ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3319/2014

Asupra contestației

în anulare constată următoarele:

Prin

Decizia nr. 3616 din 11 septembrie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția I civilă a admis recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor

Publice împotriva Deciziei nr. 4 A din 15 ianuarie 2013 a Curții de Apel

București, secția a IV-a civilă, pe care a modificat-o în tot. A admis apelul

pârâtului împotriva Sentinței nr. 1033 din 30 aprilie 2012 a Tribunalului

București, secția a V-a civilă, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a

obligat pe Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de 24.451.749 ROL (lei

vechi), reprezentând prețul din contractul de vânzare-cumpărare x din 22

aprilie 1997, preț ce va fi reactualizat la data executării hotărârii. A

menținut restul dispozițiilor sentinței.

S-a reținut, în

esență, de către instanța supremă ca fiind îndreptățită critica recurentului

vizând greșita aplicare de către instanțele fondului a art. 50 ind. 1 din Legea

nr. 10/2001, în condițiile în care probatoriile cauzei, între care și

hotărârile judecătorești irevocabile, pronunțate în acțiunea în revendicare a

apartamentului în litigiu, au demonstrat circumscrierea situației reclamanților

în ipoteza prevăzută de alin. (2) al art. 50 din lege.

Împotriva acestei

decizii au formulat contestație în anulare A.O.H.L. și A.I.D., întemeiată pe

prevederile art. 318 C. proc. civ., precum și pe dispozițiile din noul C. proc.

civ.

Au arătat că au

apelat la calea extraordinară de atac pentru că decizia atacată a fost dată cu

omisiuni, care fie că nu au fost observate, fie se datorează unor inadvertențe

juridice complexe. Au considerat că acestea sunt și urmare a faptului că

recurentul-pârât Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice a

ales să nu fie prezent la judecata unei căi esențiale de atac, așa cum este

recursul, evitând astfel contradictorialitatea dezbaterilor și obligația prezentării

înscrisurilor care i-ar fi susținut "afirmațiile".

În continuare,

contestatorii au prezentat argumente vizând fondul cauzei, pentru care, în

opinia lor, sunt îndreptățiți la admiterea cererii, cu referire la paragrafe

din decizia atacată. Totodată au menționat evoluția litigiului și demersurile

judiciare pe care le-au întreprins, solicitând a se pune capăt unui abuz care

persistă în continuare, prin analizarea temeinică a susținerilor.

Analizând contestația

în anulare, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, în considerarea

argumentelor ce succed.

Conform art. 318

alin. (1) C. proc. civ., indicat de contestatori ca temei de drept al căii

extraordinare de atac "hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate

cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau

când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din

greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de

casare".

Totodată, art. 317 C.

proc. civ., celălalt text de lege care reglementează contestația în anulare,

stipulează că împotriva hotărârilor irevocabile se poate exercita respectiva

cale extraordinară de atac numai pentru motivele arătate și numai dacă acestea

nu au putut fi invocate pe calea apelului și recursului, iar aceste motive se

referă la neîndeplinirea procedurii de citare potrivit cerințelor legii și

darea hotărârii cu călcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la

competență. Cu toate acestea, contestația poate fi primită pentru motivele arătate,

în cazul când au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța le-a

respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost

respins fără ca el să fi fost judecat în fond.

Se observă că textul

cuprins la art. 318 alin. (1) C. proc. civ. are în vedere erorile materiale,

respectiv cele de ordin formal, procedural, săvârșite involuntar cu ocazia

judecății și nu greșeli de judecată, cum ar fi aprecierea probelor,

interpretarea unor dispoziții legale sau rezolvarea unui incident procedural.

Se reține deci că

pentru a învesti instanța cu calea extraordinară de atac a contestației în

anulare, se impune ca și criticile formulate să se circumscrie ipotezelor

prevăzute de aceste texte de lege.

Or, în speță,

criticile formulate vizează fondul cauzei, respectiv greșita soluționare a

acesteia și reaprecierea probelor, nemulțumirile contestatorilor rezidând și

din poziția adoptată de partea adversă, de neparticipare la judecata

recursului.

Contestația în

anulare nu implică însă reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor, așa

cum susțin contestatorii, prin motivele invocate în această cale extraordinară

de atac, aceasta, de altfel, nefiind permis nici în recurs, în raport de

motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Prin urmare,

verificând regularitatea sesizării, Înalta Curte reține că demersul judiciar nu

poate fi primit, în condițiile în care motivele invocate nu se încadrează în

textele de lege menționate, sens în care, contestația în anulare urmează a fi

respinsă, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibilă, contestația în anulare formulată de A.O.H.L. și A.I.D. împotriva

Deciziei nr. 3616 din 11 septembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 26 noiembrie 2014.

Procesat de GGC - CL