ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3169/2014

Asupra cauzei de față constată următoarele: Fondul și hotărârea instanței de fond Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, la 5 iulie 2011, sub nr. 52314/3/2011, astfel cum a fost precizată, reclamantul P.A.S. a chemat în judecată pe pârâții Inspectoratul Județean de Poliție Argeș, Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice și Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești, solicitând obligarea acestora, în solidar, la plata sumei de 501.000 RON, din care 11.400 RON cu titlu de daune materiale și 489.600 RON cu titlu de daune morale. Prin Sentința civilă nr. 2285 din 14 decembrie 2012, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis în parte cererea față de pârâtul Inspectoratul Județean de Poliție Argeș, pe care l-a obligat la plata sumei de 7.000 RON cu titlu de daune morale, respingând cererea de obligare la plata daunelor materiale, ca neîntemeiată.

Prin aceeași sentință a respins cererea față de Statul Român - reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, pentru lipsa calității procesuale pasive și față de Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești, pentru lipsa capacității procesuale de folosință. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut în esență următoarele: La baza cererii a stat incidentul generat de accidentul rutier din data de 28 septembrie 2008, din Municipiul Pitești, ce a avut ca efect rănirea reclamantului, a celuilalt conducător auto - N.D. și a persoanei care circula în autoturism cu acesta din urmă - N.A.A.

S-a reținut că prin rezoluția Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești din 11 martie 2009, dată în Dosarul nr. 5880/P/2008, s-a dispus confirmarea propunerii organelor de poliție de neîncepere a urmăririi penale față de reclamant, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 184 alin. (1) și (3) C. pen., cu motivarea că fapta nu este prevăzută de legea penală, soluție menținută prin respingerea plângerii la 14 mai 2009. Ca urmare, Serviciul Poliției Rutiere din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Argeș a întocmit procesul-verbal de contravenție din 1 iunie 2009, prin care i-a aplicat reclamantului o amendă contravențională în cuantum de 240 RON, reținându-se faptul că nu a acordat prioritate de trecere unui alt autovehicul, producând accidentul rutier, cu suspendarea dreptului de conducere pe o perioadă de 73 de zile, începând cu data de 7 mai 2009, sancțiune comunicată cu adresa nr. 190748/2009.

Procesul-verbal de contravenție a fost anulat prin Sentința civilă nr. 1479 din 16 februarie 2011, pronunțată de Judecătoria Pitești, în Dosarul nr. 6921/280/2009, rămasă irevocabilă. Considerându-se vătămat prin sancționarea sa contravențională, în special prin suspendarea dreptului de conducere, reclamantul a formulat prezenta cerere prin care a solicitat daune materiale și morale. Excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român și lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtului Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești au fost respinse prin încheierea de ședință din 12 iunie 2012. Tribunalul a constatat că sunt îndeplinite în cauză condițiile prevăzute de art. 998 - 999 și 1000 alin. (3) C. civ.

de la 1864 pentru angajarea răspunderii civile delictuale. În ceea ce privește fapta, în cauză s-a stabilit că fapta ilicită imputată se referă la sancționarea contravențională pe nedrept a reclamantului, stabilită cu autoritate de lucru judecat prin sentința judecătoriei de anulare a procesului-verbal de contravenție, de natură a-i produce prejudicii decurgând din interzicerea dreptului său de a conduce pe drumurile publice o anumită perioadă de timp (emiterea adresei nr. 190748/2009 de către pârât apare ca fiind nelegală iar constatarea din 28 mai 2009 potrivit căreia reclamantul conducea autoturismul deși avea permisul suspendat apare ca abuzivă). S-a reținut că faptul prejudiciabil rezidă și din plata unei amenzi contravenționale, din implicarea în procese judiciare pentru o lungă perioadă de timp pentru anularea actelor emise nelegal, precum și din crearea premiselor întocmirii de dosare penale.

În ceea ce privește prejudiciul, tribunalul a reținut că reclamantul, cât timp a fost implicat în numeroase procese judiciare, având ca scop anularea procesului-verbal de contravenție și a adresei vizând suspendarea dreptului său de a conduce pe drumurile publice, nu și-a putut exercita profesia, în condițiile în care starea sa financiară era una precară, având în întreținere un copil minor. Tribunalul a reținut ca fiind îndeplinită și condiția privitoare la existența raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul produs, precum și condiția vinovăției celui care a decis sancționarea contravențională a reclamantului - constând în neglijența cu care a acționat.

