ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 476/2013

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin încheierea din 22 ianuarie 2013 a

Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie,

pronunțată în dosarul nr. 687/105/2012, în baza art. 300

2

cu

referire la art. 160 lit. b) alin. (3) C. proc. pen., s-a constatat temeinicia

și legalitatea măsurii arestării preventive, măsură care a fost menținută.

Curtea de Apel, a apreciat că

temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului nu s-au

schimbat și impun în continuare privarea de libertate a acestuia.

Astfel, a constatat că sunt întrunite

condițiile prevăzute de art. 143 C. proc. pen. în sensul că există în

continuare suficiente indicii temeinice care îndreptățesc presupunerea

rezonabilă că inculpatul a săvârșit faptele reținute în sarcina sa, aceste

indicii rezultând din declarațiile părților vătămate, ale martorilor și a

coinculpatului N.C., care a recunoscut săvârșirea faptelor.

În ceea ce privește condițiile

cumulative prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., Curtea, a constatat că

pedeapsa prevăzută de legea penală pentru infracțiunile imputate este

închisoarea mai mare de 4 ani și se pot identifica în actualul stadiu al

procesului penal, probe certe care să justifice existența unui pericol concret

pe care lăsarea în liberate a inculpatului l-ar prezenta pentru ordinea

publică.

S-a apreciat că noțiunea de „grad de

pericol social al faptei”, care în concret este unul ridicat, nu se suprapune

noțiunii de „pericol concret pentru ordinea publică”, întrucât cea dintâi

definește un criteriu legal de individualizare a pedepsei, conform art. 72 alin.

(1) C. pen., în cazul în care se va ajunge la pronunțarea unei hotărâri de

condamnare a inculpatului, în timp ce ultima concurează o stare de fapt ce

trebuie întemeiată pe probe certe, potrivit art. 148 lit. f) C. proc. pen. și

care se manifestă printr-un sentiment de insecuritate în rândul comunității.

Din această perspectivă, Curtea, a mai

arătat că noțiunea de ordine publică în accepțiunea legii penale, trebuie

înțeleasă ca o reacție colectivă față de anumite stări de lucruri negative cu

impact imediat asupra opiniei publice. în cauză, Curtea, a apreciat că se poate

reține existența unui pericol concret pe care lăsarea în libertate a

inculpatului l-ar prezenta pentru ordinea publică, relevat de modul folosit de

inculpat în realizarea acțiunilor sale care denotă o periculozitate sporită a

acestuia și faptul că acesta este cunoscut cu antecedente penale.

Infracțiunile pentru care este

cercetat inculpatul, respectiv infracțiunea de omor și de lipsire de libertate

în mod ilegal aduc atingere unora dintre cele mai importante valori ocrotite de

legea penală respectiv viața, libertatea și siguranța persoanei, cu impact

social deosebit.

S-a concluzionat că asemenea fapte,

neurmate de o riposta ferma a societății, ar întreține climatul infracțional și

ar crea făptuitorilor impresia ca pot persista în comiterea de fapte prevăzute

de legea penală, ceea ce ar echivala cu încurajarea tacită la săvârșirea unor

fapte similare și cu scăderea încrederii populației în capacitatea de ripostă a

justiției și protecție a statului.

În termenul legal, împotriva acestei

încheieri a declarat recurs inculpatul N.I., criticând-o pentru netemeinicie

arătând în esență că în speță nu mai subzistă cumulativ condițiile prevăzute de

art. 148 lit. f) C. proc. pen., pentru ca măsura arestării preventive să fie

menținută.

Înalta Curte, examinând recursul

declarat de inculpat, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei,

constată că acesta nu este fondat.

Din actele dosarului se reține faptul

că în data de 02 septembrie 2011 inculpații N.C. și N.I., ajutați de inculpatul

N.M. au lipsit de libertate în mod ilegal pe victima P.I. iar, prin acțiunea

conjugata a inculpaților, viața victimei a fost suprimata, inculpatul N.C.,

pentru a ascunde cadavrul și pentru a împiedica descoperirea acestuia, a

abandonat trupul victimei într-un lan de porumb, fiind descoperite doar resturi

cadaverice, în data de 17 septembrie 2011, fără părți și țesuturi moi.

În aceeași zi inculpații N.C. și N.I.

l-au lipsit de libertate în mod ilegal și pe partea vătămată P.A., cauzându-i

leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 4 - 5 zile îngrijiri

medicale.

Potrivit dispozițiilor art. 160 lit.

b) alin. (1) și (3) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea

atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic

legalitatea și temeinicia arestării preventive iar dacă constată că temeiurile

care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate,

dispune, prin încheiere motivată, menținerea măsurii arestării preventive.

