ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1226/2012

Curtea a constatat că

la data de 10 august 2011, s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel Brașov, sub

nr. 727/64/2011, acțiunea formulată de reclamanta SC D.S. SRL în contradictoriu

cu pârâtul Ministerul Administrației și Internelor - Inspectoratul General al

Poliției Române - Direcția Poliției de Ordine Publică prin care se solicită

anularea Deciziei cu nr. 1450031 din 21 iulie 2011 emisă de pârât ca

netemeinică și nelegală, obligarea pârâtului să emită o nouă decizie de

prelungire a licenței de funcționare, iar în caz contrar hotărârea

judecătorească să țină loc de o astfel de decizie, și suspendarea acestei

decizii până la soluționarea irevocabilă a acțiunii.

În motivarea acțiunii

s-a arătat, relativ la motivul respingerii de către pârât a cererii de

reînnoire a licenței de funcționare, că aceasta a fost respinsă prin decizia dispusă

prin Adresa nr. 1450031 din 21 iulie 2011 ca urmare a constatării

neîndeplinirii prevederilor art. 7 lit. c) și art. 10 din Anexa 1 a H.G. nr.

1010/2004, respectiv solicitarea acestei reînnoiri cu cel puțin 5 luni înaintea

expirării valabilității. Față de acest motiv, s-a susținut că cererea în

vederea relicențierii a fost depusă la data de 16 mai 2011, înregistrată sub

nr. 108. Au fost invocate dispozițiile art. 7 din Anexa 1 a H.G. nr. 1010/2004

și s-a făcut vorbire despre faptul că, de la data înființării, reclamanta a

formulat două cereri de prelungire a licenței de funcționare, cereri

soluționate favorabil, fiind înregistrate cu una și respectiv 3 luni înainte de

expirarea licenței. Ca urmare, s-a apreciat de către reclamantă că prin aceste

precedente, se face dovada faptului că termenul de 5 luni prevăzut de art. 10

din Anexa 1 la H.G. nr. 1010/2004 nu este un termen de decădere, neexistând

vreo sancțiune a nerespectării acestuia.

Referitor la

certificatul de atestare fiscală pentru persoane juridice eliberat de AFP

Brașov cu nr. 102259 din 9 mai 2011, care prezintă obligații de plată către

bugetul consolidat în valoare de 879.505 RON, s-a arătat că aceste debite se

achită în baza unui plan de reorganizare admis de către instanța de judecată și

însușit de DGFP Brașov. Totodată, s-a făcut vorbire despre dispozițiile

Sentinței civile nr. 70 din 17 ianuarie 2011 prin care s-a confirmat și aprobat

planul de reorganizare în cuprinsul căruia, la capitolul 13 se arată că pe

perioada programului de reorganizare, vor fi prelungite automat toate

autorizările și licențele pentru funcționarea societății, invocându-se astfel

efectele de lucru judecat.

Sub aspectul cererii

de suspendare a executării actului menționat, reclamanta a susținut

următoarele:

Conform dispozițiilor

art. 14, 15 și 7 din Legea nr. 554/2004 și sunt îndeplinite condițiile cazului

bine justificat și a pagubei iminente.

Sub aspectul primei

condiții, s-a făcut referire la Recomandarea nr. R/89/8 din 13 septembrie 1989

a Comitetului de Miniștri ai Consiliului Europei și s-a arătat că prin

înscrisurile atașate la dosar se constată faptul că, în ceea ce privește

articolul 10 din Anexa 1 a H.G. nr. 1010/2004, respingerea cererii de reînnoire

a licenței de funcționare este făcută în mod discreționar, anterioarele două

cereri fiind admise cu toate că nu au fost depuse cu 5 luni înainte de

expirare. În ceea ce privește obligațiile de plată către bugetul general în

valoare de 897.505 RON, s-a susținut că nu reprezintă o condiție pentru

neacordarea licenței de funcționare.

Relativ la paguba

iminentă, s-a arătat că rămânerea societății fără licență de funcționare va

avea drept consecință imposibilitatea de a mai desfășura activități în domeniul

pazei obiectivelor, bunurilor, valorilor, persoanelor și, ca urmare,

imposibilitatea de a respecta planul de reorganizare aprobat în vederea

achitării debitelor către bugetul de stat.

