ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2642/2012

Asupra recursului de față; În baza actelor dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 74/F din 01 februarie 2012, Tribunalul București, secția a II-a penală, în baza art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpatul S.V.A. la pedeapsa de 12 ani închisoare și 3 ani interdicția drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen., conform art. 65 C. pen. În baza art. 10 rap. la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare și 3 ani interdicția drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. conform art. 65 C. pen. în baza art. 33 lit. a) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 12 ani închisoare și 3 ani interdicția drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen.

conform art. 65 C. pen. S-a făcut în cauză aplicarea art. 71-64 lit. a), b) C. pen. În baza prev. art. 350 C. proc. pen., a fost menținută starea de arest preventiv a inculpatului S.V.A. și, conform art. 88 C. pen., a dedus prevenția acestuia, de la 22 iulie 2011 la zi. În baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., a condamnat pe inculpata S.S. la pedeapsa de 3 ani închisoare și 2 ani interdicția drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen. conform art. 65 C. pen. În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe un termen de încercare de 5 ani conform art. 82 C. pen. S-a atras atenția inculpatei S.S. asupra prevederilor art. 83 C. pen.

În baza art. 17 din Legea nr. 143/2000, a dispus confiscarea cantității de 566,98 grame rezină de cannabis, rămasă în urma analizelor de laborator și depusă la camera de corpuri delicte. A constatat că inculpata S.S. a fost reținută 24 de ore în prezenta cauză, respectiv 22 iulie 2011, orele 22.00. În baza art. 191 C. proc. pen., a obligat pe fiecare inculpat la cate 750 RON cheltuieli judiciare către stat, din care, câte 100 RON onorariul avocat oficiu, fiind avansat din fondul Ministerului Justiției. Pentru a pronunța această sentință, din examinarea mijloacelor de probă administrate în cauză (proces-verbal întocmit cu ocazia supravegherii operative din data de 21 iulie 2011; proces-verbal de prindere în flagrant a inculpatei S.S., din data de 22 iulie 2011; planșe fotografice; raport de constatare tehnico-științifică din 28 iulie 2011; declarații martori E.P., B.C.V., O.C.A., F.Ș., P.N.T.

și P.N.E. - identitate atribuită conform art. 86 1 C. proc. pen.; declarații învinuit/inculpat S.V.A.; declarații învinuit/inculpat S.S.), prima instanță a reținut că la data de 02 iunie 2011, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial București s-a sesizat din oficiu cu privire la activitatea infracțională desfășurată de inculpatul S.V.A.

și numiții S.L., E.A., cu privire la traficul internațional de droguri de risc și, pentru identificarea tuturor persoanelor implicate în această activitate infracțională, a stabilirii modalității de săvârșire și pentru valorificarea unor eventuale momente operative, prin ordonanța nr. 262/A din 06 iunie 2011 emisă de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial București s-a dispus interceptarea și înregistrarea convorbirilor și comunicărilor telefonice efectuate de persoanele suspecte, ordonanță confirmată în termen legal de Tribunalul București, în același sens au mai fost emise și autorizațiile din 16 iunie 2011, din 06 iulie 2011, 26 iulie 2011. Din punerea în aplicare a autorizațiilor menționate și din probele administrate în cauză, a rezultat că în cursul lunii iunie 2011, inculpatul S.V.A., împreună cu numitul E.A.

și alți cetățeni români, s-au deplasat în Spania în vederea procurării de droguri și introducerii în România în vederea vânzării. În acest sens, inculpatul S.V.A. împreună cu E.A., au modificat un autoturism marca D., cu care s-au deplasat în Spania, în vederea procurării și disimulării în acesta a unei mari cantități de droguri, dar din cauza faptului că acest autoturism s-a defectat în data de 21 iulie 2011 inculpatul S.V.A. s-a reîntors în țară cu un autocar. Înainte de a pleca înspre România, inculpatul S.V.A. împreună cu numitul E.A., au disimulat rezină de cannabis într-un colet, pe care l-au pus la cala autocarului cu care s-a reîntors în țară, destinatarul acestuia fiind mama sa, coinculpata S.S.

