ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 868/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 868/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Deliberând asupra recursului de față,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 150 din 13

aprilie 2011, Tribunalul Prahova i-a dispus condamnat pe inculpații:

- B.C.E. la pedeapsa rezultantă de 8

ani închisoare (pentru infracțiunea prevăzută

de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art.

320 alin. (7) C. proc. pen. și art. 37 lit. b) C. pen. și infracțiunea

prevăzută de art. 215 alin. (1),

(2), (3),

(5) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. art. 320

1

alin. (7) C. proc.

pen. și art. 37

lit. b) C. pen. și interzicerea drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a) teza a Ii-a și b) C. pen pe o durată de 3 ani după executarea

pedepsei principale, deducând prevenția de la 18 martie 2010 la zi și menținând

starea de arest a acestuia;

- V.M.C. la pedeapsa rezultantă de 7

ani închisoare (pentru infracțiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr.

39/2003 cu aplicarea art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. și art. 37 lit.

b) C. pen., infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen.

și art. 37 lit. b) C. pen. și infracțiunea prevăzută de art. 292 C. pen., art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. și art. 37

lit. b)

C. pen.) și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a

și b) C. pen

pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale,

deducând prevenția de la 18 martie 2010 la zi si menținând starea de arest a

acestuia;

În baza art. 38 C. proc. pen. s-a

dispus disjungerea judecării cauzei față de inculpații C.T., G.M., N.M., C.C., M.V.,

M.T., R.I., G.R., C.T., F.C. și M.L.

Pentru a

această hotărâre prima instanță a reținut, în esență, că inculpații C.T., G.M.,

B.C.E., V.M.C., R.I.

, M.T., N.M., între

care existau și legături de rudenie sau

afinitatea, s-au constituit un

grup infracțional organizat, coordonat de inculpatul

C.T., profilat pe înșelarea părților vătămate, pe care prin diferite

metode le-

au determinat să semneze anumite procuri prin care mandatau

unul dintre membrii grupului să facă demersurile necesare pentru vânzarea

imobilelor proprietate personală, care erau înstrăinate de mandatari tot unuia

dintre membrii grupului, fără ca părțile vătămate să cunoască acest aspect,

cauzându-le astfel un prejudiciu în valoare de aproximativ 1.320.000 lei,

fiecare inculpat având, de altfel, sarcini bine stabilite în ierarhia grupului

În concret, G.M.,

B.C. și N.M. identificau și

racolau

potențialele victime, ajutându-i totodată pe ceilalți membrii la obținerea

documentelor necesare, în timp ce V.C., M.T. și M.V.

erau

mandatați să vândă imobilele de regulă către C.T.

n toamna anului 2007, partea vătămată

P.I., l-a cunoscut pe inculpatul V.M. care s-a oferit să-l ajute pentru un

schimb de locuință, motiv pentru care i-a dat procură fără să știe că, în

realitate, l-a mandatat să-i vândă imobilul, acesta având probleme psihice așa

cum rezultă din raportul de expertiză, imobil care,

la data de 16 noiembrie 2007, i-a fost înstrăinat inculpatului C.T.,

acesta la rândul

său vânzându-l, o lună mai târziu, soților D.M. și D.C.C.

pentru suma de 75.000 lei.

2.

Partea vătămată D.I., care conform

actelor medicale are

discernământul

diminuat, dându-și acordul, a fost dusă de inculpatul G.M., în

luna

august 2008, să locuiască la cumnata sa, ulterior fiind mutat în locuința

inculpatului care l-a amenințat cu acte de violență când a dorit să plece

acasă.

Ulterior, la data de 29 aprilie 2008,

în baza unei procuri, inculpatul V.M.C. a vândut imobilul părții vătămate

inculpatului C.T., care la rândul

său, în

data de 07 august 2008 l-a înstrăinat lui C.E.M. pentru suma de

110.000

lei.

S-a constatat în baza raportului

grafoscopi că procurile nu conțin semnătura părții vătămate D.I. la rubrica

mandant.

