ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1257/2012

Prin acțiunea

înregistrată la data de 6 decembrie 2010, pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș,

reclamantul M.M. a solicitat în contradictoriu cu Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor, anularea Deciziei nr. l3308//FF din 26 august 2010

privind acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII Regimul stabilirii

și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv din Legea

nr. 247/2005.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat că numita L.C. nu a deținut niciodată teren pe raza

localității Bogata. Or, în condițiile în care autorul numitului M.M. nu a deținut

un astfel de teren nu i se poate naște un drept de proprietate ce nu i-a fost

transmis, iar cererea sa de reconstituire a dreptului de proprietate nu

privește terenul situat în comuna Bogata, teren pe care nu l-a deținut

niciodată.

Prin întâmpinare,

pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a invocat excepția

lipsei procedurii prealabile, reglementate de art. 7 alin. (1) din Legea nr.

554/2004 a contenciosului administrativ, iar pe fond a solicitat respingerea

contestației, arătând că este inacceptabil ca reclamantul să afirme prin

cererea de chemare în judecată faptul că nu a deținut nici un teren pe raza

localității Bogata, nici el, nici autorii acestuia, după parcurgerea procedurii

administrative atât de la nivelul Comisiei locale de fond funciar Luduș și

Comisiei Județene de fond funciar Mureș, cât și la nivelul Comisiei Centrale

pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Prin Sentința nr. 127

din 6 mai 2011, Curtea de Apel Târgu Mureș a admis excepția lipsei plângerii

prealabile invocată prin întâmpinare și a respins ca inadmisibilă, cererea

formulată de reclamantul M.M., în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Pentru a hotărî

astfel, în rejudecare, prima instanță a reținut în esență că obiectul cauzei este

reprezentat de anularea unui act administrativ emis de o autoritate publică

centrală, respectiv Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, astfel

că în cauză este necesară dovada îndeplinirii cerinței legale impusă de art. 7

din Legea nr. 554/2004.

Judecătorul fondului

a constatat că reclamantul nu a formulat plângere prealabilă, singura

corespondență purtată fiind cu evaluatorul căruia i-a adus la cunoștință la

data de 25 martie 2010 că autorii săi nu dețin terenuri în comuna Bogata,

județul Mureș, adresă ce nu poate fi considerată plângere prealabilă, întrucât

nu îndeplinește niciuna din condițiile prevăzute de art. 2 lit. j) din Legea

nr. 554/2004.

Conchizând, prima

instanță a constatat că nici înscrisul depus la dosar în ședință publică la data

de 6 mai 2011, nu poate reprezenta plângere prealabilă, fiind înregistrat la

Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, la data de 2 mai 2011,

deci ulterior introducerii acțiunii.

Împotriva Sentinței

nr. 127 din 6 mai 2011 a Curții de Apel Târgu Mureș, a declarat recurs, în

termenul legal, reclamantul M.M. , criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

În motivarea

recursului se arată, în esență, că în mod greșit instanța de fond a respins

cererea pentru lipsa plângerii prealabile, deși la data de 2 mai 2011 a

înregistrat contestație împotriva deciziei a cărei anulare o solicita, la

Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.

Recurentul prin

motivele de recurs reiterează criticile formulate în fața instanței de fond.

Examinând cauza în

raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate de recurentă,

precum și de reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C.

proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru

considerentele expuse în continuare.

Pentru a ajunge la

această soluția instanța a avut în vedere următoarele considerente.

Legea contenciosului

administrativ a prevăzut în art. 7 și art. 11 două termene ce trebuie avute în

vedere de participanții la procesul civil, atât de părțile implicate, cât și de

instanța de judecată și anume termenul pentru formularea plângerii prealabile,

procedură prevăzută de lege ca o condiție pentru exercitarea dreptului la

acțiune și termenul de introducere a acțiunii la instanța de contencios administrativ

competentă

Conform art. 7 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, „înainte de a se adresa instanței de contencios

administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al

său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie

să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare,

dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului,

revocarea, în tot sau în parte, a acestuia", iar potrivit art. 7 alin. 1

1

:

„În cazul actului administrativ normativ, plângerea prealabilă poate fi

formulată oricând".

Procedând la

verificarea actelor și lucrărilor dosarului, Înalta Curte a constatat faptul că

la data de 6 decembrie 2010, recurentul-reclamant s-a adresat instanței de contencios

administrativ, considerându-se vătămat într-un drept recunoscut de lege, fără a

urma procedura prealabilă prevăzută de dispozițiile art. 7 din Legea nr.

554/2004 privind procedura de soluționare a cererilor în contenciosul

administrativ

Prin urmare,

neîndeplinirea de către reclamant a acestei obligații a fost corect constatată

de către instanța de fond în soluționarea excepției invocate de pârâți.

Petiția adresată de

recurentul-reclamant Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților a

fost înregistrată la data de 2 mai 2011, ulterior datei la care a fost sesizată

instanța de contencios administrativ cu acțiunea în anulare, respectiv 6

decembrie 2010.

Din interpretarea

logico-juridică a textului legal sus citat rezultă că plângerea prealabilă

trebuie formulată anterior sesizării instanței de contencios administrativ.

Chiar denumirea

acesteia indică faptul că trebuie adresată emitentului actului „în

prealabil", deci, înainte de introducerea acțiunii.

De altfel, n-ar avea

nicio rațiune să se formuleze o astfel de plângere în timpul procesului, poate

numai în încercarea de a se soluționa amiabil litigiul.

Având în vedere

faptul că instanța de fond a respins acțiunea pe o excepție, care se constată

de către instanța de recurs că este întemeiată, nu se mai impune a fi analizate

și celelalte motive de recurs invocate de recurentul-reclamant.

Astfel fiind, înalta

Curte constată că susținerile și criticile recurentului-reclamant   sunt

neîntemeiate și nu pot fi primite, iar

instanța de fond a

pronunțat o hotărâre temeinică și legală, pe care o va menține.

Pentru considerentele

expuse, Înalta Curte constată că sentința recurată nu este afectată de niciunul

din motivele de casare sau modificare în sensul dispozițiilor art. 304 și art.

304

1

C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza

a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu

modificările ulterioare, înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de M.M. împotriva Sentinței nr. 127 din 6 mai 2011 a Curții de Apel

Târgu Mureș, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 8 martie 2012.