ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3879/2012

R O M Â  N I A

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.Hotărârea atacată cu recurs

Prin sentința civilă

nr. 195/F din 14 octombrie 2011, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ

și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC D.S. SRL în

contradictoriu cu pârâtul M.A.I.-I.G.P.R.-DIRECȚIA POLIȚIEI DE ORDINE

PUBLICĂ și pe cale de consecință a dispus anularea actului administrativ din 21

iulie 2011 emis de pârât precum și respingerea capătului de cerere având

ca obiect obligarea pârâtului la emiterea unei noi decizii de prelungire a

licenței de funcționare, în caz contrar hotărârea judecătorească să

țină loc de o astfel de decizie.

Pentru a se pronunța

astfel, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

Astfel, a constatat

instanta de fond că în cuprinsul adresei din 21 iulie 2011, act administrativ

care produce efecte juridice cu privire la activitatea, societății reclamante,

s-a arătat că soluționarea nefavorabilă a cererii este întemeiată pe

constatarea neîndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 7 lit. c) și de

art. 10 din Anexa nr. 1 la H.G. nr. 1010/2004, respectiv nesolicitarea

reînnoirii cu cel puțin 5 luni înaintea expirării valabilității, și

prezența unor obligații de plată către bugetul general consolidat în

valoare de 879.505 RON potrivit certificatul de atestare fiscală depus la

dosar.

Cu privire la respectarea

dispozițiilor art. 10 din Anexa nr. 1 la H.G. nr. 1010/2004, apreciază judecătorul

fondului că susținerile reclamantei privind calificarea termenului de 5 luni, ca

nefiind un termen de decădere, sunt întemeiate întrucât, pe de o parte, cu ocazia

analizării cererii anterioare de reînnoire a licenței, pârâtul nu a constatat că

nu ar fi fost respectate dispozițiile art. 10, iar pe de altă parte, acest termen

este unul de recomandare, menit a asigura buna verificare a îndeplinirii condițiilor

prevăzute de art. 7 într-un termen suficient pentru a se putea soluționa cererea

înainte de expirarea termenului de valabilitate. De astfel, se apreciază că reînnoirea

licenței de funcționare este condiționată, de depunerea documentelor prevăzute de

art. 7, condiție reglementată de lege alături de cele din art. 8 și 9, art. 10 stabilind

doar momentul depunerii cererii, dar nereprezentând o condiție de fond a admiterii

sau respingerii cererii.

Ca urmare, s-a considerat

că, singura condiție care s-a impus a fi analizată pe fondul cererii de reînnoire

a licenței de funcționare este cea prevăzută de art. 7 lit. c) din Anexa nr. 1 la

H.G. nr. 1040/2004, respectiv “dovada achitării taxelor și impozitelor”.

În acest sens, reține

instanta de fond că singura creanță a debitoarei este în sumă de 925.854 RON față

de D.G.F.P. Brașov iar prin sentința civilă din 17 ianuarie 2011 a Tribunalului

Brașov, s-a confirmat planul de reorganizare a activității debitoarei SC D.S.

SRL în insolvență, propus de debitoare și votat de Adunarea creditorilor din data

de 03 decembrie 2010, plan ce a fost aprobat de D.G.F.P. Brașov.

Reține instant de

fond că în respectivul plan de reorganizare, la secțiunea a-II-a, Cap. 1 lit. a),

se arată că planul își propune lichidarea totală a datoriilor față de D.G.F.P. Brașov,

acțiune care se va realiza pe parcursul a 3 ani începând cu data aprobării planului.

La Cap. 3 din aceeași secțiune este prevăzut programul de plată a creanțelor către

D.G.F.P. Brașov, prin acest plan urmărindu-se lichidarea totală a datoriei către

organul fiscal. Se mai constată că de la momentul aprobării planului de reorganizare

și până la cele al formulării acțiunii, reclamanta a achitat ratele eșalonate.

Consideră instant de fond

că a lipsi reclamanta de licența de funcționare echivalează cu lipsa acesteia de

activitate și, ca urmare, cu imposibilitatea prezentării raportului de activitate

și achitării ratelor lunare.

În opinia judecătorului

fondului sintagma “dovada achitării taxelor și impozitelor” nu exclude posibilitatea

eșalonării creanțelor cu acest titlu în oricare dintre cele două variante al căror

scop este tocmai achitarea datoriilor la bugetul de stat.

Întrucât acest demers

al reclamantei este în curs de executare, văzând și finalitatea acestuia, consideră

instanta de fond că o interpretare în sensul că art. 7 lit. c) din Anexa nr. 1 la

H.G. nr. 1040/2004 ar reglementa în mod imperativ plata la zi a taxelor și impozitelor,

ar lipsi de fundament posibilitatea oferită de legiuitor de îndeplinire a obligației

de plată prin eșalonarea sumei, acest fapt fiind dovedit în prezenta cauză prin

însăși imposibilitatea continuării planului de reorganizare în lipsa reînnoirii

licenței de funcționare pentru neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 7

lit. c).

