ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1437/2013

Asupra conflictului

negativ de competență de față:

Prin cererea înregistrată

pe rolul Judecătoriei Onești la data de 10 iulie 2012 contestatoarea SC O.P. SA

în contradictoriu cu intimații A.M. și B.E.J. B.J., a formulat contestație la executare

solicitând instanței anularea actelor de executare silită din Dosarul nr. 1698/2011

al B.E.J. B.J.

Prin sentința

civilă nr. 3146 din 09 octombrie 2012 pronunțată de Judecătoria Onești, a fost admisă

excepția necompetentei teritoriale și s-a dispus declinarea competenței de soluționare

a cauzei în favoarea Judecătoriei sector 3, București, reținându-se aspectul că,

deși Judecătoria Onești a fost cea care a încuviințat executarea silită, acest fapt

nu prezintă relevanță sub aspectul menținerii competenței instanței inițiale, ca

instanță de executare, pe tot parcursul executării silite, în condițiile art. 373

C. proc. civ.

În acest sens,

textul de lege nu stabilește instanța de executare ca fiind cea care a pronunțat

încheierea de încuviințare a executării silite, ci instanța în a cărei rază teritorială

se va face executarea.

Având în vedere

acsst titlu executoriu, intimata a sesizat executorul judecătoresc B.J. pentru punerea

în executare, iar în urma acestei cereri s-a format Dosarul de executare silită

nr. 1698/2012 al B.E.J. B.J., executorul înființând poprirea asupra conturilor debitoarei

deschise la Banca C., Sucursala U. cu sediul în București, sector 3.

Prin sentința

civilă nr. 337 din 14 ianuarie 2013 pronunțată de Judecătoria sector 3, București,

a fost admisă excepția necompetentei teritoriale și a fost dispusă declinarea competenței

de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Onești, reținându-se că, din nici

un act care se află la dosarul de executare nu rezultă că a fost înființată poprirea

la un terț poprit aflat în raza teritorială a sectorului 3, deși Judecătoria Onești

și-a motivat soluția de declinare pe o adresă emisă de Banca C., din care rezultă

că, SC O.P. SA figurează cu mai multe conturi active deschise la Banca C., Sucursala

U., fără a exista vreo mențiune că asupra vreunui cont al contestatoarei din raza

teritorială a Judecătoriei sectorului 3 s-ar fi înființat poprire.

A mai reținut

instanța faptul că există conturi bancare deschise pe humele contestatoarei, dar

acest lucru nu înseamnă și că ele au fost poprite, mai ales că adresa de înființare

a popririi către Banca C. a fost trimisă de către executorul judecătoresc la Sucursala

Bacău și nu la sediul Banca C. din sectorul 3.

Înalta Curte constatând

că în cauză există un conflict negativ de competență în sensul art. 20 (2) C.

proc. civ. ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente

să judece pricina, a pronunțat regulatorul de competență stabilind competența de

soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Onești, pentru următoarele considerente:

În procedura contestației

la executare, stabilirea competenței se face potrivit dispozițiilor art. 400

alin. (1) raportat la art. 373 alin. (2) C. proc. civ., care prevăd că în cazul

contestației la executare propriu-zise, competența aparține instanței de executare,

iar instanța de executare este cea în circumscripția căreia se face executarea.

În speță, instanța

competentă este Judecătoria Onești, având în vedere că prin acțiunea introductivă

contestatoarea a solicitat anularea actelor de executare silită din Dosarul nr.

1698/2011 al B.E.J. B.J., solicitând totodată anularea procesului-verbal de cheltuieli

de executare și a rapoartelor de expertiză, precum și a actelor de executare ulterioare

acestora, motiv pentru care s-a reținut că, în mod cert contestatoarea SC O.P.

SA a înțeles să conteste inclusiv executarea silită însăși pornită împotriva sa,

în Dosarul de executare nr. 1698/2011 al B.E.J. B.J., având în vedere că a susținut

că nu se impunea executarea sa silită, dat fiind că a achitat anterior creanța,

aceste aspecte urmând a fi analizate pe baza probelor de către instanța de executare

competentă.

În acest context,

având în vedere că, contestația privește și procesul-verbal al cheltuielilor de

executare și toate celelalte forme de executare efectuate de B.E.J. B.J. cu sediul

în Moinești, se va reține din dispozițiile legale mai sus-evocate faptul că, o instanță

devine instanță de executare, în măsura în care există acte de executare îndeplinite

în raza sa tertorială, întrucât legiuitorul nu a stabilit câte o instanță de executare

în raport de fiecare formă de executare, respectiv prin poprire, executare silită

mobiliară sau executare silită imobiliară, singura cerință ce trebuie îndeplinită

pentru ca o instanță să devină instanță de executare, și implicit să soluționeze

contestația la executare, este ca în raza acesteia să se efectueze cel puțin un

act de executare specific uneia dintre formele mai sus indicate.

Având în vedere

că, prin prezenta contestație la executare, contestatorul a adus numeroase critici

legate de certitudinea creanței și valoarea acesteia, de modul în care au fost determinate

cheltuielile de executare, se apreciază că aceste chestiuni se impun a fi soluționate

în mod unitar, respectiv de către o singură instanță de judecată.

În acest sens

se constată că, potrivit dispozițiilor art. 373 alin. (3) C. proc. civ. „instanța

de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, judecă contestațiile

la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite,

cu excepția celor date de lege în competenta altor instanțe sau organe".

Pentru aceste

cons derente, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea

Judecătoriei Onești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în Judecătoriei Onești.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi, 2 aprilie 2013.