ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1257/2012

Prin acțiunea înregistrată la data de 6 decembrie 2010, pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș, reclamantul M.M. a solicitat în contradictoriu cu Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, anularea Deciziei nr. l3308//FF din 26 august 2010 privind acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv din Legea nr. 247/2005. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că numita L.C. nu a deținut niciodată teren pe raza localității Bogata. Or, în condițiile în care autorul numitului M.M. nu a deținut un astfel de teren nu i se poate naște un drept de proprietate ce nu i-a fost transmis, iar cererea sa de reconstituire a dreptului de proprietate nu privește terenul situat în comuna Bogata, teren pe care nu l-a deținut niciodată.

Prin întâmpinare, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a invocat excepția lipsei procedurii prealabile, reglementate de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, iar pe fond a solicitat respingerea contestației, arătând că este inacceptabil ca reclamantul să afirme prin cererea de chemare în judecată faptul că nu a deținut nici un teren pe raza localității Bogata, nici el, nici autorii acestuia, după parcurgerea procedurii administrative atât de la nivelul Comisiei locale de fond funciar Luduș și Comisiei Județene de fond funciar Mureș, cât și la nivelul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. Prin Sentința nr. 127 din 6 mai 2011, Curtea de Apel Târgu Mureș a admis excepția lipsei plângerii prealabile invocată prin întâmpinare și a respins ca inadmisibilă, cererea formulată de reclamantul M.M., în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Pentru a hotărî astfel, în rejudecare, prima instanță a reținut în esență că obiectul cauzei este reprezentat de anularea unui act administrativ emis de o autoritate publică centrală, respectiv Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, astfel că în cauză este necesară dovada îndeplinirii cerinței legale impusă de art. 7 din Legea nr. 554/2004. Judecătorul fondului a constatat că reclamantul nu a formulat plângere prealabilă, singura corespondență purtată fiind cu evaluatorul căruia i-a adus la cunoștință la data de 25 martie 2010 că autorii săi nu dețin terenuri în comuna Bogata, județul Mureș, adresă ce nu poate fi considerată plângere prealabilă, întrucât nu îndeplinește niciuna din condițiile prevăzute de art. 2 lit. j) din Legea nr. 554/2004.

Conchizând, prima instanță a constatat că nici înscrisul depus la dosar în ședință publică la data de 6 mai 2011, nu poate reprezenta plângere prealabilă, fiind înregistrat la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, la data de 2 mai 2011, deci ulterior introducerii acțiunii. Împotriva Sentinței nr. 127 din 6 mai 2011 a Curții de Apel Târgu Mureș, a declarat recurs, în termenul legal, reclamantul M.M. , criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului se arată, în esență, că în mod greșit instanța de fond a respins cererea pentru lipsa plângerii prealabile, deși la data de 2 mai 2011 a înregistrat contestație împotriva deciziei a cărei anulare o solicita, la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.

Recurentul prin motivele de recurs reiterează criticile formulate în fața instanței de fond. Examinând cauza în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate de recurentă, precum și de reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele expuse în continuare. Pentru a ajunge la această soluția instanța a avut în vedere următoarele considerente.

Legea contenciosului administrativ a prevăzut în art. 7 și art. 11 două termene ce trebuie avute în vedere de participanții la procesul civil, atât de părțile implicate, cât și de instanța de judecată și anume termenul pentru formularea plângerii prealabile, procedură prevăzută de lege ca o condiție pentru exercitarea dreptului la acțiune și termenul de introducere a acțiunii la instanța de contencios administrativ competentă Conform art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia", iar potrivit art. 7 alin. 1 1 : „În cazul actului administrativ normativ, plângerea prealabilă poate fi formulată oricând". Procedând la verificarea actelor și lucrărilor dosarului, Înalta Curte a constatat faptul că la data de 6 decembrie 2010, recurentul-reclamant s-a adresat instanței de contencios administrativ, considerându-se vătămat într-un drept recunoscut de lege,

fără a urma procedura prealabilă prevăzută de dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 privind procedura de soluționare a cererilor în contenciosul administrativ Prin urmare, neîndeplinirea de către reclamant a acestei obligații a fost corect constatată de către instanța de fond în soluționarea excepției invocate de pârâți. Petiția adresată de recurentul-reclamant Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților a fost înregistrată la data de 2 mai 2011, ulterior datei la care a fost sesizată instanța de contencios administrativ cu acțiunea în anulare, respectiv 6 decembrie 2010. Din interpretarea logico-juridică a textului legal sus citat rezultă că plângerea prealabilă trebuie formulată anterior sesizării instanței de contencios administrativ.

Chiar denumirea acesteia indică faptul că trebuie adresată emitentului actului „în prealabil", deci, înainte de introducerea acțiunii. De altfel, n-ar avea nicio rațiune să se formuleze o astfel de plângere în timpul procesului, poate numai în încercarea de a se soluționa amiabil litigiul. Având în vedere faptul că instanța de fond a respins acțiunea pe o excepție, care se constată de către instanța de recurs că este întemeiată, nu se mai impune a fi analizate și celelalte motive de recurs invocate de recurentul-reclamant. Astfel fiind, înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentului-reclamant sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, pe care o va menține.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentința recurată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul dispozițiilor art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de M.M. împotriva Sentinței nr. 127 din 6 mai 2011 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 martie 2012.