La data de 22 iulie 2011, inculpata S.S., la îndemnul fiului său, inculpatul S.V.A. și a numitului E.A., cu un taxi s-a deplasat la sediul firmei de curierat rapid „S.T.”, de unde a ridicat coletul în discuție, iar după ce s-a reîntors la autoturism inculpata a fost oprită de lucrătorii de poliție și în urma controlului bagajelor, în două pungi cu cafea au fost găsite un număr de 59 capsule învelite în material plastic de culoare albastră, în interiorul cărora se afla o substanță solidă de culoare maro. Din raportul de constatare tehnico-științifică din 28 iulie 2011 a rezultat că proba înaintată în cauză este constituită din 573,2 grame rezină de cannabis. Cantitatea de 566,98 grame din aceeași substanță a rămas în urma analizelor de laborator și a fost depusă la camera de corpuri delicte.

S-a reținut că inculpatul S.V.A., audiat atât în faza de urmărire penală, cât și a cercetării judecătorești, a negat în mod constant comiterea faptelor reținute în sarcina sa, conduita pe care instanța a apreciat-o ca fiind nesincera, fiind contrazisă de întreg ansamblul probator administrat în cauză. Astfel, împrejurarea că inculpatul S.V.A. se ocupa cu comercializarea drogurilor în Spania, a rezultat din interceptarea convorbirii telefonice purtate între acesta și mama inculpatului, S.S., în care inculpatul îi comunica că a fost arestat în Spania, fiind depistat având asupra sa droguri. De asemenea, din convorbirea telefonică purtată la 21 iulie 2011, în jurul orelor 22:40:56, între inculpații S.V.A., S.S.

și, ulterior numitul E.A., a rezultat cu evidență că, în data de 22 iulie 2011, inculpata urma să se deplaseze în autogara M. pentru a prelua un colet. Din procesul-verbal încheiat de lucrători ai poliției organizați în dispozitivul de supraveghere din zona autogării M., a rezultat că inculpata S.S. s-a deplasat la sediul firmei de curierat rapid „S.T.”, cu un taxi și s-a prezentat la ghișeu pentru preluarea coletului, iar la momentul revenirii acesteia către taxi a fost oprită de lucrătorii de poliție. În prezența martorului asistent I.P. s-a procedat la efectuarea controlului Pachetului în cauză, în care au fost găsite mai multe obiecte de îmbrăcăminte și trei pungi de cafea în interiorul cărora au fost găsite un număr de 59 capsule, învelite în material plastic, de culoare albastră la exterior, în interiorul cărora se afla o substanță solidă de culoare maro.

Din prima declarație a inculpatei S.S., dată în fața procurorului, a rezultat că aceasta nu avea cunoștință de conținutul pungilor cu cafea. Ulterior, inculpata a revenit asupra acestei poziții, declarând că știa ca în acel colet se aflau droguri, pentru că fiul său i-a spus acest lucru. Această poziție a menținut-o inculpata și în cursul cercetării judecătorești, precizând că a dat curs solicitării fiului său din dorința de a-l ajuta. Din depozițiile martorilor cu identitate protejată, P.N.E. și P.N.T., a rezultat că inculpatul S.V.A., ajutat de numitul E.A., se ocupau cu aducerea drogurilor din Spania și comercializarea lor pe teritoriul României, informație pe care a cules-o de la un oarecare C., potrivit căruia și-ar fi cumpărat droguri de la acest inculpat.

Martorul P.N.E. a mai precizat că inculpatul S.V.A. ar fi făcut o serie de demersuri pentru modificări tehnice ale autoturismului deținut, de natură a-i ușura și a-i garanta securitatea transporturilor drogurilor pe teritoriul României. Martora P.N.T. a confirmat la rândul său, faptul că inculpatul S.V.A. se ocupa cu vânzarea drogurilor, afirmând că a cumpărat în două rânduri hașiș de la acesta, pentru care i-a plătit diverse sume de bani, fără a mai putea preciza cuantumul acestora. Activitatea inculpatului S.V.A. de a comercializa droguri pe teritoriul României a fost susținută și de martorul B.C.V., care a arătat că a cumpărat de la acesta 50-60 grame hașiș, însă nu a achitat vreo sumă de bani pentru că la un moment dat nu a mai putut lua legătura cu inculpatul S.V.A.

Declarația acestui martor a fost susținută și confirmată de depoziția martorei O.C.A. - prietena acestuia. Instanța de fond a apreciat ca fiind pe deplin dovedită vinovăția celor doi inculpați în comiterea faptelor, astfel cum au fost reținute în actul de sesizare a instanței. Inculpata S.S., în declarația dată cu ocazia audierii sale, și-a recunoscut în mod expres faptele reținute în sarcina sa, precizând că nu mai dorește administrarea de probatorii în ceea ce o privește, uzând de disp. art. 320 1 C. proc. pen.

