ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3905/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, se constată următoarele: Prin Sentința nr. 538/CA de la 1 martie 2011 pronunțată de Tribunalul Hunedoara, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă acțiunea introdusă de reclamanta SC B.S. SA împotriva pârâților SC T.L. SRL și T.R.A., cu obligarea reclamantei la plata sumei de 3500 RON cheltuieli de judecată. Apelul declarat împotriva acestei sentințe de reclamanta SC B.S. SA a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă, prin Decizia nr. 114 de la 11 noiembrie 2011. Împotriva acestei decizii, reclamanta SC B.S. SA a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., solicitând admiterea acestuia, în principal casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, iar în subsidiar modificarea deciziei recurate, cu consecința admiterii acțiunii. În motivarea recursului, recurenta apreciază că se impune casarea deciziei recurate, ca urmare a faptului că instanța de apel nu a intrat în cercetarea fondului cauzei, apreciindu-se în mod greșit că cererea de chemare în judecată este neîntemeiată, ca urmare a lipsei consemnării exprese în hotărârile judecătorești invocate a faptului că își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată. Sub acest aspect, se arată că în raport de prevederile art. 274 C. proc.

civ. pentru a se obține cheltuieli de judecată avansate de către o parte în cadrul unui litigiu este necesar ca acestea să fie solicitate în mod expres, la cererea părții care a avut câștig de cauză. Această posibilitate îi este recunoscută părții îndreptățite sub două forme: fie de a solicita respectivele cheltuieli de judecată în cadrul dosarului în care au fost avansate efectiv, fie pe cale separată, printr-o cerere distinctă, în cadrul unui proces diferit de cel în care cheltuielile de judecată au fost avansate. Dreptul de a solicita cheltuieli de judecată izvorăște din dispozițiile C. proc. civ., respectiv art. 274, și din dispozițiile C. civ.

care reglementează răspunderea civilă delictuală, iar menționarea expresă în hotărârile judecătorești a precizării de a le solicita pe cale separată nu ar fi reprezentat decât o întărire, o consemnare expresă a dreptului izvorât din dispoziții legale exprese, și nicidecum nu ar fi generat însuși dreptul de a solicita aceste cheltuieli. Se mai susține că, dacă instanța de apel ar fi analizat pe fond cererea de chemare în judecată și ar fi corelat înscrisurile depuse în probațiune la dosarul cauzei, ar fi observat că aceasta ar fi fost întemeiată, intimații-pârâți datorând cheltuieli de judecată. O altă critică adusă deciziei recurate vizează faptul că instanțele nu au pus în discuția părților aspectul privind necesitatea menționării exprese în hotărârile judecătorești a opțiunii de a solicita pe cale separată cheltuielile de judecată, motiv ce impune, de asemenea, casarea deciziei recurate.

Procedându-se de această manieră, părților li s-a încălcat dreptul la apărare, nefiind acordată posibilitatea de a se asigura dezbaterea acestui aspect, în condiții de contradictorialitate, obligație ce îi incumbă instanței de judecată în temeiul dispozițiilor art. 129 C. proc. civ. Recurenta mai critică decizia recurată și prin prisma faptului că în mod eronat instanța de apel a apreciat ca fiind irelevantă constatarea instanței de fond, potrivit căreia cererea de chemare în judecată este neîntemeiată, ca urmare a faptului că ar reprezenta titluri executorii contra pârâților contractele de asistență juridică încheiate de subscrisa cu societățile de avocatură.

Sub acest aspect, se arată că instanța de fond a comis o gravă eroare de judecată, dând efect caracterului executoriu al contractului de asistență juridică fără să aibă în vedere principiul fundamental al relativității efectelor contractului, eroare care trebuia să fie cenzurată de instanța de apel, având în vedere natura decisivă a acestui argument în soluția de respingere pronunțată de instanța de fond. Pe fondul cauzei, recurenta dezvoltă critici cu privire la temeinicia și legalitatea cererii de chemare în judecată, precum și cu privire la întrunirea condițiilor de atragere a răspunderii delictuale. Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată în raport de criticile formulate, constată că recursul este fondat pentru rațiunile ce urmează: Chestiunea de drept ce se impune a fi analizată vizează greșita soluționare a apelului, privind acțiunea în pretenții a reclamantei de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Fundamentul obligației de plată a cheltuielilor de judecată rezultă din dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ. care prevăd că "partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată". Partea care nu a solicitat plata cheltuielilor de judecată, deși a câștigat procesul, are posibilitatea de a promova o acțiune separată în pretenții împotriva părții care a pierdut procesul, pentru plata cheltuielilor de judecată, în termenul general de prescripție de 3 ani, calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care a obținut câștig de cauză. Această posibilitate este recunoscută de legiuitor prin prevederile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., partea îndreptățită având posibilitatea de a solicita respectivele cheltuieli de judecată fie în cadrul dosarului în care au fost avansate efectiv, fie pe cale separată, printr-o cerere distinctă.

Totodată, părții care solicită acordarea cheltuielilor de judecată îi revine sarcina de a proba cuantumul cheltuielilor pretins a fi fost făcute. Această concluzie se desprinde atât din dispozițiile art. 274 alin. (2) C. proc. civ. care fac referire la cheltuielile pe care partea care a câștigat va dovedi că le-a efectuat, cât și din regula generală în materie de probațiune aplicabilă procesului civil, cuprinsă în prevederile art. 1169 C. civ. În acest context, instanța de apel a procedat în mod greșit refuzând recunoașterea dreptului reclamantei de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată în lipsa mențiunii, în hotărârile judecătorești invocate în probațiune, a precizării că partea își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

De asemenea, faptul că în unele hotărâri judecătorești reclamanta nu a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată, nu este de natură a înlătura dreptul acesteia de a le solicita printr-o acțiune separată, în condițiile în care partea interesată are la îndemână această posibilitate, conform prevederilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ. O soluție contrară ar putea fi apreciată ca fiind împotriva principiilor care guvernează dreptul accesului liber la justiție și la un proces echitabil. Accesul la justiție se caracterizează prin efectivitate și accesibilitate, iar garantarea acestui drept fundamental trebuie să se facă într-o manieră corectă și reală. De altfel, este util de subliniat că o hotărâre trebuie să respecte exigențele art. 6 parag.

1 Convenția Europeană a Drepturilor Omului, întrucât, conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță internă să fi examinat în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse analizei, cel puțin pentru a le aprecia pertinența. Așa fiind, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (3) C. proc. civ. raportat la art. 304 pct. 9 din același cod, urmează să admită recursul declarat de reclamanta SC B.S. IFN SA București împotriva Deciziei nr. 114 din 11 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă, să caseze decizia recurată și să trimită cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, fiind de prisos cercetarea celorlalte motive de recurs invocate de recurentă, urmând ca instanța să procedeze la administrarea probatoriului pe care-l consideră pertinent, util și concludent necesar soluționării cauzei, inclusiv proba cu expertiză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC B.S. IFN SA BUCUREȘTI. Casează Decizia nr. 114 din 11 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă, și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 octombrie 2012. Procesat de GGC - AA