ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2642/2012
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2642/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului de față;
În
baza actelor dosarului, constată următoarele:
Prin
sentința penală nr. 74/F din 01 februarie 2012, Tribunalul București, secția a
II-a penală, în baza art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art.
37 lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpatul S.V.A. la pedeapsa de 12 ani
închisoare și 3 ani interdicția drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C.
pen., conform art. 65 C. pen.
În
baza art. 10 rap. la art. 2 alin. (1) din Legea nr.
143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., a condamnat pe același inculpat
la pedeapsa de 5 ani închisoare și 3 ani interdicția drepturilor prevăzute de
art. 64 lit. a) și b) C. pen. conform art. 65 C. pen.
în baza art. 33 lit. a) C. pen., s-a
dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 12 ani închisoare și
3 ani interdicția drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. conform art.
65 C. pen.
S-a făcut în cauză aplicarea art.
71-64 lit. a), b) C. pen.
În baza prev. art. 350 C. proc. pen.,
a fost menținută starea de arest preventiv a inculpatului S.V.A. și, conform
art. 88 C. pen., a dedus prevenția acestuia, de la 22 iulie 2011 la zi.
În
baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic.
art. 320
1
alin. (7) C. proc. pen., a condamnat pe inculpata S.S. la pedeapsa
de 3 ani închisoare și 2 ani interdicția drepturilor prev. de art. 64 lit. a)
și b) C. pen. conform art. 65 C. pen.
În
baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată
a executării pedepsei, pe un termen de încercare de 5 ani conform art. 82 C.
pen.
S-a atras atenția inculpatei S.S. asupra
prevederilor art. 83 C. pen.
În
baza art. 17 din Legea nr. 143/2000, a dispus confiscarea
cantității de 566,98 grame rezină de cannabis, rămasă în urma analizelor de laborator
și depusă la camera de corpuri delicte.
A constatat că inculpata S.S. a fost reținută
24 de ore în prezenta cauză, respectiv 22 iulie 2011, orele 22.00.
În
baza art. 191 C. proc. pen., a obligat pe fiecare inculpat
la cate 750 RON cheltuieli judiciare către stat, din care, câte 100 RON onorariul
avocat oficiu, fiind avansat din fondul Ministerului Justiției. Pentru a pronunța
această sentință, din examinarea mijloacelor de probă administrate în cauză (proces-verbal
întocmit cu ocazia supravegherii operative din data de 21 iulie 2011; proces-verbal
de prindere în flagrant a inculpatei S.S., din data de 22 iulie 2011; planșe fotografice;
raport de constatare tehnico-științifică din 28 iulie 2011; declarații martori E.P.,
B.C.V., O.C.A., F.Ș., P.N.T. și P.N.E. - identitate atribuită conform art. 86
1
C. proc. pen.; declarații învinuit/inculpat S.V.A.; declarații învinuit/inculpat
S.S.), prima instanță a reținut că la data de 02 iunie 2011, Direcția de Investigare
a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial
București s-a sesizat din oficiu cu privire la activitatea infracțională desfășurată
de inculpatul S.V.A. și numiții S.L., E.A., cu privire la traficul internațional
de droguri de risc și, pentru identificarea tuturor persoanelor implicate în această
activitate infracțională, a stabilirii modalității de săvârșire și pentru valorificarea
unor eventuale momente operative, prin ordonanța nr. 262/A din 06 iunie 2011 emisă
de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism
- Serviciul Teritorial București s-a dispus interceptarea și înregistrarea convorbirilor
și comunicărilor telefonice efectuate de persoanele suspecte, ordonanță confirmată
în termen legal de Tribunalul București, în același sens au mai fost emise și autorizațiile
din 16 iunie 2011, din 06 iulie 2011, 26 iulie 2011.
Din punerea în aplicare a autorizațiilor
menționate și din probele administrate în cauză, a rezultat că în cursul lunii iunie
2011, inculpatul S.V.A., împreună cu numitul E.A. și alți cetățeni români, s-au
deplasat în Spania în vederea procurării de droguri și introducerii în România în
vederea vânzării.
