ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1236/2013

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1236/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 5

noiembrie 2008 pe rolul Tribunalului Dolj, reclamanta a solicitat obligarea

pârâtei la plata sumei de 1.290.366,75 RON reprezentând despăgubiri pentru

prejudiciul creat reclamantei datorată executării necorespunzătoare a obligațiilor

de livrare a unei cantități de vie altoită Fetească Neagră.

Ulterior, reclamanta

și-a precizat acțiunea solicitând obligarea pârâtei la restituirea prețului

viței de vie în sumă de 53.550 RON, precum și obligarea la plata despăgubirilor

în cuantum de 1.290.366,75 RON, din care 210.366,75 RON cheltuieli de

înființare și întreținere și 1.080.000 RON venit nerealizat pe 3 ani.

Printr-o ultimă

precizare a acțiunii introductive de instanță, reclamanta a solicitat și

rezoluțiunea contractului încheiat între părți pentru livrarea viței de vie.

Prin Sentința civilă

nr. 171 din 17 martie 2009, Tribunalul Dolj a declinat competența de

soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova.

Prin Sentința civilă

nr. 171 din 17 martie 2009, Tribunalul Prahova a respins excepția prescripției

extinctive și a respins acțiunea astfel cum a fost precizată, ca neîntemeiată.

Prin Decizia nr. 40

din 6 aprilie 2011, Curtea de Apel Ploiești a admis apelul reclamantei, a

schimbat sentința apelată, în sensul că a admis în parte acțiunea reclamantei,

obligând pârâta la plata sumei de 210.366,75 RON către reclamantă, reprezentând

contravaloare portaltoi, cheltuieli de plantare și întreținere. Totodată,

curtea de apel a respins capătul de cerere reprezentând beneficiu nerealizat ca

nefondat, instanța de apel reținând că reclamanta nu a dovedit prin probe certe

că ar fi putut realiza aceste venituri.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs, atât reclamanta, cât și pârâta.

Prin Decizia nr. 707

din 15 februarie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins ca

nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă, și a admis recursul

pârâtei, casând decizia atacată și trimițând cauza spre rejudecare.

Pentru a pronunța

această decizie, Înalta Curte a reținut că prin recursul declarat reclamanta

critică, de fapt, modul de apreciere a probelor, critică ce nu mai este

posibilă odată cu abrogarea pct. 10 și 11 ale art 304 C. proc. civ., prin

O.U.G. nr. 138/2000 și Legea nr. 219/2005.

În ceea ce privește

invocarea încălcării de către instanța de apel a dispozițiilor art. 129 C.

proc. civ., Înalta Curte a învederat că principiul rolului activ al

judecătorului nu conduce la concluzia că sarcina probei revine instanței de

judecată și că judecătorul se substituie părților în executarea propriilor

obligații de administrare a probelor.

Înalta Curte a

apreciat ca fondat motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9

C. proc. civ., invocat de recurenta-pârâtă, reținând că instanța de apel nu a

soluționat capătul de cerere privind rezoluțiunea contractelor, fiind astfel

încălcate dispozițiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ. care obligă judecătorii

să hotărască doar asupra obiectului dedus judecății, respectând astfel

principiul disponibilității procesului civil. Ca atare, soluția privind

despăgubirile acordate pentru vicii apare ca nesusținută în condițiile în care

nu s-a soluționat capătul de cerere privind rezoluțiunea contractului și face

imposibilă aprecierea de către instanța de control judiciar a justeții soluției

adoptată în apel.

Prin Decizia nr. 55

din 17 mai 2012, pronunțată după casare, Curtea de Apel Ploiești a respins

apelul reclamantei ca nefondat, obligând apelanta-reclamantă la plata sumei de

8680 RON cheltuieli de judecată către intimatul-pârât.

Pentru a hotărî astfel,

curtea de apel a reținut că primele motive de apel privesc încălcarea unor

drepturi procesuale ale reclamantei de către instanța de fond, respectiv:

necitarea reclamantei pentru termenul cărei s-a soluționat cererea de recuzare

a expertului, respingerea cererii de recuzare în camera de consiliu; încălcarea

dreptului la apărare al reclamantei prin nepronunțare asupra cererii de amânare

a judecății și asupra cererii de încuviințare a unui expert parte consilier,

precum și neefectuarea unei contra expertize de către trei experți sau de către

un institut de specialitate.

