ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3750/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3750/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față,

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

încheierea din 1 noiembrie 2012, Curtea de Apel lași, Secția Penală și pentru

Cauze cu Minori, investită cu soluționarea apelurilor declarate de inculpații F.G.

și F.M. împotriva sentinței penale nr. 339 din 6 septembrie 2012, pronunțată de

Tribunalul lași, a dispus în baza art. 300

2

C. proc. pen. raportat

la art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen. a constatat legală și

temeinică arestarea preventivă a celor doi inculpați iar în temeiul art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen., a menținut măsura arestării

preventive a inculpaților F.G. și F.M.

Instanța a reținut, în

esență, următoarele:

Inculpații

F.M. și F.G. au fost arestați preventiv prin încheierea de ședință nr. 35 din

13 martie 2011 a Tribunalului lași, emițându-se pe numele acestora mandatele de

arestare preventivă nr. 14/U din 13 martie 2011 în ceea ce îl privește pe

inculpatul F.G. și nr. 15/U din 13 martie 2011 privind pe inculpatul F.M.

pentru o perioadă de 29 zile, în temeiul dispozițiilor art. 136, 143 și art. 148

lit. f) C. proc. pen., măsura fiind dispusă în cursul urmăririi penale și a

fost prelungită și menținută în cursul judecății, în acord cu dispozițiile

prevăzute de art. 136, 143, 148 lit. f), 149

1

și 151 C. proc. pen.,

și în acord cu dispozițiile

art. 300

1

și 300

2

și art. 160

b

C. proc. pen.

Prin

sentința penală de condamnare, după condamnarea inculpaților, în baza art. 350 C.

proc. pen., s-a dispus menținerea măsurii arestării preventive a inculpaților

și s-a dedus durata arestării preventive la zi, conform art. 88 C. pen.

Astfel

s-a apreciat că măsura arestării preventive a inculpaților este legală și

temeinică, dispusă cu respectarea dispozițiilor legale prin care este

reglementată.

Baza

factuală care constituie premisa arestării preventive a inculpaților nu s-a

modificat, pentru aceasta existând probe și indicii temeinice care justifică

bănuiala rezonabilă că inculpații au săvârșit infracțiunea pentru care sunt

judecați în prezenta cauză, în sensul dispozițiilor art. 143 C. proc. pen.

Temeiul

de arestare inițial, prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen. subzistă și în

prezent și continuă să fundamenteze măsura arestării preventive a inculpaților,

atât sub aspectul duratei

pedepsei prevăzută

de lege cât și sub aspectul pericolului concret pentru

ordinea publică

pe care lăsarea în libertate a inculpaților o reprezintă pentru ordinea

publică, prezervarea ordinii publice continuând să fie prevalentă datelor ce

țin de persoana inculpaților.

Pericolul

pentru ordinea publică se deduce din modalitatea și împrejurările concrete în

care se presupune că au săvârșit fapta, modalitatea și circumstanțele reale ale

comiterii ei, natura și gradul de pericol social a acesteia, limitele de

pedeapsă prevăzute de lege.

Totodată,

s-a apreciat că măsura arestării preventive nu încalcă prezumția de nevinovăție

a inculpaților în comiterea infracțiunii,

elementele

de fapt și de drept ce trebuie examinate și analizate în cazul

măsurilor

preventive, nefiind aceleași cu cele care trebuie examinate și care

fundamentează fapta și vinovăția inculpaților în urma cercetării judecătorești

și care constituie obiect al judecății. În cazul măsurii arestării preventive

se examinează indicii și probe care justifică bănuiala rezonabilă de comitere a

faptelor prevăzute de legea penală precum și incidența cazurilor de arestare

preventivă prev. de art. 148 C. proc. pen. care nu înfrâng prezumția de

nevinovăție.

În ceea ce privește durata arestării preventive a

inculpaților, Curtea de Apel lași a reținut că raportat la fazele procesuale

parcurse în dosarul penal cât și la complexitatea cauzei, ansamblul probatoriu

administrat și

celeritatea desfășurării procedurilor, aceasta se

circumscrie duratei rezonabile de arestare a inculpaților.