În
acest sens, inculpatul S.V.A. împreună cu E.A., au modificat
un autoturism marca D., cu care s-au deplasat în Spania, în vederea procurării și
disimulării în acesta a unei mari cantități de droguri, dar din cauza faptului că
acest autoturism s-a defectat în data de 21 iulie 2011 inculpatul S.V.A. s-a reîntors
în țară cu un autocar.
Înainte de a pleca înspre România, inculpatul
S.V.A. împreună cu numitul E.A., au disimulat rezină de cannabis într-un colet,
pe care l-au pus la cala autocarului cu care s-a reîntors în țară, destinatarul
acestuia fiind mama sa, coinculpata S.S.
La data de 22 iulie 2011, inculpata S.S.,
la îndemnul fiului său, inculpatul S.V.A. și a numitului E.A., cu un taxi s-a deplasat
la sediul firmei de curierat rapid „S.T.”, de unde a ridicat coletul în discuție,
iar după ce s-a reîntors la autoturism inculpata a fost oprită de lucrătorii de
poliție și în urma controlului bagajelor, în două pungi cu cafea au fost găsite
un număr de 59 capsule învelite în material plastic de culoare albastră, în interiorul
cărora se afla o substanță solidă de culoare maro.
Din raportul de constatare tehnico-științifică
din 28 iulie 2011 a rezultat că proba înaintată în cauză este constituită din 573,2
grame rezină de cannabis. Cantitatea de 566,98 grame din aceeași substanță a rămas
în urma analizelor de laborator și a fost depusă la camera de corpuri delicte.
S-a reținut că inculpatul S.V.A., audiat
atât în faza de urmărire penală, cât și a cercetării judecătorești, a negat în mod
constant comiterea faptelor reținute în sarcina sa, conduita pe care instanța a
apreciat-o ca fiind nesincera, fiind contrazisă de întreg ansamblul probator administrat
în cauză.
Astfel, împrejurarea că inculpatul S.V.A.
se ocupa cu comercializarea drogurilor în Spania, a rezultat din interceptarea convorbirii
telefonice purtate între acesta și mama inculpatului, S.S., în care inculpatul îi
comunica că a fost arestat în Spania, fiind depistat având asupra sa droguri.
De asemenea, din convorbirea telefonică
purtată la 21 iulie 2011, în jurul orelor 22:40:56, între inculpații S.V.A., S.S.
și, ulterior numitul E.A., a rezultat cu evidență că, în data de 22 iulie 2011,
inculpata urma să se deplaseze în autogara M. pentru a prelua un colet.
Din procesul-verbal încheiat de lucrători
ai poliției organizați în dispozitivul de supraveghere din zona autogării M., a
rezultat că inculpata S.S. s-a deplasat la sediul firmei de curierat rapid „S.T.”,
cu un taxi și s-a prezentat la ghișeu pentru preluarea coletului, iar la momentul
revenirii acesteia către taxi a fost oprită de lucrătorii de poliție.
În
prezența martorului asistent I.P. s-a procedat la efectuarea
controlului Pachetului în cauză, în care au fost găsite mai multe obiecte de îmbrăcăminte
și trei pungi de cafea în interiorul cărora au fost găsite un număr de 59 capsule,
învelite în material plastic, de culoare albastră la exterior, în interiorul cărora
se afla o substanță solidă de culoare maro.
Din prima declarație a inculpatei S.S.,
dată în fața procurorului, a rezultat că aceasta nu avea cunoștință de conținutul
pungilor cu cafea. Ulterior, inculpata a revenit asupra acestei poziții, declarând
că știa ca în acel colet se aflau droguri, pentru că fiul său i-a spus acest lucru.
Această poziție a menținut-o inculpata și în cursul cercetării judecătorești, precizând
că a dat curs solicitării fiului său din dorința de a-l ajuta.
Din depozițiile martorilor cu identitate
protejată, P.N.E. și P.N.T., a rezultat că inculpatul S.V.A., ajutat de numitul
E.A., se ocupau cu aducerea drogurilor din Spania și comercializarea lor pe teritoriul
României, informație pe care a cules-o de la un oarecare C., potrivit căruia și-ar
fi cumpărat droguri de la acest inculpat.
