ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 707/2012

Asupra recursurilor de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: După deliberarea asupra recursului civil de față, reține următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj la data de 5 noiembrie 2008 reclamanta SC D.C.S. SA a chemat în judecată pe pârâtul I.C.D.V.V. Valea Călugărească pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat la plata sumei de 1.290.366,75 lei reprezentând prejudiciul produs reclamantei ca urmare a executării necorespunzătoare a obligației de livrare a unei cantități de vie altoită F.N. Prin precizarea acțiunii depusă ulterior, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la restituirea prețului viței de vie în sumă de 53.550 lei conform facturilor depuse la dosar și la plata daunelor interese în sumă de 1.290.336,75 lei, reprezentând 210.366,75 lei cheltuieli de înființare și întreținere și 1.080.000 lei venit nerealizat pe trei ani, conform desfășurătorului depus la dosar.

Prin precizarea depusă la fila 62 dosar fond, reclamanta a solicitat și rezoluțiunea contractului încheiat între părți pentru livrarea viței de vie. Prin sentința civilă nr. 171 din 17 martie 2009 Tribunalul Dolj a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova. Pe baza probatoriilor administrate în cauză, prin sentința civilă nr. 195 pronunțată la data de 13 aprilie 2010, Tribunalul Prahova a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă și a respins acțiunea precizată, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele: Față de excepția prescripției dreptului material la acțiune, tribunalul a reținut că prin dispozițiile art. 5 din Decretul nr. 168/1958 se instituie un termen special de prescripție privitor la viciile ascunse ale unui lucru transmis, sau a unei lucrări executate, de numai 6 luni, care începe să curgă conform art. ll din același decret de la data descoperirii viciilor, însă cel mai târziu de la împlinirea unui an de la predarea lucrului sau lucrării. Legea specială care reglementează raporturile comerciale dintre părți, respectiv Legea nr. 266/2002 privind producerea, prelucrarea, controlul și certificarea calității, comercializarea semințelor și a materialului săditor, precum și înregistrarea soiurilor de plante, instituie la art. 10 o obligație a agenților economici înregistrați de a suporta daunele provocate beneficiarilor pentru comercializarea de semințe necorespunzătoare.

Prin instituirea de către legiuitor a unei astfel de obligații s-a avut în vedere caracterul specific al unor raporturi decurgând din comercializarea materialului săditor și împrejurările, ca cea din speța de față, în care deficiențele pot apărea mai târziu, fiind justificată atragerea răspunderii producătorului de material săditor pentru daunele provocate beneficiarului, în ipoteza în care se dovedește faptul că a comercializat semințe necorespunzătoare și ulterior termenelor de prescripție mai sus menționate. Întrucât obligația de răspundere vizează suportarea daunelor provocate, s-a apreciat de către tribunal că acțiunea în răspundere contractuală promovată de reclamantă nu este supusă termenului de prescripție special invocat, ci termenului general de 3 ani, prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958.

Constatând că acțiunea s-a formulat înainte de împlinirea acestui termen de 3 ani, respectiv la data de 5 noiembrie 2008, tribunalul a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune. Pe fondul cauzei, s-a reținut din materialul probator administrat în cauză, că între părți s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare având ca obiect cantitatea de 15.000 bucăți de viță de vie din soiul F.N., cantitate livrată de reclamantă în două tranșe: la 5 noiembrie 2008, 8000 de bucăți și la 8 noiembrie 2008, restul de 7000 de bucăți, pentru care pârâta a achitat prețul convenit.

Deși pârâtul a prezentat certificatul oficial de calitate după livrarea materialului săditor, respectiv 13 decembrie 2005, instanța a reținut ca susținerea pârâtului în sensul că livrarea a fost făcută anterior acestei date la solicitarea expresă a reclamantei, este plauzibilă față de împrejurarea recunoscută de reclamantă că plantarea s-a făcut în decursul aceleiași luni, în ultima lună a toamnei. De altfel, expertul agrotehnic G.Vi. a confirmat că acest certificat, chiar dacă a fost emis ulterior, menționează că aceste produse sunt realizate în conformitate cu prevederile Legii nr. 166/2002 și Ordinului O.M.A.A.P. nr. 550/2002 (fila 75), calitatea producției de material săditor a pârâtului fiind confirmată de buletinul de analiză nr. 9782 din 17 noiembrie 2004 a Laboratorului de Carantină Fitosanitară din București, Buletinele de Analiză nr. 259 și 260 din 8 octombrie 2004 ale S.C.D.Y.V.

Ștefănești-Argeș, din Actul de Inspecție în câmp din 31 octombrie 2005 întocmit de I.T.C.S.M.S. Prahova, din subordonarea Inspecției Naționale pentru calitatea semințelor. În același sens, s-a făcut referire în raportul de expertiză și la alte acte de inspecție efectuate în câmp la butașii de portaltoi din soiul K. la datele de 10 noiembrie 2005, 25 octombrie 2005 și 25 octombrie 2005, efectuate de același organism de control al calității materialului săditor, precum și la Actele finale întocmite pe baza controalelor în 3 etape, în intervalul 20 ianuarie 2005 - 19 ianuarie 2006, din care rezultă că vițele altoite din soiul F.N. sunt corespunzătoare pentru a fi livrate. Pe baza probelor trimise de inspectorul responsabil al I.T.C.S.M.S.

Prahova, I.N.C.D.B.H. a eliberat „Raportul de încercare" nr. 347 din 12 octombrie 2005 din care rezultă că plantația mamă de coarde altoi" din soiul F.N., nu este afectată de viroze (fila 76 și Anexa XVIII - pct. 22 la raport). Expertul a exclus, față de aceste documente, posibilitatea apariției cancerului bacterian în plantația reclamantei ca urmare a folosirii unui material săditor infectat, întrucât în cazul apariției unor tumori canceroase la vițele din școală (ușor vizibile, fiind adesea de o mărime între alună și nucă), inspectorul I.T.C.S.M.S. Prahova nu mai recurgea la folosirea acelorași parteneri de altoire, din aceleași parcele ca cele folosite în anul precedent și nu mai elibera certificatul oficial de calitate.

Expertul a exclus și posibilitatea infectării vițelor prin solul din pepiniere deoarece planta premergătoare a școlii de vițe din 2005 a fost lucerna, cultivată 3-4 ani, iar această specie de plante nu este gazdă a bacteriei canceroase. Singura explicație a apariției bolii, potrivit concluziilor aceluiași expert este plantarea vițelor de F.N., de către reclamantă, după ce de pe terenul din parcelele VN 313 și VN 356, a fost defrișată o plantație viticolă de 53 ani și cu 90 % goluri, în condiții meteorologice care favorizează tumorogeneza, eventual după o iama geroasă (2007-2008), coroborate și cu sensibilitatea recunoscută a vițelor de F.N.

Perioada relativ scurtă de incubație a bacteriei (până la o lună sau până la un an) ar fi determinat în situația în care vițele altoite ale pârâtului din 2005 se infectau de la partenerii de altoire sau din solul pepinierei, apariția tumorilor și în școala de vițe, ceea ce nu s-a întâmplat, prin urmare cauza apariției tumorii 3 ani mai târziu trebuie căutată în opinia expertului, la reclamantă. Apreciind, față de considerentele arătate, că nu se poate reține în sarcina pârâtului o culpă în declanșarea bolii ce a cauzat infestarea plantației de viță de vie a reclamantei, tribunalul a constatat că pârâtul și-a îndeplinit corespunzător obligațiile contractuale, nefiind îndeplinite condițiile pentru rezoluțiunea contractului de vânzare conform art. 1020, 1021 C. civ.

De asemenea, s-a constatat că nu poate fi angajată nici răspunderea contractuală a pârâtului pentru prejudiciul suferit de reclamantă conform art. 10 din Legea nr. 266/2002 și art. 969 și urm., art. 1352 și urm. C. civ., aplicabile situației de fapt prezentate în acțiune. Prin urmare, tribunalul a respins acțiunea precizată a reclamantei ca neîntemeiată. Împotriva sentinței primei instanțe a declarat apel reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. La data de 27 octombrie 2010, intimatul pârât I.C.D.W. Valea Călugărească a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.

