ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2576/2012

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, reclamantul C.A.E.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministrul Administrației și Internelor București, anularea Ordinului Ministrului Administrației și Internelor nr. II/3831 din 13 septembrie 2010, reintegrarea în funcție și obligarea pârâtului la plata drepturilor salariale. S-a solicitat de asemenea suspendarea executării ordinului până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei. Ulterior reclamantul și-a completat acțiunea în sensul obligării angajatorului Ministerul Administrației și Internelor să-l despăgubească moral cu suma de 300.000 RON, pentru umilința suportării unei destituiri nelegale, și conform art. 274 C. proc.

civ., a solicitat obligarea pârâtului MAI la plata tuturor cheltuielilor ocazionate de proces. A solicitat și anularea Ordinului 3830 al Ministrului Administrației și Internelor având același conținut, emis la aceeași dată. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin Ordinul nr. II/3831 din 13 septembrie 2010 s-a dispus încetarea raporturilor de serviciu în temeiul art. 69 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 360/2002, ca urmare a aplicării sancțiunii destituirii din poliție prevăzută de art. 58 lit. d) pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzută de art. 57 lit. a) din Legea nr. 360/2002, respectiv „comportarea necorespunzătoare, în serviciu, familie sau societate care aduce atingere onoarei, probității profesionale a polițistului sau prestigiului instituției”, reținându-se că a purtat conversații pe aplicația „Y.M.” la data de 11 martie 2010 și 20 aprilie 2010 prin intermediul ID - ului personal cu inculpatul C.S.S.

cu privire la negocierea cumpărării unor țigări de proveniență din Republica Moldova. S-a mai reținut totodată faptul că în noaptea de 26-27 iunie 2010 ar fi provocat scandal într-o discotecă din localitatea Trușești, județul Botoșani, făcând și afirmații denigratoare la adresa polițiștilor locali.

La emiterea ordinului s-au avut în vedere și raportul de cercetare prealabilă nr. 554745 din 15 iulie 2010, precum și raportul șefului Inspectorului de Poliție Județean Botoșani nr. 555308 din 6 septembrie 2010. Reclamantul a apreciat că sancțiunea aplicată este nelegală, cu privire la conversațiile purtate prin intermediul aplicației „Y.M.” fiind audiat și în dosarul de urmărire penală nr. 42/D/2009 înregistrat la DIICOT Biroul Teritorial Botoșani, nereținându-i-se nici o vinovăție penală privind contrabanda cu țigări, sancțiunea aplicată pentru implicarea în „negocierea cumpărării unor țigări și cantități de țigări de proveniență din Republica Moldova”, fiind dată, în opinia sa, cu încălcarea prezumției de nevinovăție.

În ceea ce privește scandalul provocat la discotecă a solicitat să se aibă în vedere că el a fost cel agresat, persoanele care au provocat scandal fiind sancționate contravențional, el fiind doar victimă, astfel încât nu se poate reține că această împrejurare ar constitui o abatere disciplinară. Consiliul de disciplină al IPJ Botoșani, prin Încheierea nr. 554978 din 9 august 2010 a propus aplicarea sancțiunii cu „amânarea promovării în grade profesionale pe o perioadă de 3 ani conform art. 58 lit. c) din Legea nr. 360/2002 și art. 17 lit. c) din Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 400/29 octombrie 2004”. A opinat reclamantul că avându-se în vedere antecedența personală reliefată și în raportul de cercetare prealabilă, ar trebui să se reindividualizeze sancțiunea aplicată, măsura destituirii fiind extremă și prea severă.

În temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004 reclamantul a solicitat suspendarea executării actului administrativ până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, considerând îndeplinite cerințele prevăzute de acest text de lege, coroborate cu art. 2 lit. ș) și t) din Legea contenciosului administrativ . În ceea ce privește existența cazului bine justificat, reclamantul a susținut că împrejurările legate de starea de fapt și de drept creează o îndoială serioasă în privința legalității actului de destituire din funcție. A susținut că este îndeplinită și condiția referitoare la paguba iminentă în condițiile în care prin destituire îi sunt afectate grav mijloacele materiale de existență, lipsa salariului având consecințe negative asupra existenței.

