ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 113/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 113/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra

recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 491 din 24 iulie 2012,

pronunțată de Tribunalul București

- secția a ll-a penală în dosarul nr.

25938/3/2012, a fost condamnată inculpata O.E.C. la o pedeapsă de 5 ani

închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 174 - art. 175 lit. c)

și d) C. pen rap. la art. 74 lit. a) si c) C. pen. si art. 76 lit. a) C. pen.,

cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen.

S-a

făcut aplicarea disp. art. 71 - art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b)

C. pen.

În

baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatei pedeapsa complimentară a

interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit.

b) C. pen., pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus prevenția de la

data de 21 februarie 2012 la zi.

În

baza art. 350 C. proc. pen. s-a menținut starea de arest a inculpatei O.E.C.

În

baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligată inculpata la 3.000 lei cheltuieli

judiciare către stat.

Pentru a dispune astfel, instanța de fond a

reținut că, la data de 14 februarie 2012,

în jurul orelor 19:00,

lucrători de poliție din cadrul D.G.P.M.B. - secția 14 poliție, au

fost sesizați de personalul medical al

Maternității Bucur cu privire la faptul că, în cursul nopții de 14 februarie

2012, la această unitate medicală a fost internată O.E.C.

, care prezenta

hemoragie vaginală în exces, afirmând că sângerarea ar fi cauzată de o

afecțiune a uterului.

În cursul zilei de 14 februarie 2012, O.E.C. a

eliminat o placentă,

situație în care aceasta a precizat că a suferit un

avort spontan, iar apoi că a născut la domiciliu un făt despre care a precizat

că era mort, cadavrul acestuia ajungând în sistemul de evacuare a apelor uzate,

prin vasul toaletei.

Cu ocazia cercetării la fața locului efectuată în cursul

nopții de

14 februarie 2012, în locuința

inculpatei din București,

au fost identificate pe mai multe obiecte urme

cu aspect

biologic, ulterior stabilindu-se

că acestea sunt de sânge uman.

În declarațiile date în faza de urmărire penală,

inculpata a indicat că, după

naștere,

cadavrul nou-născutului a fost introdus într-o pungă și a fost aruncat într-o

pubelă

de gunoi aflată pe o alee din apropierea blocului unde locuiește, însă, în urma

verificării conținutului pubelei, s-a stabilit că în interiorul acesteia nu se

găsește cadavrul nou-născutului.

Cercetările efectuate au evidențiat că, în cursul zilei de 14

februarie 2012,

inculpata O.E.C. a

contactat-o pe mama sa, O.Z., căreia i-a

relatat că pe balconul locuinței se găsește o pungă pe care trebuie să

o arunce la gunoi. O.Z. a mers la locul indicat și, după ce a verificat

conținutul pungii,

constatând prezența cadavrului nou-născutului, a

aruncat-o de la balconul

apartamentului

situat la etajul 3, orientat către spatele blocului.

Noile

verificări întreprinse au dus la găsirea, în zăpada cu o adâncime de circa

70-80 cm, a cadavrului unui nou-născut de sex bărbătesc, împachetat succesiv în

mai multe pungi din plastic. Potrivit constatărilor medicului legist care s-a

deplasat la fața locului „Nou-născutul de sex bărbătesc prezintă păr, unghii, are

47-48 cm lungime. Cordon ombilical secționat de 50 cm. Prezintă meconiu în zona

ambelor testicule coborâte în scrot, înghețat. Unghiile acoperă patul

unghial".

Fiind reaudiată la data de 21 februarie 2012, inculpata O.E.C.

a arătat că prima declarație, prin care a indus în eroare organele de anchetă

cu privire la locul în care se află nou-născutul, a fost dată din teamă.

Inculpata nu a recunoscut inițial faptul că i-a obturat căile respiratorii

nou-născutului, însă cu ocazia soluționării propunerii de arestare preventivă,

a precizat că a introdus hârtie igienică în gura copilului, „pentru a-l

asfixia".

Raportul

de expertiză medico-legală a concluzionat că

„numita

O.E.C. a născut neasistată medical, un făt de sex masculin,

la data de

13 februarie 2012. Examenul clinic medico-legal efectuat în data de

27 februarie 2012 (la circa 10 zile de la

externarea sus numitei) a evidențiat semne clinice

specifice nașterii recente, precum și paloare

tegumentară consecutivă stării de

anemie posthemoragică acută, consemnată

în actele medicale.

