ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2237/2012

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 857 din 04 noiembrie 2011, Tribunalul București, secția I-a penală, în temeiul art. 522 1 C. proc. pen., a respins, ca inadmisibilă, cererea de rejudecare în caz de extrădare formulată de petentul-condamnat V.G. în referire la Sentința penală nr. 837/F din 20 iunie 2005 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul nr. 2172/2004, definitivă prin neapelare la data de 19 septembrie 2005 și l-a obligat pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin Sentința penală nr. 837/F din 20 iunie 2005 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul nr. 2172/2004, definitivă prin neapelare la data de 19 septembrie 2005, printre altele, a fost condamnat inculpatul V.G.

la pedeapsa (finală) de 10 (zece) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen., înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen., cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen., respectiv fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 C. pen., cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen., toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. În fapt, în esență, s-a reținut că, în cursul lunii aprilie 2001 și, respectiv, noiembrie 2001, inculpatul V.G. prezentându-se drept reprezentant al SC I.M. SRL și SC A.L.I. SRL a indus în eroare părțile civile SC N. SRL și SC B. SRL, cu care a intrat în relații comerciale, emițând în acest sens file CEC fără să aibă disponibil în cont, producându-le un prejudiciu de peste două miliarde lei (ROL) pentru prima societate și, respectiv, de peste optzeci milioane lei (ROL) pentru cea de-a doua societate (în cea mai mare parte nerecuperat).

Instanța de fond a mai reținut că inculpatul s-a sustras de la urmărirea penală, cât și de la judecată, este recidivist, precum și că a dovedit o specializare în săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, fiind cercetat la un moment dat - în paralel - în stare de arest preventiv pentru comiterea unor infracțiuni concurente. Potrivit art. 420 teza I C. proc. pen., s-a emis M.E.P.I. nr. 1305/2005, care a fost trimis la D.G.P.M.B. - Urmăriri. Cu Adresa nr. 13717 din 17 martie 2006, I.P.J. Olt a restituit M.E.P.I. nr. 1305/2005, întrucât prin Sentința penală nr. 1235 din 09 decembrie 2005 a Judecătoriei Suceava (definitivă la 23 ianuarie 2006, prin neapelare), s-a dispus contopirea pedepselor aplicate și anularea M.E.P.I.

nr. 1305/2005, fiind emis M.E.P.I. nr. 2142/2005 din 23 ianuarie 2006, pentru pedeapsa (rezultantă) de 12 ani închisoare. Conform art. 522 1 C. proc. pen.

privind rejudecarea celor judecați în lipsă în caz de extrădare, în cazul în care se cere extrădarea sau predarea în baza unui mandat european de arestare a unei persoane judecate și condamnate în lipsă, cauza va putea fi rejudecată de către instanța care a judecat în primă instanță, la cererea condamnatului [alin. 1], iar dispozițiile art. 404 - 408 se aplică în mod corespunzător [alin. (2)]. Tribunalul a apreciat însă că protejarea dreptului la apărare al persoanei extrădate nu poate fi clamată cu succes atunci când se constată că judecarea sa în lipsă este consecința unui comportament culpabil din partea sa, dedus din faptul că a fost prezentă la unul din termenele de judecată acordate în cauză ori la pronunțarea unei hotărâri, precum și din acela că a avut cunoștință în alt mod de existența procesului penal, în acest sens pronunțându-se și Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia penală nr. 5424/2007.

De altfel, s-a arătat că în noul Cod de procedură penală, legiuitorul a înțeles să facă precizări clare vizavi de aspectul în discuție, în art. 466 alin. (2) prevăzându-se că „este considerată persoana judecată în lipsă inculpatul care: a) nu a avut cunoștință de proces; b) deși a avut cunoștință de proces în orice mod, a lipsit justificat de la judecarea cauzei și nu a putut încunoștința instanța". S-a mai arătat și faptul că dreptul la un proces echitabil - consfințit de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, cu protocoalele aferente - a fost considerat respectat în situația în care persoana acuzată a renunțat să se prezinte la judecată, de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, la pronunțarea în următoarele cauze: Mihăieș contra Franței (în data de 25 mai 1998), Poitrimol contra Franței (în data de 23 noiembrie 1993) și Collozza contra Italiei (în data de 12 februarie 1985). Totodată, prin Rezoluția nr. 75 (11) a Consiliului Europei (privind criteriile ce trebuie respectate în cazul în care o persoană este judecată în lipsă) a fost recunoscută justețea soluționării unei cauze chiar și în situația lipsei celui acuzat de la judecată,

întrucât în criteriul nr. 9 s-a stabilit că persoana condamnată în lipsă ar trebui să aibă dreptul de a fi judecată din nou dacă dovedește faptul că absența sa de la judecata inițială este datorată unor cauze independente de voința sa și că nu a avut posibilitatea de a înștiința instanța. Concluzionând, Tribunalul a reținut că atât legislația internă, cât și legislația europeană, la care se adaugă practica judiciară a Curții Europene a Drepturilor Omului, sunt solidare în a statua că rejudecarea unei persoane condamnate în lipsă este condiționată de probarea faptului că ea nu s-a sustras de la judecată. În acest mod se evită abuzul de drept procesual al persoanei care, deliberat și voluntar, s-a sustras judecății.