Ministerul Administrației și Internelor a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii reclamantului ca nefondată. S-a susținut că în ceea ce privește suspendarea solicitată de reclamant trebuie avută în vedere situația celui care solicită suspendarea și nu eventualele vicii ale actului a cărei suspendare se cere, deoarece acest lucru este analizat de către instanța investită cu judecarea cauzei principale. Astfel, atunci când hotărăște asupra cererii de suspendare, instanța de fond nu-și poate întemeia hotărârea pe baza analizării legalității sau temeiniciei actelor atacate, deoarece în acest mod s-ar antepronunța asupra unei eventuale cereri de anulare a acestor acte. În ceea ce privește anularea Ordinului nr. II/3831 din 13 septembrie 2010 emis de MAI, pârâtul a solicitat ca instanța să aibă în vedere caracterul și gravitatea faptei, împrejurările în care aceasta a fost săvârșită, cauzele și consecințele acesteia, precum și gradul de vinovăție.

Totodată, potrivit art. 54 alin. (2) din Ordinul MAI nr. 400/2004 șeful unității care a numit Consiliul de disciplină, în cazul în care nu este de acord cu sancțiunea propusă, poate dispune aplicarea unei alte sancțiuni disciplinare sau poate să formuleze propuneri în acest sens, pe care le va înainta pe cale ierarhică, cu respectarea normelor de competență. Prin încheierea din 15 noiembrie 2010 Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de suspendare a Ordinului MAI nr. II/3831 din 13 septembrie 2010, ca nefondată.

Prin precizările formulate la termenul din 24 martie 2011 reclamantul a invocat ca motiv de nelegalitate nulitatea absolută a ordinului, întrucât a fost cercetat și sancționat în temeiul Ordinului MAI nr. 400/2004 privind regimul disciplinar al personalului din MAI, care nu era în vigoare, nefiind publicat în M.O, acest ordin nefăcând parte din categoria actelor normative exceptate de la obligativitatea publicării în M.O. în conformitate cu dispozițiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 24/2000, impunându-se a fi publicat în vederea intrării sale în vigoare. A mai apreciat reclamantul că un alt motiv de nelegalitate, în ceea ce privește cercetarea prealabilă, constă în faptul că aceasta s-a efectuat cu încălcarea prevederilor art. 59 alin. (6) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului.

Ordinul contestat este netemeinic și prin prisma necorelării gravității faptelor ce constituie abatere disciplinară cu sancțiunea acordată. Astfel, deși comisia de disciplină a considerat că sancțiunea „amânării promovării în grade profesionale pe o perioadă de 3 ani” este suficientă și se află în concordanță cu prevederile legale referitoare la individualizarea sancțiunii, șeful unității, prin raportul motivat din data de 6 septembrie 2010, a propus sancțiunea cea mai aspră, aceea de excludere din poliție, fără nici un fel de motivare suplimentară.

Ministerul Administrației și Internelor București a formulat un punct de vedere prin care a precizat că la data emiterii ordinului exista o prevedere explicită în sensul scutirii de la obligația publicării, respectiv art. 27 alin. (3) din Regulamentul privind procedurile, solicitând totodată, în ceea ce privește celelalte motive de nelegalitate ale ordinului, să se aibă în vedere faptul că, neluarea unei măsuri ferme în acest caz și menținerea reclamantului în funcția publică de polițist ar fi creat premisele generalizării unei asemenea atitudini în rândul celorlalți polițiști, precum și crearea în rândul opiniei publice a impresiei de tolerare a unor asemenea comportamente. De asemenea pârâtul Ministerul Administrației și Internelor a formulat un punct de vedere cu privire la excepția lipsei calității de reprezentant a persoanei care a semnat actele depuse de către pârât în dosarul cauzei.

Prin Sentința nr. 298 din 27 septembrie 2011 a Curții de Apel Suceava, secția a comercială, de contencios administrativ și fiscal, acțiunea formulată a fost respinsă ca nefondată. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că reclamantul nu a răsturnat prin vreun mijloc de probă admis, veridicitatea și temeinicia abaterilor reținute în sarcina sa. În ce privește nepublicarea Ordinului MAI nr. 400 din 29 octombrie 2004, instanța a reținut incidența dispozițiilor art. 27 alin. (3) din Regulamentul privind procedurile la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de acte normative spre adoptare aprobate prin H.G. nr. 555/2001, în vigoare la data emiterii OMAI nr. 400/2004 potrivit cărora: ”Nu sunt supuse regimului de publicare în M.Of.

al României partea I, dacă legea nu dispune altfel, ordinele, instrucțiunile și alte acte cu caracter normativ care au ca obiect reglementări din sectorul apărare, ordine publică și siguranța națională”. Cu privire la acest aspect judecătorul fondului a mai reținut că reclamantul avea posibilitatea și obligația conform OMAI nr. 533/2003 să ia cunoștință de conținutul OMAI nr. 400/2004, acesta nefăcând parte din categoria documentelor clasificate.

În raport cu criticile formulate s-a constatat că cercetarea prealabilă s-a făcut cu legala citare a reclamantului, prin aducerea la cunoștința acestuia a materialului probator în întregul său ce se coroborează cu declarația reclamantului din 12 iulie 2010. S-au apreciat neîntemeiate și criticile potrivit cărora sancțiunea destituirii din poliție nu a fost motivată și este disproporționată în raport de faptele comise și față de propunerea inițială de sancțiunea cu amânarea promovării în grade profesionale pe o perioadă de 3 ani. S-a reținut în acest sens că reclamantul a încălcat prevederile art. 12 și art. 6 lit. j) din H.G.

nr. 991/2005 pentru aprobarea Codului de Etică și Deontologie a polițistului, precum și art. 41 lit. a) și art. 42 lit. d) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare, astfel că, prin Dispoziția șefului Inspectoratului de Poliție al Județului Botoșani nr. I/128 din 25 iunie 2010, s-a dispus declanșarea procedurii cercetării prealabile ca urmare a „comportării necorespunzătoare în societate care aduce atingere onoarei, probității profesionale a polițistului sau prestigiului instituției”, la finalizarea căreia s-a constatat existența abaterii disciplinare reținute.

Prin Încheierea Consiliului de Disciplină din cadrul IPJ Botoșani nr. 554978 din 9 august 2010 s-a formulat propunerea de aplicare a sancțiunii cu „amânarea promovării în grade profesionale pe o perioadă de 3 ani”, însă în urma analizării materialelor întocmite pe parcursul cercetării disciplinare a reclamantului, având în vedere caracterul și gravitatea faptei, împrejurările în care aceasta a fost săvârșită, cauzele și consecințele acesteia, precum și gradul de vinovăție al reclamantului, șeful IPJ Botoșani, prin raportul motivat nr. 555.308 din 6 septembrie 2010 a propus aplicarea sancțiunii disciplinare cu „destituirea din poliție”, iar Corpul Național al Polițiștilor a avizat favorabil această sancțiune.

De asemenea, s-au avut în vedere prevederile art. 59 alin. (8) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare, respectiv activitatea anterioară a reclamantului, împrejurările în care abaterile au fost săvârșite, cauzele, gravitatea și consecințele acestora și gradul de vinovăție cu care au fost săvârșite. La luarea acestei măsuri s-a avut în vedere și atitudinea reclamantului, nesinceră, mărturiile sale fiind în deplină contradicție cu probele prezentate și de asemenea, refuzul său de a fi testat cu aparatul poligraf. În atare condiții, judecătorul fondului a apreciat că pârâta a operat o justă apreciere a gravității faptelor, dispunând în mod corect cu privire la o sancțiune mai grea decât cea propusă de Consiliul de Disciplină din cadrul IPJ Botoșani.