Pe corp nu prezintă leziuni traumatice. Sângele

recoltat de la sus numita

aparține grupei A".

Pentru stabilirea filiației nou-născutului găsit

în data de 15 februarie 2012, în spatele

blocului, s-a dispus efectuarea unei

expertize medico-legale biocriminaliste genetice, concluziile raportului

de expertiză

fiind că „Analiza

comparativă a profilelor ADN aparținând nou-născutului de sex masculin și

numitei O.E.C., indică existența unei

relații de înrudire biologică de

tip mamă-fiu.

Din

analiza probabilistică reiese că ipoteza „nou-născutul de sex masculin

are ca mamă biologică pe numita O.E.C." este

de 52.700 ori mai

probabilă decât ipoteza „nou-născutul de sex masculin

are ca mamă biologică o femeie necunoscută. Numita O.E.C. este mama biologică a

nou-născutului de sex masculin, probabilitatea de maternitate fiind de

99,9981%.

Totodată, s-a stabilit că ipoteza „nou-născutul

de sex masculin, fiul numitei

O.E.C.,

are ca tată biologic pe T.R." este de 248x10 ori mai probabilă decât

ipoteza „nou-născutul de sex masculin, fiul numitei O.E.C., are ca tată

biologic un bărbat necunoscut. Numitul T.R. este tatăl

biologic al

fătului de sex masculin, născut de numita O.E.C., probabilitatea de paternitate

fiind de 99,99999959%."

Expertiză

medico-legală psihiatrică efectuată în cauză a concluzionat că

„Numita O.E.C. nu prezintă tulburări psihice de

natură să-i modifice

capacitatea psihică de apreciere critică a

conținutului și a consecințelor faptelor sale. Are discernământul păstrat în

raport cu fapta pentru care este arestată (la data de 13 februarie 2012)."

Referitor

la cauza morții nou-născutului, constatarea medico-legală

necroptică din 16 februarie 2012 a concluzionat că

„Nou-născutul de sex masculin,

găsit

decedat la data de 15 februarie 2012 în București, a fost născut la

termen, viu și viabil la data de 13 februarie

2012 (naștere neasistată medical).

Moartea

acestuia a fost violentă. Ea s-a datorat insuficienței cardio-

respiratorii acute, consecutivă asfixiei mecanice

prin obstrurarea căilor respiratorii

superioare cu un corp străin

(hârtie igienică).

La autopsie nu s-au constatat leziuni traumatice

externe. Infiltratul sanguin

epicranian constatat, s-a putut produce în

momentul nașterii prin trecerea prin

filiera

pelvi-genitală. Sângele recoltat de la cadavru aparține grupei B, cu aglutina

alfa

absentă sau AB cu antigenul A distrus (BA nr. 177).

Ținând

cont de aspectul histopologic al plămânilor (plămân parțial respirat),

decesul s-a produs la foarte scurt timp după

naștere, la data de 13 februarie 2012".

Reținând că, în cursul judecății, inculpata O.E.C.

a înțeles să

uzeze de procedura prevăzută de art. 320 C. proc. pen.,

instanța de fond a apreciat că fapta acesteia, care, în data de 13 februarie

2012, în timp ce se afla în locuința din București, a născut la termen un făt

de sex bărbătesc

viu și viabil, căruia i-a

obturat căile respiratorii, prin introducerea în gură de corpuri

străine

(hârtie), rezultând decesul acestuia prin asfixie mecanică, întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat, prevăzută de

dispozițiile art. 175, 175 lit. c) și d) C. pen.

La

individualizarea pedepsei, instanța a avut în vedere criteriile de

individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. și

dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen.

Împotriva

acestei hotărâri au formulat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă

Tribunalul București și inculpata O.E.C., care au criticat soluția instanței

pentru motive de netemeinicie.

În

dezvoltarea motivelor de apel, Ministerul Public a invocat, sub un prim aspect,

omisiunea instanței de a motiva împrejurările reținute ca circumstanțe

atenuante, conform art. 74 lit. a) și c) C. pen., prin raportare la actele și

lucrările dosarului. Totodată, s-a invocat și greșita individualizare a

pedepsei aplicate inculpatei, prin reținerea netemeinică a circumstanțelor

atenuante anterior menționate. S-a susținut că lipsa antecedentelor penale nu

constituie un criteriu unic pentru aprecierea conduitei inculpatei, iar

comportamentul acesteia a fost nesincer, cât timp, inițial, a declarat că a

născut un făt neviabil, iar ulterior, pentru a scăpa de răspunderea penală, a

încercat să ascundă cadavrul.

Ministerul Public a invocat și omisiunea

aplicării pedepsei complementare,

prev. de art. 64 lit. d) și e) C. pen.,

apreciind că, raportat la natura faptei, se justifică decăderea inculpatei din

drepturile părintești.

În final, s-a apreciat că sentința apelată nu

respectă exigențele art. 356 alin. (

1) lit. c) C. proc. pen., nefiind

analizate probele pe care s-a întemeiat soluția de condamnare și nici

elementele constitutive ale infracțiunii reținute în sarcina inculpatei.

Apelanta O.E.C. a criticat sentința din perspectiva

încadrării juridice dată faptei, arătând că uciderea fătului a intervenit

imediat după naștere,

fapta întrunind

elementele constitutive ale infracțiunii de pruncucidere, astfel încât

se

impunea reducerea corespunzătoare a cuantumului pedepsei.

În

subsidiar, apelanta-inculpată a solicitat reducerea pedepsei aplicate pentru

infracțiunea de omor calificat și suspendarea sub supraveghere a

executării acesteia, arătând că nu este cunoscută

cu antecedente penale, are doi

copii, un loc de muncă, un domiciliu

stabil și a manifestat o atitudine sinceră, justificându-se reducerea pedepsei

corespunzător acestor elemente favorabile.

La

solicitarea inculpatei, Curtea a încuviințat administrarea probei cu înscrisuri

în circumstanțiere.

Examinând

actele dosarului și sentința apelată atât prin prisma criticilor formulate, cât

și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu

disp. art. 371 C. proc. pen., Curtea a reținut următoarele:

Soluționarea

cauzei în procedura simplificată a judecății în cazul recunoașterii vinovăției s-a

făcut cu respectarea tuturor condițiilor prevăzute de art. 320 alin. (1), (2), (3)

C. proc. pen., inculpata O.E.C. declarând, anterior începerii cercetării

judecătorești, că recunoaște fapta reținută în actul de sesizare și solicitând

ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire

penală.

Subsecvent

valorificării acestei opțiuni a inculpatei, instanța de fond a reținut o

situație de fapt concordantă împrejurărilor de fapt ce au rezultat din probele

administrate. Deși susținerea Ministerului Public referitoare la absența unei

analize critice a probelor este fondată (tribunalul limitându-se, practic, la a

prelua atât partea expozitivă a rechizitoriului, cât și interpretarea dată

probatoriului de către procuror), o atare împrejurare nu reclamă, prin ea

însăși, desființarea sentinței.

Cauza

a fost soluționată în procedura simplificată de judecată, faptele, în

materialitatea lor, nefiind contestate, astfel încât nerespectarea

dispozițiilor art. 356 C. proc. pen. nu a generat, în circumstanțele speței, o

vătămare a intereselor legitime ale inculpatei, susceptibilă de a fi înlăturată

doar prin anularea sentinței.

În

plus, în virtutea efectului integral devolutiv al apelurilor declarate, s-a

apreciat că, Curtea este îndreptățită sa reevalueze ea însăși mijloacele de

probă administrate în faza de urmărire penală și să cenzureze, eventual,

calificarea juridică dată faptei.

În

realizarea acestei prerogative, a constatat că ansamblul probelor existente

relevă, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că la data de 13 februarie 2012,

după ce a dat naștere în propria locuință, fără a

fi asistată medical, unui făt de sex

bărbătesc, viu și viabil, inculpata

O.E.C. l-a ucis prin obturarea completă a cavității bucale cu hârtie igienică,

ce a produs asfixie mecanică și decesul imediat al fătului. Cadavrul

nou-născutului a fost împachetat succesiv în mai multe pungi de plastic, ascuns

pe balconul locuinței până în ziua următoare, când a fost aruncat în spatele

blocului de către mama inculpatei, la solicitarea acesteia din urmă.

