ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3750/2012

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 1 noiembrie 2012, Curtea de Apel lași, Secția Penală și pentru Cauze cu Minori, investită cu soluționarea apelurilor declarate de inculpații F.G. și F.M. împotriva sentinței penale nr. 339 din 6 septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul lași, a dispus în baza art. 300 2 C. proc. pen. raportat la art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen. a constatat legală și temeinică arestarea preventivă a celor doi inculpați iar în temeiul art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen., a menținut măsura arestării preventive a inculpaților F.G. și F.M. Instanța a reținut, în esență, următoarele: Inculpații F.M. și F.G.

au fost arestați preventiv prin încheierea de ședință nr. 35 din 13 martie 2011 a Tribunalului lași, emițându-se pe numele acestora mandatele de arestare preventivă nr. 14/U din 13 martie 2011 în ceea ce îl privește pe inculpatul F.G. și nr. 15/U din 13 martie 2011 privind pe inculpatul F.M. pentru o perioadă de 29 zile, în temeiul dispozițiilor art. 136, 143 și art. 148 lit. f) C. proc. pen., măsura fiind dispusă în cursul urmăririi penale și a fost prelungită și menținută în cursul judecății, în acord cu dispozițiile prevăzute de art. 136, 143, 148 lit. f), 149 1 și 151 C. proc. pen., și în acord cu dispozițiile art. 300 1 și 300 2 și art. 160 b C. proc. pen. Prin sentința penală de condamnare, după condamnarea inculpaților, în baza art. 350 C. proc.

pen., s-a dispus menținerea măsurii arestării preventive a inculpaților și s-a dedus durata arestării preventive la zi, conform art. 88 C. pen. Astfel s-a apreciat că măsura arestării preventive a inculpaților este legală și temeinică, dispusă cu respectarea dispozițiilor legale prin care este reglementată. Baza factuală care constituie premisa arestării preventive a inculpaților nu s-a modificat, pentru aceasta existând probe și indicii temeinice care justifică bănuiala rezonabilă că inculpații au săvârșit infracțiunea pentru care sunt judecați în prezenta cauză, în sensul dispozițiilor art. 143 C. proc. pen. Temeiul de arestare inițial, prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen.

subzistă și în prezent și continuă să fundamenteze măsura arestării preventive a inculpaților, atât sub aspectul duratei pedepsei prevăzută de lege cât și sub aspectul pericolului concret pentru ordinea publică pe care lăsarea în libertate a inculpaților o reprezintă pentru ordinea publică, prezervarea ordinii publice continuând să fie prevalentă datelor ce țin de persoana inculpaților. Pericolul pentru ordinea publică se deduce din modalitatea și împrejurările concrete în care se presupune că au săvârșit fapta, modalitatea și circumstanțele reale ale comiterii ei, natura și gradul de pericol social a acesteia, limitele de pedeapsă prevăzute de lege.

Totodată, s-a apreciat că măsura arestării preventive nu încalcă prezumția de nevinovăție a inculpaților în comiterea infracțiunii, elementele de fapt și de drept ce trebuie examinate și analizate în cazul măsurilor preventive, nefiind aceleași cu cele care trebuie examinate și care fundamentează fapta și vinovăția inculpaților în urma cercetării judecătorești și care constituie obiect al judecății. În cazul măsurii arestării preventive se examinează indicii și probe care justifică bănuiala rezonabilă de comitere a faptelor prevăzute de legea penală precum și incidența cazurilor de arestare preventivă prev. de art. 148 C. proc. pen. care nu înfrâng prezumția de nevinovăție.

În ceea ce privește durata arestării preventive a inculpaților, Curtea de Apel lași a reținut că raportat la fazele procesuale parcurse în dosarul penal cât și la complexitatea cauzei, ansamblul probatoriu administrat și celeritatea desfășurării procedurilor, aceasta se circumscrie duratei rezonabile de arestare a inculpaților. Cum temeiul inițial de arestare preventivă, prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen., subzistă și în prezent, nu s-a modificat și nu s-a schimbat așa încât să devină incidente dispozițiilor art. 139 C. proc. pen.

privind înlocuirea sau revocarea măsurii preventive, temeiul de arestare preventivă impunând în continuare privarea de libertate a inculpaților, pentru considerentele că prezervarea ordinii publice continuă să fie prevalentă datelor ce țin de persoana inculpaților în desfășurarea procedurilor penale intervenind o hotărâre penală de condamnare chiar nedefinitivă, temei al legitimei privări de libertate conform art. 5 lit. a) C.E.D.O., condițiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen. sunt îndeplinite sub ambele aspecte, ca și dispozițiile art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen. Având în vedere aspectele învederate anterior, instanța, în temeiul art. 160 b alin. (1) și (3), art. 300 C. proc.

pen. a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților F.G. și F.M., iar conform art. 160 b alin. (3) C. proc. pen. a menținut măsura arestării preventive a inculpaților. Împotriva încheierii sus-menționate, au declarat recurs inculpații, pentru motivele expuse în partea introductivă a hotărârii. Examinând actele dosarului, în raport de motivele de recurs invocate, se constată că recursul inculpaților nu este fondat. Potrivit prevederilor art. 300 2 rap. la art. 160 b C. proc. pen., în cauzele în care inculpații sunt arestați, instanța legal sesizată este datoare să verifice în cursul judecății legalitatea și temeinicia arestării preventive. Dacă instanța constată că arestarea preventivă este nelegală sau că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune revocarea arestării preventive și punerea în libertate a inculpatului.

Prin urmare, în raport cu prevederile mai sus menționate, revocarea arestării preventive nu poate fi dispusă decât în condițiile în care temeiurile care au stat la baza arestării nu mai subzistă. Din examinarea lucrărilor și actelor dosarului, se constată că instanța de apel a verificat în mod corespunzător legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpaților, prin raportare la temeiurile care au impus luarea măsurii arestării preventive, ajungând în mod întemeiat la concluzia că acestea subzistă și că lăsarea acestora în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.

Potrivit Codului nostru de procedură penală, luarea unei măsuri preventive privative de libertate este condiționată de îndeplinirea cumulativă a trei condiții de fond: să existe probe sau indicii temeinice privind săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală; fapta respectivă să fie sancționată de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și să fie prezent cel puțin unul dintre temeiurile de arestare expres și limitativ prevăzute de art. 148 C. proc. pen. În cauză, se constată că este incident temeiul care a stat la baza luării măsurii arestării preventive, prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen., respectiv sunt îndeplinite, cumulativ, condițiile prevăzute de textul de lege: inculpații au săvârșit infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea acestora în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Referitor la acest temei, în practica C.E.D.O. s-a stabilit că detenția este justificată atunci când se face dovada că asupra procesului penal planează cel puțin unul dintre următoarele pericole care trebuie apreciate in concreto pentru fiecare caz în parte: pericolul de săvârșire a unei noi infracțiuni, pericolul de distrugere a probelor, riscul presiunii asupra martorilor, pericolul de dispariție a inculpatului sau pericolul de a fi tulburată ordinea publică. Din examinarea lucrărilor și actelor dosarului rezultă, într-adevăr, că în raport de natura și gradul deosebit de ridicat de pericol social al faptei de omor calificat (în ceea ce-l privește pe inculpatul F.M.), respectiv de omor calificat și deosebit de grav (în ceea ce-l privește pe inculpatul F.G.) pentru care s-a dispus trimiterea în judecată și condamnarea în primă instanță, lăsarea inculpaților în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Așa cum în mod corect a reținut instanța, pericolul concret pentru ordinea publică rezultă din natura și modalitatea de comitere a faptei, constând în aplicarea de către inculpații F.M. și F.G., de lovituri repetate cu pumnii și picioarele peste cap și torace, victimei T.M., lovituri de intensitate deosebită care i-au produs leziuni interne ce au condus în cele din urmă la decesul acesteia, cât și din lezarea unei valori sociale fundamentale, cum este viața persoanei. În egală măsură, la aprecierea pericolului concret pentru ordinea publică, trebuie avute în vedere și datele care caracterizează persoana inculpatului F.G., care nu se află la primul impact cu legea penală, acesta suferind o condamnare anterioară tot pentru săvârșirea unei infracțiuni de violență, respectiv tentativă la omor calificat.

Pe de altă parte, natura, amploarea și modalitatea de comitere a infracțiunilor sus-menționate relevă nu doar o periculozitate infracțională, dar și una socială care impun o reacție fermă, deoarece lăsarea inculpaților în libertate ar induce un sentiment de insecuritate în ordinea publică. Așa fiind, temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă și nu impun judecarea inculpaților în stare de libertate și nici înlocuirea acesteia cu o altă măsură procesuală, neprivativă de libertate, câtă vreme probele strânse în cursul urmăririi penale și administrate în cursul cercetării judecătorești au oferit indicii cu privire la vinovăția inculpaților, neexistând garanții că luarea unor măsuri neprivative de libertate față de inculpați ar asigura buna desfășurare a procesului penal.

Totodată, condamnarea inculpaților în primă instanță, la pedeapsa de 15 ani închisoare (inculpatul F.M.), respectiv 16 ani închisoare (inculpatul F.G.), chiar dacă nu înlătură prezumția de nevinovăție, care subzistă în favoarea acestora, oferă indicii cu privire la vinovăția inculpaților și constituie un temei care justifică în continuare privarea de libertate. În ceea ce privește susținea apărătorului din oficiu al inculpatului F.G. conform căreia acesta este arestat din data de 13 martie 2011, aceasta nu poate fi primită întrucât durata termenului rezonabil este în relație directă cu complexitatea cauzei, dată de natura și gravitatea infracțiuni, felul, natura și diversitatea probelor. Nici susținerea apărătorului din oficiu al inculpatului F.M.

referitoare la atitudinea sinceră a acestuia nu poate fi avută în vedere la acest moment de către înalta Curte, întrucât restrângerea libertății individuale este justificată în circumstanțele cazului, împrejurările invocate în favoare, referitoare la situația personală a inculpatului și buna conduită avută înainte de formularea acuzațiilor fiind lipsite de relevanță și totodată insuficiente pentru a determina luarea unei măsuri mai puțin severe. Față de considerentele expuse, înalta Curte apreciază că temeiurile care au stat inițial la baza luării măsurii arestării preventive nu s-au schimbat, scopul pentru care s-a dispus luarea măsurii preventive a inculpaților F.G. și F.M. neputând fi atins în cauză prin punerea acestora în libertate.

Pentru aceste considerente, urmează ca recursurile declarate de recurenții inculpați F.G. și F.M. împotriva încheierii din 1 noiembrie 2012 a Curții de Apel lași, Secția Penală și pentru Cauze cu Minori să fie respinse, ca nefondate, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații F.G. și F.M. împotriva încheierii din 01 noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel lași - Secția Penală și pentru Cauze cu Minori, în dosarul nr. 8700/99/2011. Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 15 noiembrie 2012