ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6440/2012

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin încheierea din 22 iunie 2012, Curtea de

Apel București, secția a IV-a civilă, a suspendat judecata apelului declarat de

apelanții - pârâți A.M., S.E. și S.O., în contradictoriu cu apelanții -

reclamanți P.F.D., P.M.D. și cu intimații - chemați în garanție Municipiul

București, prin Primarul General și SC C. SA, în temeiul art. 244 pct. 1 C.

proc. civ., până la rămânerea irevocabilă a Dosarului nr. 20819/3/2008*.

Pentru a dispune

astfel, instanța de apel a reținut că obiectul cererii de chemare în judecată

l-a reprezentat obligarea pârâților la plata contravalorii îmbunătățirilor

necesare și utile efectuate la apartamentul nr. 1, str. D.D., nr. 14, corp A,

sector 1.

Reclamanții au mai

formulat și o cerere de chemare în judecată în contradictoriu cu Ministerul

Finanțelor Publice, care formează obiectul Dosarului nr. 20819/3/2008*, prin

care au solicitat obligarea pârâtului la plata contravalorii de circulație a

aceluiași imobil.

Curtea a constatat că

în Dosarul nr. 20819/3/2008* s-a pus în discuție împrejurarea dacă la

stabilirea valorii de circulație a imobilului se au în vedere sau nu

îmbunătățirile aduse imobilului litigios, ceea ce înseamnă că îmbunătățirile

necesare și utile efectuate la apartamentul nr. 1, str. D.D., nr. 14, corp A,

sector 1 reprezintă obiectul atât al pretențiilor din prezenta cauză, cât și al

Dosarului nr. 20819/3/2008*, astfel încât sunt incidente dispozițiile art. 244

pct. 1 C. proc. civ.

Împotriva acestei

încheieri au declarat recurs reclamanții P.F.D., P.M.D., susținând, în esență,

următoarele:

Obiectul Dosarului

nr. 20819/3/2008* îl reprezintă pretenția acelorași reclamanți de a li se

stabili dreptul la plata valorii de piață a imobilului și obligarea

Ministerului Finanțelor Publice la suportarea acesteia, în temeiul art. 50

alin. (3) și art. 50

1

alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

În dosarul de față,

s-a solicitat stabilirea dreptului reclamanților la plata îmbunătățirilor

necesare și utile aduse imobilului în discuție și obligarea pârâților la

achitarea acestei valori, în temeiul art. 48 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Chiar dacă valoarea

de piață include și pe cea a îmbunătățirilor aduse imobilului de către

reclamanți, cele două dosare nu au același obiect, așa cum în mod eronat a

stabilit instanța de judecată, dispunând suspendarea judecății prezentei cauze,

mai mult, cele două dosare au pârâți diferiți și temeiuri de drept diferite,

iar modalitatea în care se va soluționa irevocabil Dosarul nr. 20819/3/2008* nu

ar trebui să influențeze în niciun fel pronunțarea în prezenta cauză.

Din motivarea

încheierii din data de 22 iunie 2012, rezultă că instanța de judecată a

apreciat că se impune suspendarea judecații prezentei cauze nu pentru că

soluționarea dosarului ar atârna de existența sau neexistența unui drept al

reclamanților ce face obiectul Dosarului nr. 20819/3/2008*, ci pentru că, de

fapt, instanța condiționează soluționarea prezentului dosar de soluția

irevocabilă din Dosarul nr. 20819/3/2008*, ceea ce este inadmisibil.

Sunt nefondate și

susținerile pârâților în sensul că, dacă s-ar admite cererea reclamanților în

cele două dosare, s-ar realiza o îmbogățire fără justă cauză, deoarece aceasta

poate fi invocată doar ca temei de drept pentru formularea unei cereri prin

care să se solicite obligarea părții adverse la restituirea valorii cu care i

s-a mărit patrimoniul pe seama patrimoniului reclamantului. Chiar dacă s-ar

admite cererea din Dosarul nr. 20819/3/2008*, patrimoniul reclamanților nu s-ar

mări pe seama patrimoniului pârâților, mai mult, pârâții nu pot invoca un

interes în formularea unei astfel de cereri.

Recurenții au

subliniat și împrejurarea că, în prezentul apel, se discută doar cuantumul

pretențiilor părților, în aplicarea dispozițiilor art. 295 alin. (1) C. proc.

civ., deoarece pârâții, prin apelul formulat, nu au contestat dreptul

reclamanților la despăgubiri pentru îmbunătățirile aduse imobilului, stabilit

de prima instanță, ci doar întinderea obligației lor. Astfel, pronunțarea în

prezentul dosar nu depinde de soluția care se va da în Dosarul nr.

20819/3/2008*.

