ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1499/2013

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1499/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a Vl-a comercială sub

nr. 37005/3/2008 din 7 octombrie 2008, reclamanta P.M. a chemat în judecată pe pârâta

SC T.R. SA, solicitând instanței ca prin sentința ce va pronunța să dispună obligarea

pârâtei la plata prejudiciului cauzat ca urmare a evenimentului de navigație din

data de 17 mai 2006 în portul Oltenița, prin care împingătorul B.X. al armatorului

SC T.R. SA a avariat grav ambarcațiunea de agrement în construcție, yacht tip R.Y.

înregistrată, proprietatea reclamantei.

Prin sentința comercială nr. 3474 din

3 martie 2009 Tribunalul București, secția a Vl-a comercială, a respins excepția

de necompetență materială, a admis excepția de necompetență teritorială, declinând

cauza în favoarea Tribunalului Călărași spre competentă soluționare.

La data de 15 ianuarie 2009, G. SA și G.T.

au formulat cerere de intervenție accesorie în interesul

pârâtei SC T.R. SA, solicitând admiterea

cererii de intervenție și respingerea ca nelegală și netemeinică a cererii de chemare

în judecată a reclamantei P.M..

Prin sentința comercială nr. 2534 din

12 octombrie 2010, pronunțată de secția civilă, a Tribunalului Călărași în Dosarul

nr. 2924/116/2009, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta P.M.

împotriva pârâtei SC T.R. SA Constanța, a fost obligată pârâta SC T.R. SA Constanța

la plata sumei de 56.100 euro reprezentând daune materiale și 1.500 euro reprezentând

daune morale și a fost respins capătul de cerere privind rata inflației în euro

solicitată de reclamantă prin acțiune. De asemenea, a fost respinsă excepția lipsei

calității procesuale a intervenientului în interesul pârâtei G. SA, excepție invocată

de pârâtă. A fost respinsă cererea de intervenție în interesul pârâtei formulată

de intervenientele G. SA și G.T., fiind obligată pârâta la plata către reclamantă

a sumei de 5.701,12 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință prima

instanță a reținut că expertul S.T.O. a stabilit că prejudiciul cauzat urmare a

producerii accidentului, reprezentat de c/val. reparațiilor necesare aducerii navei

în stadiul anterior producerii accidentului, este de 56.100 euro (valoare finală

stabilită în suplimentul la raportul de expertiză - dosar).

În

răspunsul la obiecțiuni expertul a arătat că a avut în vedere

numai avariile pe care Ie-a identificat în prezența părților și pe care Ie-a reținut

în procesul-verbal încheiat cu ocazia efectuării expertizei și semnat de toate părțile

fără obiecțiuni, iar la stabilirea valorii prejudiciului s-au avut în vedere modalități

de calcul specifice domeniului reparațiilor de nave.

În

raport de situația de fapt reținută în considerente, tribunalul

a constatat că pârâta SC T.R. SA se face vinovată de avarierea ambarcațiunii reclamantei

P.M. în urma accidentului naval produs la 17 mai 2006 în Portul Oltenița și pe cale

de consecință, în baza art. 998-999 C. civ., urmează a o despăgubi pe reclamantă

pentru prejudiciul produs.

Având în vedere că ambarcațiunea reclamantei

este o ambarcațiune de agrement, destinată petrecerii timpului liber, tribunalul

a obligat-o pe pârâtă către reclamantă și la plata sumei de 1.500 euro cu titlu

de daune morale.

În

ceea ce privește capătul de cerere din acțiunea reclamantei

privind obligarea pârâtei la plata despăgubirilor pentru prejudiciul produs plus

rata inflației în euro de la data pronunțării hotărârii judecătorești până la data

plății efective, instanța l-a respins, având în vedere că inflația este un indicator

financiar ce se calculează la nivelul fiecărei țări și se referă la economia fiecărui

stat și implicit la moneda națională a acestuia.

Împotriva sentinței comerciale nr. 2534/2010

pronunțată de Tribunalul Călărași, secția civilă, au formulat apel atât reclamanta

P.M., cât și pârâta SC T.R. SA și intervenienta G.T. - Franța.

Prin decizia civilă nr. 162/2012 din 3

aprilie 2012 Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a admis apelurile formulate

de reclamanta P.M., cu domiciliul ales în București la Avocat F.G., și de pârâta

SC T.R. SA,Constanța, și cu sediul ales în București la C. și Asociații SCA, și

de intervenienta G.T. - Franța, cu sediul ales în București la C. și Asociații

SCA, împotriva sentinței comerciale nr. 2534 din 12 octombrie 2010, pronunțată de

secția civilă a Tribunalului Călărași în contradictoriu cu intimata intervenienta

G. SA - Franța, cu sediul ales în București la C. și Asociații SCA.

A schimbat în parte sentința apelată în

sensul că a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 53.080 euro daune

materiale și la suma de 5.000 euro daune morale, ambele sume în echivalent RON la

cursul Băncii Naționale a României de la data plății, precum și la plata către reclamantă

a sumei de 5.437 RON cheltuieli de judecată, păstrând celelalte dispoziții ale sentinței

apelate.

A compensat cheltuielile de judecată efectuate

de părți în apel.

Pentru a pronunța această decizie instanța

de apel a reținut următoarele:

S-a reținut faptul că prin cererile de

apel nu a fost pusă în discuție întrunirea cumulativă a condițiilor răspunderii

civile delictuale, părțile fiind de acord cu privire la circumstanțele în care a

fost avariată ambarcațiunea apelantei reclamante și la persoana vinovată de producerea

accidentului, aspectele contestate privind doar cuantumul prejudiciului material

și moral.

Referitor la evaluarea prejudiciului, curtea

a reținut că atât la prima instanță cât și în faza apelului au fost efectuate câte

o expertiză tehnică prin care s-a urmărit să se determine întinderea acestuia.

La prima instanță raportul de expertiză

a fost efectuat de către expertul S.T.O. care în răspunsul la obiecțiuni a stabilit

o valoare finală de 56.073 euro a prejudiciului produs apelantei reclamante ca urmare

a producerii accidentului, reprezentat de contravaloarea reparațiilor necesare readucerii

navei în stadiul anterior producerii accidentului, această valoare fiind avută în

vedere de prima instanță la pronunțarea sentinței apelate.

În

faza apelului raportul de expertiză a fost efectuat de expertul

B.V.A., care a procedat la întocmirea unei Specificații

de lucrări necesare reparării iahtului

avariat (Specificație ce reprezintă Anexa 16 la raportul de expertiză), și pe care

a înaintat-o unui șantier naval din Giurgiu. Pe baza acestei Specificații, șantierul

naval (SC S.A.T.G. Giurgiu) a întocmit un deviz de reparare a iahtului în care a

indicat suma de 127.490,60 euro (cu TVA). Pe cale de consecință, această sumă a

fost considerată de către expert că reprezintă contravaloarea reparațiilor ambarcațiunii

necesare pentru aducerea acesteia în starea premergătore producerii evenimentului

de navigație din noaptea de 17 mai 2006.

Ulterior, ca urmare a încuviințării unui

supliment la raportul de expertiză tehnică, în cadrul acestui supliment, expertul

a prezentat încă două devize de reparații emise în baza aceleiași Specificații de

lucrări de alte două șantiere navale din țară, respectiv de SC A. SA Cernavodă (deviz

în valoare de 136.869,96 euro cu TVA) și SC A.M. SRL Constanța (deviz în valoare

de 79.412,85 euro cu TVA).

Se mai impune observația că prin obiectivul

fixat de instanța de apel s-a pus în vedere expertului B.V.A. să țină cont de avariile

constatate prin procesul-verbal din data de 27 aprilie 2010 întocmit de expertul

S.T.O., reieșind așadar că prin ambele rapoarte de expertiză judiciară au fost avute

în vedere aceleași avarii.

Analizând rapoartele de expertiză judiciară

efectuate în fața primei instanțe și în apel, curtea a apreciat că metoda utilizată

de expertul S.T.O. este cea corectă, întrucât acesta folosindu-se de cunoștințele

sale de specialitate, a determinat ce anume operațiuni tehnologice sunt necesare

pentru repararea iahtului, cantitățile de materiale și timpul de manoperă aferente

reparațiilor, prețul acestora și costurile suplimentare, în funcție de toate acestea

stabilind întinderea prejudiciului.

Curtea a constatat că în raportul de expertiză

efectuat, expertul B.V.A. nu a determinat el însuși contravaloarea prejudiciului,

ci a solicitat unor șantiere navale să efectueze câte un deviz pentru lucrările

din Specificația întocmită, însușindu-și apoi prețul din deviz.

