ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1236/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 5 noiembrie 2008 pe rolul Tribunalului Dolj, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 1.290.366,75 RON reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul creat reclamantei datorată executării necorespunzătoare a obligațiilor de livrare a unei cantități de vie altoită Fetească Neagră. Ulterior, reclamanta și-a precizat acțiunea solicitând obligarea pârâtei la restituirea prețului viței de vie în sumă de 53.550 RON, precum și obligarea la plata despăgubirilor în cuantum de 1.290.366,75 RON, din care 210.366,75 RON cheltuieli de înființare și întreținere și 1.080.000 RON venit nerealizat pe 3 ani.

Printr-o ultimă precizare a acțiunii introductive de instanță, reclamanta a solicitat și rezoluțiunea contractului încheiat între părți pentru livrarea viței de vie. Prin Sentința civilă nr. 171 din 17 martie 2009, Tribunalul Dolj a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova. Prin Sentința civilă nr. 171 din 17 martie 2009, Tribunalul Prahova a respins excepția prescripției extinctive și a respins acțiunea astfel cum a fost precizată, ca neîntemeiată. Prin Decizia nr. 40 din 6 aprilie 2011, Curtea de Apel Ploiești a admis apelul reclamantei, a schimbat sentința apelată, în sensul că a admis în parte acțiunea reclamantei, obligând pârâta la plata sumei de 210.366,75 RON către reclamantă, reprezentând contravaloare portaltoi, cheltuieli de plantare și întreținere.

Totodată, curtea de apel a respins capătul de cerere reprezentând beneficiu nerealizat ca nefondat, instanța de apel reținând că reclamanta nu a dovedit prin probe certe că ar fi putut realiza aceste venituri. Împotriva acestei decizii au declarat recurs, atât reclamanta, cât și pârâta. Prin Decizia nr. 707 din 15 februarie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă, și a admis recursul pârâtei, casând decizia atacată și trimițând cauza spre rejudecare. Pentru a pronunța această decizie, Înalta Curte a reținut că prin recursul declarat reclamanta critică, de fapt, modul de apreciere a probelor, critică ce nu mai este posibilă odată cu abrogarea pct. 10 și 11 ale art 304 C. proc.

civ., prin O.U.G. nr. 138/2000 și Legea nr. 219/2005. În ceea ce privește invocarea încălcării de către instanța de apel a dispozițiilor art. 129 C. proc. civ., Înalta Curte a învederat că principiul rolului activ al judecătorului nu conduce la concluzia că sarcina probei revine instanței de judecată și că judecătorul se substituie părților în executarea propriilor obligații de administrare a probelor. Înalta Curte a apreciat ca fondat motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocat de recurenta-pârâtă, reținând că instanța de apel nu a soluționat capătul de cerere privind rezoluțiunea contractelor, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 129 alin. (6) C. proc.

civ. care obligă judecătorii să hotărască doar asupra obiectului dedus judecății, respectând astfel principiul disponibilității procesului civil. Ca atare, soluția privind despăgubirile acordate pentru vicii apare ca nesusținută în condițiile în care nu s-a soluționat capătul de cerere privind rezoluțiunea contractului și face imposibilă aprecierea de către instanța de control judiciar a justeții soluției adoptată în apel. Prin Decizia nr. 55 din 17 mai 2012, pronunțată după casare, Curtea de Apel Ploiești a respins apelul reclamantei ca nefondat, obligând apelanta-reclamantă la plata sumei de 8680 RON cheltuieli de judecată către intimatul-pârât.

Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reținut că primele motive de apel privesc încălcarea unor drepturi procesuale ale reclamantei de către instanța de fond, respectiv: necitarea reclamantei pentru termenul cărei s-a soluționat cererea de recuzare a expertului, respingerea cererii de recuzare în camera de consiliu; încălcarea dreptului la apărare al reclamantei prin nepronunțare asupra cererii de amânare a judecății și asupra cererii de încuviințare a unui expert parte consilier, precum și neefectuarea unei contra expertize de către trei experți sau de către un institut de specialitate. Instanța de apel a respins motivul relativ la necitarea reclamantei față de dovezile de citare de la dosarul de fond.

