ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1668/2008
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1668/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Prin sentința nr. 45/CO/2007 din 12 ianuarie 2007 pronunțată de Tribunalul Hunedoara s-a respins acțiunea precizată formulată de reclamantul C., reprezentat de SC C.U. SRL CONSTANȚA, SC
C.C.U. SRL CONSTANȚA, SC C.C. SRL CONSTANȚA, SC C. SRL TULCEA, SC L.M.S. SRL
CONSTANȚA, SC T.C.E. SRL CONSTANȚA, SC G. SRL AGIGEA, R.C., în contradictoriu cu A.V.A.S. BUCUREȘTI, C. reprezentat prin M. SRL CÂMPINA, SC M. SRL CÂMPINA, SC D. SA CONSTANȚA, SC E. SA TITU, A.S.M.C. și Ș.G., prin care s-a solicitat anularea întregului proces de privatizare a SC D. SA Constanța prin anularea tuturor actelor întocmite și obligarea A.V.A.S. BUCUREȘTI de a relua procesul de privatizare. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, la data de 25 octombrie 2004, a fost publicat anunțul de vânzare de acțiuni deținut de A.V.A.S. BUCUREȘTI la SC D. SA CONSTANȚA, data limită pentru depunerea ofertelor de cumpărare și de deschidere a documentelor de precalificare fiind 16 noiembrie 2004, iar la data de 9 noiembrie 2004, în urma analizării documentelor depuse, comisia de negociere a constatat că ofertantul C., format din SC C.U.
SRL CONSTANȚA, SC C.C.U. SRL
CONSTANȚA, SC C.C. SRL CONSTANȚA, SC C. SRL TULCEA, SC L.M.S. SRL CONSTANȚA, SC
T.C.E. SRL CONSTANȚA, SC G. SRL AGIGEA dl. R.C. nu poate participa la procesul de privatizare, întocmind în acest sens procesul verbal nr. 2/2004. În acest context s-a avut în vedere faptul că SC C. SRL a fost înregistrat în baza de date a A.V.A.S. București, având încheiat un contract de vânzare-cumpărare acțiuni și care datorită neîndeplinirii unei clauze contractuale, s-a dispus rezoluțiunea contractului pentru neplata prețului, reținându-se astfel că reclamantul nu a făcut nici o dovadă din care să rezulte că SC C. SRL nu are nici o vină în rezoluțiunea contractului. În ceea ce privește constatarea nulității absolute a întregului proces de privatizare, în condițiile în care au participat mai multe grupuri de investitori, asociați de firme sub denumirea de „C.” s-a apreciat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 251 – art. 256 C. com., referitoare la asocierea în participațiune, art. 969 C. civ.
și prevederile speciale ale art. 30 alin. (1) și (2) din Normele Metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 88/1997 privind privatizarea societăților comerciale aprobate prin H.G. nr. 577/2002. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul, solicitând schimbarea în totalitate a sentinței în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată. Împotriva încheierii din data de 25 octombrie 2006 au declarat apel pârâții SC M. SRL CÂMPINA, SC E. SA TITU și Ș.G. solicitând modificarea în parte a încheierii în sensul admiterii excepțiilor invocate și în consecință, respingerea acțiunii reclamantului pe baza acestor excepții. Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială, prin decizia nr. 58/A/2007 din 21 septembrie 2007, a respins apelurile reclamantului și a pârâților, iar apelul pârâtei Ș.G.
a fost anulat ca netimbrat. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că, SC C. SRL TULCEA, unul dintre componenții „C.” reprezentat de SC C.U. SRL CONSTANȚA, a fost parte într-un contract de privatizare desființat din culpa sa pentru neplata prețului acțiunilor, situație expres interzisă de documentele dosarului de privatizare, unde se specifică că nu pot participa la privatizare persoanele care au avut contracte de vânzare-cumpărare rezolvate din culpe imputabile acestora.
