ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5456/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii Prin cererea înregistrată pe roiul Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul Y.J. a solicitat, în contradictoriu cu Serviciul pentru Imigrări Iași din cadrul Oficiului Român pentru Imigrări, Direcția Migrație, ca pe cale de ordonanță președințială să se dispună în favoarea acestuia prelungirea dreptului de ședere temporară în scop de muncă, până la soluționarea irevocabilă a dosarului înregistrat pe rolul Curții de Apel Iași sub nr. 552/45/2011. În motivare, reclamantul a arătat că pentru perioada 9 noiembrie 2010-30 iulie 2011 i-a fost emis un permis de ședere temporară în România în scop de muncă, motivat de faptul că acesta încheiase un contract individual de muncă cu SC C.I.

SRL. La data de 2 iunie 2011 i-a fost comunicată decizia de returnare din 16 mai 2011, decizie ce s-a întemeiat pe faptul desființării contractului de muncă al reclamantului. Reclamantul a susținut că a contestat decizia de returnare la instanța de contencios administrativ și a solicitat în fața instanțelor de dreptul muncii anularea deciziei de încetare a contractului de muncă și plata drepturilor salariale. S-a mai arătat că deși, potrivit dispozițiilor art. 84 alin. (3) din O.U.G. nr. 194/2002 contestația împotriva deciziei de returnare suspendă executarea măsurii de îndepărtare, această prevedere nu este suficientă pentru a permite reclamantului să mai rămână pe teritoriul României. A apreciat reclamantul că sunt îndeplinite și condițiile speciale de admisibilitate a cererii formulate pe cale de ordonanță președințială, prevăzute de dispozițiile art. 581 din C. proc.

civ. 2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 235 din 18 iulie 2011, Curtea de Apel Iași a respins acțiunea formulată pe cale de ordonanță președințială de reclamantul Y.J., în contradictoriu cu Serviciul pentru Imigrări Iași din cadrul Oficiului Român pentru Imigrări, Direcția Migrație. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că, în speță, nu este îndeplinită o primă condiție cerută de dispozițiile art. 581 din C. proc. civ. care să justifice folosirea căii ordonanței președințiale, aceea a „urgenței". În opinia instanței, simpla invocare de către reclamant a pericolului de a fi îndepărtat din țară până la momentul soluționării acțiunilor privind dreptul de muncă și revocarea deciziei de returnare nu este suficientă pentru a aprecia îndeplinită condiția.

Urgența măsurii ce se impune a fi luată trebuie să rezulte din fapte concrete și trebuie să se întemeieze pe acestea. Or, atât timp cât, potrivit dispozițiilor art. 84 alin. (3) din O.U.G. nr. 194/2002 contestația formulată de reclamant împotriva deciziei de returnare suspendă de drept executarea măsurii de îndepărtare, dreptul reclamantului de a continua să locuiască pe teritoriul României pe durata soluționării acelui litigiu este consfințit de lege. Pe de altă parte, reclamantul nu a indicat în concret și nici nu a probat care ar fi consecințele prejudiciabile pentru acesta a faptului că va rămâne pe teritoriul țării în condițiile dispozițiilor art. 84 alin. (3) din O.U.G. nr. 194/ 2002 și nu în condițiile dispozițiilor art. 56 din acest act normativ.

În altă ordine de idei, instanța a reținut că potrivit O.U.G. nr. 194/2002, asupra dreptului de ședere temporară pe teritoriul țării se pronunță autoritatea administrativă competentă ca urmare a unei cereri formulate și a depunerii documentației aferente. În speța de față, reclamantul fără să se fi adresat, în prealabil, autorității publice cu o cerere în acest sens, a solicitat instanței, în mod direct, să se substituie acestei autorități, în condițiile în care, instanța de contencios administrativ poate să se pronunțe doar asupra actelor administrative emise de autoritățile publice ce au competență de decizie în materia regimului străinilor, analizând temeinicia și legalitatea acestora. 3. Recursul formulat de reclamantul Y.J.

împotriva sentinței nr. 235 din 18 iulie 2011 a Curții de Apel Iași. Motivele de recurs sunt întemeiate pe dispozițiile art. 304 1 din C. proc. civ. 3.1. Instanța de fond a considerat în mod greșit că nu au fost indicate consecințele prejudiciabile ale faptului că reclamantul rămâne pe teritoriul României în condițiile dispozițiilor art. 84 alin. (3) din O.U.G. nr. 194/2002 și nu în condițiile dispozițiilor art. 56 din același act normativ. Atacarea deciziei de returnare suspendă efectele acestui act, iar autoritățile nu pot dispune înlăturarea de pe teritoriul României a recurentului, însă la 31 iulie 2011 permisul de ședere pe teritoriul României a expirat. Recurentul arată că nu putea urma procedura indicată de prima instanță, în sensul de a se adresa cu o cerere către Oficiul Român pentru Imigrări, deoarece demersul ar fi fost respins, pe motivul neîndeplinirii condițiilor pentru prelungirea dreptului de ședere.