Analizând sentința prin prisma criticilor formulate, a probelor administrate și a actelor normative ce au incidență în cauză, Curtea de Apel a reținut următoarele: Părțile au încheiat un contract de vânzare-cumpărare având ca obiect cantitatea de 15.000 bucăți de viță de vie din soiul F.N., cantitate livrată de reclamantă în două tranșe la 5 noiembrie 2008, 8000 de bucăți și la 8 noiembrie 2008, restul de 7000 de bucăți, pentru care pârâta a achitat prețul convenit. Pentru livrarea celor 15000 de vițe altoite din soiul F.N. I.T.C.S.M.S. Prahova a emis Certificatul oficial de calitate, și anume pașaport Fitosanitar din 13 decembrie 2005, în care, la punctul 6 și 7 din Certificat, se arată că soiul F.N.

altoit atât pe portaltoiul K., cât și pe portaltoiul Teleki 8B, a fost certificat în conformitate cu prevederile Legii nr. 266/2002, fiind controlat și certificat conform cu regulile și normele tehnice prevăzute în ordinul M.A.P.D.R. nr. 550/2002, constatându-se că satisface prevederile acestor norme, inclusiv ambalarea și etichetarea. El s-a întocmit normal și corect după recoltarea întregii producții de vițe altoite de la I.C.D.W. Valea Călugărească. Faptul că acest act este emis la circa o lună de la expedierea celor două cantități de vițe altoite din soiul F.N. și anume 8000 de bucăți în data de 5 noiembrie 2005 și 7000 bucăți în data de 8 noiembrie 2005, este în culpa ambilor parteneri, atât a beneficiarului cât și a furnizorului, care au acceptat atunci ca livrările să se facă fără acte oficiale.

Numai o dată cu trimiterea Certificatului oficial de calitate nr. 9 din 13 decembrie 2005, ambele părți au intrat în legalitate, materialul săditor livrat fiind corespunzător atât categoriei biologice „certificat", cât și al stării lor fitosanitare. S-a reținut că ambele părți ale cauzei de fața și-au asumat întreaga răspundere privind livrarea materialului săditor înaintea eliberării Certificatului oficial de calitate, care în mod normal se eliberează după scoaterea întregii școli de viță pentru întreaga cantitate de vițe altoite certificate ce rezultă din școala de vițe. În raportul de expertiză efectuat în apel, expertul a reținut că, potrivit literaturii științifice de specialitate, precum și a rezumatului științific asupra cancerului bacterian al viței (Agrobacterium vitis), apariția bolii în plantație este posibilă și după 4 ani, dat fiind faptul că infestarea cu patogenul respectiv s-a putut face de la altoiul de F.N.

găsit la data expertizei în procent de doar 5%. Este adevărat că procentul de vițe cu cancer a fost mic, dar a evoluat exploziv numai atunci când condițiile climatice au permis, și anume iarna 2007-2008, cu amplitudini ale temperaturii de la -15° la + 17° C Este real că incubația bolii durează frecvent câteva săptămâni până la câteva luni, dar incubația în sine nu înseamnă și apariția atacului. Crearea condițiilor climatice optime s-a realizat atunci când temperaturile pozitive maxime absolute din ianuarie 2008 au forțat mișcarea sevei în plantă, iar cele minime absolute au dus la crăparea lemnului și evoluția rapidă și explozivă a bacteriei Agrobacterium vitis. Conform celor descrise la capitolul bibliografie de specialitate, soiul F.N., soi vechi românesc, face parte din categoria vitis vinifera cu mare sensibilitate la atacul cancerului bacterian al viței de vie.

S-a reținut că, potrivit literaturii de specialitate, dar și din practica viticolă, în mod obișnuit vița de vie se plantează primăvara, mai rar toamna, dar sunt și cazuri speciale când se plantează vara. Din cele două perioade de toamnă și de primăvară cea mai avantajoasă este prima, întrucât până în primăvara anului viitor este suficient timp pentru cicatrizarea rănilor prilejuite de fasonarea vițelor și a realizări contact intim între rădăcini și particulele de sol, ceea ce duce, în final la intrarea mai devreme în vegetație. Metoda de plantare toamna se impune în podgoriile cu climat secetos. Cu toate acestea, datorită recoltării cu întârziere a vițelor altoite din școală, plantarea de toamnă este încă puțin practicată.

Plantarea de primăvară efectuată corect și la timp, în lunile martie și aprilie, conduce la rezultate aproape la fel de bune ca și cea de toamnă. Pe solurile reci, cu exces de umiditate, plantarea se execută chiar mai târziu, în luna mai, după ce nivelul umidității în exces a scăzut sub adâncimea de plantare. SC D.C.S. SRL a adoptat în noiembrie 2005 plantarea de toamna pentru cele 3,0 ha cu soiul F.N., perioadă de plantare la fel de bună ca și cea de primăvară. În mod normal, infecția cu Agrobacterium vitis se produce prin răni ocazionate de diferite lucrări agrofitotehnice sau produse de diferite insecte (nematozi, viermi albi, vieri sârmă etc), fiind un parazit de rană proaspătă. Lucrările de întreținere în plantație, precum tăierile în uscat, rănile de la utilajele de lucrare a solului, creează porți de intrare a bacteriei în plantația deja înființată.