Condițiile speciale cerute pentru angajarea răspunderii civile delictuale a comitentului pentru fapta prepusului, conform art. 1000 alin. (3) C. civ., au fost de asemenea reținute de prima instanță, încât s-a apreciat ca fondată cererea pentru acordarea unor despăgubiri morale în cuantum de 7.000 RON, sumă apreciată ca suficientă în contextul dat, de natură să confere un confort reclamantului și să îi acopere prejudiciul suferit. Cererea de acordare a daunelor materiale a fost considerată ca neîntemeiată, cu motivarea că acestea nu au fost probate în mod efectiv. Apelul și hotărârea instanței de apel Împotriva sentinței instanței de fond a formulat apel pârâtul Inspectoratul Județean de Poliție Argeș.

Reclamantul a formulat cerere de recurs (ce a fost calificată ca apel) la 31 ianuarie 2014, precum și cerere de repunere în termenul de exercitare a căii de atac la 7 februarie 2014 Analizând cu prioritate cererea de repunere în termenul de declarare a apelului reclamantului și excepția de tardivitate invocată, instanța de apel a constatat că la dosar se află depus un plic expediat de către apelantul-reclamant către Tribunalul București. La momentul deschiderii nu s-a găsit în acest plic nicio lucrare. Având în vedere că apelantul-reclamant nu a depus alte dovezi din care să rezulte că în acest plic se afla cererea de apel, Curtea a respins cererea de repunere în termenul de apel, precum și cererea de apel ca tardiv formulată.

Cererea de apel formulată de apelantul-pârât Inspectoratul Județean de Poliție Argeș, a fost găsită ca nefondată pentru următoarele considerente: Primul motiv de apel privind soluționarea greșită a excepției autorității de lucru judecat a fost respins de instanța de apel cu motivarea că primele procese nu au rezolvat în fond procesul dintre părți, cât timp aceste acțiuni au fost respinse pe o excepție, și anume lipsa procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 (Sentințele nr. 532/CA din 18 decembrie 2009, pronunțată în Dosar nr. 2372/109/2009 și nr. 1087/C.A.F. din 1 noiembrie 2010 pronunțată în Dosar nr. 2216/109/2010 de Tribunalul Argeș). Pentru a exista autoritate de lucru judecat, dedus din hotărârea pronunțată într-un proces anterior, potrivit art. 1201 C. civ., trebuie să existe tripla identitate - de părți, de obiect și de cauză - fiind necesar ca prima hotărâre, rămasă definitivă, să fi rezolvat în fond procesul dintre părți.

Atunci când prin prima hotărâre acțiunea a fost respinsă pentru considerații procedurale, fără a se fi discutat temeinicia motivelor invocate, este evident că existența unei asemenea hotărâri nu poate constitui un impediment pentru introducerea unei noi acțiuni. Criticile ce vizează fondul cauzei, au fost găsite de asemenea neîntemeiate motivat de faptul că existența faptei ilicite, așa cum a fost reținută de prima instanță, precum și existența prejudiciului au fost dovedite, ca și legătura de cauzalitate - lipsa resurselor financiare, determinată de imposibilitatea exercitării profesiei și implicarea reclamantului în numeroase procese judiciare afectând calitatea vieții acestuia. Instanța de apel a găsit ca neîntemeiată și critica potrivit căreia instanța de fond nu trebuia să țină seama de depoziția martorului A.I.V.

care ar fi avut calitatea de avocat al reclamantului în unele dintre procesele pe care le-a avut cu Inspectoratul Județean de Poliție Argeș, audierea acestuia nefiind interzisă de art. 189 alin. (1) C. proc. civ. și, pe de altă parte, neregularitatea nu a fost invocată în condițiile art. 189 alin. (1) pct. 1 și 2 C. proc. civ. operând sancțiunea decăderii din dreptul de a mai invoca ulterior neregularitatea procedurală respectivă. Recursul și considerentele instanței de recurs Împotriva Deciziei nr. 74A din 5 martie 2014 au declarat recurs reclamantul și pârâtul Inspectoratul Județean de Politie Argeș. Recurentul reclamant P.A.S. a invocat ca temei juridic dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 din C. proc.

