ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 476/2013

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 22 ianuarie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 687/105/2012, în baza art. 300 2 cu referire la art. 160 lit. b) alin. (3) C. proc. pen., s-a constatat temeinicia și legalitatea măsurii arestării preventive, măsură care a fost menținută. Curtea de Apel, a apreciat că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului nu s-au schimbat și impun în continuare privarea de libertate a acestuia. Astfel, a constatat că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 143 C. proc. pen. în sensul că există în continuare suficiente indicii temeinice care îndreptățesc presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit faptele reținute în sarcina sa, aceste indicii rezultând din declarațiile părților vătămate, ale martorilor și a coinculpatului N.C., care a recunoscut săvârșirea faptelor.

În ceea ce privește condițiile cumulative prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., Curtea, a constatat că pedeapsa prevăzută de legea penală pentru infracțiunile imputate este închisoarea mai mare de 4 ani și se pot identifica în actualul stadiu al procesului penal, probe certe care să justifice existența unui pericol concret pe care lăsarea în liberate a inculpatului l-ar prezenta pentru ordinea publică. S-a apreciat că noțiunea de „grad de pericol social al faptei”, care în concret este unul ridicat, nu se suprapune noțiunii de „pericol concret pentru ordinea publică”, întrucât cea dintâi definește un criteriu legal de individualizare a pedepsei, conform art. 72 alin. (1) C. pen., în cazul în care se va ajunge la pronunțarea unei hotărâri de condamnare a inculpatului, în timp ce ultima concurează o stare de fapt ce trebuie întemeiată pe probe certe, potrivit art. 148 lit. f) C. proc.

pen. și care se manifestă printr-un sentiment de insecuritate în rândul comunității. Din această perspectivă, Curtea, a mai arătat că noțiunea de ordine publică în accepțiunea legii penale, trebuie înțeleasă ca o reacție colectivă față de anumite stări de lucruri negative cu impact imediat asupra opiniei publice. în cauză, Curtea, a apreciat că se poate reține existența unui pericol concret pe care lăsarea în libertate a inculpatului l-ar prezenta pentru ordinea publică, relevat de modul folosit de inculpat în realizarea acțiunilor sale care denotă o periculozitate sporită a acestuia și faptul că acesta este cunoscut cu antecedente penale. Infracțiunile pentru care este cercetat inculpatul, respectiv infracțiunea de omor și de lipsire de libertate în mod ilegal aduc atingere unora dintre cele mai importante valori ocrotite de legea penală respectiv viața, libertatea și siguranța persoanei, cu impact social deosebit.

S-a concluzionat că asemenea fapte, neurmate de o riposta ferma a societății, ar întreține climatul infracțional și ar crea făptuitorilor impresia ca pot persista în comiterea de fapte prevăzute de legea penală, ceea ce ar echivala cu încurajarea tacită la săvârșirea unor fapte similare și cu scăderea încrederii populației în capacitatea de ripostă a justiției și protecție a statului. În termenul legal, împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul N.I., criticând-o pentru netemeinicie arătând în esență că în speță nu mai subzistă cumulativ condițiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., pentru ca măsura arestării preventive să fie menținută. Înalta Curte, examinând recursul declarat de inculpat, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta nu este fondat.

Din actele dosarului se reține faptul că în data de 02 septembrie 2011 inculpații N.C. și N.I., ajutați de inculpatul N.M. au lipsit de libertate în mod ilegal pe victima P.I. iar, prin acțiunea conjugata a inculpaților, viața victimei a fost suprimata, inculpatul N.C., pentru a ascunde cadavrul și pentru a împiedica descoperirea acestuia, a abandonat trupul victimei într-un lan de porumb, fiind descoperite doar resturi cadaverice, în data de 17 septembrie 2011, fără părți și țesuturi moi. În aceeași zi inculpații N.C. și N.I. l-au lipsit de libertate în mod ilegal și pe partea vătămată P.A., cauzându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 4 - 5 zile îngrijiri medicale. Potrivit dispozițiilor art. 160 lit. b) alin. (1) și (3) C. proc.

pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive iar dacă constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea măsurii arestării preventive. La termenul din data de 22 ianuarie 2013, Curtea de Apel Ploiești, a procedat la efectuarea verificărilor și a constatat că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a inculpatului Față de criticile formulate de inculpat, înalta Curte constată că în speță sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc.

pen. care impun menținerea în continuare a măsurii arestării preventive. Temeiurile avute în vedere la momentul dispunerii sau prelungirii unei măsuri restrictive de libertate trebuie să se bazeze pe probele existente la dosar, de natură să creeze convingerea judecătorului că o astfel de măsură este necesar a fi luată. Modificarea temeiurilor, presupune modificarea elementelor pe care acestea se bazează, respectiv existența unor probe sau împrejurări noi de natură să determine convingerea judecătorului că, față de probele sau situațiile noi apărute, măsura restrictivă de libertate dispusă nu mai este necesară. Astfel, în aprecierea subzistenței temeiurilor care au stat la baza arestării preventive, Înalta Curte, va avea în vedere situația de fapt, gravitatea faptelor, consecințele acestora, gradul de implicare al inculpatului în ansamblul activităților infracționale desfășurate, precum și stadiul procesual al cauzei.

În cauză, inculpatul N.I. a fost condamnat nedefinitiv, prin sentința penală nr. 359 din data de 09 octombrie 2012 a Tribunalului Prahova, la o pedeapsă rezultantă de 10 (zece) ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. cu excepția dreptului de a alege, după executarea pedepsei principale. Astfel, se constată că existe suficiente probe în accepțiunea dată de art. 143 C. proc. pen., că inculpatul a săvârșit faptele reținute în sarcina sa și pentru care a suferit deja o condamnare nedefinitivă.

În acest context, Înalta Curte, va avea în vedere plângerea si declarația părții vătămate P.A., raportul de expertiza medico legală a victimei P.A., procesul verbal de cercetare la fața locului, raportul medico legal de necropsie, raportul medico legal de exhumare, fișa medicală a victimei, procesul verbal de cercetare la fața locului (descoperiri de resturi cadaverice), raportul de expertiză biocriminalistică de genotipare efectuată de I.N.M.L. M.M., proces verbal reconstituire a faptelor, procesul verbal de reconstituire a traseului parcurs de inculpatul N.C. cu corpul victimei, procesele verbale încheiate cu ocazia căutărilor victimei P.I., procesele verbale încheiate cu ocazia examinării criminalistice a autovehiculelor numiților N.M.

si N.C., declarațiile inculpaților, interceptările si înregistrărilor audio a convorbirilor telefonice și declarațiile martorilor M.I., S.C.G., E.M. precum și declarația de recunoaștere făcută de inculpatul N.C. în faza de cercetare judecătorească. În aprecierea pericolului concret pentru ordinea publică, Înalta Curte, are în vedere jurisprudența C.E.D.O. care a definit noțiunea de pericol concret pentru ordinea publică ca „reacția colectivă față de infracțiunea săvârșită”, care, prin rezonanța ei, afectează echilibrul social firesc, creează o stare de indignare și dezaprobare, de temere și insecuritate socială, stimulează temerea că justiția nu acționează eficient de ferm împotriva unor manifestări infracționale de accentuat pericol social și poate încuraja alte persoane să comită fapte asemănătoare.

În speță, se constată faptul că inculpatul este cercetat pentru săvârșirea unor fapte deosebit de grave îndreptate împotriva unora dintre cele mai importante valori protejate de legea penală și anume dreptul la viață și libertatea persoanei. Modalitatea în care se presupune că au fost săvârșite faptele, care denotă o periculozitate sporită a inculpatului, atitudinea de nerecunoaștere a faptelor precum și starea de recidivă a acestuia, care anterior a mai fost condamnat pentru o infracțiune de violență, denotă lipsa de respect a inculpatului față de valorile sociale și o atitudine de dispreț față de lege.

În ceea ce privește rezonabilitatea perioadei de detenție, Înalta Curte, apreciază că nu a fost depășită durata rezonabilă astfel cum aceasta este definită în jurisprudența C.E.D.O., având în vedere faptul că durata acesteia nu poate fi judecată ut singuli doar prin prisma duratei în sine, ci trebuie privită în contextul procesual, având în vedere natura și gravitatea faptelor reținute în sarcina inculpatului, modalitatea în care se presupune că au fost comise, toate acestea justificând temerea că, pus în libertate, se poate crea în rândul opiniei publice un sentiment de insecuritate și de neîncredere în activitatea justiției. Ca atare, detenția provizorie este licită, fiind respectate atât exigențele ce decurg din legea internă, cât și cele prevăzute de art. 5 parag.

1 lit. a) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, impunându-se menținerea în continuare a acesteia. Așa fiind, Înalta Curte de Casație și Justiție, va respinge ca nefondat recursul formulat de inculpatul N.I. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.I. împotriva încheierii din 22 ianuarie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 687/105/2012. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 8 februarie 2013.