Martorul P.N.E. a mai precizat că inculpatul
S.V.A. ar fi făcut o serie de demersuri pentru modificări tehnice ale autoturismului
deținut, de natură a-i ușura și a-i garanta securitatea transporturilor drogurilor
pe teritoriul României.
Martora P.N.T. a confirmat la rândul său,
faptul că inculpatul S.V.A. se ocupa cu vânzarea drogurilor, afirmând că a cumpărat
în două rânduri hașiș de la acesta, pentru care i-a plătit diverse sume de bani,
fără a mai putea preciza cuantumul acestora.
Activitatea inculpatului S.V.A. de a comercializa
droguri pe teritoriul României a fost susținută și de martorul B.C.V., care a arătat
că a cumpărat de la acesta 50-60 grame hașiș, însă nu a achitat vreo sumă de bani
pentru că la un moment dat nu a mai putut lua legătura cu inculpatul S.V.A. Declarația
acestui martor a fost susținută și confirmată de depoziția martorei O.C.A. - prietena
acestuia.
Instanța de fond a apreciat ca fiind pe
deplin dovedită vinovăția celor doi inculpați în comiterea faptelor, astfel cum
au fost reținute în actul de sesizare a instanței.
Inculpata S.S., în declarația dată cu ocazia
audierii sale, și-a recunoscut în mod expres faptele reținute în sarcina sa, precizând
că nu mai dorește administrarea de probatorii în ceea ce o privește, uzând de disp.
art. 320
1
C. proc. pen.
Sub aspectul încadrării juridice a infracțiunilor
reținute în sarcina inculpatului S.V.A., constând în aceea că în cursul lunii iulie
2011, în timp ce se afla în Spania, a procurat cantitatea de 573,2 grame rezină
de cannabis, pe care la data de 22 iulie 2011 a introdus-o în România, în vederea
vânzării în municipiul București, instanța de fond a apreciat că aceasta întrunește
elementele constitutive ale infracțiunii de trafic internațional de droguri de risc,
prevăzută de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit.
b) C. pen., text de lege a cărui aplicare s-a făcut în cauză și în baza căruia s-a
dispus condamnarea inculpatului.
Totodată, s-a mai apreciat că fapta aceluiași
inculpat, constând în aceea că împreună cu numitul E.A. a organizat transportul
pe teritoriul României a cantității de 573,2 grame rezină de cannabis, prin intermediul
mamei sale, coinculpata S.S., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii
de organizare a faptelor prevăzute la art. 2-9 din Legea nr. 143/2000, respectiv
trafic de droguri de risc prev. de art. 10 rap. la art. 2 alin. (1) din Legea
nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., text de lege a cărui aplicare
se va face în cauză și în baza căruia s-a dispus condamnarea inculpatului, în condițiile
art. 33 lit. a) C. pen.
La individualizarea pedepselor aplicate
inculpatului, instanța a avut în vedere pericolul social deosebit de ridicat al
faptelor comise, conduita procesuală nesinceră, dar și împrejurarea că din fișa
de cazier judiciar a rezultat că acesta a fost condamnat la o pedeapsă 5 ani și
6 luni închisoare pentru infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208,
art. 209 C. pen., pentru care s-a revocat liberarea condiționată pentru restul neexecutat
de 610 zile din sentința penală nr. 1532/2002, ce a fost contopită cu pedeapsa de
2 ani închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 35 și art. 36 din Decretul nr.
328/2006, inculpatul executând 5 ani și 6 luni închisoare, plus 6 luni spor, în
total 6 ani conform sentinței penale 1630 din 12 aprilie 2005, definitivă prin decizia
penală nr. 1718 din 18 octombrie 2005 a Curții de Apel București, context în care
sunt aplicabile disp. art. 37 lit. b) C. pen.
De asemenea, instanța de fond a apreciat
că fapta inculpatei S.S. constând în aceea că la data de 22 iulie 2011 la îndemnul
fiului său, coinculpatul S.V.A., s-a deplasat la firma de transport „S.T.” din incinta
autogării M., de unde a ridicat un colet expediat din Spania, și în care au fost
disimulate droguri de risc, respectiv cantitatea de 573,2 grame rezină de cannabis,
întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de risc,
prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, text de lege a cărui aplicare
s-a făcut în cauză și în baza căruia s-a dispus condamnarea inculpatei.