civ. de la 1864. În ce privește excepția de tardivitate admisă de instanța de apel, susține că a comunicat prin poștă apelul său, în termenul legal, conform art. 104 și 284 C. proc. civ., arătând că ar fi fost absurd să trimită un plic gol și că nu este vina sa că cererea de apel nu se găsește la dosarul cauzei. Mai mult, la cererea instanței de a proba depunerea cererii de apel, a depus la dosar, la data de 31 ianuarie 2014, copia documentului inițial, iar ulterior a depus și o cerere de repunere în termen făcând dovada împiedicării dintr-o împrejurare mai presus de voința sa de a depune motivele. Faptul că a existat la dosar înscrisul reiese din întâmpinarea poliției care cere să i se comunice motivele de apel dar și din diferența de numerotare a paginilor dosarului.

Ori regulamentul instanțelor de judecată ar fi impus, și în lumina Noului C. proc. civ., ca aceste file să fie numerotate consecutiv și să-i fie comunicată de urgență această situație - art. 200 din Noul C. proc. civ. Astfel, solicită admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului (în subsidiar, admiterea cererii de repunere în termen) iar pe fond obligarea intimaților la plata unei sume care să acopere prejudiciul efectiv suferit. Invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. recurentul reclamant critică și faptul că instanța, în pofida probelor administrate, a prezumțiilor judiciare și a practicii Curții Europene a Drepturilor Omului, a apreciat că suma acordată este suficientă să-i acopere prejudiciul, printr-o motivare mult prea generală.

Astfel, instanța de fond nu a ținut cont că a făcut dovada prejudiciului material (veniturile de care a fost lipsit, cheltuielile făcute cu procesele, sumele de bani împrumutate) și moral (fiindu-i pusă în pericol viața și sănătatea). Recurentul Inspectoratul Județean de Politie Argeș indică ca temei juridic dispozițiile art. 304 1 și 304 pct. 9 C. proc. civ. Invocă, ca prim motiv de recurs, faptul că instanța de apel, în mod greșit, a respins excepția autorității de lucru judecat. Susține că în Dosarul nr. 2372 /109/2009 al Tribunalului Argeș, reclamantul a solicitat anularea adresei nr. 190748/2009, precum și acordarea unor daune morale și materiale în sumă de 2.000 RON, respectiv 1.000 RON, iar, prin Sentința nr. 532/CA din 18 decembrie 2009 (definitivă și irevocabilă prin Decizia nr. 584/RCONT din 30 aprilie 2010 a Curții de Apel Pitești) s-a respins acțiunea.

Aceeași cerere a mai fost respinsă prin Sentința nr. 1087/CAF din 1 noiembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Argeș, în Dosarul nr. 2216/109/2010 (definitivă și irevocabilă prin Decizia nr. 643/RCONT din 9 martie 2011 a Curții de Apel Pitești). Astfel, există două hotărâri irevocabile care au soluționat aceeași cerere a reclamantului, fiind îndeplinite condițiile existenței autorității lucrului judecat. Recurentul pârât invocă și reținerea eronată a întrunirii cumulative a condițiilor răspunderii civile delictuale.

În ceea ce privește fapta ilicită, expunând situația de fapt din punctul său de vedere, susține că faptele reținute de instanța de apel sunt neconforme realității deoarece măsura a fost dispusă asupra reclamantului printr-un act administrativ, și nu prin procesul-verbal de contravenție, iar la data când a fost emis actul administrativ și la momentul întocmirii procesului-verbal respectiv, rezoluția de neîncepere a urmăririi penale față de reclamant era valabilă, fiind respinsă și plângerea formulată împotriva ei. Pentru aceste motive a fost încheiat procesul-verbal de contravenție, cu vinovăția stabilită în sarcina petentului prin rezoluția procurorului de neîncepere a urmăririi penale, agentul constatator neputând prevedea că rezoluția respectivă va fi infirmată ulterior de instanța de judecată.

În ceea ce privește legătura de cauzalitate, susține că nici aceasta nu poate fi reținută deoarece vinovăția a fost stabilită de către procuror prin rezoluția de neîncepere a urmăririi penale, prin care s-a stabilit că fapta nu este infracțiune ci contravenție, neavând relevanță anularea procesului-verbal de contravenție. Recurentul pârât invocă și faptul că nu este îndeplinită nici condiția existenței vinovăției celui care a întocmit procesul-verbal de contravenție întrucât, la momentul întocmirii, rezoluția de neîncepere a urmăririi penale față de reclamant era valabilă, fiind respinsă plângerea formulată de acesta împotriva ei, procesul-verbal de contravenție referindu-se la vinovăția stabilită în sarcina petentului prin rezoluția procurorului de neîncepere a urmăririi penale.

Recursurile sunt nefondate pentru cele ce se vor arăta în continuare: Recursul recurentului reclamant va fi respins ca nefondat pentru următoarele considerente: Motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. art. 304 pct. 5 din C. proc. civ. de la 1864 (nesocotirea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității) nu poate fi primit. Excepția de tardivitate a apelului a fost corect soluționată de instanța de apel. La dosarul de apel este atașat un plic adresat de P.A. Tribunalului București. Pe plic este făcut următorul referat de grefierul registrator "În plic nu a fost găsită nicio lucrare în momentul deschiderii. 1 octombrie 2013. Referatul este semnat și este aplicată ștampila Tribunalului București, secția a IV-a civilă.

Aceeași mențiune a fost făcută, la aceeași dată (1 octombrie 2013) și în sistemul de administrare a dosarelor E. Filele din dosar conțin extrase din E. Cu siguranță ar fi fost absurd ca partea să trimită instanței un plic gol însă este cert că partea a omis să introducă în plic documentul pe care dorea să-l adreseze. Omisiunea sa nu poate fi imputată instanței - singur plicul nefăcând dovada exercitării apelului în termenul legal, partea putând să formuleze de exemplu o cerere de eliberarea a unui document din dosar, sau orice altă cerere. Depunerea plicului nu poate naște prezumția că reclamantul a exercitat calea de atac.

Cum apelantul reclamant nu a reușit să facă dovada că în plic a introdus cererea de apel sau că cererea ar fi fost altfel transmisă instanței în termenul legal de exercitare a căii de atac, corect instanța a respins apelul depus la dosar la 31 ianuarie 2014, ca tardiv formulat (partea a consemnat în cerere recurs care însă a fost calificat ca apel). Documentul pe care recurentul-reclamant l-a depus ulterior (la solicitarea instanței) și în legătură cu care acesta susține că este copia cererii de apel-intitulată recurs - nu poartă nicio dată. În ce privește numerotarea filelor în legătură cu această chestiune, plicul se găsește într-adevăr la dosar iar extrasele din E. sunt și ele la dosar întrucât au fost listate și depuse în momentul în care instanța a făcut investigații în legătură cu depunerea cererii, la termenul de judecată din 20 noiembrie 2013 - încheierea de ședință fiind la dosar.

Astfel se explică de ce documentele nu sunt numerotate succesiv. În ce privește cererea de repunere în termen, curtea constată că în mod corect a fost respinsă de instanța de apel, nefiind invocat niciun motiv de împiedicare, potrivit art. 103 din C. proc. civ. De altfel, cererea de repunere în termen contrazice tocmai faptul că apelul nu ar fi fost depus în termen. Dispozițiile art. 200 din Noul C. proc. civ. nu sunt aplicabile (Noul C. proc. civ. este aplicabil numai proceselor începute după intrarea sa în vigoare - 15 februarie 2013), iar instanța nu era obligată să aducă la cunoștința petiționarului faptul că a transmis un plic gol. În ce privește cererea Inspectoratului Județean de Poliție de comunicare a apelului formulat de reclamant, nici aceasta nu atestă faptul că era înregistrat și depus la dosar apelul reclamantului.

Cererea instituției rezidă din faptul că i s-a comunicat întâmpinarea depusă de reclamant din care reiese că a declarat apel - fiind logic ca în aceste condiții să ceară să-i fie comunicat apelul. Motivul de recurs invocat de reclamant întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât vizează fondul (recurentul criticând faptul că nu i s-a acordat întregul prejudiciu pretins prin cererea de chemare în judecată) nu poate fi analizat prin omissio medio cât timp apelul a fost respins ca tardiv. Un apel tardiv este un apel inexistent. În ce privește recursul Inspectoratului Județean de Politie Argeș critica privind soluționarea greșită a excepției de autoritate de lucru judecat este nefondată.

