ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3178/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1.Hotărârea atacată cu recurs Prin sentința civilă nr. 162/F din 11 octombrie 2010, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta SC E. SRL Brașov în contradictoriu cu pârâții Oficiul Teritorial pentru Intreprinderi Mici și Mijlocii și Cooperație Brașov și Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, având ca obiect anulare act administrativ. Pentru a se pronunța astfel, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: În cauză acțiunea reclamantei SC E. SRL privește anularea unei decizii emise de către fostul Minister pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Comerț, Turism și Profesii Liberale, ce are ca succesor în drepturi în actuala organizare a Guvernului Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, introdus ca pârât în cauză pentru acest considerent.

Organismul intermediar pentru Intreprinderi Mici și Mijlocii este un departament din cadrul ministerului pârât, astfel că în mod corect pârât în cauză este ministerul ca persoană juridică - ordonator principal de credite, nu un departament din structura sa, ce nu are personalitate juridică. Sub acest aspect, consideră instanța de fond că se impune admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a acestui departament, în cauză având calitate de pârâți ministerul succesor în drepturi al ministerului ce a emis actul administrativ atacat, respectiv organismul teritorial cu competențe în domeniu - Oficiul Teritorial pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii și Cooperație Brașov -, pentru opozabilitatea hotărârii ce se pronunță de către instanța de judecată.

Pe fondul cauzei, instanța de fond a reținut că se contestă de către societatea reclamantă mențiunea din decizia nr. 81/2009 emisă de ministerul pârât prin care s-a reținut că documentele de proprietate/concesiune la data specificată în registrul de înregistrare on-line nu au fost prezentate împreună cu cererea de finanțare, conform cerințelor cuprinse în Cap.II.1.1 - Criterii de eligibilitate a solicitantului, pct. 4 - Proprietatea asupra infrastructurii și terenului coroborate cu prevederile din pct. 9 Cap. III.2.1.- Completarea cererii de finanțare, unde se stabilește că aplicatul are obligația de a depune în fotocopie certificată actele de proprietate sau concesiune asupra infrastructurii și terenului.

Se mai constată că în dosarul cauzei, (dosarul depus pentru obținerea finanțării) există un extras de carte funciară pentru informare emis în data de 8 iulie 2008, în timp ce pct. 28 din Grila de verificare a conformității administrative - Anexa nr. 3 la Ghidul Solicitantului impune existența actului de proprietate pentru terenul sau clădirea ce va fi modernizată, nu un simplu extras de carte funciară, cum a prezentat/depus societatea reclamantă. Actele de proprietate sau concesiune sunt cerute la data depunerii cererii, concomitent cu aceasta, în dosarul de finanțare, astfel că societatea reclamantă nu a îndeplinit condițiile minimale necesare pentru a se califica în parcurgerea procedurii de obținere a finanțării, conform regulilor din Ghidul Solicitantului.

Mai consideră instanța de fond că împrejurarea că măsura cerută de Ghid este excesivă, anume de a pretinde solicitantului să depună act propriu-zis de proprietate și nu doar o dovadă că deține în proprietate imobilul, adică un extras de carte funciară, excede judecății cauzei. Se mai artă că, în sensul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 7/1996 a cadastrului și publicității imobiliare, dreptul de proprietate și celelalte drepturi reale asupra unui imobil se vor înscrie în cartea funciară pe baza actului prin care s-au constituit ori s-au transmis în mod valabil. Prin urmare, extrasul cf are numai valoarea de publicitate imobiliară stabilită de lege, în timp ce actul prin care s-a constituit ori s-a transmis dreptul de proprietate are altă natură juridică și altă semnificație în plan material, fizic relativ la cerințele din Ghidul Solicitantului.

2.Recursul declarat în cauză Împotriva sentinței nr. 162/F din 11 octombrie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs SC E. SRL , invocând dispozițiile art. 304 C. proc. civ., și susținând în esență următoarele: Astfel, susține recurenta că soluția instanței de fond este netemeinică prin aceea că menține în mod greșit, aceeași soluție cu cea din decizia nr. 81 din 08 ianuarie 2009, contestată în prezenta cauză. În acest sens, consideră recurenta că în mod greșit apreciază instanța de fond că nu și-ar fi îndeplinit obligația depunerii actelor de proprietate care să ateste dreptul de proprietate în condițiile în care prin depunerea extrasului de carte funciară, a făcut dovada dreptului de proprietate asupra construcției și terenului și totodată a dovedit și faptul că cele două imobile nu sunt afectate de sarcini sau notări.