Sub aspectul încadrării juridice a infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului S.V.A., constând în aceea că în cursul lunii iulie 2011, în timp ce se afla în Spania, a procurat cantitatea de 573,2 grame rezină de cannabis, pe care la data de 22 iulie 2011 a introdus-o în România, în vederea vânzării în municipiul București, instanța de fond a apreciat că aceasta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic internațional de droguri de risc, prevăzută de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., text de lege a cărui aplicare s-a făcut în cauză și în baza căruia s-a dispus condamnarea inculpatului. Totodată, s-a mai apreciat că fapta aceluiași inculpat, constând în aceea că împreună cu numitul E.A.

a organizat transportul pe teritoriul României a cantității de 573,2 grame rezină de cannabis, prin intermediul mamei sale, coinculpata S.S., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de organizare a faptelor prevăzute la art. 2-9 din Legea nr. 143/2000, respectiv trafic de droguri de risc prev. de art. 10 rap. la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., text de lege a cărui aplicare se va face în cauză și în baza căruia s-a dispus condamnarea inculpatului, în condițiile art. 33 lit. a) C. pen.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpatului, instanța a avut în vedere pericolul social deosebit de ridicat al faptelor comise, conduita procesuală nesinceră, dar și împrejurarea că din fișa de cazier judiciar a rezultat că acesta a fost condamnat la o pedeapsă 5 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208, art. 209 C. pen., pentru care s-a revocat liberarea condiționată pentru restul neexecutat de 610 zile din sentința penală nr. 1532/2002, ce a fost contopită cu pedeapsa de 2 ani închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 35 și art. 36 din Decretul nr. 328/2006, inculpatul executând 5 ani și 6 luni închisoare, plus 6 luni spor, în total 6 ani conform sentinței penale 1630 din 12 aprilie 2005, definitivă prin decizia penală nr. 1718 din 18 octombrie 2005 a Curții de Apel București, context în care sunt aplicabile disp.

art. 37 lit. b) C. pen. De asemenea, instanța de fond a apreciat că fapta inculpatei S.S. constând în aceea că la data de 22 iulie 2011 la îndemnul fiului său, coinculpatul S.V.A., s-a deplasat la firma de transport „S.T.” din incinta autogării M., de unde a ridicat un colet expediat din Spania, și în care au fost disimulate droguri de risc, respectiv cantitatea de 573,2 grame rezină de cannabis, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de risc, prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, text de lege a cărui aplicare s-a făcut în cauză și în baza căruia s-a dispus condamnarea inculpatei. La individualizarea pedepsei aplicate inculpatei, instanța a avut în vedere pericolul social deosebit de ridicat al faptei comise, conduita procesuală sinceră a inculpatei, împrejurarea că este la primul conflict cu legea penală, că este o persoană în vârstă, suferindă de diverse afecțiuni, fiindu-i aplicabile dispozițiile art. 320 1 C. proc.

pen. Instanța de fond a apreciat cu privire la inculpata S.S., că scopul educativ și sancționator al pedepsei aplicate acesteia, va putea fi atins și fără privare de libertate, considerent în raport cu care s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen., pe un termen de încercare, conform art. 82 C. pen., atrăgând atenția inculpatei asupra prevederilor de art. 83 C. pen. Împotriva acestei sentințe, în termen legal au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul S.V.A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În apelul Parchetului a fost criticată hotărârea atacată pentru omisiunea aplicării, în ce privește pe inculpata S.S. a pedepsei accesorii prev. de art. 71 rap.

la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. și a suspendării acestei pedepse, potrivit art. 71 alin. (5) C. pen., cum și pentru nemenționarea în concret a perioadei de reținere preventivă a inculpatei și care se deduce din pedeapsă. În apelul său, inculpatul S.V.A. a criticat sentința sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei, acesta solicitând aplicarea art. 320 1 C. proc. pen. și reținerea circumstanței atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., cu consecința reducerii cuantumului pedepsei. Inculpatul a arătat că la urmărirea penală a recunoscut comiterea faptei, la instanța de fond a negat săvârșirea infracțiunii din cauza temerii, pentru ca în apel să-și recunoască iar vinovăția și să regrete comiterea faptei.

