ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 560/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 560/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului penal de față;

Prin sentința

penală nr. 258 din 8 iunie 2011, Tribunalul Giurgiu a respins cererea de

schimbare a încadrării juridice date prin

rechizitoriu

faptelor comise de inculpatul N.D.D.,

din infracțiunea de tentativă la

omor deosebit de grav, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 alin.

(1) C. pen., combinat cu art. 176 alin. (1) lit. b) C. pen., cu aplicarea art.

37 lit. a) C. pen., în

infracțiunile de

tentativă la omor și loviri sau alte violențe, prevăzută de

art. 20 C.

pen., raportat la art. 174 alin. (1) C. pen., cu aplicarea

art. 37 lit. a) C. pen. și art. 180 alin. (2) C.

pen., cu aplicarea art. 37

lit. a) C. pen. și art. 33 lit. a) C. pen.

În baza art. 20

C. pen., raportat la art. 174 alin. (1) C. pen., combinat cu art. 176 alin. (1)

lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat

inculpatul N.D.D. la pedeapsa de 8 ani închisoare.

Conform art. 65

alin. (2) C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64

lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei

principale.

În baza art. 83

C. pen., s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de un an

închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 758 din 14 aprilie

2009 a

Judecătoriei sectorului 4 București,

definitivă prin neapelare și s-a

dispus executarea ei alături de

pedeapsa de 8 ani închisoare, inculpatul urmând să execute în final 9 ani

închisoare și 4 ani

interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

Conform art. 71 C. pen., s-au interzis

inculpatului drepturile

prevăzute de art. 64 lit. a), teza a ll-a și

lit. b) C. pen.

S-a menținut

starea de arest a inculpatului, în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., iar

în baza art. 88 C. pen., i s-a dedus prevenția de la 3 februarie 2011 la zi.

Conform art.

118 lit. b) C. pen., s-a confiscat de la inculpat un cuțit cu lungimea de 34 cm

și lungimea lamei de 21,5 cm, aflat la camera de corpuri delicte a Tribunalului

Giurgiu.

Conform art. 14

și art. 346 C. proc. pen., combinat cu art. 998 și urm. C. civ. și art. 313 din

Legea nr. 95/2006 a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă

Spitalul clinic de urgență Dr. B.A. și s-a dispus obligarea inculpatului către

aceasta la plata sumei de 6562 lei reprezentând contravaloarea serviciilor

medicale.

Pentru a hotărî

astfel, tribunalul a reținut, pe baza probatoriilor administrate, următoarea

situație de fapt:

Inculpatul și

partea vătămată C.S.A. au trăit în concubinaj începând cu anul 2006, din

această relație rezultând minora N.P.C., în vârstă de 4 ani.

La sfârșitul

lunii ianuarie 2011, cei doi concubini s-au despărțit, pe fondul unor

neînțelegeri mai vechi, partea vătămată mutându-se împreună cu minora la mama

sa, C.M., în comuna Vărăști, sat Obedeni, județul Giurgiu.

În ziua de 1

februarie 2011 după o discuție violentă, la telefon, cu

concubina sa, inculpatul a luat din locuință un cuțit cu o lungime de

34

cm, pe care l-a ascuns sub giacă și a mers la locuința mamei acesteia.

În jurul orelor 10.30, inculpatul a ajuns acolo

și, în camera în

care se aflau concubina sa, fiica minoră și mama

concubinei, Ie-a adresat cuvinte injurioase și amenințări că le omoară („.. vă

omor, .. vă fac varză .."). C.M. a încercat să-l liniștească, însă

inculpatul a scos cuțitul din geacă și a înjunghiat-o în zona hemitoracelui

stâng. El s-a îndreptat apoi spre concubina sa, C.S.A., care se urcase în pat

și se apăra cu o pernă, încercând de două ori să o înjunghie în zona

abdominală. Inculpatul a reușit, în aceste condiții, doar să o rănească în

regiunea coapsei stângi.

Deoarece C.M. a reușit să fugă în altă cameră,

strigând

după ajutor, inculpatul a venit după ea și a prins-o de păr, apoi, cu același

cuțit, i-a mai aplicat o lovitură în zona latero-cervicală dreapta și în brațul

drept. C.S.A. a reușit

să iasă din casă,

strigând după ajutor, iar inculpatul s-a speriat și a

fugit, fiind văzut

de martorii U.V., B.T. și G.A.