Cum

temeiul inițial de arestare preventivă, prevăzut de art. 148 lit.

f) C. proc. pen., subzistă și în prezent, nu s-a

modificat și nu s-a

schimbat așa încât să devină incidente dispozițiilor

art. 139 C. proc. pen. privind înlocuirea sau revocarea măsurii preventive,

temeiul de arestare preventivă impunând în continuare privarea de libertate a

inculpaților, pentru considerentele că prezervarea ordinii publice continuă să

fie prevalentă datelor ce țin de persoana inculpaților în desfășurarea

procedurilor penale intervenind o hotărâre penală de condamnare chiar

nedefinitivă, temei al legitimei privări de libertate conform art. 5 lit. a) C.E.D.O.,

condițiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen. sunt îndeplinite sub

ambele aspecte, ca și dispozițiile art. 160

b

alin. (1) și (3) C.

proc. pen.

Având în vedere aspectele învederate anterior,

instanța, în temeiul

art. 160

b

alin. (1) și (3), art. 300 C.

proc. pen. a constatat legalitatea

și

temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților F.G.

și F.M., iar

conform art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen. a menținut măsura

arestării preventive a inculpaților.

Împotriva

încheierii sus-menționate, au declarat recurs inculpații,

pentru motivele expuse în partea introductivă a

hotărârii.

Examinând

actele dosarului, în raport de motivele de recurs

invocate, se constată că recursul inculpaților nu este fondat.

Potrivit prevederilor art. 300

2

rap. la

art. 160

b

C. proc. pen., în cauzele în

care inculpații sunt

arestați, instanța legal sesizată este datoare să

verifice în cursul judecății legalitatea și temeinicia arestării

preventive.

Dacă

instanța constată că arestarea preventivă este nelegală sau

că temeiurile care au determinat arestarea

preventivă au încetat sau nu

există temeiuri noi care să justifice

privarea de libertate, dispune

revocarea

arestării preventive și punerea în libertate a inculpatului.

Prin

urmare, în raport cu prevederile mai sus menționate, revocarea arestării

preventive nu poate fi dispusă decât în condițiile în

care temeiurile care au stat la baza arestării nu mai subzistă.

Din

examinarea lucrărilor și actelor dosarului, se constată că

instanța de apel a verificat în mod corespunzător

legalitatea și temeinicia

arestării preventive a inculpaților, prin

raportare la temeiurile care au impus luarea măsurii arestării preventive,

ajungând în mod întemeiat la concluzia că acestea subzistă și că lăsarea

acestora în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.

Potrivit

Codului nostru de procedură penală, luarea unei măsuri preventive privative de

libertate este condiționată de îndeplinirea cumulativă a trei condiții de fond:

să existe probe sau indicii temeinice

privind

săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală; fapta respectivă să fie

sancționată de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și să

fie

prezent cel puțin unul dintre temeiurile de arestare expres și limitativ

prevăzute de art. 148 C. proc. pen.

În cauză, se constată că este incident temeiul

care a stat la baza

luării măsurii arestării preventive, prevăzut de art.

148 lit. f) C. proc. pen., respectiv sunt îndeplinite, cumulativ, condițiile

prevăzute de

textul de lege: inculpații au

săvârșit infracțiuni pentru care legea prevede

pedeapsa detențiunii pe

viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea

acestora în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Referitor

la acest temei, în practica C.E.D.O. s-a stabilit că

detenția este justificată atunci când se face dovada că asupra

procesului

penal planează cel puțin unul dintre următoarele pericole

care trebuie

apreciate in concreto pentru

fiecare caz în parte: pericolul de săvârșire a

unei noi infracțiuni,

pericolul de distrugere a probelor, riscul presiunii asupra martorilor,

pericolul de dispariție a inculpatului sau pericolul de a fi tulburată ordinea

publică.

Din examinarea lucrărilor și actelor dosarului

rezultă, într-adevăr,

că în raport de natura și gradul deosebit de

ridicat de pericol social al faptei de omor calificat (în ceea ce-l privește pe

inculpatul F.M.), respectiv de omor calificat și deosebit de grav (în ceea ce-l

privește pe inculpatul F.G.) pentru care s-a dispus trimiterea în judecată și

condamnarea în primă instanță, lăsarea inculpaților în libertate prezintă

pericol concret pentru ordinea publică.

Așa

cum în mod corect a reținut instanța, pericolul concret pentru ordinea publică

rezultă din natura și modalitatea de comitere a faptei, constând în aplicarea

de către inculpații F.M. și F.G., de lovituri repetate cu pumnii și picioarele

peste cap și

torace, victimei T.M.,

lovituri de intensitate deosebită care i-au produs leziuni interne ce au condus

în cele din urmă la decesul acesteia,

cât și din lezarea unei valori

sociale fundamentale, cum este viața persoanei.

În

egală măsură, la aprecierea pericolului concret pentru ordinea publică, trebuie

avute în vedere și datele care caracterizează persoana inculpatului F.G., care

nu se află la primul impact cu legea penală, acesta suferind o condamnare

anterioară tot

pentru săvârșirea unei

infracțiuni de violență, respectiv tentativă la omor

calificat.

Pe de altă parte, natura, amploarea și modalitatea de

comitere a infracțiunilor sus-menționate relevă nu doar o periculozitate

infracțională, dar și una socială care impun o reacție fermă, deoarece lăsarea

inculpaților în libertate ar induce un sentiment de insecuritate în ordinea

publică.

Așa

fiind, temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive

subzistă și nu impun judecarea inculpaților în stare de libertate și nici

înlocuirea acesteia cu o altă măsură procesuală, neprivativă de libertate, câtă

vreme probele strânse în cursul urmăririi penale și administrate în cursul

cercetării judecătorești au oferit indicii cu

privire

la vinovăția inculpaților, neexistând garanții că luarea unor măsuri

neprivative

de libertate față de inculpați ar asigura buna desfășurare a procesului penal.

Totodată,

condamnarea inculpaților în primă instanță, la pedeapsa de 15 ani închisoare

(inculpatul F.M.), respectiv 16 ani închisoare (inculpatul F.G.), chiar dacă nu

înlătură prezumția de nevinovăție, care subzistă în favoarea acestora, oferă

indicii cu privire la vinovăția inculpaților și constituie un temei care

justifică în continuare privarea de libertate.

În ceea ce privește susținea apărătorului din

oficiu al inculpatului

F.G. conform căreia acesta este arestat din data

de 13 martie 2011, aceasta nu poate fi primită întrucât durata termenului

rezonabil este în relație directă cu complexitatea cauzei, dată de natura

și gravitatea infracțiuni, felul, natura și

diversitatea probelor.

Nici

susținerea apărătorului din oficiu al inculpatului F.M.

referitoare la atitudinea sinceră a acestuia nu poate fi avută

în

vedere la acest moment de către înalta Curte, întrucât restrângerea libertății

individuale este justificată în circumstanțele cazului, împrejurările invocate

în favoare, referitoare la situația personală a

inculpatului și buna conduită avută înainte de formularea acuzațiilor

fiind

lipsite de relevanță și totodată insuficiente pentru a determina

luarea unei măsuri mai puțin severe.

Față

de considerentele expuse, înalta Curte apreciază că temeiurile care au stat

inițial la baza luării măsurii arestării preventive nu

s-au schimbat, scopul pentru care s-a dispus luarea măsurii preventive a

inculpaților F.G. și F.M. neputând fi atins în cauză prin punerea

acestora în libertate.

Pentru aceste considerente, urmează ca

recursurile declarate de

recurenții inculpați F.G. și F.M. împotriva

încheierii din 1 noiembrie 2012 a Curții de Apel lași, Secția Penală și pentru

Cauze cu Minori să fie respinse, ca nefondate, cu obligarea acestora la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de inculpații F.G. și F.M. împotriva

încheierii din 01 noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel lași - Secția

Penală și pentru Cauze cu Minori, în dosarul nr. 8700/99/2011.

Obligă recurenții inculpați la plata sumei de

câte 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte

100 lei, reprezentând

onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 15 noiembrie

2012