ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2642/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2642/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față;

În

baza actelor dosarului, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 74/F din 01 februarie 2012, Tribunalul București, secția a

II-a penală, în baza art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art.

37 lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpatul S.V.A. la pedeapsa de 12 ani

închisoare și 3 ani interdicția drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C.

pen., conform art. 65 C. pen.

În

baza art. 10 rap. la art. 2 alin. (1) din Legea nr.

143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., a condamnat pe același inculpat

la pedeapsa de 5 ani închisoare și 3 ani interdicția drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a) și b) C. pen. conform art. 65 C. pen.

în baza art. 33 lit. a) C. pen., s-a

dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 12 ani închisoare și

3 ani interdicția drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. conform art.

65 C. pen.

S-a făcut în cauză aplicarea art.

71-64 lit. a), b) C. pen.

În baza prev. art. 350 C. proc. pen.,

a fost menținută starea de arest preventiv a inculpatului S.V.A. și, conform

art. 88 C. pen., a dedus prevenția acestuia, de la 22 iulie 2011 la zi.

În

baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic.

art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., a condamnat pe inculpata S.S. la pedeapsa

de 3 ani închisoare și 2 ani interdicția drepturilor prev. de art. 64 lit. a)

și b) C. pen. conform art. 65 C. pen.

În

baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată

a executării pedepsei, pe un termen de încercare de 5 ani conform art. 82 C.

pen.

S-a atras atenția inculpatei S.S. asupra

prevederilor art. 83 C. pen.

În

baza art. 17 din Legea nr. 143/2000, a dispus confiscarea

cantității de 566,98 grame rezină de cannabis, rămasă în urma analizelor de laborator

și depusă la camera de corpuri delicte.

A constatat că inculpata S.S. a fost reținută

24 de ore în prezenta cauză, respectiv 22 iulie 2011, orele 22.00.

În

baza art. 191 C. proc. pen., a obligat pe fiecare inculpat

la cate 750 RON cheltuieli judiciare către stat, din care, câte 100 RON onorariul

avocat oficiu, fiind avansat din fondul Ministerului Justiției. Pentru a pronunța

această sentință, din examinarea mijloacelor de probă administrate în cauză (proces-verbal

întocmit cu ocazia supravegherii operative din data de 21 iulie 2011; proces-verbal

de prindere în flagrant a inculpatei S.S., din data de 22 iulie 2011; planșe fotografice;

raport de constatare tehnico-științifică din 28 iulie 2011; declarații martori E.P.,

B.C.V., O.C.A., F.Ș., P.N.T. și P.N.E. - identitate atribuită conform art. 86

1

C. proc. pen.; declarații învinuit/inculpat S.V.A.; declarații învinuit/inculpat

S.S.), prima instanță a reținut că la data de 02 iunie 2011, Direcția de Investigare

a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial

București s-a sesizat din oficiu cu privire la activitatea infracțională desfășurată

de inculpatul S.V.A. și numiții S.L., E.A., cu privire la traficul internațional

de droguri de risc și, pentru identificarea tuturor persoanelor implicate în această

activitate infracțională, a stabilirii modalității de săvârșire și pentru valorificarea

unor eventuale momente operative, prin ordonanța nr. 262/A din 06 iunie 2011 emisă

de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism

- Serviciul Teritorial București s-a dispus interceptarea și înregistrarea convorbirilor

și comunicărilor telefonice efectuate de persoanele suspecte, ordonanță confirmată

în termen legal de Tribunalul București, în același sens au mai fost emise și autorizațiile

din 16 iunie 2011, din 06 iulie 2011, 26 iulie 2011.

Din punerea în aplicare a autorizațiilor

menționate și din probele administrate în cauză, a rezultat că în cursul lunii iunie

2011, inculpatul S.V.A., împreună cu numitul E.A. și alți cetățeni români, s-au

deplasat în Spania în vederea procurării de droguri și introducerii în România în

vederea vânzării.

În

acest sens, inculpatul S.V.A. împreună cu E.A., au modificat

un autoturism marca D., cu care s-au deplasat în Spania, în vederea procurării și

disimulării în acesta a unei mari cantități de droguri, dar din cauza faptului că

acest autoturism s-a defectat în data de 21 iulie 2011 inculpatul S.V.A. s-a reîntors

în țară cu un autocar.

Înainte de a pleca înspre România, inculpatul

S.V.A. împreună cu numitul E.A., au disimulat rezină de cannabis într-un colet,

pe care l-au pus la cala autocarului cu care s-a reîntors în țară, destinatarul

acestuia fiind mama sa, coinculpata S.S.

La data de 22 iulie 2011, inculpata S.S.,

la îndemnul fiului său, inculpatul S.V.A. și a numitului E.A., cu un taxi s-a deplasat

la sediul firmei de curierat rapid „S.T.”, de unde a ridicat coletul în discuție,

iar după ce s-a reîntors la autoturism inculpata a fost oprită de lucrătorii de

poliție și în urma controlului bagajelor, în două pungi cu cafea au fost găsite

un număr de 59 capsule învelite în material plastic de culoare albastră, în interiorul

cărora se afla o substanță solidă de culoare maro.

Din raportul de constatare tehnico-științifică

din 28 iulie 2011 a rezultat că proba înaintată în cauză este constituită din 573,2

grame rezină de cannabis. Cantitatea de 566,98 grame din aceeași substanță a rămas

în urma analizelor de laborator și a fost depusă la camera de corpuri delicte.

S-a reținut că inculpatul S.V.A., audiat

atât în faza de urmărire penală, cât și a cercetării judecătorești, a negat în mod

constant comiterea faptelor reținute în sarcina sa, conduita pe care instanța a

apreciat-o ca fiind nesincera, fiind contrazisă de întreg ansamblul probator administrat

în cauză.

Astfel, împrejurarea că inculpatul S.V.A.

se ocupa cu comercializarea drogurilor în Spania, a rezultat din interceptarea convorbirii

telefonice purtate între acesta și mama inculpatului, S.S., în care inculpatul îi

comunica că a fost arestat în Spania, fiind depistat având asupra sa droguri.

De asemenea, din convorbirea telefonică

purtată la 21 iulie 2011, în jurul orelor 22:40:56, între inculpații S.V.A., S.S.

și, ulterior numitul E.A., a rezultat cu evidență că, în data de 22 iulie 2011,

inculpata urma să se deplaseze în autogara M. pentru a prelua un colet.

Din procesul-verbal încheiat de lucrători

ai poliției organizați în dispozitivul de supraveghere din zona autogării M., a

rezultat că inculpata S.S. s-a deplasat la sediul firmei de curierat rapid „S.T.”,

cu un taxi și s-a prezentat la ghișeu pentru preluarea coletului, iar la momentul

revenirii acesteia către taxi a fost oprită de lucrătorii de poliție.

În

prezența martorului asistent I.P. s-a procedat la efectuarea

controlului Pachetului în cauză, în care au fost găsite mai multe obiecte de îmbrăcăminte

și trei pungi de cafea în interiorul cărora au fost găsite un număr de 59 capsule,

învelite în material plastic, de culoare albastră la exterior, în interiorul cărora

se afla o substanță solidă de culoare maro.

Din prima declarație a inculpatei S.S.,

dată în fața procurorului, a rezultat că aceasta nu avea cunoștință de conținutul

pungilor cu cafea. Ulterior, inculpata a revenit asupra acestei poziții, declarând

că știa ca în acel colet se aflau droguri, pentru că fiul său i-a spus acest lucru.

Această poziție a menținut-o inculpata și în cursul cercetării judecătorești, precizând

că a dat curs solicitării fiului său din dorința de a-l ajuta.

Din depozițiile martorilor cu identitate

protejată, P.N.E. și P.N.T., a rezultat că inculpatul S.V.A., ajutat de numitul

E.A., se ocupau cu aducerea drogurilor din Spania și comercializarea lor pe teritoriul

României, informație pe care a cules-o de la un oarecare C., potrivit căruia și-ar

fi cumpărat droguri de la acest inculpat.