Acțiunile ce au făcut obiectul Dosarelor nr. 2372 /109/2009 și nr. 2216/109/2010 au fost acțiuni în anularea unui act administrativ, întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 554/2004 (anularea adresei nr. 190748/2009) ce au fost respinse pe excepția lipsei procedurii prealabile prin Sentințele nr. 532/CA din 18 decembrie 2009 (definitivă și irevocabilă prin Decizia nr. 584/RCONT din 30 aprilie 2010 a Curții de Apel Pitești) respectiv nr. 1087/CAF din 1 noiembrie 2010 (definitivă și irevocabilă prin Decizia nr. 643/RCONT din 9 martie 2011 a Curții de Apel Pitești). Chiar dacă în prima acțiune reclamantul a solicitat, ca un capăt de cerere accesoriu, și daune materiale și morale considerându-se prejudiciat prin actul administrativ emis prin care s-a dispus suspendarea permisului de conducere, această hotărâre nu poate fi reținută ca prim element al autorității de lucru judecat.

Așa cum corect a reținut instanța de apel, pentru a exista autoritate de lucru judecat, dedus din hotărârea pronunțată într-un proces anterior, trebuie să existe tripla identitate - de părți, de obiect și de cauză - fiind necesar ca prima hotărâre, rămasă definitivă, să fi rezolvat în fond procesul dintre părți. Obiectul principal în ambele acțiuni l-a constituit anularea unui act administrativ, prima acțiune având și un capăt de cerere accesoriu și anume daune materiale și morale suferite prin suspendarea permisului de conducere, în timp ce obiectul acțiunii de față îl constituie daune materiale și produse prin același fapt, dar și prin purtarea reclamantului în numeroase procese.

În condițiile în care prima acțiune (care avea și capăt accesoriu de cerere privind daunele materiale și morale) a fost respinsă pe excepția procesuală a lipsei procedurii administrative prealabile - prin Sentința nr. 532/CA din 18 decembrie 2009 - fără a se fi pus în discuție fondul dreptului, hotărârea anterioară nu poate constitui un impediment pentru introducerea unei noi acțiuni de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat.

Autoritatea de lucru judecat se atașează acelor hotărâri care rezolvă fondul dreptului dar și acelor hotărâri care au rezolvat cauza pe o excepție sau pe un incident procesual dar, numai dacă au făcut-o de o manieră care să nu mai permită readucerea ei în dezbatere judiciară (ca de exemplu soluționarea acțiunii pe excepția de prescripție care nu mai permite repunerea în discuție a acestei chestiuni cu privire al același drept) Motivul invocat de Inspectoratul Județean de Poliție Argeș cu privire la neîndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale vizează modul de apreciere a probelor și de stabilire a situației de fapt (invocă împrejurarea că faptele reținute de instanța de apel sunt neconforme realității).

Aceste chestiuni sunt probleme de netemeinicie care nu pot fi reanalizate prin prisma dispozițiilor art. 304 1 C. proc. civ., invocat de recurentă, deoarece, potrivit acestui text, instanța de recurs poate să examineze cauza sub toate aspectele fără a fi limitată la motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 numai dacă recursul este declarat împotriva unei hotărâri neatacabilă cu apel. Ori, în situația de față, recursul este exercitat împotriva unei hotărâri pronunțate de instanța de apel, numai apelul fiind devolutiv. Motivele invocate de recurentul Inspectoratul Județean de Poliție Argeș nu se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. - când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii - invocat de asemenea de recurent și nici în alte motive de nelegalitate dintre cele enumerate limitativ de art. 304 C. proc.

civ. Pentru considerentele expuse va fi respins ca nefondat și recursul exercitat de Inspectoratul Județean de Politie Argeș.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurentul reclamant P.A.S. și de recurentul pârât Inspectoratul Județean de Politie Argeș împotriva Deciziei nr. 74A din 5 martie 2014 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 noiembrie 2014. Procesat de GGC - AS