În speță, Tribunalul a reținut că petentul-condamnat V.G. s-a sustras voit și de la urmărirea penală și de la judecată, că acesta a avut cunoștință de Dosarul penal în discuție (nr. 2396/P/2001 al Parchetului de pe lângă Tribunalul București) deoarece a dat declarații la poliție și la procuror în calitate de învinuit, că citarea și toate formalitățile impuse de neprezentarea sa au fost îndeplinite pe durata întregului proces penal, simpla susținere că nu ar fi avut cunoștință de termenele de judecată fiind făcută pro causa și neavând temei. Împotriva acestei sentințe penale, în termen legal, a declarat apel condamnatul V.G., pentru nelegalitate, respectiv greșita aplicare a prevederilor art. 522 1 C. proc.

pen., solicitând rejudecarea cauzei deoarece nu a avut cunoștință despre proces pentru că s-a aflat arestat în altă cauză fiind judecat în lipsă, astfel că nu i-au fost respectate garanțiile procesuale prevăzute de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Prin Decizia nr. 4 din 12 ianuarie 2012 Curtea de Apel București, secția penală, a respins, ca nefondat, apelul condamnatului. Curtea de Apel a constatat că apărarea apelantului privitoare la împrejurarea că ar fi fost arestat în altă cauză în cursul procesului este nereală, apreciind că absența condamnatului de la judecată nu s-a datorat unor cauze independente de voința sa, (Rezoluția nr. 75 (11) a Consiliului Europei) și deci cererea sa de rejudecare a cauzei reprezintă un abuz de drept.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de apel, a declarat recurs condamnatul V.G. care, invocând cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen., a solicitat admiterea recursului, cu consecința admiterii în principiu a cererii de rejudecare în caz de extrădare. Examinând hotărârea atacată, prin prisma cazului de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de condamnat este nefondat. Potrivit art. 522 1 C. proc. pen. ,,în cazul în care se cere extrădarea sau predarea în baza unui mandat european de arestare a unei persoane judecate și condamnate în lipsă, cauza va putea fi rejudecată de către instanța care a judecat în primă instanță, la cererea condamnatului.

Dispozițiile art. 405 - 408 se aplică în mod corespunzător". Procedura rejudecării în caz de extrădare a fost introdusă în Codul de procedură penală prin Legea nr. 281/2003 (ulterior textul art. 522 1 a fost modificat prin Legea nr. 202/2010) în scopul garantării exercitării dreptului la apărare al inculpaților care au lipsit pe întreaga durată a procedurii de judecată până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare pronunțată în cauză. Din interpretarea dispozițiilor legale sus-menționate rezultă că instanța competentă să se pronunțe asupra cererii de rejudecare a cauzei după extrădare sau predare în baza unui mandat european de arestare optează în sensul admiterii sau respingerii cererii în funcție de necesitatea reluării ciclurilor procesuale, în vederea asigurării respectării dreptului persoanei extrădate, după caz, predate în baza unui mandat european de arestare, la un proces echitabil, în principal, a dreptului la apărare.

Dreptul inculpatului de a fi prezent la judecată este recunoscut atât în legislația internă, cât și în Pactul internațional relativ la drepturile civile și politice și în Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, care în art. 6 parag. 3 prevede că cel acuzat are dreptul de a se apăra el însuși și dreptul de a interoga martorii. De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în jurisprudența sa că prezența inculpatului este în principiu obligatorie la soluționarea cauzei. De la regula prezenței inculpatului la soluționarea cauzei se admit și excepții, atunci când asigurarea acestei condiții ar conduce la amânarea nejustificată a procedurii, mai ales dacă inculpatul are o culpă în absența sa (cauza Poitrimol c. Franței, cauza Collozza c. Italiei).

Prin urmare, dreptul persoanei extrădate sau predate în baza unui mandat european de arestare de a beneficia de rejudecarea cauzei poate fi restricționat nu numai în situația în care persoana condamnată a fost prezentă la unul din termenele de judecată sau la pronunțarea hotărârilor, ci și atunci când a avut cunoștință, în orice mod, despre desfășurarea procesului. În cauză se constată, contrar celor susținute de recurentul-condamnat, că s-a sustras voit de la urmărirea penală și de la judecată, că acesta a avut cunoștință de dosarul penal nr. 2396/P/2001 al Parchetului de pe lângă Tribunalul București deoarece a dat declarații la poliție și la procuror în calitate de învinuit și totodată a avut loc confruntarea acestuia cu partea vătămată I.V.

și cu învinuitul I.M., că citarea și toate formalitățile impuse de neprezentarea sa au fost îndeplinite pe durata întregului proces penal astfel că, în mod corect, a fost respinsă cererea de rejudecare a cauzei după extrădare ca inadmisibilă. Lipsa recurentului de la judecată îi este imputabilă acestuia, concluzie la care, în mod judicios, a ajuns instanța de fond pe baza argumentelor expuse pe larg în considerentele sentinței, care au fost însușite de instanța de prim control judiciar. Drept urmare, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul V.G. împotriva Deciziei penale nr. 4 din 12 ianuarie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul condamnat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include și onorariul cuvenit pentru apărarea din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul V.G. împotriva Deciziei penale nr. 4 din 12 ianuarie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurentul condamnat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 25 iunie 2012. Procesat de GGC - N