La termenul din data de 22 ianuarie

2013, Curtea de Apel Ploiești, a procedat la efectuarea verificărilor și a

constatat că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii

preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a

inculpatului

Față de criticile formulate de

inculpat, înalta Curte constată că în speță sunt îndeplinite condițiile

prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen. care impun menținerea în continuare

a măsurii arestării preventive. Temeiurile avute în vedere la momentul

dispunerii sau prelungirii unei măsuri restrictive de libertate trebuie să se

bazeze pe probele existente la dosar, de natură să creeze convingerea

judecătorului că o astfel de măsură este necesar a fi luată. Modificarea

temeiurilor, presupune modificarea elementelor pe care acestea se bazează,

respectiv existența unor probe sau împrejurări noi de natură să determine

convingerea judecătorului că, față de probele sau situațiile noi apărute,

măsura restrictivă de libertate dispusă nu mai este necesară.

Astfel, în aprecierea subzistenței

temeiurilor care au stat la baza arestării preventive, Înalta Curte, va avea în

vedere situația de fapt, gravitatea faptelor, consecințele acestora, gradul de

implicare al inculpatului în ansamblul activităților infracționale desfășurate,

precum și stadiul procesual al cauzei.

În cauză, inculpatul N.I. a fost

condamnat nedefinitiv, prin sentința penală nr. 359 din data de 09 octombrie 2012

a Tribunalului Prahova, la o pedeapsă rezultantă de 10 (zece) ani închisoare și

5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. cu

excepția dreptului de a alege, după executarea pedepsei principale.

Astfel, se constată că existe

suficiente probe în accepțiunea dată de art. 143 C. proc. pen., că inculpatul a

săvârșit faptele reținute în sarcina sa și pentru care a suferit deja o

condamnare nedefinitivă.

În acest context, Înalta Curte, va

avea în vedere plângerea si declarația părții vătămate P.A., raportul de

expertiza medico legală a victimei P.A., procesul verbal de cercetare la fața

locului, raportul medico legal de necropsie, raportul medico legal de exhumare,

fișa medicală a victimei, procesul verbal de cercetare la fața locului

(descoperiri de resturi cadaverice), raportul de expertiză biocriminalistică de

genotipare efectuată de I.N.M.L. M.M., proces verbal reconstituire a faptelor,

procesul verbal de reconstituire a traseului parcurs de inculpatul N.C. cu

corpul victimei, procesele verbale încheiate cu ocazia căutărilor victimei P.I.,

procesele verbale încheiate cu ocazia examinării criminalistice a

autovehiculelor numiților N.M. si N.C., declarațiile inculpaților,

interceptările si înregistrărilor audio a convorbirilor telefonice și

declarațiile martorilor M.I., S.C.G., E.M. precum și declarația de recunoaștere

făcută de inculpatul N.C. în faza de cercetare judecătorească.

În aprecierea pericolului concret

pentru ordinea publică, Înalta Curte, are în vedere jurisprudența C.E.D.O. care

a definit noțiunea de pericol concret pentru ordinea publică ca „reacția

colectivă față de infracțiunea săvârșită”, care, prin rezonanța ei, afectează

echilibrul social firesc, creează o stare de indignare și dezaprobare, de

temere și insecuritate socială, stimulează temerea că justiția nu acționează

eficient de ferm împotriva unor manifestări infracționale de accentuat pericol

social și poate încuraja alte persoane să comită fapte asemănătoare.

În speță, se constată faptul că

inculpatul este cercetat pentru săvârșirea unor fapte deosebit de grave

îndreptate împotriva unora dintre cele mai importante valori protejate de legea

penală și anume dreptul la viață și libertatea persoanei. Modalitatea în care

se presupune că au fost săvârșite faptele, care denotă o periculozitate sporită

a inculpatului, atitudinea de nerecunoaștere a faptelor precum și starea de

recidivă a acestuia, care anterior a mai fost condamnat pentru o infracțiune de

violență, denotă lipsa de respect a inculpatului față de valorile sociale și o

atitudine de dispreț față de lege.

În ceea ce privește rezonabilitatea

perioadei de detenție, Înalta Curte, apreciază că nu a fost depășită durata

rezonabilă astfel cum aceasta este definită în jurisprudența C.E.D.O., având în

vedere faptul că durata acesteia nu poate fi judecată ut singuli doar prin

prisma duratei în sine, ci trebuie privită în contextul procesual, având în

vedere natura și gravitatea faptelor reținute în sarcina inculpatului,

modalitatea în care se presupune că au fost comise, toate acestea justificând

temerea că, pus în libertate, se poate crea în rândul opiniei publice un

sentiment de insecuritate și de neîncredere în activitatea justiției.

Ca atare, detenția provizorie este

licită, fiind respectate atât exigențele ce decurg din legea internă, cât și

cele prevăzute de art. 5 parag. 1 lit. a) din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului și Libertăților Fundamentale, impunându-se menținerea în continuare a

acesteia.

Așa fiind, Înalta Curte de Casație și

Justiție, va respinge ca nefondat recursul formulat de inculpatul N.I.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către

stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul N.I. împotriva încheierii din 22 ianuarie 2013 a Curții

de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată

în dosarul nr. 687/105/2012.

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

100 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 8

februarie 2013.