Curtea de apel a apreciat că soluția de respingere a cererii de recuzare a expertului este corectă, cererea de recuzare fiind formulată cu depășirea termenului legal de 5 zile prevăzut de art 204 alin. (2) C. proc. civ., iar cât privește soluționarea acestei cereri, deși s-a făcut în camera de consiliu, reclamanta nu a dovedit existența unei vătămări provocată de această împrejurare și care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea încheierii din 12 aprilie 2010 conform art. 105 alin. (2) C. proc. civ. Relativ la nesoluționarea cererii reclamantei privind numirea unui expert parte consilier, instanța de apel a reținut că aceasta este corectă, însă această cerere este ulterioară depunerii raportului de expertiză la dosarul cauzei, astfel încât cererea era tardivă și lipsită de finalitate.

În ceea ce privește susținerea reclamantei în sensul că prima instanță nu i-ar fi soluționat cererea de amânare a judecății pentru a depune obiecțiuni la raportul de expertiză, instanța de apel a reținut că o astfel de cerere nu se regăsește la dosarul cauzei. Curtea de apel a respins susținerea reclamantei privind nepronunțarea instanței de apel asupra solicitării reclamantei de efectuare a unei contraexpertize, reținând că în primul ciclu procesual, instanța de apel a dispus efectuarea unei noi expertize în cauză, iar reclamanta nu a formulat obiecțiuni la această expertiză, fiind de acord cu concluziile expertului.

Instanța de apel a apreciat că ultima critică de apel privește greșita apreciere a probelor administrate în cauză, astfel că, având în vedere și îndrumările deciziei de casare, instanța a reținut că principalul capăt de cerere l-a reprezentat rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare ca urmare a intervenirii unui viciu ascuns ulterior perfectării contractului și predării bunurilor ce au făcut obiectul acestuia, celelalte cereri fiind accesorii, soluția asupra acestora depinzând de soluția dată cu privire la primul capăt de cerere. Interpretând materialul probator administrat, curtea de apel a reținut că ambii parteneri comerciali erau profesioniști în materie, astfel că, alături de culpa vânzătorului, trebuie reținută și culpa cumpărătorului, care a acceptat achiziționarea viței de vie în condiții nelegale - respectiv, în absența certificatului oficial de calitate și a pașaportului fitosanitar - practic, pe riscul său.

Curtea de apel a mai reținut că, deși viciul invocat de către reclamantă ca temei al rezoluțiunii contractului de vânzare-cumpărare îndeplinește condițiile de a fi un viciu ascuns și grav, totuși apelanta-reclamantă nu a făcut dovada certă că viciul exista în momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, respectiv, la momentul livrării materialului săditor de către pârât. Instanța de apel a mai reținut că nu se poate reține că apariția cancerului bacterian îi este imputabilă exclusiv pârâtei și că momentul apariției sale era preexistent contractului, astfel încât este întemeiată concluzia primei instanțe, privind faptul că pârâtul nu și-a îndeplinit corespunzător obligațiile, nefiind astfel îndeplinite condițiile legale privind rezoluțiunea vânzării pentru viciu, conform art. 1020 - 2021 C. civ.

raportat la art. 1352 și art. 1355 C. civ. Ca atare, neîntemeiate sunt și cererile de restituire a prețului și de acordare a despăgubirilor, nefiind îndeplinite condițiile reglementate de art. 1356 și art. 1357 C. civ., soarta acestor cereri fiind legată de soarta acțiunii rechizitorii. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, criticând soluția instanței de apel pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ. 1. În dezvoltarea acestor critici de nelegalitate recurenta-reclamantă a arătat că instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., sub mai multe aspecte, respectiv: - necitarea recurentei-reclamante pentru termenul din Camera de Consiliu din data de 12 aprilie 2010 la Tribunalul Prahova, ședința în care a avut loc soluționarea cererii de recuzare a expertului V.G.