S-a reținut că, concluziile raportului

de expertiză întocmit de expertul B.V.A. nu pot fi reținute, întrucât acesta nu

a stabilit efectiv contravaloarea reparațiilor necesare iahtului, prin raportare

la cunoștințele sale, la cantitățile de materiale și lucrări pe care să le stabilească

el însuși sau la numărul de ore de manoperă necesare după aprecierea sa, sub acest

aspect reieșind că metoda de evaluare aplicată de expertul S.T.O. este cea corectă.

Curtea nu a reținut concluziile formulate

de expertul B.V.A., întrucât acestea în realitate nu sunt concluziile sale, ci reiau

prețurile la care diverse societăți comerciale s-au oferit să efectueze reparațiile.

Or, lăsând la o parte că determinarea c/val reparațiilor nu poate fi lăsată la

latitudinea unei societăți comerciale,

aceasta fiind sarcina expertului, curtea a considerat că nu poate ține seama de

prețurile din devizele emise de acestea.

Aceasta deoarece aceste devize au fost

emise avându-se în vedere și o serie de criterii economice, fiecare dintre societăți

urmărind (ceea ce este de altfel cât se poate de normal) obținerea unui profit -

mai mare sau mai mic, de unde concluzia că nu reflectă prețul real al reparațiilor,

iar pe de altă parte ele reprezintă simple puncte de plecare în eventuale negocieri,

cunoscut fiind faptul că în condițiile unei economii de piață prețul se stabilește

în urma întâlnirii cererii cu oferta.

În

consecință, curtea a apreciat că modalitatea avută în vedere

de expertul S.T.O., care a stabilit în mod direct întinderea prejudiciului, prin

raportare la necesarul real de lucrări, materiale și numărul de ore manoperă și

la valoarea reală a acestora, fără a se folosi de prețurile practicate de terți,

este cea corectă.

Față de cele de mai sus, curtea a apreciat

ca nefondate criticile formulate de apelanta-reclamantă, prin care aceasta critică

soluția primei instanțe sub aspectul întinderii daunelor morale și solicitarea acesteia

din apel de a se reține că prejudiciul material este în cuantum de 127.490 euro

(astfel cum s-a menționat de către expertul B.V.A. în raportul său).

Se are în vedere că expertul a prezentat

și argumentat punctul său de vedere, nefiind nicidecum părtinitor astfel cum susține

apelanta, iar în ceea ce privește avariile constatate de acesta curtea a reținut

că acestea sunt recunoscute de către apelantă nu doar prin semnarea Procesului-verbal

din data de 27 aprilie 2010 ci și prin solicitarea ca instanța de apel să țină seama

de valoarea stabilită de expertul B.V.A. în baza aceluiași proces-verbal (deci pentru

aceleași avarii cu cele evaluate de expertul S.T.O.).

Deși curtea a apreciat că metoda de lucru

folosită de expertul S.T.O. este corectă, nu poate fi de acord întrutotul cu valoarea

de 56.073 euro indicată de acesta în răspunsul la obiecțiuni, apreciind că criticile

formulate de apelantele SC T.R. SA și G.T. - Franța cu privire la greșita acordare

și a daunelor care nu au rezultat din accidentul de navigație din noaptea de 17

mai 2006 sunt întemeiate.

Aceasta deoarece, după cum este bine cunoscut,

una dintre condițiile pentru a opera răspunderea civilă delictuală este legătura

de cauzalitate dintre prejudiciu și fapta ilicită.

Or, după cum se poate observa din răspunsul

formulat de expertul S.T.O. la obiectiunile părților, valoarea de 56.073 euro (rotunjit

56.100 euro - cât a acordat prima instanță) cuprinde atât reparația avariilor produse

în timpul accidentului, cât și a celor produse în afara accidentului (acestea din

urmă fiind în cuantum de 2.993 euro - sumă contestată de pârâtă și intervenientă

prin motivele de apel).

Or, față de faptul că din suplimentul la

raportul de expertiză reiese că repararea etravei pentru etanșarea corpului navei,

deși este necesar a fi efectuată, nu este consecința accidentului, reiese că suma

de 2.993 euro menționată în Anexa 5 la supliment în mod greșit a fost inclusă de

prima instanță în cuantumul despăgubirilor, întrucât nu există legătură de cauzalitate.

În

consecință, curtea a apreciat ca fondate susținerile apelantelor

SC T.R. SA și G.T. cu privire la acest aspect și a constatat că prejudiciul material

este în cuantum de 53.080 euro (diferența dintre 56.073 euro reprezentând valoarea

totală a prejudiciului material indicată în raportul de expertiză și 2.993 euro

- c/val reparațiilor necesare pentru avariile produse în afara accidentului).

