ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 746/2013

Asupra recursului de față, Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea adresată Tribunalului Suceava la data de 30 martie 2011, reclamanta A.S. a solicitat obligarea pârâtului P.L. la plata sumei de 141.972 euro (596.282 RON) și a dobânzii legale începând cu data sesizării instanței, precum și la plata cheltuielilor de judecată. În motivare, reclamanta a arătat următoarele: Potrivit Certificatului de moștenitor din 20 iulie 1971 emis de Notariatul de Stat Suceava, a dobândit dreptul de succesiune asupra cotei de 3/8 din suprafața de 800 mp teren situată în intravilanul localității Șcheia, în calitate de moștenitoare după tatăl său P.P., decedat la 3 mai 1971, fratele său, pârâtul, renunțând expres la succesiune.

În anul 1988 s-a stabilit în străinătate, însă în decembrie 2010, fiind în vizită în România și intenționând să solicite sistarea stării de indiviziune, a constatat că terenul din litigiu fusese vândut de către J.V. și L.V., conform contractului de vânzare-cumpărare din 3 martie 2010 către SC L. România, în contract reținându-se că terenul a fost dobândit de cumpărători de la pârât. A apreciat reclamanta că în cauză sunt incidente prevederile art. 998 - 999 C. civ., întrucât pârâtul a dispus, în cunoștință de cauză de un bun succesoral, asupra căruia ea deținea cota de 3/8, astfel că el este ținut să răspundă pentru prejudiciul cauzat echivalent cu contravaloarea acestei cote calculată în funcție de prețul vânzării, respectiv 473,24 euro/mp.

Pentru dovedirea acțiunii, reclamanta a depus la dosar Certificatul de moștenitor din 30 iulie 1971, contractul de vânzare-cumpărare din 3 martie 2010 la Biroul Notarului Public M.P. și Asociații. Pârâtul a formulat întâmpinare, invocând excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată. În motivare, pârâtul a arătat că suprafața care a fost vândută către soții J.V. și L.V.

și care face obiectul contractului încheiat cu SC L. România a constituit proprietatea sa, după cum urmează: suprafața de 50 mp cu nr. cadastral aaa/1 din cartea funciară xxx a comunei cadastrale Șcheia provenită din conversia pe hârtie a cărții funciare yyy a comunei cadastrale Șcheia; suprafața de 200 mp cu nr. cadastral aaa/2 din cartea funciară nr. qqq a comunei cadastrale Șcheia, provenită din conversia pe hârtie a cărții funciare nr. sss a comunei cadastrale Șcheia; suprafața de 1282 mp cu nr. cadastral vvv din cartea funciară vvv, cu nr. cadastral anterior kkk. A precizat pârâtul că reclamanta nu are calitatea de proprietar al terenului în discuție, întrucât nu a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate, astfel că aceasta nu are calitate procesuală activă pentru a solicita despăgubiri pentru terenul pentru care a avut un potențial drept succesoral, însă nu și l-a exercitat în condițiile art. 8 din Legea nr. 18/1991.

Pârâtul a depus la dosar înscrisuri: contracte de vânzare-cumpărare, extrase de carte funciară, plan de situație. Prin Sentința civilă nr. 2192 din 8 noiembrie 2011 Tribunalul Suceava a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, ca nefondată; a respins acțiunea având ca obiect pretenții formulată de reclamanta A.S. în contradictoriu cu pârâtul P.L., ca nefondată. Examinând excepția invocată, în conformitate cu prevederile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., tribunalul a constatat că aceasta este neîntemeiată, reținând că, față de dreptul succesoral invocat de reclamantă și dată fiind întemeierea acțiunii pe dispozițiile art. 998 - 999, care reglementează răspunderea civilă delictuală, tribunalul a apreciat că pentru justificarea calității procesuale active în promovarea acțiunii în despăgubire, nu este necesar ca reclamanta să facă dovada proprietății asupra terenului în discuție, dobândit în condițiile Legii nr. 18/1991.

Pe fondul cauzei, instanța a respins ca nefondată acțiunea reclamantei, reținând că față de susținerea sa, producerea unui prejudiciu prin încheierea unui contract de vânzare-cumpărare, respectiv prin vânzarea lucrului altuia, aspect care nu poate fi reținut ca un fapt ilicit care să atragă răspunderea delictuală, în raport de prevederile art. 998 și art. 999 C. civ., aceasta având la îndemână mijloacele oferite de materia drepturilor reale sau după caz, de materia contractelor, în măsura în care apreciază că i s-a încălcat un drept propriu., tribunalul a respins ca nefondată acțiunea acesteia.

