ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3169/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3169/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra cauzei de față

constată următoarele:

Fondul și hotărârea instanței de fond

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a IV-a civilă, la 5 iulie 2011, sub nr.

52314/3/2011, astfel cum a fost precizată, reclamantul P.A.S. a chemat în

judecată pe pârâții Inspectoratul Județean de Poliție Argeș, Statul Român -

prin Ministerul Finanțelor Publice și Parchetul de pe lângă Judecătoria

Pitești, solicitând obligarea acestora, în solidar, la plata sumei de 501.000

RON, din care 11.400 RON cu titlu de daune materiale și 489.600 RON cu titlu de

daune morale.

Prin Sentința civilă

nr. 2285 din 14 decembrie 2012, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a

admis în parte cererea față de pârâtul Inspectoratul Județean de Poliție Argeș,

pe care l-a obligat la plata sumei de 7.000 RON cu titlu de daune morale,

respingând cererea de obligare la plata daunelor materiale, ca neîntemeiată.

Prin aceeași sentință a respins cererea față de Statul Român - reprezentat prin

Ministerul Finanțelor Publice, pentru lipsa calității procesuale pasive și față

de Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești, pentru lipsa capacității

procesuale de folosință.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a reținut în esență următoarele:

La baza cererii a

stat incidentul generat de accidentul rutier din data de 28 septembrie 2008,

din Municipiul Pitești, ce a avut ca efect rănirea reclamantului, a celuilalt

conducător auto - N.D. și a persoanei care circula în autoturism cu acesta din

urmă - N.A.A.

S-a reținut că prin

rezoluția Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești din 11 martie 2009, dată

în Dosarul nr. 5880/P/2008, s-a dispus confirmarea propunerii organelor de

poliție de neîncepere a urmăririi penale față de reclamant, sub aspectul

săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 184

alin. (1) și (3) C. pen., cu motivarea că fapta nu este prevăzută de legea

penală, soluție menținută prin respingerea plângerii la 14 mai 2009. Ca urmare,

Serviciul Poliției Rutiere din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Argeș

a întocmit procesul-verbal de contravenție din 1 iunie 2009, prin care i-a

aplicat reclamantului o amendă contravențională în cuantum de 240 RON,

reținându-se faptul că nu a acordat prioritate de trecere unui alt autovehicul,

producând accidentul rutier, cu suspendarea dreptului de conducere pe o

perioadă de 73 de zile, începând cu data de 7 mai 2009, sancțiune comunicată cu

adresa nr. 190748/2009.

Procesul-verbal de

contravenție a fost anulat prin Sentința civilă nr. 1479 din 16 februarie 2011,

pronunțată de Judecătoria Pitești, în Dosarul nr. 6921/280/2009, rămasă irevocabilă.

Considerându-se

vătămat prin sancționarea sa contravențională, în special prin suspendarea

dreptului de conducere, reclamantul a formulat prezenta cerere prin care a

solicitat daune materiale și morale.

Excepțiile lipsei

calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român și lipsei capacității

procesuale de folosință a pârâtului Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești

au fost respinse prin încheierea de ședință din 12 iunie 2012.

Tribunalul a

constatat că sunt îndeplinite în cauză condițiile prevăzute de art. 998 - 999

și 1000 alin. (3) C. civ. de la 1864 pentru angajarea răspunderii civile

delictuale. În ceea ce privește fapta, în cauză s-a stabilit că fapta ilicită

imputată se referă la sancționarea contravențională pe nedrept a reclamantului,

stabilită cu autoritate de lucru judecat prin sentința judecătoriei de anulare

a procesului-verbal de contravenție, de natură a-i produce prejudicii decurgând

din interzicerea dreptului său de a conduce pe drumurile publice o anumită

perioadă de timp (emiterea adresei nr. 190748/2009 de către pârât apare ca

fiind nelegală iar constatarea din 28 mai 2009 potrivit căreia reclamantul

conducea autoturismul deși avea permisul suspendat apare ca abuzivă). S-a

reținut că faptul prejudiciabil rezidă și din plata unei amenzi

contravenționale, din implicarea în procese judiciare pentru o lungă perioadă

de timp pentru anularea actelor emise nelegal, precum și din crearea premiselor

întocmirii de dosare penale.

În ceea ce privește

prejudiciul, tribunalul a reținut că reclamantul, cât timp a fost implicat în

numeroase procese judiciare, având ca scop anularea procesului-verbal de

contravenție și a adresei vizând suspendarea dreptului său de a conduce pe

drumurile publice, nu și-a putut exercita profesia, în condițiile în care

starea sa financiară era una precară, având în întreținere un copil minor.

Tribunalul a reținut

ca fiind îndeplinită și condiția privitoare la existența raportului de

cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul produs, precum și condiția

vinovăției celui care a decis sancționarea contravențională a reclamantului -

constând în neglijența cu care a acționat.

Condițiile speciale

cerute pentru angajarea răspunderii civile delictuale a comitentului pentru

fapta prepusului, conform art. 1000 alin. (3) C. civ., au fost de asemenea

reținute de prima instanță, încât s-a apreciat ca fondată cererea pentru

acordarea unor despăgubiri morale în cuantum de 7.000 RON, sumă apreciată ca

suficientă în contextul dat, de natură să confere un confort reclamantului și

să îi acopere prejudiciul suferit.

Cererea de acordare a

daunelor materiale a fost considerată ca neîntemeiată, cu motivarea că acestea

nu au fost probate în mod efectiv.

Apelul și hotărârea

instanței de apel

Împotriva sentinței

instanței de fond a formulat apel pârâtul Inspectoratul Județean de Poliție

Argeș. Reclamantul a formulat cerere de recurs (ce a fost calificată ca apel)

la 31 ianuarie 2014, precum și cerere de repunere în termenul de exercitare a

căii de atac la 7 februarie 2014

Analizând cu

prioritate cererea de repunere în termenul de declarare a apelului

reclamantului și excepția de tardivitate invocată, instanța de apel a constatat

că la dosar se află depus un plic expediat de către apelantul-reclamant către

Tribunalul București. La momentul deschiderii nu s-a găsit în acest plic nicio

lucrare. Având în vedere că apelantul-reclamant nu a depus alte dovezi din care

să rezulte că în acest plic se afla cererea de apel, Curtea a respins cererea

de repunere în termenul de apel, precum și cererea de apel ca tardiv formulată.

Cererea de apel

formulată de apelantul-pârât Inspectoratul Județean de Poliție Argeș, a fost

găsită ca nefondată pentru următoarele considerente:

Primul motiv de apel

privind soluționarea greșită a excepției autorității de lucru judecat a fost

respins de instanța de apel cu motivarea că primele procese nu au rezolvat în

fond procesul dintre părți, cât timp aceste acțiuni au fost respinse pe o

excepție, și anume lipsa procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea

nr. 554/2004 (Sentințele nr. 532/CA din 18 decembrie 2009, pronunțată în Dosar

nr. 2372/109/2009 și nr. 1087/C.A.F. din 1 noiembrie 2010 pronunțată în Dosar

nr. 2216/109/2010 de Tribunalul Argeș). Pentru a exista autoritate de lucru

judecat, dedus din hotărârea pronunțată într-un proces anterior, potrivit art.

1201 C. civ., trebuie să existe tripla identitate - de părți, de obiect și de

cauză - fiind necesar ca prima hotărâre, rămasă definitivă, să fi rezolvat în

fond procesul dintre părți. Atunci când prin prima hotărâre acțiunea a fost

respinsă pentru considerații procedurale, fără a se fi discutat temeinicia

motivelor invocate, este evident că existența unei asemenea hotărâri nu poate

constitui un impediment pentru introducerea unei noi acțiuni.

Criticile ce vizează

fondul cauzei, au fost găsite de asemenea neîntemeiate motivat de faptul că

existența faptei ilicite, așa cum a fost reținută de prima instanță, precum și

existența prejudiciului au fost dovedite, ca și legătura de cauzalitate - lipsa

resurselor financiare, determinată de imposibilitatea exercitării profesiei și

implicarea reclamantului în numeroase procese judiciare afectând calitatea

vieții acestuia.

Instanța de apel a

găsit ca neîntemeiată și critica potrivit căreia instanța de fond nu trebuia să

țină seama de depoziția martorului A.I.V. care ar fi avut calitatea de avocat

al reclamantului în unele dintre procesele pe care le-a avut cu Inspectoratul

Județean de Poliție Argeș, audierea acestuia nefiind interzisă de art. 189

alin. (1) C. proc. civ. și, pe de altă parte, neregularitatea nu a fost

invocată în condițiile art. 189 alin. (1) pct. 1 și 2 C. proc. civ. operând

sancțiunea decăderii din dreptul de a mai invoca ulterior neregularitatea

procedurală respectivă.

Recursul și

considerentele instanței de recurs

Împotriva Deciziei

nr. 74A din 5 martie 2014 au declarat recurs reclamantul și pârâtul

Inspectoratul Județean de Politie Argeș.

Recurentul reclamant

P.A.S. a invocat ca temei juridic dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 din C.

proc. civ. de la 1864.

În ce privește

excepția de tardivitate admisă de instanța de apel, susține că a comunicat prin

poștă apelul său, în termenul legal, conform art. 104 și 284 C. proc. civ.,

arătând că ar fi fost absurd să trimită un plic gol și că nu este vina sa că

cererea de apel nu se găsește la dosarul cauzei. Mai mult, la cererea instanței

de a proba depunerea cererii de apel, a depus la dosar, la data de 31 ianuarie

2014, copia documentului inițial, iar ulterior a depus și o cerere de repunere

în termen făcând dovada împiedicării dintr-o împrejurare mai presus de voința

sa de a depune motivele. Faptul că a existat la dosar înscrisul reiese din

întâmpinarea poliției care cere să i se comunice motivele de apel dar și din

diferența de numerotare a paginilor dosarului. Ori regulamentul instanțelor de

judecată ar fi impus, și în lumina Noului C. proc. civ., ca aceste file să fie

numerotate consecutiv și să-i fie comunicată de urgență această situație - art.

200 din Noul C. proc. civ.

Astfel, solicită

admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii

apelului (în subsidiar, admiterea cererii de repunere în termen) iar pe fond

obligarea intimaților la plata unei sume care să acopere prejudiciul efectiv

suferit.

Invocând dispozițiile

art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. recurentul reclamant critică și faptul că

instanța, în pofida probelor administrate, a prezumțiilor judiciare și a

practicii Curții Europene a Drepturilor Omului, a apreciat că suma acordată

este suficientă să-i acopere prejudiciul, printr-o motivare mult prea generală.

Astfel, instanța de fond nu a ținut cont că a făcut dovada prejudiciului

material (veniturile de care a fost lipsit, cheltuielile făcute cu procesele,

sumele de bani împrumutate) și moral (fiindu-i pusă în pericol viața și

sănătatea).

Recurentul

Inspectoratul Județean de Politie Argeș indică ca temei juridic dispozițiile

art. 304

1

și 304 pct. 9 C. proc. civ.

Invocă, ca prim motiv

de recurs, faptul că instanța de apel, în mod greșit, a respins excepția

autorității de lucru judecat. Susține că în Dosarul nr. 2372 /109/2009 al

Tribunalului Argeș, reclamantul a solicitat anularea adresei nr. 190748/2009,

precum și acordarea unor daune morale și materiale în sumă de 2.000 RON,

respectiv 1.000 RON, iar, prin Sentința nr. 532/CA din 18 decembrie 2009 (definitivă

și irevocabilă prin Decizia nr. 584/RCONT din 30 aprilie 2010 a Curții de Apel

Pitești) s-a respins acțiunea. Aceeași cerere a mai fost respinsă prin Sentința

nr. 1087/CAF din 1 noiembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Argeș, în Dosarul

nr. 2216/109/2010 (definitivă și irevocabilă prin Decizia nr. 643/RCONT din 9

martie 2011 a Curții de Apel Pitești). Astfel, există două hotărâri irevocabile

care au soluționat aceeași cerere a reclamantului, fiind îndeplinite condițiile

existenței autorității lucrului judecat.

Recurentul pârât

invocă și reținerea eronată a întrunirii cumulative a condițiilor răspunderii

civile delictuale.

În ceea ce privește

fapta ilicită, expunând situația de fapt din punctul său de vedere, susține că

faptele reținute de instanța de apel sunt neconforme realității deoarece măsura

a fost dispusă asupra reclamantului printr-un act administrativ, și nu prin

procesul-verbal de contravenție, iar la data când a fost emis actul

administrativ și la momentul întocmirii procesului-verbal respectiv, rezoluția

de neîncepere a urmăririi penale față de reclamant era valabilă, fiind respinsă

și plângerea formulată împotriva ei. Pentru aceste motive a fost încheiat

procesul-verbal de contravenție, cu vinovăția stabilită în sarcina petentului

prin rezoluția procurorului de neîncepere a urmăririi penale, agentul

constatator neputând prevedea că rezoluția respectivă va fi infirmată ulterior

de instanța de judecată.

