Pe capătul de cerere

prin care se solicită să se constate că imobilul a fost preluat de stat în mod

abuziv pârâtul – apelant a invocat excepția lipsei de interes în ceea ce

privește nevalabilitatea titlului statului motivat de faptul că prin Legea nr. 247/2005

nu se mai face distincție între imobilele preluate de stat cu titlu sau fără

titlu.

Prin motivele de apel

formulate de pârâtul – apelant Municipiul București prin Primarul General s-a

solicitat schimbarea în tot a hotărârii apelate, iar pe fond, respingerea

acțiunii ca neîntemeiată, întrunit potrivit art. 23 în înțelesul dat de Normele

Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, în termen de 60 de zile de la

înregistrarea notificării sau după caz de la data depunerii actelor

doveditoare, potrivit art. 22 unitatea deținătoare fiind obligată să se

pronunțe, prin decizie sau, după caz, dispoziție motivată, asupra cererii de

restituirii în natură sau prin măsuri reparatorii.

Instanța de judecată

a dispus restituirea în natură, dar nu a determinat dacă imobilul este liber în

înțelesul art. 10 din legea nr. 10/2001.

În cazul în care

persoana îndreptățită a depus odată cu notificarea toate actele de care aceasta

înțelege să uzeze pentru dovedirea cererii de restituire, termenul de 60 de

zile curge de la data depunerii notificării.

Dacă actele

doveditoare nu au fost depuse odată cu notificarea termenul respectiv va curge

de la data depunerii acestora.

A mai arătat că, dacă

persoana îndreptățită a primit o despăgubire, restituirea în natură este condiționată

de rambursarea diferenței dintre valoarea construcției demolate așa cum a fost

calculată în documentația de stabilire a despăgubirilor, actualizată cu

coeficientul de actualizare stabilit conform legislației în vigoare.

Curtea de Apel

București – secția a III – a civilă și pentru cauze cu minori și familie prin

decizia nr. 592/A din 26 octombrie 2010 a admis apelul formulat de apelantul – pârât Ministerul Finanțelor Publice în contradictoriu cu intimatul –

reclamant V.M.A. și pârâtul – apelant Municipiul București prin Primarul

General, a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că, a respins acțiunea

formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, ca fiind

introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

A menținut celelalte

dispoziții ale sentinței.

A respins apelul

formulat împotriva aceleiași sentințe de pârâtul Municipiul București prin

Primarul General.

Pentru a hotărî

astfel, curtea de apel a reținut, în esență următoarele:

Lipsa răspunsului

entității investite cu soluționarea notificării echivalează cu refuzul

restituirii imobilului, refuz ce nu poate rămâne necenzurat, întrucât nicio

dispoziție legală nu limitează dreptul celui care se consideră neîndreptățit de

a se adresa instanței.

Dat fiind că, Primăria

Municipiului București a fost învestită cu soluționarea notificării la 8 mai

2001, nesoluționată până în prezent, vătămarea pricinuită reclamantului în

exercitarea drepturilor acestuia fundamentate pe prevederile legii speciale

poate fi examinată în cauza dedusă judecății.

Nicio prevedere a

Legii nr. 10/2001 nu limitează completarea probatoriului în etapa judecății,

întrucât rolul judecății nu se poate limita la verificarea probelor

administrate în fața persoanei juridice notificate.

Contrar criticilor

formulate de apelantul – pârât Municipiul București prin Primarul General,

instanța a stabilit pe baza probelor administrate că imobilul din litigiu este

liber și poate fi restituit în natură.

Criticile apelantului

nu au fost susținute nici în faza apelului de probe în sens contrar.

Nici în ceea ce

privește posibilitatea ca fostul proprietar să fi încasat despăgubiri nu s-au

produs probe de către apelant, astfel că susținerile acestuia rămân simple

supoziții;

În ceea ce privește

apelul formulat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, curtea a constatat că

nu pot fi primite criticile privind lipsa de interes a reclamantului

referitoare la capătul de cerere având ca obiect nevalabilitatea titlului

statului, față de excepția invocată ca motiv de apel, deoarece un astfel de

capăt de cerere nici nu a fost formulat de reclamant, acesta solicitând să se

constate că imobilul din litigiu a fost preluat abuziv de către stat.

A reținut ca

întemeiat motivul de apel referitor la lipsa calității procesuale pasive a pârâtului

în raport cu obiectul cauzei dedusă judecății, tribunalul nefiind sesizat cu o

acțiune în revendicare.

Împotriva acestei din

urmă hotărâri a declarat recurs pârâtul Municipiul București prin Primarul

General invocând cazul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Dezvoltând criticile

de nelegalitate, recurentul – pârât a susținut că termenul de 60 de zile pentru

soluționarea notificării poate avea două date de referință, fie data depunerii

notificării, fie data depunerii actelor doveditoare, conform art. 23 din Legea nr.

10/2001.

În cazul în care

persoana îndreptățită a depus o dată cu notificarea toate actele de care

aceasta înțelege să uzeze pentru dovedirea cererii de restituire, termenul de

60 de zile curge de la data depunerii notificării.

A mai susținut că

instanțele de judecată au dispus restituirea în natură a imobilului din litigiu

fără a clarifica situația juridică a acestuia în sensul de a se stabili dacă

acest imobil este liber și poate fi restituit.

Față de cele expuse,

recurentul – pârât a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei

recurate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiate.

Examinând decizia

atacată prin prisma criticilor de nelegalitate invocate și în raport de normele

legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul declarat de

pârâtul Municipiul București prin Primarul General va fi respins pentru

considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Din interpretarea

dispozițiilor art. 25 alin. (1) și art. 23 din Legea nr. 10/2001 rezultă că actele

doveditoare pot fi depuse până la data soluționării notificării, adică în

termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării.

Depunerea sau nu a

actelor este lăsată la libera apreciere a persoanei îndreptățite, altfel putând

da naștere unui abuz din partea unității deținătoare prin solicitarea a tot

felul de acte.

Pe de altă parte,

acest motiv de recurs nu poate fi primit și pentru că, prin Decizia nr. XX/2007

a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dată în soluționarea unui recurs în

interesul legii, s-a stabilit că, în aplicarea dispozițiilor art. 26 alin. (3)

din Legea nr. 10/2001, republicată, instanța de judecată este competentă să

soluționeze pe fond nu numai contestația împotriva deciziei/dispoziției de

respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a

imobilelor preluate abuziv, ci și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul

refuzului nejustificat al entității deținătoarei de a răspunde la notificarea

părții interesate.

Nefondată este și

critica referitoare la stabilirea situației juridice a imobilului în sensul de

a se stabili dacă este liber și dacă poate fi restituit în natură, deoarece din

actele provenite chiar din partea recurentului rezultă că imobilul din litigiu

poate fi restituit în natură.

Așa fiind, în temeiul

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul formulat de pârâtul Municipiul

București prin Primarul General împotriva deciziei civile nr. 592/A din 26

octombrie 2010 a Curții de Apel București va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de pârâtul Municipiul București, prin Primarul General împotriva

deciziei civile nr. 592/A din 26 octombrie 2010 a Curții de Apel București — secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 22 septembrie 2011.