ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1112/2013

Asupra recursului de

față:

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 15 martie 2013,

pronunțată în Dosarul nr. 687/105/2012, Curtea de Apel Ploiești, secția penală

și pentru cauze cu minori și de familie, printre altele, în baza art. 300

2

raportat la art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen., a constatat

legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților N.C. și

N.I. și a menținut această măsură.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a reținut următoarele:

Măsura arestării

preventive a inculpaților a fost luată cu respectarea dispozițiilor legale în

materie, prin încheierea de ședință din camera de consiliu de la data de 07

septembrie 2011, pronunțată de Judecătoria Ploiești, conform dispozițiilor art.

136, art. 143 și art. 149

1

raportat la art. 148 alin. (1) lit. f) C.

proc. pen., fiind emise mandatele de arestare preventivă nr. 179/U/2011 și nr.

180/U/2011.

În ceea ce privește

incidența dispozițiilor art. 143 C. proc. pen., Curtea a constatat că acestea

subzistă în cauză.

Totodată s-a

constatat că sunt incidente și dispozițiile art. 148 lit. f) C. proc. pen.,

atâta timp cât pedeapsa prevăzută de legea penală pentru infracțiunile imputate

este închisoarea mai mare de 4 ani și se pot reține în acest stadiu procesual

probe certe din care rezultă existența pericolului concret pe care lăsarea în

libertate a inculpaților l-ar prezenta pentru ordinea publică.

Instanța de prim

control judiciar a apreciat că măsura arestării preventive a celor doi apelanți

inculpați nu a împlinit o durată excesivă fiind în consens cu prevederile

jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, întrucât, în speță sunt

cercetați trei inculpați pentru comiterea mai multor infracțiuni săvârșite cu

violență, care au condus la decesul numitului P.I., fiind necesară

administrarea mai multor probe, în situația în care doi dintre aceștia nu au

recunoscut comiterea faptelor, iar un alt inculpat este cercetat pentru că ar

fi favorizat pe unul dintre participanții la presupusele fapte care au condus

la decesul victimei.

Împotriva încheierii

mai sus menționate a declarat recurs inculpatul N.I.

Analizând legalitatea

și temeinicia încheierii recurate sub aspectul motivelor de recurs invocate,

cât și din oficiu, conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen. sub

toate celelalte aspecte,  Înalta Curte reține că recursul declarat de

inculpatul N.I. nu este fondat urmând a fi respins ca atare pentru

considerentele ce urmează.

Înalta Curte reține

că prin Sentința penală nr. 359 din 09 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul

Prahova, printre altele, au fost condamnați inculpații N.C. la pedeapsa

rezultantă de 13 ani și 4 luni închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., ca pedeapsă

complementară, pentru săvârșirea infracțiunilor de omor prevăzută și pedepsită

de art. 174 C. pen., profanare de morminte prevăzută și pedepsită de art. 319

C. pen. și lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută și pedepsită de art.

189 alin. (2) C. pen. (victima P.I.), toate cu aplicarea art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., iar N.I. la pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare

și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a și

lit. b) C. pen., ca pedeapsă complementară, pentru săvârșirea infracțiunilor de

omor prevăzută și pedepsită de art. 174 C. pen. cu aplicarea art. 37 alin. (1)

lit. b) C. pen. și lipsire de libertate în mod ilegal prev. și ped. de art. 189

alin. (2) C. pen. (două fapte, victime P.I. și P.A.).

Conform dispozițiilor

art. 350 C. proc. pen. a fost menținută starea de arest preventiv a acestora,

iar în temeiul art. 88 C. pen. s-a dedus pentru fiecare din pedeapsa de

executat perioada reținerii și arestării preventive de la 06 septembrie 2011,

la zi.

Pe baza probelor și

mijloacelor de probă administrate în cauză, respectiv: plângerea și declarația

părții vătămate P.A., raportul de expertiză medico-legală a victimei,

procesul-verbal de cercetare la fața locului, rapoartele medico-legale

necropsie, exhumare, de expertiza biocriminalistică de genotipare,

proces-verbal de reconstituire a faptelor, de reconstituire a traseului parcurs

de inculpatul N.C. cu corpul victimei, încheiate cu ocazia căutărilor victimei

P.I., examinării criminalistice a autovehiculelor numiților N.M. și N.C.,

procesele-verbale de confruntări, interceptările și înregistrărilor audio a

convorbirilor telefonice, declarațiile martorilor M.I., S.C.G. și E.M. și cele

ale declarațiile inculpaților, în esență, s-au reținut următoarele:

În data de 02

septembrie 2011 inculpații N.C. și N.I., ajutați de inculpatul N.M. au lipsit

de libertate în mod ilegal pe victima P.I. iar, prin acțiunea conjugată a

inculpaților viața victimei a fost suprimată. Pentru a ascunde cadavrul și

pentru a împiedica descoperirea acestuia, inculpatul N.C. a abandonat trupul

victimei într-un lan de porumb, fiind descoperite doar resturi cadaverice, în data

de 17 septembrie 2011, fără părți și țesuturi moi. În aceeași zi, 02 septembrie

2011, inculpații N.C. și N.I. l-au lipsit de libertate în mod ilegal și pe

partea vătămată P.A., cauzându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare un

număr de 4 - 5 zile îngrijiri medicale.

Procedând la

verificarea legalității arestării preventive, în mod corect, Curtea de Apel

Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a apreciat ca

legală și temeinică măsura arestării preventive a inculpatului N.I., reținând,

de asemenea, că în cauză subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii

arestării preventive.

Probele administrate

în cauză relevă indicii temeinice în sensul art. 143 alin. (1) C. proc. pen. și

art. 68

1

C. proc. pen. din care rezultă presupunerea rezonabilă că

inculpatul a săvârșit faptele prevăzute de legea penală astfel cum acestea au

fost descrise în hotărârea apelată.

Totodată, se constată

că sunt îndeplinite cumulativ și condițiile prevăzute de art. 148 alin. (1)

lit. f) C. proc. pen., în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru

infracțiunea săvârșită este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea

inculpatului în stare de libertate prezintă pericol concret pentru ordinea

publică.

În analiza celei de-a

doua condiții se are în vedere modalitatea și împrejurările concrete de

săvârșire a faptelor presupus a fi comise de inculpat, gravitatea deosebită a

acestora, aspecte care denotă periculozitatea, inculpatul fiind condamnat

pentru comiterea infracțiunilor de omor și lipsire de libertate în mod ilegal,

și care justifică privarea în continuare de libertate a inculpatului, acesta

reprezentând și la acest moment un pericol social concret pentru ordinea

publică.

Pentru a evidenția

pericolul concret pe care l-ar reprezenta cercetarea în stare de libertate, în

acest moment, a inculpatului se are în vedere și ecoul profund defavorabil pe

care faptele comise l-au generat în rândul opiniei publice din comunitățile în

care acestea s-au desfășurat (violențele având loc în comuna T.V., iar cadavrul

fiind descoperit pe raza comunei A.R.) dar și din orașul P., aflat în imediata

vecinătate a acestor două localități.

Faptul că a fost

pronunțată o hotărâre de condamnare în cauză, chiar nedefinitivă nu alterează

prezumția de nevinovăție a inculpatului, limitarea libertății persoanei

încadrându-se în dispozițiile legii, fiind totodată în concordanță cu

prevederile art. 5 parag. 1 lit. a) din Convenția pentru apărarea drepturilor

omului și libertăților fundamentale. Astfel cum a reținut și prima instanță, în

speță sunt cercetați trei inculpați pentru comiterea mai multor infracțiuni

săvârșite cu violență care au condus la decesul numitului P.I., fiind necesară

administrarea mai multor probe în situația în care doi dintre inculpați nu au

recunoscut comiterea faptelor, iar un alt inculpat este cercetat pentru că l-ar

fi favorizat pe unul dintre participanții la presupusele fapte care au condus

la decesul victimei.

Întrucât temeiurile

de fapt și de drept avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu

s-au schimbat, această măsură este necesar a fi menținută în continuare față de

inculpat pentru buna desfășurare a procesului penal și aflarea adevărului în

cauză.

În ceea ce privește

cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu

părăsi localitatea, Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite cerințele

prevăzute de art. 139 alin. (1) C. proc. pen. față de considerentele expuse mai

sus și de circumstanțele cauzei în acest stadiu procesual.

Având în vedere

considerentele arătate, apreciind că soluția de menținere a arestării

preventive față de inculpat, dispusă de Curtea de Apel Ploiești, secția penală

și pentru cauze de minori și de familie, este legală și temeinică, Înalta

Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge

ca nefondat recursul declarat de inculpat.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul N.I. împotriva încheierii din 15 martie

2013 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de

familie, pronunțată în Dosarul nr. 687/105/2012.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 29 martie 2013.

Procesat de GGC - GV