Descoperirea faptei s-a realizat în urma

sesizării personalului medical al

Maternității Bucur unde, în urma

internării inculpatei, s-a constatat că aceasta prezenta semnele unei nașteri

recente, deși nega producerea unui atare eveniment, afirmând fie că a suferit

un avort spontan, fie că fătul născut prematur a ajuns în sistemul de evacuare,

prin vasul de toaletă.

Cercetarea

la fața locului efectuată la data de 15 februarie 2012 a dus la descoperirea,

în spatele blocului unde locuia inculpata, a cadavrului fătului nou-născut,

stabilindu-se că, după sesizarea organelor de poliție, inculpata O.E.C. a

contactat-o telefonic pe mama sa - martora O.Z. - și i-a cerut să arunce

cadavrul.

Martora anterior menționată a confirmat purtarea

acestei discuții telefonice,

dar și

împrejurarea că, la indicațiile fiicei sale, a găsit cadavrul fătului pe

balconul

apartamentului și l-a aruncat.

Ansamblul expertizelor medico-legale și al

constatărilor tehnico-științifice efectuate au confirmat împrejurarea că fătul

s-a născut la termen, fiind viabil, însă

a fost ucis la scurt timp după

naștere în circumstanțele reținute, fiind exclusă neechivoc ipoteza

caracterului patologic sau accidental al decesului, vehiculată inițial de către

apelantă.

Distinct de poziția oscilantă și evazivă adoptată

inițial în faza de urmărire

penală, inculpata O.E.C. a recunoscut, de

altfel, începând cu data de 22 februarie 2012, că a ucis fătul nou-născut pe

fondul unei stări de temere, poziție

procesuală

pe care și-a menținut-o și după sesizarea instanței, când a optat pentru

aplicarea procedurii simplificate de judecată.

Declarațiile sale de recunoaștere a

faptei au reflectat adevărul și au

putut fi valorificate conform art. 69 C. proc. pen., deoarece au fost

coroborate de împrejurările de fapt ce au rezultat din celelalte probe, astfel

cum au fost reținute.

Sub aspectul încadrării

juridice, instanța de fond a apreciat just că fapta

inculpatei O.E.C. care, la data de 13 februarie

2012, după ce a dat naștere,

în

propria locuință, unui făt de sex bărbătesc, viu și viabil, l-a ucis prin

obturarea

completă a cavității

bucale cu hârtie igienică, întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art.

174 -175 lit. c), d) C. pen.

Solicitarea inculpatei de schimbare a încadrării juridice a

faptei în infracțiunea de pruncucidere, prevăzută de art. 177 C. pen.,

solicitare formulată în apel, s-a apreciat că este vădit neîntemeiată.

Așa cum s-a subliniat

constant în doctrină și în jurisprudență, diferența între

infracțiunea de omor calificat și cea de

pruncucidere (atunci când fătul este ucis la

scurt timp după naștere)

este dată de starea psihologică a mamei, produsă în timpul nașterii și

determinată de aceasta, atestată științific în urma unui examen medico-legal de

specialitate.

Starea de tulburare la care face referire art. 177

C. pen. se datorează travaliului,

actului fizic al nașterii și are

întotdeauna caracter patologic, maladiv, fiind

provocată de factori nocivi (de exemplu psihoză puerperală clasică ori

maniaco-

depresivă), iar nu de temeri/nesiguranțe determinate de carențe

de educație, de

stări conflictuale

premergătoare și extrinseci nașterii, cum ar fi temerea de reacția

părinților

sau oprobriul celor din jur. Aceste din urmă stări conflictuale, deși pot

influența psihicul inculpatei, constituie doar mobiluri ale săvârșirii faptei

și nu au

semnificația juridică a unor

tulburări patologice pricinuite de naștere, în sensul art.

177 C. pen.

În cauza de față, este neîndoielnic că

apelanta-inculpată a dat naștere unui

copil nedorit, sarcina survenind

pe fondul unei relații pasagere cu numitul T.R., a cărui paternitate a fost

stabilită pe baza expertizei medico-legale - examen A.D.N. efectuată în cauză.

Declarația

inculpatei din data de 14 februarie 2012, coroborată cu declarația

martorului T.R., a reliefat starea conflictuală în

care s-a aflat inculpata încă

de la debutul sarcinii, când a încercat să

întrerupă cursul acesteia cu ajutorul

financiar

al tatălui copilului, ajutor pe care acesta din urmă i l-a refuzat. Neavând

mijloacele financiare necesare pentru a suporta

singură costul intervenției și fiindu-

i

„rușine" să îi spună mamei că a rămas însărcinată cu un bărbat însurat ori

să îi

ceară acesteia banii necesari avortului, inculpata a ales să

ascundă sarcina pe toată durata evoluției acesteia, urmând, conform propriilor

susțineri, să „lămurească problema" cu mama sa la momentul nașterii.

Expertiza

medico-legală psihiatrică a concluzionat neechivoc că, la

momentul uciderii fătului, inculpata nu a

prezentat „tulburări de natură sa-i modifice capacitatea psihică de apreciere

critică a conținutului și consecințelor faptelor sale,

având discernământul păstrat în raport de fapta

pentru care este cercetată". Prin urmare, examenul de specialitate a

exclus neechivoc ipoteza săvârșirii faptei pe

fondul unei „stări de

tulburare pricinuită de naștere

”

în sensul art. 177 C. pen.,

fiind lipsită de suport critica apelantei din această perspectivă.

În

considerarea tuturor circumstanțelor speței și, mai ales, a atitudinii

subiective a inculpatei la momentul comiterii faptei, dar și a poziției

adoptate ulterior, pe parcursul procesului, Curtea a apreciat că pedeapsa de 5

ani închisoare este mult prea redusă și nu are, în concret, aptitudinea unui

mijloc de constrângere și reeducare.

Astfel,

uciderea propriului copil nou-născut și dispensarea de cadavrul acestuia în

maniera reținută în speță, au relevat, prin ele însele, o gravitate ridicată a

faptei, dar și carențele în plan afectiv și incapacitatea inculpatei de a-și

asuma, în mod responsabil, consecințele actelor sale. Împrejurările obiective

în care apelanta a ucis fătul au permis caracterizarea atitudinii sale

subiective ca fiind specifică intenției directe, inculpata prevăzând și

urmărind suprimarea vieții nou-născutului.

Tensiunea și stările conflictuale traversate de

inculpată pe fondul intervenirii

unei sarcini nedorite, al statutului

său de femeie necăsătorită și al mijloacelor financiare reduse, ce ar fi făcut

dificilă întreținerea nou-născutului, au nuanțat motivația actului său

infracțional, însă nu a fost în măsură să-i imprime o periculozitate mai

scăzută. Vârsta matură a inculpatei, faptul că aceasta avea deja doi copii, s-a

apreciat că reprezintă factori care, în mod normal, ar fi trebuit

să o responsabilizeze și să îi ofere motivația de

a găsi o soluție alternativă licită și

morală pentru creșterea

nou-născutului, chiar nedorit.

Ignorarea unei atare alternative a pus în lumină

incapacitatea apelantei de

a-și asuma atât responsabilitățile parentale,

cât și consecințele actelor sale, justificând majorarea pedepsei aplicate de

către instanța de fond.

În

ceea ce privește circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a), c) C. pen.,

s-a apreciat că este parțial fondată critica Ministerului Public, instanța

omițând să indice, în concret, elementele de fapt valorificate din această

perspectivă.

Curtea

a apreciat că poziția procesuală a inculpatei, în ansamblu, nu justifică

reținerea prevederilor art. 74 lit. c) C. pen., având în vedere declarațiile

profund oscilante date inițial, în faza de urmărire penală, dar și încercările

inculpatei de a ascunde cadavrul, în pofida suspiciunilor organelor de

cercetare penală.

Pe

de altă parte, lămurirea completă a cauzei s-a realizat, în mod determinant, pe

baza altor mijloace de probă, declarațiile inculpatei neavând un rol hotărâtor,

astfel încât s-a conchis că este lipsită de temei valorificarea poziției sale

procesuale în raport de exigențele art. 74 lit. c) C. pen.

În

schimb, Curtea a apreciat că se poate da eficiență circumstanței atenuante

judiciare prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen., având în vedere că, anterior

comiterii faptei, inculpata O.E.C. a manifestat un comportament corespunzător,

concretizat nu doar în lipsa antecedentelor penale, ci și în păstrarea unui

mediu familial stabil, acordarea de ajutor membrilor familiei și

prestarea unor activități licite pentru obținerea

mijloacelor de trai.

