ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3697/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3697/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Deliberând, în

condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut

următoarele:

instanței de apel

Prin

decizia civilă nr. 434/ A din 12 decembrie 2012,

Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis apelul formulat de

apelanta-reclamantă R.A.S. împotriva Sentinței civile nr. 562 din 13 aprilie 2010

de Tribunalul București, secția a III-a civilă. A schimbat sentința în sensul

că a admis acțiunea și a constatat că reclamanta este persoană îndreptățită la

măsuri reparatorii pentru teren în suprafață de 1,18 ha și clădire, situate în București, Șoseaua București - Târgoviște.

A obligat pârâta să

emită dispoziția cu propunere de măsuri reparatorii și să înainteze dosarul și

decizia la C.C.S.D., conform titlului VII din Legea nr. 247/2005.

A obligat

apelanta-reclamantă la 500 lei onorariu de expert în favoarea expertului Bănică

Neculai, și a respins cererea de cheltuieli de judecată formulată de

apelanta-reclamantă ca nefondată.

Pentru a decide

astfel, instanța de apel a reținut că în faza apelului s-au administrat adresa din

07 decembrie 2010 a Direcției de Impozite și Taxe Locale a Sectorului 1 cu

privire la rolul fiscal pentru imobilul situat în București, Șoseaua București -

Târgoviște din care rezultă că la imobilul nr. x au rol fiscal Administrația

Fondului Imobiliar al Unităților Sanitare Publice - sector 1, cu clădire și

teren în folosință de 1,394,21 mp, J.D. cu un corp de clădire și teren

intravilan 56,60 mp și M.V. cu clădire și teren intravilan 50,66 mp. La

imobilul cu nr. are rol fiscal SC N. SRL cu clădire și teren intravilan de

1,500,33 mp; adresa din 7 aprilie 2011 a aceleiași instituții referitor la

imobilele din Șoseaua București - Târgoviște. În adresă se arată că terenul de 1,18 ha și clădire nu figurează în evidența Direcției Generale de Impozite și Taxe Locale Sector 1 și

că din evidențele informatice la nr. x există proprietatea numitului S.N., cu

teren de 4.222,42 m.p. și numitul P.G., cu un corp de clădire și teren de 1.400

m.p.

Primăria Municipiului

București - Direcția Patrimoniu a depus la dosar adresa din 20 aprilie 2011 în

conținutul căreia se menționează pentru imobilul cu adresa poștală Șoseaua București

- Târgoviște sector 1 că au fost trimise toate datele deținute cu adresa de

răspuns din 24 noiembrie 2010. S-a făcut mențiunea că pentru imobilul de la

adresa poștală sector 1 s-a înregistrat Dosarul nr. 30424 din 18 septembrie 2002

în baza Legii nr. 10/2001, solicitant R.A.S.

S-au mai făcut

următoarele mențiuni, și anume imobilul ce a fost consemnat în evidențele

cadastrale ale orașului București din anul 1986 la adresa poștală Șoseaua București

- Târgoviște nr. x, sector 1, cu teren în suprafață de 2.886,00 m.p. este

proprietate de stat cu posesor actual SC R. SA. Prin certificatul din 13

septembrie 2002 eliberat de Serviciul Nomenclatură Urbană s-a atribuit nr. x pe

Șoseaua București - Târgoviște, Sector 1 numitului V.E.S., în baza contractului

de vânzare cumpărare autentificat; imobilul ce a fost consemnat în anul 1986 la

adresa poștală Șos. București - Târgoviște nr. x sector 1, cu teren în

suprafață de 343,00 m.p. proprietate de stat apare ca posesor Consiliul

Sectorului 1 București.

În ce privește

imobilul aflat în evidențele cadastrale pe anul 1986 pe adresa poștală Șoseaua

București - Târgoviște, sector 1 au apărut înscriși cu rol C.I. și E., cu teren

în folosință de 250 din care 65,00 m.p. construcții și 5.500 m.p. terenul

categoria „livezi” proprietate particulară. În anul 1992 la adresa din Șoseaua

București - Târgoviște, sector 1 erau înscriși I.D. și S. cu teren de 6.600 m.p.

