Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 15.01.2013

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 47/2013

HOTĂRÂRE
15.01.2013
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 47/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra conflictului negativ de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Onești la data de 3 august 2012 sub număr 4214/270/2012, contestatoarea SC O.P. SA BUCUREȘTI a formulat contestație împotriva formelor de executare emise în Dosarul nr. 123/2010 al BEJ, în contradictoriu cu intimații BEJ B.J.

și S.G., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună suspendarea executării silite în dosarul mai sus-indicat, anularea Somației nr. 123/2012 din data de 26 iulie 2012, anularea Procesului-verbal nr. 123/2012 din data de 26 iulie 2012, anularea raportului de expertiză extrajudiciară contabilă din data de 27 iulie 2012, anularea adresei de înființare a popririi către B. și înregistrată sub nr. X din 1 august 2012, anularea adresei de înființare a popririi către B. și înregistrată sub nr. Y din 1 august 2012, anularea tuturor actelor de executare silită, a somațiilor emise, a proceselor-verbale de cheltuieli de executare și a rapoartelor de expertiză, precum și a actelor de executare ulterioare acestora, restabilirea situație anterioare executării prin restituirea sumelor executate, potrivit art. 404 2 C. proc.

civ., obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea cererii, contestatoarea a arătat în esență că executarea silită este nelegală întrucât suma de bani stabilită prin titlu executoriu, Decizia civilă nr. 935 din 6 iunie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, a fost executată silit prin poprire asupra conturilor bancare aparținând SC O. SA, deschise la terțul poprit B. SA București, la data de 19 iulie 2012. Intimatul S.G. a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea acțiunii, ca nefondată. La dosar a depus întâmpinare și intimatul BEJ B.J., care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive. Prin Sentința nr. 2944 din 23 august 2012 Judecătoria Onești a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sector 3 București, în a cărei circumscripție se află sediul terțului poprit.

Prin Sentința civilă nr. 16670 din 30 octombrie 2012 Judecătoria sectorului 3 București a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Onești. Instanță a reținut în urma analizei actelor ce compun dosarul de executare al BEJ B.J., că din nici un act din dosar nu a rezultat că a fost înființată poprirea asupra vreunui cont al contestatoarei deschis la un terț poprit aflat în raza teritorială a Sectorului 3 București, deși, O.P. SA figurează cu mai multe conturi active deschise la B. Sucursala Unirea București și că împotriva contestatoarei au fost efectuate atât acte de executare specifice executării silite prin poprire, dar și a executării silite imobiliare în raza teritorială de competență a Judecătoriei Onești.

Cum prin acțiunea introductivă, contestatoarea a indicat că solicită anularea actelor de executare silită din Dosarul nr. 123/2012 al BEJ B.J., iar prin capătul opt al cererii de chemare în judecată a cerut și anularea tuturor actelor de executare silită, a somațiilor emise, a proceselor-verbale de cheltuieli de executare și a rapoartelor de expertiză, precum și a actelor de executare ulterioare acestora, instanța a reținut că în mod cert contestatoarea SC O.P. SA a înțeles să conteste inclusiv executarea silită imobiliară pornită împotriva sa în dosarul de executare nr. 123/2012 al BEJ B.J. Constatând ivit conflictul negativ de competență, Judecătoria sectorului 3 București a înaintat cauza, Înaltei Curți de Casație și Justiție spre soluționare.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 22 alin. (3) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Judecătoriei Onești competența teritorială de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente: În cauză, Judecătoria Onești, a fost sesizată cu o cerere prin care contestatoarea SC O.P. SA București în contradictoriu cu intimații BEJ B.J. cu sediul în Moinești, județul Bacău și S.G., a formulat contestație la executare împotriva executării care face obiectul Dosarului nr. 123/2010 al BEJ B.J., solicitând anularea tuturor formelor de executare și restabilirea situației anterioare executării.

Potrivit art. 399 alin. (1) din C. proc. civ., împotriva executării silite înseși, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare, iar dispozițiile alin. (2) al aceluiași articol precizează că nerespectarea dispozițiilor privitoare la executarea silită înseși sau la efectuarea oricărui act de executare atrage sancțiunea anulării actului nelegal. În materia contestației la executare, se reține că, potrivit art. 400 alin. (1) C. proc. civ., contestația la executare se introduce la instanța de executare, aceasta din urmă fiind definită prin dispozițiile art. 373 alin. (2) C. proc. civ., ca fiind judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea.

Conform art. 373 4 alin. (1) C. proc. civ., când, privitor la aceleași bunuri, se efectuează mai multe executări silite, instanța de executare în circumscripția căreia a început prima executare, la cererea persoanei interesate, va putea să le reunească, dispunând să se facă o singură executare de către executorul judecătoresc care a îndeplinit actul de executare cel mai înaintat. Așa cum rezultă din actele aflate la dosarul cauzei, respectiv adresa de înființare a popririi din data de 26 iulie 2012, primită la data de 27 iulie 2012 de Sucursala Bacău, procesul-verbal de situație încheiat la data de 30 iulie 2012 și somația imobiliară din data de 6 august 2012, rezultă că în cauză primele acte de executare au fost întocmite de către B.E.J.

B.J. cu sediul în Moinești. Mai mult decât atât, actele de executare silită imobiliară privesc un imobil în suprafață de 450 mp din intravilanul orașului Slănic Moldova, jud. Bacău și vila R. situată în orașul Slănic Moldova, jud. Bacău. Cum contestația este îndreptată împotriva actelor de executare, prin care se invocă nesocotirea anumitor reguli de procedură a executării silite și săvârșirea unor acte de executare nelegale, solicitându-se desființarea acestor acte, se constată că, competența aparține instanței de executare în raza căreia s-a început executarea, respectiv a Judecătoriei Onești. Ca urmare, față de cele ce preced, în temeiul art. 22 alin. (3) C. proc. civ., raportat la art. 400 alin. (1) C. proc.

civ., art. 373 alin. (2) și art. 373 4 alin. (1) din același cod, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Onești.

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Onești. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 15 ianuarie 2013. Procesat de GGC - AA

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-12-11
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4959/2012
Asupra conflictului negativ de competență de față: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Onești la data de 03 august 2012 contestatoarea SC O.M.V. P. SA în contradictoriu cu intimații M.D. si B.E.J. B.J., a formulat contestație la
ÎCCJ 2013-02-21
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 727/2013
Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Onești sub numărul 4221/270/2012 la data de 03 august 2012, contestatoarea SC O.M.
ÎCCJ 2013-04-04
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1489/2013
Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Onești la data de 3 august 2012 sub număr 4228/270/2012, contestatoarea SC O.M.V.P
ÎCCJ 2013-06-27
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2604/2013
Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului a constatat următoarele: Prin acțiunea înregistrată în data de 06 august 2009 pe rolul Judecătoriei sector 1 București sub nr. 25505/299/2009, contestat
ÎCCJ 2013-04-02
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1437/2013
Asupra conflictului negativ de competență de față: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Onești la data de 10 iulie 2012 contestatoarea SC O.P. SA în contradictoriu cu intimații A.M. și B.E.J. B.J., a formulat contestație la execu
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă