ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 868/2012

Î n toamna anului 2007, partea vătămată P.I., l-a cunoscut pe inculpatul V.M. care s-a oferit să-l ajute pentru un schimb de locuință, motiv pentru care i-a dat procură fără să știe că, în realitate, l-a mandatat să-i vândă imobilul, acesta având probleme psihice așa cum rezultă din raportul de expertiză, imobil care, la data de 16 noiembrie 2007, i-a fost înstrăinat inculpatului C.T., acesta la rândul său vânzându-l, o lună mai târziu, soților D.M. și D.C.C. pentru suma de 75.000 lei.

Partea vătămată D.I., care conform actelor medicale are discernământul diminuat, dându-și acordul, a fost dusă de inculpatul G.M., în luna august 2008, să locuiască la cumnata sa, ulterior fiind mutat în locuința inculpatului care l-a amenințat cu acte de violență când a dorit să plece acasă. Ulterior, la data de 29 aprilie 2008, în baza unei procuri, inculpatul V.M.C. a vândut imobilul părții vătămate inculpatului C.T., care la rândul său, în data de 07 august 2008 l-a înstrăinat lui C.E.M. pentru suma de 110.000 lei. S-a constatat în baza raportului grafoscopi că procurile nu conțin semnătura părții vătămate D.I. la rubrica mandant.

Inculpatul B.C., descoperind că partea vătămată C.P.N. are datorii la întreținere, i l-a prezentat pe inculpatul C.T., care și-a manifestat dorința de a-i cumpăra garsoniera și care i-a făcut cunoștință cu inculpații V.M. și R.I., martori la dezbaterea succesiunii soției părții vătămate, care au atestat în fals că singurul moștenitor este C.P.N., deși din căsătoria celor doi soți rezultaseră trei copii. Ulterior, la data de 04 mai 2009, partea vătămată C.P.N. și-a vândut garsoniera, prin intermediul numitei M.N. inculpaților M.V. și M.T. care au înstrăinat imobilul numitei B.G.

Î n baza procurii date la 30 iunie 2009 de partea vătămată D.A., inculpatul C.C. căruia i-a fost prezentată de către B.C., i-a vândut apartamentul la data de 07 iulie 2009 inculpaților M.V. și M.T., care l-au înstrăinat după două luni soților T.D. și T.S. pentru suma de 36.000 euro. Anterior încheierii contactului, inculpații V.M.C. și R.I., au atestat în fața notarului public, în calitate de martori, că partea vătămată este singura moștenitoare a soției sale, deși defuncta avea un frate în viață.

Inculpatul V.M.C., în baza procurii ce i-a fost dată la 01 februarie 2010 de către inculpata M.L., i-a vândut terenul proprietate, la data la data de 26 februarie 2010, inculpatului G.R., cu suma de 14.000 euro. La dezbaterea succesiunii mamei inculpatei M.L. s-a constatat, în fals, că soțul defunctei, respectiv partea vătămată Ș.A. este străin de succesiune, prin neprezentare, fiind stabilită ca unică moștenitoare inculpata.

