Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 12.09.2012
respins

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5223/2012

HOTĂRÂRE
12.09.2012
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5223/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 5735/1/2011, revizuientul C.V., a solicitat instanței revizuirea deciziei nr. 539 din 7 iunie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Iași, invocând în drept disp. art. 322 pct. 7 C. proc. civ. În dezvoltarea motivului cererii de revizuire s-a arătat că această decizie este potrivnică sentinței civile nr. 356 din 4 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Iași, întrucât se află în imposibilitate de a executa hotărârea dată prin aceasta din urmă sentință, prin care i s-a admis cererea de recalculare a pensiei în sensul recunoașterii grupei a II a de muncă pentru perioadele lucrate atât la U.M.F. Iași cât și la Spitalul Clinic de Psihiatrie Socola, perioade în care s-au virat cotele de C.A.S.

aferente grupelor superioare de muncă. Astfel, consideră revizuientul, hotărârile invocate sunt date în aceeași pricină, privesc aceleași persoane, au aceeași calitate și nu pot fi executate simultan, ceea ce conduce la concluzia întrunirii ipotezei de revizuire reglementate de dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. Intimata Casa Teritorială de Pensii Iași a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca inadmisibilă, sau ca nefondată întrucât în cauză nu sunt întrunite cerințele impuse de ipoteza art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Cererea de revizuire este nefondată, potrivit celor ce succed: Tribunalul Iași, prin sentința civilă nr.2193 din 10 noiembrie 2010, a admis contestația formulată de contestatorul C.V.; a anulat decizia de pensionare nr.276762 din 20 iulie 2009, emisă de către intimata Casa Județeană de Pensii Iași și a obligat intimata să emită în favoarea contestatorului o nouă decizie de pensionare, în care, la calculul drepturilor de pensie, să se ia în considerare perioada lucrată în grupa a II-a de muncă (1980 - 2001) pentru un punctaj aferent acesteia de 1,52083 puncte. Prin decizia civilă nr. 539 din 07 iunie 2011, pronunțată în dosarul nr. 6161/99/2009, Curtea de Apel Iași, secția a litigii de muncă și asigurări sociale, a admis recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Iași împotriva sentinței civile nr.2193 din 10 noiembrie 2010 a Tribunalului Iași, pe care a modificat-o în tot; a respins contestația formulată de contestatorul C.V.

împotriva deciziei de pensionare nr. 276762 din 20 iulie 2009, emisă de către intimata Casa Județeană de Pensii Iași; a admis recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Iași; împotriva sentinței civile 329 din 09 februarie 2011 a Tribunalului, Iași pe care a modificat-o în tot în sensul că s-a respins cererea de completare a sentinței civile nr. 2193 din 10 noiembrie 2010 formulată de contestatorul C.V. Prin sentința civilă nr. 356 din 4 martie 2009, Tribunalul Iași, a admis contestația formulată de contestatorul C.V. în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Iași; a anulat decizia de pensionare nr. 276762 din 14 noiembrie 2008 emisă de intimată și a obligat intimata să emită în folosul contestatorului o nouă decizie de pensie în care la stabilirea drepturilor de pensie să fie luate în calcul adeverința nr. 1095 din 11 septembrie 2008 si adeverința nr. 3013 din 18 februarie 2009 emisă de Universitatea de Medicină și Farmacie Gr.

1 Popa Iași. în sensul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., pentru a exista contrarietate de hotărâri este necesar ca hotărârile să fie date în aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate, același obiect, dispozitivele celor două hotărâri să fie de neconciliat, în sensul că nu pot fi puse simultan în executare iar autoritatea de lucru judecat să nu fi fost invocată în cea de-a doua judecată. Analizând cele două hotărâri, invocate pretins potrivnice, potrivit susținerilor revizuientului, Înalta Curte, din perspectiva cerințelor legale prevăzute expres, decurgând din dispozițiile art. 322 pct.7 C. proc. civ., constată că acestea nu sunt îndeplinite. Astfel, cele două hotărâri, așa cum rezultă din expozeul arătat au avut obiecte diferite, iar cele două dispozitive nu sunt contradictorii.

Față de cele ce preced, Înalta Curte, va respinge ca nefondată cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.

D E C I D E Respinge cererea de revizuire formulată de revizuientul C.V. împotriva deciziei nr.539 din 7 iunie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția litigii de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 septembrie 2012.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2013-06-05
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2256/2013
cu art. 244 alin. (1) C. proc. civ. până Ia soluționarea irevocabilă a contestației formulate împotriva deciziei de recalculare a pensiei speciale în temeiul Legii nr. 119/2010, suspendare cu care a fost de acord, Ia termenul din 28 martie
ÎCCJ 2013-05-17
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2717/2013
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 7632/99/2010 pe rolul Tribunalului Iași, reclamantul C.C.G. chemat în judecată intimatele Casa Județeană de Pensii Iași și casa Națională de Pensii București, so
ÎCCJ 2011-12-07
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8642/2011
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 1931/1/2011, revizuentul A.V.N., a solicitat instanței revizuirea Deciziei civile nr. 196/R din 16 februarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civ
ÎCCJ 2013-02-08
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 618/2013
. 371 din 16 februarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, a fost respinsă contestația în anulare formulată de contestatorul J.M. Împotriva acestei decizii a declarat recurs contestator
ÎCCJ 2013-09-26
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2880/2013
Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 2396/2011 din 10 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Vaslui, sectia civilă, s-a admis contestația formul
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă