ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4482/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4482/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 179/CA/2011 din 19 septembrie

2011, Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și

fiscal, a respins, ca inadmisibilă, acțiunea formulată de reclamanții M.M., G.I.,

A.V., B.F., B.I., O.M., C.L., H.V., U.O., M.M., T.M., C.D., S.F., F.E., S.F., V.E.,

U.V., M.V., B.I., M.M.A., N.S., L.F., I.M., A.D.F., M.I., D.S., N.E. și B.G.,

în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Consiliul Național Pentru

Combaterea Discriminării, prin care solicitau anularea în totalitate a O.U.G.

nr. 59/2011 cu privire la mențiunile cuprinse în art. 1 lit. c)-lit. h) din

Legea nr. 119/2010, precum și a Normelor metodologice aferente și care operează

în sensul aplicării respectivei norme juridice, precum și suspendarea executării

actului normativ atacat, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a

cauzei.

De asemenea, instanța

de judecată a admis cererea de intervenție accesorie formulată în interesul

Guvernului României de intervenientul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției

Sociale.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a admis excepția inadmisibilității invocată

prin întâmpinare de pârâtul Guvernul României, reținând următoarele:

Conform dispozițiilor

art. 9 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „Persoana vătămată într-un drept al său

ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate

introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, însoțită de excepția

de neconstituționalitate, în măsura în care obiectul principal nu este

constatarea neconstituționalității ordonanței sau a dispoziției din ordonanță”.

Dispozițiile art. 9

alin. (5) prevăd că „acțiunea prevăzută de prezentul articol poate avea ca

obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale

Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și,

după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ

sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative.”

În temeiul art. 126

alin. (6) din Constituția României, instanțele de contencios administrativ nu

exercită un control de legalitate asupra ordonanțelor, ci sunt competente doar

să soluționeze cererile persoanelor vătămate prin ordonanțe sau dispoziții din

ordonanțe declarate neconstituționale de Curtea Constituțională.

Ordonanțele

Guvernului nu sunt acte administrative supuse controlului de legalitate exercitat

de instanțele de contencios administrativ, ele sunt acte normative cu putere de

lege, adoptate în temeiul delegării legislative, în temeiul art. 115 din

Constituția României, iar instanța de contencios administrativ se poate

pronunța numai asupra efectelor vătămătoare ale unei ordonanțe.

Prin urmare, obiectul

acțiunii în contencios administrativ nu poate fi anularea unei ordonanțe a Guvernului

și nici suspendarea executării ei.

Pentru aceste

considerente au fost respinse ca inadmisibile acțiunea în anulare și cererea de

suspendare a executării O.U.G. nr. 59/2011.

În ceea ce privește

excepția de neconstituționalitate ridicată de reclamanți cu privire la

dispozițiile O.U.G. nr. 59/2011, s-a constatat că potrivit art. 29 alin. (1)

din Legea nr. 47/1992 „Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor

ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind

neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o

lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei

în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia”.

S-a arătat că

excepția invocată trebuie să aibă legătură cu fondul cauzei deduse judecății,

ori în speță fiind inadmisibilă acțiunea, instanța nu mai poate analiza

legătura excepției de neconstituționalitate cu cauza, astfel că este inutilă

analizarea cererii de sesizare a Curții Constituționale.

Împotriva acestei

hotărâri au declarat recurs reclamanții M.M., G.I., A.V., B.F., B.I., O.M., C.L.,

H.V., U.O., M.M., T.M., C.D., S.F., F.E., S.F., V.E., U.V., M.V., B.I., M.M.A.,

N.S., L.F., I.M., A.D.F., M.I., D.S., N.E. și B.G., criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea

recursului declarat se arată că admiterea excepției inadmisibilității cererii

de suspendare de către instanța de fond este total neîntemeiată, fiind lipsită

de orice suport juridic și nefondată, deoarece în motivarea privind această

cerință a reclamanților nu se antamează aspectele esențiale și primordiale pe

care textul de lege le prevede în conținutul art. 14 și art. 15 din Legea nr.

554/2004, în fapt neexistând o motivare a acestei soluții.

Arată recurenții că

atât paguba iminentă ce se produce și are efecte extensive ca perioadă, cât și

cazul bine justificat, sunt dezvoltate pe larg în cuprinsul cererii de

suspendare și cuantificate la suma de minim 60.418 RON/lună de zile, suma

finală putând fi mult mai mare dacă acțiunea în instanța se prelungește în

timp, acesta fiind prejudiciul efectiv adus reclamanților, ca efect al

nesuspendării actului administrativ unilateral atacat cu prezenta acțiune.