S-a reținut că cel mai important aspect se realizează la altoitul viței când cei doi parteneri, portaltoi și altoi, prin călușarea și concreșterea comună pot transmite de la unul la altul cancerul viței de vie, dacă unul dintre aceștia este infestat cu Agrobacterium vitis. Motivul pentru care boala nu s-a manifestat în plantație timp de 3 ani, în condițiile în care materialul săditor livrat din soiul F.N. se presupune că a fost infestat, mai ales că în momentul constatării bolii, aceasta era răspândită în masă, se datorează de fapt și de drept realizării condițiilor climatice optime de apariție a cancerului bacterian. A mai arătat expertul că bacteriile pătrund în plante prin răni, care sunt esențiale în procesul de tumorogeneza.

Manifestarea atacului de cancer bacterian, transformarea celulelor normale ale plantei în celule tumorale depinde de condiționarea stării fiziologice a celulelor plantei. Sucul de rană conține substanțe care participă activ la inducția tumorală. Așa se face că, după altoirea butașilor portaltoi cu altoaie infestate cu cancer, dezvoltarea simptomelor bolii poate fi amânată cu circa 3-4 ani. Condițiile climatice deosebite din iarna lui 2007-2008, au fost cauza exploziei atacului de cancer de pe cele 3,0 ha de F.N. În urma studiului actelor dosarului și a condițiilor de la fața locului, expertul a arătat că I.C.D.W. Valea Călugărească, furnizorul de material săditor viticol din soiul F.N. a respectat reglementările Ordinului M.A.P.D.R.

550/2002, privind etapele tehnologice necesare producerii acesteia și a livrat reclamantei SC D.C.S. vițe altoite aparent sănătoase, dar cu viciu ascuns la atac de cancer bacterian. Această concluzie se bazează pe faptul că, la data expertizei, în plantația furnizoare de coarde altoi s-a depistat un mic atac de 0,5 % de cancer bacterian. Potrivit art. 10 din Legea nr. 266/2002 privind producerea, prelucrarea, controlul și certificarea calității, comercializarea semințelor și a materialului săditor, precum și testarea și înregistrarea soiurilor de plante, operatorii economici înregistrați pentru producerea, prelucrarea și/sau comercializarea semințelor răspund pentru calitatea și identitatea acestora și vor suporta daunele provocate beneficiarilor pentru comercializarea de semințe necorespunzătoare, conform legislației în vigoare.

Conform primei anexe la acest act normativ, sămânță înseamnă orice material de reproducere sau plantare: semințe, fructe, material săditor produs prin orice metode de înmulțire, destinat multiplicării ori pentru producția de consum alimentar sau industrial. Materialul săditor înseamnă materialul de înmulțire și plantare compus din: plante, părți ale plantei, inclusiv portaltoii, destinate înmulțirii și producției de plante destinate plantării. Executarea prin echivalent a obligației reprezintă răspunderea civilă contractuală. Aceasta nu poate fi angajată decât dacă debitorul a fost pus în întârziere și condițiile răspunderii civile contractuale sunt îndeplinite. Conform art. 1081 C. civ., daunele nu sunt debite decât atunci când debitorul este în întârziere de a îndeplini obligația sa.

Punerea în întârziere se realizează prin notificare sau prin cererea de chemare în judecată (art. 1079 C. civ.). Această condiție este îndeplinită în prezenta cauză. Curtea de Apel a reținut că, în cazul răspunderii contractuale, fapta ilicită constă în încălcarea obligațiilor contractuale de către debitor; contractul este legea părților (art. 969 C. civ.) și încălcarea lui de către debitor reprezintă încălcarea legii. Prejudiciul și legătura de cauzalitate trebuie dovedite de către creditor. Vinovăția în cazul răspunderii contractuale este presupusă până la proba unei cauze străine de debitor care nu-i poate fi imputată. Instanța de apel a constatat că, din probele administrate a rezultat îndeplinirea condițiilor răspunderii civile contractuale.