Martorul P.N.E. a mai precizat că inculpatul

S.V.A. ar fi făcut o serie de demersuri pentru modificări tehnice ale autoturismului

deținut, de natură a-i ușura și a-i garanta securitatea transporturilor drogurilor

pe teritoriul României.

Martora P.N.T. a confirmat la rândul său,

faptul că inculpatul S.V.A. se ocupa cu vânzarea drogurilor, afirmând că a cumpărat

în două rânduri hașiș de la acesta, pentru care i-a plătit diverse sume de bani,

fără a mai putea preciza cuantumul acestora.

Activitatea inculpatului S.V.A. de a comercializa

droguri pe teritoriul României a fost susținută și de martorul B.C.V., care a arătat

că a cumpărat de la acesta 50-60 grame hașiș, însă nu a achitat vreo sumă de bani

pentru că la un moment dat nu a mai putut lua legătura cu inculpatul S.V.A. Declarația

acestui martor a fost susținută și confirmată de depoziția martorei O.C.A. - prietena

acestuia.

Instanța de fond a apreciat ca fiind pe

deplin dovedită vinovăția celor doi inculpați în comiterea faptelor, astfel cum

au fost reținute în actul de sesizare a instanței.

Inculpata S.S., în declarația dată cu ocazia

audierii sale, și-a recunoscut în mod expres faptele reținute în sarcina sa, precizând

că nu mai dorește administrarea de probatorii în ceea ce o privește, uzând de disp.

art. 320

1

C. proc. pen.

Sub aspectul încadrării juridice a infracțiunilor

reținute în sarcina inculpatului S.V.A., constând în aceea că în cursul lunii iulie

2011, în timp ce se afla în Spania, a procurat cantitatea de 573,2 grame rezină

de cannabis, pe care la data de 22 iulie 2011 a introdus-o în România, în vederea

vânzării în municipiul București, instanța de fond a apreciat că aceasta întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii de trafic internațional de droguri de risc,

prevăzută de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit.

b) C. pen., text de lege a cărui aplicare s-a făcut în cauză și în baza căruia s-a

dispus condamnarea inculpatului.

Totodată, s-a mai apreciat că fapta aceluiași

inculpat, constând în aceea că împreună cu numitul E.A. a organizat transportul

pe teritoriul României a cantității de 573,2 grame rezină de cannabis, prin intermediul

mamei sale, coinculpata S.S., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii

de organizare a faptelor prevăzute la art. 2-9 din Legea nr. 143/2000, respectiv

trafic de droguri de risc prev. de art. 10 rap. la art. 2 alin. (1) din Legea

nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., text de lege a cărui aplicare

se va face în cauză și în baza căruia s-a dispus condamnarea inculpatului, în condițiile

art. 33 lit. a) C. pen.

La individualizarea pedepselor aplicate

inculpatului, instanța a avut în vedere pericolul social deosebit de ridicat al

faptelor comise, conduita procesuală nesinceră, dar și împrejurarea că din fișa

de cazier judiciar a rezultat că acesta a fost condamnat la o pedeapsă 5 ani și

6 luni închisoare pentru infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208,

art. 209 C. pen., pentru care s-a revocat liberarea condiționată pentru restul neexecutat

de 610 zile din sentința penală nr. 1532/2002, ce a fost contopită cu pedeapsa de

2 ani închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 35 și art. 36 din Decretul nr.

328/2006, inculpatul executând 5 ani și 6 luni închisoare, plus 6 luni spor, în

total 6 ani conform sentinței penale 1630 din 12 aprilie 2005, definitivă prin decizia

penală nr. 1718 din 18 octombrie 2005 a Curții de Apel București, context în care

sunt aplicabile disp. art. 37 lit. b) C. pen.

De asemenea, instanța de fond a apreciat

că fapta inculpatei S.S. constând în aceea că la data de 22 iulie 2011 la îndemnul

fiului său, coinculpatul S.V.A., s-a deplasat la firma de transport „S.T.” din incinta

autogării M., de unde a ridicat un colet expediat din Spania, și în care au fost

disimulate droguri de risc, respectiv cantitatea de 573,2 grame rezină de cannabis,

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de risc,

prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, text de lege a cărui aplicare

s-a făcut în cauză și în baza căruia s-a dispus condamnarea inculpatei.