Mai arată recurenții că,

în speță, cazul bine justificat este tocmai acest prejudiciu, ca pagubă iminentă

ce se produce prin efectul nesuspendării O.U.G. nr. 59/2011, iar, în extenso, cazul

bine justificat este situația socială care afectează într-un mod dramatic reclamanții

și care planează asupra acestei categorii sociale cu un efect socio-economic greu

de înlăturat.

Se mai arată în motivele

de recurs formulate că O.U.G. nr. 59/2011 este un act administrativ unilateral și,

din acest punct de vedere, dispozițiile art. 14 alin. (1) și alin. (2) din Legea

nr. 554/2004 pot fi aplicate de instanță fără nicio restricție, neputând fi invocată

excepția inadmisibilității unor asemenea acțiuni în fața instanțelor de contencios

administrativ, precum și faptul că practica judiciară a arătat că respectivele acțiuni

sunt admisibile în cazul ordonanțelor de urgență ale Guvernului și chiar în cuprinsul

art. 15 din Legea nr. 554/2004 se face aceeași referire la actul administrativ unilateral,

care în situația de față este O.U.G. nr. 59/2011.

Se critică hotărârea pronunțată

de către instanța de fond, arătându-se că motivarea respingerii acțiunii este una

ambiguă, fără fond și cu un conținut sumar, ce dă naștere la interpretări multiple,

precum și faptul că instanța nu a permis punerea unor concluzii pe fond de către

apărătorul reclamanților, nu a luat în discuție cercetarea fondului în ședința de

judecată, a dat cuvântul doar pe excepțiile invocate de pârâta de rândul 1 și a

rămas în pronunțare pe acestea.

Se mai arată că în motivarea

sentinței instanța de fond antamează fondul cauzei, îl cercetează fără a respecta

principiul fundamental al contradictorialității ședințelor de judecată și fără a

permite punerea unor concluzii pe fondul cauzei, concluzii ce puteau fi puse doar

în situația în care instanța ar fi unit excepțiile cu fondul, după care ia hotărârea

de a rămâne în pronunțare pe excepțiile invocate fără a discuta în ședința publică

fondul cauzei și cu atât mai mult posibilitatea conform textului de lege, de a trimite

excepția de neconstituționalitate la Curtea Constituțională, spre dreaptă și competentă

judecată.

Au motivat recurenții

că instanța de fond trebuia să sesizeze Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate

a O.U.G. nr. 59/2011, că potrivit art. 9 din Legea nr. 554/2004, admiterea sau respingerea

acțiunii este condiționată de soluția pronunțată în cazul excepției de neconstituționalitate

și că în speță, instanța s-a substituit Curții Constituționale.

Examinând cauza și sentința

atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale

incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta

Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta

în continuare.

Instanța de control judiciar

constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 sau art. 304

1

C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a reținut

corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză și

a realizat o încadrare juridică adecvată.

Astfel, Înalta Curte are

în vedere faptul că obiectul acțiunii judiciare din prezenta cauză l-a constituit

anularea O.U.G. nr. 59/2011 și suspendarea executării actului normativ atacat, până

la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

Totodată s-a invocat excepția

de neconstituționalitate a acelorași dispoziții legale.

Potrivit art. 9 din Legea

nr. 554/2004, „(1) Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim

prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate introduce acțiune la instanța

de contencios administrativ, însoțită de excepția de neconstituționalitate, în măsura

în care obiectul principal nu este constatarea neconstituționalității ordonanței

sau a dispoziției din ordonanță.

(2) Instanța de contencios

administrativ, dacă apreciază că excepția îndeplinește condițiile prevăzute de

art. 29 alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea

Curții Constituționale, republicată, sesizează, prin încheiere motivată, Curtea

Constituțională și suspendă soluționarea cauzei pe fond (…).

(5) Acțiunea prevăzută

de prezentul articol poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile

cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în

baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea

unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative”.

Analiza legislației aplicabile

în materia dedusă judecății în prezenta cauză relevă că obiectul acțiunii judiciare

îl poate constitui, în baza art. 9 din Legea nr. 554/2004, cererea privind anularea

unui act administrativ și/sau despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe

declarate neconstituționale.

În cauza de față, obiectul

acțiunii îl constituie anularea unei ordonanțe de urgență a Guvernului și nu anularea

unui act administrativ sau obligarea la despăgubiri, acțiune în cadrul căreia s-a

invocat și excepția de neconstituționalitate a aceleiași ordonanțe de urgență.