În opinia recurentei, actul propriu-zis de proprietate la care face referire instanța de fond nu are putere probatorie a dreptului de proprietate, dacă nu este exemplificat printr-un extras de carte funciară. Extrasul de carte funciară este singurul în măsură să dovedească calitatea de proprietar și existența dreptului real în patrimoniu persoanei fizice sau juridice la data emiterii acestuia. Totodată, mai susține recurenta că publicitatea imobiliară instituită în România prin Legea nr. 115/1938 și ulterior prin Legea nr. 7/1996 are la bază un principiu de necontestat, respective principiul forței probante, potrivit căruia dreptul real imobiliar înscris în cartea funciară este exact și face dovada de necontestat a dreptului de proprietate asupra imobilului respective.

3.Hotărârea instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 și art. 304 1 C. proc.civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru următoarele considerente: În primul rând, Înalta Curte constatând că, criticile formulate de recurentă se circumscriu motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., urmează a respinge excepția nulității recursului invocată de intimatul Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, prin întâmpinare. Astfel, faptul că prin cererea de recurs recurenta nu face trimitere expresă la vreunul dintre motivele de recurs reglementate în art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., nu poate conduce la aplicarea sancțiunii nulității recursului declarat câtă vreme din dezvoltarea motivelor de recurs rezultă fără echivoc că recurenta a invocat lipsa de temei legal a hotărârii recurate. Înalta Curte analizând actele și lucrările dosarului în raport de cadrul legal aplicabil în cauză constată că nu poate primi criticile formulate de recurenta, circumscrise motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ..

Astfel, prin decizia din 08 ianuarie 2009 emisă de Ministerul pentru Intreprinderi Mici și Mijlocii, Comerț, Turism, Profesii Liberale a fost respinsă contestația formulată de recurentă împotriva scrisorii de respingere administrativă a proiectului Linie tehnologică și pregătire prin imersie a suprafețelor de aluminiu și instalație de tratare automată a apelor uzate, pe motiv că nu sunt îndeplinite toate criteriile din grila de verificare a conformității administrative înscrise în Ghidul solicitantului Sprijin financiar în valoare cuprinsă între 920.001 și 5.560.000 ROL acordat pentru investiții în intreprinderile mici și mijlocii.

În acest sens s-a reținut că recurentul nu a depus la dosarul de finanțare în fotocopie certificată actele de proprietate/concesiune asupra terenului și a clădirii la care se face referire în proiectul depus, încălcând, astfel prevederile înscrise în Cap.II.1.1 - Criterii de eligibilitate a solicitantului, pct. 4 - Proprietatea asupra infrastructurii și terenului coroborate cu prevederile din pct. 9 Cap. III.2.1.- Completarea cererii de finanțare, unde se prevede expres că aplicatul are obligația de a depune în fotocopie certificată actele de proprietate sau concesiune asupra infrastructurii și terenului.

Înalta Curte, constată că atâta vreme cât Ghidul Solicitantului, în baza căruia a fost analizată cererea de finanțare depusă de recurentă, impune existența actului de proprietate pentru terenul sau clădirea ce va fi modernizată, în mod corect a apreciat instanța de fond asupra legalității actului administrativ contestat, în condițiile în care extrasul de carte funciară nu reprezintă un act de proprietate, în sensul legii. Faptul că recurenta a depus la dosarul de finanțare un extras de carte funciară nu are relevanță sub aspectul îndeplinirii condiției impuse de Ghidul solicitantului, câtă vreme prin dispozițiile acestuia s-a instituit în sarcina sa obligația depunerii actului de proprietate asupra imobilelor și nu obligația efectuării dovezii dreptului de proprietate asupra respectivelor immobile.

Fără a insista asupra naturii juridice a extrasului de carte funciară, care diferă substanțial de natura juridică a unui act de proprietate, Înalta Curte văzând și dispozițiile art. 20 alin. (1), art. 22 alin. (1), art. 27 și art. 43 din Legea cadastrului și publicității imobiliare nr. 7/1996, urmează a respinge susținerile recurentului privind îndeplinirea criteriilor din grila de verificare prin efectuarea dovezii dreptului de proprietate asupra celor două imobile în natură teren și construcție prin extrasul de carte funciară depus la dosarul cauzei. Pentru considerentele expuse, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția nulității recursului invocată de intimatul Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri. Respinge recursul declarat de reclamanta SC E. SRL, împotriva sentinței nr. 162/F/2010 din 11 octombrie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 iunie 2011.