2.Cererea de recurs

Împotriva sentinței civile

nr. 195/F din 14 octombrie 2011 a Curții de Apel Brașov, secția contencios

administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul I.G.P.R.-A.N.A.F., criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie, în condițiile art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ.

Printr-un set de critici

circumscrise motivului de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susține

recurentul că instant de fond a pronunțat hotărârea recurată, fără a lua în considerare

faptul că intimata are datorii la bugetul de stat, fapt dovedit cu certificatul

de atestare fiscal din 09 mai 2011, fiind astfel încălcată o cerință imperativă

a normelor legale ce reglementează acest domeniu de activitate, respectiv prevederile

art. 7 lit. c) teza a doua și art. 10 din Anexa nr. 1 la H.G. nr. 1010/2004.

În acest sens, se arată

că în condițiile în care, în urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că societatea

are obligații de plată către bugetul consolidat de stat, fapt ce rezultă din certificatul

de atestare fiscală din 09 mai 2011, aceasta nu îndeplinea condiția prevăzută

de art. 7 lit. c) teza a doua din H.G. nr. 1010/2004 pentru reînnoirea licenței

de funcționare, așa încât nu se poate reține un refuz nejustificat în admiterea

cererii reclamantei care nu se poate prevala de propria culpă în procedura de reînnoire

a licenței de funcționare.

Consideră recurenta că

eșalonarea de plată a obligațiilor fiscale exigibile prin sentința civilă nr.

70 din 17 ianuarie 2011 a Tribunalului Brașov, nu reprezintă achitarea taxelor

și impozitelor, în sensul art. 7 lit. c) din H.G. nr. 1010/2004.

În opinia recurentului

dovada plății taxelor și impozitelor trebuie făcută în momentul solicitării reînnoirii

licenței de funcționare și această dovadă se face prin Certificatul de atestare

fiscală eliberat de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Brașov.

Prin urmare, consideră

recurentul că în mod corect prin adresa din 21 iulie 2011 a comunicat intimatei

că licența de funcționare din 19 august 2005 nu a fost reînnoită întrucât nu sunt

îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru reînnoirea licenței de funcționare,

respectiv nu se face dovada achitării taxelor și impozitelor, conform art. 7

lit. c) din H.G. nr. 1010/2004, în cadrul procedurii de reînnoire a licenței fiind

încălcate și prevederile art. 10 din Anexa nr. 1 a H.G. nr. 1010/2004, respectiv

solicitarea reînnoirii cu cel puțin 5 luni înaintea expirării valabilității licenței

de funcționare.

3.Hotărârea

instanței de recurs

Înalta Curte analizând

actele și lucrările dosarului în raport de cadrul legal aplicabil în cauză constată

că nu poate primi criticile formulate de recurentul-pârât, în considerarea celor

ce urmează:

În prealabil, Înalta Curte

constată că, in speță, nu a fost contestat un act administrativ de autoritate, așa

cum în mod greșit a apreciat instanța de fond, ci un fapt administrativ - refuzul

autorității pârâte de a emite un astfel de act - licență de funcționare pentru perioada

ulterioara datei 19.08.2011, data la care expira licență din 19 august 2005.

În acest sens, se constată

că înscrisul din 21 iulie 2011 atacat de reclamanta nu este un act infralegislativ,

ci o adresa prin care autoritatea parata își exprima refuzul de a satisface solicitarea

reclamantei in sensul reînnoirii licenței de funcționare, cu alte cuvinte de a emite

un act administrativ care să-i permită acesteia exercitarea activităților de paza

și protecție in conformitate cu prevederile Legii nr. 333/2003.

Astfel, Înalta Curte constată

că intimata-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ competentă

cu o acțiune având ca obiect, în esență, constatarea refuzului nejustificat al recurentului

I.G.P.R. de a dispune reînnoirea licenței de funcționare din 19 august 2005.

Analizând cauza, în limitele

astfel stabilite, Înalta Curte constată că la originea refuzului de reînnoire a

licenției a stat, în primul rând, certificatul de atestare fiscală din 9 mai 2011,

eliberat de A.F.P. a Municipiului Brașov din care rezultă că societatea comercială

intimată figurează în evidențe cu obligații de plată către bugetul general consolidate

în valoare de 879.505 RON.

Înalta Curte consideră

că acest refuz este nejustificat, fiind exprimat cu exces de putere, în sensul

art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, prin raportare la sentința

civilă nr. 70 din 17 ianuarie 2011 a Tribunalului Brașov, secția comercială

și de contencios administrativ prin care, în procedura de reorganizare prevăzută

de Legea nr. 85/2006, a fost confirmat planul de reorganizare al activității

intimatei, nr. 545 din 24 noiembrie 2010, în cuprinsul căruia, la capitolul 3 a

fost aprobat un program de plată al creanțelor către creditorul D.G.F.P. Brașov,

în cuantum de 925.854 RON pe o perioadă de 3 ani(2011-2013).

