ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4524/2012

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin

sentința comercială nr. 1596/PI din 10 octombrie 2011 a Tribunalului Timiș, secția

contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă excepția lipsei de interes a

reclamanților, au fost respinse ca neîntemeiate cererile de chemare în judecată

formulate de reclamanții S.A.C. și S.I.S., precum și cererea reconvențională, fără

cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța

a reținut că reclamanții au interes în a obține micșorarea dobânzii ce trebuiau

să o achite la bancă.

Instanța a apreciat asupra contractului,

care era în derulare la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 50/2010 și căruia

nu-i erau aplicabile dispozițiile art. 95 din actul normativ precitat, astfel că

indexarea dobânzii nu este urmarea incidenței impreviziunii, ci rezultatul convenției

părților asumată prin semnătură și că depășirea posibilităților de suportare a reclamanților

nu este de natură să atragă modificarea contractului în considerarea teoriei impreviziunii

de care aceștia se prevalează, context în care a respins cererea.

Cu privire la cererea reconvențională prima

instanță a reținut că întrucât clauzele contractuale se stabilesc între părți, ele

nu pot fi modificate decât prin acordul părților sau ca urmare a unei dispoziții

legale și nu discreționar de către instanța de judecată.

Împotriva acestei decizii pârâta

B.C.R. SA a declarat recurs, care a fost recalificat de instanța de judecată ca

fiind apel.

Prin calea de atac, apelanta a solicitat

modificarea în parte a sentinței atacate în sensul admiterii cererii de obligare

a intimaților reclamanți la plata cheltuielilor de judecată la fond, în cuantum

de 5.475,74 RON și menținerea celorlalte dispoziții ale sentinței, precum și obligarea

intimaților la plata cheltuielilor de judecată din apel.

Reținând prin decizia nr. 29 din 26 ianuarie

2012 că, deși nu există o motivare efectivă asupra soluționării cheltuielilor de

judecată, fiind evident că prin raportarea la modul în care a fost soluționată cererea

principală și reconvențională, instanța de fond nu a luat în calcul o eventuală

nesolicitare a acestor cheltuieli, ci o neacordare a lor și, având în vedere că

prin respingerea celor două cereri, niciuna dintre părți nu a căzut în pretenții

distinct solicitate prin cele două cereri, Curtea de Apel Timișoara a apreciat că

întemeiat tribunalul a înțeles să nu acorde cheltuieli de judecată celor două părți

în litigiu, neavând relevanță considerațiile din apel cu privire la posibilitatea

de apreciere a cuantumului cheltuielilor și micșorării lor, în condițiile în care

nu a fost pusă în discuție o astfel de posibilitate și nu se impune acordarea în

nici un fel a acestora.

Pentru aceste considerente a respins apelul,

obligând-o pe apelantă la 1.000 RON cheltuieli de judecată în apel către intimații

S.A.C. și S.I.S.

Împotriva acestei decizii pârâta

B.C.R. SA a declarat recurs prin care a solicitat modificarea hotărârii atacate

în sensul admiterii cheltuielilor de judecată pentru toate fazele procesuale.

A invocat dispozițiile art. 304 pct. 8

C. proc. civ. arătând că instanța de apel nu a observat caracterul subsidiar al

cererii reconvenționale, care în realitate reprezintă un mecanism de apărare subsidiar

față de acțiunea reclamanților, instanța de apel schimbând înțelesul lămurit și

vădit neîndoielnic al cererii reconvenționale.

A apreciat că recursul poate fi admis având

în vedere dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., sens în care a susținut că

instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 274 C. proc. civ. Recurenta

a arătat că reclamanții au căzut în pretenții întrucât strategia de apărare a pârâtei

a fost coerentă, nu contradictorie și în acord cu caracterul subsidiar al cererii

reconvenționale, care s-a dovedit în ansamblu eficientă, astfel că instanța, nejustificat,

a sancționat diligențele pârâtei în apărarea interesului său, concretizată prin

formularea cererii reconvenționale cu caracter subsidiar.

Recursul este nefondat.

Art. 304 pct. 8 C. proc. civ., prevede

că hotărârea atacată poate fi modificată dacă instanța, interpretând greșit actul

juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic

al acestuia, textul reglementând situația când judecătorii

fondului procedează la interpretarea unui

act juridic dedus judecății, cu toate că nu avea dreptul să o facă, clauzele stipulate

fiind clare și precise.

În

speță, se pune în discuție schimbarea înțelesului lămurit

și vădit neîndoielnic al cererii reconvenționale.

Conform art. 119 C. proc. civ., cererea

reconvențională în orice litigiu ar fi formulată, este o cerere incidență introdusă

de pârât, care nu se mulțumește doar să se opună pretențiilor reclamantului, ci

cere instanței să-l oblige pe reclamant față de pârât, cererea reconvențională deosebindu-se

de o simplă apărare.

În

speță, prin cererea reconvențională, pârâta a solicitat ca

instanța să adapteze contractul în sensul luării în considerare a algoritmului de

calcul al ratei dobânzii variabile pe care l-a propus, respectiv Eurobor 6 M plus

o marjă fixă, compusă din marja fixă existentă în contract și diferența dintre valoarea

dobânzii de referință și valoarea indicelui de referință Euribor 6 M, cu cheltuieli

de judecată.

Ca urmare, cererea reconvențională nu invocă

motive de apărare, ci este o adevărată acțiune prin care pârâta cere instanței să

adapteze contractul încheiat între părțile litigante.

De reținut este faptul că instanța de apel

nu a calificat cererea reconvențională de așa manieră încât să fie alterată substanța

sa, nu a nchimbat natura juridică a acesteia și nu i-a dat un alt înțeles decât

cel reglementat de art. 119 C. proc. civ., dimpotrivă recurenta a dat o interpretare

greșită propriei cereri reconvenționale pe care o consideră atipică și-i schimbă

substanța naturii juridice prezentând-o ca o cerere cu caracter subsidiar, când

în realitate cererea reconvențională, așa cum este reglementată de art. 119 C.

proc. civ., este o cerere incidență, o adevărată acțiune, astfel că nu se justifică

incidența în cauză a art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

Potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

hotărârea atacată poate fi modificată dacă este lipsită de temei legal ori a fost

dată cu aplicarea greșită a legii. Recursul vizează cea de-a doua ipoteză, respectiv

aplicarea greșită a art. 274 C. proc. civ.

Art. 274 C. proc. civ. prevede că „partea

care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată”.

Apreciind că, în conformitate cu art. 274

C. proc. civ., reclamanții au căzut în pretenții, deoarece cererea reconvențională

este o veritabilă apărare, pârâta se află într-o gravă eroare generată de

greșita calificare a propriei cereri reconvenționale,

pe care n-o aliniază dispozițiilor art. 119 C. proc. civ. considerând-o atipică,

ignorând propria culpă procesuală prin pierderea procesului declarat prin formularea

cererii reconvenționale.

Prin urmare, dând o interpretare corectă

art. 274 C. proc. civ., instanța de apel a apreciat corect că niciuna dintre părți

nu a căzut în pretenții distinct solicitate prin cele două cereri, astfel că, nu-și

datorează cheltuieli de judecată, hotărârea atacată fiind la adăpost de orice critică.

În consecință, în conformitate cu dispozițiile

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de pârâtă va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta

B.C.R. SA București împotriva deciziei nr. 29 din 26 ianuarie 2012, pronunțată de

Curtea de Apel Timișoara, secția a Il-a civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15

noiembrie 2012.