Victimele au

fost transportate în scurt timp la Spitalul Clinic de urgență Dr. B.A., unde au

fost internate și li s-a acordat tratament medical, fiind necesare intervenții

chirurgicale de urgență.

Inculpatul a

recunoscut inițial săvârșirea infracțiunii, pentru ca în declarațiile

ulterioare, inclusiv în fata instanței, să susțină că își amintește doar că a

lovit-o cu cuțitul pe C.M., nu și pe concubina sa.

De asemenea, în primele declarații a arătat că a

luat cuțitul la el cu intenția de „a se răzbuna”, iar apoi că a dorit doar să

le sperie

pe cele două femei.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel motivat

inculpatul,

care a formulat următoarele critici:

În mod greșit

instanța de fond nu a făcut aplicarea prevederilor art. 320

1

C.

proc. pen., deși el a recunoscut

faptele

reținute în sarcina sa, fiind vorba despre tentativă, fapta nu

se

pedepsește cu detențiunea pe viață, astfel încât dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen., sunt incidente;

Instanța de

fond ar fi trebuit să admită cererea de schimbare a încadrării juridice,

nefiind vorba despre tentativa de omor asupra a două persoane, partea vătămată

C.S.

A. a declarat că inculpatul nu a

intenționat să o omoare, iar rana

produsă nu i-a pus viața în primejdie;

- sunt

incidente în cauză dispozițiile art. 74 lit. b) și c) C. pen., având în vedere

stăruința depusă de inculpat pentru a înlătura rezultatul faptelor sale, el

reluând conviețuirea cu C.S.A., în interesul copilului lor minor, care este

grav bolnav.

Prin decizia

penală nr. 280 din 23 septembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția

a ll-a penală, a fost respins, ca nefundat, apelul inculpatului.

Examinând

actele și lucrările dosarului, Curtea de Apel a

reținut următoarele, în contextul criticilor formulate:

În mod corect instanța de fond nu a reținut

incidența în cauză

a prevederilor art. 320 C. proc. pen.

Potrivit alin. (2) al textului, acesta devine

aplicabil „doar atunci

când inculpatul declară că recunoaște în

totalitate faptele reținute în actul de sesizare a instanței ..”.

Or, în

declarația dată în fata tribunalului la termenul de

judecată de la 11 mai 2011, acesta a declarat că nu a intenționat să

ucidă

victimele, a luat cuțitul doar pentru a le speria, nu-și mai amintește nimic

despre agresarea concubinei sale, nu Ie-a amenințat că le omoară din răzbunare.

El a negat parțial săvârșirea faptelor și mai ales intenția infracțională, a

revenit asupra declarațiilor inițiale, despre care a declarat că „nu au fost

obținute prin presiuni” asupra sa și în general a căutat să-și diminueze

responsabilitatea. Nu a fost vorba despre o recunoaștere integrală, clară și

necondiționată a faptelor, care s

facă

incidente prevederile art. 320

1

C. proc. pen.

De altfel,

inculpat, prin avocat, a solicitat instanței audierea celor două, victime ale

agresiunii, astfel încât inaplicabilitatea art. 320

1

C. proc. pen.,

este evidentă.

În ceea ce

privește schimbarea încadrării juridice, această solicitare a fost în mod

corect respinsă de către instanța de fond.

Intenția

apelantului inculpat, pe care a și încercat să o transpună în practică, de a le

ucide pe cele două femei, rezultă cu claritate din ansamblului materialului

probator.

În legătură cu

victima C.S.A., concubina inculpatului, aceasta a arătat în mod constant pe

parcursul urmăririi penale, că atitudinea inculpatului denotă intenția de a-i

suprima viața. El a încercat, în două rânduri, să o înjunghie în abdomen, iar

datorită faptului că victima s-a urcat pe pat și s-a apărat cu o pernă, a

reușit să o rănească doar în zona coapsei.

Faptul că

ulterior victima, rămasă singură să aibă grijă de copilul bolnav pe care îl are

cu inculpatul, și-a nuanțat susținerile, a fost apreciat în mod corect de către

instanța de fond, care a reținut intenția certă a inculpatului de a le ucide pe

ambele femei.