La individualizarea pedepsei aplicate inculpatei,

instanța a avut în vedere pericolul social deosebit de ridicat al faptei comise,

conduita procesuală sinceră a inculpatei, împrejurarea că este la primul conflict

cu legea penală, că este o persoană în vârstă, suferindă de diverse afecțiuni, fiindu-i

aplicabile dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen.

Instanța de fond a apreciat cu privire

la inculpata S.S., că scopul educativ și sancționator al pedepsei aplicate acesteia,

va putea fi atins și fără privare de libertate, considerent în raport cu care s-a

făcut aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen., pe un termen de încercare, conform

art. 82 C. pen., atrăgând atenția inculpatei asupra prevederilor de art. 83 C.

pen.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal

au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul S.V.A.,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În

apelul Parchetului a fost criticată hotărârea atacată pentru

omisiunea aplicării, în ce privește pe inculpata S.S. a pedepsei accesorii prev.

de art. 71 rap. la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. și a suspendării

acestei pedepse, potrivit art. 71 alin. (5) C. pen., cum și pentru nemenționarea

în concret a perioadei de reținere preventivă a inculpatei și care se deduce din

pedeapsă.

În

apelul său, inculpatul S.V.A. a criticat sentința sub aspectul

greșitei individualizări a pedepsei, acesta solicitând aplicarea art. 320

1

C. proc. pen. și reținerea circumstanței atenuante prev. de art. 74 alin. (1)

lit. c) C. pen., cu consecința reducerii cuantumului pedepsei.

Inculpatul a arătat că la urmărirea penală

a recunoscut comiterea faptei, la instanța de fond a negat săvârșirea infracțiunii

din cauza temerii, pentru ca în apel să-și recunoască iar vinovăția și să regrete

comiterea faptei.

Prin decizia penală nr. nr. 154/A din 21

mai 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, a fost admis apelul declarat

de Parchetul de pe lângă Tribunalul București împotriva sentinței penale nr. 74/F

din 01 februarie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a Il-a penală.

A fost desființată, în parte, sentința

penală apelată, numai în ce privește pe inculpata S.S. și, rejudecând în fond:

În

temeiul art. 71 C. pen., inculpatei S.S. i-a fost interzis

exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Il-a și

lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În

temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea

pedepsei accesorii, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei cu

închisoarea, aplicată inculpatei S.S.

Au fost menținute celelalte dispoziții

ale sentinței penale apelate.

S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatei

reținerea preventivă de 24 ore, de la data de 22 iulie 2011, orele 22.00, până la

data de 23 iulie 2011, orele 22.00.

În

temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins,

ca nefondat, apelul declarat de inculpatul S.V.A. împotriva aceleiași sentințe penale.

A fost menținută starea de arest preventiv

a inculpatului S.V.A. și s-a dedus prevenția inculpatului, de la data de 22 iulie

2011 la zi.

A fost obligat apelantul inculpat S.V.A.

la 600 RON cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul avocatului din oficiu,

în sumă de 300 RON, se avansează din fondurile Ministerului Justiției.

Onorariul avocatului din oficiu, pentru

inculpata S.S., în sumă de 300 RON, s-a dispus să fie suportat din fondurile Ministerului

Justiției.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța

de prim control judiciar a reținut următoarele:

Conform art. 378 alin. (1

1

)

C. proc. pen., instanța de apel a procedat la audierea inculpatului S.V.A. care

a declarat că recunoaște comiterea faptei, așa cum este expusă în rechizitoriu și

solicită aplicarea art. 320

1

C. proc. pen., dar a menționat că a comunicat

mamei sale (inculpata S.S.) despre faptul că în pachet erau droguri, abia la momentul

la care a ajuns în fața procurorului și mama sa fusese arestată.