Prin decizia penală nr. nr. 154/A din 21 mai 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București împotriva sentinței penale nr. 74/F din 01 februarie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a Il-a penală. A fost desființată, în parte, sentința penală apelată, numai în ce privește pe inculpata S.S. și, rejudecând în fond: În temeiul art. 71 C. pen., inculpatei S.S. i-a fost interzis exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Il-a și lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie. În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea pedepsei accesorii, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei cu închisoarea, aplicată inculpatei S.S.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate. S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatei reținerea preventivă de 24 ore, de la data de 22 iulie 2011, orele 22.00, până la data de 23 iulie 2011, orele 22.00. În temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul S.V.A. împotriva aceleiași sentințe penale. A fost menținută starea de arest preventiv a inculpatului S.V.A. și s-a dedus prevenția inculpatului, de la data de 22 iulie 2011 la zi. A fost obligat apelantul inculpat S.V.A. la 600 RON cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul avocatului din oficiu, în sumă de 300 RON, se avansează din fondurile Ministerului Justiției.

Onorariul avocatului din oficiu, pentru inculpata S.S., în sumă de 300 RON, s-a dispus să fie suportat din fondurile Ministerului Justiției. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de prim control judiciar a reținut următoarele: Conform art. 378 alin. (1 1 ) C. proc. pen., instanța de apel a procedat la audierea inculpatului S.V.A. care a declarat că recunoaște comiterea faptei, așa cum este expusă în rechizitoriu și solicită aplicarea art. 320 1 C. proc. pen., dar a menționat că a comunicat mamei sale (inculpata S.S.) despre faptul că în pachet erau droguri, abia la momentul la care a ajuns în fața procurorului și mama sa fusese arestată. Examinând, potrivit art. 371 și art. 378 C. proc.

pen., apelurile declarate în cauză, prin prisma criticilor formulate și a probelor administrate la instanța de fond și în apel, cum și din oficiu, instanța de prim control judiciar a constatat că apelul Parchetului este întemeiat, în schimb apelul inculpatului S.V.A. nu este întemeiat. În acest sens s-a reținut că inculpata S.S. a fost trimisă în judecată pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, iar inculpatul S.V.A. pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și de art. 10 rap. la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, infracțiuni ce sunt dovedite prin toate mijloacele de probă administrate în cauză, dar și recunoscute de către ambii inculpați, chiar dacă inculpatul S.V.A.

la instanța de fiind a negat participarea sa infracțională, dar la urmărirea penală și în apel și-a recunoscut vinovăția, astfel că sub aspectul existenței infracțiunilor, a vinovăției inculpaților și a încadrării juridice a infracțiunilor, constatările primei instanțe sunt legale și temeinice, acestea nefăcând, de altfel, obiectul criticilor din apel. În privința criticilor formulate de către Parchet s-a constatat că sunt justificate de omisiunea instanței de fond de a interzice inculpatei S.S. exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie, potrivit art. 71 C. pen., această pedeapsă fiind aplicată de drept, cum prevede art. 71 alin. (2) C. pen., în cazul condamnării la pedeapsa detențiunii pe viață ori a închisorii.

De asemenea, instanța de fond, în măsura în care a stabilit ca modalitate de executare a pedepsei aplicate inculpatei, suspendarea condiționată, trebuia să facă și aplicarea art. 71 alin. (5) C. pen. și să dispună și suspendarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare stabilit. În privința criticii referitoare la nestabilirea în concret a perioadei de deducere pentru reținerea preventivă a inculpatei S.S., s-a constatat că această critică nu privește, atât o nelegalitate a hotărârii, pentru că instanța a menționat perioada reținerii de 24 ore, din 22 iulie 2011, orele 22.00, cât o chestiune de executare în concret a perioadei de deducere a prevenției, potrivit art. 88 C. pen., instanța omițând să menționeze sfârșitul intervalului de reținere preventivă, respectiv 23 iulie 2011, orele 22.00.