3.

Inculpatul B.C., descoperind că partea

vătămată C.P.N. are datorii la întreținere, i l-a prezentat pe inculpatul C.T.,

care și-a manifestat dorința de a-i cumpăra garsoniera și care i-a făcut

cunoștință cu inculpații V.M. și R.I., martori la dezbaterea succesiunii soției

părții vătămate, care au atestat în fals că singurul moștenitor este C.P.N.,

deși din căsătoria celor doi soți rezultaseră trei copii.

Ulterior, la data de 04 mai 2009, partea

vătămată C.P.N. și-a vândut garsoniera, prin intermediul numitei M.N. inculpaților

M.V. și M.T. care au înstrăinat imobilul numitei B.G.

n baza procurii date la 30 iunie 2009

de partea vătămată D.A., inculpatul C.C. căruia i-a fost prezentată de către B.C.,

i-a vândut apartamentul la data de 07 iulie 2009 inculpaților M.V. și M.T.,

care l-au înstrăinat după două luni soților T.D. și T.S. pentru suma de 36.000

euro.

Anterior încheierii contactului,

inculpații V.M.C. și R.I., au atestat în fața notarului public, în calitate de

martori, că partea vătămată este singura moștenitoare a soției sale, deși

defuncta avea un frate în viață.

5.

Inculpatul V.M.C., în baza procurii ce

i-a fost dată la 01 februarie 2010 de către inculpata M.L., i-a vândut terenul

proprietate, la data la data de 26 februarie 2010, inculpatului G.R., cu suma

de 14.000 euro.

La dezbaterea succesiunii mamei

inculpatei M.L. s-a constatat, în fals, că soțul defunctei, respectiv partea

vătămată Ș.A. este străin de succesiune, prin neprezentare, fiind stabilită ca

unică moștenitoare inculpata.

6.

La data de 23 februarie 2010, partea

vătămată V.A.E. l-a împuternicit pe inculpatul C.V.G. să-i vândă dreptul său

indiviz din imobilul său și al numiților I.I. și I.B.R.

În realitate, inculpata C.T. care a

fost găsită de inculpații G.M. și N.M., prin intermediul fiicei sale, inculpata

F.C., s-a prezentat la notariat unde declarând în fals că este partea vătămată

V.A.E. a semnat ca mandatar procura prin care îl împuternicise pe inculpat C.V.G.

să-i vândă dreptul indiviz de proprietate asupra unui imobil.

La comiterea acestei fapte a fost

implicat și inculpatul B.C.E. așa cum rezultă din convorbirile telefonice

interceptate la datele de 17 februarie 2010 și 19 februarie 2010.

Împrejurările de fapt reținute au fost

rezultatul coroborării mijloacelor de probe administrate în cursul urmăririi

penale, având în vedere că instanța de fond a judecat cauza conform procedurii

simplificate, ca urmare a faptului că inculpații B.C.E. și V.M.C. au recunoscut

faptele așa cum a fost reținute

prin actul

de sesizare, înțelegând să se judece în baza probelor administrate în faza de

urmărire

penală.

În drept, s-a stabilit că faptele

celor doi inculpații, care din anul 2007 au constituit un grup infracțional

organizat împreună cu G.M., V.M.C., R.I., M.V., M.T., N.M., coordonat de C.T.

și au indus în eroare părțile vătămate, determinându-le să semneze procuri prin

care îl mandatau pe unul dintre membrii grupului să facă demersurile necesare

pentru vânzarea imobilelor proprietate personală, care erau înstrăinate tot

unui membru al grupului, în realitate realizându-se o vânzare fictivă întrucât

nu era plătit niciun preț sau era achitată o sumă modică, părțile vătămate

necunoscând natura înscrisurilor semnate, activități prin care au creat un

prejudiciu de 1.320.000 lei, întrunesc elementele constitutive ale

infracțiunilor prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 215 alin.