Instanța de apel a

respins motivul relativ la necitarea reclamantei față de dovezile de citare de

la dosarul de fond. Curtea de apel a apreciat că soluția de respingere a

cererii de recuzare a expertului este corectă, cererea de recuzare fiind

formulată cu depășirea termenului legal de 5 zile prevăzut de art 204 alin. (2)

C. proc. civ., iar cât privește soluționarea acestei cereri, deși s-a făcut în

camera de consiliu, reclamanta nu a dovedit existența unei vătămări provocată

de această împrejurare și care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea

încheierii din 12 aprilie 2010 conform art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

Relativ la

nesoluționarea cererii reclamantei privind numirea unui expert parte consilier,

instanța de apel a reținut că aceasta este corectă, însă această cerere este

ulterioară depunerii raportului de expertiză la dosarul cauzei, astfel încât

cererea era tardivă și lipsită de finalitate.

În ceea ce privește

susținerea reclamantei în sensul că prima instanță nu i-ar fi soluționat

cererea de amânare a judecății pentru a depune obiecțiuni la raportul de

expertiză, instanța de apel a reținut că o astfel de cerere nu se regăsește la

dosarul cauzei.

Curtea de apel a

respins susținerea reclamantei privind nepronunțarea instanței de apel asupra

solicitării reclamantei de efectuare a unei contraexpertize, reținând că în

primul ciclu procesual, instanța de apel a dispus efectuarea unei noi expertize

în cauză, iar reclamanta nu a formulat obiecțiuni la această expertiză, fiind

de acord cu concluziile expertului.

Instanța de apel a

apreciat că ultima critică de apel privește greșita apreciere a probelor

administrate în cauză, astfel că, având în vedere și îndrumările deciziei de

casare, instanța a reținut că principalul capăt de cerere l-a reprezentat

rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare ca urmare a intervenirii unui

viciu ascuns ulterior perfectării contractului și predării bunurilor ce au

făcut obiectul acestuia, celelalte cereri fiind accesorii, soluția asupra

acestora depinzând de soluția dată cu privire la primul capăt de cerere.

Interpretând

materialul probator administrat, curtea de apel a reținut că ambii parteneri

comerciali erau profesioniști în materie, astfel că, alături de culpa

vânzătorului, trebuie reținută și culpa cumpărătorului, care a acceptat

achiziționarea viței de vie în condiții nelegale - respectiv, în absența

certificatului oficial de calitate și a pașaportului fitosanitar - practic, pe

riscul său.

Curtea de apel a mai

reținut că, deși viciul invocat de către reclamantă ca temei al rezoluțiunii

contractului de vânzare-cumpărare îndeplinește condițiile de a fi un viciu

ascuns și grav, totuși apelanta-reclamantă nu a făcut dovada certă că viciul

exista în momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, respectiv, la

momentul livrării materialului săditor de către pârât.

Instanța de apel a

mai reținut că nu se poate reține că apariția cancerului bacterian îi este

imputabilă exclusiv pârâtei și că momentul apariției sale era preexistent

contractului, astfel încât este întemeiată concluzia primei instanțe, privind

faptul că pârâtul nu și-a îndeplinit corespunzător obligațiile, nefiind astfel

îndeplinite condițiile legale privind rezoluțiunea vânzării pentru viciu,

conform art. 1020 - 2021 C. civ. raportat la art. 1352 și art. 1355 C. civ. Ca

atare, neîntemeiate sunt și cererile de restituire a prețului și de acordare a

despăgubirilor, nefiind îndeplinite condițiile reglementate de art. 1356 și

art. 1357 C. civ., soarta acestor cereri fiind legată de soarta acțiunii

rechizitorii.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs reclamanta, criticând soluția instanței de apel

pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc.

civ.

acestor critici de nelegalitate recurenta-reclamantă a arătat că instanța a

încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105

alin. (2) C. proc. civ., sub mai multe aspecte, respectiv:

- necitarea

recurentei-reclamante pentru termenul din Camera de Consiliu din data de 12

aprilie 2010 la Tribunalul Prahova, ședința în care a avut loc soluționarea

cererii de recuzare a expertului V.G.

Ca atare, necitarea

reclamantei atrage nulitatea încheierii din 12 aprilie 2010, astfel încât

reținerea instanței de apel în sensul că la dosarul de fond există dovada

îndeplinirii procedurii de citare este nelegală. Întrucât această citație

privește exclusiv termenul de judecată, fără mențiunea desfășurării ședinței

din Camera de Consiliu.

- încheierea de

soluționare a cererii de recuzare a expertului este nulă absolut, întrucât

aceasta a fost soluționată în Camera de Consiliu cu încălcarea dispozițiilor

art. 204 alin. (3) C. proc. civ., care prevede obligativitatea judecării

acestei cereri în ședință publică.

Motivarea instanței

de apel, în sensul că recurenta-reclamantă nu a dovedit vătămarea provocată

prin acest mod de soluționare a cererii de recuzare este nelegală, întrucât

este vorba despre o nulitate absolută, astfel încât nu este necesară dovada

unei vătămări. Printr-o atare motivare, instanța de apel a încălcat și

principiul contradictorialității întrucât această apărare nu a fost invocată de

partea adversă și nici nu a fost pusă în discuția părților de către instanță.

- hotărârea tribunalului

este nelegală și pentru că instanța nu s-a pronunțat asupra cererii reclamantei

de încuviințare a unui expert parte consilier și nici asupra cererii de amânare

în vederea depunerii de obiecțiuni la raportul de expertiză.

Instanța de apel, a

arătat recurenta-reclamantă, a reținut că o atare cerere de amânare nu se

regăsește la dosarul cauzei, deși a fost trimisă prin fax, iar cât privește

cererea de încuviințare a unui expert parte consilier, faptul că expertiza

fusese deja depusă la dosarul cauzei este fără relevanță, întrucât reclamanta

avea nevoie de un atare consilier pentru aprecierea concluziilor tehnice ale

raportului de expertiză.

Aceste grave

neregularități procedurale impuneau soluția de admitere a apelului, a arătat

recurenta-reclamantă, și de înlăturare a raportului de expertiză întocmit de

expertul G.V.

2.

Recurenta-reclamantă a arătat că soluția instanței de apel nu cuprinde motivele

de fapt și de drept pe care se sprijină, întrucât rejudecând cauza după casare,

în condițiile în care casarea s-a dispus pentru un motiv procedural -

nepronunțare pe un capăt de cerere al reclamantei: rezoluțiunea contractului -

ajunge la o concluzie diametral opusă celei la care s-a ajuns în primul ciclu

procesual, prin interpretarea acelorași probe.

Instanța de apel a

ignorat expertiza întocmită de expertul F.I., bazându-și soluția pe propriile

raționamente, ceea ce duce la concluzia că, în cauză, a fost ignorat materialul

probator administrat.

Recurenta-reclamantă

a mai arătat că instanța de apel face referire la culpa reclamantei, reținând

că aceasta a acceptat vânzarea fără certificatul de calitate, deși această

boală nu face parte dintre organismele care sunt verificate cu ocazia

întocmirii acestui certificat, acest certificat fiind practic irelevant.

Examinând actele și

lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs invocate vizând și

dispozițiile art 304 pct 5, 7 și 9 C. proc. civ., Înalta Curte reține că

recursul declarat este nefondat, pentru următoarele considerente:

nelegalitate întemeiată pe dispozițiile art 304 pct. 5 C. proc. civ., relativă

la încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității, conform

art 105 alin. (2) C. proc. civ. respectiv: necitarea reclamantei pentru

soluționarea cererii de recuzare a expertului, la prima instanță de fond

soluționarea acestei cereri în Camera de Consiliu, și nu în ședință publică,

nepronunțarea tribunalului pe cererea reclamantei de amânare a judecății pentru

formularea de obiecțiuni la raportul de expertiză și pe cererea de numire a

unui expert parte consilier la efectuarea expertizei, vizează critici ce nu mai

puteau fi soluționate de către instanța de apel după casare cu trimitere, având

în vedere prima soluție dată de Înalta Curte de Casație și Justiție în prezenta

cauză și limitele casării dispusă, conform art. 315 C. proc. civ.