De altfel, în conținutul

certificatului de atestare fiscală din 09 mai 2011 A.F.P. Brașov face referire

în rubrica Alte mențiuni la faptul că obligațiile de plată în cuantum

de 879.505 fac obiectul planului de reorganizare confirmat prin sentința civilă

nr. 70 din 17 ianuarie 2011 a Tribunalului Brașov, fapt de care, în mod nejustificat,

recurentul nu a ținut cont în evaluarea obligațiilor financiare restante

către bugetul consolidate și implicit în aprecierea îndeplinirii condiției

prevăzute în art. 7 lit. c) din Anexa nr. 1 „Norme metodologice privind eliberarea,

reînnoirea, suspendarea și anularea licențelor de funcționare pentru societățile

specializate de pază și protecție, avizarea conducătorilor și atestarea agenților

de pază” aprobate prin H.G. nr. 1010/2004.

Așadar, în analiza

cererii societății intimate, recurentul a ignorant situația financiară

concretă a societății rezultată atât din planul de reorganizare aprobat prin

sentința nr. 70/2011 a Tribunalului Brașov cât și din înscrisurile

care atestă plățile efectuate în perioada februarie-iulie 2011, cu titlu de

rate eșalonate, către unicul creditor, respective D.G.F.P. Brașov, în executarea

obligațiilor către bugetul de stat, în limitele și la termenele stabilite

prin respectivul plan de reorganizare, aspect ce a condus la greșita interpretare

și aplicare a dispozițiilor art. 7 lit.) din H.G. nr. 1010/2004.

Totodată, instanța de

recurs constată că, într-adevăr, atâta timp cât societatea își poate desfășura activitatea

numai în baza licenței de funcționare, conform art. 20 alin. (2) din Legea nr. 333/2003,

refuzul de reînnoire a licenței nu poate avea ca efect decât imposibilitatea societății

de a-și desfășura activitatea, ceea ce este de natură a impieta atât asupra investiției,

cât și asupra situației personalului angajat și a contractelor aflate în derulare,

și implicit asupra îndeplinirii obiectivelor stabilite prin planul de reorganizare

aprobat în baza Legii nr. 85/2006 (în secțiunea a-II-a, Cap.1 lit. a), se arată

că prin respectivul plan societatea intimate își propune lichidarea totală a datoriilor

față de D.G.F.P. Brașov, acțiune care se va realiza pe parcursul a 3 ani începând

cu data aprobării planului).

Din acest punct de vedere,

soluția pronunțată de prima instanță este legală și temeinică, iar considerentele

pe care s-a fundamentat aceasta sunt în mod corect deduse din împrejurările de fapt

și de drept expuse de reclamantă și însușite de judecător fondului așa încât

vor fi înlăturate toate criticile referitoare la neîndeplinirea condițiilor

prevăzute de art. 7 lit. c) din H.G. nr. 1010/2004.

Totodată, refuzul de eliberarea

a licenței de funcționare nu poate fi justificat nici prin prisma dispozițiilor

art. 10 din Anexa 1 la H.G. nr. 1010/2004, potrivit cărora documentația pentru avizarea

în vederea reînnoirii licenței de funcționare se depune cu cel puțin 5 luni înaintea

expirării termenului de valabilitate, în condițiile în care cum în mod corect

a apreciat și judecătorul fondului, legiuitorul a impus pentru depunerea cererilor

de prelungire a autorizațiilor de funcționare un termen de recomandare

și nu un termen de decădere cum în mod greșit se susține prin cererea

de recurs.

Este adevărat că, așa

cum susține recurentul, încetarea activității ca urmare a refuzului de reînnoire

a licenței de funcționare poate fi rezultatul culpei societății, decurgând din nerespectarea

condițiilor legale, însă, acest aspect nu este suficient pentru a justifica refuzul

înoirii licenței de funcționare cu atât mai mult cu cât în limitele unui

cadru legislative care nu a suferit modificări, recurenta a soluționat favorabil

cererile anterioare de prelungire a licenței de funcționare formulate

de reclamantă fără a se prevala de nerespectarea termenului de 5 luni (adresa din

24 septembrie 2008), ceea ce conduce la reținerea unei conduite arbitrare în

interpretarea dispozițiilor art. 10 din Anexa 1 la H.G. nr. 1010/2004 direct

prejudiciabilă pentru societatea intimate, și implicit la înlăturarea tuturor

criticilor formulate prin cererea de recurs sub acest aspect.

Prin urmare, Înalta Curte,

constată că instanța de fond a făcut o corectă interpretare și aplicare

a dispozițiilor art. 7 lit. c) teza a doua și art. 10 din Anexa nr. 1 la H.G.

nr. 1010/2004, la situația de fapt rezultată din înscrisurile depuse de părți

în probațiuni .

Toate

considerentele expuse, converg către concluzia că soluția pronunțată de instanța

de fond este temeinică și legală, motiv pentru care recursul va fi respins ca nefondat,

potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de I.G.P.R., împotriva sentinței nr. 195/F din 14 octombrie 2011 a Curții de Apel

Brașov -Secția Contencios Administrativ și Fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 3 octombrie 2012 .