ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 01.06.2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3178/2011

HOTĂRÂRE
01.06.2011
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3178/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

1.Hotărârea atacată cu recurs

Prin sentința civilă

nr. 162/F din 11 octombrie 2010, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ

și fiscal, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta SC E. SRL

Brașov în contradictoriu cu pârâții Oficiul Teritorial pentru Intreprinderi Mici

și Mijlocii și Cooperație Brașov și Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului

de Afaceri, având ca obiect anulare act administrativ.

Pentru a se pronunța astfel,

Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

În cauză acțiunea reclamantei

SC E. SRL privește anularea unei decizii emise de către fostul Minister pentru Întreprinderi

Mici și Mijlocii, Comerț, Turism și Profesii Liberale, ce are ca succesor în drepturi

în actuala organizare a Guvernului Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului

de Afaceri, introdus ca pârât în cauză pentru acest considerent. Organismul intermediar

pentru Intreprinderi Mici și Mijlocii este un departament din cadrul ministerului

pârât, astfel că în mod corect pârât în cauză este ministerul ca persoană juridică

- ordonator principal de credite, nu un departament din structura sa, ce nu are

personalitate juridică.

Sub acest aspect, consideră

instanța de fond că se impune admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive

a acestui departament, în cauză având calitate de pârâți ministerul succesor în

drepturi al ministerului ce a emis actul administrativ atacat, respectiv organismul

teritorial cu competențe în domeniu - Oficiul Teritorial pentru Întreprinderi Mici

și Mijlocii și Cooperație Brașov -, pentru opozabilitatea hotărârii ce se pronunță

de către instanța de judecată.

Pe fondul cauzei, instanța

de fond a reținut că se contestă de către societatea reclamantă mențiunea din decizia

nr. 81/2009 emisă de ministerul pârât prin care s-a reținut că documentele de proprietate/concesiune

la data specificată în registrul de înregistrare on-line nu au fost prezentate împreună

cu cererea de finanțare, conform cerințelor cuprinse în Cap.II.1.1 - Criterii de

eligibilitate a solicitantului, pct. 4 - Proprietatea asupra infrastructurii și

terenului coroborate cu prevederile din pct. 9 Cap. III.2.1.- Completarea cererii

de finanțare, unde se stabilește că aplicatul are obligația de a depune în fotocopie

certificată actele de proprietate sau concesiune asupra infrastructurii și terenului.

Se mai constată că în

dosarul cauzei, (dosarul depus pentru obținerea finanțării) există un extras de

carte funciară pentru informare emis în data de 8 iulie 2008, în timp ce pct. 28

din Grila de verificare a conformității administrative - Anexa nr. 3 la Ghidul Solicitantului

impune existența actului de proprietate pentru terenul sau clădirea ce va fi modernizată,

nu un simplu extras de carte funciară, cum a prezentat/depus societatea reclamantă.

Actele de proprietate sau concesiune sunt cerute la data depunerii cererii, concomitent

cu aceasta, în dosarul de finanțare, astfel că societatea reclamantă nu a îndeplinit

condițiile minimale necesare pentru a se califica în parcurgerea procedurii de obținere

a finanțării, conform regulilor din Ghidul Solicitantului.

Mai consideră instanța

de fond că împrejurarea că măsura cerută de Ghid este excesivă, anume de a pretinde

solicitantului să depună act propriu-zis de proprietate și nu doar o dovadă că deține

în proprietate imobilul, adică un extras de carte funciară, excede judecății cauzei.

Se mai artă că, în sensul

art. 20 alin. (1) din Legea nr. 7/1996 a cadastrului și publicității imobiliare,

dreptul de proprietate și celelalte drepturi reale asupra unui imobil se vor înscrie

în cartea funciară pe baza actului prin care s-au constituit ori s-au transmis în

mod valabil. Prin urmare, extrasul cf are numai valoarea de publicitate imobiliară

stabilită de lege, în timp ce actul prin care s-a constituit ori s-a transmis dreptul

de proprietate are altă natură juridică și altă semnificație în plan material, fizic

relativ la cerințele din Ghidul Solicitantului.

2.Recursul declarat în

cauză

Împotriva sentinței

nr. 162/F din 11 octombrie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ

și fiscal, a declarat recurs SC E. SRL , invocând dispozițiile art. 304 C. proc.

civ., și susținând în esență următoarele:

Astfel, susține recurenta

că soluția instanței de fond este netemeinică prin aceea că menține în mod greșit,

aceeași soluție cu cea din decizia nr. 81 din 08 ianuarie 2009, contestată în prezenta

cauză.

În acest sens, consideră

recurenta că în mod greșit apreciază instanța de fond că nu și-ar fi îndeplinit

obligația depunerii actelor de proprietate care să ateste dreptul de proprietate

în condițiile în care prin depunerea extrasului de carte funciară, a făcut dovada

dreptului de proprietate asupra construcției și terenului și totodată a dovedit

și faptul că cele două imobile nu sunt afectate de sarcini sau notări.

În opinia recurentei,

actul propriu-zis de proprietate la care face referire instanța de fond nu are putere

probatorie a dreptului de proprietate, dacă nu este exemplificat printr-un extras

de carte funciară. Extrasul de carte funciară este singurul în măsură să dovedească

calitatea de proprietar și existența dreptului real în patrimoniu persoanei fizice

sau juridice la data emiterii acestuia.