Referitor la soluția dată de prima instanță

pe capătul de cerere privind daunele morale, care a fost criticată în ambele apeluri,

curtea retine că ambarcațiunea care a fost avariată în accidentul din data de 17

mai 2006 era un vas de agrement aflat în construcție, proprietatea apelantei-reclamante.

Se observă că timp îndelungat de la data

producerii accidentului naval (respectiv până la data pronunțării sentinței apelate)

reclamanta a fost în imposibilitate de a finaliza construcția ambarcațiunii și de

a o folosi în scop de agrement, întrucât nu a primit nici un fel de despăgubiri

care să îi permită să repare ambarcațiunea, aceasta de altfel nefiind adusă nici

în prezent la starea anterioară producerii accidentului.

Abia de la pronunțarea sentinței (12

octombrie 2010) apelanta reclamantă a fost în posesia unui titlu executoriu împotriva

intimatei pârâte pentru suma de 56.100 euro reprezentând daunele materiale acordate

de prima instanță.

S-au apreciat ca fondate criticile apelantei

reclamate cu privire la admiterea în parte a capătului de cerere privind daunele

morale și ca nefondate criticile formulate de apelanta pârâtă și apelanta intervenientă,

considerând că suma de 1.500 euro daune morale acordată prin sentința atacată este

într-un cuantum prea mic.

S-a mai reținut că, față de faptul că prin

avarierea ambarcațiunii apelanta reclamantă a fost lipsită foarte mult timp de posibilitatea

de a o termina și apoi de a efectua călătorii de agrement - aceasta fiind de altfel

natura ambarcațiunii - i s-a produs un prejudiciu moral constând în privarea de

plăcerea ocazionată de astfel de călătorii și de posibilitatea de relaxare oferită

de navigare și că suma de 5.000 euro solicitată de către apelanta reclamantă este

rezonabilă și este de natură să acopere suferințele psihice și starea de nemulțumire

a acesteia.

În

sfârșit, cât privește motivele de apel formulate de apelanta

reclamantă cu privire la respingerea capătului de cerere prin care se solicită actualizarea

prejudiciului cu rata inflației de la data pronunțării hotărârii și până la data

plății efective, curtea a apreciat că acestea nu sunt întemeiate.

S-a avut în vedere că în România moneda

națională este RON, Institutul National de Statistică fiind în măsură să stabilească

rata inflației doar pentru moneda națională nu și pentru altă monedă și că, astfel

cum reiese din adresa din 11 august 2011 emisă de această instituție (dosar apel)

rata inflației pentru euro poate fi calculată numai pentru țările care fac parte

din zona euro - deci nu și pentru România.

Referitor la cheltuielile de judecată din

apel (taxe judiciare de timbru și onorariu expert), față de faptul că ambele părți

au efectuat cheltuieli și că ambele apeluri vor fi admise, în temeiul art. 276

C. proc. civ. curtea Ie-a compensat.

Împotriva deciziei civile nr. 162/2012

din 3 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă,

au declarat recurs reclamanta P.M., precum și pârâta SC T.R. SA Constanța cu intervenientele

G.T. Franța și G. SA Franța.

Recurenta reclamantă P.M., prin recursul

declarat, întemeiat pe art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., a criticat decizia

din apel pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului astfel

cum a fost formulat și motivat, modificarea deciziei recurate, admiterea apelului

său, modificarea sentinței în sensul de a fi obligată pârâta la plata prejudiciului

efectiv cauzat, actualizat cu rata inflației în moneda euro, plus daunele morale

solicitate, în sensul omologării expertizei efectuate în apel de expert B.V.A.,

a omologării specificației de lucrări de reparație emisă de SC S. ATG Giurgiu, anexa

17 din expertiză și obligarea în solidar a pârâtelor la plata sumei de 127.490,60

euro contravaloare lucrări de reparație a navei conform obiectivului stabilit prin

expertiza dispusă.

A susținut că, decizia din apel este nelegală

întrucât se întemeiază pe motive contradictorii, pe interpretarea greșită a actelor

deduse judecății, avându-se în vedere că reparația navei are în vedere un prejudiciu

real suferit.

Astfel instanța de apel a apreciat ca utilă

proba cu expertiza în ceea ce privește stabilirea contravalorii reparațiilor ambarcațiunii,

întrucât din actele dosarului de la fond au rezultat sume diferite alocate pentru

repararea ambarcațiunii, desemnând ca expert pe B.V.A.

