ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4226/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.

123 din 31 martie 2011 Curtea de Apel Iași - Secția de contencios administrativ

și fiscal a admis excepția inadmisibilității acțiunii, a respins, ca

inadmisibilă, acțiunea formulată de reclamanta S.V.E., în contradictoriu cu

pârâtul Guvernul României.

Pentru a pronunța

această soluție instanța de fond a reținut că analizând cu prioritate excepția

inadmisibilității acțiunii, este întemeiată, deoarece procedura de exercitare a

acțiunii împotriva ordonanțelor Guvernului este prevăzută de art. 9 din Legea nr.

554/2004, potrivit căruia persoana vătămată într-un drept al său ori într-un

interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate introduce

acțiune la instanța de contencios administrativ, însoțită de excepția de

neconstituționalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea

neconstituționalității ordonanței sau a dispoziției din ordonanță. În alin. (5)

se prevede că acțiunea prevăzută de art. 9 poate avea ca obiect acordarea de

despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, anularea

actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea

unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea

unei anumite operațiuni administrative.

În prezenta cauză,

contrar prevederilor art. 9 din Legea nr. 554/2004, obiectul acțiunii îl

constituie anularea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2010, precum și a

Ordonanței Guvernului nr. 107/2010, pe calea ordonanței președințiale, nu

acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ori

anularea actelor administrative emise în baza acestora sau, după caz, obligarea

unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea

unei anumite operațiuni administrative, capăt de cerere care să fie însoțit de

excepția de neconstituționalitate a actelor normative criticate prin cererea de

chemare în judecată.

Având în vedere că

dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004 nu permit ca acțiunea la instanța de

contencios administrativ să aibă ca obiect principal, pe calea acțiunii în

contencios administrativ ori a ordonanței președințiale, anularea unei

ordonanțe sau a unei dispoziții dintr-o ordonanță de Guvern, Curtea de a apel a

admis excepția inadmisibilității acțiunii și a respins, ca inadmisibilă,

acțiunea.

Împotriva hotărârii

instanței de fond reclamanta S.V.E. a declarat recurs, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea

recursului reclamanta arată că din vina Guvernului României a ajuns în sapă de

lemn, îmbătrânind prin instanțele din România și din străinătate în speranța că

își va găsi dreptatea.

Prin acțiunea

dosarului nr. 186/45/2011 al Curții de Apel Iași a solicitat anularea O.G. nr. 62/2010

prin care s-au sistat despăgubirile bănești de la ANRP București.

Ca și persoană cu

handicap gradul II în baza Legii nr. 57/1992 Casa de Pensii Iași i-au luat 15

ani din 35 de ani vechime totală grupa a II-a 25 ani.

Recurenta mai susține

că nici una dintre ordonanțe guvernamentale nu se emit cu dezbatere publică,

motiv pentru care solicită anularea O.G. nr. 62/2010 și a celorlalte ca neconstituționale.

Examinând

cauza și sentința recurată în raport cu actele și lucrările dosarului, Înalta

Curte constată că recursul este nefondat.

Pentru

a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în

continuare arătate.

Ordonanțele

și ordonanțele de urgență fac parte conform art. 108 din Constituția României

din categoria actelor care se emit de Guvernul României.

Ordonanțele

se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare întemeiată pe prevederile art.

115 din Constituția României care reglementează delegarea legislativă.

Prin

urmare, Ordonanțele au caracter de lege fiind adoptate de Guvern în temeiul

legii de abilitare care presupune o delegare temporară a competentelor

legislative ale Parlamentului către Guvern.

În

perioada în care ordonanțele sunt în vigoare ele au aceeași putere ca și legea.

Instanța

de contencios administrativ are competența potrivit art. 1 din Legea nr. 554/2004

de a controla legalitatea actelor administrative propriu-zise sau a celor

asimilate.

Trebuie

precizat că în baza art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, prin act

administrativ se înțelege acel act emis de o autoritate publică în vederea

organizării executării legii .

Ordonanțele

de Guvern sunt acte ale guvernului dar nu au caracter de acte administrative,

deoarece prin ordonanțe Guvernul legiferează în baza legii speciale de

abilitare a delegării legislative.

Altfel

spus, într-o anumită perioadă și într-o anumită chestiune Parlamentul are

dreptul constituțional de a delega prerogativele sale legiuitoare Guvernului.

Ordonanțele

Guvernului nu pot forma obiectul controlului de legalitate, pentru motivul că

nu sunt acte administrative de autoritate emise în vederea executării legii, ci

constituie tocmai lege.

Legile

și Ordonanțele Guvernului sunt supuse controlului de constituționalitate

conform art. 146 lit. d) din Constituția României.

În

cazul ordonanțelor nu se examinează legalitatea acestora de către instanțele

judecătorești, ci doar constituționalitatea lor, de către Curtea

Constituțională.

Prin

urmare, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt

neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre

temeinică și legală pe care o va menține.

În

consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art.

312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de S.V.E. împotriva sentinței civile nr. 123 din 31 martie 2011 a

Curții de Apel Iași - Secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 septembrie 2011.