La individualizarea pedepsei aplicate inculpatei,
instanța a avut în vedere pericolul social deosebit de ridicat al faptei comise,
conduita procesuală sinceră a inculpatei, împrejurarea că este la primul conflict
cu legea penală, că este o persoană în vârstă, suferindă de diverse afecțiuni, fiindu-i
aplicabile dispozițiile art. 320
1
C. proc. pen.
Instanța de fond a apreciat cu privire
la inculpata S.S., că scopul educativ și sancționator al pedepsei aplicate acesteia,
va putea fi atins și fără privare de libertate, considerent în raport cu care s-a
făcut aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen., pe un termen de încercare, conform
art. 82 C. pen., atrăgând atenția inculpatei asupra prevederilor de art. 83 C.
pen.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal
au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul S.V.A.,
criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În
apelul Parchetului a fost criticată hotărârea atacată pentru
omisiunea aplicării, în ce privește pe inculpata S.S. a pedepsei accesorii prev.
de art. 71 rap. la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. și a suspendării
acestei pedepse, potrivit art. 71 alin. (5) C. pen., cum și pentru nemenționarea
în concret a perioadei de reținere preventivă a inculpatei și care se deduce din
pedeapsă.
În
apelul său, inculpatul S.V.A. a criticat sentința sub aspectul
greșitei individualizări a pedepsei, acesta solicitând aplicarea art. 320
1
C. proc. pen. și reținerea circumstanței atenuante prev. de art. 74 alin. (1)
lit. c) C. pen., cu consecința reducerii cuantumului pedepsei.
Inculpatul a arătat că la urmărirea penală
a recunoscut comiterea faptei, la instanța de fond a negat săvârșirea infracțiunii
din cauza temerii, pentru ca în apel să-și recunoască iar vinovăția și să regrete
comiterea faptei.
Prin decizia penală nr. nr. 154/A din 21
mai 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, a fost admis apelul declarat
de Parchetul de pe lângă Tribunalul București împotriva sentinței penale nr. 74/F
din 01 februarie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a Il-a penală.
A fost desființată, în parte, sentința
penală apelată, numai în ce privește pe inculpata S.S. și, rejudecând în fond:
În
temeiul art. 71 C. pen., inculpatei S.S. i-a fost interzis
exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Il-a și
lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.
În
temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea
pedepsei accesorii, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei cu
închisoarea, aplicată inculpatei S.S.
Au fost menținute celelalte dispoziții
ale sentinței penale apelate.
S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatei
reținerea preventivă de 24 ore, de la data de 22 iulie 2011, orele 22.00, până la
data de 23 iulie 2011, orele 22.00.
În
temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins,
ca nefondat, apelul declarat de inculpatul S.V.A. împotriva aceleiași sentințe penale.
A fost menținută starea de arest preventiv
a inculpatului S.V.A. și s-a dedus prevenția inculpatului, de la data de 22 iulie
2011 la zi.
A fost obligat apelantul inculpat S.V.A.
la 600 RON cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul avocatului din oficiu,
în sumă de 300 RON, se avansează din fondurile Ministerului Justiției.
Onorariul avocatului din oficiu, pentru
inculpata S.S., în sumă de 300 RON, s-a dispus să fie suportat din fondurile Ministerului
Justiției.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța
de prim control judiciar a reținut următoarele:
Conform art. 378 alin. (1
1
)
C. proc. pen., instanța de apel a procedat la audierea inculpatului S.V.A. care
a declarat că recunoaște comiterea faptei, așa cum este expusă în rechizitoriu și
solicită aplicarea art. 320
1
C. proc. pen., dar a menționat că a comunicat
mamei sale (inculpata S.S.) despre faptul că în pachet erau droguri, abia la momentul
la care a ajuns în fața procurorului și mama sa fusese arestată.
Examinând, potrivit art. 371 și art. 378
C. proc. pen., apelurile declarate în cauză, prin prisma criticilor formulate și
a probelor administrate la instanța de fond și în apel, cum și din oficiu, instanța
de prim control judiciar a constatat că apelul Parchetului este întemeiat, în schimb
apelul inculpatului S.V.A. nu este întemeiat.
