- Dosarul nr.
- 10242/2/2010
- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția penală
- Data
- 19 martie 2012
Decizia nr. 811/2012 — ÎCCJ, Secția penală · Dosar nr. 10242/2/2010 — cale de atac împotriva sentinței nr. 476/2011 a Curții de Apel București
Asupra cauzei penale de față, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 476/F din 26 octombrie 2011, Curtea de Apel București - Secția a Ii-a Penală a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuientul C.F.M. împotriva sentinței penale nr. 437/A din data de 15 decembrie 2010 a Curții de Apel București, pronunțată în dosarul nr. 10242/2/2010 și a obligat revizuientul la plata sumei de 200 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. În considerentele hotărârii s-a reținut, în esență, că nu există date pentru admiterea în principiu a cererii de revizuire formulată de revizuientul C.F.M. întrucât hotărârea a cărei revizuire se solicită nu conține o rezolvare a fondului cauzei, fiind pronunțată în procedura reglementată de dispozițiile Legii nr. 302/2004 privind recunoașterea și executarea hotărârilor penale și a actelor judiciare străine.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs revizuientul C.F.M. fără a motiva în scris calea de atac, conform art. 385 C. proc. pen. La termenul acordat pentru soluționarea recursului, 19 martie 2012, recurentul revizuient C.F.M. a învederat instanței că înțelege să retragă recursul formulat în cauză. Înalta Curte, având în vedere manifestarea de voință exprimată nemijlocit în fața instanței de recurentul revizuient C.F.M., constată că: Dispozițiile art. 385 alin. (2) C. proc. pen. stabilesc că părțile pot renunța la recurs conform art. 368 C. proc. pen. și pot retrage recursul în condițiile art. 369 C. proc. pen. care se aplică în mod corespunzător. Potrivit art. 369 C. proc.
pen., până la închiderea dezbaterilor la instanța de apel, oricare din părți își poate retrage apelul declarat. Retragerea trebuie să fie făcută personal de parte sau prin mandatar special. Constatând că dispozițiile legale susmenționate, aplicabile și în cazul retragerii recursului, sunt îndeplinite, manifestarea de voință a recurentului revizuient C.F.M., de retragere a recursului care formează obiectul cauzei pendinte, îmbrăcând forma juridică impusă de lege, înalta Curte va lua act de aceasta și va dispune în consecință, potrivit dispozitivului prezentei decizii. Având în vedere și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Ia act de retragerea recursului declarat de revizuientul C.F.M. Împotriva sentinței penale nr. 476/F din 26 octombrie 2011 a Curții de Apel București - Secția a Ii-a Penală. Obligă recurentul revizuient la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 19 martie 2012.