ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3697/2013

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele: 1. Hotărârea instanței de apel Prin decizia civilă nr. 434/ A din 12 decembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis apelul formulat de apelanta-reclamantă R.A.S. împotriva Sentinței civile nr. 562 din 13 aprilie 2010 de Tribunalul București, secția a III-a civilă. A schimbat sentința în sensul că a admis acțiunea și a constatat că reclamanta este persoană îndreptățită la măsuri reparatorii pentru teren în suprafață de 1,18 ha și clădire, situate în București, Șoseaua București - Târgoviște. A obligat pârâta să emită dispoziția cu propunere de măsuri reparatorii și să înainteze dosarul și decizia la C.C.S.D., conform titlului VII din Legea nr. 247/2005.

A obligat apelanta-reclamantă la 500 lei onorariu de expert în favoarea expertului Bănică Neculai, și a respins cererea de cheltuieli de judecată formulată de apelanta-reclamantă ca nefondată. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că în faza apelului s-au administrat adresa din 07 decembrie 2010 a Direcției de Impozite și Taxe Locale a Sectorului 1 cu privire la rolul fiscal pentru imobilul situat în București, Șoseaua București - Târgoviște din care rezultă că la imobilul nr. x au rol fiscal Administrația Fondului Imobiliar al Unităților Sanitare Publice - sector 1, cu clădire și teren în folosință de 1,394,21 mp, J.D. cu un corp de clădire și teren intravilan 56,60 mp și M.V. cu clădire și teren intravilan 50,66 mp.

La imobilul cu nr. are rol fiscal SC N. SRL cu clădire și teren intravilan de 1,500,33 mp; adresa din 7 aprilie 2011 a aceleiași instituții referitor la imobilele din Șoseaua București - Târgoviște. În adresă se arată că terenul de 1,18 ha și clădire nu figurează în evidența Direcției Generale de Impozite și Taxe Locale Sector 1 și că din evidențele informatice la nr. x există proprietatea numitului S.N., cu teren de 4.222,42 m.p. și numitul P.G., cu un corp de clădire și teren de 1.400 m.p. Primăria Municipiului București - Direcția Patrimoniu a depus la dosar adresa din 20 aprilie 2011 în conținutul căreia se menționează pentru imobilul cu adresa poștală Șoseaua București - Târgoviște sector 1 că au fost trimise toate datele deținute cu adresa de răspuns din 24 noiembrie 2010. S-a făcut mențiunea că pentru imobilul de la adresa poștală sector 1 s-a înregistrat Dosarul nr. 30424 din 18 septembrie 2002 în baza Legii nr. 10/2001, solicitant R.A.S.

S-au mai făcut următoarele mențiuni, și anume imobilul ce a fost consemnat în evidențele cadastrale ale orașului București din anul 1986 la adresa poștală Șoseaua București - Târgoviște nr. x, sector 1, cu teren în suprafață de 2.886,00 m.p. este proprietate de stat cu posesor actual SC R. SA. Prin certificatul din 13 septembrie 2002 eliberat de Serviciul Nomenclatură Urbană s-a atribuit nr. x pe Șoseaua București - Târgoviște, Sector 1 numitului V.E.S., în baza contractului de vânzare cumpărare autentificat; imobilul ce a fost consemnat în anul 1986 la adresa poștală Șos. București - Târgoviște nr. x sector 1, cu teren în suprafață de 343,00 m.p. proprietate de stat apare ca posesor Consiliul Sectorului 1 București.

În ce privește imobilul aflat în evidențele cadastrale pe anul 1986 pe adresa poștală Șoseaua București - Târgoviște, sector 1 au apărut înscriși cu rol C.I. și E., cu teren în folosință de 250 din care 65,00 m.p. construcții și 5.500 m.p. terenul categoria „livezi” proprietate particulară. În anul 1992 la adresa din Șoseaua București - Târgoviște, sector 1 erau înscriși I.D. și S. cu teren de 6.600 m.p. în proprietate. S-a mai arătat că imobilul de la nr. 7 a făcut obiectul Decretului Consiliului de Stat nr. 993 din 27 octombrie 1967 și Decretul Consiliului de Stat nr. 465 din 03 noiembrie 1970 prin care s-a expropriat o suprafață de 1.828,00 m.p. de la C.I. și C.E. De asemenea s-a arătat că pentru o porțiune de teren de la adresa poștală din evidențele cadastrale la nivelul anului 1986 s-a încheiat contractul de vânzare - cumpărare autentificat din 22 ianuarie 2001, proprietar fiind SC A.F.