Caracterizările

depuse în apel au confirmat percepția pozitivă a inculpatei în rândul

comunității, Curtea, a dat eficiență acesteia și a redus ușor pedeapsa

sub minimul special rezultat ca efect al

aplicării dispozițiilor art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen.

O

reducere semnificativă sub limita minimă, s-a apreciat că nu se justifică, date

fiind particularitățile cauzei, astfel cum au fost reținute în prezenta

decizie, cuantumul de 9 ani închisoare fiind apreciat suficient pentru atingerea

scopului pedepsei, crearea premiselor conștientizării de către inculpată a

faptelor sale și asumării consecințelor lor.

În

ceea ce privește conținutul pedepsei complementare, Curtea a apreciat fondată

critica Ministerului Public.

Natura

faptei, a impus analiza demnității inculpatei de a-și exercita

drepturile părintești, având în vedere că victima

a fost copilul său nou-născut. Or,

împrejurările în care apelanta a

suprimat viața faptului, lipsa de considerație și afecțiune pe care o relevă

modalitatea de comitere a faptei, dar, mai ales, comportamentul său ulterior

actului de ucidere, concretizat în încercarea de ascundere a cadavrului, în

ignorarea riscului ca fătul să fie descoperit de către fiul său major ori fiica

minoră și în manifestarea unui regret formal față de actul comis, au evidențiat

nedemnitatea inculpatei de a-și exercita, în continuare, drepturile părintești

față de fiica minoră.

Prin

urmare, Curtea a apreciat că o individualizare justă și completă a

tratamentului sancționator reclamă interzicerea,atât

ca pedeapsă complementară

(pe o durată sporită la 5 ani), cât și ca

pedeapsă accesorie, a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen.

Pentru

considerentele expuse, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis

apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București împotriva

sentinței penale nr. 491 din 24 iulie 2012 a Tribunalului București - secția a

ll-a penală.

A

desființat, în parte, sentința penală apelată și rejudecând, în fond:în baza art.

174 - art. 175 lit. c) și d) C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen.

- art. 76 alin. (2) C. pen. și art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. a

condamnat pe inculpata O.E.C. la pedeapsa de 9 ani închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii de omor calificat.

În

baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatei, ca pedeapsă accesorie, exercițiul

drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, b), d), e) C. pen.

pe durata executării pedepsei principale în baza art. 65 C. pen. a interzis

inculpatei, ca pedeapsă complementară, exercițiul drepturilor prevăzute de art.

64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, b), d), e) C. pen. pe o durată de 5 ani după

executarea pedepsei principale.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței

penale apelate.

Constatând

că temeiurile ce au stat la baza luării măsurii arestării preventive se mențin,

justificându-se în continuare privarea de libertate a

inculpatei față de care s-a aplicat o pedeapsă cu închisoarea, chiar

nedefinitivă, a

menținut arestarea preventivă a acesteia și a dedus prevenția

de la data de 21 februarie 2012 la zi.

În

baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins, ca nefondat, apelul

declarat de

inculpata O.E.C. împotriva

aceleiași sentințe penale.

În

baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat apelanta-inculpată la 400 lei

cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul cuvenit apărătorului din

oficiu, în

sumă de 200 lei, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Împotriva

acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs, inculpata O.E.C. criticând

decizia recurată prin prisma cazurilor de casare prev. de art. 385

9

pct.

14 C. proc. pen.

Prin

motivele de recurs, susținute oral de către apărătorul desemnat din oficiu,

recurenta inculpată a solicitat redozarea pedepsei aplicate, cu reținerea

circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 lit. a), b) și c) C. pen. rap. la art.

76 lit. a) C. pen., având drept consecință aplicarea unei pedepse sub minimul

special prevăzut de lege, respectiv de 3 ani, urmând ca modalitatea de

executare să fie stabilită potrivit disp. art. 86

1

C. pen., iar în

subsidiar a solicitat menținerea soluției instanței de fond.

Examinând recursul declarat prin prisma cazului

de casare invocat, înalta Curte apreciază recursul ca fiind nefondat, pentru

următoarele considerente:

La individualizarea pedepsei aplicată inculpatei

de către instanța de apel,

au fost avute în vedere criteriile enumerate

de art. 72 C. pen. care prevede că la stabilirea și aplicarea pedepselor se

ține seama de dispozițiile părții generale ale codului, de limitele de pedeapsă

fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de

persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează

răspunderea penală.

