ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1226/2012

Curtea a constatat că la data de 10 august 2011, s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel Brașov, sub nr. 727/64/2011, acțiunea formulată de reclamanta SC D.S. SRL în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administrației și Internelor - Inspectoratul General al Poliției Române - Direcția Poliției de Ordine Publică prin care se solicită anularea Deciziei cu nr. 1450031 din 21 iulie 2011 emisă de pârât ca netemeinică și nelegală, obligarea pârâtului să emită o nouă decizie de prelungire a licenței de funcționare, iar în caz contrar hotărârea judecătorească să țină loc de o astfel de decizie, și suspendarea acestei decizii până la soluționarea irevocabilă a acțiunii.

În motivarea acțiunii s-a arătat, relativ la motivul respingerii de către pârât a cererii de reînnoire a licenței de funcționare, că aceasta a fost respinsă prin decizia dispusă prin Adresa nr. 1450031 din 21 iulie 2011 ca urmare a constatării neîndeplinirii prevederilor art. 7 lit. c) și art. 10 din Anexa 1 a H.G. nr. 1010/2004, respectiv solicitarea acestei reînnoiri cu cel puțin 5 luni înaintea expirării valabilității. Față de acest motiv, s-a susținut că cererea în vederea relicențierii a fost depusă la data de 16 mai 2011, înregistrată sub nr. 108. Au fost invocate dispozițiile art. 7 din Anexa 1 a H.G. nr. 1010/2004 și s-a făcut vorbire despre faptul că, de la data înființării, reclamanta a formulat două cereri de prelungire a licenței de funcționare, cereri soluționate favorabil, fiind înregistrate cu una și respectiv 3 luni înainte de expirarea licenței.

Ca urmare, s-a apreciat de către reclamantă că prin aceste precedente, se face dovada faptului că termenul de 5 luni prevăzut de art. 10 din Anexa 1 la H.G. nr. 1010/2004 nu este un termen de decădere, neexistând vreo sancțiune a nerespectării acestuia. Referitor la certificatul de atestare fiscală pentru persoane juridice eliberat de AFP Brașov cu nr. 102259 din 9 mai 2011, care prezintă obligații de plată către bugetul consolidat în valoare de 879.505 RON, s-a arătat că aceste debite se achită în baza unui plan de reorganizare admis de către instanța de judecată și însușit de DGFP Brașov. Totodată, s-a făcut vorbire despre dispozițiile Sentinței civile nr. 70 din 17 ianuarie 2011 prin care s-a confirmat și aprobat planul de reorganizare în cuprinsul căruia, la capitolul 13 se arată că pe perioada programului de reorganizare, vor fi prelungite automat toate autorizările și licențele pentru funcționarea societății, invocându-se astfel efectele de lucru judecat.

Sub aspectul cererii de suspendare a executării actului menționat, reclamanta a susținut următoarele: Conform dispozițiilor art. 14, 15 și 7 din Legea nr. 554/2004 și sunt îndeplinite condițiile cazului bine justificat și a pagubei iminente. Sub aspectul primei condiții, s-a făcut referire la Recomandarea nr. R/89/8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniștri ai Consiliului Europei și s-a arătat că prin înscrisurile atașate la dosar se constată faptul că, în ceea ce privește articolul 10 din Anexa 1 a H.G. nr. 1010/2004, respingerea cererii de reînnoire a licenței de funcționare este făcută în mod discreționar, anterioarele două cereri fiind admise cu toate că nu au fost depuse cu 5 luni înainte de expirare.

În ceea ce privește obligațiile de plată către bugetul general în valoare de 897.505 RON, s-a susținut că nu reprezintă o condiție pentru neacordarea licenței de funcționare. Relativ la paguba iminentă, s-a arătat că rămânerea societății fără licență de funcționare va avea drept consecință imposibilitatea de a mai desfășura activități în domeniul pazei obiectivelor, bunurilor, valorilor, persoanelor și, ca urmare, imposibilitatea de a respecta planul de reorganizare aprobat în vederea achitării debitelor către bugetul de stat. De asemenea, s-a mai susținut că reclamanta are un număr relevant de contracte în derulare atât cu societăți din țară cât și cu multinaționale, existând pericolul să fie desființate, iar pe de altă parte în cazul nepreluării licenței, un număr de aproximativ 50 de persoane care lucrează într-o societate vor rămâne fără locuri de muncă.

Analizând actele și lucrările dosarului, sub aspectul cererii de suspendare, instanța a reținut că obiect al acesteia îl constituie înscrisul aflat la fila 6 din dosar constând într-o Adresă cu nr. 1450031 din 21 iulie 2011 emisă de pârât către reclamantă prin care se comunică faptul că, referitor la cererea cu nr. 108 din 16 mai 2011 de reînnoire a licenței de funcționare nr. 0655/P din 19 august 2005, s-a constatat că nu a îndeplinit condițiile legale de reînnoire, cererea fiind soluționată nefavorabil. Motivele comunicate au fost întemeiate pe constatarea neîndeplinirii prevederilor art. 7 lit. c) și art. 10 fin Anexa nr. 1 la H.G. nr. 1010/2040, respectiv solicitarea reînnoirii cu cel puțin 5 luni înaintea expirării valabilității, iar certificatul de atestare fiscală prezintă obligații de plată către bugetul general consolidat în valoare de 879.505 RON.

Înscrisul amintit produce efecte juridice constând în respingerea cererii de reînnoire a licenței de funcționare, astfel că având în vedere și emitentul actului, înscrisul se circumscrie noțiunii de act administrativ astfel cum este definită de art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004. Reclamanta a invocat în susținerea îndeplinirii condiției cazului bine justificat, faptul că în situația celorlalte două reînnoiri ale licenței de funcționare, cererile au fost depuse înainte cu cel puțin 5 luni de expirarea duratei licenței de funcționare și că, prin intrarea în procedura de reorganizare, s-a urmărit cu bună - credință, tocmai stingerea obligațiilor bugetare, depunând înscrisuri la dosar, în dovedirea acestor împrejurări.

Astfel, s-a constatat incidența în cauză a dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 întrucât aspectele menționate mai sus au caracterul unor împrejurări legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială în privința legalității actului administrativ, impunându-se, bineînțeles, o cercetare a fondului cauzei cu ocazia soluționării cererii de anulare a aceluiași act administrativ, ocazie cu care aceste împrejurări vor fi analizate sub aspectul temeiniciei și legalității.

În privința pagubei iminente, întrucât societatea reclamantă se află în proces de reorganizare, parcurgând în acest sens un plan confirmat de judecătorul sindic și prezentând periodic rapoarte de activitate, prin respingerea cererii de reînnoire a licenței de funcționare s-ar ajunge la imposibilitatea continuării derulării procedurii de reorganizare, producându-se astfel un prejudiciu imposibil de înlăturat în ipoteza anulării actului administrativ, cu consecințe atât pentru angajații societății care își vor pierde locul de muncă cât și cu privire la achitarea creanțelor bugetare. În consecință, constatând că au fost îndeplinite condițiile prevăzute de art. 15 raportat la art. 14 din Legea nr. 554/2004, instanța a admis cererea de suspendare a executării actului administrativ nr. 1450031 din 21 iulie 2011 emisă de pârât.

Împotriva acestei hotărâri, in termen legal, a formulat recurs pârâtul Inspectoratul General al Politiei Române, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând, în esență, următoarele: În cauză, nu au fost îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care să justifice suspendarea judiciară a actului administrativ nr. 1450031 din 21 iulie 2011. Astfel, în ceea ce privește condiția cazului bine justificat, nu se poate reține că cerința amintită a fost îndeplinită din moment ce reclamanta se face vinovată de nerespectarea prevederilor art. 17 lit. c) și ale art. 10 din Anexa 1 la H.G. nr. 1010/2004, în condițiile în care cererea de reînnoire a licenței de funcționare a fost solicitată, încălcând termenul de cinci luni în care se putea formula cererea.