Examinând, potrivit art. 371 și art. 378

C. proc. pen., apelurile declarate în cauză, prin prisma criticilor formulate și

a probelor administrate la instanța de fond și în apel, cum și din oficiu, instanța

de prim control judiciar a constatat că apelul Parchetului este întemeiat, în schimb

apelul inculpatului S.V.A. nu este întemeiat.

În

acest sens s-a reținut că inculpata S.S. a fost trimisă în

judecată pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000,

iar inculpatul S.V.A. pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 3 alin. (1)

din Legea nr. 143/2000 și de art. 10 rap. la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000,

infracțiuni ce sunt dovedite prin toate mijloacele de probă administrate în cauză,

dar și recunoscute de către ambii inculpați, chiar dacă inculpatul S.V.A. la instanța

de fiind a negat participarea sa infracțională, dar la urmărirea penală și în apel

și-a recunoscut vinovăția, astfel că sub aspectul existenței infracțiunilor, a vinovăției

inculpaților și a încadrării juridice a infracțiunilor, constatările primei instanțe

sunt legale și temeinice, acestea nefăcând, de altfel, obiectul criticilor din apel.

În

privința criticilor formulate de către Parchet s-a constatat

că sunt justificate de omisiunea instanței de fond de a interzice inculpatei S.S.

exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit.

b) C. pen., ca pedeapsă accesorie, potrivit art. 71 C. pen., această pedeapsă fiind

aplicată de drept, cum prevede art. 71 alin. (2) C. pen., în cazul condamnării la

pedeapsa detențiunii pe viață ori a închisorii.

De asemenea, instanța de fond, în măsura

în care a stabilit ca modalitate de executare a pedepsei aplicate inculpatei, suspendarea

condiționată, trebuia să facă și aplicarea art. 71 alin. (5) C. pen. și să dispună

și suspendarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare stabilit.

În

privința criticii referitoare la nestabilirea în concret a

perioadei de deducere pentru reținerea preventivă a inculpatei S.S., s-a constatat

că această critică nu privește, atât o nelegalitate a hotărârii, pentru că instanța

a menționat perioada reținerii de 24 ore, din 22 iulie 2011, orele 22.00, cât o

chestiune de executare în concret a perioadei de deducere a prevenției, potrivit

art. 88 C. pen., instanța omițând să menționeze sfârșitul intervalului de reținere

preventivă, respectiv 23 iulie 2011, orele 22.00.

În

privința apelului declarat de inculpatul S.V.A., instanța

de apel a constatat că acesta nu este întemeiat, în favoarea acestuia nu poate fi

reținut nici beneficiul prev. de art. 320

1

C. proc. pen., dar nici circumstanța

atenuantă prev. de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen.

În

acest sens s-a reținut că la termenul din 09 noiembrie 2011

instanța de fond a audiat pe inculpatul S.V.A. care a declarat fără echivoc că nu-și

recunoaște vinovăția și nu solicită aplicarea art. 320

1

C. proc. pen.

În

aceste condiții, instanța de apel a apreciat că instanța de

fond, justificat a procedat la efectuarea cercetării judecătorești și administrarea

probelor în privința acestui inculpat, stabilind întemeiat și dovedit că acest inculpat

a comis infracțiunile reținute în sarcina sa. Declarația inculpatului din fața instanței

de apel, în sensul că-și recunoaște vinovăția și că recunoaște comiterea faptelor,

astfel cum sunt expuse prin rechizitoriu, s-a apreciat că nu poate avea ca rezultat

aplicarea beneficiului art. 320

1

C. proc. pen. Aceasta, pentru că momentul

până la care inculpatul putea face o astfel de declarație de recunoaștere a vinovăției

a fost depășit și acestui inculpat nu-i sunt aplicabile nici dispozițiile O.U.G.

nr. 121/2011, întrucât sesizarea instanței de fond s-a făcut după intrarea în vigoare

a Legii nr. 202/2010 (13 septembrie 2011) și inculpatul nu a respectat cerințele

legii.

