ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5353/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Procedura în fața primei instanțe Prin acțiunea înregistrată pe rolul C.A.din municipiul Cluj, reclamanta U.A.T. – Municipiul Cluj-Napoca a formulat cerere de suspendare împotriva pârâților A.M.P.O.R. – M.D.R.T. și D.C.V.U.F.C., solicitând suspendarea executării punctelor 9-16 din "Notele de constatare" emise de către pârâți cu nr. 13716 din 22 februarie 2012, 13721 din 22 februarie 2012, 13714 din 22 februarie 2012 cu privire la codurile S.M.I.S 19602- contract finanțare cu nr. 978/15.102.010, 19603- 981 din 15 octombrie 2010 si 19604- 980 din 15 octombrie 2010, referitoare la aplicarea corecției financiare de 5% asupra contractelor de servicii de proiectare tehnică și consultanță în vederea obținerii de finanțare europeană aferente celor 3 proiecte ce au obținut finanțarea.

În motivarea cererii, reclamanta a făcut o succintă prezentare a situației de fapt, a prezentat motivele pe care le-a invocat în cadrul contestației formulate în temeiul art. 47 din O.U.G. 66/2011, motive care sunt atât de formă, cât și de fond, apoi a formulat argumente în susținerea cererii de suspendare. Astfel, a considerat că, în raport de dispozițiile art. 14 si art. 15 din Legea nr. 554/2004, cererea de suspendare este admisibilă, în speță fiind îndeplinite cerințele cumulative prevăzute de textele legale invocate, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă. Prin întâmpinare, pârâtul M.D.R.T. a apreciat acțiunea ca fiind neîntemeiată. Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 352/2012 din 08 mai 2012, Curtea de Apel a municipiului Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Municipiul Cluj-Napoca, în contradictoriu cu pârâții A.M.P.O.R.

– M.D.R.T. și D.C.V.U.F.C.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut situația de fapt potrivit căreia, în urma verificărilor efectuate de pârât la beneficiarul Municipiul Cluj-Napoca, în urma înregistrării unor sesizări suspiciuni de nereguli la autoritatea cu competențe în gestionarea fondurilor europene sub nr. VT-80058 din 27 octombrie 2011, VT-80286 din 27 octombrie 2011 și VT-80304 din 27 octombrie 2011, s-au emis trei note de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare, fiind stabilite în sarcina reclamantului creanțe bugetare în cuantum de 48.103,48 lei, 64.983,53 lei, respectiv 64.927,06 lei Reclamantul a solicitat suspendarea executării punctelor 9 si 16 din notele de constatare menționate, prezentând argumente referitoare la aparenta nelegalitate a acestora, precum și cu privire la paguba iminentă ce s-ar produce dacă suspendarea nu ar fi dispusă, prin aceea că bugetul local ar fi lipsit de sume de bani considerabile, iar în ipoteza admiterii contestației, acestea ar fi recuperate în mod greoi.

Curtea a analizat succesiv cele câteva argumente prezentate în susținerea suspiciunii de nelegalitate a actelor în litigiu, constatând că, într-adevăr, demersul judiciar inițiat în combaterea actelor considerate ca fiind nelegale nu apare a fi unul formal sau neargumentat, însă a reținut că nu poate fi identificată vreo împrejurare de fapt sau de drept dintre cele invocate de reclamant care să fie de natură a crea o îndoială serioasă în privința legalității actelor contestate.

Pe de altă parte, Curtea a apreciat că, în concret, reclamantul nu a adus elemente prin care să probeze cealaltă condiție care se cere a fi îndeplinită cumulativ, respectiv paguba iminentă, care constă în pretinsul prejudiciu material care ar fi greu sau imposibil de înlăturat ulterior dacă s-ar dovedi că actul este nelegal sau în perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public . Susținerea reclamantului potrivit căreia prin executarea actelor s-ar păgubi bugetul local cu sume de bani considerabile nu este suficientă pentru a demonstra existența acestei condiții, întrucât eventuala producere a unei pagube trebuie să fie o consecință a executării, iar nu însăși executarea actului administrativ atacat.

Cu alte cuvinte, paguba ar trebui să constea, în cazul de față, într-o împrejurare determinată de executare, iar nu în suma de bani ce constituie efectiv creanța stabilită în sarcina reclamantului. Altfel, s-ar ajunge la concluzia că cerința referitoare la iminența producerii unei pagube este presupusă în majoritatea cazurilor executării unui act administrativ, ceea ce ar contraveni caracterului de excepție al instituției suspendării executării actelor administrative. 2. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva acestei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, reclamanta U.A.T. – Mun. C.N. a declarat recurs. În motivarea căii de atac, recurenta expune istoricul cauzei și critică soluția primei instanțe, susținând, în esență, că, în speță, condițiile cazului bine justificat și a pagubei iminente sunt îndeplinite cumulativ.

3. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cu prioritate motivul de nelegalitate, de ordine publică, prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., vizând pronunțarea hotărârii cu încălcarea competenței altei instanțe, motiv invocat din oficiu la termenul de astăzi, Înalta Curte reține că acesta este întemeiat, raportat și la prevederile art. 304 1 și art. 306 alin. (2) C. proc. civ., în considerarea celor în continuare arătate.

Așa cum rezultă din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă suspendarea executării efectelor Notelor de constatare nr. CA/13716 din 22 februarie 2012, nr. CA/13721 din 22 februarie 2012 și nr. CA/13714 din 22 februarie 2012, prin care au fost stabilite în sarcina reclamantei creanțe bugetare în cuantum de 48.103,48 lei, 64.983,53 lei și respectiv, 64.927,06 lei, reprezentând 5% din valoarea contractelor de servicii aferente celor trei proiecte care au obținut finanțare europeană. Actele contestate au fost emise în baza dispozițiilor O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, O.U.G.

nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii și ale O G nr. 92/2003 privind C. Fisc. Potrivit dispozițiilor art. 21 din O.U.G. nr. 66/2011, verificările efectuate în vederea constatării neregulilor se finalizează prin întocmirea unui proces-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare sau a unei note de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare, ce reprezintă titlu de creanță. De altfel, din întregul corpus al actului normativ rezultă faptul că sumele astfel imputate reprezintă creanțe bugetare, care pot fi compensate cu sume de restituit sau de rambursat de la bugetul de stat și sunt supuse executării silite conform procedurii prevăzute de O.G nr. 92/2003.

Însuși actul de constatare, stabilire și individualizare a obligațiilor de plată privind creanțele bugetare rezultate din nereguli, precum și accesoriile acestora și costurile bancare, constituie titlu de creanță și înștiințare de plată și cuprinde elementele actului administrativ fiscal prevăzute de C.proc.fisc. Creanțele bugetare rezultate din neregulile astfel constatate sunt asimilate creanțelor fiscale, în sensul drepturilor și obligațiilor care revin creditorilor, autorităților cu competențe în gestionarea asistenței financiare comunitare nerambursabile și debitorilor. În perspectiva acestor dispoziții legale, Înalta Curte constată că obiectul prezentei cauze va fi asimilat, în esență, contestării unui act administrativ de stabilire a unei creanțe fiscale.

În acest context, î n temeiul normei de trimitere de la art. 218 alin. (2) teza finală C. proc. fisc., în ceea ce privește stabilirea instanței de contencios administrativ competentă să soluționeze acțiunile având ca obiect anularea actelor administrativ-fiscale lato sensu, acțiunea reclamantei este de competența instanței de contencios administrativ, determinată în funcție de valoarea creanței bugetare potrivit regulilor de competență prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. În conformitate cu dispozițiile art. 10 alin. (1) teza I-a din Legea nr. 554/ 2004, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale.

În interpretarea și aplicarea art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/ 2004, în jurisprudența Înaltei Curti de Casatie si Justitie s-a reținut, cu caracter unitar, că aceste dispoziții instituie două criterii de determinare a competenței materiale a instanței de fond, după cum urmează: 1. criteriul poziționării în cadrul sistemului administrației publice (rangul autorității centrale sau locale) a autorității publice emitente a actului atacat; 2. criteriul valoric, stabilit pe baza cuantumului impozitului, taxei, contribuției sau datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat.

Cu alte cuvinte, dacă litigiul are caracter fiscal, în sensul că privește taxe, impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora, competența se stabilește în funcție de valoarea debitului contestat, pragul instituit de lege pentru departajarea competenței tribunalului de cea a curții de apel fiind suma de 500.000 lei, fără a avea relevanță rangul autorității publice emitente a actului contestat sau care este parte în contractul administrativ. În cauză, fiind vorba de un litigiu având ca obiect suspendarea notelor de constatare a neregulilor vizând creanțe bugetare al căror cuantum se situează sub pragul valoric de 500.000 lei, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competența materială a instanței de contencios administrativ se stabilește în funcție de criteriul valoric și revine, în speță, secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului.

Față de modalitatea de soluționare a recursului de față nu se mai impune, evident și examinarea celorlalte critici prezentate de către recurentă, acestea urmând a fi avute în vedere cu ocazia rejudecării cauzei în fața instanței competente, ca apărări de fond. În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 304 pct. 3 și art. 312 alin. (6) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința recurată și, pe cale de consecință, va trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul mun.Cluj- secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de U.A.T. – Municipiul Cluj-Napoca împotriva Sentinței civile nr. 352/2012 din 8 mai 2012 a C.A.a municipiului Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului municipiului Cluj, secția contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 decembrie 2012.