Totodată, ordinul atacat cuprinde elementele de fapt și de drept care permit înțelegerea deciziei emitentului și fac posibilă înțelegerea de către instanță a rațiunilor ce au condus la emiterea lui, emiterea de către Ministerul Administrației și Internelor a două ordine cu același conținut reprezentând o simplă eroare. În raport cu soluția dată cererii principale, prima instanță a respins și cererea reclamantului de acordare a unor despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin emiterea ordinelor atacate.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul C.A.E.G., motivând că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică pentru următoarele motive și, respectiv; argumente: - sentința pronunțată de instanța de fond este lovită de nulitate, deoarece comunicarea acesteia nu poartă semnătura judecătorului și a grefierului și,totodată, lipsește comunicarea încheierii de amânare a pronunțării, încheiere ce face corp comun cu hotărârea; - instanța de fond nu a luat act de stabilirea domiciliului său procesual la apărătorul ales, conform cererii depuse pentru termenul din 11 aprilie 2011 și nu a efectuat comunicarea actelor de procedură la respectiva adresă; - hotărârea atacată este nemotivată, întrucât nu analizează și apărările reclamantului, ci preia în exclusivitate susținerile pârâtului,fiind,totodată pronunțată cu încălcarea dreptului său la apărare, prin respingerea - nemotivată - a probei testimoniale solicitate la termenul din 27 ianuarie 2011. Pe baza motivelor enunțate, recurentul solicită,în principal, admiterea recursului și casarea sentinței cu trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, reaprecierea probelor și modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii.

Criticile formulate de recurent se încadrează în prevederile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. Analizând actele și lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este întemeiat, însă numai pentru următoarele considerente: Potrivit art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.”Hotărârea se dă în numele legii și va cuprinde:(…) motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților”. Totodată, din cuprinsul prevederilor Titlului III al Codului de procedură civilă - intitulat Procedura înaintea primei instanțe - rezultă că părțile au dreptul să propună și să administreze dovezi în susținerea punctelor lor de vedere și, respectiv,în combaterea susținerilor părții adverse, procesul civil fiind caracterizat, între altele, de principiul contradictorialității.

În cauză, la data de 13 decembrie 2010 reclamantul C.A.E.G. a formulat o cerere de probatorii, indicând martorii pe care îi solicită a fi audiați în legătură cu situația de fapt ce a stat la baza ordinului de eliberare din funcție, iar la data de 27 ianuarie 2011 cererea a fost respinsă sub motiv că la dosar există acte întocmite de organele de urmărire penală, care demonstrează modul de desfășurare a incidentelor. De menționat că, actele de urmărire penală la care se referă instanța nu au fost efectuate împotriva lui C.A.E.G., ci a unor terțe persoane. Totodată, la termenul din 24 februarie 2011 reclamantul a formulat o cerere de suplimentare a probatoriului.

În raport de elementele de fapt și de drept expuse, instanța de control judiciar apreciază că, prima instanță, pronunțând o hotărâre exclusiv în baza apărărilor și probelor administrate de pârât a încălcat dreptul la apărare al reclamantului,astfel că în baza art. 304 pct. 5 cu referire la art. 312 alin. (1), (2) și (3), Înalta Curte va admite recursul, casând sentința atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecarea la aceeași instanță. Cu ocazia rejudecării instanța de fond va analiza cererile de probatorii formulate de reclamant, administrând orice probă utilă, pertinentă și concludentă solicitată atât de către acesta, cât și de partea adversă. Totodată, instanța de fond va analiza și celelalte critici formulate de recurent și care au legătură cu fondul cauzei.

Referitor la nulitatea invocată în legătură cu comunicarea hotărârii judecătorești, deși instanța de fond a ignorat cererea reclamantului privind alegerea de domiciliu făcută la avocatul său, instanța de control judiciar apreciază că nu se impune casarea sentinței pentru acest motiv, deoarece nu s-a dovedit o vătămare în condițiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de C.A.E.G.a împotriva Sentinței nr. 298 din 27 septembrie 2011 și a Încheierii din 15 septembrie 2011 ale Curții de Apel Suceava, secția a comercială, de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 24 mai 2012. Procesat de GGC - DG