(1), (2), (3), (5) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 292 C. pen.

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., ultima infracțiune doar pentru

inculpatul V.M.C.

La stabilirea

pedepselor aplicate inculpaților, prima instanță a avut în vedere gradul de

pericol social deosebit de ridicat al faptelor, împrejurările comiterii

acestora, cuantumul prejudiciului, limitele de

pedeapsă prevăzute de lege, precum și

circumstanțele personale, aceștia

fiind cunoscuți cu antecedente penale, inculpatul B.C.E. comițând faptele în

termenul de liberare condiționată al unei pedepse anterioare, având însă o

atitudine sinceră, motiv pentru care limitele de pedeapsă au fost reduse în

condițiile art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen.

Împotriva acestei hotărâri inculpații

au declarat apel, în termen, criticând-o sub aspectul cuantumului pedepselor

aplicate, întrucât este prea aspru în raport de circumstanțele personale, motiv

pentru care au solicitat reducerea pedepselor sub minimul special prevăzut de

lege.

Prin decizia

penală nr. 142 din 03 octombrie 2011, Curtea de Apel Ploiești,

Secția Penală și pentru Cauze cu Minori și de

Familie a respins ca nefondate apelurile

inculpaților, menținând starea

de arest a acestora și constatând că hotărârea atacată este legală și

temeinică, întrucât în baza mijloacelor de probă administrate la urmărire

penală (plângerile și declarațiile părților vătămate, procesele verbale de

percheziție domiciliară, procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice

interceptate, contractele de vânzare-cumpărare, procurile notariale, actele

medicale privind starea de sănătate a persoanele vătămate, rapoartele de

constatare tehnico-științifică) și a declarațiilor de recunoaștere a

inculpaților B.C.E. și V.M.C. date în condițiile art. 320 C. proc. pen., prima

instanță a reținut în mod corect și complet situația de fapt.

S-a reținut că începând cu anul 2007,

inculpații B.C.E. și V.M.C. au constituit împreună cu inculpații C.T., G.M., R.I.,

M.V., M.T., N.M. un grup infracțional

organizat,

coordonat de inculpatul C.T., profilat pe înșelarea unor persoane vârstnice sau

care aveau probleme cu alcoolul ori psihice, reușind prin diverse metode să le

determine să semneze procuri prin care îl mandatau pe unul dintre membrii

grupului să facă demersurile necesare pentru vânzarea imobilului proprietatea

personală, după care mandatarii înstrăinau imobilul unui membru al grupului (C.T.,

M.T., M.V., M.N.), în realitate realizându-se o vânzare fictivă, pentru că fie

nu era plătit prețul, fie era dată o sumă modică, părțile vătămate neavând

cunoștință că proprietățile le-au fost vândute, prejudiciul fiind de circa

1.320.000 lei.

S-a constatat că inculpații au comis

infracțiunile prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 215 alin.

(1), (2), (3), (5) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 292 C. pen.

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., acesta ultimă faptă fiind săvârșită

doar de inculpatul V.M.C., precum și că în mod corect prima instanță a reținut

incidența dispozițiilor art. 320 C. proc. pen., în condițiile în care

inculpații au înțeles să se judece doar în baza probelor administrate în faza

de urmărire penală.

Instanța de prim control judiciar

apreciat că tribunalul a evaluat în mod corespunzător criteriile prevăzute de art.

72 C. pen., respectiv gradul ridicat de pericol social al infracțiunilor rezultat

din limitele de pedeapsă prevăzute de lege, numărul persoanelor vătămate dar și

a celor implicate, valoarea prejudiciului, aplicând pedepse situate în

apropierea limitei minime, care au fost just individualizate în raport de

gravitatea activității infracționale și de datele care caracterizează persoana

inculpaților, aceștia fiind cunoscuții cu antecedente penale cea ce de notă o

perseverență pe calea infracțională.

