ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 44/2013

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 548/2007, pronunțată în Dosarul nr. 952/103/2006 al Tribunalului Neamț a fost respinsă ca inadmisibilă acțiunea în daune formulată de reclamantul C.N.V. împotriva Statului Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice București. Tribunalul a reținut, în fapt, următoarele: Dispozițiile art. 504 C. proc. pen. prevăd că: „Orice persoană care a fost condamnată definitiv, are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite, dacă în urma rejudecării cauzei s-a stabilit prin hotărâre definitivă că nu a săvârșit fapta imputată ori că acea faptă nu există.

Are dreptul la repararea pagubei și persoana care a fost arestată iar ulterior, pentru motivele arătate în aliniatul precedent, a fost scoasă de sub urmărire penală sau a fost achitată". Prin decizia nr. 255 din 20 septembrie 2001 a C.S.J., s-a statuat că de dispozițiile art. 504 beneficiază și persoana împotriva căreia s-a luat o măsură preventivă, iar ulterior, a fost scoasă de sub urmărire penală sau a fost achitată în temeiul oricăruia dintre cazurile de achitare prevăzute de C. proc. pen.. Din dispozițiile legale enunțate rezultă că nu orice persoană care a fost arestată beneficiază de repararea pagubei ci doar aceia care ulterior, au fost achitați sau scoși de sub urmărire penală pentru oricare din cazurile prevăzute de C. proc.

pen.. Potrivit dispozițiilor art. 11 din C. proc. pen. achitarea și scoaterea de sub urmărire penală se dispune în cazurile prevăzute de art. 10 lit, a)-e). Din cuprinsul ordonanței nr. 7/P/2002 din 20 ianuarie 2004 emisă de Parchetul Național Anticorupție, coroborată cu mandatul de arestare preventivă din 1999 emis de Curtea Militară de Apel București, Ordonanța din 9 iulie 2002 și biletul de liberare din 5 noiembrie 2002, rezultă că reclamantul a fost cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 254 C. pen. și art. 248 1 C. pen. și arestarea preventivă s-a dispus pentru această din urmă infracțiune. Potrivit adresei nr. 188/P/2005 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita - prin rezoluția nr. 188/P din 13 aprilie 2006 s-a dispus încetarea urmăririi penale pornită împotriva reclamantului în baza art. 11 lit. c) raportat la art. 10 lit. g) C. proc.

pen., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 248 C. pen.. Rezultă așadar, că întrucât arestarea reclamantului s-a făcut pentru infracțiunea prevăzută de art. 248 C. pen. iar soluția pronunțată în cauză nu a fost de scoatere de sub urmărire penală, ci de încetarea urmării penale pentru motivul prevăzut de (art. 10 lit. g) C. proc. pen.) care nu se circumscrie celor prevăzute de art. 10 lit. a)-e) C. pen., acțiunea apare ca inadmisibilă. Chiar dacă prin Ordonanța nr. 7/P/2002 a Parchetului Național Anticorupție s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de reclamant pentru infracțiunea prevăzută de art. 254 C. pen., cum pentru această faptă nu a fost arestat, nu-i pot fi aplicabile dispozițiile art. 504, aliniat 2 C. proc.

pen.. Acțiunea reclamantului nu poate fi admisă nici în temeiul dis. art. 998-999 C. civ., așa cum a solicitat, întrucât aceste dispoziții nu pot constitui temei pentru antrenarea răspunderii statului pentru erorile judiciare. Reglementarea legală ce stabilește în ce constau erorile judiciare, pentru care poate fi angajată răspunderea statului, este art. 504 C. proc. pen. raportat la art. 52 alin. (3) din Constituția României, care statuează că statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare săvârșite în procesele penale. În aceste condiții nu se poate reține că dispozițiile art. 504 alin. (1) C. proc. pen. constituie o aplicare concretă a principiilor consacrate de art. 998-999 C. civ.

și că statul are o răspundere nelimitată și necondițională, întrucât prevederile în temeiul căror poate fi obligat statul să răspundă patrimonial, sunt cele sus-mentionate. Pentru considerentele arătate, acțiunea reclamantului a fost respinsă.

Împotriva hotărârii a promovat apel reclamantul care a criticat nelegalitatea și netemeinicia acesteia invocând, în esență, faptul că, în mod greșit i-a fost respinsă acțiunea ca inadmisibilă, fără să se aibă în vedere faptul că, a fost privat de libertate, în mod abuziv, în perioada 09 iulie 2002-05 noiembrie 2002, reținându-se că, arestarea s-a făcut pentru infracțiunea prevăzută de art. 248 C. pen., iar soluția pronunțată în cauză nu a fost scoaterea de sub urmărire penală, ci de încetare a urmăririi penale, în temeiul art. 10 lit. g); cum acest motiv de încetare nu se circumscrie celor prevăzute de art. 10 lit. a)-e), a arătat instanța de fond, acțiunea este inadmisibilă cu atât mai mult cu cât neînceperea urmăririi penale s-a pronunțat și pentru infracțiunea prevăzută de art. 254 C. pen., infracțiune pentru care nu a fost arestat.

A mai invocat apelantul, că, în fapt, greșit s-a apreciat, faptul că dispozițiile art. 998-999 C. civ. nu pot constitui temeiuri pentru antrenarea răspunderii statului, reglementarea legală fiind numai cea prevăzută de art. 504 C. proc. pen.. În cauză, s-a ignorat, totodată jurisprudența națională în spețe similare, precum și jurisprudența CEDO. Intimata-pârâtă D.G.F.P. Neamț, în numele și pentru Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de reprezentant legal al Statului Român, a solicitat respingerea ca nefondat a apelului întrucât potrivit adresei din 2005 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita, prin rezoluția din 2006 s-a dispus încetarea urmăririi penale pentru motivul prevăzut de art. 10 lit. g) C. proc.

pen., care nu se circumscrie motivelor prevăzute de art. 10 lit. a)-e) C. pen., context în care în mod corect acțiunea a fost respinsă. A mai invocat intimata-pârâtă, faptul că, deși prin Ordonanța nr. 7/2002 al P.N.A. s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de apelant pentru infracțiunea prevăzută de art. 254 C. pen., pentru această infracțiune nu a fost arestat pentru a putea solicita daune în condițiile art. 504 alin. (2) C. proc. pen.. A mai invocat intimata, că în mod corect s-a reținut de către prima instanță faptul că, în speță, nu sunt incidente dispozițiile art. 998-999 C. civ.. Prin cererea depusă la dosar apelantul-reclamant a învederat instanței că a formulat plângere împotriva rezoluției procurorului, pronunțată în Dosarul nr. 188/P/2005 prin care a solicitat scoaterea de sub urmărire penală în temeiul art. 10 lit. a) C. proc.

pen., întrucât nu a săvârșit infracțiunile pentru care a fost reținut, în loc de art. 10 lit. g), anexând apelului o serie de înscrisuri prin care a înțeles să își ateste susținerile. Urmare a adresei din 2002 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a celor învederate de apelant cu privire la stadiul soluționării plângerilor formulate în mai multe cauze penale, printre care și Dosarul nr. 188/P/2005, instanța la 28 ianuarie 2008, a dispus suspendarea soluționării cauzei până la soluționarea plângerilor penale, suspendare dispusă în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ.. Cauza a fost repusă pe rol la 31 martie 2008. Apelantul, prin apărător, la termenul din 21 aprilie 2008, a solicitat, din nou, suspendarea soluționării pricinii, în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc.