La data de 23 februarie 2010, partea vătămată V.A.E. l-a împuternicit pe inculpatul C.V.G. să-i vândă dreptul său indiviz din imobilul său și al numiților I.I. și I.B.R. În realitate, inculpata C.T. care a fost găsită de inculpații G.M. și N.M., prin intermediul fiicei sale, inculpata F.C., s-a prezentat la notariat unde declarând în fals că este partea vătămată V.A.E. a semnat ca mandatar procura prin care îl împuternicise pe inculpat C.V.G. să-i vândă dreptul indiviz de proprietate asupra unui imobil. La comiterea acestei fapte a fost implicat și inculpatul B.C.E. așa cum rezultă din convorbirile telefonice interceptate la datele de 17 februarie 2010 și 19 februarie 2010. Împrejurările de fapt reținute au fost rezultatul coroborării mijloacelor de probe administrate în cursul urmăririi penale, având în vedere că instanța de fond a judecat cauza conform procedurii simplificate, ca urmare a faptului că inculpații B.C.E. și V.M.C. au recunoscut faptele așa cum a fost reținute prin actul de sesizare, înțelegând să se judece în baza probelor administrate în faza de urmărire penală. În drept, s-a stabilit că faptele celor doi inculpații, care din anul 2007 au constituit un grup infracțional organizat împreună cu G.M., V.M.C., R.I., M.V., M.T., N.M., coordonat de C.T. și au indus în eroare părțile vătămate, determinându-le să semneze procuri prin care îl mandatau pe unul dintre membrii grupului să facă demersurile necesare pentru vânzarea imobilelor proprietate personală, care erau înstrăinate tot unui membru al grupului, în realitate realizându-se o vânzare fictivă întrucât nu era plătit niciun preț sau era achitată o sumă modică, părțile vătămate necunoscând natura înscrisurilor semnate, activități prin care au creat un prejudiciu de 1.320.000 lei, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 292 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., ultima infracțiune doar pentru inculpatul V.M.C. La stabilirea pedepselor aplicate inculpaților, prima instanță a avut în vedere gradul de pericol social deosebit de ridicat al faptelor, împrejurările comiterii acestora, cuantumul prejudiciului, limitele de pedeapsă prevăzute de lege, precum și circumstanțele personale, aceștia fiind cunoscuți cu antecedente penale, inculpatul B.C.E. comițând faptele în termenul de liberare condiționată al unei pedepse anterioare, având însă o atitudine sinceră, motiv pentru care limitele de pedeapsă au fost reduse în condițiile art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. Împotriva acestei hotărâri inculpații au declarat apel, în termen, criticând-o sub aspectul cuantumului pedepselor aplicate, întrucât este prea aspru în raport de circumstanțele personale, motiv pentru care au solicitat reducerea pedepselor sub minimul special prevăzut de lege. Prin decizia penală nr. 142 din 03 octombrie 2011, Curtea de Apel Ploiești, Secția Penală și pentru Cauze cu Minori și de Familie a respins ca nefondate apelurile inculpaților, menținând starea de arest a acestora și constatând că hotărârea atacată este legală și temeinică, întrucât în baza mijloacelor de probă administrate la urmărire penală (plângerile și declarațiile părților vătămate, procesele verbale de percheziție domiciliară, procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate, contractele de vânzare-cumpărare, procurile notariale, actele medicale privind starea de sănătate a persoanele vătămate, rapoartele de constatare tehnico-științifică) și a declarațiilor de recunoaștere a inculpaților B.C.E. și V.M.C. date în condițiile art. 320 C. proc. pen., prima instanță a reținut în mod corect și complet situația de fapt. S-a reținut că începând cu anul 2007, inculpații B.C.E. și V.M.C. au constituit împreună cu inculpații C.T., G.M., R.I., M.V., M.T., N.M. un grup infracțional organizat, coordonat de inculpatul C.T., profilat pe înșelarea unor persoane vârstnice sau care aveau probleme cu alcoolul ori psihice, reușind prin diverse metode să le determine să semneze procuri prin care îl mandatau pe unul dintre membrii grupului să facă demersurile necesare pentru vânzarea imobilului proprietatea personală, după care mandatarii înstrăinau imobilul unui membru al grupului (C.T., M.T., M.V., M.N.), în realitate realizându-se o vânzare fictivă, pentru că fie nu era plătit prețul, fie era dată o sumă modică, părțile vătămate neavând cunoștință că proprietățile le-au fost vândute, prejudiciul fiind de circa 1.320.000 lei. S-a constatat că inculpații au comis infracțiunile prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 292 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., acesta ultimă faptă fiind săvârșită doar de inculpatul V.M.C., precum și că în mod corect prima instanță a reținut incidența dispozițiilor art. 320 C. proc. pen., în condițiile în care inculpații au înțeles să se judece doar în baza probelor administrate în faza de urmărire penală. Instanța de prim control judiciar apreciat că tribunalul a evaluat în mod corespunzător criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul ridicat de pericol social al infracțiunilor rezultat din limitele de pedeapsă prevăzute de lege, numărul persoanelor vătămate dar și a celor implicate, valoarea prejudiciului, aplicând pedepse situate în apropierea limitei minime, care au fost just individualizate în raport de gravitatea activității infracționale și de datele care caracterizează persoana inculpaților, aceștia fiind cunoscuții cu antecedente penale cea ce de notă o perseverență pe calea infracțională. Împotriva acestei hotărâri a declarat, în termen, recurs inculpat B.C.E. care a solicitat redozarea pedepsei în sensul coborârii cuantumului acesteia sub minimul prevăzut de lege. Examinând hotărârile atacate prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., precum și din oficiu, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., înalta Curte apreciază recursul inculpatului B.C.E., ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Înăuntrul limitelor pedepsei, definite de legiuitor, rămâne instanței atributul de a proporționaliza pedeapsa în raport cu celelalte criterii care caracterizează fapta și făptuitorul, gradul de pericol concret al acestora, astfel încât sancțiunea să fie capabilă să-și atingă scopul prevăzut în art. 52 C. pen. Astfel, înalta Curte constată că, în cauză, instanțele inferioare au făcut o corectă individualizare a pedepsei aplicate inculpatului B.C.E. pentru infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat și înșelăciune în formă continuată cu luarea în considerare, în egală măsură, atât a împrejurărilor în care s-a comis activitatea infracțională, cât și a datelor care caracterizează persoana acestuia. A fost avută în vedere gravitatea faptelor și modul în care a acționat inculpatul, dar și situația familială a acesteia, precum și atitudinea avută de inculpată înainte și după comiterea faptei. În acest context, înalta Curte constată că în mod corect, instanțele nu au reținut în favoarea inculpatului B.C.E. circumstanțe atenuante în raport de amploarea activității infracționale determinată de numărul actelor materiale și al persoanelor înșelate, întinderea în timp, cuantumul prejudiciului și numărul mare al persoanelor implicate în comiterea faptelor, de contribuția acestuia la realizarea planului infracțional, precum și de antecedența penală inculpatul săvârșind faptele în termenul de liberare condiționată a executării unei pedepse, ceea ce demonstrează o perseverență pe calea infracțională, atitudinea de recunoașterea a faptelor astfel cum au fost descrise prin actul de sesizare al instanței, reflectându-se deja în reducerea cu o treime a limitelor speciale de pedeapsă conform dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen. Ca atare, pedepsea rezultantă aplicată inculpatului a fost judicios proporționalizată, iar datele invocate în favoarea sa, respectiv lipsa poziția de recunoaștere, întreținerea a trei copii minori, au constituit elemente ce au condus la stabilirea unei pedepse orientate spre minim, în condițiile art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. Ca urmare, nu există temeiuri care să justifice aplicarea unui tratament sancționator mai blând, pedeapsa stabilită și modalitatea de executare în regim de detenție fiind suficientă, în contextul general, pentru a asigura reeducarea inculpatului B.C.E. și realizarea scopului preventiv - educativ prevăzut de art. 52 C. pen. Constatând, așadar, că, în cauză, nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. și nici nu se regăsește vreun alt motiv de recurs care, potrivit art. 385 alin. (3) C. proc. pen., să poată fi luat în considerare din oficiu, înalta Curte, în temeiul art. 385 15 pct. (1) lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat B.C.E. În baza art. 385 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., va deduce la zi prevenția recurentului inculpat. Având în vedere că recurentul inculpat este cel care se află în culpă procesuală, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., înalta Curte îl va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat.