ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1081/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 26 aprilie 2010, reclamanta N.G.I. a solicitat anularea Ordinului nr. 3402 din 10 martie 2010 emis de Ministrul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului privind imputarea sumei de 2.181,76 RON, reprezentând 1 buc. stație, 1 buc. monitor LCD și 1 buc. laptop. În motivarea acțiuni, reclamanta a arătat că prin ordinul contestat s-a stabilit în mod nelegal răspunderea sa materială pentru cele trei active fixe constatate minus și declarate imputabile prin procesul-verbal de inventariere a patrimoniului Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului. Reclamanta a susținut că nu datorează contravaloarea acestor bunuri, pentru că a sesizat superiorilor ierarhici dispariția obiectelor de inventar și nu s-a procedat la efectuarea unei anchete sau la radierea bunurilor din lista de inventar.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea ca neîntemeiată prin sentința civilă nr. 2437 din 21 mai 2010. Instanța de fond a constatat legalitatea ordinului nr. 3402 din 10 martie 2010, cu motivarea că reclamanta nu a informat în scris direcția de specialitate cu privire la dispariția stației, recunoscând totodată neglijența sa, în sensul că a scos din camera în care se afla obiectul de inventar și l-a depozitat într-un dulap, fără a-l încuia.

De asemenea, s-a avut în vedere că, reclamanta a recunoscut că a avut în subinventar celelalte două bunuri, monitorul LCD și laptop-ul, constatate minus de Comisia de inventariere și pentru care nu s-a făcut dovada predării . Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamanta, solicitând modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii și anulării ordinului nr. 3402 din 10 martie 2010. Recurenta a susținut că în mod greșit instanța de fond a respins cererea sa de anulare a actului de imputare întocmit pentru suma de 2.181,76 RON, reprezentând contravaloarea unei stații, a unui monitor LCD și a unui laptop. Recurenta a arătat că în cauză nu s-a constatat încălcarea cu vinovăție a îndatoririlor de serviciu, conform dispozițiilor art. 75 din Legea nr. 188/1999, astfel că nu au fost îndeplinite condițiile impuse de lege pentru stabilirea răspunderii sale.

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport și de dispozițiile art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte va admite prezentul recurs pentru următoarele considerente: Prin Ordinul nr. 3402 din 10 martie 2010 întocmit de Ministrul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului s-a imputat recurentei-reclamante N.G.I. suma de 2.181,76 RON, reprezentând valoarea imputabilă a unei stații, a unui monitor LCD și a unui laptop. La întocmirea acestui ordin s-a avut în vedere procesul-verbal întocmit de Comisia centrală de inventariere și aprobat de conducătorul autorității publice.

Răspunderea materială a recurentei, în calitatea sa de consilier în cadrul Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, a fost greșit stabilită prin ordinul contestat, întrucât nu a fost dovedită încălcarea cu vinovăție a îndatoririlor de serviciu, astfel cum prevăd dispozițiile art. 75 din Legea nr. 188/1999, reținute de altfel ca temei juridic al actului administrativ dedus judecății. Legalitatea acestui act a fost greșit constatată de instanța de fond, care nu a analizat apărările din cererea de chemare în judecată și a preluat considerentele de fapt expuse de ministerul pârât, fără a proceda la verificarea acestora în raport de celelalte probe administrate în cauză. Astfel, răspunderea materială a recurentei a fost stabilită numai ca o consecință a faptului că aceasta a semnat listele de inventariere pentru cele trei active fixe corporale, iar ulterior nu a semnalat dispariția lor în scris superiorilor ierarhici sau instituțiilor specializate.

Situația de fapt expusă nu poate fi reținută ca temei pentru angajarea răspunderii materiale a funcționarului public, în condițiile în care bunurile constatate minus de Comisia de inventariere nu au fost destinate a fi utilizate în exclusivitate de către recurenta-reclamantă, iar aceasta nu a încălcat atribuțiile de serviciu cu privire la inventarierea și administrarea bunurilor materiale din patrimoniul ministerului intimat. Pentru considerentele arătate, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite prezentul recurs și în baza dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va modifica hotărârea atacată, în sensul că se va admite acțiunea formulată de reclamanta N.G.I.

și se va dispune anularea Ordinului nr. 3402 din 10 martie 2010 emis de Ministrul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de N.G.I. împotriva sentinței civile nr. 2437 din 21 mai 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că admite acțiunea formulată de reclamanta N.G.I. Anulează Ordinul nr. 3402 din 10 martie 2010 emis de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 februarie 2011.