ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4410/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 372/2010 din 12 octombrie 2010, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta Parohia Bisericii Unite Greco-Catolică T.P., în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a Unor Bunuri Bisericești aparținând Cultelor Religioase din România și cu pârâta Parohia Bisericii Ortodoxe Române T.P.

și în consecință, a dispus anularea deciziilor nr. X1 din 20 august 2009, nr. X2 din 20 august 2009 și nr. X3 din 20 august 2009 emise de pârâta Comisia Specială de Retrocedare, a dispus restituirea către reclamantă a imobilelor înscrise în CF Y1 Poiana A+2 nr. top Z1, Z2, Z3 cu destinația de casă parohială, curte și grădină, nr. top Z4 cu destinația de casă din lemn și curte, nr. top Z5 cu destinația grădină, nr. top Z6 având destinația cimitir și a imobilului înscris în CF Y2 Poiana sub A+1, Z7 și nr. Z8 și a obligat pârâta Comisia Specială de Retrocedare să plătească reclamantei suma de 800 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că reclamanta a solicitat Comisiei Speciale de Retrocedare, retrocedarea unor bunuri bisericești, imobile situate în T., având destinația de casă și grădină (cererea nr. W1 din 27 februarie 2003), imobil loc de casă și grădină (cererea nr. W2 din 27 februarie 2003), cimitir (cererea nr. W3 din 27 februarie 2003), imobil grădină (cererea nr. W4 din 27 februarie 2003), anexând acestor cereri acte justificative din care reiese că aceste imobile au fost preluate de Biserica Ortodoxă Română din P., iar anterior preluării, conform situației juridice și locative emise de Primăria T., imobilele au aparținut reclamantei.

Prin deciziile nr. X1 din 20 august 2009, nr. nr. X2 din 20 august 2009 și nr. nr. X3 din 20 august 2009, s-a respins cererea de retrocedare formulată, cu motivarea că imobilele nu pot fi restituite, deoarece se află în proprietatea tabulară a Parohiei Ortodoxe Române și nu în proprietatea unor persoane juridice. Potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000 „imobilele care au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv cu sau fără titlu de Statul Român, organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada martie 1945–22 decembrie 1989… aflate în proprietatea statului, a unor persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foștilor proprietari în condițiile prevăzute de ordonanța de urgență”.

O.U.G. nr. 94/2000 reglementează modalitățile de restituire a imobilelor aparținând cultelor religioase. Instanța de fond a apreciat că este fără echivoc că imobilele au trecut în proprietatea unei persoane juridice, astfel că intră sub incidența acestui text de lege. De asemenea, potrivit art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, „orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional”. Soluția de admitere a cererii se impune, a considerat judecătorul fondului, și din perspectiva faptului că, din declarațiile martorilor audiați în cauză, a rezultat că, în fapt, imobilele respective sunt folosite de Biserica Greco-Catolică P. Fiind în culpă procesuală, în temeiul art. 274 C. proc.

civ., pârâta Comisia Specială de Retrocedare a fost obligată să plătească reclamantei suma de 800 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. 2. Calea de atac exercitată Împotriva hotărârii instanței de fond, pârâta Comisia Specială de Retrocedare a Unor Bunuri Bisericești a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie , în temeiul art. 304 pct. 9 și 304 1 din C. proc. civ. În motivarea recursului, autoritatea pârâtă arată că instanța de fond a interpretat în mod greșit dispozițiile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Din analiza textului amintit, susține recurenta, reiese în mod clar faptul că imobilele care în prezent se află în proprietatea unor persoane fizice sau persoane juridice de drept privat, altele decât cele prevăzute la art. 2 din ordonanță, nu fac obiectul O.U.G.

nr. 94/2000, cu excepția situației prevăzute în art. 6 alin. (1). În speța de față, imobilele în discuție sunt în prezent proprietatea Parohiei Ortodoxe Române T.P., persoană juridică de drept privat, potrivit Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 11/08.01.2007. Diferența între ceea ce a reținut prima instanța și prevederile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, element esențial în soluționarea acestui litigiu, este aceea că instanța de fond s-a limitat la constatarea faptului că Parohia Ortodoxă P. este doar o persoană juridică fără a clarifica acest aspect în sensul că este vorba despre o persoană juridică de drept privat și nu o persoană juridică de drept public.

