ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3905/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, se constată următoarele:

Prin Sentința nr. 538/CA de la 1 martie 2011

pronunțată de Tribunalul Hunedoara, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal, a fost respinsă acțiunea introdusă de reclamanta SC

B.S. SA împotriva pârâților SC T.L. SRL și T.R.A., cu obligarea reclamantei la

plata sumei de 3500 RON cheltuieli de judecată.

Apelul declarat

împotriva acestei sentințe de reclamanta SC B.S. SA a fost respins ca nefondat

de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă, prin Decizia nr. 114 de la

11 noiembrie 2011.

Împotriva acestei

decizii, reclamanta SC B.S. SA a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, în principal

casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași

instanțe, iar în subsidiar modificarea deciziei recurate, cu consecința

admiterii acțiunii.

În motivarea

recursului, recurenta apreciază că se impune casarea deciziei recurate, ca

urmare a faptului că instanța de apel nu a intrat în cercetarea fondului

cauzei, apreciindu-se în mod greșit că cererea de chemare în judecată este

neîntemeiată, ca urmare a lipsei consemnării exprese în hotărârile

judecătorești invocate a faptului că își rezervă dreptul de a solicita

cheltuieli de judecată pe cale separată.

Sub acest aspect, se

arată că în raport de prevederile art. 274 C. proc. civ. pentru a se obține

cheltuieli de judecată avansate de către o parte în cadrul unui litigiu este

necesar ca acestea să fie solicitate în mod expres, la cererea părții care a

avut câștig de cauză. Această posibilitate îi este recunoscută părții

îndreptățite sub două forme: fie de a solicita respectivele cheltuieli de

judecată în cadrul dosarului în care au fost avansate efectiv, fie pe cale

separată, printr-o cerere distinctă, în cadrul unui proces diferit de cel în

care cheltuielile de judecată au fost avansate.

Dreptul de a solicita

cheltuieli de judecată izvorăște din dispozițiile C. proc. civ., respectiv art.

274, și din dispozițiile C. civ. care reglementează răspunderea civilă

delictuală, iar menționarea expresă în hotărârile judecătorești a precizării de

a le solicita pe cale separată nu ar fi reprezentat decât o întărire, o

consemnare expresă a dreptului izvorât din dispoziții legale exprese, și

nicidecum nu ar fi generat însuși dreptul de a solicita aceste cheltuieli.

Se mai susține că,

dacă instanța de apel ar fi analizat pe fond cererea de chemare în judecată și

ar fi corelat înscrisurile depuse în probațiune la dosarul cauzei, ar fi

observat că aceasta ar fi fost întemeiată, intimații-pârâți datorând cheltuieli

de judecată.

O altă critică adusă

deciziei recurate vizează faptul că instanțele nu au pus în discuția părților

aspectul privind necesitatea menționării exprese în hotărârile judecătorești a

opțiunii de a solicita pe cale separată cheltuielile de judecată, motiv ce

impune, de asemenea, casarea deciziei recurate.

Procedându-se de

această manieră, părților li s-a încălcat dreptul la apărare, nefiind acordată

posibilitatea de a se asigura dezbaterea acestui aspect, în condiții de

contradictorialitate, obligație ce îi incumbă instanței de judecată în temeiul

dispozițiilor art. 129 C. proc. civ.

Recurenta mai critică

decizia recurată și prin prisma faptului că în mod eronat instanța de apel a

apreciat ca fiind irelevantă constatarea instanței de fond, potrivit căreia

cererea de chemare în judecată este neîntemeiată, ca urmare a faptului că ar

reprezenta titluri executorii contra pârâților contractele de asistență

juridică încheiate de subscrisa cu societățile de avocatură.

Sub acest aspect, se

arată că instanța de fond a comis o gravă eroare de judecată, dând efect

caracterului executoriu al contractului de asistență juridică fără să aibă în

vedere principiul fundamental al relativității efectelor contractului, eroare

care trebuia să fie cenzurată de instanța de apel, având în vedere natura

decisivă a acestui argument în soluția de respingere pronunțată de instanța de

fond.

