ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5353/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

primei instanțe

Prin acțiunea înregistrată pe rolul C.A.din

municipiul Cluj, reclamanta U.A.T. – Municipiul Cluj-Napoca a formulat cerere

de suspendare împotriva pârâților A.M.P.O.R.

– M.D.R.T. și D.C.V.U.F.C., solicitând

suspendarea executării punctelor 9-16 din "Notele de constatare"

emise de către pârâți cu nr. 13716 din 22 februarie 2012, 13721 din 22

februarie 2012, 13714 din 22 februarie 2012 cu privire la codurile S.M.I.S

19602- contract finanțare cu nr. 978/15.102.010, 19603- 981 din 15 octombrie 2010

si 19604- 980 din 15 octombrie 2010, referitoare la aplicarea corecției

financiare de 5% asupra contractelor de servicii de proiectare tehnică și

consultanță în vederea obținerii de finanțare europeană aferente celor 3

proiecte ce au obținut finanțarea.

În motivarea cererii,

reclamanta a făcut o succintă prezentare a situației de fapt, a prezentat

motivele pe care le-a invocat în cadrul contestației formulate în temeiul art. 47

din O.U.G. 66/2011, motive care sunt atât de formă, cât și de fond, apoi a

formulat argumente în susținerea cererii de suspendare. Astfel, a considerat

că, în raport de dispozițiile art. 14 si art. 15 din Legea nr. 554/2004,

cererea de suspendare este admisibilă, în speță fiind îndeplinite cerințele

cumulative prevăzute de textele legale invocate, respectiv cazul bine

justificat și paguba iminentă.

Prin întâmpinare, pârâtul

M.D.R.T. a apreciat acțiunea ca fiind neîntemeiată.

Hotărârea instanței

de fond

Prin sentința civilă nr.

352/2012 din 08 mai 2012, Curtea de Apel a municipiului Cluj, secția a II-a

civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată

cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Municipiul Cluj-Napoca,

în contradictoriu cu pârâții A.M.P.O.R. – M.D.R.T. și D.C.V.U.F.C.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut situația de fapt potrivit căreia, în

urma verificărilor efectuate de pârât la beneficiarul Municipiul Cluj-Napoca,

în urma înregistrării unor sesizări suspiciuni de nereguli la autoritatea cu

competențe în gestionarea fondurilor europene sub nr. VT-80058 din 27 octombrie

2011, VT-80286 din 27 octombrie 2011 și VT-80304 din 27 octombrie 2011, s-au

emis trei note de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare,

fiind stabilite în sarcina reclamantului creanțe bugetare în cuantum de

48.103,48 lei, 64.983,53 lei, respectiv 64.927,06 lei Reclamantul a solicitat

suspendarea executării punctelor 9 si 16 din notele de constatare menționate,

prezentând argumente referitoare la aparenta nelegalitate a acestora, precum și

cu privire la paguba iminentă ce s-ar produce dacă suspendarea nu ar fi

dispusă, prin aceea că bugetul local ar fi lipsit de sume de bani

considerabile, iar în ipoteza admiterii contestației, acestea ar fi recuperate

în mod greoi.

Curtea a analizat

succesiv cele câteva argumente prezentate în susținerea

suspiciunii de nelegalitate a actelor în litigiu, constatând că, într-adevăr,

demersul judiciar inițiat în combaterea actelor considerate ca fiind nelegale

nu apare a fi unul formal sau neargumentat, însă a reținut că nu poate fi

identificată vreo împrejurare de fapt sau de drept dintre cele invocate de

reclamant care să fie de natură a crea o îndoială serioasă în privința

legalității actelor contestate.

Pe de altă parte, Curtea a apreciat că, în concret, reclamantul nu

a adus elemente prin care să probeze cealaltă condiție care se cere a fi

îndeplinită cumulativ, respectiv paguba iminentă, care constă în pretinsul

prejudiciu material care ar fi greu sau imposibil de înlăturat ulterior dacă

s-ar dovedi că actul este nelegal sau în perturbarea

previzibilă gravă a

funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public

.

Susținerea

reclamantului potrivit căreia prin executarea actelor s-ar păgubi bugetul local

cu sume de bani considerabile nu este suficientă pentru a demonstra existența

acestei condiții,

întrucât eventuala producere a unei

pagube trebuie să fie o consecință a executării, iar nu însăși executarea

actului administrativ atacat. Cu alte cuvinte, paguba ar trebui să constea, în

cazul de față, într-o împrejurare determinată de executare, iar nu în suma de

bani ce constituie efectiv creanța stabilită în sarcina reclamantului. Altfel,

s-ar ajunge la concluzia că cerința referitoare la iminența producerii unei

pagube este presupusă în majoritatea cazurilor executării unui act

administrativ, ceea ce ar contraveni caracterului de excepție al instituției

suspendării executării actelor administrative.

2.

Calea

de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei

hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, reclamanta U.A.T. –

Mun. C.N. a declarat recurs.

În motivarea căii de

atac, recurenta expune istoricul cauzei și critică soluția primei instanțe,

susținând, în esență, că, în speță, condițiile cazului bine justificat și a

pagubei iminente sunt îndeplinite cumulativ.

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cu

prioritate motivul de nelegalitate, de ordine publică, prevăzut de art. 304 pct.