Cu privire la declarația inculpatului dată

în fața instanței de apel, s-a apreciat că nici aceasta nu este sinceră. Astfel,

deși inculpatul a solicitat aplicarea art. 320

1

C. proc. pen., nesinceritatea

este reflectată în susținerea că a comunicat mamei sale că în pachet se află droguri

abia în momentul în care a ajuns la procuror, pe când inculpata S.S. a recunoscut

că la momentul la care a mers să ridice pachetul, știa de la fiul său, inculpatul

S.V.A. că „în acest colet se vor găsi câteva droguri”.

Instanța de apel a apreciat că nici sub

aspect formal, dar nici al cerințelor de fond, declarația inculpatului din fața

instanței de apel nu poate fi considerată ca o declarație ce ar putea conduce la

reținerea art. 320

1

C. proc. pen.

Cât privește invocarea de către inculpat

a circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., s-a constatat

că această solicitare nu are niciun temei faptic, inculpatul având o poziție

nesinceră,

oscilantă și exprimată în mod diferit, fără nicio justificare, care nu pot fi apreciate

ca arătând o atitudine cooperantă și sinceră în fața organelor judiciare.

Cu privire la pedeapsa aplicată inculpatului

s-a constatat că instanța a avut în vedere, atât natura infracțiunilor comise, chiar

dacă au ca obiect material droguri de risc, pericolul social al unor astfel de fapte,

dar și pericolul concret al infracțiunilor comise de inculpat, care relevă un mod

de organizare și acțiune bine pus la punct, existența unui cerc relațional specific

și propice comiterii de asemenea fapte, dar și o încredere în reușită prin antrenarea

unui membru al familiei.

Totodată, s-a avut în vedere și perseverența

infracțională a inculpatului, acesta comițând faptele în stare de recidivă postexecutorie,

potrivit art. 37 lit. b) C. proc. pen., acesta fiind anterior condamnat la 6 ani

închisoare pentru infracțiunea de furt calificat, așa încât o reducere a pedepsei

nu este justificată, nefiind nici în concordanță cu cerințele art. 72 C. pen., dar

nici nu s-ar realiza scopul pedepsei, prev. de art. 52 C. pen.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs

inculpatul S.V.A., solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor și prin aplicarea

dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., reducerea cu 1/3 a limitelor de

pedeapsă prevăzute de textele de lege care încriminează faptele pentru care a fost

trimis în judecată, întrucât a avut o atitudine sinceră de recunoaștere a faptelor

pentru care a fost trimis în judecată.

Înalta Curte, examinând recursul în raport

de motivul invocat, care se încadrează în cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., dar și din oficiu, conform art. 385

9

alin.

(3) C. proc. pen., constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce se

vor arăta în continuare.

Verificând actele dosarului, se reține

că instanța de fond și instanța de apel au stabilit corect situația de fapt și vinovăția

inculpatului, iar pedeapsa aplicată a fost corect individualizată în raport cu criteriile

generale prevăzute de art. 72 C. pen.

Cu privire la cererea recurentului inculpat

prin care solicită reducerea pedepsei aplicate prin reținerea în beneficiul său

a dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., se constată că aceasta nu poate

fi primită.

Art. 320

1

C. proc. pen. a fost

introdus în C. proc. pen. prin art. XVIII pct. 43 din Legea nr. 202/2010 privind

unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor.

Noua reglementare urmărește să dea expresie

dreptului la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil,

înlăturându-se o procedură judiciară îndelungată și costisitoare.

Astfel, dacă în etapa judecății în primă

instanță inculpatul declară, până la începerea cercetării judecătorești, că recunoaște

săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare a instanței și solicită ca judecata

să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, apare redundantă

o readministrare de către judecător a acelorași probe care au dovedit acuzația și

despre care inculpatul a luat cunoștință cu prilejul prezentării materialului de

urmărire penală.

O astfel de procedură se subsumează exigențelor

privind celeritatea și stabilirea adevărului în cauzele penale. Termenul până la

care se poate solicita procedura simplificată nu poate fi decât cel anterior începerii

cercetării judecătorești, pentru că numai astfel se poate da expresie dreptului

la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil.