Pe fondul cauzei,

recurenta dezvoltă critici cu privire la temeinicia și legalitatea cererii de

chemare în judecată, precum și cu privire la întrunirea condițiilor de atragere

a răspunderii delictuale.

Înalta Curte,

verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată în raport de

criticile formulate, constată că recursul este fondat pentru rațiunile ce

urmează:

Chestiunea de drept

ce se impune a fi analizată vizează greșita soluționare a apelului, privind

acțiunea în pretenții a reclamantei de a solicita cheltuieli de judecată pe

cale separată.

Fundamentul

obligației de plată a cheltuielilor de judecată rezultă din dispozițiile art.

274 alin. (1) C. proc. civ. care prevăd că "partea care cade în pretenții

va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată".

Partea care nu a

solicitat plata cheltuielilor de judecată, deși a câștigat procesul, are

posibilitatea de a promova o acțiune separată în pretenții împotriva părții

care a pierdut procesul, pentru plata cheltuielilor de judecată, în termenul

general de prescripție de 3 ani, calculat de la data rămânerii definitive a

hotărârii prin care a obținut câștig de cauză. Această posibilitate este

recunoscută de legiuitor prin prevederile art. 274 alin. (1) C. proc. civ.,

partea îndreptățită având posibilitatea de a solicita respectivele cheltuieli

de judecată fie în cadrul dosarului în care au fost avansate efectiv, fie pe

cale separată, printr-o cerere distinctă.

Totodată, părții care

solicită acordarea cheltuielilor de judecată îi revine sarcina de a proba

cuantumul cheltuielilor pretins a fi fost făcute. Această concluzie se

desprinde atât din dispozițiile art. 274 alin. (2) C. proc. civ. care fac

referire la cheltuielile pe care partea care a câștigat va dovedi că le-a

efectuat, cât și din regula generală în materie de probațiune aplicabilă

procesului civil, cuprinsă în prevederile art. 1169 C. civ.

În acest context,

instanța de apel a procedat în mod greșit refuzând recunoașterea dreptului

reclamantei de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată în lipsa

mențiunii, în hotărârile judecătorești invocate în probațiune, a precizării că

partea își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale

separată. De asemenea, faptul că în unele hotărâri judecătorești reclamanta nu

a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată, nu este de natură a înlătura

dreptul acesteia de a le solicita printr-o acțiune separată, în condițiile în

care partea interesată are la îndemână această posibilitate, conform

prevederilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ. O soluție contrară ar putea fi

apreciată ca fiind împotriva principiilor care guvernează dreptul accesului

liber la justiție și la un proces echitabil.

Accesul la justiție

se caracterizează prin efectivitate și accesibilitate, iar garantarea acestui

drept fundamental trebuie să se facă într-o manieră corectă și reală.

De altfel, este util

de subliniat că o hotărâre trebuie să respecte exigențele art. 6 parag. 1

Convenția Europeană a Drepturilor Omului, întrucât, conform jurisprudenței

Curții Europene a Drepturilor Omului, noțiunea de proces echitabil presupune ca

o instanță internă să fi examinat în mod real problemele esențiale care i-au

fost supuse analizei, cel puțin pentru a le aprecia pertinența.

Așa fiind, Înalta

Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (3) C. proc. civ. raportat la

art. 304 pct. 9 din același cod, urmează să admită recursul declarat de reclamanta

SC B.S. IFN SA București împotriva Deciziei nr. 114 din 11 noiembrie 2011

pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă, să caseze

decizia recurată și să trimită cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, fiind

de prisos cercetarea celorlalte motive de recurs invocate de recurentă, urmând

ca instanța să procedeze la administrarea probatoriului pe care-l consideră

pertinent, util și concludent necesar soluționării cauzei, inclusiv proba cu

expertiză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamanta SC B.S. IFN SA BUCUREȘTI.

Casează Decizia nr.

114 din 11 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a

II-a civilă, și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 octombrie 2012.

Procesat de GGC - AA