în proprietate.

S-a mai arătat că

imobilul de la nr. 7 a făcut obiectul Decretului Consiliului de Stat nr. 993

din 27 octombrie 1967 și Decretul Consiliului de Stat nr. 465 din 03 noiembrie 1970

prin care s-a expropriat o suprafață de 1.828,00 m.p. de la C.I. și C.E.

De asemenea s-a

arătat că pentru o porțiune de teren de la adresa poștală din evidențele

cadastrale la nivelul anului 1986 s-a încheiat contractul de vânzare -

cumpărare autentificat din 22 ianuarie 2001, proprietar fiind SC A.F. SRL.

Imobilul solicitat de

apelanta - reclamantă a fost identificat de expertul C.F. la adresa din Șoseaua

București - Târgoviște. Din această expertiză a rezultat că o suprafață de 1.736,57

m.p. este ocupată de Șoseaua București - Târgoviște, o suprafață de 5.095,24 m.p.

este ocupată de lacul Străulești și dig - zonă de protecție, o suprafață de 1.839,28

m.p. este ocupată de Y. magazin de plante și accesorii și o suprafață de 3.149,11

m.p. - delimitate prin punctele 21, 22, 26, 23 din schița plan la raportul de

expertiză ar fi liberă. Pe suprafața considerată liberă se observă, pe fila de

plan anexa 1 existența unei construcții la nivelul anului 1961.

În cauză s-a mai

întocmit o doua expertiză întocmită de expert B.N. Din această expertiză

rezultă că terenul proprietatea autorului reclamantei se regăsește, în prezent,

parțial ocupat de imobilele nr. x și parțial de lacul Străulești. S-a menționat

în expertiză că la sistematizarea zonei realizată în anul 1961 o suprafață din

terenul de 11.823 m.p., respectiv 1.073 m.p. a devenit domeniu public - parte

carosabilă a șoselei; o altă suprafață de 4.429 mp a trecut în domeniul public,

reprezentând lacul Străulești, restul de teren este liber de construcții și nu

are o destinație precisă, dar are alei de acces către lac. Acest rest de teren

este împrejmuit cu plasă de sârmă.

Din completarea la

raportul de expertiză întocmit de expert B.N. se reține că expertiza

extrajudiciară întocmită de SC U.G.N. SRL a reținut greșit fostul amplasament

ale terenului avut de autorul apelantei - reclamante. De asemenea, este

prezentat detaliat modul în care s-a individualizat terenul pretins de apelanta

- reclamantă.

Totodată s-a arătat

că pretinderea de către apelantă a terenului de la adresa poștală nr. x s-a

datorat concluziilor și punctelor de vedere eronate în documentația întocmită

de SC U.G.I.S. SRL, terenul autorului regăsindu-se la adresele poștale nr. x.

Din extrasul de carte

funciară rezultă că la nr. x există proprietari persoane fizice, respectiv S.N.

și S.M., pentru o suprafață de 1.407.8 mp.

Tot la nr. x apare ca

proprietar P.G. cu teren de 1.400 m.p., conform adresei din 08 aprilie 2011 a

Direcției de Taxe și Impozite al Sectorului 1.

În ce privește

terenul de la nr. x din expertiza întocmită la fond de expert A.M., rezultă că

este ocupat de Yerdesian cu teren în suprafață de 1.900 m.p. De asemenea, din

adresa din 20 aprilie 2011 apare că la adresa poștală nr. x apare proprietar SC

A.F. SRL în calitate de proprietar.

Rezultă că terenul

pretins liber prin expertiză în realitate nu este liber, fiind deținut în

proprietate de persoane fizice și juridice restul fiind în proprietate publică -

lac, dig și carosabil, motiv pentru care nu se poate dispune restituirea în

natură a imobilului.

În ce privește

terenul care nu este proprietate publică și care în prezent este deținut în

proprietate de către persoane fizice și juridice, nici acesta nu este liber

pentru a se dispune restituirea.

În cauză nu s-a

dovedit posibilitatea compensării cu alt teren.

Referitor la

solicitarea cheltuielilor de judecată de către apelanta reclamantă,

reprezentând onorariul de expertiză instanța a respins această cerere, motivat

de faptul că la fond s-a efectuat o expertiză ce stabilise corect amplasamentul

terenului și numai lipsa de încredere a apelantei-reclamante a determinat

efectuarea unor alte expertize; în condițiile în care la fond nu a făcut

obiecțiuni, și în condițiile în care pentru a proba dreptul autorului s-a

folosit de o expertiză extrajudiciară care a fost contrazisă de trei expertize

judiciare. Rezultă că cheltuielile efectuate cu noile expertize s-au datorat

doar culpei apelantei reclamante și deci nu sunt datorate.

2.1. Motive

Ambele părți au

declarat recurs.

Criticile formulate

de către reclamantă vizează următoarele aspecte:

Instanța de apel a

interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 11 din Legea nr. 10/2001,

precum și art. 10.3 din Normele de aplicare a Legii nr. 10/2001 pentru că

terenul în suprafață de 3149,11 mp, identificat în expertiza efectuată de

expertul Bănică Neculai este teren liber în accepțiunea legii.

Având în vedere

dispozițiile art. 1 alin. (1) și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, care

consacră principiul prevalenței restituirii în natură, se impune restituirea în

natură a suprafeței de 3.149,11 m.p.

Soluția instanței de

apel este nelegală, cât privește modalitatea în care instanța este îndrituită

să soluționeze notificarea pe fond. Instanța a interpretat greșit dispozițiile art.

16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Decizia este nelegală

și sub aspectul soluționării capătului de cerere privind cheltuielile de judecată.

Instanța de apel în mod nelegal a respins solicitarea apelantei de obligare a

intimatului la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariile de

expertiză, atât pentru expertiza efectuată în primă instanță, cât și în apel.

Intimatul a căzut în pretenții întrucât a fost obligat să emită o dispoziție

care ar fi trebuit să fie emisă în termen de 60 de zile de la înregistrarea

notificării.

În motivarea

recursului declarat, Municipiul București a arătat că instanța de apel a

nesocotit prevederile art. 21-23 din Legea nr. 10/2001, apelanta nedovedind

dreptul de proprietate pentru imobil. Din dovezile administrate nu rezultă că

imobilul menționat în expertiză este același cu cel care constituie obiectul

notificării formulate de reclamantă.

Față de dispozițiile art.

16 din Legea nr. 247/2005, dispoziția contestată este analizată de către

evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată ce va efectua procedura de

specialitate și va întocmi raportul de evaluare pe care îl va transmite Comisiei

Centrale. În baza acestui raport, Comisia Centrală va proceda fie la emiterea

deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre

evaluare.

2.2. Excepția

nulității recursului

Cu ocazia

dezbaterilor în fond, reprezentantul recurentei-reclamante a solicitat

constatarea nulității recursului declarat de către Municipiul București,

arătând că aspectele invocate prin cererea de recurs nu se încadrează în

motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Excepția nulității

cererii de recurs nu este întemeiată și va fi respinsă pentru următoarele

considerente:

Conform art. 302

1

lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității,

motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau,

după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Pe de altă parte, art.

306 alin. (3) C. proc. civ. prevede că indicarea greșită a motivelor de recurs

nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea

lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304.

Deși a dezvoltat

sumar criticile împotriva deciziei date în apel, recurentul Municipiul

București a învederat nesocotirea prevederilor art. 21-23 din Legea nr. 10/2001

pentru că reclamanta nu a depus actele doveditoare ale dreptului de proprietate

asupra terenului, respectiv faptul că autorul acesteia ar fi deținut terenul în

proprietate. Prin urmare, criticile întrunesc cerințele art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., de vreme ce s-a invocat încălcarea unor texte ale legii materiale

speciale.

