ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1544/2013
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1544/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Pentru a hotărî
astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin sentința penală nr. 139 din 27 septembrie 2013 pronunțată de
Tribunalul Călărași - secția penală, în dosarul nr. 2300/116/2012,
s-a luat act că
latura penală a cauzei a fost soluționată prin sentința
penală nr. 129 din 18 septembrie 2012
pronunțată de Tribunalul
Călărași, în
dosarul nr. 1560/116/2012 și sub aspectul laturii civile, instanță a admis
cererea de despăgubiri civile formulată de partea
civilă Spitalul Clinic de Urgență Sf. Pantelimon
București și obligat
inculpatul C.M. la plata sumei de 4.116,71 lei
reprezentând contravaloarea cheltuielilor de
spitalizare plus dobânda
legală până la achitarea integrală a debitului
către această parte civilă.
A fost admisă în
parte cererea de despăgubiri civile formulată
de partea civilă I.V. și a fost obligat inculpatul către
această parte civilă la plata sumei de 5.000 lei
daune materiale si la
3.000 lei daune morale.
S-a reținut că,
în ceea ce privește constituirea de parte civilă a
Spitalului
Clinic de Urgență Sfântul Pantelimon București
cu suma de
4116,71 lei
reprezentând contravaloarea cheltuielilor spitalizare plus
dobânda legală
până la achitarea debitului, inculpatul C.
M. a învederat că este de acord cu acest prejudiciu.
Partea civilă I.V.
s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 5.000 lei
daune materiale si 10.000 lei daune morale,
având în vedere că în urma
loviturilor primite a necesitat pentru
vindecare 80-90 de zile de îngrijiri medicale iar
leziunile i-au pus în
primejdie
viața.
Inculpatul nu a
fost de acord cu întreg prejudiciul solicitat de
partea civilă I.V. ci doar cu suma
de 1.000 lei daune
materiale
și 4.000 lei daune morale.
În dovedirea
pretențiilor materiale partea civilă I.V.
a solicitat proba cu martori, probă ce a fost admisă iar
din declarațiile
acestora a rezultat cu certitudine că I.V. a cheltuit
suma
de 5.000 lei reprezentând
daune materiale. Martorii audiați au precizat că I.V. a împrumutat bani de la
ei fiindu-i
necesari pentru refacerea
sănătății cu ocazia internării, procurându-și
medicamentele necesare.
Prin
urmare,sub aspectul daunelor materiale, instanța a
constatat că suma de 5.000 lei a fost dovedită, întemeindu-se pe
declarațiile martorilor care au confirmat împrumutul acordat părții
vătămate
cu ocazia refacerii sănătății sale.
În cazul infracțiunilor contra persoanei evaluarea despăgubirilor
pentru daunele morale
în scopul de a nu fi una pur subiectivă sau de
a nu tinde către o îmbogățire fără
just temei, trebuie să se țină seama
de suferințele fizice si morale susceptibil în mod
rezonabil de a fi
cauzate
prin fapta săvârșită de inculpat, precum și de toate consecințele acesteia
relevate în acte medicale ori alte probe administrate.
În speță,
instanța a apreciat că suma de 3.000 lei daune morale
este suficientă pentru acoperirea
suferințelor fizice si psihice suportate de partea civilă I.V. în urma
agresiunii inculpatului.
În ceea ce
privește afirmația părții civile că în urma loviturii a rămas cu deficiență de
vorbire, acest aspect nu a fost probat, nu au
fost prezentate acte medicale din
care să rezulte acest lucru și, de
asemenea nu a rezultat că s-a produs o incapacitate de
muncă.
Împotriva acestei
sentințe a formulat apel partea civilă I.
V. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub
aspectul
cuantumului
despăgubirilor materiale și morale acordate de către prima instanță.
A arătat apelantul că deși inculpatul a fost de acord cu suma de
4.000 lei daune
morale prima instanță a acordat doar 3.000 lei, și a
solicitat
instanței de prim control judiciar să constate că în cauză nu
este vorba despre
o îmbogățire a sa fără justă cauză în condițiile în care, în urma comiterii
infracțiunii a rămas cu deficiențe de vorbire,
fiind supus „oprobiului public", astfel că nu își
mai poate găsi un loc de muncă stabil.
Examinând hotărârea atacată prin
prisma criticilor formulate, dar și din oficiu cauza, conform art. 371 C. proc.
pen., Curtea a reținut următoarele:
Constatând
întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, în
mod corect prima
instanță a dispus obligarea inculpatului la plata de
daune materiale
și morale către partea civilă I.V. precum și a despăgubirilor constând în plata
cheltuielilor de spitalizare către
partea
civilă Spitalul Clinic de Urgență Sf. Pantelimon.
Critica
apelantului în sensul că despăgubirile morale i-au fost acordate într-
un cuantum mai mic decât cel cu care a fost de
acord inculpatul, nu a
putut fi
primită întrucât s-a constatat că prima instanță a stabilit în
echitate atunci când a fixat cuantumul acestor
daune.
Astfel, s-a avut în vedere împrejurarea că în urma leziunilor
suferite părții
vătămate i-a fost afectată capacitatea de muncă, iar pe
de altă parte că
urmare a leziunilor suferite părții vătămate i-au fost
pricinuite suferințe fizice și psihice
ce se circumscriu noțiunii de prejudiciu personal nepatrimonial care ca și cel
patrimonial se reclamă a fi reparat.
S-a reținut că,
este mai presus de orice îndoială că leziunile
traumatice cauzate acestuia prin
acțiunea agresivă a inculpatului i-au pricinuit suferințe fizice și chiar
traume psihice inerente unor vătămări
ce
au produs leziuni a căror vindecare a necesitat 80-90 zile de îngrijiri
medicale, viața victimei fiind pusă în pericol și este
neîndoielnic că în toată această perioadă de timp partea civilă nu a
putut avea un regim de viață obișnuit,
împrejurări care în mod evident
se
circumscriu noțiunii de prejudiciu personal nepatrimonial ce se
reclamă
a fi reparat prin obligarea inculpatului la plata unor despăgubiri cu titlu de
daune morale, apreciindu-se că suma de
3.000
lei este suficientă și necesară pentru acoperirea integrală a
prejudiciului
moral suferit.
Curtea a constatat că despăgubirile
morale prin cuantumul solicitat ar depăși sfera unei satisfacții echitabile,
juste si
proporționale cu caracterul profund
și ireversibil al prejudiciului suferit
de către partea civila.
Având în vedere
că prejudiciul moral suferit de parte nu poate fi
reparat în
natură, devin incidente prevederile art. 14 alin. (3) lit. b) C.
proc. pen., potrivit cărora „repararea
pagubei se face potrivit
dispozițiilor legii
civile prin plata unei despăgubiri bănești, în măsura
în care repararea în natură nu este cu
putință".
Deși nu există
criterii
legale și absolute pentru
cuantificarea prejudiciului moral suferit de părțile civile, practica judiciară
în materie relevă că instanțele au în vedere consecințele negative suferite de
către cei în cauză, în plan
fizic și
psihic, importanța valorilor lezate, măsura lezării lor, evaluarea
bănească
fiind una aproximativă bazată pe considerente de
echitate.
Altfel spus, în
funcție de împrejurările concrete ale speței,
statuând în echitate, instanța
trebuie să acorde despăgubiri apte să
constituie
o satisfacție nepărtinitoare fără a se atinge limita
superioară a îmbogățirii fără justă cauză ori la o comercializare a
suferințelor fizice/psihice. Și cuantumul daunelor materiale a fost just
și corect cuantificat de către prima instanță, așa
încât nu s-a impus
majorarea sa.
Ținând seama
de toate acestea, prin decizia penală nr. 383/A din 07 decembrie 2012
pronunțată de Curtea de Apel București - s
ecția
a ll-a penală, s-a respins, ca nefondat, apelul părții civile I.
V. împotriva sentinței penale nr. 139 din 27
septembrie 2013
pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția penală, în
dosarul nr.
2300/116/2012.
A fost obligat recurentul parte civilă la plata sumei de
50 lei cheltuieli judiciare către
stat.
Onorariul
avocatului din oficiu pentru intimatul inculpat în sumă de 300 lei a fost
avansat din fondurile Ministerului Justiției.
Împotriva acestei
decizii, în termen legal, a declarat recurs
inculpatul C.M.
La termenul din data de 8 mai 2013,recurentul inculpat, prezent
la instanța de
recurs, aflat în stare de arest și asistat de apărătorul
desemnat din
oficiu, a solicitat ca instanța să ia act de retragerea
recursului declarat în cauză.
Înalta Curte,
față de declarația recurentului, în sensul retragerii
recursului
declarat, în baza art. 385
4
alin. (2) raportat la art. 369 C. proc.
pen.
, va lua act de
această manifestare de voință expresă și neechivocă.
În conformitate
cu dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
, recurentul inculpat va fi obligat la cheltuieli
judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
la act de
declarația de retragere a recursului formulat de
inculpatul C.M. împotriva deciziei penale nr. 383/A din
07 decembrie 2012 a Curții de Apel București –
Secția a ll-a Penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de
cheltuieli
judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând
onorariul
apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul
Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în
ședință publică, azi 08 mai 2013.