Ca atare, necitarea reclamantei atrage nulitatea încheierii din 12 aprilie 2010, astfel încât reținerea instanței de apel în sensul că la dosarul de fond există dovada îndeplinirii procedurii de citare este nelegală. Întrucât această citație privește exclusiv termenul de judecată, fără mențiunea desfășurării ședinței din Camera de Consiliu. - încheierea de soluționare a cererii de recuzare a expertului este nulă absolut, întrucât aceasta a fost soluționată în Camera de Consiliu cu încălcarea dispozițiilor art. 204 alin. (3) C. proc. civ., care prevede obligativitatea judecării acestei cereri în ședință publică. Motivarea instanței de apel, în sensul că recurenta-reclamantă nu a dovedit vătămarea provocată prin acest mod de soluționare a cererii de recuzare este nelegală, întrucât este vorba despre o nulitate absolută, astfel încât nu este necesară dovada unei vătămări.

Printr-o atare motivare, instanța de apel a încălcat și principiul contradictorialității întrucât această apărare nu a fost invocată de partea adversă și nici nu a fost pusă în discuția părților de către instanță. - hotărârea tribunalului este nelegală și pentru că instanța nu s-a pronunțat asupra cererii reclamantei de încuviințare a unui expert parte consilier și nici asupra cererii de amânare în vederea depunerii de obiecțiuni la raportul de expertiză. Instanța de apel, a arătat recurenta-reclamantă, a reținut că o atare cerere de amânare nu se regăsește la dosarul cauzei, deși a fost trimisă prin fax, iar cât privește cererea de încuviințare a unui expert parte consilier, faptul că expertiza fusese deja depusă la dosarul cauzei este fără relevanță, întrucât reclamanta avea nevoie de un atare consilier pentru aprecierea concluziilor tehnice ale raportului de expertiză.

Aceste grave neregularități procedurale impuneau soluția de admitere a apelului, a arătat recurenta-reclamantă, și de înlăturare a raportului de expertiză întocmit de expertul G.V. 2. Recurenta-reclamantă a arătat că soluția instanței de apel nu cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se sprijină, întrucât rejudecând cauza după casare, în condițiile în care casarea s-a dispus pentru un motiv procedural - nepronunțare pe un capăt de cerere al reclamantei: rezoluțiunea contractului - ajunge la o concluzie diametral opusă celei la care s-a ajuns în primul ciclu procesual, prin interpretarea acelorași probe. Instanța de apel a ignorat expertiza întocmită de expertul F.I., bazându-și soluția pe propriile raționamente, ceea ce duce la concluzia că, în cauză, a fost ignorat materialul probator administrat.

Recurenta-reclamantă a mai arătat că instanța de apel face referire la culpa reclamantei, reținând că aceasta a acceptat vânzarea fără certificatul de calitate, deși această boală nu face parte dintre organismele care sunt verificate cu ocazia întocmirii acestui certificat, acest certificat fiind practic irelevant. Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs invocate vizând și dispozițiile art 304 pct 5, 7 și 9 C. proc. civ., Înalta Curte reține că recursul declarat este nefondat, pentru următoarele considerente: 1. Prima critică de nelegalitate întemeiată pe dispozițiile art 304 pct. 5 C. proc. civ., relativă la încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității, conform art 105 alin. (2) C. proc.

civ. respectiv: necitarea reclamantei pentru soluționarea cererii de recuzare a expertului, la prima instanță de fond soluționarea acestei cereri în Camera de Consiliu, și nu în ședință publică, nepronunțarea tribunalului pe cererea reclamantei de amânare a judecății pentru formularea de obiecțiuni la raportul de expertiză și pe cererea de numire a unui expert parte consilier la efectuarea expertizei, vizează critici ce nu mai puteau fi soluționate de către instanța de apel după casare cu trimitere, având în vedere prima soluție dată de Înalta Curte de Casație și Justiție în prezenta cauză și limitele casării dispusă, conform art. 315 C. proc. civ.

