ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2200/2015

Asupra cauzei de față

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 18 martie

2013 pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, sub nr.

10971/3/2013, reclamanta V.C.G. a chemat în judecată pe pârâții Statul Român,

prin Ministerul Finanțelor Publice și S.R.T., solicitând instanței ca, prin

sentința ce se va pronunța în cauză, să dispună obligarea pârâților să îi lase

în deplină proprietate și liniștită posesie terenul în suprafață de 170,65 mp,

situat în București, str. M., sector 1, parcela X din fosta parcelare a

Parcului Jianu și să constate că dreptul de proprietate al reclamantei nu a

ieșit niciodată din patrimoniul autorilor C.A. și M. și, pe cale de consecință,

din patrimoniul său.

La data de 30

septembrie 2013, pârâta S.R.T. a formulat întâmpinare, prin care a invocat

excepția de conexitate, față de existența, pe rolul aceleiași instanțe, a

Dosarului nr. 15870/3/2013. A invocat, de asemenea, excepția inadmisibilității

acțiunii și excepția autorității de lucru judecat.

Prin cererea

înregistrată la data de 23 iunie 2013 pe rolul Tribunalului București, secția a

IV-a civilă, sub nr. 15870/3/2013, reclamanta M.P. a chemat în judecată pe

pârâta S.R.T., solicitând instanței obligarea acesteia la respectarea deplinei

proprietăți și liniștitei posesii asupra terenului în suprafață de 170,65 mp,

situat în București, str. M., sectorul 1.

La data de 9

septembrie 2013, prin întâmpinarea formulată, pârâta S.R.T. a invocat aceleași

apărări și excepții ca și în cauza având ca obiect revendicarea imobilului de

către reclamanta V.C.G. (Dosar nr. 10971/3/2013), la care a adăugat excepția

lipsei calității sale procesuale pasive, iar la data de 1 octombrie 2013 a

formulat o cerere de conexare a cauzei la Dosarul nr. 10971/3/2013.

Prin Încheierea de

ședință din 22 noiembrie 2013, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a

dispus conexarea celor două cauze, dată fiind strânsa lor legătură, de părți și

obiect.

Prin Sentința civilă

nr. 365 din 24 martie 2014, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis

excepția autorității de lucru judecat și a respins ambele acțiuni în

revendicare.

Soluționând apelurile

declarate de apelantele-reclamante V.C.G. și M.P. împotriva Sentinței civile

nr. 365 din 24 martie 2014 pronunțate de Tribunalul București, secția a V-a

civilă, în Dosarul nr. 10971/3/2013, Curtea de Apel București, prin Decizia civilă

nr. 150A din data de 31 martie 2015, a respins excepția tardivității în

privința apelurilor declarate și a respins apelurile formulate de

apelantele-reclamante, ca nefondate.

Împotriva acestei

decizii, a declarat prezentul recurs reclamanta M.P., înregistrat pe rolul

Înaltei Curți de Casație la data de 23 iunie 2015.

Prin Rezoluția din 24

iunie 2015, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (2) C. proc. civ. a fost

dispusă întocmirea de către magistratul asistent a raportului asupra

admisibilității, în principiu, a recursului.

La data de 29 iunie

2015, completul de filtru căruia i-a fost repartizat spre soluționare recursul,

analizând conținutul acestuia și constatând că întrunește condițiile art. 493

alin. (3) C. proc. civ. și că a fost întocmit în termenul prevăzut de art. 493

alin. (2) din același cod, în temeiul art. 493 alin. (4) C. proc. civ., a

dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului,

părților, în vederea formulării unui punct de vedere, în termen de 10 zile de

la comunicare.

Conform dovezilor

aflate la dosar, raportul asupra admisibilității, în principiu, a recursului a

fost comunicat părților la data de 13 august 2015.

Constatând că niciuna

dintre părți nu a depus punct de vedere la raport, cu respectarea termenului

prevăzut de dispozițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., și cu aplicarea

dispozițiilor art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., prin Rezoluția din 10

septembrie 2015, completul de filtru a stabilit termen pentru judecarea

recursului la data de 14 octombrie 2015.

Examinând recursul,

în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în raport de excepția de

inadmisibilitate, reținută prin raportul întocmit în cauză, a cărei analiză

este prioritară, Înalta Curte urmează a-l respinge, ca inadmisibil, pentru

următoarele considerente:

Potrivit

dispozițiilor art. XVIII din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru

degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în

aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., "În procesele pornite

începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31

decembrie 2015 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile

prevăzute la. art. 94 pct. 1 lit. a) - i) din Legea nr. 134/2010 privind C.

proc. civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în

porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de

expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori

judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la

1.000.000 RON inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse

recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea

prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului."

Legea nr. 2/2013 a

intrat în vigoare la data de 15 februarie 2013.

Cererea de chemare în

judecată din prezenta cauză a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București

la data de 18 martie 2013, moment la care erau în vigoare dispozițiile art.

XVIII din Legea nr. 2/2013 precum și dispozițiile Legii nr. 134/2010 privind C.

proc. civ., intrată în vigoare la aceeași data.

Art. 24 din Legea nr.

134/2010 privind C. proc. civ. prevede că dispozițiile legii noi de procedură

se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea

acesteia în vigoare.

Prin urmare,

prezentei cereri de chemare în judecată îi sunt pe deplin aplicabile

dispozițiile art. XVIII din Legea nr. 2/2013.

Din interpretarea

literală a dispozițiilor legale amintite rezultă că hotărârile pronunțate în cauze

înregistrate ulterior datei de 15 februarie 2013, având obiectul evaluabil în

bani, în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv, nu sunt supuse recursului.

Din această

perspectivă, se impune stabilită valoarea obiectului prezentului litigiu.

În secțiunea a doua a

Titlului III din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., a fost reglementată

competența materială a instanțelor judecătorești în funcție de valoarea

obiectului cererii introductive de instanță.

Astfel, ca regulă

generală, potrivit dispozițiilor art 98: "Competența se determină după

valoarea obiectului cererii arătată în capătul principal de cerere. (2) Pentru

stabilirea valorii, nu se vor avea în vedere accesoriile pretenției principale,

precum dobânzile, penalitățile, fructele, cheltuielile sau altele asemenea,

indiferent de data scadenței, și nici prestațiile periodice ajunse la scadență

în cursul judecății. În caz de contestație, valoarea se stabilește după

înscrisurile prezentate și explicațiile date de părți''.

Totodată,

dispozițiile art. 504 din aceiași secțiune prevăd că "În cererile având ca

obiect un drept de proprietate sau alte drepturi reale asupra unui imobil

valoarea se determină în funcție de valoarea impozabilă, stabilită potrivit

legislației fiscale. În cazul în care valoarea impozabilă nu este stabilită

sunt aplicabile dispozițiile art. 98".

Din interpretarea

sistematică a dispozițiilor legale evocate, reiese că legiuitorul a înțeles să

reglementeze printr-o normă special, derogatorie, acțiunile având ca obiect

dreptul de proprietate și alte drepturi reale, apreciind că în atare situație

determinarea competenței materiale după valoarea obiectului cererii

introductive de instanță se va realiza prioritar în funcție de valoarea de

impozitare a imobilului în litigiu, și numai în situația în care aceasta nu

este determinată sau determinabilă, se va determina competența materială în

funcție de prețuirea făcută de către reclamant prin cererea de sesizare a

instanței, prin aplicarea normei generale reglementate de dispozițiile art. 98.

Valoarea obiectului

litigiului, potrivit art. 104 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc.ă civ. are

valență atât sub aspectul determinării competenței cât și sub aspectul

stabilirii căilor de atac ce pot fi exercitate împotriva hotărârilor

judecătorești pronunțate în aceste cauze.

Din cuprinsul cererii

de chemare în judecată reiese că reclamantele au învestit instanța cu o cerere

în revendicare cu privire la imobilul situat în București, str. M., sector 1,

preluat în mod abuziv de Statul român în perioada de referință a Legii nr.

10/2001, în suprafață de 170 mp.

De asemenea, din

înscrisurile aflate la dosarul cauzei se constată că instanța a dispus

depunerea certificatului privind valoarea de impunere a imobilului situat în

București, str. M.

Prin adresa emisă la

data de 12 septembrie 2013, aflată la dosarul Curții de Apel București -

Direcția Generală Impozite și Taxe Locale a Sectorului 1 București - Direcția

de Administrare Contribuabili Persoane Juridice, a comunicat faptul că pentru

imobilul situat în București, str. M., compus din teren în suprafață de

12.256,80 mp și clădire valoarea de impunere declarată este de 1.840.908,38

RON.

Împrejurarea că la

dosarul cauzei se află certificatul privind valoarea de impunere din care

reiese o valoare mai mare de 1.000.000 RON, nu este în măsură să legitimeze

părților dreptul de exercitare a prezentului recurs, și deci o eludare a

dispozițiilor art. XVIII din Legea nr. 2/2013 având în vedere că decizia de

impunere vizează o suprafață de 12.256,80 mp și clădirea aferentă, or, instanța

de judecată a fost învestită cu o cerere de revendicare a unei părți din

această suprafață, de 170,65 mp.

Or, raportat la

valoarea de impunere stabilită pentru suprafața de 12.256,80 mp, valoarea de

impunere pentru suprafața revendicată în prezenta cauză, este inferioară

valorii de 1.000.000 RON.

De altfel, chiar

reclamanta a precizat în cuprinsul cererii de chemare în judecată valoarea

obiectului litigiului la 980.000 RON, sub pragul legal de 1.000.000 RON

stabilit pentru exercitarea recursului.

Prin urmare, din

interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 104 din Legea nr. 134/2010

privind C. proc. civ. și a dispozițiilor art. XVIII din Legea nr. 2/2013,

Decizia civilă nr. 150 din 16 aprilie 2015 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, nu este

supusă căii de atac extraordinare a recursului.

În ceea ce privește

menționarea de către instanța de apel în cuprinsul dispozitivului deciziei

recurate a căii de atac a recursului, se rețin următoarele:

Potrivit

dispozițiilor art. 457 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.,

"Hotărârea judecătorească este supusă, numai căilor de atac prevăzute de

lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile

din dispozitivul ei; (2) Mențiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire

la calea de atac deschisă contra acesteia nu are niciun efect asupra dreptului

de a exercita calea de atac prevăzută de lege."

Prin urmare mențiunea

greșită din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac ce poate fi

exercitată de către părți, nu poate crea acestora un drept nerecunoscut de

lege.

Pentru considerentele

mai sus expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de

reclamanta M.P. împotriva Deciziei nr. 150A din 31 martie 2015 a Curții de Apel

București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de reclamanta M.P., cu domiciliul ales la SCA G.

și A., în București, str. C.A., sector 1, împotriva Deciziei nr. 150A din 31

martie 2015 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze

cu minori și de familie, în contradictoriu cu intimații-pârâți V.C.G., cu

domiciliul în București, str. D.O., sector 2, și cu Statul Român, prin

Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în București, str. A., sector 5 și

S.R.T., cu sediul în București, Calea D., sector 1.

Potrivit

dispozițiilor art. 493 alin. (5) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.,

decizia nu este supusă nici unei căi de atac și se comunică părților, în

conformitate cu dispozițiile art. 427 alin. (1) din același act normativ.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 14 octombrie 2015.

Procesat de GGC - MI