ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3178/2011
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3178/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
1.Hotărârea atacată cu recurs
Prin sentința civilă
nr. 162/F din 11 octombrie 2010, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ
și fiscal, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta SC E. SRL
Brașov în contradictoriu cu pârâții Oficiul Teritorial pentru Intreprinderi Mici
și Mijlocii și Cooperație Brașov și Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului
de Afaceri, având ca obiect anulare act administrativ.
Pentru a se pronunța astfel,
Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:
În cauză acțiunea reclamantei
SC E. SRL privește anularea unei decizii emise de către fostul Minister pentru Întreprinderi
Mici și Mijlocii, Comerț, Turism și Profesii Liberale, ce are ca succesor în drepturi
în actuala organizare a Guvernului Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului
de Afaceri, introdus ca pârât în cauză pentru acest considerent. Organismul intermediar
pentru Intreprinderi Mici și Mijlocii este un departament din cadrul ministerului
pârât, astfel că în mod corect pârât în cauză este ministerul ca persoană juridică
- ordonator principal de credite, nu un departament din structura sa, ce nu are
personalitate juridică.
Sub acest aspect, consideră
instanța de fond că se impune admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive
a acestui departament, în cauză având calitate de pârâți ministerul succesor în
drepturi al ministerului ce a emis actul administrativ atacat, respectiv organismul
teritorial cu competențe în domeniu - Oficiul Teritorial pentru Întreprinderi Mici
și Mijlocii și Cooperație Brașov -, pentru opozabilitatea hotărârii ce se pronunță
de către instanța de judecată.
Pe fondul cauzei, instanța
de fond a reținut că se contestă de către societatea reclamantă mențiunea din decizia
nr. 81/2009 emisă de ministerul pârât prin care s-a reținut că documentele de proprietate/concesiune
la data specificată în registrul de înregistrare on-line nu au fost prezentate împreună
cu cererea de finanțare, conform cerințelor cuprinse în Cap.II.1.1 - Criterii de
eligibilitate a solicitantului, pct. 4 - Proprietatea asupra infrastructurii și
terenului coroborate cu prevederile din pct. 9 Cap. III.2.1.- Completarea cererii
de finanțare, unde se stabilește că aplicatul are obligația de a depune în fotocopie
certificată actele de proprietate sau concesiune asupra infrastructurii și terenului.
Se mai constată că în
dosarul cauzei, (dosarul depus pentru obținerea finanțării) există un extras de
carte funciară pentru informare emis în data de 8 iulie 2008, în timp ce pct. 28
din Grila de verificare a conformității administrative - Anexa nr. 3 la Ghidul Solicitantului
impune existența actului de proprietate pentru terenul sau clădirea ce va fi modernizată,
nu un simplu extras de carte funciară, cum a prezentat/depus societatea reclamantă.
Actele de proprietate sau concesiune sunt cerute la data depunerii cererii, concomitent
cu aceasta, în dosarul de finanțare, astfel că societatea reclamantă nu a îndeplinit
condițiile minimale necesare pentru a se califica în parcurgerea procedurii de obținere
a finanțării, conform regulilor din Ghidul Solicitantului.
Mai consideră instanța
de fond că împrejurarea că măsura cerută de Ghid este excesivă, anume de a pretinde
solicitantului să depună act propriu-zis de proprietate și nu doar o dovadă că deține
în proprietate imobilul, adică un extras de carte funciară, excede judecății cauzei.
Se mai artă că, în sensul
art. 20 alin. (1) din Legea nr. 7/1996 a cadastrului și publicității imobiliare,
dreptul de proprietate și celelalte drepturi reale asupra unui imobil se vor înscrie
în cartea funciară pe baza actului prin care s-au constituit ori s-au transmis în
mod valabil. Prin urmare, extrasul cf are numai valoarea de publicitate imobiliară
stabilită de lege, în timp ce actul prin care s-a constituit ori s-a transmis dreptul
de proprietate are altă natură juridică și altă semnificație în plan material, fizic
relativ la cerințele din Ghidul Solicitantului.
2.Recursul declarat în
cauză
Împotriva sentinței
nr. 162/F din 11 octombrie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ
și fiscal, a declarat recurs SC E. SRL , invocând dispozițiile art. 304 C. proc.
civ., și susținând în esență următoarele:
Astfel, susține recurenta
că soluția instanței de fond este netemeinică prin aceea că menține în mod greșit,
aceeași soluție cu cea din decizia nr. 81 din 08 ianuarie 2009, contestată în prezenta
cauză.
În acest sens, consideră
recurenta că în mod greșit apreciază instanța de fond că nu și-ar fi îndeplinit
obligația depunerii actelor de proprietate care să ateste dreptul de proprietate
în condițiile în care prin depunerea extrasului de carte funciară, a făcut dovada
dreptului de proprietate asupra construcției și terenului și totodată a dovedit
și faptul că cele două imobile nu sunt afectate de sarcini sau notări.