În
acest sens s-a reținut că inculpata S.S. a fost trimisă în
judecată pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000,
iar inculpatul S.V.A. pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 3 alin. (1)
din Legea nr. 143/2000 și de art. 10 rap. la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000,
infracțiuni ce sunt dovedite prin toate mijloacele de probă administrate în cauză,
dar și recunoscute de către ambii inculpați, chiar dacă inculpatul S.V.A. la instanța
de fiind a negat participarea sa infracțională, dar la urmărirea penală și în apel
și-a recunoscut vinovăția, astfel că sub aspectul existenței infracțiunilor, a vinovăției
inculpaților și a încadrării juridice a infracțiunilor, constatările primei instanțe
sunt legale și temeinice, acestea nefăcând, de altfel, obiectul criticilor din apel.
În
privința criticilor formulate de către Parchet s-a constatat
că sunt justificate de omisiunea instanței de fond de a interzice inculpatei S.S.
exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit.
b) C. pen., ca pedeapsă accesorie, potrivit art. 71 C. pen., această pedeapsă fiind
aplicată de drept, cum prevede art. 71 alin. (2) C. pen., în cazul condamnării la
pedeapsa detențiunii pe viață ori a închisorii.
De asemenea, instanța de fond, în măsura
în care a stabilit ca modalitate de executare a pedepsei aplicate inculpatei, suspendarea
condiționată, trebuia să facă și aplicarea art. 71 alin. (5) C. pen. și să dispună
și suspendarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare stabilit.
În
privința criticii referitoare la nestabilirea în concret a
perioadei de deducere pentru reținerea preventivă a inculpatei S.S., s-a constatat
că această critică nu privește, atât o nelegalitate a hotărârii, pentru că instanța
a menționat perioada reținerii de 24 ore, din 22 iulie 2011, orele 22.00, cât o
chestiune de executare în concret a perioadei de deducere a prevenției, potrivit
art. 88 C. pen., instanța omițând să menționeze sfârșitul intervalului de reținere
preventivă, respectiv 23 iulie 2011, orele 22.00.
În
privința apelului declarat de inculpatul S.V.A., instanța
de apel a constatat că acesta nu este întemeiat, în favoarea acestuia nu poate fi
reținut nici beneficiul prev. de art. 320
1
C. proc. pen., dar nici circumstanța
atenuantă prev. de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen.
În
acest sens s-a reținut că la termenul din 09 noiembrie 2011
instanța de fond a audiat pe inculpatul S.V.A. care a declarat fără echivoc că nu-și
recunoaște vinovăția și nu solicită aplicarea art. 320
1
C. proc. pen.
În
aceste condiții, instanța de apel a apreciat că instanța de
fond, justificat a procedat la efectuarea cercetării judecătorești și administrarea
probelor în privința acestui inculpat, stabilind întemeiat și dovedit că acest inculpat
a comis infracțiunile reținute în sarcina sa. Declarația inculpatului din fața instanței
de apel, în sensul că-și recunoaște vinovăția și că recunoaște comiterea faptelor,
astfel cum sunt expuse prin rechizitoriu, s-a apreciat că nu poate avea ca rezultat
aplicarea beneficiului art. 320
1
C. proc. pen. Aceasta, pentru că momentul
până la care inculpatul putea face o astfel de declarație de recunoaștere a vinovăției
a fost depășit și acestui inculpat nu-i sunt aplicabile nici dispozițiile O.U.G.
nr. 121/2011, întrucât sesizarea instanței de fond s-a făcut după intrarea în vigoare
a Legii nr. 202/2010 (13 septembrie 2011) și inculpatul nu a respectat cerințele
legii.
Cu privire la declarația inculpatului dată
în fața instanței de apel, s-a apreciat că nici aceasta nu este sinceră. Astfel,
deși inculpatul a solicitat aplicarea art. 320
1
C. proc. pen., nesinceritatea
este reflectată în susținerea că a comunicat mamei sale că în pachet se află droguri
abia în momentul în care a ajuns la procuror, pe când inculpata S.S. a recunoscut
că la momentul la care a mers să ridice pachetul, știa de la fiul său, inculpatul
S.V.A. că „în acest colet se vor găsi câteva droguri”.