Totodată, mai susține

recurenta că publicitatea imobiliară instituită în România prin Legea nr. 115/1938

și ulterior prin Legea nr. 7/1996 are la bază un principiu de necontestat, respective

principiul forței probante, potrivit căruia dreptul real imobiliar înscris în cartea

funciară este exact și face dovada de necontestat a dreptului de proprietate asupra

imobilului respective.

3.Hotărârea instanței

de recurs

Analizând actele și lucrările

dosarului, în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 și art. 304

1

ca atare, pentru următoarele considerente:

În primul rând, Înalta

Curte constatând că, criticile formulate de recurentă se circumscriu motivelor de

recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., urmează a respinge excepția nulității

recursului invocată de intimatul Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de

Afaceri, prin întâmpinare. Astfel, faptul că prin cererea de recurs recurenta nu

face trimitere expresă la vreunul dintre motivele de recurs reglementate în

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu poate conduce la aplicarea sancțiunii nulității

recursului declarat câtă vreme din dezvoltarea motivelor de recurs rezultă fără

echivoc că recurenta a invocat lipsa de temei legal a hotărârii recurate.

Înalta Curte analizând

actele și lucrările dosarului în raport de cadrul legal aplicabil în cauză constată

că nu poate primi criticile formulate de recurenta, circumscrise motivelor de recurs

prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ..

Astfel, prin decizia din

08 ianuarie 2009 emisă de Ministerul pentru Intreprinderi Mici și Mijlocii, Comerț,

Turism, Profesii Liberale a fost respinsă contestația formulată de recurentă împotriva

scrisorii de respingere administrativă a proiectului Linie tehnologică și pregătire

prin imersie a suprafețelor de aluminiu și instalație de tratare automată a apelor

uzate, pe motiv că nu sunt îndeplinite toate criteriile din grila de verificare

a conformității administrative înscrise în Ghidul solicitantului Sprijin financiar

în valoare cuprinsă între 920.001 și 5.560.000 ROL acordat pentru investiții în

intreprinderile mici și mijlocii.

În acest sens s-a reținut

că recurentul nu a depus la dosarul de finanțare în fotocopie certificată actele

de proprietate/concesiune asupra terenului și a clădirii la care se face referire

în proiectul depus, încălcând, astfel prevederile înscrise în Cap.II.1.1 - Criterii

de eligibilitate a solicitantului, pct. 4 - Proprietatea asupra infrastructurii

și terenului coroborate cu prevederile din pct. 9 Cap. III.2.1.- Completarea cererii

de finanțare, unde se prevede expres că aplicatul are obligația de a depune în fotocopie

certificată actele de proprietate sau concesiune asupra infrastructurii și terenului.

Înalta Curte, constată

că atâta vreme cât Ghidul Solicitantului, în baza căruia a fost analizată cererea

de finanțare depusă de recurentă, impune existența actului de proprietate pentru

terenul sau clădirea ce va fi modernizată, în mod corect a apreciat instanța de

fond asupra legalității actului administrativ contestat, în condițiile în care extrasul

de carte funciară nu reprezintă un act de proprietate, în sensul legii.

Faptul că recurenta a

depus la dosarul de finanțare un extras de carte funciară nu are relevanță sub aspectul

îndeplinirii condiției impuse de Ghidul solicitantului, câtă vreme prin dispozițiile

acestuia s-a instituit în sarcina sa obligația depunerii actului de proprietate

asupra imobilelor și nu obligația efectuării dovezii dreptului de proprietate asupra

respectivelor immobile.

Fără a insista asupra

naturii juridice a extrasului de carte funciară, care diferă substanțial de natura

juridică a unui act de proprietate, Înalta Curte văzând și dispozițiile art. 20

alin. (1), art. 22 alin. (1), art. 27 și art. 43 din Legea cadastrului și publicității

imobiliare nr. 7/1996, urmează a respinge susținerile recurentului privind îndeplinirea

criteriilor din grila de verificare prin efectuarea dovezii dreptului de proprietate

asupra celor două imobile în natură teren și construcție prin extrasul de carte

funciară depus la dosarul cauzei.

Pentru considerentele

expuse, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea

nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat.

Respinge excepția nulității

recursului invocată de intimatul Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului

de Afaceri.

Respinge recursul declarat de reclamanta SC

Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 iunie

2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-05-10
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2635/2011
temeiul prevederilor art. 137 alin. (2) C. proc. civ. instanța a dispus unirea cu fondul a celor două excepții invocate de către pârâtă și pronunțându-se cu prioritate asupra acestora. Prin sentința nr. 103 din 24 iunie 2010 a Curții de Ape
ÎCCJ 2011-01-07
0,91
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 57/2011
mpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată. Prin sentința civilă nr. 87/F din 28 aprilie 2010 Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive
ÎCCJ 2011-01-21
0,91
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 335/2011
CA din 4 noiembrie 2009 a Tribunalului Brașov s-a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Brașov. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Ape
ÎCCJ 2011-10-07
0,91
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4619/2011
ă că recursul este fondat, pentru motivele ce se vor arăta în continuare. 1. Argumentele corespunzătoare motivelor de recurs invocate Recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu suspendarea executării o rdinului
ÎCCJ 2011-04-08
0,91
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2130/2011
nare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, excepția inadmisibilității acțiunii și excepția prescripției dreptului la acțiune, iar pe fond a solicitat re
Sursă