ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3879/2012

R O M Â N I A Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1.Hotărârea atacată cu recurs Prin sentința civilă nr. 195/F din 14 octombrie 2011, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC D.S. SRL în contradictoriu cu pârâtul M.A.I.-I.G.P.R.-DIRECȚIA POLIȚIEI DE ORDINE PUBLICĂ și pe cale de consecință a dispus anularea actului administrativ din 21 iulie 2011 emis de pârât precum și respingerea capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la emiterea unei noi decizii de prelungire a licenței de funcționare, în caz contrar hotărârea judecătorească să țină loc de o astfel de decizie.

Pentru a se pronunța astfel, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: Astfel, a constatat instanta de fond că în cuprinsul adresei din 21 iulie 2011, act administrativ care produce efecte juridice cu privire la activitatea, societății reclamante, s-a arătat că soluționarea nefavorabilă a cererii este întemeiată pe constatarea neîndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 7 lit. c) și de art. 10 din Anexa nr. 1 la H.G. nr. 1010/2004, respectiv nesolicitarea reînnoirii cu cel puțin 5 luni înaintea expirării valabilității, și prezența unor obligații de plată către bugetul general consolidat în valoare de 879.505 RON potrivit certificatul de atestare fiscală depus la dosar. Cu privire la respectarea dispozițiilor art. 10 din Anexa nr. 1 la H.G.

nr. 1010/2004, apreciază judecătorul fondului că susținerile reclamantei privind calificarea termenului de 5 luni, ca nefiind un termen de decădere, sunt întemeiate întrucât, pe de o parte, cu ocazia analizării cererii anterioare de reînnoire a licenței, pârâtul nu a constatat că nu ar fi fost respectate dispozițiile art. 10, iar pe de altă parte, acest termen este unul de recomandare, menit a asigura buna verificare a îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 7 într-un termen suficient pentru a se putea soluționa cererea înainte de expirarea termenului de valabilitate. De astfel, se apreciază că reînnoirea licenței de funcționare este condiționată, de depunerea documentelor prevăzute de art. 7, condiție reglementată de lege alături de cele din art. 8 și 9, art. 10 stabilind doar momentul depunerii cererii, dar nereprezentând o condiție de fond a admiterii sau respingerii cererii.

Ca urmare, s-a considerat că, singura condiție care s-a impus a fi analizată pe fondul cererii de reînnoire a licenței de funcționare este cea prevăzută de art. 7 lit. c) din Anexa nr. 1 la H.G. nr. 1040/2004, respectiv “dovada achitării taxelor și impozitelor”. În acest sens, reține instanta de fond că singura creanță a debitoarei este în sumă de 925.854 RON față de D.G.F.P. Brașov iar prin sentința civilă din 17 ianuarie 2011 a Tribunalului Brașov, s-a confirmat planul de reorganizare a activității debitoarei SC D.S. SRL în insolvență, propus de debitoare și votat de Adunarea creditorilor din data de 03 decembrie 2010, plan ce a fost aprobat de D.G.F.P. Brașov. Reține instant de fond că în respectivul plan de reorganizare, la secțiunea a-II-a, Cap. 1 lit. a), se arată că planul își propune lichidarea totală a datoriilor față de D.G.F.P.

Brașov, acțiune care se va realiza pe parcursul a 3 ani începând cu data aprobării planului. La Cap. 3 din aceeași secțiune este prevăzut programul de plată a creanțelor către D.G.F.P. Brașov, prin acest plan urmărindu-se lichidarea totală a datoriei către organul fiscal. Se mai constată că de la momentul aprobării planului de reorganizare și până la cele al formulării acțiunii, reclamanta a achitat ratele eșalonate. Consideră instant de fond că a lipsi reclamanta de licența de funcționare echivalează cu lipsa acesteia de activitate și, ca urmare, cu imposibilitatea prezentării raportului de activitate și achitării ratelor lunare. În opinia judecătorului fondului sintagma “dovada achitării taxelor și impozitelor” nu exclude posibilitatea eșalonării creanțelor cu acest titlu în oricare dintre cele două variante al căror scop este tocmai achitarea datoriilor la bugetul de stat.