Instanța de apel a apreciat că nici sub
aspect formal, dar nici al cerințelor de fond, declarația inculpatului din fața
instanței de apel nu poate fi considerată ca o declarație ce ar putea conduce la
reținerea art. 320
1
C. proc. pen.
Cât privește invocarea de către inculpat
a circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., s-a constatat
că această solicitare nu are niciun temei faptic, inculpatul având o poziție
nesinceră,
oscilantă și exprimată în mod diferit, fără nicio justificare, care nu pot fi apreciate
ca arătând o atitudine cooperantă și sinceră în fața organelor judiciare.
Cu privire la pedeapsa aplicată inculpatului
s-a constatat că instanța a avut în vedere, atât natura infracțiunilor comise, chiar
dacă au ca obiect material droguri de risc, pericolul social al unor astfel de fapte,
dar și pericolul concret al infracțiunilor comise de inculpat, care relevă un mod
de organizare și acțiune bine pus la punct, existența unui cerc relațional specific
și propice comiterii de asemenea fapte, dar și o încredere în reușită prin antrenarea
unui membru al familiei.
Totodată, s-a avut în vedere și perseverența
infracțională a inculpatului, acesta comițând faptele în stare de recidivă postexecutorie,
potrivit art. 37 lit. b) C. proc. pen., acesta fiind anterior condamnat la 6 ani
închisoare pentru infracțiunea de furt calificat, așa încât o reducere a pedepsei
nu este justificată, nefiind nici în concordanță cu cerințele art. 72 C. pen., dar
nici nu s-ar realiza scopul pedepsei, prev. de art. 52 C. pen.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs
inculpatul S.V.A., solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor și prin aplicarea
dispozițiilor art. 320
1
C. proc. pen., reducerea cu 1/3 a limitelor de
pedeapsă prevăzute de textele de lege care încriminează faptele pentru care a fost
trimis în judecată, întrucât a avut o atitudine sinceră de recunoaștere a faptelor
pentru care a fost trimis în judecată.
Înalta Curte, examinând recursul în raport
de motivul invocat, care se încadrează în cazul de casare prevăzut de art. 385
9
pct. 14 C. proc. pen., dar și din oficiu, conform art. 385
9
alin.
(3) C. proc. pen., constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce se
vor arăta în continuare.
Verificând actele dosarului, se reține
că instanța de fond și instanța de apel au stabilit corect situația de fapt și vinovăția
inculpatului, iar pedeapsa aplicată a fost corect individualizată în raport cu criteriile
generale prevăzute de art. 72 C. pen.
Cu privire la cererea recurentului inculpat
prin care solicită reducerea pedepsei aplicate prin reținerea în beneficiul său
a dispozițiilor art. 320
1
C. proc. pen., se constată că aceasta nu poate
fi primită.
Art. 320
1
C. proc. pen. a fost
introdus în C. proc. pen. prin art. XVIII pct. 43 din Legea nr. 202/2010 privind
unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor.
Noua reglementare urmărește să dea expresie
dreptului la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil,
înlăturându-se o procedură judiciară îndelungată și costisitoare.
Astfel, dacă în etapa judecății în primă
instanță inculpatul declară, până la începerea cercetării judecătorești, că recunoaște
săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare a instanței și solicită ca judecata
să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, apare redundantă
o readministrare de către judecător a acelorași probe care au dovedit acuzația și
despre care inculpatul a luat cunoștință cu prilejul prezentării materialului de
urmărire penală.
O astfel de procedură se subsumează exigențelor
privind celeritatea și stabilirea adevărului în cauzele penale. Termenul până la
care se poate solicita procedura simplificată nu poate fi decât cel anterior începerii
cercetării judecătorești, pentru că numai astfel se poate da expresie dreptului
la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil.
