ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4410/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4410/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă

nr. 372/2010 din 12 octombrie 2010, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta Parohia Bisericii

Unite Greco-Catolică T.P., în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare

a Unor Bunuri Bisericești aparținând Cultelor Religioase din România și cu pârâta

Parohia Bisericii Ortodoxe Române T.P. și în consecință, a dispus anularea deciziilor

nr. X1 din 20 august 2009, nr. X2 din 20 august 2009 și nr. X3 din 20 august 2009

emise de pârâta Comisia Specială de Retrocedare, a dispus restituirea către reclamantă

a imobilelor înscrise în CF Y1 Poiana A+2 nr. top Z1, Z2, Z3 cu destinația de casă

parohială, curte și grădină, nr. top Z4 cu destinația de casă din lemn și curte,

nr. top Z5 cu destinația grădină, nr. top Z6 având destinația cimitir și a imobilului

înscris în CF Y2 Poiana sub A+1, Z7 și nr. Z8 și a obligat pârâta Comisia Specială

de Retrocedare să plătească reclamantei suma de 800 RON cu titlu de cheltuieli de

judecată.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut că reclamanta a solicitat Comisiei Speciale

de Retrocedare, retrocedarea unor bunuri bisericești, imobile situate în T., având

destinația de casă și grădină (cererea nr. W1 din 27 februarie 2003), imobil loc

de casă și grădină (cererea nr. W2 din 27 februarie 2003), cimitir (cererea nr.

W3 din 27 februarie 2003), imobil grădină (cererea nr. W4 din 27 februarie 2003),

anexând acestor cereri acte justificative din care reiese că aceste imobile au fost

preluate de Biserica Ortodoxă Română din P., iar anterior preluării, conform situației

juridice și locative emise de Primăria T., imobilele au aparținut reclamantei.

Prin deciziile nr. X1

din 20 august 2009, nr. nr. X2 din 20 august 2009 și nr. nr. X3 din 20 august 2009,

s-a respins cererea de retrocedare formulată, cu motivarea că imobilele nu pot fi

restituite, deoarece se află în proprietatea tabulară a Parohiei Ortodoxe Române

și nu în proprietatea unor persoane juridice.

Potrivit art. 1 din O.U.G.

nr. 94/2000 „imobilele care au aparținut cultelor religioase din România și au fost

preluate în mod abuziv cu sau fără titlu de Statul Român, organizațiile cooperatiste

sau de orice alte persoane juridice în perioada martie 1945–22 decembrie 1989… aflate

în proprietatea statului, a unor persoane juridice de drept public sau în patrimoniul

unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foștilor proprietari

în condițiile prevăzute de ordonanța de urgență”.

O.U.G. nr. 94/2000 reglementează

modalitățile de restituire a imobilelor aparținând cultelor religioase.

Instanța de fond a apreciat

că este fără echivoc că imobilele au trecut în proprietatea unei persoane juridice,

astfel că intră sub incidența acestui text de lege.

De asemenea, potrivit

art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, „orice persoană fizică sau juridică are

dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea

sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și

de principiile generale ale dreptului internațional”.

Soluția de admitere a

cererii se impune, a considerat judecătorul fondului, și din perspectiva faptului

că, din declarațiile martorilor audiați în cauză, a rezultat că, în fapt, imobilele

respective sunt folosite de Biserica Greco-Catolică P.

Fiind în culpă procesuală,

în temeiul art. 274 C. proc. civ., pârâta Comisia Specială de Retrocedare a fost

obligată să plătească reclamantei suma de 800 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva hotărârii instanței

de fond, pârâta Comisia Specială de Retrocedare

a Unor Bunuri Bisericești

a declarat recurs, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie

, în temeiul art. 304 pct. 9 și 304

1

din C. proc. civ.

În motivarea recursului,

autoritatea pârâtă arată că instanța de fond a interpretat în mod greșit dispozițiile

art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările

ulterioare.

Din analiza textului amintit,

susține recurenta, reiese în mod clar faptul că imobilele care în prezent se află

în proprietatea unor persoane fizice sau persoane juridice de drept privat, altele

decât cele prevăzute la art. 2 din ordonanță, nu fac obiectul O.U.G. nr. 94/2000,

cu excepția situației prevăzute în art. 6 alin. (1).

În speța de față, imobilele

în discuție sunt în prezent proprietatea Parohiei Ortodoxe Române T.P., persoană

juridică de drept privat, potrivit Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă

și regimul general al cultelor, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 11/08.01.2007.

Diferența între ceea ce

a reținut prima instanța și prevederile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000,

republicată, cu modificările și completările ulterioare, element esențial în soluționarea

acestui litigiu, este aceea că instanța de fond s-a limitat la constatarea faptului

că Parohia Ortodoxă P. este doar o persoană juridică fără a clarifica acest aspect

în sensul că este vorba despre o persoană juridică de drept privat și nu o persoană

juridică de drept public.