Întrucât acest demers al reclamantei este în curs de executare, văzând și finalitatea acestuia, consideră instanta de fond că o interpretare în sensul că art. 7 lit. c) din Anexa nr. 1 la H.G. nr. 1040/2004 ar reglementa în mod imperativ plata la zi a taxelor și impozitelor, ar lipsi de fundament posibilitatea oferită de legiuitor de îndeplinire a obligației de plată prin eșalonarea sumei, acest fapt fiind dovedit în prezenta cauză prin însăși imposibilitatea continuării planului de reorganizare în lipsa reînnoirii licenței de funcționare pentru neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 7 lit. c). 2.Cererea de recurs Împotriva sentinței civile nr. 195/F din 14 octombrie 2011 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul I.G.P.R.-A.N.A.F., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în condițiile art. 304 și art. 304 1 C. proc.

civ. Printr-un set de critici circumscrise motivului de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susține recurentul că instant de fond a pronunțat hotărârea recurată, fără a lua în considerare faptul că intimata are datorii la bugetul de stat, fapt dovedit cu certificatul de atestare fiscal din 09 mai 2011, fiind astfel încălcată o cerință imperativă a normelor legale ce reglementează acest domeniu de activitate, respectiv prevederile art. 7 lit. c) teza a doua și art. 10 din Anexa nr. 1 la H.G. nr. 1010/2004. În acest sens, se arată că în condițiile în care, în urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că societatea are obligații de plată către bugetul consolidat de stat, fapt ce rezultă din certificatul de atestare fiscală din 09 mai 2011, aceasta nu îndeplinea condiția prevăzută de art. 7 lit. c) teza a doua din H.G.

nr. 1010/2004 pentru reînnoirea licenței de funcționare, așa încât nu se poate reține un refuz nejustificat în admiterea cererii reclamantei care nu se poate prevala de propria culpă în procedura de reînnoire a licenței de funcționare. Consideră recurenta că eșalonarea de plată a obligațiilor fiscale exigibile prin sentința civilă nr. 70 din 17 ianuarie 2011 a Tribunalului Brașov, nu reprezintă achitarea taxelor și impozitelor, în sensul art. 7 lit. c) din H.G. nr. 1010/2004. În opinia recurentului dovada plății taxelor și impozitelor trebuie făcută în momentul solicitării reînnoirii licenței de funcționare și această dovadă se face prin Certificatul de atestare fiscală eliberat de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Brașov.

Prin urmare, consideră recurentul că în mod corect prin adresa din 21 iulie 2011 a comunicat intimatei că licența de funcționare din 19 august 2005 nu a fost reînnoită întrucât nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru reînnoirea licenței de funcționare, respectiv nu se face dovada achitării taxelor și impozitelor, conform art. 7 lit. c) din H.G. nr. 1010/2004, în cadrul procedurii de reînnoire a licenței fiind încălcate și prevederile art. 10 din Anexa nr. 1 a H.G. nr. 1010/2004, respectiv solicitarea reînnoirii cu cel puțin 5 luni înaintea expirării valabilității licenței de funcționare.

3.Hotărârea instanței de recurs Înalta Curte analizând actele și lucrările dosarului în raport de cadrul legal aplicabil în cauză constată că nu poate primi criticile formulate de recurentul-pârât, în considerarea celor ce urmează: În prealabil, Înalta Curte constată că, in speță, nu a fost contestat un act administrativ de autoritate, așa cum în mod greșit a apreciat instanța de fond, ci un fapt administrativ - refuzul autorității pârâte de a emite un astfel de act - licență de funcționare pentru perioada ulterioara datei 19.08.2011, data la care expira licență din 19 august 2005. În acest sens, se constată că înscrisul din 21 iulie 2011 atacat de reclamanta nu este un act infralegislativ, ci o adresa prin care autoritatea parata își exprima refuzul de a satisface solicitarea reclamantei in sensul reînnoirii licenței de funcționare, cu alte cuvinte de a emite un act administrativ care să-i permită acesteia exercitarea activităților de paza și protecție in conformitate cu prevederile Legii nr. 333/2003.

Astfel, Înalta Curte constată că intimata-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ competentă cu o acțiune având ca obiect, în esență, constatarea refuzului nejustificat al recurentului I.G.P.R. de a dispune reînnoirea licenței de funcționare din 19 august 2005. Analizând cauza, în limitele astfel stabilite, Înalta Curte constată că la originea refuzului de reînnoire a licenției a stat, în primul rând, certificatul de atestare fiscală din 9 mai 2011, eliberat de A.F.P. a Municipiului Brașov din care rezultă că societatea comercială intimată figurează în evidențe cu obligații de plată către bugetul general consolidate în valoare de 879.505 RON.

Înalta Curte consideră că acest refuz este nejustificat, fiind exprimat cu exces de putere, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, prin raportare la sentința civilă nr. 70 din 17 ianuarie 2011 a Tribunalului Brașov, secția comercială și de contencios administrativ prin care, în procedura de reorganizare prevăzută de Legea nr. 85/2006, a fost confirmat planul de reorganizare al activității intimatei, nr. 545 din 24 noiembrie 2010, în cuprinsul căruia, la capitolul 3 a fost aprobat un program de plată al creanțelor către creditorul D.G.F.P. Brașov, în cuantum de 925.854 RON pe o perioadă de 3 ani(2011-2013). De altfel, în conținutul certificatului de atestare fiscală din 09 mai 2011 A.F.P.