civ. având în vedere faptul că, plângerea formulată împotriva rezoluției pronunțate în Dosarul 188/P/2005 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita nu a fost soluționată, cerere admisă, prin încheierea din acea dată. Cauza a fost repusă pe rol la 14 decembrie 2009, la termenul din 18 ianuarie 2010, acordat la cererea intimatei pentru lipsire de apărare, punându-se în discuție încuviințarea repunerii pe rol în funcție de stadiul soluționării plângerii formulată de apelant împotriva rezoluției pronunțate în Dosarul nr. 188/P/2005 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita. Întrucât plângerea în cauză avea termen de soluționare 31 martie 2010, (conform adresei din 14 ianuarie 2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Miercurea-Ciuc) și a susținerilor apelantului, care, prezent în instanță, a reiterat cererea de suspendare a soluționării prezentului dosar, instanța, prin încheierea de ședință din 18 ianuarie 2010, a respins repunerea pe rol a acestuia.

Urmare a verificărilor privind stadiul soluționării Dosarului 188/P/2005 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita, cauza a fost repusă pe rol și la solicitarea apelantului formulată în ședința din 26 martie 2012, care, a depus copie a deciziei penale nr. 168/R din 21 septembrie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 4582/258/2009 de Tribunalul Harghita. În raport de data deciziei penale depusă la dosar, (21 septembrie 2010) și data de 18 ianuarie 2010 (când s-a respins cererea de repunere pe rol), instanța, a invocat din oficiu excepția perimării căii de atac exercitate. Prin apărător, apelantul, la termenul din 23 aprilie 2012, a solicitat respingerea ca nefondată a excepției, având în vedere faptul că nu se poate reține culpa acestuia.

Prin decizia nr. 13 din 23 aprilie 2012, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, a constatat perimat apelul civil promovat de reclamantul C.N.V. împotriva sentinței civile nr. 548 din 14 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Neamț în Dosarul nr. 952/103/2006 (nr. format vechi 3174/2006). Curtea de Apel a reținut următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ. cererea de chemare în judecată, contestație, apel, recurs se perima de drept dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Partea nu se socotește în vină, când actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu. Art. 250 alin. (1) C. proc. civ. menționează faptul că este suspendat cursul perimării cât timp dăinuiește suspendarea judecării, pronunțată de instanță în cazurile prevăzute de art. 244 C. proc.

civ. și alte cazuri stabilite de lege, dacă suspendarea nu este cauzată de lipsa de stăruință a părților în judecată. Alin. (3) al art. 250 C. proc. civ. prevede că perimarea, se suspendă, de asemenea, pe timpul cât partea este împiedicată de a stărui în judecată din pricina unor împrejurări mai presus de voința sa. Art. 244 alin. (2) C. proc. civ. menționează că suspendarea va dăinui până când hotărârea pronunțată în pricina care a motivat suspendarea a devenit irevocabilă. În speță, pricina a fost suspendată, în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc.

civ., la data de 21 aprilie 2008, repunerea pe rol fiind respinsă prin încheierea din 18 ianuarie 2010, în contextul în care, plângerea formulată împotriva rezoluției procurorului, pronunțată în Dosarul nr. 188/P/2005 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita, avea termen la 10 martie 2010. Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că prin sentința penală nr. 289 din 14 aprilie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 4582/258/2009 al Judecătoriei Miercurea-Ciuc, a fost admisă excepția tardivității plângerii formulate de apelantul din prezenta speță împotriva rezoluției pronunțată în Dosarul nr. 188/P/2005 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita, plângerea fiind respinsă ca tardivă.

Recursul declarat de apelant împotriva sentinței penale anterior menționate a fost respins prin decizia penală nr. 168/R din 21 septembrie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 4582/258/2009 al Tribunalului Harghita, hotărârea devenind irevocabilă la data anterior menționată, respectiv 21 septembrie 2010. Suspendarea facultativă a judecății, astfel cum dispune expres art. 244 C. proc. civ. dăinuie până când hotărârea pronunțată în cauza ce a determinat suspendarea a rămas irevocabilă. Pe cale de consecință, o dată ce hotărârea a rămas irevocabilă, suspendarea încetează, iar termenul de perimare își reia cursul firesc; de aceea, spre a evita împlinirea termenului de prescripție, părțile sunt obligate să stăruie în continuarea judecății, instanța, având posibilitatea, iar nu obligația de a dispune repunerea pe rol a cauzei de îndată ce cunoaște că hotărârea pronunțată în cauza ce a determinat suspendarea, a rămas irevocabilă.

