ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1489/2013

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Onești la data de 3 august 2012 sub număr 4228/270/2012, contestatoarea SC O.M.V.P. SA în contradictoriu cu intimații A.M. și B.E.J. B.J., a formulat contestație la executare prin care a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună anularea actelor de executare silită din Dosarul nr. 130/2012 al B.E.J. B.J., să dispună suspendarea executării silite în dosarul mai sus indicat, anularea adreselor de înființare a popririi, precum și a tuturor actelor de executare ulterioare acestora, restabilirea situației anterioare executării prin restituirea sumelor executate, potrivit art. 404 2 C. proc.

civ, obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată. În motivare, în esență, contestatoarea a arătat următoarele: Debitul ce face obiectul executării silite a fost deja achitat conform procesului-verbal de constatare încheiat de B.E.J. B.E. din Moinești, motiv pentru care executarea pornită de B.E.J. B.J. este nelegală. A mai susținut că adresele de înființare a popririi din 16 ianuarie 2012 emisă către terții popriți B.C.R. și B.R.D. sunt anulate și nu produce niciun efect juridic, iar noua adresă de înființare a popririi nu îndeplinește condițiile de validitate, ea nefăcând nicio mențiune cu privire la suma datorată. Prin titlul executoriu, contestatoarea a fost obligată la plata către intimați unei sume nedeterminate, care reprezintă cota de 5% din profitul net, pe fiecare dintre anii 2005, 2008, 2007, sumă care urma să fie reactualizată cu rata inflației.

S-a arătat că sumele calculate de către contestatoare nu sunt în concordanță cu cele stabilite de către executorul judecătoresc prin efectuarea unor expertize extrajudiciare, iar aceste din urmă sume nu sunt recunoscute de către contestatoare. Contestatoarea a arătat că debitul ce face obiectul executării nu este o creanță certă, lichidă, ea având o existență îndoielnică și un cuantum determinat în mod greșit. De asemenea, s-a arătat că lipsește mandatul avocatului sau a contractului de asistență juridică încheiat cu creditorii-intimați, iar executorul judecătoresc a pornit executarea silită împotriva contestatoarei în lipsa unui mandat valabil din partea creditorilor. Actele de executare sunt nelegale întrucât au fost îndeplinite cu nerespectarea legii, sub sancțiunea nulității.

Procesele-verbale de constatare a cheltuielilor de executare au fost încheiate în mod abuziv și nelegal, prin stabilirea unui cuantum excesiv al onorariului executorului judecătoresc față de activitatea efectiv prestată, dar și a unui onorariu excesiv al avocatului, față de activitatea efectiv prestată în dosarele de executare. Cu privire la cererea de suspendare a executării silite, s-a arătat că există motive temeinice pentru a se dispune această măsură dat fiind că în principal este necesar a se stabili sumele nete datorate fiecărui creditor. În drept au fost invocate disp. art. 399, art. 274 alin. (39, art. 371 1 , art. 388 alin. (1), (2) și art. 403 C. proc. civ. La data de 3 septembrie 2012, a fost depus Dosarul de executare nr. 130/2012, iar intimatul B.E.J.

B.J. a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive. Prin Sentința nr. 2870 din 25 septembrie 2012 pronunțată de Judecătoria Onești a fost admisă excepția necompetenței teritoriale și s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sector 3 București, reținându-se, în esență, că Judecătoria sectorului 3 București are competență absolută. Pe rolul acestei din urmă instanțe, cauza a fost înregistrată la data de 22 octombrie 2012 sub nr. 37230/301/2012. Prin Sentința civilă nr. 339 din 14 ianuarie 2013 Judecătoria sectorului 3 București a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a contestației la executare în favoarea Judecătoriei Onești, având în vedere următoarele considerente: În materia contestației la executare, instanța reține că, potrivit art. 400 alin. (1) C. proc.

civ., contestația se introduce la instanța de executare, aceasta din urma fiind definită prin dispozițiile art. 373 alin. (2) C. proc. civ. ca fiind "judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea". S-a reținut că din niciun act care se află la dosarul de executare nu rezultă că a fost înființată poprirea la un terț poprit aflat în raza teritorială a sectorului 3. Deși, Judecătoria Onești și-a motivat soluția de declinare numai pe aserțiunile contestatoarei și pe o adresă emisă de B.E.J. B.J. către B.C.R. București și către B.R.D. București de menținere a popririi anterioare, se va reține din ansamblul înscrisurilor existente în dosar că nu există vreo dovadă că, asupra vreunui cont al contestatoarei din raza teritorială a Judecătoriei sectorului 3 s-ar fi înființat poprire.

Faptul că există niște conturi bancare deschise pe numele contestatoarei nu însemnă și că ele au fost poprite, mai ales că în dosarul declinat nu există adresa de înființare a popririi și nici dovada confirmării acesteia de către vreun terț de pe raza sectorului 3. De altfel, chiar dacă adresa de înființare a popririi ar fi fost emisă la B.C.R. București, poprirea este contestată ca urmare a faptului că se contestă creanța și executarea însăși, ori problema existenței și a cuantumului creanței trebuie soluționată unitar. Pe de altă parte, actele de executare silită imobiliară privesc un imobil în suprafață de 450 mp din intravilanul orașului Slănic Moldova, jud. Bacău și vila R. situată în orașul Slănic Moldova, jud. Bacău.