S-a mai reținut că, potrivit dispozițiilor art. 1352 C. civ., în dreptul civil, cumpărătorul garantează numai contra viciilor ascunse și care au un caracter grav (fac bunul impropriu utilizării conform destinației sale). Vânzătorul comercial garantează însă nu numai pentru viciile ascunse, ci și pentru viciile aparente (art. 70 C. com.). Viciile aparente sau cele ascunse reprezintă o cauză de rezoluțiune sau de reziliere totală sau parțială a contractului (adio mfaibitoria; adio estimttoria). În acest caz se cere restituirea prețului sau a unei părți din preț, cu eventuale despăgubiri. Pentru aceste considerente Curtea de Apel Ploiești, prin Decizia nr. 40 din 6 aprilie 2011, a admis apelul, a schimbat în tot sentința apelată în sensul că a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta la plata sumei de 210.366,75 lei către reclamantă reprezentând contravaloare portaltoi, cheltuieli de plantare și întreținere.

S-a constatat că prețul rezultă din facturile fiscale depuse la dosar, iar cheltuielile de plantare și întreținere rezultă din actele contabile depuse de reclamantă. Efectuarea cheltuielilor rezultă indubitabil din faptul că atacul cancerului bacterian s-a produs asupra viței la câțiva ani de la plantare. Curtea de Apel a respins capătul de cerere privind acordarea beneficiului nerealizat având în vedere faptul că societatea reclamantă nu a dovedit prin probatorii certe că ar fi putut realiza sumele solicitate. În baza art. 274 C. proc. civ., a obligat intimata pârâtă la plata sumei de 21.641 lei către apelanta reclamantă cu titlu de cheltuieli de judecată (fond și apel), reprezentând taxă timbru și onorariu experți.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs intimata I.C.D.V.V. și reclamanta SC D.C.S. SA. Recurenta intimată a arătat că hotărârea este afectată de nulitățile prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 5 și pct. 9 C. proc. civ. În ceea ce privește nulitatea prevăzută de art. 304 pct. 5 din actul normativ menționat, recurenta a arătat că potrivit acestui text de lege este supusă casării hotărârea prin care au fost încălcate formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. Potrivit dispozițiilor art. 129 C. proc. civ. judecătorul, în tot cursul procesului, trebuie să manifeste un rol activ, în limitele prevăzute de lege, să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.

Recurenta a apreciat că, în prezenta speță, probele administrate sunt contradictorii, ceea ce conduce la concluzia că situația dedusă judecății nu a fost lămurită pe deplin, instanța nestăruind pentru aflarea adevărului. Recurenta a arătat că nu este de acord cu concluziile expertizei întocmite de expertul F.I. deoarece acestea conțin o serie de argumente subiective precum și multe inadvertențe și a prezentat în concret criticile raportului de expertiză. De aceea, a considerat că situația nu este pe deplin lămurită, ceea ce impunea efectuarea unei noi expertize de specialitate. Cu toate acestea, instanța de apel s-a raliat opiniei expertului F.I., fără a reține faptul că aceasta conține erori și că alți doi specialiști au susținut o opinie contrară.

Existența acestor contradicții conduc, în opinia recurentei, la concluzia că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 129 C. proc. civ., ceea ce atrage incidența nulității prevăzută de dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. În ceea ce privește nulitatea prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a învederat, în esență, următoarele: Instanța de apel a încălcat atât dispozițiile art. 1020 și următoarele C. civ. care reglementează rezoluțiunea, cât și pe cele ale art. 1355 și următoarele C. civ. care reglementează efectele și întinderea răspunderii vânzătorului pentru vicii ascunse inclusiv în cazul raporturilor juridice comerciale. Astfel, instanța de apel nu a dispus rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare, ci numai obligarea pârâtei la plata sumei de 210.366,75 lei reprezentând contravaloarea vițelor altoite, cât și cheltuielile de înființare și întreținere.

După cum rezultă din dispozițiile C. civ., dar și din doctrină și practica judiciară, dacă sunt întrunite cerințele pentru a opera răspunderea vânzătorului pentru vicii, cumpărătorul are facultatea de a cere fie rezoluțiunea vânzării (acțiune redhibitorie), fie reducerea proporțională a prețului (acțiune estimatorie), fie remedierea viciilor (dacă este posibil). Prin cererea de chemare în judecată completată, societatea reclamantă a solicitat rezoluțiunea convenției, restituirea prețului și obligarea pârâtei la plata de daune interese. Cu toate acestea, instanța de apel a respins capătul de cerere privind rezoluțiunea și, deși a menținut contractul de vânzare-cumpărare dintre părțile în litigiu, a dispus obligarea institutului la restituirea prețului și a cheltuielilor de înființare și întreținere a culturii.

În opinia recurentei, restituirea prețului și a cheltuielilor reprezintă o cerere cu caracter accesoriu, care depinde de admiterea cererii de rezoluțiune a contractului, astfel încât obligarea institutului la plata sumei de 210.366,75 lei nu are nicio bază legală. În al doilea rând, s-a arătat că instanța a încălcat dispozițiile art. 1352 și următoarele C. civ. care reglementează obligația de garanție a vânzătorului pentru viciile ascunse ale lucrului vândut. S-a apreciat de către recurentă că viciile sunt ulterioare încheierii contractului de vânzare-cumpărare, întrucât recurenta a dovedit calitatea bunurilor vândute prin actele depuse la dosar, ceea ce exclude antrenarea răspunderii pârâtei pentru vicii ascunse.

Produsele vândute erau conforme cu prevederile Legii nr. 166/2002 și ale Ordinului O.M.A.A.P. nr. 550/2002, iar concluziile expertului F. nu pot fi avute în vedere, acestea nefiind fundamentate. În al treilea rând, s-a arătat că instanța de apel a interpretat și aplicat eronat dispozițiile art. 1358 alin. (2) C. civ. potrivit cărora, dacă lucrul afectat de viciu a pierit fortuit sau datorită culpei cumpărătorului, vânzătorul nu răspunde pentru vicii. Întrucât apariția maladiei se datorează nu doar condițiilor climaterice, ci și culpei cumpărătorului care nu a cultivat anterior graminee sau lucerna pentru asolamentul terenului, aceste împrejurări, în opinia recurentei, conduc la excluderea răspunderii institutului pentru vicii.

Chiar dacă s-ar aprecia că materialul săditor ar fi fost afectat de bacteria canceroasă, recurenta a arătat că instanța de apel a interpretat și aplicat eronat dispozițiile arc. 1357 C. civ. potrivit cărora, dacă vânzătorul nu cunoaște viciul lucrului, poate fi obligat doar la restituirea prețului și a cheltuielilor vânzării. Doar în cazul relei-credințe se poate pune problema acordării de daune întrucât se presupune că actul este afectat de doi. Recurenta a învederat că, dacă instanța aprecia că au existat vicii ascunse la momentul vânzării, putea să oblige pârâta doar la restituirea sumei de bani ce reprezenta prețul materialului săditor și a altor cheltuieli legate de vânzare, dacă acestea există.

In acest conext, s-a apreciat că soluția la care s-a oprit instanța de apel este rezultatul interpretării și aplicării eronate a dispozițiilor legale arătate. În consecință, recurenta a solicitat, în principal, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei la instanța de apel pentru rejudecare. În subsidiar, s-a solicitat admiterea recursului și modificarea în parte a deciziei recurate în sensul respingerii acțiunii completate, cu cheltuieli de judecată. Recursul este scutit de timbraj conform art. 6 pct. 9 alin. (7) din Legea nr. 72/201 lpentru modificarea și completarea Legii nr. 45/2009. Prin motivele de recurs invocate de recurenta reclamantă, s-a solicitat modificarea deciziei recurate în parte în sensul de a se dispune admiterea în totalitate a acțiunii, obligarea pârâtei la plata întregii sume pretinse de 1.290.366,75 RON din care 210.366,75 RON cheltuieli de înființare și îngrijire a culturii de vită de vie din soiul F.N.

cu viță furnizată de pârâta și 1.080.000 RON reprezentând beneficiul nerealizat. S-a arătat că, în desfășurătorul anexat acțiunii, reclamanta a indicat în ce constau cheltuielile efectuate pentru întreținerea plantației timp de 3 ani, perioadă după care plantația ar fi trebuit să intre pe rod și să producă circa 8000 de kg. struguri la hectar, ceea ce corespunde unui profit de 360.000 RON pe an. Având în vedere faptul că pârâta a furnizat viță bolnavă de Agrobacterium, care a distrus cultura după trei ani, reclamanta a fost nevoită să desființeze această cultură chiar în anul când urma să intre pe rod, fiind este evident că societatea reclamantă a fost obligată să înființeze o nouă cultură și să aștepte alți 3 ani pentru ca aceasta din urmă să intre pe rod.

În aceste condiții societatea reclamantă a fost privată de producția pe care putea și trebuia să o obțină pe o perioadă de 3 ani, ceea ce corespunde unui profit nerealizat total de 1.080.000 RON (360.000 RON/an). Recurenta - reclamantă a arătat modalitatea de calcul a profitului nerealizat, pe baza unor indicatori de notorietate, necontestați de partea adversă, respectiv producția de struguri la hectar, randamentul de vin la hectar, profitul brut, prețul mediu al sticlei de vin de 750 ml. În pofida acestei explicitări detaliate, necontestate de partea adversă prin apărările formulate și în pofida faptului că instanța de apel a reținut temeinicia acțiunii, aceeași instanță a respins cererea în privința beneficiului nerealizat cu motivarea că acesta nu ar fi fost dovedit prin probatorii certe.

S-a apreciat de către recurenta reclamantă că această motivare este nelegală și încalcă principiul reparării integrale a prejudiciului. Având în vedere faptul că pârâții nu au contestat modalitatea de calcul a beneficiului nerealizat, s-a arătat că, dacă instanța s-a considerat nelămurită, aceasta, în virtutea rolului activ trebuia să pună în discuție efectuarea unor probatorii sub acest aspect și nici un caz nu putea dispune direct prin hotărâre respingerea pretențiilor reclamantei ca nefiind dovedite prin probatorii certe. Recursul a fost legal timbrat. În drept s-au invocat prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Analizând actele și lucrările dosarului sub aspectul motivelor de recurs invocate, Înalta Curte reține următoarele: În ceea ce privește recursul formulat de recurenta reclamantă, Înalta Curte constată că instanța de apel a respins capătul de cerere privind acordarea beneficiului nerealizat întrucât societatea reclamantă nu a dovedit prin probatorii certe că ar fi putut realiza sumele solicitate. Întrucât în recurs se critică, de fapt, modul de apreciere a probelor, se constată că o asemenea critică nu poate fi primită deoarece reaprecierea, în recurs, a probelor administrate nu mai este posibilă odată cu abrogarea, prin O.U.G. nr. 138/2000, a punctului 11 din art. 304 C. proc. civ. și cu înlăturarea motivului de recurs prevăzut de punctul 10 al aceluiași text de lege prin Legea nr. 219/2005.

Critica referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 129 C. proc. civ., care consacră rolul activ al judecătorului, este, de asemenea, apreciată ca neîntemeiată întrucât acest principiu nu poate conduce la concluzia că sarcina probei revine instanței de judecată și că judecătorul se substituie părților în exercitarea propriilor obligații, de administrare a probelor necesare pentru dovedirea pretențiilor deduse judecății. Față de considerentele expuse mai sus, constatând că nu subzistă niciuna dintre criticile formulate de recurenta reclamantă, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va respinge ca nefondat recursul declarat de către aceasta. Analizând cererea de recurs formulată de recurenta pârâtă, se constată că aceasta a invocat incidența în cauză a motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5 și 9 C. proc.

civ. Cu privire la incidența dispozițiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acest motiv de recurs poate fi invocat pentru orice neregularități procedurale săvârșite de instanță, altele decât cele prevăzute de art. 304 pct. 1-4 și pentru nesocotirea unor principii ale procesului civil care nu sunt sancționate prin celelalte motive de recurs. În concret, recurenta critică decizia pentru lipsa rolului activ al judecătorului care ar fi trebuit să ordone refacerea expertizei de către trei experți, având în vedere faptul că în cauza dedusă judecății și-au spus părerea trei specialiști, iar opiniile acestora nu sunt concordante. Având în vedere faptul că procesul civil este un proces al intereselor private, rolul activ al judecătorului trebuie exercitat în limitele principiului disponibilității și nu poate constitui un temei al substituirii instanței în poziția părților și a apărării intereselor acestora.