Că în afară de expertiza efectuată de expert

B.V.A., instanța de apel urmare a obiecțiunilor făcute de pârâta a mai dispus și

efectuarea unui supliment la raportul de expertiză menționat pentru a se

clarifica dacă în cauză este vorba de

anexa 16 și nu 14, astfel că expertul a mai prezentat 2 devize de reparații de la

șantiere navale din țară, unul cu TVA, altul fără TVA.

S-a arătat că pârâta a fost nemulțumită

de valorile devizelor recunoscând avariile prevăzute în raportul de expertiză, contestând

doar valoarea estimata a reparațiilor, arătând că valoarea prejudiciului este prea

mare.

A mai susținut recurenta reclamantă că,

oferta depusă pentru reparații de șantierul Giurgiu Nav astfel cum rezultă din raportul

de expertiză efectuat de expert B.V.A. în dosarul de apel, reprezintă oferta reală,

cea mai bună, fiind singurul șantier care cunoaște expres avariile navei, care a

stabilit o sumă ce permite acoperirea cheltuielilor cu reparația navei.

De asemenea, recurenta reclamantă a solicitat

și admiterea capătului de cerere privind actualizarea prejudiciului rezultat în

moneda euro cu rata inflației la aceasta monedă, de la data pronunțării deciziei

și până la data plății efective.

S-a arătat că, o dată cu introducerea în

anul 1999 a monedei euro în cadrul Uniunii Europene, băncile europene au considerat

necesară introducerea unei noi rate interbancare, comune băncilor care activează

în zona monetara a UE, înlocuind ratele interbancare naționale. Astfel a apărut

EURIBOR, indicator ce reprezintă ratele de dobânzi pentru împrumuturile în euro

la care băncile participante în zona monetara UE își acordă împrumuturi.

Inflația măsurată prin prețurile de consum

în zona euro este calculată lunar de Eurostat. Indicele armonizat al prețurilor

de consum acoperă, în medie, aproximativ 700 de bunuri și servicii, reflectând cheltuielile

medii ale gospodăriilor populației din zona euro pentru un coș de produse.

Prin

recursul declarat de pârâta SC T.R. SA Constanța și de intervenientele

G.T. Franța și G. SA Franța împotriva deciziei civile nr. 162/2012 din 3 aprilie

2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, întemeiat pe

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., acestea critică soluția instanței din apel pentru

nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului, modificarea în parte

a deciziei în sensul respingerii cererii reclamantei privind obligarea lor la plata

daunelor morale.

În criticile formulate, după o prezentare

amănunțită a situației de fapt, recurenții au susținut în esență următoarele:

În motivare, s-a arătat că prin cererea

de chemare în judecată reclamanta a solicitat obligarea la plata prejudiciului reprezentând

daunele cauzate prin evenimentul de navigație din 17 mai 2006 în portul Oltenița.

Or, având în vedere faptul ca la momentul

cercetării locale din data de 27 aprilie 2010, expertul a observat ca ambarcațiunea

suferise daune rezultate atât din accident cât și din afara accidentului, datorită

greșitei ancorări, manipulări, ulterior producerii accidentului, în raportul de

expertiză a stabilit separat contravaloarea reparațiilor (materiale și manopera)

pentru ambele tipuri de daune.

Cu toate că prin cererea de chemare în

judecată reclamanta, a solicitat contravaloarea prejudiciului cauzat prin accident,

instanța a obligat pârâta SC T.R. SA și la plata unei sume reprezentând echivalentul

reparațiilor pentru daune care nu sunt datorate accidentului.

Astfel, prin hotărârea pronunțată, instanța

a acordat reclamantei mai mult decât aceasta a solicitat, pronunțând o hotărâre

nelegala și că SC T.R. SA nu poate fi obligată decât la acoperirea prejudiciului

cauzat prin accident, iar nu la acoperirea unor daune cauzate ulterior accidentului,

fără a avea legătură cauzală cu accidentul propriu zis.

Totodată, instanța a admis cererea reclamantei

de plată a daunelor morale, fără însă a motiva hotărârea astfel pronunțată.

În

virtutea principiului "onus probandi incumbit actori"

reclamanta trebuia să facă dovada prejudiciului moral suferit, precum și a cuantumului

acestuia, or reclamanta nu a făcut nici o dovadă în acest sens, instanța admițând

în mod neîntemeiat cererea reclamantei.