SRL. Imobilul solicitat de apelanta - reclamantă a fost identificat de expertul C.F. la adresa din Șoseaua București - Târgoviște. Din această expertiză a rezultat că o suprafață de 1.736,57 m.p. este ocupată de Șoseaua București - Târgoviște, o suprafață de 5.095,24 m.p. este ocupată de lacul Străulești și dig - zonă de protecție, o suprafață de 1.839,28 m.p. este ocupată de Y. magazin de plante și accesorii și o suprafață de 3.149,11 m.p. - delimitate prin punctele 21, 22, 26, 23 din schița plan la raportul de expertiză ar fi liberă. Pe suprafața considerată liberă se observă, pe fila de plan anexa 1 existența unei construcții la nivelul anului 1961. În cauză s-a mai întocmit o doua expertiză întocmită de expert B.N.

Din această expertiză rezultă că terenul proprietatea autorului reclamantei se regăsește, în prezent, parțial ocupat de imobilele nr. x și parțial de lacul Străulești. S-a menționat în expertiză că la sistematizarea zonei realizată în anul 1961 o suprafață din terenul de 11.823 m.p., respectiv 1.073 m.p. a devenit domeniu public - parte carosabilă a șoselei; o altă suprafață de 4.429 mp a trecut în domeniul public, reprezentând lacul Străulești, restul de teren este liber de construcții și nu are o destinație precisă, dar are alei de acces către lac. Acest rest de teren este împrejmuit cu plasă de sârmă. Din completarea la raportul de expertiză întocmit de expert B.N. se reține că expertiza extrajudiciară întocmită de SC U.G.N.

SRL a reținut greșit fostul amplasament ale terenului avut de autorul apelantei - reclamante. De asemenea, este prezentat detaliat modul în care s-a individualizat terenul pretins de apelanta - reclamantă. Totodată s-a arătat că pretinderea de către apelantă a terenului de la adresa poștală nr. x s-a datorat concluziilor și punctelor de vedere eronate în documentația întocmită de SC U.G.I.S. SRL, terenul autorului regăsindu-se la adresele poștale nr. x. Din extrasul de carte funciară rezultă că la nr. x există proprietari persoane fizice, respectiv S.N. și S.M., pentru o suprafață de 1.407.8 mp. Tot la nr. x apare ca proprietar P.G. cu teren de 1.400 m.p., conform adresei din 08 aprilie 2011 a Direcției de Taxe și Impozite al Sectorului 1. În ce privește terenul de la nr. x din expertiza întocmită la fond de expert A.M., rezultă că este ocupat de Yerdesian cu teren în suprafață de 1.900 m.p.

De asemenea, din adresa din 20 aprilie 2011 apare că la adresa poștală nr. x apare proprietar SC A.F. SRL în calitate de proprietar. Rezultă că terenul pretins liber prin expertiză în realitate nu este liber, fiind deținut în proprietate de persoane fizice și juridice restul fiind în proprietate publică - lac, dig și carosabil, motiv pentru care nu se poate dispune restituirea în natură a imobilului. În ce privește terenul care nu este proprietate publică și care în prezent este deținut în proprietate de către persoane fizice și juridice, nici acesta nu este liber pentru a se dispune restituirea. În cauză nu s-a dovedit posibilitatea compensării cu alt teren.

Referitor la solicitarea cheltuielilor de judecată de către apelanta reclamantă, reprezentând onorariul de expertiză instanța a respins această cerere, motivat de faptul că la fond s-a efectuat o expertiză ce stabilise corect amplasamentul terenului și numai lipsa de încredere a apelantei-reclamante a determinat efectuarea unor alte expertize; în condițiile în care la fond nu a făcut obiecțiuni, și în condițiile în care pentru a proba dreptul autorului s-a folosit de o expertiză extrajudiciară care a fost contrazisă de trei expertize judiciare. Rezultă că cheltuielile efectuate cu noile expertize s-au datorat doar culpei apelantei reclamante și deci nu sunt datorate. 2. Recursul 2.1. Motive Ambele părți au declarat recurs.

Criticile formulate de către reclamantă vizează următoarele aspecte: Instanța de apel a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 11 din Legea nr. 10/2001, precum și art. 10.3 din Normele de aplicare a Legii nr. 10/2001 pentru că terenul în suprafață de 3149,11 mp, identificat în expertiza efectuată de expertul Bănică Neculai este teren liber în accepțiunea legii. Având în vedere dispozițiile art. 1 alin. (1) și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, care consacră principiul prevalenței restituirii în natură, se impune restituirea în natură a suprafeței de 3.149,11 m.p. Soluția instanței de apel este nelegală, cât privește modalitatea în care instanța este îndrituită să soluționeze notificarea pe fond.