Înalta Curte precizează

că din dispozițiile art. 115 din Constituția României rezultă că ordonanțele Guvernului

nu sunt acte administrative supuse controlului de legalitate exercitat de instanța

de contencios administrativ, ci sunt acte normative cu putere de lege, adoptate

în temeiul delegării legislative.

Conform alin. (5) din

art. 9 din Legea nr. 554/2004, obiectul litigiilor întemeiate pe dispozițiile acestui

articol îl reprezintă acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin

ordonanțele Guvernului sau anularea actelor administrative emise în baza acestora,

precum și după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ

sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative.

Cu alte cuvinte, instanța

de contencios administrativ se pronunță doar în privința efectelor vătămătoare ale

unei ordonanțe sau dispoziții a acesteia, declarate ca neconstituționale de către

Curtea Constituțională, în procedura constituțională.

Legile și ordonanțele

sunt acte normative care nu pot forma obiectul controlului instanței de contencios

administrativ, întrucât acestea constituie sorgintea dreptului pozitiv.

Judecătorul nu este în

drept să judece modul de adoptare al unei legi sau ordonanțe guvernamentale care

are caracter de lege în perioada cât este în vigoare, competența acestuia fiind

aceea de a aplica și interpreta legea.

Legile și ordonanțele

sunt supuse numai controlului de constituționalitate exercitat de Curtea Constituțională,

care este garantul supremației Constituției.

În conformitate cu

art. 146 din Constituția României, Curtea Constituțională are atribuția de a se

pronunța asupra constituționalității legilor, atât înainte de promulgarea acestora,

cât și de a se pronunța, pe calea excepției de neconstituționalitate, asupra constituționalității

legilor și ordonanțelor.

În concluzie, instanța

de fond a respins în mod legal ca inadmisibilă acțiunea având ca obiect anularea

unei ordonanțe de urgență de către instanța de contencios administrativ.

Cu privire la excepția

de neconstituționalitate a aceleiași ordonanțe, se constată că și această cerere

este inadmisibilă, iar criticile din recurs sunt nefondate.

Potrivit art. 29 din Legea

nr. 47/1992, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanței

de judecată sau arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau

ordonanțe, a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță, care are legătură cu soluționarea

litigiului.

În raport de prevederea

legală enunțată, se constată că instanța de judecată sesizează Curtea Constituțională

numai cu acele excepții care au legătură cu soluționarea litigiului, iar dacă excepția

nu îndeplinește această condiție, cererea se respinge ca inadmisibilă.

Inadmisibilitatea este

o soluție care se pronunță de instanța în fața căreia s-a invocat excepția de neconstituționalitate

atunci când constată neîndeplinirea unor anumite condiții impuse de lege sau existența

unor cauze ce fac imposibilă continuarea procedurii judiciare.

În cauză, în raport de

obiectul acțiunii, acela de anulare a unei ordonanțe, cererea de sesizare a Curții

Constituționale este inadmisibilă pentru că nu are relevanță în soluționarea litigiului.

Dacă obiectul acțiunii

l-ar fi constituit anularea unui act administrativ emis ca urmare a adoptării ordonanței

de urgență sau despăgubiri pentru pagubele cauzate prin ordonanța de urgență, atunci

se putea invoca excepția de neconstituționalitate a ordonanței de urgență, iar instanța

trebuia să sesizeze Curtea Constituțională.

Cum obiectul acțiunii

nu se circumscrie reglementării cuprinse în art. 9 din Legea nr. 554/2004 și cum

excepția are același obiect ca și acțiunea, în mod legal instanța a reținut și inadmisibilitatea

excepției, întrucât nu are relevanța în soluționarea litigiului. Acțiunea, cu obiectul

precizat de reclamanți era inadmisibilă, astfel că și excepția urmează același regim

juridic.

Prima instanță a aplicat

corect sancțiunea inadmisibilității excepției de neconstituționalitate, întrucât

sesizarea Curții Constituționale nu era oportună, excepția neîndeplinind condițiile

legii, astfel că toate criticile formulate de recurenți sunt nefondate.

Având în vedere considerentele

prezentei decizii, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul se va respinge, sentința

atacată fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de M.M., G.I., A.V., B.F., B.I., O.M., C.L., H.V., U.O., M.M., T.M., C.D., S.F.,

F.E., S.F., V.E., U.V., M.V., B.I., M.M.A., N.S., L.F., I.M., A.D.F., M.I., D.S.,

N.E. și B.G., împotriva sentinței nr. 179/CA/2011 din 19 septembrie 2011 a Curții

de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 1 noiembrie 2012.