Astfel, Înalta Curte

reține că în primul ciclu procesual, recursul reclamantei nu a cuprins critici

exprese privind încălcarea formelor de procedură arătate, ci criticile

formulate s-au repus la modul de interpretare a probelor de către instanța de

apel și la încălcarea rolului activ al judecătorului, conform art 129 C. proc.

civ., de către instanța de apel, care era obligată să propună probe pentru

aflarea adevărului, aspecte ce rezultă din Decizia de casare a Înaltei Curți de

Casație și Justiție nr. 707/2012. Față de considerentele expuse în această

decizie de casare, soluția dată de Înalta Curte de Casație și Justiție cu

privire la recursul reclamantei a fost de respingere a acestei căi de atac,

astfel încât, dezlegările date de prima instanță de apel pe aceste aspecte au

intrat în puterea lucrului judecat, devenind irevocabile.

Singurul motiv de

casare reținut de instanța de recurs a fost nepronunțarea instanței de apel pe

capătul de cerere principal, respectiv, rezoluțiunea contractului de

vânzare-cumpărare, astfel încât soluția dată în cererile accesorii apărea ca

nefondată.

O atare soluție a

fost impusă prin admiterea doar a recursului declarat de pârâtă, astfel încât,

în rejudecare, instanța de apel putea să soluționeze pricina exclusiv în

limitele acestei casări, conform art. 315 C. proc. civ.

Prin urmare, având în

vedere limitele casării și principiului autorității de lucru judecat, Înalta

Curte va înlătura din motivarea instanței de apel, considerentele relative la

motivele de apel privind neregularitățile procedurale invocate de către

reclamantă, dispozițiile date în primul ciclu procesual devenind irevocabile la

momentul pronunțării deciziei de casare a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

decizie prin care recursul declarat de recurenta-reclamantă a fost respins.

respinge și critica privind nemotivarea deciziei atacate, întemeiată pe

dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., ca neîntemeiată. De altfel, din

dezvoltarea acestei critici, rezultă că recurenta-reclamantă este nemulțumită

de modul de interpretare a materialului probator administrat în cauză,

susținând că după casare, instanța de apel nu putea să dea o altă soluție pe

cererile accesorii prin interpretarea acelorași probe administrate în primul

ciclu procesual.

Față de modul în care

a fost formulată această critică, Înalta Curte reține că în rejudecare, față de

îndrumările instanței supreme din decizia de casare, instanța de apel putea să

pronunțe orice soluție, atât timp cât soluția de casare a vizat decizia

instanței de apel în integralitatea ei. Totodată, se reține că motivarea

deciziei de casare pe soluția pronunțată a fost raportată tocmai la faptul că

soluția inițială a instanței de apel nu a ținut cont de caracterul accesoriu al

cererilor soluționate prin prima deciziei de apel, instanța de apel lăsând

practic nesoluționat capătul de cerere principal, de a cărui soluționare

depindea soluționarea cererilor accesorii, aspect remediat după casarea cu trimitere.

Prin urmare,

analizând decizia atacată cu recurs din perspectiva motivului de nelegalitate

prevăzut de art 304 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte, reține că decizia

instanței de apel este amplu argumentată prin trimitere la materialul probator

administrat în cauză, inclusiv la cele trei expertize tehnice dispuse în

instanța de fond și de apel, motivare care a pornit de la considerentele

deciziei de casare relative la caracterul de cerere principală al capătului de

cerere privind rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare pentru vicii

ascunse, conform art 315 C. proc. civ.

Înalta Curte reține

că ultimul motivul de recurs invocat de recurenta-reclamantă pe dispozițiile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizează exclusiv modul de interpretare a probelor

existente, fiind critici de netemeinicie, ce nu pot fi încadrate în motivele de

nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Ca atare, având în vedere

caracterul de cale de atac extraordinară a recursului, aceste critici nu pot fi

analizate de instanța de recurs care poate fi învestită exclusiv cu motivele de

nelegalitate prevăzute expres de C. proc. civ.

Pentru considerentele

mai sus invocate, în baza art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge

recursul declarat, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de recurenta-reclamantă SC D.C.S. SA împotriva Deciziei nr. 55 din 17

mai 2012, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă de

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta-reclamantă

SC D.C.S. SA să plătească intimatului-pârât I.C.D.V.V Valea Călugărească suma

de 13.057,2 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședința publică, astăzi 26 martie 2013.

Procesat

de GGC - NN