În privința apelului declarat de inculpatul S.V.A., instanța de apel a constatat că acesta nu este întemeiat, în favoarea acestuia nu poate fi reținut nici beneficiul prev. de art. 320 1 C. proc. pen., dar nici circumstanța atenuantă prev. de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. În acest sens s-a reținut că la termenul din 09 noiembrie 2011 instanța de fond a audiat pe inculpatul S.V.A. care a declarat fără echivoc că nu-și recunoaște vinovăția și nu solicită aplicarea art. 320 1 C. proc. pen. În aceste condiții, instanța de apel a apreciat că instanța de fond, justificat a procedat la efectuarea cercetării judecătorești și administrarea probelor în privința acestui inculpat, stabilind întemeiat și dovedit că acest inculpat a comis infracțiunile reținute în sarcina sa.

Declarația inculpatului din fața instanței de apel, în sensul că-și recunoaște vinovăția și că recunoaște comiterea faptelor, astfel cum sunt expuse prin rechizitoriu, s-a apreciat că nu poate avea ca rezultat aplicarea beneficiului art. 320 1 C. proc. pen. Aceasta, pentru că momentul până la care inculpatul putea face o astfel de declarație de recunoaștere a vinovăției a fost depășit și acestui inculpat nu-i sunt aplicabile nici dispozițiile O.U.G. nr. 121/2011, întrucât sesizarea instanței de fond s-a făcut după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 (13 septembrie 2011) și inculpatul nu a respectat cerințele legii. Cu privire la declarația inculpatului dată în fața instanței de apel, s-a apreciat că nici aceasta nu este sinceră.

Astfel, deși inculpatul a solicitat aplicarea art. 320 1 C. proc. pen., nesinceritatea este reflectată în susținerea că a comunicat mamei sale că în pachet se află droguri abia în momentul în care a ajuns la procuror, pe când inculpata S.S. a recunoscut că la momentul la care a mers să ridice pachetul, știa de la fiul său, inculpatul S.V.A. că „în acest colet se vor găsi câteva droguri”. Instanța de apel a apreciat că nici sub aspect formal, dar nici al cerințelor de fond, declarația inculpatului din fața instanței de apel nu poate fi considerată ca o declarație ce ar putea conduce la reținerea art. 320 1 C. proc. pen.

Cât privește invocarea de către inculpat a circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., s-a constatat că această solicitare nu are niciun temei faptic, inculpatul având o poziție nesinceră, oscilantă și exprimată în mod diferit, fără nicio justificare, care nu pot fi apreciate ca arătând o atitudine cooperantă și sinceră în fața organelor judiciare. Cu privire la pedeapsa aplicată inculpatului s-a constatat că instanța a avut în vedere, atât natura infracțiunilor comise, chiar dacă au ca obiect material droguri de risc, pericolul social al unor astfel de fapte, dar și pericolul concret al infracțiunilor comise de inculpat, care relevă un mod de organizare și acțiune bine pus la punct, existența unui cerc relațional specific și propice comiterii de asemenea fapte, dar și o încredere în reușită prin antrenarea unui membru al familiei.

Totodată, s-a avut în vedere și perseverența infracțională a inculpatului, acesta comițând faptele în stare de recidivă postexecutorie, potrivit art. 37 lit. b) C. proc. pen., acesta fiind anterior condamnat la 6 ani închisoare pentru infracțiunea de furt calificat, așa încât o reducere a pedepsei nu este justificată, nefiind nici în concordanță cu cerințele art. 72 C. pen., dar nici nu s-ar realiza scopul pedepsei, prev. de art. 52 C. pen. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul S.V.A., solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor și prin aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen., reducerea cu 1/3 a limitelor de pedeapsă prevăzute de textele de lege care încriminează faptele pentru care a fost trimis în judecată, întrucât a avut o atitudine sinceră de recunoaștere a faptelor pentru care a fost trimis în judecată.

Înalta Curte, examinând recursul în raport de motivul invocat, care se încadrează în cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., dar și din oficiu, conform art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Verificând actele dosarului, se reține că instanța de fond și instanța de apel au stabilit corect situația de fapt și vinovăția inculpatului, iar pedeapsa aplicată a fost corect individualizată în raport cu criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. Cu privire la cererea recurentului inculpat prin care solicită reducerea pedepsei aplicate prin reținerea în beneficiul său a dispozițiilor art. 320 1 C. proc.

pen., se constată că aceasta nu poate fi primită. Art. 320 1 C. proc. pen. a fost introdus în C. proc. pen. prin art. XVIII pct. 43 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor. Noua reglementare urmărește să dea expresie dreptului la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, înlăturându-se o procedură judiciară îndelungată și costisitoare. Astfel, dacă în etapa judecății în primă instanță inculpatul declară, până la începerea cercetării judecătorești, că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare a instanței și solicită ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, apare redundantă o readministrare de către judecător a acelorași probe care au dovedit acuzația și despre care inculpatul a luat cunoștință cu prilejul prezentării materialului de urmărire penală.