Instanța a interpretat greșit dispozițiile art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005. Decizia este nelegală și sub aspectul soluționării capătului de cerere privind cheltuielile de judecată. Instanța de apel în mod nelegal a respins solicitarea apelantei de obligare a intimatului la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariile de expertiză, atât pentru expertiza efectuată în primă instanță, cât și în apel. Intimatul a căzut în pretenții întrucât a fost obligat să emită o dispoziție care ar fi trebuit să fie emisă în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării. În motivarea recursului declarat, Municipiul București a arătat că instanța de apel a nesocotit prevederile art. 21-23 din Legea nr. 10/2001, apelanta nedovedind dreptul de proprietate pentru imobil.

Din dovezile administrate nu rezultă că imobilul menționat în expertiză este același cu cel care constituie obiectul notificării formulate de reclamantă. Față de dispozițiile art. 16 din Legea nr. 247/2005, dispoziția contestată este analizată de către evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată ce va efectua procedura de specialitate și va întocmi raportul de evaluare pe care îl va transmite Comisiei Centrale. În baza acestui raport, Comisia Centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre evaluare. 2.2. Excepția nulității recursului Cu ocazia dezbaterilor în fond, reprezentantul recurentei-reclamante a solicitat constatarea nulității recursului declarat de către Municipiul București, arătând că aspectele invocate prin cererea de recurs nu se încadrează în motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc.

civ. Excepția nulității cererii de recurs nu este întemeiată și va fi respinsă pentru următoarele considerente: Conform art. 302 1 lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Pe de altă parte, art. 306 alin. (3) C. proc. civ. prevede că indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304. Deși a dezvoltat sumar criticile împotriva deciziei date în apel, recurentul Municipiul București a învederat nesocotirea prevederilor art. 21-23 din Legea nr. 10/2001 pentru că reclamanta nu a depus actele doveditoare ale dreptului de proprietate asupra terenului, respectiv faptul că autorul acesteia ar fi deținut terenul în proprietate.

Prin urmare, criticile întrunesc cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., de vreme ce s-a invocat încălcarea unor texte ale legii materiale speciale. 2.3. Analiza recursurilor În privința recursului declarat de către reclamantă, au fost reținute următoarele aspecte: Conform art. 10.3 din Normele de aplicare a Legii nr. 10/2001, în toate cazurile entitatea învestită cu soluționarea notificării are obligația, înainte de a dispune orice măsură, de a identifica cu exactitate terenul și vecinătățile și totodată de a verifica destinația actuală a terenului solicitat și a subfeței acestuia, pentru a nu afecta căile de acces (existența pe terenul respectiv a unor străzi, trotuare, parcări amenajate și altele asemenea), existența și utilizarea unor amenajări subterane: conducte de alimentare cu apă, gaze, petrol, electricitate de mare calibru, adăposturi militare și altele asemenea.

În cazul în care se constată astfel de situații, restituirea în natură se va limita numai la acele suprafețe de teren libere sau, după caz, numai la acele suprafețe de teren care nu afectează accesul și utilizarea normală a amenajărilor subterane. Sintagma amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale are în vedere acele suprafețe de teren afectate unei utilități publice, respectiv suprafețele de teren supuse unor amenajări destinate a deservi nevoile comunității, și anume căi de comunicație (străzi, alei, trotuare etc.), dotări tehnico-edilitare subterane, amenajări de spații verzi din jurul blocurilor de locuit, parcuri și grădini publice, piețe pietonale și altele.

Individualizarea acestor suprafețe, în cadrul procedurilor administrative de soluționare a notificărilor, este atributul entității învestite cu soluționarea notificărilor, urmând a fi avute în vedere, de la caz la caz, atât servituțile legale, cât și documentațiile de amenajare a teritoriului și de urbanism. Prevederile alin. (11) al art. 10 din lege interzic înstrăinarea sau schimbarea destinației imobilului a cărui restituire în natură nu este posibilă datorită afectării acestuia unei amenajări de utilitate publică. Interdicția instituită de acest text legal subzistă pe o perioadă de 5 ani, calculată cu începere de la data emiterii deciziei/dispoziției de acordare de măsuri reparatorii în echivalent, motivată pe afectarea acestuia unei amenajări de utilitate publică.

Instanța de apel a aplicat și interpretat corect acest text de lege, din dovezile administrate rezultând că terenul a cărui restituire în natură se solicită nu este liber, în sensul impus prin lege. Astfel, din raportul de expertiză efectuat în etapa apelului rezultă că terenul în litigiu, identificat în temeiul actelor de proprietate depuse de către reclamantă, se află într-o zonă sistematizată, fiind afectat de lucrările de amenajare a șoselei București-Târgoviște și a Lacului Străulești. Pe de altă parte, potrivit extraselor de carte funciară emise de către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară București la 4 iulie 2012, terenul situat în București, str. București-Târgoviște nr. 7 figurează întabulat pe numele S.N.