Examinând încheierea

recurată prin prisma criticilor formulate și a actelor dosarului, Înalta Curte

constată că recursul nu este fondat

Prin Sentința civilă

nr. 2247/16 decembrie 2011 pronunțată în Dosarul nr. 20819/3/2008*, s-a dispus

obligarea Ministerului Finanțelor Publice la plata către reclamanții P.F.D. și

P.M.D. a valorii de circulație a apartamentului în litigiu, precizându-se

expres că această valoare include îmbunătățirile aduse imobilului de către

reclamanți. Hotărârea primei instanțe a fost menținută în apel, recursul

aflându-se în prezent pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Întrucât în prezenta

cauză reclamanții au solicitat obligarea pârâților S.O., S.E. și A.M. -

actualii proprietari ai imobilului în litigiu - la plata contravalorii

îmbunătățirilor aduse apartamentului de către reclamanți, instanța de apel a

constatat în mod corect că obiectul prezentei cauze se suprapune parțial celui

din Dosarul nr. 20819/3/2008*, aspect, de altfel, necontestat de către

recurenții - reclamanți.

Această constatare

este relevantă în contextul art. 244 pct. 1 C. proc. civ., deoarece înseamnă,

în termenii acestei norme, că dreptul dedus judecății în prezenta cauză

formează, în același timp, obiectul unei alte judecăți pendinte, reclamanții

tinzând la valorificarea aceluiași drept de creanță (dreptul la despăgubiri

constând în contravaloarea îmbunătățirilor) pe două căi procesuale diferite

(deschise de art. 48, respectiv art. 50

1

din Legea nr. 10/2001),

împotriva unor pârâți diferiți (actualii proprietari ai imobilului, respectiv

Ministerul Finanțelor Publice).

Este adevărat că, în

fiecare caz în parte, trebuie verificate condițiile prevăzute de norma

aplicabilă pentru valorificarea dreptului în contradictoriu cu persoana chemată

în judecată ca pârât și nu este exclus a se considera că reclamanții sunt

îndreptățiți chiar la cumulul despăgubirilor solicitate pe cele două căi

procesuale distincte. Este, însă, posibil a se aprecia și că reclamanții tind

la o nejustificată dublă reparație.

Aceste aprecieri pot

fi formulate doar cu ocazia examinării pe fond a pretențiilor, iar

raționamentul juridic prin care se valorifică una sau alta dintre posibilele

aprecieri, precum și soluția întemeiată pe acesta, se va contura abia în

momentul în care sunt clarificate toate aspectele de fapt și de drept, inclusiv

cele legate de modul în care au fost soluționate pretențiile reclamanților din

cel de-al doilea dosar, care se suprapun în parte celor din prezenta cauză,

context în care hotărârea judecătorească irevocabilă pronunțată într-o altă

cauză, ce beneficiază de putere de lucru judecat, are valoarea unui mijloc de

probă.

Așadar, se constată

că dezlegarea prezentei pricini depinde de judecata din Dosarul nr.

20819/3/2008*, constatare suficientă pentru a se dispune suspendarea judecății

de față.

Contrar susținerilor

recurenților, prin suspendarea judecății nu se tranșează modul în care prezenta

cauză va fi soluționată în raport de hotărârea judecătorească irevocabilă

pronunțată în Dosarul nr. 20819/3/2008*, ci se creează posibilitatea stabilirii

ulterioare a situației de fapt și de drept certe, pe baza căreia cauza urmează

a fi soluționată, ținându-se cont de motivele de apel și de eventuale motive de

ordine publică, posibil a fi invocate chiar din oficiu.

De asemenea,

avându-se în vedere că nu este exclusă în speță nici concluzia unei duble

reparații, dispoziția de suspendare a judecății este de natură să preîntâmpine

eventuale alte litigii în care să se solicite înlăturarea beneficiului obținut

în mod nejustificat de către reclamanți, împrejurare ce atestă caracterul

oportun al temporizării prezentei judecăți, în scopul valorificării tuturor

apărărilor și susținerilor care ar putea face obiectul unor litigii ulterioare

distincte.

Nu în ultimul rând,

coincidența parțială a pretențiilor din cele două dosare diferite semnifică o

interdependență a celor două cauze, ceea ce înseamnă că, în egală măsură, s-ar

fi putut solicita și dispune suspendarea judecății din Dosarul nr.

20819/3/2008* în considerarea prezentei cauze.

Faptul că o asemenea

dispoziție nu a fost pronunțată în celălalt dosar nu poate împiedica adoptarea

sa în prezenta cauză, cât timp a fost formulată o solicitare cu acest obiect și

s-a constatat întrunirea condițiilor prevăzute de art. 244 pct. 1 C. proc. civ.

Mai mult, este relevant faptul că cealaltă cauză se află într-un stadiu

procesual avansat, respectiv în recurs pe rolul Înaltei Curți, în timp ce cauza

de față se află doar în apel, pronunțându-se o hotărâre nedefinitivă de către

prima instanță.

Față de

considerentele expuse, Înalta Curte constată că încheierea recurată este

legală, nefiind întrunit cazul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., motiv pentru care va respinge recursul ca nefondat, în aplicarea

dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamanții P.F.D., P.M.D. împotriva încheierii din 22

iunie 2012 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 19 octombrie 2012.

Procesat de GGC - GV