ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 707/2012

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 707/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra

recursurilor de față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

După

deliberarea asupra recursului civil de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe

rolul Tribunalului Dolj la data de 5 noiembrie 2008 reclamanta SC D.C.S. SA a

chemat în judecată pe pârâtul I.C.D.V.V. Valea Călugărească pentru ca prin

hotărârea ce se va pronunța să fie obligat la plata sumei de 1.290.366,75 lei

reprezentând prejudiciul produs reclamantei ca urmare a executării

necorespunzătoare a obligației de livrare a unei cantități de vie altoită F.N.

Prin precizarea

acțiunii depusă ulterior, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la

restituirea prețului viței de vie în sumă de 53.550 lei conform facturilor

depuse la dosar și la plata daunelor interese în sumă de 1.290.336,75 lei,

reprezentând 210.366,75 lei cheltuieli de înființare și întreținere și

1.080.000 lei venit nerealizat pe trei ani, conform desfășurătorului depus la

dosar.

Prin precizarea

depusă la fila 62 dosar fond, reclamanta a solicitat și rezoluțiunea

contractului încheiat între părți pentru livrarea viței de vie.

Prin sentința

civilă nr. 171 din 17 martie 2009 Tribunalul Dolj a declinat competența de

soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova.

Pe baza

probatoriilor administrate în cauză, prin sentința civilă nr. 195 pronunțată la

data de 13 aprilie 2010, Tribunalul Prahova a respins excepția prescripției

dreptului la acțiune invocată de pârâtă și a respins acțiunea precizată, ca

neîntemeiată.

Pentru a

pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:

Față de

excepția prescripției dreptului material la acțiune, tribunalul a reținut că

prin dispozițiile art. 5 din Decretul nr. 168/1958 se instituie un termen

special de prescripție privitor la viciile ascunse ale unui lucru transmis, sau

a unei lucrări executate, de numai 6 luni, care începe să curgă conform art. ll

din același decret de la data descoperirii viciilor, însă cel mai târziu de la

împlinirea unui an de la predarea lucrului sau lucrării.

Legea specială

care reglementează raporturile comerciale dintre părți, respectiv Legea nr. 266/2002

privind producerea, prelucrarea, controlul și certificarea calității,

comercializarea semințelor și a materialului săditor, precum și înregistrarea

soiurilor de plante, instituie la art. 10 o obligație a agenților economici

înregistrați de a suporta daunele provocate beneficiarilor pentru

comercializarea de semințe necorespunzătoare.

Prin

instituirea de către legiuitor a unei astfel de obligații s-a avut în vedere

caracterul specific al unor raporturi decurgând din comercializarea

materialului săditor și împrejurările, ca cea din speța de față, în care

deficiențele pot apărea mai târziu, fiind justificată atragerea răspunderii

producătorului de material săditor pentru daunele provocate beneficiarului, în

ipoteza în care se dovedește faptul că a comercializat semințe

necorespunzătoare și ulterior termenelor de prescripție mai sus menționate.

Întrucât obligația

de răspundere vizează suportarea daunelor provocate, s-a apreciat de către

tribunal că acțiunea în răspundere contractuală promovată de reclamantă nu este

supusă termenului de prescripție special invocat, ci termenului general de 3

ani, prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958.

Constatând că

acțiunea s-a formulat înainte de împlinirea acestui termen de 3 ani, respectiv

la data de 5 noiembrie 2008, tribunalul a respins excepția prescripției

dreptului material la acțiune.

Pe fondul

cauzei, s-a reținut din materialul probator administrat în cauză, că între

părți s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare având ca obiect cantitatea

de 15.000 bucăți de viță de vie din soiul F.N., cantitate livrată de reclamantă

în două tranșe: la 5 noiembrie 2008, 8000 de bucăți și la 8 noiembrie 2008,

restul de 7000 de bucăți, pentru care pârâta a achitat prețul convenit.

Deși pârâtul a

prezentat certificatul oficial de calitate după livrarea materialului săditor,

respectiv 13 decembrie 2005, instanța a reținut ca susținerea pârâtului în

sensul că livrarea a fost făcută anterior acestei date la solicitarea expresă a

reclamantei, este plauzibilă față de împrejurarea recunoscută de reclamantă că

plantarea s-a făcut în decursul aceleiași luni, în ultima lună a toamnei.

