ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3319/2014

Asupra contestației în anulare constată următoarele: Prin Decizia nr. 3616 din 11 septembrie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a admis recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice împotriva Deciziei nr. 4 A din 15 ianuarie 2013 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, pe care a modificat-o în tot. A admis apelul pârâtului împotriva Sentinței nr. 1033 din 30 aprilie 2012 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a obligat pe Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de 24.451.749 ROL (lei vechi), reprezentând prețul din contractul de vânzare-cumpărare x din 22 aprilie 1997, preț ce va fi reactualizat la data executării hotărârii.

A menținut restul dispozițiilor sentinței. S-a reținut, în esență, de către instanța supremă ca fiind îndreptățită critica recurentului vizând greșita aplicare de către instanțele fondului a art. 50 ind. 1 din Legea nr. 10/2001, în condițiile în care probatoriile cauzei, între care și hotărârile judecătorești irevocabile, pronunțate în acțiunea în revendicare a apartamentului în litigiu, au demonstrat circumscrierea situației reclamanților în ipoteza prevăzută de alin. (2) al art. 50 din lege. Împotriva acestei decizii au formulat contestație în anulare A.O.H.L. și A.I.D., întemeiată pe prevederile art. 318 C. proc. civ., precum și pe dispozițiile din noul C. proc. civ. Au arătat că au apelat la calea extraordinară de atac pentru că decizia atacată a fost dată cu omisiuni, care fie că nu au fost observate, fie se datorează unor inadvertențe juridice complexe.

Au considerat că acestea sunt și urmare a faptului că recurentul-pârât Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice a ales să nu fie prezent la judecata unei căi esențiale de atac, așa cum este recursul, evitând astfel contradictorialitatea dezbaterilor și obligația prezentării înscrisurilor care i-ar fi susținut "afirmațiile". În continuare, contestatorii au prezentat argumente vizând fondul cauzei, pentru care, în opinia lor, sunt îndreptățiți la admiterea cererii, cu referire la paragrafe din decizia atacată. Totodată au menționat evoluția litigiului și demersurile judiciare pe care le-au întreprins, solicitând a se pune capăt unui abuz care persistă în continuare, prin analizarea temeinică a susținerilor.

Analizând contestația în anulare, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, în considerarea argumentelor ce succed. Conform art. 318 alin. (1) C. proc. civ., indicat de contestatori ca temei de drept al căii extraordinare de atac "hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare". Totodată, art. 317 C. proc.

civ., celălalt text de lege care reglementează contestația în anulare, stipulează că împotriva hotărârilor irevocabile se poate exercita respectiva cale extraordinară de atac numai pentru motivele arătate și numai dacă acestea nu au putut fi invocate pe calea apelului și recursului, iar aceste motive se referă la neîndeplinirea procedurii de citare potrivit cerințelor legii și darea hotărârii cu călcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență. Cu toate acestea, contestația poate fi primită pentru motivele arătate, în cazul când au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond.

Se observă că textul cuprins la art. 318 alin. (1) C. proc. civ. are în vedere erorile materiale, respectiv cele de ordin formal, procedural, săvârșite involuntar cu ocazia judecății și nu greșeli de judecată, cum ar fi aprecierea probelor, interpretarea unor dispoziții legale sau rezolvarea unui incident procedural. Se reține deci că pentru a învesti instanța cu calea extraordinară de atac a contestației în anulare, se impune ca și criticile formulate să se circumscrie ipotezelor prevăzute de aceste texte de lege. Or, în speță, criticile formulate vizează fondul cauzei, respectiv greșita soluționare a acesteia și reaprecierea probelor, nemulțumirile contestatorilor rezidând și din poziția adoptată de partea adversă, de neparticipare la judecata recursului.

Contestația în anulare nu implică însă reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor, așa cum susțin contestatorii, prin motivele invocate în această cale extraordinară de atac, aceasta, de altfel, nefiind permis nici în recurs, în raport de motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Prin urmare, verificând regularitatea sesizării, Înalta Curte reține că demersul judiciar nu poate fi primit, în condițiile în care motivele invocate nu se încadrează în textele de lege menționate, sens în care, contestația în anulare urmează a fi respinsă, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de A.O.H.L. și A.I.D. împotriva Deciziei nr. 3616 din 11 septembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 noiembrie 2014. Procesat de GGC - CL