ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1029/2008
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1029/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 4 octombrie 2005, prin contestația la executare înregistrată la Curtea de Apel Craiova, contestatoarea M.M. prin curator M.R.D. a solicitat în contradictoriu cu intimata A.V.A.S. București ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună desființarea înștiințării de executare silită, făcută prin publicația de vânzare aferentă, din 6 octombrie 2005, privitoare la imobilul situat în Dr. Tr. Severin.
În susținerea cererii sale contestatoarea a arătat că executarea silită este prescrisă, că este proprietar al imobilului numai în cotă de 50%, celălalt coindivizar fiind Strigoiu Paulina, decedată în septembrie 2005, a cărei succesiune nu a fost dezbătută, că nu a cunoscut conținutul convenției de credit în baza căreia s-a acordat împrumutul, fiind convinsă la semnarea acesteia că obligația sa era subsidiară, până la concurența a jumătate din suma de 112.641.000 lei, creanța A.V.A.S. împotriva sa nefiind certă și nefiind semnatara contractului de credit. Curtea de Apel Craiova prin sentința nr. 110 din 5 decembrie 2005 a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București.
Prin sentința comercială nr. 105 din 20 iunie 2006 Curtea de Apel București, secția a-V-a comercială, a respins ca tardiv formulată contestația la executare formulată de contestatoarea M.M. prin curator M.R.D. Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că, în speță, comunicarea titlului executoriu s-a făcut la data de 7 iulie 2003, iar cererea contestatoarei a fost înregistrată la 24 octombrie 2005 pe rolul Curții de Apel Craiova, depășindu-se astfel termenul de 15 zile prevăzut de dispozițiile art. 401 alin. (1) C. proc. civ., care curge de la data când contestatorul a luat cunoștință de actul de executare pe care-l contestă. Împotriva menționatei hotărâri, contestatoarea prin curator a declarat recurs în temeiul art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.
civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. În criticile formulate recurenta contestatoare după o prezentare amănunțită a situației de fapt, susținând în esență că instanța investită cu soluționarea contestației la executare nu a manifestat rol activ, necercetând fondul cauzei, limitându-se să discute numai excepția de tardivitate, fără să analizeze probele administrate în cauză și să observe că nu este semnatara convenției de credit, aspect în raport de care aceasta nu-i este opozabilă și că prin cererea formulată a solicitat desființarea înștiințării de executare silită cu publicația de vânzare, contestația sa fiind depusă în termen legal.
Recurenta contestatoare susține încălcarea în cauză a prevederilor art. 44 din O.U.G. nr. 51/1998, republicată și a dispozițiilor C. proc. civ., art. 379, 399, 401 și 405, care impun o anumită procedură, Curtea de Apel București reținând o altă situație și calculând eronat termenul pentru contestarea publicației de vânzare care este un act separat de executare. Prin întâmpinare intimata creditoare a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea soluției de fond ca legală și temeinică. La data de 14 iunie 2007 judecata recursului a fost suspendată pentru lipsa nejustificată a părților, cursul judecății fiind reluat la cererea recurentei din 12 noiembrie 2007 dată când aceasta a și solicitat judecarea cauzei în lipsa sa (fila 68 recurs).
Recursul este întemeiat pentru considerentele ce se vor arăta: Instanța de fond și-a întemeiat argumentarea soluției pe dispozițiile art. 401 C. proc. civ. reținând că, față de data comunicării titlului executoriu, contestația la executare înregistrată la 24 octombrie 2005 a fost făcută cu depășirea termenului de 15 zile reglementat în respectivul text. Soluția instanței de fond este dată cu încălcarea dispozițiilor art. 44 din O.U.G. nr. 51/1998 potrivit cărora dispozițiile C. proc. civ. se aplică în completarea prevederilor din ordonanță ale cărei dispoziții sunt derogatorii de la dreptul comun. Ori, potrivit dispozițiilor art. 49 din O.U.G. nr. 51/1998 termenul de prescripție a acțiunilor îndreptate împotriva A.V.A.S.
este de 6 luni de la data la care s-a cunoscut sau trebuia să se cunoască faptul sau actul pe care se întemeiază acțiunea, dar nu mai mult de la data producerii faptului sau încheierii actului, dacă legea nu prevede un termen mai scurt. În raport de aceste norme speciale reglementate în art. 49 din O.U.G. nr. 51/1998 Curtea apreciază că cererea contestatoarei înregistrată la 24 octombrie 2005 prin care contestă anunțul făcut prin publicația de vânzare din 6 octombrie 2005 de către A.V.A.S., nu este tardivă, actul de executare contestat în cauza de față fiind respectiva publicație de vânzare. În consecință, recursul contestatoarei urmează a fi admis în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.
civ. coroborat cu art. 304 pct. 9 C. proc. civ. iar hotărârea recurată va fi casată cu trimiterea cauzei spre rejudecare cu privire la apărările de fond făcute de contestatoare. Este adevărat că potrivit art. 48 alin. (4) din O.U.G. nr. 51/1998 dacă se admite recursul, prin aceeași hotărâre, instanța este obligată să soluționeze și fondul cauzei, dar Curtea apreciază că dacă s-ar proceda astfel s-ar încălca dispozițiile art. 6 din Convenția europeană a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, ratificată de România prin Legea 30/1994, privind dreptul la un proces echitabil, contestatoarea fiind privată, în acest mod, de calea de atac prevăzută de lege, fondul cauzei neputând fi analizat, pentru prima dată, în recurs prin hotărâre irevocabilă.
Așadar, cauza va fi trimisă spre rejudecare aceleeași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta M.M. prin curator M.R.D. împotriva sentinței nr. 105 din 20 iunie 2006 a Curții de Apel București, secția a-V-a comercială, pe care o casează și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 13 martie 2008.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.