Așadar, raportat la dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen., Înalta Curte reține faptul că procedura simplificată a judecării

în cazul recunoașterii vinovăției, are loc pe baza acordului de vinovăție justificat

de atitudinea inculpatului care înțelege să recunoască săvârșirea tuturor faptelor,

astfel cum au fost reținute în sarcina sa prin actul de sesizare a instanței și

că judecata urmează să se desfășoare în considerarea probelor administrate în faza

de urmărire penală.

Din analiza probatoriului administrat în

cauza dedusă judecății, Înalta Curte constată faptul că atât în faza de urmărire

penală, cât și în fața instanței de fond, recurentul-inculpat a adoptat o poziție

procesuală nesinceră, nerecunoscând infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată.

Astfel, în declarația sa dată în fața instanței

de fond, inculpatul S.V.A. a declarat: „cunosc pentru ce sunt trimis în judecată.

Nu recunosc fapta reținută în sarcina mea (...)”.

Pe de altă parte, declarația dată de inculpat

în fața instanței de recurs, la termenul de judecată din 04 septembrie 2012, în

sensul că își recunoaște vinovăția și că recunoaște comiterea faptelor, astfel cum

sunt expuse prin rechizitoriu, nu poate avea ca rezultat aplicarea beneficiului

art. 320

1

C. proc. pen. Aceasta pentru că momentul până la care inculpatul

putea face o astfel de declarație de recunoaștere a vinovăției a fost depășit, acestuia

nefiindu-i aplicabile nici dispozițiile O.U.G. nr. 121/2011, întrucât sesizarea

instanței de fond s-a făcut la data de 13 septembrie 211, după intrarea în vigoare

a Legii nr. 202/2010.

În

aceste condiții, Înalta Curte constată că în cauză nu sunt

îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de lege, respectiv art. 320

1

alin.

(2) C. proc. pen., care să justifice aplicarea procedurii simplificate și că în

mod corect instanța de apel a respins această cerere.

De asemenea, se constată că pedeapsa aplicată

inculpatului a fost just proporționalizată, instanța de fond ținând seama de toate

criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., și anume atât de natura infracțiunilor

comise, pericolul social al unor astfel de fapte, dar și pericolul concret al infracțiunilor

comise de acesta, care relevă un mod de organizare și acțiune bine pus la punct,

existența unui cerc relațional specific și propice comiterii de asemenea fapte,

dar și o încredere în reușită prin antrenarea unui membru al familiei.

Totodată, s-a avut în vedere și perseverența

infracțională a inculpatului, întrucât așa cum rezultă din fișa de cazier judiciar,

acesta a fost anterior condamnat la 6 ani închisoare pentru infracțiunea de furt

calificat, săvârșind faptele în stare de recidivă postexecutorie, potrivit art.

37 lit. b) C. proc. pen.

Așadar, solicitarea inculpatului privind

reducerea pedepsei nu este justificată, întrucât prin aplicarea unei sancțiuni mai

blânde nu ar fi posibil să se realizeze scopul preventiv și reeducativ al pedepsei,

prevăzut de art. 52 C. pen.

Pentru aceste considerente, constatându-se

că motivul de recurs invocat este neîntemeiat și nu pot fi reținute din oficiu cazuri

de casare a căror incidență să determine casarea deciziei recurate, Înalta

Curte va respinge cererea inculpatului S.V.A. de aplicare a dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen. și, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b)

C. proc. pen., va respinge recursul ca nefondat.

Potrivit dispozițiilor art. 385

17

alin. (4), raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., cu referire la art. 88

C. pen., va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării

preventive, de la 22 iulie 2011 la 04 septembrie 2012.

Conform dispozițiilor art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 400 RON,

cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând

onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea inculpatului S.V.A. de

aplicarea a dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen.

Respinge ca nefondat, recursul declarat

de inculpatul S.V.A. împotriva deciziei penale nr. 154/A din data de 21 mai 2012

a Curții de Apel București, secția I penală.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului,

durata reținerii și arestării preventive de la 22 iulie 2011 la 04 septembrie 2012.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei

de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200

RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 04

septembrie 2012.