ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1488/2013

Deliberând asupra

conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Judecătoriei Onești la data de 3 august 2012 sub număr 4198/270/2012,

contestatoarea SC O.M.V.P. SA în contradictoriu cu intimații B.D.V. și B.B., a

formulat contestație la executare prin care a solicitat instanței ca prin

hotărârea pe care o va pronunța să dispună anularea actelor de executare silită

din Dosarul nr. 94/2012 al B.B., să dispună suspendarea executării silite în

dosarul mai sus indicat, anularea adreselor de înființare a popririi, precum și

a tuturor actelor de executare ulterioare acestora, restabilirea situației

anterioare executării prin restituirea sumelor executate, potrivit art. 404

2

C. proc. civ, obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, în esență,

contestatoarea a arătat următoarele:

Debitul ce face

obiectul executării silite a fost deja achitat conform procesului-verbal de

constatare încheiat de B.B.E. din Moinești, motiv pentru care executarea

pornită de B.B. este nelegală. A mai susținut că adresele de înființare a

popririi din 16 ianuarie 2012 emisă către terții popririi B.C.R. și B.R.D. sunt

anulate și nu produce niciun efect juridic, iar noua adresă de înființare a

popririi nu îndeplinește condițiile de validitate, ea nefăcând nicio mențiune

cu privire la suma datorată.

Prin titlul

executoriu, contestatoarea a fost obligată la plata către intimați a unei sume

nedeterminate, care reprezintă cota de 5% din profitul net, pe fiecare dintre

anii 2005, 2008, 2007, sumă care urma să fie reactualizată cu rata inflației.

S-a arătat că sumele calculate de către contestatoare nu sunt în concordanță cu

cele stabilite de către executorul judecătoresc prin efectuarea unor expertize

extrajudiciare, iar aceste din urmă sume nu sunt recunoscute de către contestatoare.

Contestatoarea a

arătat că debitul ce face obiectul executării nu este o creanță certă, lichidă,

ea având o existență îndoielnică și un cuantum determinat în mod greșit.

De asemenea, s-a

arătat că lipsește mandatul avocatului sau a contractului de asistență juridică

încheiat cu creditorii-intimați, iar executorul judecătoresc a pornit

executarea silită împotriva contestatoarei în lipsa unui mandat valabil din

partea creditorilor.

Actele de executare

sunt nelegale întrucât au fost îndeplinite cu nerespectarea legii, sub

sancțiunea nulității,

Procesele-verbale de

constatare a cheltuielilor de executare au fost încheiate în mod abuziv și

nelegal, prin stabilirea unui cuantum excesiv al onorariului executorului

judecătoresc față de activitatea efectiv prestată, dar și a unui onorariu

excesiv al avocatului, față de activitatea efectiv prestată în dosarele de

executare.

Cu privire la cererea

de suspendare a executării silite, s-a arătat că există motive temeinice pentru

a se dispune această măsură dat fiind că în principal este necesar a se stabili

sumele nete datorate fiecărui creditor.

În drept au fost

invocate disp. art. 399, art. 274 alin. (3), art. 371

1

, art. 388

alin. (1), (2) și art. 403 C. proc. civ.

La data de 28

septembrie 2012, a fost depus Dosarul de executare nr. 94/2012. Intimatul B.B.

a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive.

Prin Sentința nr.

2977 din 28 septembrie 2012 pronunțată de Judecătoria Onești a fost admisă

excepția necompetenței teritoriale și s-a dispus declinarea competenței de

soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sector 3 București, reținându-se,

în esență, că Judecătoria sectorului 3 București are competență absolută.

Pe rolul acestei din

urmă instanțe, cauza a fost înregistrată la data de 22 octombrie 2012 sub nr.

37203/301/2012.

Prin Sentința civilă

nr. 338 din 14 ianuarie 2013 Judecătoria sectorului 3 București a admis

excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a

contestației la executare în favoarea Judecătoriei Onești, având în vedere

următoarele considerente:

În materia

contestației la executare, instanța reține că, potrivit art. 400 alin. (1) C.

proc. civ., contestația se introduce la instanța de executare, aceasta din urma

fiind definită prin dispozițiile art. 373 alin. (2) C. proc. civ. ca fiind

"judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea".

Un prim aspect ce

urmează a fi avut în vedere de către instanță este acela că potrivit actelor ce

compun Dosarul de executare nr. 94/2011 rezultă că împotriva contestatoarei au

fost efectuate acte de executare specifice executării silite prin poprire, dar

și a executării silite imobiliare.

S-a reținut că din

niciun act care se află la dosarul de executare nu rezultă că a fost înființată

poprirea la un terț poprit aflat în raza teritorială a sectorului 3. Deși,

Judecătoria Onești și-a motivat soluția de declinare numai pe aserțiunile

contestatoarei și pe o adresă emisă de B.B. către B.C.R. București și către

B.R.D. București de menținere a popririi anterioare, se va reține din ansamblul

înscrisurilor existente în dosar că nu există vreo dovadă că, asupra vreunui

cont ai contestatoarei din raza teritorială a Judecătoriei sectorului 3 s-ar fi

înființat poprire. Faptul că există niște conturi bancare deschise pe numele

contestatoarei nu însemnă și că ele au fost poprite, mai ales că în dosarul

declinat nu există adresa de înființare a popririi și nici dovada confirmării

acesteia de către vreun terț de pe raza sectorului 3. De altfel, chiar dacă

adresa de înființare a popririi ar fi fost emisă la B.C.R. București, poprirea

este contestată ca urmare a faptului că se contestă creanța și executarea

însăși, ori problema existenței și a cuantumului creanței trebuie soluționată

unitar.