Având în vedere faptul că, de la data de 18 ianuarie 2010 când s-a respins repunerea pe rol a cauzei, suspendate în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ. respectiv, la 21 aprilie 2010, data rămânerii irevocabile a deciziei penale nr. 168/R din 21 septembrie 2010 și data cererii de încuviințare a repunerii pe rol, 26 martie 2012, a trecut mai mult de un an, în speță, nefiind incidente dispozițiile art. 248 alin. (2) C. proc. civ. referitoare la actele de procedură îndeplinite din oficiu de către instanță, instanța, în temeiul art. 248, art. 252 C. proc. civ., a apreciat excepția perimării apelului fondată. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs reclamantul C.N.V., invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.. În dezvoltarea acestui motiv de recurs s-a invocat ca instanța a făcut o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 248 și art. 244 alin. (2) C. proc. civ.. A susținut reclamantul că nu se află în culpă procesuală motivat de faptul că suspendarea judecății s-a dispus de către instanță în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ., iar instanța avea obligația de a dispune repunerea pe rol a cauzei la data soluționării irevocabile a cauzei care a determinat suspendarea judecății iar dispozițiile art. 244 alin. (2) C. proc. civ., nu prevăd că repunerea pe rol se realizează la cererea părții, aceasta operând de drept. Recursul nu este fondat pentru următoarele considerente: Raportat la situația de fapt reținută de către instanța de apel privind cursul judecății în apel, se constată că în cauză s-a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 244 alin. (1) pct. 1 și art. 248-253 C. proc.

civ.. Suspendarea reprezintă un incident procedural survenit în cursul judecății și are ca efect sistarea temporară a procedurii de judecată ca urmare a apariției unor împrejurări voite de părți sau independente de voința lor. Prevederile art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., reglementează un caz de suspendare facultativă a judecății, întrucât permit instanței să aprecieze cu privire la necesitatea întreruperii vremelnice a cursului judecății. Odată luată măsura suspendării în baza art. 244 C. proc. civ., nu se mai poate reveni asupra ei, întrucât dispozițiile aliniatului ultim au caracter imperativ, impunând ca starea de suspendare să dureze până la pronunțarea unei hotărâri irevocabile în cealaltă pricină.

Repunerea pe rol a cauzei s-a dispus de către instanță în vederea efectuării de verificări privind stadiul soluționării cauzei care a determinat suspendarea, și urmare a constatării nesoluționării irevocabile a acesteia s-a menținut în mod legal măsura suspendării. Este neîntemeiată susținerea reclamantului în sensul că, după suspendarea judecății în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., instanța avea obligația să repună cauza pe rol din oficiu pentru a nu opera perimarea. Obligația de a solicita repunerea pe rol a cauzei, după soluționarea irevocabilă a pricinii care a motivat suspendarea, revine părții care trebuie să stăruie în continuarea judecății, instanța neavând obligația de a repune pe rol cauza, dovada încetării cauzei care a determinat măsura suspendării trebuind fi făcută de persoana interesată și care trebuie să manifeste diligente pentru continuarea judecății.

Având în vedere atitudinea procesuală a reclamantului, care după soluționarea irevocabilă a cauzei care a determinat suspendarea judecății, nu a formulat cerere de repunere pe rol, în mod legal și fondat a reținut instanța că în cauză a operat sancțiunea perimării. Având în vedere aceste considerente, urmează ca, în baza art. 312 C. proc. civ., a se respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul C.N.V. împotriva deciziei nr. 13 din 23 aprilie 2012 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 ianuarie 2013.