În fine,

dispozițiile art. 74 lit. b) și c) C. pen., nu sunt incidente

în cauză. Nu s-a dovedit vreo stăruință a

inculpatului în înlăturarea

rezultatelor infracțiunii, iar în privința

atitudinii ulterioare comiterii faptei, este semnificativ că el a fugit și s-a

ascuns două zile, fiind convins să se predea de către tatăl său.

În ceea ce

privește individualizarea pedepsei, Curtea de Apel a reținut că sancțiunea de 8

ani închisoare nu poate fi în nici un caz considerată ca prea severă, în raport

de gravitatea faptelor, urmările produse și statutul de recidivist al

inculpatului, condamnat anterior tot pentru o infracțiune de violență.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs inculpatul N.D.D., invocând cazurile de

casare prevăzute de art. 385

9

pct. 14, 17 și 17

2

C. proc. pen.

S-a arătat astfel

că în mod greșit s-a apreciat că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art.

320

1

C. proc. pen., că faptele comise de inculpat au fost greșit

încadrate în drept în dispozițiile art. 176 C. pen., în realitate fiind vorba

despre o tentativă la omor și o infracțiune de loviri sau alte violente, ambele

aflate în concurs real.

De asemenea,

s-a solicitat aplicarea art. 74 lit. b) și c) C. pen., invocând stăruința

depusă de inculpat pentru a înlătura rezultatele faptelor sale, precum și

împrejurarea că după comiterea acestora,

s-a

prezentat în fața organelor de anchetă, înțelegând să răspundă

pentru

faptele săvârșite.

Examinând

hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate și a cazurilor de casare

invocate, Curtea constată că recursul este nefondat.

În ce privește

incidența cazului de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen.,

cu referire la încadrarea juridică a faptelor

comise

de inculpat, Curtea constată că din materialul probator

administrat în cauză rezultă că la data de 1 februarie 2011, în aceleași

împrejurări, inculpatul N.D.D. a agresat părțile vătămate

C.S.A. (concubina sa) și C.M. (mama

acesteia),

aplicând acesteia din urmă o lovitură cu cuțitul în zona

hemitoracelui drept (iar mai apoi în zona

latero-cervicală dreapta și

brațul drept), iar concubinei sale, lovituri

în zona coapsei stângi,

ce fuseseră însă

deviate de victimă cu ajutorul unei perne.

Din situația de

fapt reținută de instanțele de fond și apel rezultă că inculpatul a acționat cu

premeditare, înarmându-se în prealabil cu un cuțit, amenințându-le totodată pe

ambele victime

anterior agresării că „vă

omor pe amândouă, vă fac varză”.

Pe de altă

parte, pentru stabilirea intenției cu care inculpatul a acționat prezintă mai

puțină importanță numărul de zile de îngrijiri medicale stabilit în actele

medico-legale ori dacă s-a

precizat sau nu

împrejurarea că leziunile au pus în primejdie viața

victimelor.

Ținând seama de

numărul și intensitatea loviturilor aplicate victimelor, de zonele vizate, de

aptitudinea obiectului vulnerant de

a

produce leziuni cu caracter letal, rezultă că inculpatul a prevăzut

rezultatul

faptei sale, urmărind producerea acestuia, ceea ce caracterizează intenția

directă, ca formă de vinovăție pentru infracțiunea de omor.

În consecință,

corect s-a reținut în cauză că faptele inculpatului întrunesc elementele

constitutive ale infracțiunii de

omor

deosebit de grav în forma tentativei prevăzute de art. 174 și 176 lit. b) C.

pen., astfel încât primul motiv de recurs formulat de inculpat este

nefondat.

În ce privește

incidența cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen., cu referire la neaplicarea dispozițiilor art. 320

1

C.

proc. pen., Curtea constată că aceste dispoziții de favoare nu se aplică în

cazul în care acțiunea penală vizează o infracțiune care se pedepsește cu

detențiunea pe viață.