În opinia recurentei,
actul propriu-zis de proprietate la care face referire instanța de fond nu are putere
probatorie a dreptului de proprietate, dacă nu este exemplificat printr-un extras
de carte funciară. Extrasul de carte funciară este singurul în măsură să dovedească
calitatea de proprietar și existența dreptului real în patrimoniu persoanei fizice
sau juridice la data emiterii acestuia.
Totodată, mai susține
recurenta că publicitatea imobiliară instituită în România prin Legea nr. 115/1938
și ulterior prin Legea nr. 7/1996 are la bază un principiu de necontestat, respective
principiul forței probante, potrivit căruia dreptul real imobiliar înscris în cartea
funciară este exact și face dovada de necontestat a dreptului de proprietate asupra
imobilului respective.
3.Hotărârea instanței
de recurs
Analizând actele și lucrările
dosarului, în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 și art. 304
1
C. proc.civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins
ca atare, pentru următoarele considerente:
În primul rând, Înalta
Curte constatând că, criticile formulate de recurentă se circumscriu motivelor de
recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., urmează a respinge excepția nulității
recursului invocată de intimatul Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de
Afaceri, prin întâmpinare. Astfel, faptul că prin cererea de recurs recurenta nu
face trimitere expresă la vreunul dintre motivele de recurs reglementate în
art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu poate conduce la aplicarea sancțiunii nulității
recursului declarat câtă vreme din dezvoltarea motivelor de recurs rezultă fără
echivoc că recurenta a invocat lipsa de temei legal a hotărârii recurate.
Înalta Curte analizând
actele și lucrările dosarului în raport de cadrul legal aplicabil în cauză constată
că nu poate primi criticile formulate de recurenta, circumscrise motivelor de recurs
prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ..
Astfel, prin decizia din
08 ianuarie 2009 emisă de Ministerul pentru Intreprinderi Mici și Mijlocii, Comerț,
Turism, Profesii Liberale a fost respinsă contestația formulată de recurentă împotriva
scrisorii de respingere administrativă a proiectului Linie tehnologică și pregătire
prin imersie a suprafețelor de aluminiu și instalație de tratare automată a apelor
uzate, pe motiv că nu sunt îndeplinite toate criteriile din grila de verificare
a conformității administrative înscrise în Ghidul solicitantului Sprijin financiar
în valoare cuprinsă între 920.001 și 5.560.000 ROL acordat pentru investiții în
intreprinderile mici și mijlocii.
În acest sens s-a reținut
că recurentul nu a depus la dosarul de finanțare în fotocopie certificată actele
de proprietate/concesiune asupra terenului și a clădirii la care se face referire
în proiectul depus, încălcând, astfel prevederile înscrise în Cap.II.1.1 - Criterii
de eligibilitate a solicitantului, pct. 4 - Proprietatea asupra infrastructurii
și terenului coroborate cu prevederile din pct. 9 Cap. III.2.1.- Completarea cererii
de finanțare, unde se prevede expres că aplicatul are obligația de a depune în fotocopie
certificată actele de proprietate sau concesiune asupra infrastructurii și terenului.
Înalta Curte, constată
că atâta vreme cât Ghidul Solicitantului, în baza căruia a fost analizată cererea
de finanțare depusă de recurentă, impune existența actului de proprietate pentru
terenul sau clădirea ce va fi modernizată, în mod corect a apreciat instanța de
fond asupra legalității actului administrativ contestat, în condițiile în care extrasul
de carte funciară nu reprezintă un act de proprietate, în sensul legii.
Faptul că recurenta a
depus la dosarul de finanțare un extras de carte funciară nu are relevanță sub aspectul
îndeplinirii condiției impuse de Ghidul solicitantului, câtă vreme prin dispozițiile
acestuia s-a instituit în sarcina sa obligația depunerii actului de proprietate
asupra imobilelor și nu obligația efectuării dovezii dreptului de proprietate asupra
respectivelor immobile.
Fără a insista asupra
naturii juridice a extrasului de carte funciară, care diferă substanțial de natura
juridică a unui act de proprietate, Înalta Curte văzând și dispozițiile art. 20
alin. (1), art. 22 alin. (1), art. 27 și art. 43 din Legea cadastrului și publicității
imobiliare nr. 7/1996, urmează a respinge susținerile recurentului privind îndeplinirea
criteriilor din grila de verificare prin efectuarea dovezii dreptului de proprietate
asupra celor două imobile în natură teren și construcție prin extrasul de carte
funciară depus la dosarul cauzei.
Pentru considerentele
expuse, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea
nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepția nulității
recursului invocată de intimatul Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului
de Afaceri.
Respinge recursul declarat de reclamanta SC
E. SRL, împotriva sentinței nr. 162/F/2010 din 11 octombrie 2010 a Curții de Apel
Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 iunie
2011.