Brașov face referire în rubrica Alte mențiuni la faptul că obligațiile de plată în cuantum de 879.505 fac obiectul planului de reorganizare confirmat prin sentința civilă nr. 70 din 17 ianuarie 2011 a Tribunalului Brașov, fapt de care, în mod nejustificat, recurentul nu a ținut cont în evaluarea obligațiilor financiare restante către bugetul consolidate și implicit în aprecierea îndeplinirii condiției prevăzute în art. 7 lit. c) din Anexa nr. 1 „Norme metodologice privind eliberarea, reînnoirea, suspendarea și anularea licențelor de funcționare pentru societățile specializate de pază și protecție, avizarea conducătorilor și atestarea agenților de pază” aprobate prin H.G. nr. 1010/2004.

Așadar, în analiza cererii societății intimate, recurentul a ignorant situația financiară concretă a societății rezultată atât din planul de reorganizare aprobat prin sentința nr. 70/2011 a Tribunalului Brașov cât și din înscrisurile care atestă plățile efectuate în perioada februarie-iulie 2011, cu titlu de rate eșalonate, către unicul creditor, respective D.G.F.P. Brașov, în executarea obligațiilor către bugetul de stat, în limitele și la termenele stabilite prin respectivul plan de reorganizare, aspect ce a condus la greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 7 lit.) din H.G. nr. 1010/2004.

Totodată, instanța de recurs constată că, într-adevăr, atâta timp cât societatea își poate desfășura activitatea numai în baza licenței de funcționare, conform art. 20 alin. (2) din Legea nr. 333/2003, refuzul de reînnoire a licenței nu poate avea ca efect decât imposibilitatea societății de a-și desfășura activitatea, ceea ce este de natură a impieta atât asupra investiției, cât și asupra situației personalului angajat și a contractelor aflate în derulare, și implicit asupra îndeplinirii obiectivelor stabilite prin planul de reorganizare aprobat în baza Legii nr. 85/2006 (în secțiunea a-II-a, Cap.1 lit. a), se arată că prin respectivul plan societatea intimate își propune lichidarea totală a datoriilor față de D.G.F.P.

Brașov, acțiune care se va realiza pe parcursul a 3 ani începând cu data aprobării planului). Din acest punct de vedere, soluția pronunțată de prima instanță este legală și temeinică, iar considerentele pe care s-a fundamentat aceasta sunt în mod corect deduse din împrejurările de fapt și de drept expuse de reclamantă și însușite de judecător fondului așa încât vor fi înlăturate toate criticile referitoare la neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 7 lit. c) din H.G. nr. 1010/2004. Totodată, refuzul de eliberarea a licenței de funcționare nu poate fi justificat nici prin prisma dispozițiilor art. 10 din Anexa 1 la H.G.

nr. 1010/2004, potrivit cărora documentația pentru avizarea în vederea reînnoirii licenței de funcționare se depune cu cel puțin 5 luni înaintea expirării termenului de valabilitate, în condițiile în care cum în mod corect a apreciat și judecătorul fondului, legiuitorul a impus pentru depunerea cererilor de prelungire a autorizațiilor de funcționare un termen de recomandare și nu un termen de decădere cum în mod greșit se susține prin cererea de recurs.

Este adevărat că, așa cum susține recurentul, încetarea activității ca urmare a refuzului de reînnoire a licenței de funcționare poate fi rezultatul culpei societății, decurgând din nerespectarea condițiilor legale, însă, acest aspect nu este suficient pentru a justifica refuzul înoirii licenței de funcționare cu atât mai mult cu cât în limitele unui cadru legislative care nu a suferit modificări, recurenta a soluționat favorabil cererile anterioare de prelungire a licenței de funcționare formulate de reclamantă fără a se prevala de nerespectarea termenului de 5 luni (adresa din 24 septembrie 2008), ceea ce conduce la reținerea unei conduite arbitrare în interpretarea dispozițiilor art. 10 din Anexa 1 la H.G.

nr. 1010/2004 direct prejudiciabilă pentru societatea intimate, și implicit la înlăturarea tuturor criticilor formulate prin cererea de recurs sub acest aspect. Prin urmare, Înalta Curte, constată că instanța de fond a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 7 lit. c) teza a doua și art. 10 din Anexa nr. 1 la H.G. nr. 1010/2004, la situația de fapt rezultată din înscrisurile depuse de părți în probațiuni . Toate considerentele expuse, converg către concluzia că soluția pronunțată de instanța de fond este temeinică și legală, motiv pentru care recursul va fi respins ca nefondat, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de I.G.P.R., împotriva sentinței nr. 195/F din 14 octombrie 2011 a Curții de Apel Brașov -Secția Contencios Administrativ și Fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 octombrie 2012 .