2.3. Analiza

recursurilor

În privința

recursului declarat de către reclamantă, au fost reținute următoarele aspecte:

Conform art. 10.3 din

Normele de aplicare a Legii nr. 10/2001, în toate cazurile entitatea învestită

cu soluționarea notificării are obligația, înainte de a dispune orice măsură,

de a identifica cu exactitate terenul și vecinătățile și totodată de a verifica

destinația actuală a terenului solicitat și a subfeței acestuia, pentru a nu

afecta căile de acces (existența pe terenul respectiv a unor străzi, trotuare,

parcări amenajate și altele asemenea), existența și utilizarea unor amenajări

subterane: conducte de alimentare cu apă, gaze, petrol, electricitate de mare

calibru, adăposturi militare și altele asemenea. În cazul în care se constată

astfel de situații, restituirea în natură se va limita numai la acele suprafețe

de teren libere sau, după caz, numai la acele suprafețe de teren care nu

afectează accesul și utilizarea normală a amenajărilor subterane. Sintagma

amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale are în vedere

acele suprafețe de teren afectate unei utilități publice, respectiv suprafețele

de teren supuse unor amenajări destinate a deservi nevoile comunității, și

anume căi de comunicație (străzi, alei, trotuare etc.), dotări

tehnico-edilitare subterane, amenajări de spații verzi din jurul blocurilor de

locuit, parcuri și grădini publice, piețe pietonale și altele. Individualizarea

acestor suprafețe, în cadrul procedurilor administrative de soluționare a

notificărilor, este atributul entității învestite cu soluționarea

notificărilor, urmând a fi avute în vedere, de la caz la caz, atât servituțile

legale, cât și documentațiile de amenajare a teritoriului și de urbanism.

Prevederile alin. (11) al art. 10 din lege interzic înstrăinarea sau schimbarea

destinației imobilului a cărui restituire în natură nu este posibilă datorită

afectării acestuia unei amenajări de utilitate publică. Interdicția instituită

de acest text legal subzistă pe o perioadă de 5 ani, calculată cu începere de

la data emiterii deciziei/dispoziției de acordare de măsuri reparatorii în

echivalent, motivată pe afectarea acestuia unei amenajări de utilitate publică.

Instanța de apel a

aplicat și interpretat corect acest text de lege, din dovezile administrate

rezultând că terenul a cărui restituire în natură se solicită nu este liber, în

sensul impus prin lege.

Astfel, din raportul

de expertiză efectuat în etapa apelului rezultă că terenul în litigiu,

identificat în temeiul actelor de proprietate depuse de către reclamantă, se

află într-o zonă sistematizată, fiind afectat de lucrările de amenajare a

șoselei București-Târgoviște și a Lacului Străulești.

Pe de altă parte,

potrivit extraselor de carte funciară emise de către Oficiul de Cadastru și

Publicitate Imobiliară București la 4 iulie 2012, terenul situat în București,

str. București-Târgoviște nr. 7 figurează întabulat pe numele S.N. și S.M. De

asemenea, din adresa emisă de Primăria municipiului București - Direcția Patrimoniu

rezultă că terenul de la adresa poștală nr. x este atribuit unei societăți

comerciale.

Față de cele ce

preced, criticile formulate nu întrunesc cerințele art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.

Cât privește faptul

că instanța de apel nu ar fi aplicat corect art. 16 din Legea nr. 247/2005,

practic recurenta nu a făcut o critică a soluției date în apel, simpla

menționare a faptului că instanța a interpretat greșit acest text de lege,

neurmată de dezvoltarea unor critici punctuale ale deciziei atacate și fără să

se arate în ce au constat greșelile de judecată săvârșite de instanța de apel

nedeclanșând obligația de control judiciar.

Este întemeiată însă

critica privitoare la modul în care instanța de apel a soluționat problema

privitoare la cheltuielile de judecată solicitate de către apelanta-reclamantă.