Potrivit art. 998 C. civ., orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara, iar conform art. 999 C. civ., omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau prin imprudența sa și că atragerea răspunderii civile delictuale în condițiile legale sus-menționate, presupune existența unei fapte ilicite cauzatoare de prejudicii. Cum reclamanta a invocat în cauză producerea împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta A.S. Prin Decizia nr. 5 din 8 martie 2012, Curtea de Apel Suceava, secția I civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta A.S., cu domiciliul ales la cabinet avocat T. din municipiul Suceava, împotriva Sentinței civile nr. 2192 din 8 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Suceava în Dosarul nr. 2979/86/2011.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a constatat că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente: În mod corect a constatat instanța de fond a reținut neîndeplinirea condiției faptei ilicite, având în vedere că vânzarea unui bun printr-un act autentic, care nu a fost, anulat sau declarat fals (contractul de vânzare-cumpărare din 26 mai 1992 de Notariatul de Stat Județean Suceava și contractul de vânzare-cumpărare din 21 septembrie 2005 de Biroul Notarului Public I.L.), nu poate constitui, prin ea însăși, o faptă ilicită. Că reclamanta a depus, în dovedirea pretențiilor sale, certificatul de moștenitor nr. 394/1971 prin care se atestă faptul că după defunctul P.P., decedat la data de 3 mai 1971, a rămas ca moștenitoare, alături de soția supraviețuitoare și o fiică și reclamanta P.(A.)S., în calitate de fiică, cu o cotă de 3/8 din masa succesorală alcătuită din suprafața de 800 m.p.

teren construcții, cu 1/4 parte indiviză din o casă și un grajd, dar certificatul de moștenitor nu face proba dreptului de proprietate, respectiv nu constituie o dovadă că bunurile aflate în patrimoniul defunctului i-au aparținut acestuia în proprietate care, apoi, prin efectul moștenirii, au fost transferate în patrimoniul succesorului. Pârâtul a înstrăinat terților J.V. și J.L.V. terenul prin două contracte de vânzare-cumpărare autentice, ce au la bază adeverința de proprietate din 18 septembrie 1991, eliberată de Primăria Șcheia și contractul de vânzare-cumpărare din 1999, încheiat cu Primăria comunei Șcheia.

Curtea a respins apelul ca nefondat, apreciind că în condițiile în care reclamanta nu a făcut dovada că pârâtul P.P., nu mai putea să beneficieze de reconstituirea dreptului de proprietate, întrucât nu deținea legal adeverința de proprietate din 18 septembrie 1991 și că acest act a fost anulat sau că s-ar fi tranșat în instanță acest diferend, renunțător expres la succesiunea autorului comun. Împotriva Deciziei nr. 5 din 8 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția I civilă, a declarat recurs recurenta-reclamanta A.S., invocând art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul admiterii apelului și a admiterii acțiunii sale, astfel cum a fost formulată.

În criticile formulate, recurenta reclamantă a susținut în esență următoarele: În mod greșit a reținut instanța de apel că ar fi trebuit să facă dovada dreptului de proprietate asupra terenului, încălcând principiul non reformatio in peius prevăzut și de art. 296 C. proc. civ., potrivit căruia apelantului nu i se poate crea o situație mai grea în propria cale de atac, din moment ce excepția lipsei calității procesuale active, fundamentată de pârât pe ideea că nu a făcut dovada proprietății în condițiile Legii nr. 18/1991 a fost respinsă cu motivarea că dreptul la despăgubire pretins prin acțiune se întemeiază pe dreptul său succesoral, astfel că negarea acestui drept recunoscut încalcă principiul securității juridice.

Recurenta a susținut că este titulara dreptului de proprietate asupra cotei de 3/8 din suprafața de 800 m.p. teren, pretins prin acțiune, dobândit prin succesiune conform certificatului de moștenitor din 30 iulie 1971, emis de Notariatul de Stat Suceava, conform art. 644 C. civ., cu atât mai mult cu cât, pârâtul, a renunțat expres la succesiune prin declarația nr. 945/1971 și că în această situație nu trebuia să ceară reconstituirea dreptului de proprietate prevăzut de legea fondului funciar. În ceea ce privește existența îndeplinirii condiției faptei ilicite, a susținut că răspunderea civilă delictuală alcătuiește dreptul comun al răspunderii civile, răspunderea contractuală fiind o răspundere cu caracter special, derogator și că ambele răspunderi, ca forme ale răspunderii civile, sunt fundamentate pe ideea reparării unui prejudiciu patrimonial produs prin fapta ilicită și culpabilă a unei anumite persoane.