Împotriva acestei hotărâri a declarat,

în termen, recurs inculpat B.C.E. care a solicitat redozarea pedepsei în sensul

coborârii cuantumului acesteia sub minimul prevăzut de lege.

Examinând

hotărârile atacate prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385

9

alin.

(1) pct. 14 C. proc. pen., precum și din oficiu, potrivit art. 385

9

alin.

(3) C. proc. pen., înalta Curte apreciază recursul inculpatului B.C.E., ca

fiind nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 72 C. pen., la

stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții

generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de

gradul de pericol social al faptei, de persoana infractorului și de

împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Înăuntrul limitelor pedepsei, definite

de legiuitor, rămâne instanței atributul de a proporționaliza pedeapsa în

raport cu celelalte criterii care caracterizează fapta și făptuitorul, gradul

de pericol concret al acestora, astfel încât sancțiunea să fie capabilă să-și

atingă scopul prevăzut în art. 52 C. pen.

Astfel, înalta Curte constată că, în

cauză, instanțele inferioare au făcut o corectă individualizare a pedepsei

aplicate inculpatului B.C.E. pentru infracțiunilor de constituire a unui grup

infracțional organizat și înșelăciune în formă continuată cu luarea în

considerare, în egală măsură, atât a împrejurărilor în care s-a comis

activitatea infracțională, cât și a datelor care caracterizează persoana

acestuia.

A fost avută în vedere gravitatea

faptelor și modul în care a acționat inculpatul, dar și situația familială a

acesteia, precum și atitudinea avută de inculpată înainte și după comiterea

faptei.

În acest context, înalta Curte

constată că în mod corect, instanțele nu au reținut în favoarea inculpatului B.C.E.

circumstanțe atenuante în raport de amploarea activității infracționale

determinată de numărul actelor materiale și al persoanelor înșelate, întinderea

în timp, cuantumul prejudiciului și numărul mare al persoanelor implicate în

comiterea faptelor, de contribuția acestuia la realizarea planului

infracțional, precum și de antecedența penală inculpatul săvârșind faptele în

termenul de liberare condiționată a executării unei pedepse, ceea ce

demonstrează o perseverență pe calea infracțională, atitudinea de recunoașterea

a faptelor astfel cum au fost descrise prin actul de sesizare al instanței,

reflectându-se deja în reducerea cu o treime a limitelor speciale de pedeapsă

conform dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen.

Ca atare, pedepsea rezultantă aplicată

inculpatului a fost judicios proporționalizată, iar datele invocate în favoarea

sa, respectiv lipsa poziția de recunoaștere, întreținerea a trei copii minori,

au constituit elemente ce au condus la stabilirea unei pedepse orientate spre

minim, în condițiile art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen.

Ca urmare, nu există temeiuri care să

justifice aplicarea unui tratament sancționator mai blând, pedeapsa stabilită

și modalitatea de executare în regim de detenție fiind suficientă, în contextul

general, pentru a asigura reeducarea inculpatului B.C.E. și realizarea scopului

preventiv - educativ prevăzut de art. 52 C. pen.

Constatând,

așadar, că, în cauză, nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. și nici nu se regăsește vreun alt motiv de

recurs care, potrivit art. 385 alin. (3) C. proc. pen., să poată fi luat în

considerare din oficiu, înalta Curte, în temeiul art. 385

15

pct. (1)

lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat B.C.E.

În baza art. 385 alin. (4) raportat la

art. 383 alin. (2) C. proc. pen., va deduce la zi prevenția recurentului

inculpat.

Având în vedere că recurentul inculpat

este cel care se află în culpă procesuală, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

înalta Curte îl va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de recurentul inculpat B.C.E. împotriva deciziei penale nr. 142 din 03

octombrie 2011 a Curții de Apel Ploiești, Secția Penală și pentru Cauze cu

Minori și de Familie.

Deduce din

pedeapsa aplicată recurentului inculpat, durata reținerii și a arestării

preventive, de la 18 martie 2010 la 22

martie 2012.

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 600 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 22

martie 2012