În ceea ce privește apelul declarat de pârâtele SC M. SRL CÂMPINA, SC E. SA TITU, care deși au câștigat procesul, au promovat calea de atac a apelului, s-a apreciat că interesul procesual urmărit de aceste părți nu se justifică față de argumentul invocat, acela de a împiedica reclamanții să exercite calea de atac împotriva hotărârii promovate pe fondul cauzei, în condițiile în care, instanța ar fi admis excepțiile invocate și ar fi făcut aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 137 C. proc. civ., reclamanții nu ar mai fi putut ataca și combate fondul judecății. Împotriva acestei decizii, în termen legal, reclamanții C. reprezentat prin SC C.U. SRL
CONSTANȚA, SC C.C.U. SRL CONSTANȚA, SC C.C. SRL CONSTANȚA, SC C. SRL TULCEA, SC
L.M.S. SRL CONSTANȚA, SC T.C.E. SRL CONSTANȚA, SC G. SRL AGIGEA, R.C. au declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea celor două hotărâri cu trimiterea cauzei pentru judecarea acesteia în fond. În esență, recurenta a criticat în dezvoltarea motivului de recurs reglementat prin art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în baza căruia a solicitat casarea hotărârilor pronunțate în cauză, faptul că atât instanța de fond cât și cea de apel au apreciat că probatoriile solicitate nu sunt utile soluționării cauzei, fiind respinsă lista de probatorii în mod nejustificat, astfel că nu au avut posibilitatea probării pretențiilor susținute și în acest mod nu li s-a asigurat dreptul la apărare, la un proces echitabil, cauza fiind judecată de instanță cu nerespectarea principiului rolului activ al judecătorului.
O altă critică ce privește modalitatea în care chestiuni de drept au fost dezlegate de cele două instanțe, cu greșita aplicare a legii, se referă la motivul pentru care reclamanții au fost descalificați era pe deplin aplicabil și Consorțiului câștigător, având în vedere că aceleași criterii de calificare, nu au fost îndeplinite nici de intimatele SC E. SA și SC M. SRL, în acest fel încălcându-se principiul asigurării egalității de tratament între cumpărători, consacrat de dispozițiile art. 1 lit. c) din O.U.G. nr. 88/1997 și art. 1 lit. c) din Legea nr. 137/2002, iar invocarea nulității absolute a întregului proces de privatizare al SC D. SA a fost motivat de faptul că, s-au primit oferte formulate de către persoane care nu pot avea nici o calitate în cadrul procesului de privatizare, fiind încălcate dispozițiile art. 35 din H.G.
nr. 577/2002 privind aplicarea Normele Metodologice de aprobarea O.U.G. nr. 88/1997.
Trecând la analiza criticilor aduse deciziei atacate, în raport de dispozițiile invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: În ceea ce privește primul motiv de recurs, în baza căruia recurentul a solicitat casarea hotărârilor pronunțate în cauză, susținând că i s-a încălcat dreptul la apărare prin refuzul instanței de a administra probe, nu poate fi primit, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost precizat și atâta timp cât instanța de fond la termenul de administrare a probatoriilor a pus în discuția părților fiecare punct din lista de probațiune aflată la dosarul nr. 1600/2005 al Tribunalului Constanța, iar după ce a analizat necesitatea și utilitatea probelor solicitate, în mod corect a apreciat că acestea nu erau utile soluționării cauzei, și în consecință, a respins cererea de probațiune, astfel că, nu se poate reține încălcarea dreptului la apărare.
Cel de al doilea motiv de recurs, potrivit căruia eliminarea recurentei de la negocieri și calificarea Consorțiului câștigător a fost o măsură nelegală, nu se susține, în condițiile în care, această măsură a fost luată conform dispozițiilor imperative ale art. 5 alin. (3) din Legea nr. 137/2002, iar conform probelor administrate în cauză recurenta nu a dovedit nelegalitatea acestei măsuri și nici nu a dovedit susținerile cu privire la presupusa neîndeplinire de către membrii Consorțiului câștigător a condițiilor de participare, în raport de prevederile art. 35 alin. (1) pct. (iii) din H.G. nr. 577/2002, care presupun dovedirea achitării obligațiilor fiscale către creditorii bugetari cu certificate de atestare fiscală emise de organul fiscal competent.
Nulitatea absolută a întregului proces de privatizare, invocată de recurenți, cu privire la participarea unor persoane care nu pot avea nici o calitate în cadrul procesului de privatizare, a fost corect soluționată, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 251 – art. 256 C. com., referitoare la asocierea în participațiune, art. 969 C. civ. și prevederile speciale ale art. 30 alin. (1) și (2) din Normele Metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 88/1997 privind privatizarea societăților comerciale aprobate prin H.G. nr. 577/2002. În consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va da eficiență dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMLE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanții C. reprezentat prin SC C.U. SRL CONSTANȚA, SC C.C.U. SRL
CONSTANȚA, SC C.C. SRL CONSTANȚA, SC C. SRL TULCEA, SC L.M.S. SRL CONSTANȚA, SC
T.C.E. SRL CONSTANȚA, SC G. SRL AGIGEA, R.C. împotriva deciziei nr. 58/A/2007 din 21 septembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 mai 2008.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.