ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4873/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Obiectul cererii de chemare în judecată;

Prin cererea

formulată înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, reclamanta C.A. a

formulat contestație împotriva deciziei nr. 11798/FF din 08 mai 2010 emise de

pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând totodată

repunerea în termenul de contestare a actului administrativ menționat.

În motivarea

contestației, reclamanta a susținut că prin decizia atacată în mod greșit s-a

validat Hotărârea nr. 568/2006 a Comisiei Județene Constanța, care conține mai

multe inadvertențe; s-a dispus acordarea de drepturi bănești, deși exista

posibilitatea atribuirii unui teren în natură; s-a stabilit o valoare foarte

mică a despăgubirilor, care nu corespunde valorii de înlocuire a terenului ce

se cuvenea a-i fi restituit; nu i s-a recunoscut dreptul de proprietate asupra

întregii suprafețe solicitate, deși există dovezi cu privire la drepturile

sale.

Reclamanta a

solicitat și repunerea sa în termenul de contestare privind Hotărârea Comisiei

Județene Constanța pentru aplicarea Legii Fondului Funciar, care a stat la baza

emiterii deciziei nr. 11798/FF din 08 mai 2010, arătând că despre această

hotărâre a luat cunoștință din conținutul hotărârii Comisiei Centrale. A mai

susținut că a fost grav bolnavă, fiind internată de două ori pe perioade lungi

în spital, aspect dovedit cu acte medicale atașate cererii de chemare în

judecată.

În ceea ce privește

evaluarea avută în vedere de către comisia Centrală, s-a susținut că prin

Raportul de evaluare întocmit în luna septembrie 2009 s-a folosit metoda

comparației, astfel că terenul său, aflat în Dobrogea - cea mai fertilă zonă a

României, a fost comparat cu un teren dintr-o zonă recunoscută ca puțin fertilă

(com. R., județ Bacău).

A mai susținut

reclamanta că pentru un teren aflat în aceeași localitate, satul V., com. C.,

județul Constanța, s-a stabilit prin Raportul de evaluare întocmit de către SC

G.B.C. SRL, o valoare de trei ori mai mare.

Hotărârea instanței

de fond

Prin sentința civilă

nr. 339/CA din 12 octombrie 2011, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a

civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis contestația formulată de

reclamanta C.A. și, în consecință, a obligat pârâta să emită în favoarea

reclamantei decizie reprezentând titlu de despăgubire pentru diferența de

83.499 RON, precum și la plata sumei de 1.500 RON cu titlu de cheltuieli de

judecată către reclamantă.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță a reținut că prin Hotărârea nr. 568 din 27 septembrie 2006 Comisia

Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra pământului din cadrul

Instituției Prefectului Constanța a dispus validarea propunerii Comisiei locale

Cerchezu, privind revalidarea anexei nr. 23 la Hotărârea nr. 766 din 6

septembrie 2006 a Comisiei Locale pentru aplicarea legilor fondului funciar C.,

anexă în care a fost inclusă și reclamanta, în calitate de moștenitoare a defunctului

R.P.D., la poziția nr. 240, cu o suprafață nerestituită de 14,70 ha – sat V.

Documentația transmisă

Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor cuprinde „Declarația” dată de

Comisia locală Cerchezu și avizată de Comisia Județeană din care rezultă că pe raza

localității nu mai există terenuri disponibile în vederea reconstituirii dreptului

de proprietate.

Prin Decizia nr. 11798/FF/18.05.2010

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a decis emiterea titlului de despăgubire

în favoarea reclamantei C.A. pentru suma de 56.151 RON, sumă stabilită prin raportul

de evaluare nr. GG/2009.

Decizia a fost comunicată

reclamantei prin comunicarea din 4 noiembrie 2010, iar acțiunea a fost formulată

la data de 13 decembrie 2010.

Curtea a apreciat că,

deși reclamanta a susținut că acordarea despăgubirilor s-a făcut în mod nelegal,

prin încălcarea dreptului său la restituirea în natură a terenului, ea nu a dovedit

în niciun fel că situația juridică prezentată de Comisia locală și avizată de Comisia

județeană este diferită, în sensul că ar exista suprafețe de teren disponibile pe

raza comunei C.

Mai mult, nemulțumirea

reclamantei cu privire la suprafața de teren pentru care i s-a recunoscut dreptul

la despăgubiri nu poate fi valorificată în procedura contestării deciziei emise

în baza Legii nr. 247/2005, ea putând face obiectul unei contestații întemeiate

pe legile fondului funciar, cu o competență materială de soluționare diferită.

Cu privire la valoarea

despăgubirilor, Curtea a reținut că prin raportul de evaluare întocmit de SC

F.C.C. SRL s-a stabilit o valoare de piață a terenului, la data de 3 septembrie

2009, de 56.151 RON, considerând că, deși reclamanta nu a formulat obiecțiuni împotriva

raportului de evaluare, astfel cum indică art. 16 pct. 13 alin. (4) din Normele

Metodologice de aplicare a titlului VII al Legii nr. 247/2005, ea nu este împiedicată

în a contesta valoarea astfel stabilită și a dovedi o altă valoare a despăgubirilor

prin administrarea probei cu expertiza tehnică de specialitate în cadrul prezentei

contestații.

Apreciind că evaluarea

realizată la data de 3 septembrie 2009 de către evaluatorul desemnat de către Comisia

Centrală nu reflectă valoarea reală a terenului la momentul evaluării, fiind cu

mult inferioară, astfel că suma de 56.151 RON stabilită prin decizia de despăgubire

nu acoperă întregul prejudiciu suferit de reclamantă prin deposedarea de teren,

instanța fondului și-a însușit concluziile raportului de expertiză tehnică în specialitatea

agricolă, dispusă în cursul procedurii judiciare, prin care s-a stabilit că valoarea

despăgubirilor cuvenite reclamantei pentru terenul în suprafață de 14,7 ha situat

în satul V., comuna C., jud. Constanța este de 139.650 RON.