3 C. proc. civ., vizând pronunțarea hotărârii cu încălcarea competenței altei

instanțe, motiv invocat din oficiu la termenul de astăzi, Înalta Curte reține

că acesta este întemeiat, raportat și la prevederile art. 304

1

și art.

306 alin. (2) C. proc. civ., în considerarea celor în continuare arătate.

Așa cum rezultă din

expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, obiectul cererii de chemare în

judecată îl reprezintă suspendarea executării efectelor Notelor de constatare nr.

CA/13716 din 22 februarie 2012, nr. CA/13721 din 22 februarie 2012 și nr. CA/13714

din 22 februarie 2012, prin care au fost stabilite în sarcina reclamantei

creanțe bugetare în cuantum de 48.103,48 lei, 64.983,53 lei și respectiv,

64.927,06 lei, reprezentând 5% din valoarea contractelor de servicii aferente

celor trei proiecte care au obținut finanțare europeană.

Actele contestate au fost emise în baza dispozițiilor O.U.G. nr. 66/2011

privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor

apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor

publice naționale aferente acestora, O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea

contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări

publice și a contractelor de concesiune de servicii și ale O G nr. 92/2003

privind C. Fisc.

Potrivit

dispozițiilor art. 21 din O.U.G. nr. 66/2011, verificările efectuate în vederea constatării neregulilor

se

finalizează prin întocmirea unui proces-verbal de constatare a neregulilor și

de stabilire a creanțelor bugetare sau a unei note de constatare a neregulilor

și de stabilire a corecțiilor financiare, ce reprezintă titlu de creanță.

De altfel, din întregul corpus al actului normativ rezultă faptul

că sumele astfel imputate reprezintă creanțe bugetare,

care pot

fi compensate cu sume de restituit sau de rambursat de la bugetul de stat și

sunt supuse executării silite conform procedurii prevăzute de O.G nr. 92/2003.

Însuși actul de constatare, stabilire și individualizare a

obligațiilor de plată privind creanțele bugetare rezultate din nereguli, precum

și accesoriile acestora și costurile bancare, constituie titlu de creanță și

înștiințare de plată și cuprinde elementele actului administrativ fiscal

prevăzute de C.proc.fisc.

Creanțele

bugetare rezultate din neregulile astfel constatate sunt asimilate creanțelor

fiscale, în sensul drepturilor și obligațiilor care revin creditorilor,

autorităților cu competențe în gestionarea asistenței financiare comunitare

nerambursabile și debitorilor.

În

perspectiva acestor dispoziții legale, Înalta Curte constată că obiectul prezentei

cauze va fi asimilat, în esență, contestării

unui act administrativ de stabilire a

unei creanțe fiscale.

În acest

context, î

n

temeiul normei de trimitere de la art. 218 alin. (2) teza finală C. proc. fisc.,

în ceea ce privește stabilirea instanței de contencios administrativ competentă

să soluționeze acțiunile având ca obiect anularea actelor administrativ-fiscale

lato sensu,

acțiunea reclamantei este de competența

instanței de contencios administrativ, determinată în funcție de valoarea

creanței bugetare potrivit regulilor de competență prevăzute de art. 10 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004.

În conformitate cu

dispozițiile art. 10 alin. (1) teza I-a din Legea nr. 554/ 2004, litigiile

privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice

locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții,

datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 lei se

soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale.

În interpretarea și aplicarea art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/

2004, în jurisprudența Înaltei Curti de Casatie si Justitie s-a reținut, cu

caracter unitar, că aceste dispoziții

instituie două criterii de determinare a

competenței materiale a instanței de fond, după cum urmează:

poziționării în cadrul sistemului administrației publice (rangul autorității

centrale sau locale) a autorității publice emitente a actului atacat;

valoric, stabilit pe baza cuantumului impozitului, taxei, contribuției sau

datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat.

Cu alte

cuvinte, dacă litigiul are caracter fiscal, în sensul că privește taxe,

impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora, competența se

stabilește în funcție de valoarea debitului contestat, pragul instituit de lege

pentru departajarea competenței tribunalului de cea a curții de apel fiind suma

de 500.000 lei, fără a avea relevanță rangul autorității publice emitente a

actului contestat sau care este parte în contractul administrativ.

În cauză,

fiind vorba de un litigiu având ca obiect suspendarea notelor de constatare a

neregulilor vizând creanțe bugetare al căror cuantum se situează sub pragul

valoric de 500.000 lei, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

competența materială a instanței de contencios administrativ se stabilește în

funcție de criteriul valoric și revine, în speță, secției de contencios

administrativ și fiscal a Tribunalului.

Față

de modalitatea de soluționare a recursului de față nu se mai impune, evident și

examinarea celorlalte critici prezentate de către recurentă, acestea urmând a fi

avute în vedere cu ocazia rejudecării cauzei în fața instanței competente, ca

apărări de fond.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 304 pct. 3 și art.

312 alin. (6) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința

recurată și, pe cale de consecință, va trimite cauza spre competentă

soluționare la Tribunalul mun.Cluj- secția de contencios administrativ și

fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de U.A.T. – Municipiul Cluj-Napoca împotriva Sentinței civile nr. 352/2012

din 8 mai 2012 a C.A.a municipiului Cluj, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului municipiului Cluj,

secția contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 decembrie 2012.