Prevederile art. 1 alin. (1) din ordonanță consfințesc principiul asigurării stabilității circuitului civil, care este o nevoie de ordin general, social și prin care se respectă dreptul de proprietate privată a persoanelor fizice sau juridice de drept privat. În atare situații, subliniază recurenta, atunci când bunul se află în proprietatea unor persoane fizice sau persoane juridice de drept privat, altele decât cele prevăzute în art. 2, soluția este de respingere a cererilor de restituire a bunurilor, statul neavând posibilitatea legală de a dispune de bunul altuia, iar orice ingerință din partea acestuia ar fi vădit neconstituțională. Recurenta a mai susținut că instanța de fond, în mod greșit, a dispus restituirea imobilelor identificate ca fiind înscrise în CF nr. Y1 a localității Poiana, nr. top.

Z6, respectiv în C.F. nr. Y2 a localității P., nr. top. Z8, nesocotind dispozițiile din legile speciale de retrocedare, care stabilesc procedura administrativă de soluționare a cererilor de retrocedare. Astfel, instituția recurentă consideră că prima instanță nu a luat în considerare dispozițiile din legile speciale de retrocedare care stabilesc obligativitatea parcurgerii procedurii administrative speciale, ceea ce nu conduce la privarea unei persoane de accesul liber la o instanță, pentru că, împotriva dispoziției sau a deciziei emise în procedura administrativă legea prevede calea contestației în instanță. 3. Soluția instanței de recurs Examinând cauza în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate de recurentă, precum și de reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele expuse în continuare. Reclamanta a solicitat restituirea, de către Comisia Specială de Retrocedare a Unor Bunuri care au Aparținut Cultelor Religioase din România, a unui imobil având destinație de casă parohială a preotului greco-catolic. Prin urmare, obiectul litigiului îl constituie un imobil cu destinație de casă parohială care a aparținut Parohiei Greco-Catolice și care, după preluarea imobilului de către statul român, a trecut în proprietatea Parohiei Ortodoxe, fiind înscris acest drept în cartea funciară.

Situația juridică a lăcașurilor de cult și a caselor parohiale care au aparținut Bisericii Greco-Catolice și care au fost preluate de Biserica Ortodoxă Română a făcut obiectul de reglementare al Decretului-lege nr. 126/1990 unde, în art. 3, s-a prevăzut că problema acestora va fi soluționată de o Comisie mixtă, formată din reprezentanții celor două culte religioase, ținând seama de dorința credincioșilor din comunitățile care dețin aceste bunuri. Art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 a fost modificat prin O.G. nr. 64/2004, iar prin Legea nr. 182/2005 de aprobare a O.G. nr. 64/2004, s-a stabilit întreaga procedură ce urmează a fi parcursă, cu instituirea unor termene, dar și posibilitatea recurgerii la acțiunea de drept comun (atunci când comisia nu se întrunește, când nu se ajunge la nici un rezultat ori decizia nemulțumește una din părți), iar competența de soluționare, în primă instanță, a fost conferită tribunalelor.

Prin instituirea acestei proceduri, în cazul lăcașurilor de cult și a caselor parohiale ce au aparținut Bisericii Greco-Catolice și care au fost preluate de Biserica Ortodoxă Română, s-a încercat asigurarea unei căi amiabile de soluționare a neînțelegerilor, dar și o modalitate concretă de asigurare a accesului la justiție. Fiind instituită o procedură specială pentru casele parohiale ce au aparținut Bisericii Greco-Catolice, nu pot fi aplicate dispozițiile O.U.G. nr. 94/2000 ce reprezintă dreptul comun în materia restituirii imobilelor ce au aparținut cultelor religioase, ci numai cele prevăzute de Decretul-lege nr. 126/1990 cu modificările ulterioare. Imobilele care fac obiectul O.U.G.

nr. 94/2000 sunt circumstanțiate în art. 1 alin. (1) din acest act normativ, ele reprezentând „imobilele care au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, altele decât lăcașele de cult, aflate în proprietatea statului sau a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute de art. 2 din ordonanță (...)". Așadar, potrivit textului de lege citat, fac obiectul O.U.G., imobilele aflate în prezent în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, respectiv regii autonome, societăți sau companii naționale, societăți comerciale la care statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale este acționar sau asociat majoritar, respectiv minoritar pentru situațiile prevăzute la alin. (5) din art. 2. Din analiza textului amintit, reiese în mod clar faptul că imobilele care în prezent se află în proprietatea unor persoane fizice sau persoane juridice de drept altele decât cele prevăzute la art. 2 din ordonanță, nu fac obiectul O.U.G.