De asemenea, s-a mai

susținut că reclamanta are un număr relevant de contracte în derulare atât cu

societăți din țară cât și cu multinaționale, existând pericolul să fie

desființate, iar pe de altă parte în cazul nepreluării licenței, un număr de

aproximativ 50 de persoane care lucrează într-o societate vor rămâne fără

locuri de muncă.

Analizând actele și

lucrările dosarului, sub aspectul cererii de suspendare, instanța a reținut că

obiect al acesteia îl constituie înscrisul aflat la fila 6 din dosar constând

într-o Adresă cu nr. 1450031 din 21 iulie 2011 emisă de pârât către reclamantă

prin care se comunică faptul că, referitor la cererea cu nr. 108 din 16 mai

2011 de reînnoire a licenței de funcționare nr. 0655/P din 19 august 2005, s-a

constatat că nu a îndeplinit condițiile legale de reînnoire, cererea fiind

soluționată nefavorabil.

Motivele comunicate

au fost întemeiate pe constatarea neîndeplinirii prevederilor art. 7 lit. c) și

art. 10 fin Anexa nr. 1 la H.G. nr. 1010/2040, respectiv solicitarea reînnoirii

cu cel puțin 5 luni înaintea expirării valabilității, iar certificatul de

atestare fiscală prezintă obligații de plată către bugetul general consolidat

în valoare de 879.505 RON.

Înscrisul amintit

produce efecte juridice constând în respingerea cererii de reînnoire a licenței

de funcționare, astfel că având în vedere și emitentul actului, înscrisul se

circumscrie noțiunii de act administrativ astfel cum este definită de art. 2

lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Reclamanta a invocat

în susținerea îndeplinirii condiției cazului bine justificat, faptul că în

situația celorlalte două reînnoiri ale licenței de funcționare, cererile au

fost depuse înainte cu cel puțin 5 luni de expirarea duratei licenței de

funcționare și că, prin intrarea în procedura de reorganizare, s-a urmărit cu

bună - credință, tocmai stingerea obligațiilor bugetare, depunând înscrisuri la

dosar, în dovedirea acestor împrejurări.

Astfel, s-a constatat

incidența în cauză a dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr.

554/2004 întrucât aspectele menționate mai sus au caracterul unor împrejurări

legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială

în privința legalității actului administrativ, impunându-se, bineînțeles, o

cercetare a fondului cauzei cu ocazia soluționării cererii de anulare a

aceluiași act administrativ, ocazie cu care aceste împrejurări vor fi analizate

sub aspectul temeiniciei și legalității.

În privința pagubei

iminente, întrucât societatea reclamantă se află în proces de reorganizare,

parcurgând în acest sens un plan confirmat de judecătorul sindic și prezentând

periodic rapoarte de activitate, prin respingerea cererii de reînnoire a

licenței de funcționare s-ar ajunge la imposibilitatea continuării derulării

procedurii de reorganizare, producându-se astfel un prejudiciu imposibil de

înlăturat în ipoteza anulării actului administrativ, cu consecințe atât pentru

angajații societății care își vor pierde locul de muncă cât și cu privire la

achitarea creanțelor bugetare.

În consecință,

constatând că au fost îndeplinite condițiile prevăzute de art. 15 raportat la

art. 14 din Legea nr. 554/2004, instanța a admis cererea de suspendare a

executării actului administrativ nr. 1450031 din 21 iulie 2011 emisă de pârât.

Împotriva acestei

hotărâri, in termen legal, a formulat recurs pârâtul Inspectoratul General al

Politiei Române, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând, în esență,

următoarele:

În cauză, nu au fost

îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

care să justifice suspendarea judiciară a actului administrativ nr. 1450031 din

21 iulie 2011. Astfel, în ceea ce privește condiția cazului bine justificat, nu

se poate reține că cerința amintită a fost îndeplinită din moment ce reclamanta

se face vinovată de nerespectarea prevederilor art. 17 lit. c) și ale art. 10

din Anexa 1 la H.G. nr. 1010/2004, în condițiile în care cererea de reînnoire a

licenței de funcționare a fost solicitată, încălcând termenul de cinci luni în

care se putea formula cererea. Apoi, instanța de fond a pronunțat încheierea

recurată fără a lua în considerare că reclamanta are datorii la bugetul de

stat, fapt dovedit cu certificatul de atestare fiscală nr. 102259 din 9 mai

2011, fiind astfel neîndeplinită o cerință imperativă prevăzută de textele

legale mai sus amintite.