De asemenea, contestația privește și procesul-verbal al cheltuielilor de executare și toate celelalte forme de executare efectuate de B.E.J. B.J. cu sediul în Moinești. Se va reține astfel că dispozițiile legale mai sus rezultă că, o instanță devine "instanță de executare" în măsura în care există acte de executare îndeplinite în raza sa teritorială. Astfel, legiuitorul nu a stabilit câte o instanță de executare în raport de fiecare formă de executare, respectiv prin poprire, executare silită mobiliară sau executare silită imobiliară. Singura cerință ce trebuie îndeplinită pentru ca o instanță să devină instanță de executare, și implicit să soluționeze contestația la executare, este ca în raza acesteia să efectueze cel puțin un act de executare specific uneia dintre formele mai sus indicate.

În măsura în care s-ar opina în sens contrar, s-ar ajunge la situația în care am avea câte o instanță de executare în raport de fiecare formă de executare, ceea ce este puțin probabil că ar fi și voința legiuitorului, întrucât s-ar putea ajunge la situația în care fiecare dintre "instanțele de executare" ar aprecia asupra creanței în mod diferit. Pe de altă parte, actele de executare silită imobiliară privesc un imobil în suprafață de 450 mp din intravilanul orașului Slănic Moldova, jud. Bacău și vila R. situată în orașul Slănic Moldova, jud. Bacău. De asemenea, contestația privește și procesul-verbal al cheltuielilor de executare și toate celelalte forme de executare efectuate de B.E.J. B.J.

cu sediul în Moinești. S-a mai reținut, în esență, că prin prezenta contestație la executare, contestatorul a adus numeroase critici legate de certitudinea creanței și valoarea acesteia, de modul în care au fost determinate cheltuielile de executare, chestiuni ce se impun a fi soluționate în mod unitar, respectiv de către o singură instanță de judecată. În măsura în care s-ar aprecia că există tot atâtea instanțe de executare câte forme de executare sunt, ar exista posibilitatea ca aspecte deosebit de importante să-și găsească un mod diferit de soluționare, și chiar pronunțarea unor soluții contradictorii.

Deși, au fost efectuate acte de executare silită specifice executării silite imobiliare în raza teritorială de competență a Judecătoriei Onești, și aceasta a dobândit calitatea de a putea fi considerată "instanță de executare", totuși, prin Sentința nr. 2977 din 28 septembrie 2012 pronunțată de Judecătoria Onești a fost admisă excepția necompetenței teritoriale și s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sector 3 București, Instanța opinează în sensul că, soluția de declinare a competenței soluționării cererii de către Judecătoria Onești a fost dispusă deși această instanță era competentă să soluționeze contestația la executare în virtutea faptului că este instanță de executare.

Învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Judecătoria Onești și Judecătoria sectorului 3 București, potrivit art. 22 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că Judecătoria Onești este competentă să soluționeze cererea, pentru următoarele considerente: Obiectul cauzei dedus judecății îl constituie o contestație la executare prin care contestatoarea a solicitat: anularea actelor de executare silită din Dosarul nr. 130/2012 al B.E.J. B.J., să dispună suspendarea executării silite în dosarul mai sus indicat, anularea adreselor de înființare a popririi, precum și a tuturor actelor de executare ulterioare acestora, restabilirea situației anterioare executării prin restituirea sumelor executate, potrivit art. 404 2 C. proc.

civ. Dispozițiile art. 373 alin. (2) C. proc. civ. instituie o normă de competență teritorială relativă, din perspectiva modificării C. proc. civ. prin Legea nr. 202/2010, potrivit cărora instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea, legiuitorul fundamentând-o pe o prezumție simplă, în sensul că la sediul sau domiciliul debitorului se află bunurile acestuia care vor fi sau nu susceptibile de a fi supuse executării silite. În materia executării silite prin poprire - cum este cazul în speță - trebuie menționat faptul că potrivit dispozițiilor art. 453 C. proc. civ., poprirea se înființează, la cererea creditorului, de executorul judecătoresc, de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul sau sediul terțului poprit.

Deci, legiuitorul prevede o competență teritorială de ordine privată - distinctă de cea anterioară care era imperativă - competența teritorială relativă de a soluționa în primă instanță cererile de poprire revine judecătoriei, la cererea creditorului de executorul judecătoresc, de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul sau sediul terțului poprit. Însă, în speță, au fost efectuate acte de executare silită specifice executării silite imobiliare în raza teritorială de competență a Judecătoriei Onești, ceea ce înseamnă că instanța de executare este această judecătorie. De amintit că Înalta Curte are în vedere și Decizia nr. XV din 5 februarie 2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație, secțiile unite, prin care s-a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 400 și 402 C. proc.

civ., care a statuat că judecătoria în circumscripția căreia se face executarea este competentă să soluționeze contestația, atât împotriva executării silite înseși, a unui act sau măsuri de executare (..), cât și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de un alt organ jurisdicțional, dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege. În ceea ce privește competența teritorială, în conformitate cu prevederile art. 373 alin. (2) din C. proc. civ., "instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel", care în speța de față este Judecătoria Onești, unde s-a început executarea silită imobiliară.

Prin urmare, în raport cu prevederile art. 400 coroborat cu art. 373 alin. (2) din C. proc. civ., judecătoria competentă să soluționeze contestația la executare este Judecătoria Onești, în raza căreia s-a efectuat deja o executare silită imobiliară, ca instanță de executare sesizată de contestatoare, împrejurare ce face ca fiind lipsit de relevanță faptul că terțul poprit își are domiciliul în sectorul 3. În consecință, față de considerentele anterior expuse, văzând și dispozițiile art. 22 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte stabilește competența de soluționare a cauzei la Judecătoria Onești, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Onești. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 aprilie 2013. Procesat de GGC - AS