Potrivit art. 320

1

C. proc. pen.,

(Judecata în cazul recunoașterii vinovăției)

(1)

Până la începerea cercetării judecătorești, inculpatul poate declara personal

sau prin înscris autentic că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în actul

de sesizare a instanței și solicită ca judecata să se facă în baza probelor

administrate în faza de urmărire penală.

(2)

Judecata poate avea loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire

penală, doar atunci când inculpatul declară că recunoaște în totalitate faptele

reținute în actul de sesizare a instanței și nu solicită administrarea de

probe, cu excepția înscrisurilor în circumstanțiere pe care le poate administra

la acest termen de judecată.

(4)

Instanța de judecată soluționează latura penală atunci când, din probele

administrate, în cursul urmăririi penale rezultă că fapta există, constituie

infracțiune și a fost săvârșiră de inculpat.

(7)

Instanța va pronunța condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea cu

o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei

închisorii, și de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de

lege, în cazul pedepsei amenzii.

Cuantumul pedepsei

principale aplicate este rezultatul reținerii unei cauze

legale de

atenuare a răspunderii penale, art. 320

1

C. proc. pen.

În

aceste condiții pedeapsa principală pentru infracțiunea cercetată în

prezenta cauză, este ușor orientată spre minimul

special rezultat din incidența art.

320

1

C. proc. pen.

Înalta

Curte apreciază că, instanța de apel în mod corect a reținut împrejurarea că,

poziția procesuală a inculpatei, în ansamblu, nu justifică reținerea

prevederilor art. 74 lit. c) C. pen., având în vedere poziția procesuală

oscilantă în faza de urmărire penală, dar și încercările inculpatei de a

ascunde cadavrul, în pofida suspiciunilor organelor de cercetare penală.

De

asemenea, corect a reținut instanța de apel că se poate da eficiență

circumstanței atenuante judiciare prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen., având

în vedere, comportamentul corespunzător anterior comiterii faptei, concretizat

nu doar în lipsa antecedentelor penale, ci și în păstrarea unui mediu familial

stabil, acordarea de ajutor membrilor familiei și prestarea unor activități

licite pentru obținerea mijloacelor subzistenței, împrejurări care au fost deja

reținute de instanța de apel și care au permis reținerea acestor circumstanțe

atenuante judiciare, având drept consecință aplicarea pedepsei principale

într-un cuantum de 9 ani închisoare, cuantum redus ușor sub minimul special,

rezultat ca efect al aplicării dispozițiilor art. 320

1

alin. (7) C.

proc. pen. O reducere semnificativă sub limita minimă, înalta Curte apreciază

că nu este justificată, pe de-o parte, date fiind împrejurările comiterii

faptei, astfel cum au fost reținute în prezenta decizie, cuantumul de 9 ani

închisoare fiind suficient pentru atingerea scopului pedepsei, crearea

premiselor conștientizării de către inculpată a faptelor sale și asumării

consecințelor lor, iar pe de altă parte, instanța de recurs nu a identificat

alte circumstanțe favorabile inculpatei, care să nu fi fost valorificate de instanța

de apel.

În

aceste condiții nu se impune reducerea cuantumului pedepsei principale sau

modificarea modalității executări pedepsei care oricum apare ca fiind blândă

față de cele expuse anterior.

Circumstanțele

personale referitoare la situația familială, conduita bună avută anterior

săvârșirii faptei, lipsa antecedentelor penale, nu sunt suficiente pentru a

justifica necesitatea reducerii cuantumului pedepsei ori la reținerea și a

altor circumstanțe atenuante și nici la aplicarea dispozițiilor art. 86

1

C. pen.

Față

de aceste considerente, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata O.E.C. împotriva

deciziei penale nr. 281/A din 08 octombrie 2012 a Curții de Apel București - secția

ll-a penală.

Va

deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatei O.E.C., durata prevenției de

la 21 februarie 2012 la 16 ianuarie 2013.

Va

obliga recurenta inculpată la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpata O.E.C. împotriva deciziei penale nr. 281/A

din 08 octombrie 2012 a Curții de Apel București - secția ll-a penală.

Deduce din

cuantumul pedepsei aplicate inculpatei O.E.C., durata prevenției de la 21

februarie 2012 la 16 ianuarie 2013.

Obligă

recurenta inculpată la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 16 ianuarie 2013