Referitor la condiția

existentei unei pagube iminente, nici această cerință nu a fost satisfăcută dintr-o

dubla perspectivă: paguba nu e certă, actuală și exigibilă, și nici nu poate fi

vorba că ar avea caracter iminent. Din această perspectivă, este semnificativ

că, potrivit dispozițiilor art. 62 alin. (6) din Legea nr. 333/2003, pe toată

perioada desfășurării procesului reclamanta poate derula contractele încheiate

anterior anulării licenței cu beneficiarii săi.

În fine, licența de

funcționare a reclamantei a expirat la 19 august 2011, prin urmare suspendarea

refuzului IGPR nu poate fi asimilată cu prelungirea licenței de funcționare.

Examinând sentința

prin prisma criticilor formulate, precum și în temeiul art. 304

1

din

Codul de procedură civilă, Înalta Curte constată ca recursul este fondat și

urmează a fi admis pentru argumentele expuse în continuare.

Decurge logic și

potrivit de altfel cu reglementarea expresă cuprinsă în art. 14 - 15 din Legea

nr. 554/2004 că măsura suspendării judiciare reglementate pe textele precitate

poate fi dispusă numai în privința actelor administrative de autoritate astfel cum

sunt definite în art. 2 lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr.

554/2004.

Dispozițiile legale

precitate sunt în această privință neechivoce. Astfel, în art. 14 alin. (1) se

precizează ca „În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube

iminente...persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună

suspendarea actului administrativ unilateral...”. La rândul său, art. 15 alin.

(1) stipulează că „Suspendarea executării actului administrativ unilateral

poate fi solicitată de reclamant...și prin cererea adresată instanței

competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat...”.

Cu totul de înțeles,

întrucât numai un act administrativ de autoritate justifică rațiunea

suspendării judiciare a efectelor sale, până la soluționarea acțiunii în

anulare, în condițiile existenței unor dubii în privința conformității acestui

act infralegislativ cu legea în executarea căreia a fost emis/adoptat, în

considerarea faptului că efectele sale pot fi vătămătoare pentru cel care contestă

actul în justiție.

Or, în speță, nu a

fost contestat un act administrativ de autoritate, ci contrar reclamantei și

instanței de fond, un fapt administrativ - refuzul autorității pârâte de a

emite un astfel de act - licență de funcționare pentru perioada ulterioară

datei 19 august 2011, data la care expira licența cu nr. 0655/P din 19 august

act infralegislativ, ci o adresă prin care autoritatea pârâtă își exprimă

refuzul de a satisface solicitarea reclamantei în sensul reînnoirii licenței de

funcționare, cu alte cuvinte de a emite un act administrativ care să-i permită

acesteia exercitarea activităților de pază și protecție în conformitate cu

prevederile Legii nr. 333/2003.

Așadar, în speță, o

eventuală blocare a efectelor refuzului pârâtului, în baza art. 14 - 15 din

actul normativ precitat, nu ar face decât să repună reclamanta în situația

anterioară exprimării acelui refuz, respectiv în poziția de a nu se afla în

posesia licenței de funcționare după data de 19 august 2011 și nicidecum nu o

autorizează să funcționeze în continuare ca o societate ce desfășoară

activități de pază și protecție, potrivit Legii nr. 333/2003, astfel că

acțiunea sa în contencios administrativ apare ca neîntemeiată.

Față de cele ce

preced, Înalta Curte, potrivit art. 312 alin. (1) raportat la art. 304 pct. 9

din Codul de procedură civilă, va admite recursul pârâtului și va modifica

sentința atacată în sensul respingerii acțiunii reclamantei SC „D.S.” SRL

Brașov, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Inspectoratul General al Poliției Române, împotriva încheierii din

14 septembrie 2011 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și

fiscal.

Modifică sentința

atacată, în sensul că respinge cererea de suspendare a executării formulată de

reclamanta S.C. D.S. S.R.L., ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 7 martie 2012.

Procesat de GGC - DG