Vânzarea lucrului altuia constituie o faptă ilicită, adevăratul proprietar având deschisă calea unei acțiuni în răspundere civilă delictuală în condițiile în care readucerea bunului în patrimoniul său printr-o altă acțiune ar fi imposibilă. Recurenta a arătat că, în anul 1988 s-a stabilit în străinătate, iar în luna decembrie 2010 a venit în țară și a intenționat să sisteze starea de indiviziune asupra terenului ce a format masa succesorală, însă a constatat că acesta era ocupat de SC L. România și că în urma investigațiilor întreprinse a aflat că SC L. România dobândise dreptul de proprietate asupra terenului prin contractul de vânzare-cumpărare din 3 martie 2010, calitatea de vânzători având-o J.V.

și J.V. (ginerele și fiica pârâtului). Din conținutul aceluiași contract de vânzare-cumpărare a aflat că vânzătorii dobândiseră dreptul de proprietate asupra terenului prin cumpărare de la pârât, această stare de fapt făcând inutilă declanșarea unei proceduri de ieșire din indiviziune sau de anulare a vânzării, buna-credință a cumpărătorului fiind incontestabilă, astfel că pârâtul trebuie să răspundă în temeiul art. 998 - 999 C. civ. pentru prejudiciul cauzat prin vânzarea bunului altuia. În cauză, pârâtul care a renunțat expres la succesiune a dispus în cunoștință de cauză de un bun succesoral asupra căruia reclamanta dobândise prin succesiune dreptul de proprietate pentru cota de 3/8 și cum acest bun nu ar mai putea fi redobândit în natură de moștenitori, trebuie să răspundă pentru fapta sa ilicită prin care i-a creat un prejudiciu.

Din moment ce a renunțat expres la succesiune pârâtul nu mai putea beneficia nici de reconstituirea dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991 după autorul P.P., astfel că instanța i-a încălcat dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Prin întâmpinare, pârâtul intimat P.L., a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei instanței de apel ca legală, pentru motivele formulate în scris. Analizând Decizia nr. 5 din 8 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția I civilă, în raport de criticile formulate și temeiurile de drept arătate, ținând cont de limitele controlului de legalitate, Înalta Curte a constatat că recursul este nefondat avându-se în vedere următoarele considerente: Din prevederile dispozițiilor art. 998 - 999 C. civ.

rezultă că pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi întrunite, cumulativ, anumite condiții: existența unui prejudiciu, a unei fapte ilicite, a unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, precum și existența vinovăției celui ce a cauzat prejudiciul, constând în intenția, neglijența sau imprudența cu care a acționat și că atragerea răspunderii civile delictuale în condițiile legale sus-menționate, presupune existența unei fapte ilicite cauzatoare de prejudicii, or în speță, tocmai încălcarea acestor norme ale dreptului obiectiv nu a fost dovedită.

Astfel se constată că în mod corect a reținut instanța de apel neîndeplinirea condiției faptei ilicite, având în vedere că vânzarea unui bun printr-un act autentic, care nu a fost, anulat sau declarat fals, contractul de vânzare-cumpărare din 26 mai 1992 autentificat de Notariatul de Stat Județean Suceava și contractul de vânzare-cumpărare din 21 septembrie 2005 autentificat de Biroul Notarului Public I.L., nu poate constitui, prin ea însăși, o faptă ilicită. Cazurile în care se vinde lucrul altuia se referă la situațiile în care vânzătorul înstrăinează un bun individual, determinat aparținând altei persoane, situație ce nu se regăsește în cauză, avându-se în vedere că pârâtul a fost proprietarul terenurilor în litigiu, beneficiind de prevederile Legii nr. 18/1991, dar și de vânzarea cumpărarea unor suprafețe de teren de la stat, având un titlu de proprietate pentru teren, doar pe numele său.

În cauză, se constată că pârâtul a înstrăinat terților J.V. și J.L.V. terenul în baza a două contracte de vânzare-cumpărare autentice, ce au avut la bază adeverința de proprietate din 18 septembrie 1991, eliberată de Primăria Șcheia și contractul de vânzare-cumpărare din 1999, încheiat cu Primăria comunei Șcheia, care nu este identic terenului pretins a fi moștenit cu terenul dobândit de la stat de pârât. Față de cele de mai sus, cum în cauză nu s-a dovedit existența faptei ilicite de vânzare a lucrului altuia, nici existența prejudiciului și a raportului de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu, nu se poate reține nici angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtului, în condițiile art. 998 și art. 999 C. civ., astfel că Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., urmează să respingă recursul declarat de reclamanta A.S. împotriva Deciziei nr. 5 din 8 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția I civilă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta A.S. împotriva Deciziei nr. 5 din 8 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția I civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 februarie 2013. Procesat de GGC - NN