și S.M. De asemenea, din adresa emisă de Primăria municipiului București - Direcția Patrimoniu rezultă că terenul de la adresa poștală nr. x este atribuit unei societăți comerciale. Față de cele ce preced, criticile formulate nu întrunesc cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Cât privește faptul că instanța de apel nu ar fi aplicat corect art. 16 din Legea nr. 247/2005, practic recurenta nu a făcut o critică a soluției date în apel, simpla menționare a faptului că instanța a interpretat greșit acest text de lege, neurmată de dezvoltarea unor critici punctuale ale deciziei atacate și fără să se arate în ce au constat greșelile de judecată săvârșite de instanța de apel nedeclanșând obligația de control judiciar.

Este întemeiată însă critica privitoare la modul în care instanța de apel a soluționat problema privitoare la cheltuielile de judecată solicitate de către apelanta-reclamantă. În etapa apelului, în condițiile art. 295 alin. (2) C. proc. civ., apelanta a solicitat refacerea probei cu expertiză. Legiuitorul îngăduie instanței ca, în etapa apelului, care presupune o nouă judecată în fond, să încuviințeze refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanță, precum și administrarea probelor noi propuse în condițiile art. 292, dacă consideră că sunt necesare pentru soluționarea cauzei. Prin urmare, nu se poate susține că administrarea unei probe încuviințate de către instanță are drept temei „lipsa de încredere a apelantei reclamante care a determinat efectuarea unor alte expertize”, așa cum și-a motivat soluția instanța de apel.

Drept urmare, soluția pronunțată sub acest aspect este nelegală, criticile formulate întrunind cerințele art. 304 pct. 5 C. proc. civ. Întrucât prin cererea de apel nu au fost formulate critici și în privința cheltuielilor de judecată datorate reclamantei în primă instanță, decizia va fi casată și pârâtul va fi obligat numai la restituirea sumelor reprezentând cuantumul onorariilor de expertiză achitate în apel. Recursul declarat de către pârâtul municipiul București nu este întemeiat. Reclamanta a făcut dovada faptului că autorul său a fost proprietarul terenului. Contrar susținerilor făcute de către pârât în recurs, prin adresa nr. 32881 emisă chiar de către Primăria municipiului București la 18 decembrie 2007 este înștiințată Comisia pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 că, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. x/1939 - I.S.

a dobândit terenul în suprafață de 1,1823 m.p. din comuna Băneasa Mogoșoaia, astfel încât „considerăm că decizia luată de Comisie este contrară legii. Faptul că autorul notificatoarei nu a figurat ca având rol fiscal la acea adresă, nu poate conduce la concluzia că Ș.F. nu a avut proprietatea asupra terenului litigios. Față de această situație, și văzând soluția Comisiei, rog ca în regim de urgență să reanalizați dosarul și să emiteți o dispoziție conform celor indicate”. În fine, nu este întemeiată critica privitoare la nerespectarea dispozițiilor art. 21-23 din Legea nr. 10/2001.

În condițiile art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la data declanșării litigiului, actele doveditoare ale dreptului de proprietate ori, după caz, ale calității de asociat sau acționar al persoanei juridice, precum și, în cazul moștenitorilor, cele care atestă această calitate și, după caz, înscrisurile care descriu construcția demolată și orice alte înscrisuri necesare evaluării pretențiilor de restituire decurgând din prezenta lege, pot fi depuse până la data soluționării notificării. Or, notificarea este considerată „soluționată” în momentul finalizării procedurilor judiciare declanșate prin sesizarea instanțelor de judecată. Pe de altă parte, pârâtul i-a solicitat reclamantei suplimentarea probatoriului în dovedirea calității sale de persoană îndreptățită după ce fusese sesizată instanța de judecată, la 15 septembrie 2008. Având în vedere cele mai sus arătate, criticile recurentului pârât nu întrunesc cerințele art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., motiv pentru care recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția nulității recursului declarat de pârâtul Municipiul București prin Primar General împotriva Deciziei civile nr. 434/ A din 12 decembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Admite recursul declarat de reclamanta R.A.S. împotriva Deciziei civile nr. 434/ A din 12 decembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Casează în parte decizia în sensul că obligă pe pârâtul Municipiul București prin Primar General la plata sumei de 4.000 de lei către reclamantă cheltuieli de judecată. Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul București prin Primar General împotriva aceleiași decizii. Păstrează celelalte dispoziții ale deciziei.

Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 septembrie 2013.