O astfel de procedură se subsumează exigențelor privind celeritatea și stabilirea adevărului în cauzele penale. Termenul până la care se poate solicita procedura simplificată nu poate fi decât cel anterior începerii cercetării judecătorești, pentru că numai astfel se poate da expresie dreptului la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil. Așadar, raportat la dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen., Înalta Curte reține faptul că procedura simplificată a judecării în cazul recunoașterii vinovăției, are loc pe baza acordului de vinovăție justificat de atitudinea inculpatului care înțelege să recunoască săvârșirea tuturor faptelor, astfel cum au fost reținute în sarcina sa prin actul de sesizare a instanței și că judecata urmează să se desfășoare în considerarea probelor administrate în faza de urmărire penală.

Din analiza probatoriului administrat în cauza dedusă judecății, Înalta Curte constată faptul că atât în faza de urmărire penală, cât și în fața instanței de fond, recurentul-inculpat a adoptat o poziție procesuală nesinceră, nerecunoscând infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată. Astfel, în declarația sa dată în fața instanței de fond, inculpatul S.V.A. a declarat: „cunosc pentru ce sunt trimis în judecată. Nu recunosc fapta reținută în sarcina mea (...)”. Pe de altă parte, declarația dată de inculpat în fața instanței de recurs, la termenul de judecată din 04 septembrie 2012, în sensul că își recunoaște vinovăția și că recunoaște comiterea faptelor, astfel cum sunt expuse prin rechizitoriu, nu poate avea ca rezultat aplicarea beneficiului art. 320 1 C. proc.

pen. Aceasta pentru că momentul până la care inculpatul putea face o astfel de declarație de recunoaștere a vinovăției a fost depășit, acestuia nefiindu-i aplicabile nici dispozițiile O.U.G. nr. 121/2011, întrucât sesizarea instanței de fond s-a făcut la data de 13 septembrie 211, după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010. În aceste condiții, Înalta Curte constată că în cauză nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de lege, respectiv art. 320 1 alin. (2) C. proc. pen., care să justifice aplicarea procedurii simplificate și că în mod corect instanța de apel a respins această cerere.

De asemenea, se constată că pedeapsa aplicată inculpatului a fost just proporționalizată, instanța de fond ținând seama de toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., și anume atât de natura infracțiunilor comise, pericolul social al unor astfel de fapte, dar și pericolul concret al infracțiunilor comise de acesta, care relevă un mod de organizare și acțiune bine pus la punct, existența unui cerc relațional specific și propice comiterii de asemenea fapte, dar și o încredere în reușită prin antrenarea unui membru al familiei. Totodată, s-a avut în vedere și perseverența infracțională a inculpatului, întrucât așa cum rezultă din fișa de cazier judiciar, acesta a fost anterior condamnat la 6 ani închisoare pentru infracțiunea de furt calificat, săvârșind faptele în stare de recidivă postexecutorie, potrivit art. 37 lit. b) C. proc.

pen. Așadar, solicitarea inculpatului privind reducerea pedepsei nu este justificată, întrucât prin aplicarea unei sancțiuni mai blânde nu ar fi posibil să se realizeze scopul preventiv și reeducativ al pedepsei, prevăzut de art. 52 C. pen. Pentru aceste considerente, constatându-se că motivul de recurs invocat este neîntemeiat și nu pot fi reținute din oficiu cazuri de casare a căror incidență să determine casarea deciziei recurate, Înalta Curte va respinge cererea inculpatului S.V.A. de aplicare a dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen. și, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul ca nefondat. Potrivit dispozițiilor art. 385 17 alin. (4), raportat la art. 383 alin. (2) C. proc.

pen., cu referire la art. 88 C. pen., va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive, de la 22 iulie 2011 la 04 septembrie 2012. Conform dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge cererea inculpatului S.V.A. de aplicarea a dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen. Respinge ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.V.A. împotriva deciziei penale nr. 154/A din data de 21 mai 2012 a Curții de Apel București, secția I penală. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 22 iulie 2011 la 04 septembrie 2012. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 04 septembrie 2012.