3.2. Argumentarea instanței de fond cu privire la pronunțarea numai asupra actelor administrative emise de autoritățile publice ce au competență de decizie în materia regimului străinilor este eronată. Recurentul nu a intenționat să solicite anularea vreunui act administrativ, ci a solicitat ca instanța de judecată să facă aplicarea dispozițiilor legale prevăzute de art. 581 și urm. din C. proc. civ. 3.3. Condițiile impuse de dispozițiile art. 581 și urm. din C. proc. civ. sunt îndeplinite în speță, în opinia recurentului. Vremelnicia măsurii este expusă în obiectul cererii, prin care se solicită reglementarea dreptului de ședere pe teritoriul României cu caracter provizoriu, până la soluționarea acțiunii de fond prin hotărâre irevocabilă.

Neprejudecarea fondului decurge din caracterul vremelnic al măsurii, prin solicitarea de cercetare a aparenței dreptului. II. Considerentele Înaltei Curți, instanța competentă să soluționeze calea de atac exercitată 1. Recursul este nefondat. 1.1. Pe calea procedurii speciale a ordonanței președințiale prevăzute la art. 581 și urm. C. proc. civ., recurentul-reclamant urmărește prelungirea dreptului de ședere temporară de muncă, până la soluționarea irevocabilă a dosarului înregistrat pe rolul Curții de Apel Iași, sub nr. 552/45/2011. Dosarul nr. 552/45/2011 are ca obiect soluționarea contestației formulate împotriva deciziei de returnare, ce a fost emisă ca urmare a neîndeplinirii condițiilor pentru prelungirea dreptului de ședere în scopul angajării în muncă.

Potrivit art. 84 alin. (3) din O.U.G. nr. 194/2002 republicată contestația formulată suspendă executarea măsurii de îndepărtare. În cadrul Dosarului nr. 552/45/2011 recurentul-reclamant are posibilitatea să-și facă toate apărările referitoare la existența dreptului de ședere temporară pe teritoriul României. 1.2. Legiuitorul român a oferit deja o protecție străinului prin beneficiul suspendării aplicării deciziei de returnare. Prelungirea dreptului de ședere temporară pentru străinii angajați în muncă, conform art. 56 din O.U.G. nr. 194/2002 republicată se acordă numai după ce procedura este urmată întocmai de străini. Calea ordonanței președințiale nu este aplicabilă în speță, deoarece recurentul-reclamant nu mai are un drept asupra căruia poate cere să fie păstrat și, în caz contrar, s-ar putea pierde/păgubi prin întârziere.

Dreptul de ședere temporară în scop de muncă poate fi restabilit numai în urma soluționării celorlalte litigii pe care le-a deschis recurentul-reclamant. 1.3. Sunt neîntemeiate astfel criticile aduse hotărârii primei instanțe, deoarece permisul de ședere al recurentului este prelungit până la soluționarea irevocabilă a contestației împotriva deciziei de returnare, aceasta fiind singura protecție oferită de legiuitorul român străinului. Dreptul de acces la instanță al recurentului este garantat prin posibilitatea contestării deciziei de returnare și nu prin posibilitatea emiterii unui act administrativ direct de către instanța judecătorească, cu încălcarea competențelor organului administrativ instituit de lege în acest scop, potrivit art. 54 din O.U.G.

nr. 194/2002. 1.4. Afirmația instanței de fond referitoare la posibilitatea instanței de contencios administrativ de a se pronunța numai asupra actelor administrative emise de autoritățile publice ce au competență de decizie în materia regimului străinului este corectă în contextul constatării neîndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 581 din C. proc. civ. (urgența, vremelnicia măsurii, neprejudecarea fondului) și a constatării inexistenței compatibilității acestei proceduri cu regimul străinilor reglementat de dispozițiile O.U.G. nr. 194/2002, republicată. 2. Față de acestea, în drept, nefiind întrunite motivele de recurs, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, urmează a se respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Y.J. împotriva sentinței nr. 235 din 18 iulie 2011 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 noiembrie 2011.