Curtea a mai arătat că

termenul de 6 luni impus de art. 11 din Legea nr. 554/2004 pentru introducerea acțiunii

curge pentru reclamantă de la data la care a luat cunoștință de act, respectiv de

la data comunicării actului, astfel că reclamanta a formulat acțiunea în interiorul

acestui termen, cererea sa de repunere în termen fiind lipsită de obiect.

Calea de atac exercitată

Împotriva sentinței

nr. 339/CA/2011 a formulat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor,

solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii cererii de chemare în judecată

ca neîntemeiată, pentru motive încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 și

art. 304

1

C. proc. civ.

Recurenta a arătat că

temeinicia raportului de evaluare întocmit în etapa administrativă este susținută

de argumente temeinice și de art. 16 și urm. din Titlul VII al Legii nr. 247/2005;

că valoarea despăgubirilor stabilite de societatea de evaluare desemnată în mod

legal de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu a fost contestată

de către reclamantă, deși avea posibilitatea de a formula obiecțiuni și de a fi

asistată de un evaluator ales; că valoarea stabilită pentru terenul în cauză, prin

raportul de evaluare întocmit de SC F.C.C. SRL, reprezintă în mod realist valoarea

de piață a proprietății, fiind respectare dispozițiile legale în vigoare.

A mai criticat recurenta

și obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces, cheltuielile

inerente raportului de expertiză tehnică judiciară nefiind necesare dacă reclamanta

ar fi formulat obiecțiuni la raportul de evaluare, în condițiile legii.

Soluția instanței de control

judiciar.

Examinând actele și înscrisurile

cauzei, raportat la susținerile părților și dispozițiile legale incidente, Înalta

Curte constată recursul fondat și îl va admite, pentru considerentele ce urmează.

Astfel, se constată că

reclamanta a sesizat instanța de contencios administrativ cu controlul legalității

deciziei nr. 11798/FF/18.05.2010, prin care Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

a decis emiterea titlului de despăgubire în favoarea reclamantei C.A. pentru suma

de 56.151 RON, sumă stabilită prin raportul de evaluare nr. GG/2009.

Reclamanta-intimată a

susținut că prin raportul de evaluare s-a stabilit o valoare foarte mică a despăgubirilor,

care nu corespunde valorii de înlocuire a terenului ce se cuvenea a-i fi restituit.

Înalta Curte constată

că raportul de evaluare criticat a fost întocmit în condițiile pct. 16.12 din „Normele”

de aplicare a Titlului II din Legea nr. 247/2005, intimata-reclamantă având posibilitatea

ca, după primirea raportului, să formuleze obiecțiuni conform alin. 4 de la

pct. 16.13 din Norme.

„Normele” aprobate prin

H.G. nr. 1095/2005, în aplicarea Titlului VII, prevăd o procedură detaliată și riguroasă

prin care se stabilește valoarea despăgubirilor pentru imobilele a căror restituire

nu este posibilă în natură.

Capitolul V din norme

care cuprinde această procedură face aplicarea art. 16 din Titlul VII, și din conținutul

său rezultă că evaluarea imobilelor este atributul exclusiv al evaluatorului desemnat

aleatoriu de Comisie, sub al cărei control are loc evaluarea ori, după caz, reevaluarea.

Această procedură conține

garanții procesuale administrative suficiente pentru beneficiarul restituirii, astfel

încât să asigure o evaluare obiectivă și corectă. Din acest motiv, orice evaluare

trebuie să aibă în vedere cerințele Standardelor IVS - 1, GN - 1 și GN - 2.

Pe de altă parte, beneficiarul

are la dispoziție mijloacele prevăzute de pct. 16.13 pentru a formula obiecțiuni

la raportul de evaluare, ceea ce, în speță, reclamanta-intimată nu a făcut.

Așa fiind, în procedura

judiciară a contenciosului administrativ de contestare a deciziei prin care Comisia

a stabilit despăgubirile, controlul exercitat de instanță va fi limitat la legalitatea

actului și a procedurii de emitere a lui, inclusiv cea a evaluării.

Este contrar scopului

Titlului VII și Normelor emise în aplicarea sa ca dezbaterea în contenciosul administrativ

să repună în discuție constatările de fond ale raportului de evaluare prin administrarea

unei expertize judiciare. Dacă legiuitorul ar fi avut intenția să dea instanței

rolul de a stabili valoarea despăgubirilor ar fi exclus din procedura de emitere

a deciziilor pentru despăgubiri atât întreaga procedură de evaluare, cât și atribuțiile

de control ale Comisiei.

Este evident că, reglementând

o procedură administrativă de evaluare, legiuitorul a urmărit să asigure soluționarea

într-un termen rezonabil a cererilor de restituire prin despăgubiri.

Așa fiind, se constată

că, în lipsa exercitării dreptului la obiecțiuni în procedura administrativă, reclamanta

nu mai poate aduce în discuție, în procedura judiciară, constatările de fond ale

raportului de evaluare.

Din această perspectivă,

hotărârea instanței de fond este criticabilă și, în temeiul dispozițiilor art. 312

alin. (2) și (3) C. proc. civ., va fi modificată, în sensul respingerii acțiunii

reclamantei, inclusiv a cererii privind cheltuielile de judecată, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței civile

nr. 339/CA din 12 octombrie 2011 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă

de contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința recurată în sensul că respinge

acțiunea ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 noiembrie

2012.