În ceea ce privește

legătura de cauzalitate, susține că nici aceasta nu poate fi reținută deoarece

vinovăția a fost stabilită de către procuror prin rezoluția de neîncepere a

urmăririi penale, prin care s-a stabilit că fapta nu este infracțiune ci

contravenție, neavând relevanță anularea procesului-verbal de contravenție.

Recurentul pârât invocă

și faptul că nu este îndeplinită nici condiția existenței vinovăției celui care

a întocmit procesul-verbal de contravenție întrucât, la momentul întocmirii,

rezoluția de neîncepere a urmăririi penale față de reclamant era valabilă,

fiind respinsă plângerea formulată de acesta împotriva ei, procesul-verbal de

contravenție referindu-se la vinovăția stabilită în sarcina petentului prin

rezoluția procurorului de neîncepere a urmăririi penale.

Recursurile sunt

nefondate pentru cele ce se vor arăta în continuare:

Recursul recurentului

reclamant va fi respins ca nefondat pentru următoarele considerente:

Motivul de recurs

întemeiat pe dispozițiile art. art. 304 pct. 5 din C. proc. civ. de la 1864

(nesocotirea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității) nu poate

fi primit. Excepția de tardivitate a apelului a fost corect soluționată de

instanța de apel. La dosarul de apel este atașat un plic adresat de P.A.

Tribunalului București. Pe plic este făcut următorul referat de grefierul

registrator "În plic nu a fost găsită nicio lucrare în momentul

deschiderii. 1 octombrie 2013. Referatul este semnat și este aplicată ștampila

Tribunalului București, secția a IV-a civilă. Aceeași mențiune a fost făcută,

la aceeași dată (1 octombrie 2013) și în sistemul de administrare a dosarelor

E. Filele din dosar conțin extrase din E. Cu siguranță ar fi fost absurd ca

partea să trimită instanței un plic gol însă este cert că partea a omis să

introducă în plic documentul pe care dorea să-l adreseze. Omisiunea sa nu poate

fi imputată instanței - singur plicul nefăcând dovada exercitării apelului în

termenul legal, partea putând să formuleze de exemplu o cerere de eliberarea a

unui document din dosar, sau orice altă cerere. Depunerea plicului nu poate

naște prezumția că reclamantul a exercitat calea de atac. Cum apelantul

reclamant nu a reușit să facă dovada că în plic a introdus cererea de apel sau

că cererea ar fi fost altfel transmisă instanței în termenul legal de

exercitare a căii de atac, corect instanța a respins apelul depus la dosar la

31 ianuarie 2014, ca tardiv formulat (partea a consemnat în cerere recurs care

însă a fost calificat ca apel). Documentul pe care recurentul-reclamant l-a

depus ulterior (la solicitarea instanței) și în legătură cu care acesta susține

că este copia cererii de apel-intitulată recurs - nu poartă nicio dată. În ce

privește numerotarea filelor în legătură cu această chestiune, plicul se

găsește într-adevăr la dosar iar extrasele din E. sunt și ele la dosar întrucât

au fost listate și depuse în momentul în care instanța a făcut investigații în

legătură cu depunerea cererii, la termenul de judecată din 20 noiembrie 2013 -

încheierea de ședință fiind la dosar. Astfel se explică de ce documentele nu

sunt numerotate succesiv. În ce privește cererea de repunere în termen, curtea

constată că în mod corect a fost respinsă de instanța de apel, nefiind invocat

niciun motiv de împiedicare, potrivit art. 103 din C. proc. civ. De altfel,

cererea de repunere în termen contrazice tocmai faptul că apelul nu ar fi fost

depus în termen. Dispozițiile art. 200 din Noul C. proc. civ. nu sunt

aplicabile (Noul C. proc. civ. este aplicabil numai proceselor începute după

intrarea sa în vigoare - 15 februarie 2013), iar instanța nu era obligată să

aducă la cunoștința petiționarului faptul că a transmis un plic gol. În ce

privește cererea Inspectoratului Județean de Poliție de comunicare a apelului

formulat de reclamant, nici aceasta nu atestă faptul că era înregistrat și

depus la dosar apelul reclamantului. Cererea instituției rezidă din faptul că i

s-a comunicat întâmpinarea depusă de reclamant din care reiese că a declarat

apel - fiind logic ca în aceste condiții să ceară să-i fie comunicat apelul.

Motivul de recurs

invocat de reclamant întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

întrucât vizează fondul (recurentul criticând faptul că nu i s-a acordat

întregul prejudiciu pretins prin cererea de chemare în judecată) nu poate fi

analizat prin omissio medio cât timp apelul a fost respins ca tardiv. Un apel

tardiv este un apel inexistent.