Examinând, din acest punct de vedere, actele dosarului aflat pe rolul Curții de Apel Ploiești, Înalta Curte constată că instanța de apel, prin încheierea de ședință din 27 octombrie 2010, apreciind că deficiențele procedurale, care au creat și un dezechilibru în privința principiului egalității armelor, impun admiterea cererii de completare a probatoriilor, a admis în apel administrarea probelor cu înscrisuri și expertiză tehnică de specialitate în domeniul viticol, în temeiul art. 295 alin. (2) C. proc. civ. Împrejurarea că, în apel, nu a fost admisă cererea apelantei -pârâte de administrare a unei contraexpertize efectuată de trei experți nu are semnificația unei încălcări a rolului activ al instanței întrucât instanța de judecată este cea care apreciază asupra pertinenței, utilității și concludentei probelor solicitate.

În ceea ce privește modul de apreciere a probelor de către Curtea de Apel Ploiești, acesta nu se circumscrie modalităților în care se poate manifesta rolul activ al judecătorului și nu constituie un motiv de nelegalitate, ci de netemeinicie a hotărârii, care nu poate fi examinat de instanța de recurs. Motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 este apreciat de Înalta Curte, însă, ca întemeiat. Examinând decizia recurată prin prisma criticilor de nelegalitate invocate se constată că prin aceasta, deși a fost admis apelul, schimbată hotărârea primei instanțe în tot și admisă acțiunea în parte, Curtea de Apel s-a pronunțat numai asupra cererilor referitoare la despăgubiri, nesoluționând capătul de cerere privind rezoluțiunea vânzării.

În consecință, sub acest aspect, se apreciază că au fost încălcate dispozițiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ. care obligă judecătorii, în temeiul principiului rolului activ, să hotărască numai asupra obiectului cererii deduse judecății, respectând astfel principiul fundamental al disponibilității procesului civil. Față de specificul acțiunilor redhibitorii, acțiunea precizată de reclamantă, privită ca întreg, trebuia soluționată ca atare. Astfel, conform doctrinei și jurisprudenței, rezoluțiunea contractului de vânzare - cumpărare pentru vicii ascunse intervine în situația în care cumpărătorul, ulterior încheierii contractului și predării bunurilor ce fac obiectul contractului, constată că acestea sunt afectate de vicii ascunse, și, din această cauză, ele nu pot fi întrebuințate conform destinației lor, sau, întrebuințarea lor e astfel micșorată încât dacă ar fi cunoscut viciile bunurilor nu le-ar fi cumpărat sau nu ar fi dat prețul cerut.

In această situație, cumpărătorul are dreptul de a solicita instanței rezoluțiunea contractului și acordarea de despăgubiri printr-o acțiune redhibitorie. În consecință, soluția instanței în ceea ce privește despăgubirile acordate pentru vicii apare ca nesusținută în condițiile în care nu s-a soluționat și capătul de cerere privind rezoluțiunea vânzării și face imposibilă aprecierea de către instanța de control judiciar a justeții soluției adoptate în apel. În ceea ce privește critica recurentei referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 1352 și următoarele C. civ. care reglementează obligația de garanție a vânzătorului pentru viciile ascunse ale lucrului vândut, se apreciază de către Înalta Curte că instanța de apel are libertatea de a aprecia probele administrate, în sensul de a reține că viciile sunt concomitente sau ulterioare încheierii contractului de vânzare-cumpărare, în baza probelor administrate, astfel că încălcarea invocată nu poate fi reținută.

Aceleași argumente determină și respingerea criticilor referitoare la interpretarea și aplicarea eronată dispozițiile art. 1358 alin. (2) C. civ. Se va reține, însă, că în considerentele deciziei nu există aprecieri ale instanței de apel asupra aplicării dispozițiilor art. 1356 și 1357 C. civ., respectiv asupra întinderii despăgubirilor datorate pentru viciile lucrului raportat la buna sau la reaua credință a vânzătorului, aprecieri obligatorii în materia răspunderii pentru vicii. Prin urmare, se constată că, pe de-o parte au fost încălcate dispozițiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., au fost ignorate prevederile art. 1356 și 1357 C. civ., iar, pe de altă parte, hotărârea nu a fost motivată în privința tuturor capetelor de cerere formulate de reclamantă.

În consecință, întrucât nemotivarea hotărârii face imposibilă exercitarea controlului judiciar și echivalează cu necercetarea fondului cauzei, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (5) raportat la art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., va casa hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe în limita criticilor apreciate ca fiind întemeiate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC D.C.S. SA București împotriva Deciziei nr. 40 din 6 aprilie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Admite recursul declarat de pârâtul I.C.D.V.V. Valea Călugărească. Casează Decizia nr. 40 din 6 aprilie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 februarie 2012.