Pe de altă parte,

actele de executare silită imobiliară privesc un imobil în suprafață de 450 mp

din intravilanul orașului Slănic Moldova, jud. Bacău și vila Rândunica situată

în orașul Slănic Moldova, jud. Bacău.

De asemenea,

contestația privește și procesul-verbal al cheltuielilor de executare și toate

celelalte forme de executare efectuate de B.B. cu sediul în Moinești.

S-a mai reținut, în

esență, că prin prezenta contestație la executare, contestatorul a adus

numeroase critici legate de certitudinea creanței și valoarea acesteia, de

modul în care au fost determinate cheltuielilor de executare, chestiuni ce se

impun a fi soluționate în mod unitar, respectiv de către o singură instanță de

judecată. În măsura în care s-ar aprecia că există tot atâtea instanțe de

executare câte forme de executare sunt, ar exista posibilitatea ca aspecte

deosebit de importante să-și găsească un mod diferit de soluționare, și chiar

pronunțarea unor soluții contradictorii,

Deși, au fost

efectuate acte de executare silită specifice executării silite imobiliare în

raza teritorială de competență a Judecătoriei Onești, și aceasta a dobândit

calitatea de a putea fi considerată "instanță de executare", totuși,

prin Sentința nr. 2977 din 28 septembrie 2012 pronunțată de Judecătoria Onești

a fost admisă excepția necompetenței teritoriale și s-a dispus declinarea

competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sector 3

București.

Instanța opinează în

sensul că, soluția de declinare a competenței soluționării cererii de către

Judecătoria Onești a fost dispusă deși această instanță era competentă să

soluționeze contestația la executare în virtutea faptului că este instanță de

executare.

Învestită cu

soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Judecătoria Onești

și Judecătoria sectorului 3 București, potrivit art. 22 alin. (3) C. proc.

civ., Înalta Curte constată că Judecătoria Onești este competentă să

soluționeze cererea, pentru următoarele considerente:

Obiectul cauzei dedus

judecății îl constituie o contestație la executare prin care contestatoarea a

solicitat: anularea actelor de executare silită din Dosarul nr. 94/2011 al

B.B., să dispună suspendarea executării silite în dosarul mai sus indicat,

anularea adreselor de înființare a popririi, precum și a tuturor actelor de

executare ulterioare acestora, restabilirea situației anterioare executării

prin restituirea sumelor executate, potrivit art. 404

2

C. proc. civ.

Dispozițiile art. 373

alin. (2) C. proc. civ. instituie o normă de competență teritorială relativă,

din perspectiva modificării C. proc. civ. prin Legea nr. 202/2010, potrivit

cărora instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se va

face executarea, legiuitorul fundamentând-o pe o prezumție simplă, în sensul că

la sediul sau domiciliul debitorului se află bunurile acestuia care vor fi sau

nu susceptibile de a fi supuse executării silite.

În materia executării

silite prin poprire - cum este cazul în speță - trebuie menționat faptul că

potrivit dispozițiilor art. 453 C. proc. civ., poprirea se înființează, la

cererea creditorului, de executorul judecătoresc, de la domiciliul sau sediul

debitorului ori de la domiciliul sau sediul terțului poprit. Deci, legiuitorul

prevede o competență teritorială de ordine privată - distinctă de cea

anterioară care era imperativă -, competența teritorială relativă de a

soluționa în primă instanță cererile de poprire revine judecătoriei, la cererea

creditorului de executorul judecătoresc, de la domiciliul sau sediul

debitorului ori de la domiciliul sau sediul terțului poprit.

Însă, în speță, au

fost efectuate acte de executare silită specifice executării silite imobiliare

în raza teritorială de competență a Judecătoriei Onești, ceea ce înseamnă că

instanța de executare este această judecătorie,

De amintit că Înalta

Curte are în vedere și Decizia nr. XV din 5 februarie 2007, pronunțată de

Înalta Curte de Casație, secțiile unite, prin care s-a admis recursul în

interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la aplicarea dispozițiilor art.

400 și 402 C. proc. civ., care a statuat că judecătoria în circumscripția

căreia se face executarea este competentă să soluționeze contestația, atât

împotriva executării silite înseși, a unui act sau măsuri de executare (..),

cât și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită

executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță

judecătorească sau de un alt organ jurisdicțional, dacă pentru contestarea lui

nu există o altă procedură prevăzută de lege,

În ceea ce privește

competența teritorială, în conformitate cu prevederile art. 373 alin. (2) din

C. proc. civ., "instanța de executare este judecătoria în circumscripția

căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel",

care în speța de față este Judecătoria Onești, unde s-a început executarea

silită imobiliară.

Prin urmare, în

raport cu prevederile art. 400 coroborat cu art. 373 alin. (2) din C. proc.

civ., judecătoria competentă să soluționeze contestația la executare este Judecătoria

Onești, în raza căreia s-au efectuat deja o executare silită imobiliară, ca

instanță de executare sesizată de contestatoare, împrejurare ce face ca fiind

lipsit de relevanță faptul că terțul poprit își are domiciliul în sectorul 3.

În consecință, față

de considerentele anterior expuse, văzând și dispozițiile art. 22 alin. (5) C.

proc. civ., Înalta Curte stabilește competența de soluționare a cauzei la

Judecătoria Onești, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea

judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Onești.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 4 aprilie 2013.

Procesat de GGC - AS