Astfel, Înalta Curte reține că în primul ciclu procesual, recursul reclamantei nu a cuprins critici exprese privind încălcarea formelor de procedură arătate, ci criticile formulate s-au repus la modul de interpretare a probelor de către instanța de apel și la încălcarea rolului activ al judecătorului, conform art 129 C. proc. civ., de către instanța de apel, care era obligată să propună probe pentru aflarea adevărului, aspecte ce rezultă din Decizia de casare a Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 707/2012. Față de considerentele expuse în această decizie de casare, soluția dată de Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la recursul reclamantei a fost de respingere a acestei căi de atac, astfel încât, dezlegările date de prima instanță de apel pe aceste aspecte au intrat în puterea lucrului judecat, devenind irevocabile.

Singurul motiv de casare reținut de instanța de recurs a fost nepronunțarea instanței de apel pe capătul de cerere principal, respectiv, rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare, astfel încât soluția dată în cererile accesorii apărea ca nefondată. O atare soluție a fost impusă prin admiterea doar a recursului declarat de pârâtă, astfel încât, în rejudecare, instanța de apel putea să soluționeze pricina exclusiv în limitele acestei casări, conform art. 315 C. proc. civ. Prin urmare, având în vedere limitele casării și principiului autorității de lucru judecat, Înalta Curte va înlătura din motivarea instanței de apel, considerentele relative la motivele de apel privind neregularitățile procedurale invocate de către reclamantă, dispozițiile date în primul ciclu procesual devenind irevocabile la momentul pronunțării deciziei de casare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, decizie prin care recursul declarat de recurenta-reclamantă a fost respins.

2. Înalta Curte va respinge și critica privind nemotivarea deciziei atacate, întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., ca neîntemeiată. De altfel, din dezvoltarea acestei critici, rezultă că recurenta-reclamantă este nemulțumită de modul de interpretare a materialului probator administrat în cauză, susținând că după casare, instanța de apel nu putea să dea o altă soluție pe cererile accesorii prin interpretarea acelorași probe administrate în primul ciclu procesual. Față de modul în care a fost formulată această critică, Înalta Curte reține că în rejudecare, față de îndrumările instanței supreme din decizia de casare, instanța de apel putea să pronunțe orice soluție, atât timp cât soluția de casare a vizat decizia instanței de apel în integralitatea ei.

Totodată, se reține că motivarea deciziei de casare pe soluția pronunțată a fost raportată tocmai la faptul că soluția inițială a instanței de apel nu a ținut cont de caracterul accesoriu al cererilor soluționate prin prima deciziei de apel, instanța de apel lăsând practic nesoluționat capătul de cerere principal, de a cărui soluționare depindea soluționarea cererilor accesorii, aspect remediat după casarea cu trimitere. Prin urmare, analizând decizia atacată cu recurs din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art 304 pct. 7 C. proc.

civ., Înalta Curte, reține că decizia instanței de apel este amplu argumentată prin trimitere la materialul probator administrat în cauză, inclusiv la cele trei expertize tehnice dispuse în instanța de fond și de apel, motivare care a pornit de la considerentele deciziei de casare relative la caracterul de cerere principală al capătului de cerere privind rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare pentru vicii ascunse, conform art 315 C. proc. civ. Înalta Curte reține că ultimul motivul de recurs invocat de recurenta-reclamantă pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizează exclusiv modul de interpretare a probelor existente, fiind critici de netemeinicie, ce nu pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc.

civ. Ca atare, având în vedere caracterul de cale de atac extraordinară a recursului, aceste critici nu pot fi analizate de instanța de recurs care poate fi învestită exclusiv cu motivele de nelegalitate prevăzute expres de C. proc. civ. Pentru considerentele mai sus invocate, în baza art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă SC D.C.S. SA împotriva Deciziei nr. 55 din 17 mai 2012, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Obligă recurenta-reclamantă SC D.C.S. SA să plătească intimatului-pârât I.C.D.V.V Valea Călugărească suma de 13.057,2 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 26 martie 2013. Procesat de GGC - NN