nr. 94/2000. cu excepția situației prevăzute în art. 6 alin. (1). Potrivit art. 6 alin. (1), imobilele care au fost înstrăinate legal de către statul român după data de 22 decembrie 1989 fac obiectul ordonanței, pentru această situație legiuitorul prevăzând posibilitatea acordării de măsuri reparatorii în echivalent. În speța de față, imobilele în discuție sunt în prezent proprietatea Parohiei Ortodoxe Române T.P., persoană juridică de drept privat, potrivit Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 11/08.01.2007. Cu strictă referire la dobândirea personalității juridice a cultelor religioase, trebuie amintit faptul că reglementarea aplicabilă în domeniu a fost dată de Decretul nr. 177/1948 privind regimul general al cultelor religioase, aplicabil până în data de 11 ianuarie 2007, când a fost abrogat prin Legea nr. 489/2006, care a intrat în vigoare la acea dată.

Potrivit art. 28 din decretul amintit, cultele religioase sunt persoane juridice. Personalitatea juridică este, totodată, recunoscută și componentelor locale ale cultelor religioase, precum și așezămintelor, asociațiilor, ordinelor și congregațiilor prevăzute în statutele de organizare a cultelor religioase dacă aceste structuri s-au conformat condițiilor prevăzute de legea persoanelor juridice (la acea vreme, Legea nr. 21/1924 privitoare la persoanele juridice). Bunurile dobândite de cultele religioase fac obiectul proprietății private a acestora și urmează a fi puse în valoare potrivit dispozițiilor cuprinse în statutul acestora. În concret, reclamanta a solicitat Comisiei Speciale de Retrocedare prin cererea înregistrată cu nr. 5Z46 din 27 februarie 2003, retrocedarea imobilului înscris în C.F.

nr. Y1 a localității Poiana, nr. top. Z6. În aplicarea dispozițiilor prevăzute în pct. 4 din Normele metodologice corespunzătoare art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000 (aprobate prin H.G. nr. 1164/2002, modificată prin H.G.1094/2005), cererea nr. W5 din 27 februarie 2003 a fost redirecționată împreună cu dosarul aferent Comisiei comunale Poiana pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, județul Cluj, având în vedere faptul că obiectul acesteia privea un teren situat în extravilan, iar competența de soluționare aparține în acest caz comisiilor locale constituite potrivit Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Așadar, Înalta Curte reține că instanța de fond nu a luat în considerare dispozițiile din legile speciale de retrocedare care stabilesc obligativitatea parcurgerii procedurii administrative speciale, ceea ce nu conduce la privarea unei persoane de accesul liber la o instanță, pentru că, împotriva dispoziției sau a deciziei emise în procedura administrativă legea prevede calea contestației în instanță. Astfel fiind, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va modifica în parte sentința atacată, în sensul respingerii, ca neîntemeiat, a capătului de cerere privind restituirea în natură a imobilelor înscrise în C.F.

Y1 Poiana A+2 nr. top Z1, Z2, Z3 cu destinația de casă parohială, curte și grădină, nr. top Z4 cu destinația casă din lemn și curte, nr. top Z5 cu destinația grădină, nr. top Z6 având destinația cimitir și a imobilului înscris în C.F. Y2 Poiana sub A+1, Z7 și nr. Z8.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Comisia Specială de Retrocedare a Unor Bunuri Bisericești împotriva sentinței civile nr. 372/2010 din 12 octombrie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Modifică în parte sentința atacată, în sensul că respinge, ca neîntemeiat, capătul de cerere privind restituirea în natură a imobilelor înscrise în C.F. Y1 Poiana A+2 Nr. top Z1, Z2, Z3 cu destinația de casă parohială, curte și grădină, Nr. top Z4 cu destinația casă din lemn și curte, Nr. top Z5 cu destinația grădină, Nr. top Z6 având destinația cimitir și a imobilului înscris în C.F. Y2 Poiana sub A+1, Z7 și Nr. Z8. Menține restul dispozițiunilor sentinței atacate.

Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 septembrie 2011.