În etapa apelului, în

condițiile art. 295 alin. (2) C. proc. civ., apelanta a solicitat refacerea

probei cu expertiză. Legiuitorul îngăduie instanței ca, în etapa apelului, care

presupune o nouă judecată în fond, să încuviințeze refacerea sau completarea

probelor administrate la prima instanță, precum și administrarea probelor noi

propuse în condițiile art. 292, dacă consideră că sunt necesare pentru

soluționarea cauzei. Prin urmare, nu se poate susține că administrarea unei

probe încuviințate de către instanță are drept temei „lipsa de încredere a

apelantei reclamante care a determinat efectuarea unor alte expertize”, așa cum

și-a motivat soluția instanța de apel.

Drept urmare, soluția

pronunțată sub acest aspect este nelegală, criticile formulate întrunind

cerințele art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Întrucât prin cererea

de apel nu au fost formulate critici și în privința cheltuielilor de judecată

datorate reclamantei în primă instanță, decizia va fi casată și pârâtul va fi

obligat numai la restituirea sumelor reprezentând cuantumul onorariilor de

expertiză achitate în apel.

Recursul declarat de

către pârâtul municipiul București nu este întemeiat.

Reclamanta a făcut

dovada faptului că autorul său a fost proprietarul terenului.

Contrar susținerilor

făcute de către pârât în recurs, prin adresa nr. 32881 emisă chiar de către

Primăria municipiului București la 18 decembrie 2007 este înștiințată Comisia

pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 că, prin contractul de vânzare-cumpărare nr.

x/1939 - I.S. a dobândit terenul în suprafață de 1,1823 m.p. din comuna Băneasa

Mogoșoaia, astfel încât „considerăm că decizia luată de Comisie este contrară

legii. Faptul că autorul notificatoarei nu a figurat ca având rol fiscal la

acea adresă, nu poate conduce la concluzia că Ș.F. nu a avut proprietatea

asupra terenului litigios. Față de această situație, și văzând soluția

Comisiei, rog ca în regim de urgență să reanalizați dosarul și să emiteți o

dispoziție conform celor indicate”.

În fine, nu este

întemeiată critica privitoare la nerespectarea dispozițiilor art. 21-23 din

Legea nr. 10/2001.

În

condițiile art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la data

declanșării litigiului, actele doveditoare ale dreptului de proprietate ori, după

caz, ale calității de asociat sau acționar al persoanei juridice, precum și, în

cazul moștenitorilor, cele care atestă această calitate și, după caz,

înscrisurile care descriu construcția demolată și orice alte înscrisuri

necesare evaluării pretențiilor de restituire decurgând din prezenta lege, pot

fi depuse până la data soluționării notificării.

Or,

notificarea este considerată „soluționată” în momentul finalizării procedurilor

judiciare declanșate prin sesizarea instanțelor de judecată.

Pe de altă parte, pârâtul i-a solicitat

reclamantei suplimentarea probatoriului în dovedirea calității sale de persoană

îndreptățită după ce fusese sesizată instanța de judecată, la 15 septembrie

2008.

Având în vedere cele mai sus arătate,

criticile recurentului pârât nu întrunesc cerințele art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., motiv pentru care recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția

nulității recursului declarat de pârâtul Municipiul București prin Primar General

împotriva Deciziei civile nr. 434/ A din 12 decembrie 2012 a Curții de Apel

București, secția a IV-a civilă.

Admite recursul

declarat de reclamanta R.A.S. împotriva Deciziei civile nr. 434/ A din 12

decembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Casează în parte

decizia în sensul că obligă pe pârâtul Municipiul București prin Primar General

la plata sumei de 4.000 de lei către reclamantă cheltuieli de judecată.

Respinge ca nefondat

recursul declarat de pârâtul Municipiul București prin Primar General împotriva

aceleiași decizii.

Păstrează celelalte

dispoziții ale deciziei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 septembrie 2013.