Apoi, instanța de fond a pronunțat încheierea recurată fără a lua în considerare că reclamanta are datorii la bugetul de stat, fapt dovedit cu certificatul de atestare fiscală nr. 102259 din 9 mai 2011, fiind astfel neîndeplinită o cerință imperativă prevăzută de textele legale mai sus amintite. Referitor la condiția existentei unei pagube iminente, nici această cerință nu a fost satisfăcută dintr-o dubla perspectivă: paguba nu e certă, actuală și exigibilă, și nici nu poate fi vorba că ar avea caracter iminent. Din această perspectivă, este semnificativ că, potrivit dispozițiilor art. 62 alin. (6) din Legea nr. 333/2003, pe toată perioada desfășurării procesului reclamanta poate derula contractele încheiate anterior anulării licenței cu beneficiarii săi.

În fine, licența de funcționare a reclamantei a expirat la 19 august 2011, prin urmare suspendarea refuzului IGPR nu poate fi asimilată cu prelungirea licenței de funcționare. Examinând sentința prin prisma criticilor formulate, precum și în temeiul art. 304 1 din Codul de procedură civilă, Înalta Curte constată ca recursul este fondat și urmează a fi admis pentru argumentele expuse în continuare. Decurge logic și potrivit de altfel cu reglementarea expresă cuprinsă în art. 14 - 15 din Legea nr. 554/2004 că măsura suspendării judiciare reglementate pe textele precitate poate fi dispusă numai în privința actelor administrative de autoritate astfel cum sunt definite în art. 2 lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Dispozițiile legale precitate sunt în această privință neechivoce. Astfel, în art. 14 alin. (1) se precizează ca „În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente...persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea actului administrativ unilateral...”. La rândul său, art. 15 alin. (1) stipulează că „Suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant...și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat...”. Cu totul de înțeles, întrucât numai un act administrativ de autoritate justifică rațiunea suspendării judiciare a efectelor sale, până la soluționarea acțiunii în anulare, în condițiile existenței unor dubii în privința conformității acestui act infralegislativ cu legea în executarea căreia a fost emis/adoptat, în considerarea faptului că efectele sale pot fi vătămătoare pentru cel care contestă actul în justiție.

Or, în speță, nu a fost contestat un act administrativ de autoritate, ci contrar reclamantei și instanței de fond, un fapt administrativ - refuzul autorității pârâte de a emite un astfel de act - licență de funcționare pentru perioada ulterioară datei 19 august 2011, data la care expira licența cu nr. 0655/P din 19 august 2005. Înscrisul nr. 1450031 din 21 iulie 2011 atacat de reclamantă nu este un act infralegislativ, ci o adresă prin care autoritatea pârâtă își exprimă refuzul de a satisface solicitarea reclamantei în sensul reînnoirii licenței de funcționare, cu alte cuvinte de a emite un act administrativ care să-i permită acesteia exercitarea activităților de pază și protecție în conformitate cu prevederile Legii nr. 333/2003.

Așadar, în speță, o eventuală blocare a efectelor refuzului pârâtului, în baza art. 14 - 15 din actul normativ precitat, nu ar face decât să repună reclamanta în situația anterioară exprimării acelui refuz, respectiv în poziția de a nu se afla în posesia licenței de funcționare după data de 19 august 2011 și nicidecum nu o autorizează să funcționeze în continuare ca o societate ce desfășoară activități de pază și protecție, potrivit Legii nr. 333/2003, astfel că acțiunea sa în contencios administrativ apare ca neîntemeiată. Față de cele ce preced, Înalta Curte, potrivit art. 312 alin. (1) raportat la art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, va admite recursul pârâtului și va modifica sentința atacată în sensul respingerii acțiunii reclamantei SC „D.S.” SRL Brașov, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Inspectoratul General al Poliției Române, împotriva încheierii din 14 septembrie 2011 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată, în sensul că respinge cererea de suspendare a executării formulată de reclamanta S.C. D.S. S.R.L., ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 martie 2012. Procesat de GGC - DG