De altfel,

expertul agrotehnic G.Vi. a confirmat că acest certificat, chiar dacă a fost

emis ulterior, menționează că aceste produse sunt realizate în conformitate cu

prevederile Legii nr. 166/2002 și Ordinului O.M.A.A.P. nr. 550/2002 (fila 75),

calitatea producției de material săditor a pârâtului fiind confirmată de

buletinul de analiză nr. 9782 din 17 noiembrie 2004 a Laboratorului de

Carantină Fitosanitară din București, Buletinele de Analiză nr. 259 și 260 din

8 octombrie 2004 ale S.C.D.Y.V. Ștefănești-Argeș, din Actul de Inspecție în câmp

din 31 octombrie 2005 întocmit de I.T.C.S.M.S. Prahova, din subordonarea

Inspecției Naționale pentru calitatea semințelor.

În același

sens, s-a făcut referire în raportul de expertiză și la alte acte de inspecție

efectuate în câmp la butașii de portaltoi din soiul K. la datele de 10

noiembrie 2005, 25 octombrie 2005 și 25 octombrie 2005, efectuate de același

organism de control al calității materialului săditor, precum și la Actele

finale întocmite pe baza controalelor în 3 etape, în intervalul 20 ianuarie 2005

- 19 ianuarie 2006, din care rezultă că vițele altoite din soiul F.N. sunt

corespunzătoare pentru a fi livrate.

Pe baza

probelor trimise de inspectorul responsabil al I.T.C.S.M.S. Prahova, I.N.C.D.B.H.

a eliberat „Raportul de încercare" nr. 347 din 12 octombrie 2005 din care

rezultă că plantația mamă de coarde altoi" din soiul F.N., nu este

afectată de viroze (fila 76 și Anexa XVIII - pct. 22 la raport).

Expertul a

exclus, față de aceste documente, posibilitatea apariției cancerului bacterian

în plantația reclamantei ca urmare a folosirii unui material săditor infectat,

întrucât în cazul apariției unor tumori canceroase la vițele din școală (ușor

vizibile, fiind adesea de o mărime între alună și nucă), inspectorul I.T.C.S.M.S.

Prahova nu mai recurgea la folosirea acelorași parteneri de altoire, din

aceleași parcele ca cele folosite în anul precedent și nu mai elibera certificatul

oficial de calitate.

Expertul a

exclus și posibilitatea infectării vițelor prin solul din pepiniere deoarece

planta premergătoare a școlii de vițe din 2005 a fost lucerna, cultivată 3-4

ani, iar această specie de plante nu este gazdă a bacteriei canceroase.

Singura

explicație a apariției bolii, potrivit concluziilor aceluiași expert este

plantarea vițelor de F.N., de către reclamantă, după ce de pe terenul din

parcelele VN 313 și VN 356, a fost defrișată o plantație viticolă de 53 ani și

cu 90 % goluri, în condiții meteorologice care favorizează tumorogeneza,

eventual după o iama geroasă (2007-2008), coroborate și cu sensibilitatea

recunoscută a vițelor de F.N.

Perioada

relativ scurtă de incubație a bacteriei (până la o lună sau până la un an) ar

fi determinat în situația în care vițele altoite ale pârâtului din 2005 se

infectau de la partenerii de altoire sau din solul pepinierei, apariția

tumorilor și în școala de vițe, ceea ce nu s-a întâmplat, prin urmare cauza

apariției tumorii 3 ani mai târziu trebuie căutată în opinia expertului, la

reclamantă.

Apreciind, față

de considerentele arătate, că nu se poate reține în sarcina pârâtului o culpă

în declanșarea bolii ce a cauzat infestarea plantației de viță de vie a

reclamantei, tribunalul a constatat că pârâtul și-a îndeplinit corespunzător

obligațiile contractuale, nefiind îndeplinite condițiile pentru rezoluțiunea

contractului de vânzare conform art. 1020, 1021 C. civ.

De asemenea,

s-a constatat că nu poate fi angajată nici răspunderea contractuală a pârâtului

pentru prejudiciul suferit de reclamantă conform art. 10 din Legea nr. 266/2002

și art. 969 și urm., art. 1352 și urm. C. civ., aplicabile situației de fapt

prezentate în acțiune.

Prin urmare,

tribunalul a respins acțiunea precizată a reclamantei ca neîntemeiată.

Împotriva

sentinței primei instanțe a declarat apel reclamanta, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

La data de 27

octombrie 2010, intimatul pârât I.C.D.W. Valea Călugărească a formulat

întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.

Analizând

sentința prin prisma criticilor formulate, a probelor administrate și a actelor

normative ce au incidență în cauză, Curtea de Apel a reținut următoarele:

Părțile au

încheiat un contract de vânzare-cumpărare având ca obiect cantitatea de 15.000

bucăți de viță de vie din soiul F.N., cantitate livrată de reclamantă în două

tranșe la 5 noiembrie 2008, 8000 de bucăți și la 8 noiembrie 2008, restul de

7000 de bucăți, pentru care pârâta a achitat prețul convenit.