Este adevărat că în sarcina inculpatului s-a

reținut săvârșirea

unei infracțiuni

de omor deosebit de grav în forma tentativei, iar nu

în formă consumată,

însă această împrejurare este lipsită de relevanță, căci prin excluderea

instituită prin art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., s-au avut în

vedere anumite infracțiuni care, prin

sancțiunea

instituită în textul incriminator, relevă un grad de pericol

social

generic deosebit de ridicat.

În acest sens,

dincolo de imperfecțiunea reglementării din alin. (7) al art. 320

1

C.

proc. pen., este evident că excluderea are în vedere pedeapsa prevăzută de lege

pentru infracțiunea săvârșită; or, potrivit art. 141 C. pen., prin „pedeapsă

prevăzută de lege” se înțelege pedeapsa prevăzută de lege în textul care

incriminează fapta săvârșită în forma consumată, fără luarea în considerare a

cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei.

În consecință,

chiar dacă inculpatul este cercetat pentru

săvârșirea

unei tentative la infracțiunea de omor deosebit de grav, aceasta nu reprezintă

decât o formă a infracțiunii excluse de plano de la beneficiul art. 320

1

C. proc. pen., relevantă fiind doar sancțiunea

prevăzută de lege pentru

infracțiunea în formă consumată (detențiunea pe viață alternativ cu închisoarea

de la 15 la 25 de ani).

În fine, în ce

privește cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.,

Curtea constată că în cauză s-au dat efecte corespunzătoare tuturor criteriilor

prevăzute de art. 72 C. pen., neexistând motive care să justifice o diminuare a

cuantumului pedepsei aplicate inculpatului.

În acest sens, Curtea constată că faptele comise

de inculpat

prezintă un grad ridicat de pericol social, dedus din

modalitatea în care acesta și-a conceput și realizat activitatea infracțională

(acționând cu premeditare, urmărind și prevăzând

posibilul rezultat

letal al actelor sale), în condițiile în care

inculpatul nu se află la primul conflict cu legea penală (fiind anterior

condamnat tot pentru o infracțiune de violență, pentru care a beneficiat de

clemență în ce privește executarea pedepsei).

Împrejurarea că

după comiterea faptei inculpatul ar fi

încercat

o bună relaționare cu una dintre victime (concubina sa) nu este suficientă

pentru a constata incidența circumstanței atenuante

judiciare prevăzute de

art. 74 lit. b) C. pen., după cum invocarea stării de sănătate a fiicei sale

minore, rezultate din conviețuirea inculpatului cu victima este cel puțin

imorală, în condițiile în care, prin fapta comisă, acesta a tins la suprimarea

vieții mamei acestui copil.

În ce privește atitudinea procesuală a

inculpatului, chiar dacă

aceasta a fost relativ sinceră (el recunoscând

o parte din actele comise și necontestând în mod expres pe celelalte), Curtea

constată că luarea în considerare a sincerității unui inculpat, ca și circumstanță

atenuantă judiciară, rămâne la latitudinea instanței investite cu soluționară

cauzei, care urmează a aprecia conduita procesuală a inculpatului în contextul

celorlalte circumstanțe reale și personale.

Or, din această

perspectivă, în raport de gradul de pericol social concret al faptelor comise

și de persoana inculpatului (care se dovedește a fi una extrem de violentă),

Curtea apreciază că nu se impune reținerea vreunei circumstanțe atenuante în

favoarea inculpatului, cu atât mai mult cu cât în speță sunt incidente și

dispozițiile legale privind starea de recidivă, ceea ce ar lipsi de

efecte obligatorii eventualele asemenea

circumstanțe.

De altfel,

pedeapsa aplicată inculpatului pentru faptele comise, de 8 ani închisoare, este

oricum orientată către minimul special, pedeapsa de executat, de 9 ani

închisoare, fiind rezultatul revocării suspendării condiționate a executării

pedepsei de care inculpatul a beneficiat anterior.

În consecință,

recursul inculpatului este nefondat și va fi respins conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., cu deducerea prevenției la zi și obligarea

inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin.

(2) c. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefundat, recursul declarat de

inculpatul N.

D.D. împotriva deciziei penale nr. 280 din 23 septembrie

2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a ll-a penală.

Deduce din

pedeapsa aplicată recurentului inculpat, durata reținerii și arestării

preventive de la 3 februarie 2011 la 23 februarie 2012.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300

lei cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 23 februarie