La data de 4 aprilie 2013, recurentele,

pârâta SC T.R. SA Constanța și intervenientele G.T. Franța și G. SA Franța, au depus

întâmpinare prin care au cerut respingerea recursului reclamantei ca nefondat.

Înalta Curte, examinând cererile de recurs

din perspectiva criticilor indicate de părți, așa cum acestea au fost circumscrise

temeiurilor de drept menționate, reține nemotivarea în drept a acestora în raport

de reglementarea cuprinsă în art. 302

1

(1) lit. c) C. proc. civ., pentru

următoarele considerente.

Recursul, cale extraordinară de atac, poate

fi exercitat numai pentru motivele de nelegalitate, în reglementarea expresă și

limitativă redată în art. 304 C. proc. civ.

Potrivit art. 302

1

alin.

(1) lit. c) C. proc. civ. cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității,

motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor.

Conform, art. 304 C. proc. civ., modificarea

sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate, prevăzute

expres și limitativ la punctele 1-9, iar potrivit dispozițiilor art. 306 alin.

(3) C. proc. civ. indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului

dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unui din motivele prevăzute

de art. 304 C. proc. civ.

Practic, prin criticile invocate recurenta

reclamantă și recurentele, pârâta și intervenientele își exprimă nemulțumirea cu

privire la soluția pronunțată de instanța de apel, dar aduc în susținere argumente

ce își propun să repună în discuție situații de fapt, precum și reinterpretarea

probatoriului, împrejurare care situează analiza acestora în sfera controlului de

temeinicie și nu în aceea a controlului de legalitate configurat expres și limitativ

de art. 304 C. proc. civ.

Astfel trimiterile pe care recurenta reclamantă

le face la expertiza efectuată de expert B.V.A. și la cele 2 devize de reparații

de la șantierele navale din țară, unul cu TVA, altul fără TVA, pentru a se clarifica

dacă în cauză este vorba de anexa 16 și nu 14, motivate de nemulțumirea intimatelor

față de valoarea estimata a reparațiilor, sunt pur formale, neargumentate în drept.

Argumentația adusă de recurenta reclamantă

în susținerea criticilor sale în sensul că, oferta depusă pentru reparații de șantierul

Giurgiu Nav în dosarul de apel, reprezintă oferta reală, cea mai bună, întrucât

a stabilit o sumă ce permite acoperirea cheltuielilor cu reparația navei, vizează

istoricul cauzei, situația de fapt și administrarea probatoriului, neîncadrabile

în temeiurile de drept indicate.

Nici motivul de recurs, prin care recurentele,

pârâta SC T.R. SA Constanța și intervenientele G.T. Franța și G. SA Franța, au susținut

că în mod greșit instanța de apel a admis cererea reclamantei de plata a daunelor

morale, fără însă a motiva hotărârea astfel pronunțată și că în virtutea principiului

"onus probandi incumbit actori" reclamanta trebuia sa facă dovada prejudiciului

moral suferit, precum și a cuantumului acestuia nu poate fi încadrat în art. 304

C. proc. civ., acestea fiind motive de netemeinicie.

Așadar, simpla prezentare a motivelor de

netemeinicie de către recurente, reiterarea unor situații de fapt, invocarea probatoriului

administrat, în lipsa unei argumentații în drept care să situeze criticile în sfera

temeiurilor de modificare indicate, fac imposibilă exercitarea efectivă a controlului

de legalitate de către instanța de recurs.

Prin urmare, recursul nefiind o cale de

atac devolutivă care să permită reanalizarea situației de fapt și reinterpretarea

probelor, nefiind posibilă nici reîncadrarea criticilor în alte motive de nelegalitate

limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ., nu se poate realiza un examen al

deciziei atacate, sub aspectul legalității acesteia.

În

considerarea celor ce preced, constatând că recurentele nu

s-au conformat obligației reglementată de dispozițiile art. 302

1

lit. c) C. proc. civ. potrivit cărora cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea

nulității, motivele de recurs și dezvoltarea lor, Înalta Curte, având în vedere

și inexistența motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 306

alin. (2) C. proc. civ., va constata nulitatea cererilor de recurs în temeiul

art. 302

1

lit. c) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea cererilor de recurs

formulate de reclamanta P.M., de pârâta SC T.R. SA Constanța și de intervenientele

G.T. Franța și G. SA Franța împotriva deciziei civile nr. 162/2012 din 3 aprilie

2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, conform art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică, astăzi

9 aprilie 2013.