Pentru livrarea

celor 15000 de vițe altoite din soiul F.N. I.T.C.S.M.S. Prahova a emis

Certificatul oficial de calitate, și anume pașaport Fitosanitar din 13

decembrie 2005, în care, la punctul 6 și 7 din Certificat, se arată că soiul F.N.

altoit atât pe portaltoiul K., cât și pe portaltoiul Teleki 8B, a fost

certificat în conformitate cu prevederile Legii nr. 266/2002, fiind controlat

și certificat conform cu regulile și normele tehnice prevăzute în ordinul M.A.P.D.R.

nr. 550/2002, constatându-se că satisface prevederile acestor norme, inclusiv

ambalarea și etichetarea. El s-a întocmit normal și corect după recoltarea

întregii producții de vițe altoite de la I.C.D.W. Valea Călugărească.

Faptul că acest

act este emis la circa o lună de la expedierea celor două cantități de vițe

altoite din soiul F.N. și anume 8000 de bucăți în data de 5 noiembrie 2005 și

7000 bucăți în data de 8 noiembrie 2005, este în culpa ambilor parteneri, atât

a beneficiarului cât și a furnizorului, care au acceptat atunci ca livrările să

se facă fără acte oficiale. Numai o dată cu trimiterea Certificatului oficial

de calitate nr. 9 din 13 decembrie 2005, ambele părți au intrat în legalitate,

materialul săditor livrat fiind corespunzător atât categoriei biologice

„certificat", cât și al stării lor fitosanitare.

S-a reținut că

ambele părți ale cauzei de fața și-au asumat întreaga răspundere privind

livrarea materialului săditor înaintea eliberării Certificatului oficial de

calitate, care în mod normal se eliberează după scoaterea întregii școli de viță

pentru întreaga cantitate de vițe altoite certificate ce rezultă din școala de

vițe.

În raportul de

expertiză efectuat în apel, expertul a reținut că, potrivit literaturii

științifice de specialitate, precum și a rezumatului științific asupra

cancerului bacterian al viței (Agrobacterium vitis), apariția bolii în

plantație este posibilă și după 4 ani, dat fiind faptul că infestarea cu

patogenul respectiv s-a putut face de la altoiul de F.N. găsit la data

expertizei în procent de doar 5%. Este adevărat că procentul de vițe cu cancer

a fost mic, dar a evoluat exploziv numai atunci când condițiile climatice au

permis, și anume iarna 2007-2008, cu amplitudini ale temperaturii de la -15° la

+ 17° C

Este real că

incubația bolii durează frecvent câteva săptămâni până la câteva luni, dar

incubația în sine nu înseamnă și apariția atacului. Crearea condițiilor

climatice optime s-a realizat atunci când temperaturile pozitive maxime

absolute din ianuarie 2008 au forțat mișcarea sevei în plantă, iar cele minime

absolute au dus la crăparea lemnului și evoluția rapidă și explozivă a

bacteriei Agrobacterium vitis.

Conform celor

descrise la capitolul bibliografie de specialitate, soiul F.N., soi vechi

românesc, face parte din categoria vitis vinifera cu mare sensibilitate la

atacul cancerului bacterian al viței de vie.

S-a reținut că,

potrivit literaturii de specialitate, dar și din practica viticolă, în mod

obișnuit vița de vie se plantează primăvara, mai rar toamna, dar sunt și cazuri

speciale când se plantează vara. Din cele două perioade de toamnă și de

primăvară cea mai avantajoasă este prima, întrucât până în primăvara anului

viitor este suficient timp pentru cicatrizarea rănilor prilejuite de fasonarea

vițelor și a realizări contact intim între rădăcini și particulele de sol, ceea

ce duce, în final la intrarea mai devreme în vegetație. Metoda de plantare

toamna se impune în podgoriile cu climat secetos. Cu toate acestea, datorită

recoltării cu întârziere a vițelor altoite din școală, plantarea de toamnă este

încă puțin practicată.

Plantarea de

primăvară efectuată corect și la timp, în lunile martie și aprilie, conduce la

rezultate aproape la fel de bune ca și cea de toamnă.

Pe solurile

reci, cu exces de umiditate, plantarea se execută chiar mai târziu, în luna

mai, după ce nivelul umidității în exces a scăzut sub adâncimea de plantare.

SC D.C.S. SRL a

adoptat în noiembrie 2005 plantarea de toamna pentru cele 3,0 ha cu soiul F.N.,

perioadă de plantare la fel de bună ca și cea de primăvară.

În mod normal,

infecția cu Agrobacterium vitis se produce prin răni ocazionate de diferite

lucrări agrofitotehnice sau produse de diferite insecte (nematozi, viermi albi,

vieri sârmă etc), fiind un parazit de rană proaspătă.

Lucrările de

întreținere în plantație, precum tăierile în uscat, rănile de la utilajele de

lucrare a solului, creează porți de intrare a bacteriei în plantația deja

înființată.

S-a reținut că

cel mai important aspect se realizează la altoitul viței când cei doi

parteneri, portaltoi și altoi, prin călușarea și concreșterea comună pot

transmite de la unul la altul cancerul viței de vie, dacă unul dintre aceștia

este infestat cu Agrobacterium vitis.

Motivul pentru

care boala nu s-a manifestat în plantație timp de 3 ani, în condițiile în care

materialul săditor livrat din soiul F.N. se presupune că a fost infestat, mai

ales că în momentul constatării bolii, aceasta era răspândită în masă, se

datorează de fapt și de drept realizării condițiilor climatice optime de

apariție a cancerului bacterian.

A mai arătat

expertul că bacteriile pătrund în plante prin răni, care sunt esențiale în

procesul de tumorogeneza. Manifestarea atacului de cancer bacterian,

transformarea celulelor normale ale plantei în celule tumorale depinde de

condiționarea stării fiziologice a celulelor plantei.

Sucul de rană

conține substanțe care participă activ la inducția tumorală. Așa se face că,

după altoirea butașilor portaltoi cu altoaie infestate cu cancer, dezvoltarea

simptomelor bolii poate fi amânată cu circa 3-4 ani.

Condițiile

climatice deosebite din iarna lui 2007-2008, au fost cauza exploziei atacului

de cancer de pe cele 3,0 ha de F.N.

În urma

studiului actelor dosarului și a condițiilor de la fața locului, expertul a

arătat că I.C.D.W. Valea Călugărească, furnizorul de material săditor viticol

din soiul F.N. a respectat reglementările Ordinului M.A.P.D.R. 550/2002,

privind etapele tehnologice necesare producerii acesteia și a livrat

reclamantei SC D.C.S. vițe altoite aparent sănătoase, dar cu viciu ascuns la

atac de cancer bacterian. Această concluzie se bazează pe faptul că, la data

expertizei, în plantația furnizoare de coarde altoi s-a depistat un mic atac de

0,5 % de cancer bacterian.

Potrivit art. 10

din Legea nr. 266/2002 privind producerea, prelucrarea, controlul și

certificarea calității, comercializarea semințelor și a materialului săditor,

precum și testarea și înregistrarea soiurilor de plante, operatorii economici

înregistrați pentru producerea, prelucrarea și/sau comercializarea semințelor

răspund pentru calitatea și identitatea acestora și vor suporta daunele

provocate beneficiarilor pentru comercializarea de semințe necorespunzătoare,

conform legislației în vigoare. Conform primei anexe la acest act normativ,

sămânță înseamnă orice material de reproducere sau plantare: semințe, fructe, material

săditor produs prin orice metode de înmulțire, destinat multiplicării ori

pentru producția de consum alimentar sau industrial. Materialul săditor

înseamnă materialul de înmulțire și plantare compus din: plante, părți ale

plantei, inclusiv portaltoii, destinate înmulțirii și producției de plante

destinate plantării.

Executarea prin

echivalent a obligației reprezintă răspunderea civilă contractuală. Aceasta nu

poate fi angajată decât dacă debitorul a fost pus în întârziere și condițiile

răspunderii civile contractuale sunt îndeplinite. Conform art. 1081 C. civ.,

daunele nu sunt debite decât atunci când debitorul este în întârziere de a

îndeplini obligația sa. Punerea în întârziere se realizează prin notificare sau

prin cererea de chemare în judecată (art. 1079 C. civ.). Această condiție este

îndeplinită în prezenta cauză.

Curtea de Apel

a reținut că, în cazul răspunderii contractuale, fapta ilicită constă în

încălcarea obligațiilor contractuale de către debitor; contractul este legea

părților (art. 969 C. civ.) și încălcarea lui de către debitor reprezintă

încălcarea legii. Prejudiciul și legătura de cauzalitate trebuie dovedite de

către creditor. Vinovăția în cazul răspunderii contractuale este presupusă până

la proba unei cauze străine de debitor care nu-i poate fi imputată.

Instanța de

apel a constatat că, din probele administrate a rezultat îndeplinirea

condițiilor răspunderii civile contractuale.

S-a mai reținut

că, potrivit dispozițiilor art. 1352 C. civ., în dreptul civil, cumpărătorul

garantează numai contra viciilor ascunse și care au un caracter grav (fac bunul

impropriu utilizării conform destinației sale). Vânzătorul comercial garantează

însă nu numai pentru viciile ascunse, ci și pentru viciile aparente (art. 70 C.

com.). Viciile aparente sau cele ascunse reprezintă o cauză de rezoluțiune sau

de reziliere totală sau parțială a contractului (adio mfaibitoria; adio

estimttoria). În acest caz se cere restituirea prețului sau a unei părți din

preț, cu eventuale despăgubiri.

Pentru aceste

considerente Curtea de Apel Ploiești, prin Decizia nr. 40 din 6 aprilie 2011, a

admis apelul, a schimbat în tot sentința apelată în sensul că a admis în parte

acțiunea și a obligat pârâta la plata sumei de 210.366,75 lei către reclamantă

reprezentând contravaloare portaltoi, cheltuieli de plantare și întreținere.

S-a constatat

că prețul rezultă din facturile fiscale depuse la dosar, iar cheltuielile de

plantare și întreținere rezultă din actele contabile depuse de reclamantă.

Efectuarea cheltuielilor rezultă indubitabil din faptul că atacul cancerului

bacterian s-a produs asupra viței la câțiva ani de la plantare.

Curtea de Apel

a respins capătul de cerere privind acordarea beneficiului nerealizat având în

vedere faptul că societatea reclamantă nu a dovedit prin probatorii certe că ar

fi putut realiza sumele solicitate.

În baza art. 274

C. proc. civ., a obligat intimata pârâtă la plata sumei de 21.641 lei către

apelanta reclamantă cu titlu de cheltuieli de judecată (fond și apel),

reprezentând taxă timbru și onorariu experți.

Împotriva

acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs intimata I.C.D.V.V. și

reclamanta SC D.C.S. SA.

Recurenta

intimată a arătat că hotărârea este afectată de nulitățile prevăzute de

dispozițiile art. 304 pct. 5 și pct. 9 C. proc. civ.

În ceea ce

privește nulitatea prevăzută de art. 304 pct. 5 din actul normativ menționat,

recurenta a arătat că potrivit acestui text de lege este supusă casării

hotărârea prin care au fost încălcate formele de procedură prevăzute sub sancțiunea

nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

Potrivit

dispozițiilor art. 129 C. proc. civ. judecătorul, în tot cursul procesului,

trebuie să manifeste un rol activ, în limitele prevăzute de lege, să stăruie

prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală privind aflarea

adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a

legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.

Recurenta a

apreciat că, în prezenta speță, probele administrate sunt contradictorii, ceea

ce conduce la concluzia că situația dedusă judecății nu a fost lămurită pe

deplin, instanța nestăruind pentru aflarea adevărului.

Recurenta a

arătat că nu este de acord cu concluziile expertizei întocmite de expertul F.I.

deoarece acestea conțin o serie de argumente subiective precum și multe

inadvertențe și a prezentat în concret criticile raportului de expertiză.

De aceea, a

considerat că situația nu este pe deplin lămurită, ceea ce impunea efectuarea

unei noi expertize de specialitate. Cu toate acestea, instanța de apel s-a

raliat opiniei expertului F.I., fără a reține faptul că aceasta conține erori

și că alți doi specialiști au susținut o opinie contrară.

Existența

acestor contradicții conduc, în opinia recurentei, la concluzia că instanța de

apel a încălcat dispozițiile art. 129 C. proc. civ., ceea ce atrage incidența

nulității prevăzută de dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

În ceea ce

privește nulitatea prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a

învederat, în esență, următoarele:

Instanța de

apel a încălcat atât dispozițiile art. 1020 și următoarele C. civ. care

reglementează rezoluțiunea, cât și pe cele ale art. 1355 și următoarele C. civ.

care reglementează efectele și întinderea răspunderii vânzătorului pentru vicii

ascunse inclusiv în cazul raporturilor juridice comerciale.

Astfel,

instanța de apel nu a dispus rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare, ci

numai obligarea pârâtei la plata sumei de 210.366,75 lei reprezentând

contravaloarea vițelor altoite, cât și cheltuielile de înființare și

întreținere.

După cum

rezultă din dispozițiile C. civ., dar și din doctrină și practica judiciară,

dacă sunt întrunite cerințele pentru a opera răspunderea vânzătorului pentru

vicii, cumpărătorul are facultatea de a cere fie rezoluțiunea vânzării (acțiune

redhibitorie), fie reducerea proporțională a prețului (acțiune estimatorie),

fie remedierea viciilor (dacă este posibil).

Prin cererea de

chemare în judecată completată, societatea reclamantă a solicitat rezoluțiunea

convenției, restituirea prețului și obligarea pârâtei la plata de daune

interese.

Cu toate

acestea, instanța de apel a respins capătul de cerere privind rezoluțiunea și,

deși a menținut contractul de vânzare-cumpărare dintre părțile în litigiu, a

dispus obligarea institutului la restituirea prețului și a cheltuielilor de

înființare și întreținere a culturii. În opinia recurentei, restituirea

prețului și a cheltuielilor reprezintă o cerere cu caracter accesoriu, care

depinde de admiterea cererii de rezoluțiune a contractului, astfel încât

obligarea institutului la plata sumei de 210.366,75 lei nu are nicio bază

legală.

În al doilea

rând, s-a arătat că instanța a încălcat dispozițiile art. 1352 și următoarele C.

civ. care reglementează obligația de garanție a vânzătorului pentru viciile

ascunse ale lucrului vândut. S-a apreciat de către recurentă că viciile sunt

ulterioare încheierii contractului de vânzare-cumpărare, întrucât recurenta a

dovedit calitatea bunurilor vândute prin actele depuse la dosar, ceea ce exclude

antrenarea răspunderii pârâtei pentru vicii ascunse.

Produsele

vândute erau conforme cu prevederile Legii nr. 166/2002 și ale Ordinului O.M.A.A.P.

nr. 550/2002, iar concluziile expertului F. nu pot fi avute în vedere, acestea

nefiind fundamentate.

În al treilea

rând, s-a arătat că instanța de apel a interpretat și aplicat eronat

dispozițiile art. 1358 alin. (2) C. civ. potrivit cărora, dacă lucrul afectat

de viciu a pierit fortuit sau datorită culpei cumpărătorului, vânzătorul nu

răspunde pentru vicii.

Întrucât

apariția maladiei se datorează nu doar condițiilor climaterice, ci și culpei

cumpărătorului care nu a cultivat anterior graminee sau lucerna pentru

asolamentul terenului, aceste împrejurări, în opinia recurentei, conduc la

excluderea răspunderii institutului pentru vicii.

Chiar dacă s-ar

aprecia că materialul săditor ar fi fost afectat de bacteria canceroasă,

recurenta a arătat că instanța de apel a interpretat și aplicat eronat

dispozițiile arc. 1357 C. civ. potrivit cărora, dacă vânzătorul nu cunoaște

viciul lucrului, poate fi obligat doar la restituirea prețului și a

cheltuielilor vânzării. Doar în cazul relei-credințe se poate pune problema

acordării de daune întrucât se presupune că actul este afectat de doi.

Recurenta a

învederat că, dacă instanța aprecia că au existat vicii ascunse la momentul

vânzării, putea să oblige pârâta doar la restituirea sumei de bani ce

reprezenta prețul materialului săditor și a altor cheltuieli legate de vânzare,

dacă acestea există. In acest conext, s-a apreciat că soluția la care s-a oprit

instanța de apel este rezultatul interpretării și aplicării eronate a

dispozițiilor legale arătate.

În consecință,

recurenta a solicitat, în principal, casarea hotărârii recurate și trimiterea

cauzei la instanța de apel pentru rejudecare. În subsidiar, s-a solicitat

admiterea recursului și modificarea în parte a deciziei recurate în sensul

respingerii acțiunii completate, cu cheltuieli de judecată.

Recursul este

scutit de timbraj conform art. 6 pct. 9 alin. (7) din Legea nr. 72/201 lpentru

modificarea și completarea Legii nr. 45/2009.

Prin motivele

de recurs invocate de recurenta reclamantă, s-a solicitat modificarea deciziei

recurate în parte în sensul de a se dispune admiterea în totalitate a acțiunii,

obligarea pârâtei la plata întregii sume pretinse de 1.290.366,75 RON din care

210.366,75 RON cheltuieli de înființare și îngrijire a culturii de vită de vie

din soiul F.N. cu viță furnizată de pârâta și 1.080.000 RON reprezentând

beneficiul nerealizat.

S-a arătat că,

în desfășurătorul anexat acțiunii, reclamanta a indicat în ce constau

cheltuielile efectuate pentru întreținerea plantației timp de 3 ani, perioadă

după care plantația ar fi trebuit să intre pe rod și să producă circa 8000 de

kg. struguri la hectar, ceea ce corespunde unui profit de 360.000 RON pe an.

Având în vedere

faptul că pârâta a furnizat viță bolnavă de Agrobacterium, care a distrus

cultura după trei ani, reclamanta a fost nevoită să desființeze această cultură

chiar în anul când urma să intre pe rod, fiind este evident că societatea

reclamantă a fost obligată să înființeze o nouă cultură și să aștepte alți 3

ani pentru ca aceasta din urmă să intre pe rod.

În aceste

condiții societatea reclamantă a fost privată de producția pe care putea și

trebuia să o obțină pe o perioadă de 3 ani, ceea ce corespunde unui profit

nerealizat total de 1.080.000 RON (360.000 RON/an).

Recurenta -

reclamantă a arătat modalitatea de calcul a profitului nerealizat, pe baza unor

indicatori de notorietate, necontestați de partea adversă, respectiv producția

de struguri la hectar, randamentul de vin la hectar, profitul brut, prețul

mediu al sticlei de vin de 750 ml.

În pofida

acestei explicitări detaliate, necontestate de partea adversă prin apărările

formulate și în pofida faptului că instanța de apel a reținut temeinicia

acțiunii, aceeași instanță a respins cererea în privința beneficiului

nerealizat cu motivarea că acesta nu ar fi fost dovedit prin probatorii certe.

S-a apreciat de

către recurenta reclamantă că această motivare este nelegală și încalcă

principiul reparării integrale a prejudiciului.

Având în vedere

faptul că pârâții nu au contestat modalitatea de calcul a beneficiului

nerealizat, s-a arătat că, dacă instanța s-a considerat nelămurită, aceasta, în

virtutea rolului activ trebuia să pună în discuție efectuarea unor probatorii

sub acest aspect și nici un caz nu putea dispune direct prin hotărâre

respingerea pretențiilor reclamantei ca nefiind dovedite prin probatorii certe.

Recursul a fost

legal timbrat.

În drept s-au

invocat prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Analizând

actele și lucrările dosarului sub aspectul motivelor de recurs invocate, Înalta

Curte reține următoarele:

În ceea ce

privește recursul formulat de recurenta reclamantă, Înalta Curte constată că

instanța de apel a respins capătul de cerere privind acordarea beneficiului

nerealizat întrucât societatea reclamantă nu a dovedit prin probatorii certe că

ar fi putut realiza sumele solicitate.

Întrucât în

recurs se critică, de fapt, modul de apreciere a probelor, se constată că o

asemenea critică nu poate fi primită deoarece reaprecierea, în recurs, a

probelor administrate nu mai este posibilă odată cu abrogarea, prin O.U.G. nr. 138/2000,

a punctului 11 din art. 304 C. proc. civ. și cu înlăturarea motivului de recurs

prevăzut de punctul 10 al aceluiași text de lege prin Legea nr. 219/2005.

Critica

referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 129 C. proc. civ., care consacră

rolul activ al judecătorului, este, de asemenea, apreciată ca neîntemeiată

întrucât acest principiu nu poate conduce la concluzia că sarcina probei revine

instanței de judecată și că judecătorul se substituie părților în exercitarea

propriilor obligații, de administrare a probelor necesare pentru dovedirea

pretențiilor deduse judecății.

Față de considerentele

expuse mai sus, constatând că nu subzistă niciuna dintre criticile formulate de

recurenta reclamantă, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va respinge

ca nefondat recursul declarat de către aceasta.

Analizând

cererea de recurs formulată de recurenta pârâtă, se constată că aceasta a

invocat incidența în cauză a motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5

și 9 C. proc. civ.

Cu privire la

incidența dispozițiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că

acest motiv de recurs poate fi invocat pentru orice neregularități procedurale

săvârșite de instanță, altele decât cele prevăzute de art. 304 pct. 1-4 și

pentru nesocotirea unor principii ale procesului civil care nu sunt sancționate

prin celelalte motive de recurs.

În concret,

recurenta critică decizia pentru lipsa rolului activ al judecătorului care ar

fi trebuit să ordone refacerea expertizei de către trei experți, având în

vedere faptul că în cauza dedusă judecății și-au spus părerea trei specialiști,

iar opiniile acestora nu sunt concordante.

Având în vedere

faptul că procesul civil este un proces al intereselor private, rolul activ al

judecătorului trebuie exercitat în limitele principiului disponibilității și nu

poate constitui un temei al substituirii instanței în poziția părților și a

apărării intereselor acestora.

Examinând, din

acest punct de vedere, actele dosarului aflat pe rolul Curții de Apel Ploiești,

Înalta Curte constată că instanța de apel, prin încheierea de ședință din 27

octombrie 2010, apreciind că deficiențele procedurale, care au creat și un

dezechilibru în privința principiului egalității armelor, impun admiterea

cererii de completare a probatoriilor, a admis în apel administrarea probelor

cu înscrisuri și expertiză tehnică de specialitate în domeniul viticol, în

temeiul art. 295 alin. (2) C. proc. civ.

Împrejurarea

că, în apel, nu a fost admisă cererea apelantei -pârâte de administrare a unei

contraexpertize efectuată de trei experți nu are semnificația unei încălcări a

rolului activ al instanței întrucât instanța de judecată este cea care

apreciază asupra pertinenței, utilității și concludentei probelor solicitate.

În ceea ce

privește modul de apreciere a probelor de către Curtea de Apel Ploiești, acesta

nu se circumscrie modalităților în care se poate manifesta rolul activ al

judecătorului și nu constituie un motiv de nelegalitate, ci de netemeinicie a

hotărârii, care nu poate fi examinat de instanța de recurs.

Motivul de

recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 este apreciat de Înalta Curte,

însă, ca întemeiat.

Examinând

decizia recurată prin prisma criticilor de nelegalitate invocate se constată că

prin aceasta, deși a fost admis apelul, schimbată hotărârea primei instanțe în

tot și admisă acțiunea în parte, Curtea de Apel s-a pronunțat numai asupra

cererilor referitoare la despăgubiri, nesoluționând capătul de cerere privind

rezoluțiunea vânzării.

În consecință,

sub acest aspect, se apreciază că au fost încălcate dispozițiile art. 129 alin.

(6) C. proc. civ. care obligă judecătorii, în temeiul principiului rolului

activ, să hotărască numai asupra obiectului cererii deduse judecății,

respectând astfel principiul fundamental al disponibilității procesului civil.

Față de

specificul acțiunilor redhibitorii, acțiunea precizată de reclamantă, privită

ca întreg, trebuia soluționată ca atare.

Astfel, conform

doctrinei și jurisprudenței, rezoluțiunea contractului de vânzare - cumpărare

pentru vicii ascunse intervine în situația în care cumpărătorul, ulterior

încheierii contractului și predării bunurilor ce fac obiectul contractului,

constată că acestea sunt afectate de vicii ascunse, și, din această cauză, ele

nu pot fi întrebuințate conform destinației lor, sau, întrebuințarea lor e

astfel micșorată încât dacă ar fi cunoscut viciile bunurilor nu le-ar fi cumpărat

sau nu ar fi dat prețul cerut. In această situație, cumpărătorul are dreptul de

a solicita instanței rezoluțiunea contractului și acordarea de despăgubiri

printr-o acțiune redhibitorie.

În consecință,

soluția instanței în ceea ce privește despăgubirile acordate pentru vicii apare

ca nesusținută în condițiile în care nu s-a soluționat și capătul de cerere

privind rezoluțiunea vânzării și face imposibilă aprecierea de către instanța

de control judiciar a justeții soluției adoptate în apel.

În ceea ce privește

critica recurentei referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 1352 și

următoarele C. civ. care reglementează obligația de garanție a vânzătorului

pentru viciile ascunse ale lucrului vândut, se apreciază de către Înalta Curte

că instanța de apel are libertatea de a aprecia probele administrate, în sensul

de a reține că viciile sunt concomitente sau ulterioare încheierii contractului

de vânzare-cumpărare, în baza probelor administrate, astfel că încălcarea

invocată nu poate fi reținută.

Aceleași argumente

determină și respingerea criticilor referitoare la interpretarea și aplicarea

eronată dispozițiile art. 1358 alin. (2) C. civ.

Se va reține,

însă, că în considerentele deciziei nu există aprecieri ale instanței de apel

asupra aplicării dispozițiilor art. 1356 și 1357 C. civ., respectiv asupra

întinderii despăgubirilor datorate pentru viciile lucrului raportat la buna sau

la reaua credință a vânzătorului, aprecieri obligatorii în materia răspunderii

pentru vicii.

Prin urmare, se

constată că, pe de-o parte au fost încălcate dispozițiile art. 129 alin. (6) C.

proc. civ., au fost ignorate prevederile art. 1356 și 1357 C. civ., iar, pe de

altă parte, hotărârea nu a fost motivată în privința tuturor capetelor de

cerere formulate de reclamantă.

În consecință,

întrucât nemotivarea hotărârii face imposibilă exercitarea controlului judiciar

și echivalează cu necercetarea fondului cauzei, Înalta Curte, în baza art. 312 alin.

(5) raportat la art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., va casa hotărârea atacată

și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe în limita criticilor

apreciate ca fiind întemeiate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamanta SC D.C.S. SA București împotriva Deciziei nr. 40 din 6

aprilie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Admite recursul

declarat de pârâtul I.C.D.V.V. Valea Călugărească.

Casează Decizia

nr. 40 din 6 aprilie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal și trimite cauza spre

rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 15 februarie 2012.