Prevederile art. 1

alin. (1) din ordonanță consfințesc principiul asigurării stabilității circuitului

civil, care este o nevoie de ordin general, social și prin care se respectă dreptul

de proprietate privată a persoanelor fizice sau juridice de drept privat.

În atare situații, subliniază

recurenta, atunci când bunul se află în proprietatea unor persoane fizice sau persoane

juridice de drept privat, altele decât cele prevăzute în art. 2, soluția este de

respingere a cererilor de restituire a bunurilor, statul neavând posibilitatea legală

de a dispune de bunul altuia, iar orice ingerință din partea acestuia ar fi vădit

neconstituțională.

Recurenta a mai susținut

că instanța de fond, în mod greșit, a dispus restituirea imobilelor identificate

ca fiind înscrise în CF nr. Y1 a localității Poiana, nr. top. Z6, respectiv în C.F.

nr. Y2 a localității P., nr. top. Z8, nesocotind dispozițiile din legile speciale

de retrocedare, care stabilesc procedura administrativă de soluționare a cererilor

de retrocedare.

Astfel, instituția recurentă

consideră că prima instanță nu a luat în considerare dispozițiile din legile speciale

de retrocedare care stabilesc obligativitatea parcurgerii procedurii administrative

speciale, ceea ce nu conduce la privarea unei persoane de accesul liber la o instanță,

pentru că, împotriva dispoziției sau a deciziei emise în procedura administrativă

legea prevede calea contestației în instanță.

recurs

Examinând cauza în raport

de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate de recurentă, precum și

de reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele expuse

în continuare.

Reclamanta a solicitat

restituirea, de către Comisia Specială de Retrocedare a Unor Bunuri care au Aparținut

Cultelor Religioase din România, a unui imobil având destinație de casă parohială

a preotului greco-catolic.

Prin urmare, obiectul

litigiului îl constituie un imobil cu destinație de casă parohială care a aparținut

Parohiei Greco-Catolice și care, după preluarea imobilului de către statul român,

a trecut în proprietatea Parohiei Ortodoxe, fiind înscris acest drept în cartea

funciară.

Situația juridică a lăcașurilor

de cult și a caselor parohiale care au aparținut Bisericii Greco-Catolice și care

au fost preluate de Biserica Ortodoxă Română a făcut obiectul de reglementare al

Decretului-lege nr. 126/1990 unde, în art. 3, s-a prevăzut că problema acestora

va fi soluționată de o Comisie mixtă, formată din reprezentanții celor două culte

religioase, ținând seama de dorința credincioșilor din comunitățile care dețin aceste

bunuri.

Art. 3 din Decretul-lege

nr. 126/1990 a fost modificat prin O.G. nr. 64/2004, iar prin Legea nr. 182/2005

de aprobare a O.G. nr. 64/2004, s-a stabilit întreaga procedură ce urmează a fi

parcursă, cu instituirea unor termene, dar și posibilitatea recurgerii la acțiunea

de drept comun (atunci când comisia nu se întrunește, când nu se ajunge la nici

un rezultat ori decizia nemulțumește una din părți), iar competența de soluționare,

în primă instanță, a fost conferită tribunalelor.

Prin instituirea acestei

proceduri, în cazul lăcașurilor de cult și a caselor parohiale ce au aparținut Bisericii

Greco-Catolice și care au fost preluate de Biserica Ortodoxă Română, s-a încercat

asigurarea unei căi amiabile de soluționare a neînțelegerilor, dar și o modalitate

concretă de asigurare a accesului la justiție.

Fiind instituită o procedură

specială pentru casele parohiale ce au aparținut Bisericii Greco-Catolice, nu pot

fi aplicate dispozițiile O.U.G. nr. 94/2000 ce reprezintă dreptul comun în materia

restituirii imobilelor ce au aparținut cultelor religioase, ci numai cele prevăzute

de Decretul-lege nr. 126/1990 cu modificările ulterioare.

Imobilele care fac obiectul

O.U.G. nr. 94/2000 sunt circumstanțiate în art. 1 alin. (1) din acest act normativ,

ele reprezentând „imobilele care au aparținut cultelor religioase din România și

au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile

cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22 decembrie

1989, altele decât lăcașele de cult, aflate în proprietatea statului sau a unei

persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din

cele prevăzute de art. 2 din ordonanță (...)".

Așadar, potrivit textului

de lege citat, fac obiectul O.U.G., imobilele aflate în prezent în proprietatea

statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane

juridice din cele prevăzute la art. 2, respectiv regii autonome, societăți sau companii

naționale, societăți comerciale la care statul sau o autoritate a administrației

publice centrale sau locale este acționar sau asociat majoritar, respectiv minoritar

pentru situațiile prevăzute la alin. (5) din art. 2.

Din analiza textului amintit,

reiese în mod clar faptul că imobilele care în prezent se află în proprietatea unor

persoane fizice sau persoane juridice de drept altele decât cele prevăzute la

art. 2 din ordonanță, nu fac obiectul O.U.G. nr. 94/2000. cu excepția situației

prevăzute în art. 6 alin. (1).

Potrivit art. 6 alin.

(1), imobilele care au fost înstrăinate legal de către statul român după data de

22 decembrie 1989 fac obiectul ordonanței, pentru această situație legiuitorul prevăzând

posibilitatea acordării de măsuri reparatorii în echivalent.

În speța de față, imobilele

în discuție sunt în prezent proprietatea Parohiei Ortodoxe Române T.P., persoană

juridică de drept privat, potrivit Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă

și regimul general al cultelor, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 11/08.01.2007.

Cu strictă referire la

dobândirea personalității juridice a cultelor religioase, trebuie amintit faptul

că reglementarea aplicabilă în domeniu a fost dată de Decretul nr. 177/1948 privind

regimul general al cultelor religioase, aplicabil până în data de 11 ianuarie 2007,

când a fost abrogat prin Legea nr. 489/2006, care a intrat în vigoare la acea dată.

Potrivit art. 28 din decretul

amintit, cultele religioase sunt persoane juridice. Personalitatea juridică este,

totodată, recunoscută și componentelor locale ale cultelor religioase, precum și

așezămintelor, asociațiilor, ordinelor și congregațiilor prevăzute în statutele

de organizare a cultelor religioase dacă aceste structuri s-au conformat condițiilor

prevăzute de legea persoanelor juridice (la acea vreme, Legea nr. 21/1924 privitoare

la persoanele juridice).

Bunurile dobândite de

cultele religioase fac obiectul proprietății private a acestora și urmează a fi

puse în valoare potrivit dispozițiilor cuprinse în statutul acestora.

În concret, reclamanta

a solicitat Comisiei Speciale de Retrocedare prin cererea înregistrată cu nr. 5Z46

din 27 februarie 2003, retrocedarea imobilului înscris în C.F. nr. Y1 a localității

Poiana, nr. top. Z6.

În aplicarea dispozițiilor

prevăzute în pct. 4 din Normele metodologice corespunzătoare art. 1 din O.U.G.

nr. 94/2000 (aprobate prin H.G. nr. 1164/2002, modificată prin H.G.1094/2005), cererea

nr. W5 din 27 februarie 2003 a fost redirecționată împreună cu dosarul aferent Comisiei

comunale Poiana pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor,

județul Cluj, având în vedere faptul că obiectul acesteia privea un teren situat

în extravilan, iar competența de soluționare aparține în acest caz comisiilor locale

constituite potrivit Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările

și completările ulterioare.

Așadar, Înalta Curte reține

că instanța de fond nu a luat în considerare dispozițiile din legile speciale de

retrocedare care stabilesc obligativitatea parcurgerii procedurii administrative

speciale, ceea ce nu conduce la privarea unei persoane de accesul liber la o instanță,

pentru că, împotriva dispoziției sau a deciziei emise în procedura administrativă

legea prevede calea contestației în instanță.

Astfel fiind, pentru considerentele

arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta

Curte va admite recursul, va modifica în parte sentința atacată, în sensul respingerii,

ca neîntemeiat, a capătului de cerere privind restituirea în natură a imobilelor

înscrise în C.F. Y1 Poiana A+2 nr. top Z1, Z2, Z3 cu destinația de casă parohială,

curte și grădină, nr. top Z4 cu destinația casă din lemn și curte, nr. top Z5 cu

destinația grădină, nr. top Z6 având destinația cimitir și a imobilului înscris

în C.F. Y2 Poiana sub A+1, Z7 și nr. Z8.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de Comisia Specială de Retrocedare a Unor Bunuri Bisericești împotriva sentinței

civile nr. 372/2010 din 12 octombrie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială,

de contencios administrativ și fiscal.

Modifică în parte sentința

atacată, în sensul că respinge, ca neîntemeiat, capătul de cerere privind restituirea

în natură a imobilelor înscrise în C.F. Y1 Poiana A+2 Nr. top Z1, Z2, Z3 cu destinația

de casă parohială, curte și grădină, Nr. top Z4 cu destinația casă din lemn și curte,

Nr. top Z5 cu destinația grădină, Nr. top Z6 având destinația cimitir și a imobilului

înscris în C.F. Y2 Poiana sub A+1, Z7 și Nr. Z8.

Menține restul dispozițiunilor sentinței atacate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 septembrie

2011.