În ce privește

recursul Inspectoratului Județean de Politie Argeș critica privind soluționarea

greșită a excepției de autoritate de lucru judecat este nefondată. Acțiunile ce

au făcut obiectul Dosarelor nr. 2372 /109/2009 și nr. 2216/109/2010 au fost

acțiuni în anularea unui act administrativ, întemeiate pe dispozițiile Legii

nr. 554/2004 (anularea adresei nr. 190748/2009) ce au fost respinse pe excepția

lipsei procedurii prealabile prin Sentințele nr. 532/CA din 18 decembrie 2009

(definitivă și irevocabilă prin Decizia nr. 584/RCONT din 30 aprilie 2010 a

Curții de Apel Pitești) respectiv nr. 1087/CAF din 1 noiembrie 2010 (definitivă

și irevocabilă prin Decizia nr. 643/RCONT din 9 martie 2011 a Curții de Apel

Pitești). Chiar dacă în prima acțiune reclamantul a solicitat, ca un capăt de

cerere accesoriu, și daune materiale și morale considerându-se prejudiciat prin

actul administrativ emis prin care s-a dispus suspendarea permisului de

conducere, această hotărâre nu poate fi reținută ca prim element al autorității

de lucru judecat. Așa cum corect a reținut instanța de apel, pentru a exista

autoritate de lucru judecat, dedus din hotărârea pronunțată într-un proces

anterior, trebuie să existe tripla identitate - de părți, de obiect și de cauză

- fiind necesar ca prima hotărâre, rămasă definitivă, să fi rezolvat în fond

procesul dintre părți. Obiectul principal în ambele acțiuni l-a constituit

anularea unui act administrativ, prima acțiune având și un capăt de cerere

accesoriu și anume daune materiale și morale suferite prin suspendarea

permisului de conducere, în timp ce obiectul acțiunii de față îl constituie

daune materiale și produse prin același fapt, dar și prin purtarea

reclamantului în numeroase procese.

În condițiile în care

prima acțiune (care avea și capăt accesoriu de cerere privind daunele materiale

și morale) a fost respinsă pe excepția procesuală a lipsei procedurii

administrative prealabile - prin Sentința nr. 532/CA din 18 decembrie 2009 -

fără a se fi pus în discuție fondul dreptului, hotărârea anterioară nu poate

constitui un impediment pentru introducerea unei noi acțiuni de despăgubiri

pentru prejudiciul cauzat. Autoritatea de lucru judecat se atașează acelor

hotărâri care rezolvă fondul dreptului dar și acelor hotărâri care au rezolvat

cauza pe o excepție sau pe un incident procesual dar, numai dacă au făcut-o de

o manieră care să nu mai permită readucerea ei în dezbatere judiciară (ca de

exemplu soluționarea acțiunii pe excepția de prescripție care nu mai permite

repunerea în discuție a acestei chestiuni cu privire al același drept)

Motivul invocat de

Inspectoratul Județean de Poliție Argeș cu privire la neîndeplinirea

condițiilor răspunderii civile delictuale vizează modul de apreciere a probelor

și de stabilire a situației de fapt (invocă împrejurarea că faptele reținute de

instanța de apel sunt neconforme realității). Aceste chestiuni sunt probleme de

netemeinicie care nu pot fi reanalizate prin prisma dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ., invocat de recurentă, deoarece, potrivit acestui text, instanța

de recurs poate să examineze cauza sub toate aspectele fără a fi limitată la

motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 numai dacă recursul este

declarat împotriva unei hotărâri neatacabilă cu apel. Ori, în situația de față,

recursul este exercitat împotriva unei hotărâri pronunțate de instanța de apel,

numai apelul fiind devolutiv. Motivele invocate de recurentul Inspectoratul

Județean de Poliție Argeș nu se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. - când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost

dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii - invocat de asemenea de

recurent și nici în alte motive de nelegalitate dintre cele enumerate limitativ

de art. 304 C. proc. civ.

Pentru considerentele

expuse va fi respins ca nefondat și recursul exercitat de Inspectoratul

Județean de Politie Argeș.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de recurentul reclamant P.A.S. și de

recurentul pârât Inspectoratul Județean de Politie Argeș împotriva Deciziei nr.

74A din 5 martie 2014 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și

pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 14 noiembrie 2014.

Procesat de GGC - AS