Așadar, raportat la dispozițiile art. 320
1
C. proc. pen., Înalta Curte reține faptul că procedura simplificată a judecării
în cazul recunoașterii vinovăției, are loc pe baza acordului de vinovăție justificat
de atitudinea inculpatului care înțelege să recunoască săvârșirea tuturor faptelor,
astfel cum au fost reținute în sarcina sa prin actul de sesizare a instanței și
că judecata urmează să se desfășoare în considerarea probelor administrate în faza
de urmărire penală.
Din analiza probatoriului administrat în
cauza dedusă judecății, Înalta Curte constată faptul că atât în faza de urmărire
penală, cât și în fața instanței de fond, recurentul-inculpat a adoptat o poziție
procesuală nesinceră, nerecunoscând infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată.
Astfel, în declarația sa dată în fața instanței
de fond, inculpatul S.V.A. a declarat: „cunosc pentru ce sunt trimis în judecată.
Nu recunosc fapta reținută în sarcina mea (...)”.
Pe de altă parte, declarația dată de inculpat
în fața instanței de recurs, la termenul de judecată din 04 septembrie 2012, în
sensul că își recunoaște vinovăția și că recunoaște comiterea faptelor, astfel cum
sunt expuse prin rechizitoriu, nu poate avea ca rezultat aplicarea beneficiului
art. 320
1
C. proc. pen. Aceasta pentru că momentul până la care inculpatul
putea face o astfel de declarație de recunoaștere a vinovăției a fost depășit, acestuia
nefiindu-i aplicabile nici dispozițiile O.U.G. nr. 121/2011, întrucât sesizarea
instanței de fond s-a făcut la data de 13 septembrie 211, după intrarea în vigoare
a Legii nr. 202/2010.
În
aceste condiții, Înalta Curte constată că în cauză nu sunt
îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de lege, respectiv art. 320
1
alin.
(2) C. proc. pen., care să justifice aplicarea procedurii simplificate și că în
mod corect instanța de apel a respins această cerere.
De asemenea, se constată că pedeapsa aplicată
inculpatului a fost just proporționalizată, instanța de fond ținând seama de toate
criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., și anume atât de natura infracțiunilor
comise, pericolul social al unor astfel de fapte, dar și pericolul concret al infracțiunilor
comise de acesta, care relevă un mod de organizare și acțiune bine pus la punct,
existența unui cerc relațional specific și propice comiterii de asemenea fapte,
dar și o încredere în reușită prin antrenarea unui membru al familiei.
Totodată, s-a avut în vedere și perseverența
infracțională a inculpatului, întrucât așa cum rezultă din fișa de cazier judiciar,
acesta a fost anterior condamnat la 6 ani închisoare pentru infracțiunea de furt
calificat, săvârșind faptele în stare de recidivă postexecutorie, potrivit art.
37 lit. b) C. proc. pen.
Așadar, solicitarea inculpatului privind
reducerea pedepsei nu este justificată, întrucât prin aplicarea unei sancțiuni mai
blânde nu ar fi posibil să se realizeze scopul preventiv și reeducativ al pedepsei,
prevăzut de art. 52 C. pen.
Pentru aceste considerente, constatându-se
că motivul de recurs invocat este neîntemeiat și nu pot fi reținute din oficiu cazuri
de casare a căror incidență să determine casarea deciziei recurate, Înalta
Curte va respinge cererea inculpatului S.V.A. de aplicare a dispozițiilor art. 320
1
C. proc. pen. și, în temeiul dispozițiilor art. 385
15
pct. 1 lit. b)
C. proc. pen., va respinge recursul ca nefondat.
Potrivit dispozițiilor art. 385
17
alin. (4), raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., cu referire la art. 88
C. pen., va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării
preventive, de la 22 iulie 2011 la 04 septembrie 2012.
Conform dispozițiilor art. 192 alin.
(2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 400 RON,
cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând
onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului
Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea inculpatului S.V.A. de
aplicarea a dispozițiilor art. 320
1
C. proc. pen.
Respinge ca nefondat, recursul declarat
de inculpatul S.V.A. împotriva deciziei penale nr. 154/A din data de 21 mai 2012
a Curții de Apel București, secția I penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului,
durata reținerii și arestării preventive de la 22 iulie 2011 la 04 septembrie 2012.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei
de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200
RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul
Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, azi 04
septembrie 2012.