ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1770/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința nr. 335 din 23 februarie 2012 pronunțată de Tribunalul lași s-a disjuns capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a clauzei prevăzute la pct. 3 lit. d) din Convenția de credit din 29 iunie 2007 de capătul de cerere privind obligarea pârâtelor la plata dobânzii legale aferente debitului; s-a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei lași în ceea ce privește capătul de cerere formulat de reclamanții A.G. și A.C.P. privind obligarea pârâtelor SC V.R. SA și SC V.R.

SA - Sucursala lași la plata dobânzii legale aferente debitului și s-a declinat competența de soluționare a acestuia în favoarea Judecătoriei lași, secția civilă; s-a constatat ivit un conflict negativ de competență și s-a sesizat Curtea de Apel lași în vederea soluționării conflictului negativ de competență; s-a respins excepția lipsei de obiect; s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a SC V.R. SA - Sucursala lași și s-a respins pe excepție acțiunea formulată de reclamanții A.G. și A.C.P. în contradictoriu cu această pârâtă; s-a anulat acțiunea formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâta SC V.R. SA; s-a anulat clauza prevăzută la art. 3 lit. d) privind "data ajustării dobânzii" din "Condițiile speciale" ale convenției de credit din 29 iunie 2007; s-a respins ca nedovedită cererea reclamanților privind obligarea pârâtei SC V.R.

SA la plata cheltuielilor de judecată și s-a respins cererea pârâtei privind acordarea cheltuielilor de judecată. Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut, în esență, că reclamanții au dovedit existenta unui dezechilibru al prestațiilor, în contextul în care doar banca poate interveni asupra ratei dobânzii, în modalitatea menționată și fără a fi individualizate schimbările semnificative vizate de clauza în discuție, acest mod de stabilire a datei ajustării dobânzii fiind de natură a favoriza pârâta, care nu a implementat o dobândă variabilă în funcție de un indice de referință precis și verificabil. S-a mai constatat că pârâta nu a administrat probe din care să rezulte că anterior încheierii convenției de credit a dat posibilitatea reclamanților să influențeze natura clauzei criticate.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel SC V.R. SA prin reprezentanții săi legali, susținând că instanța de fond a ignorat faptul că banca a implementat O.U.G. nr. 50/2010 și a propus intimaților, prin acte adiționale, eliminarea prevederilor pct. 3 lit. d) din convenție. Curtea de Apel lași, secția civilă, prin Decizia nr. 111 din 2 iulie 2012 a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtă ca nefondat, instanța de control judiciar reținând în esență legalitatea și temeinicia sentinței apelate din perspectiva criticilor formulate. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC V.R. SA București solicitând în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (3), raportat la dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., modificarea în totalitate a deciziei recurate, admiterea apelului declarat împotriva Sentinței civile nr. 335 din 23 februarie 2012 pronunțată de Tribunalul lași, și, pe cale de consecință, respingerea cererii de chemare în judecată formulată de A.G. și A.C.P., ca fiind lipsită/rămasă fără obiect și obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată. În cuprinsul cererii recurenta-pârâtă face o serie de precizări preliminare, prezintă soluția instanței de apel și în raport de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

arată că, în opinia sa instanța de apel a interpretat greșit dispozițiile Legii nr. 288/2010, aducând în susținere următoarele argumente: - deși intimații au formulat cerere de chemare în judecată împotriva V., solicitând instanței să pronunțe o hotărâre prin care să dispună anularea clauzei prevăzută la art. 3 lit. d) din Condițiile speciale ale Convenției de credit, la propunerea băncii privind eliminarea acestei clauze, reclamanții au refuzat semnarea actului adițional. Acționând cu bună-credință, intenția băncii a fost aceea de a veni în întâmpinarea solicitărilor intimaților cu privire la lămurirea unor clauze.

Aceștia au preferat, însă, să acuze comportamentul V., promovând în justiție prezenta acțiune, în schimbul discuțiilor și înțelegerilor cu partenerul contractual, intimații neaducând vreo probă pentru a demonstra reaua-credință a recurentei; - reclamanții au dat dovadă de rea-credință, iar instanța de apel urma să observe că dispozițiile cerute de intimați a fi eliminate din convenția de credit au fost eliminate chiar de recurentă, care a înaintat reclamanților atât actul adițional la contractul de credit, care cuprindea o astfel de modificare, cât și adresa din 8 martie 2011; - Banca a eliminat din convenția de credit clauza de la art. 3 lit d), astfel că instanța urma să dispună respingerea cererii reclamanților ca fiind rămasă fără obiect.

În contradicție cu dispozițiile legale, pe care Ie-a aplicat incorect, instanța pronunță o hotărâre lipsită de temei legal și dispune anularea clauzei în discuție; - este adevărat că reclamanții au notificat banca în conformitate cu dispozițiile art. II, alin. (2) din Legea nr. 288/2010, refuzând semnarea actului adițional propus de bancă, prin care dispozițiile art. 3 lit. d) din convenție urmau să fie eliminate, dar, la fel de adevărat este că tot reclamanții au solicitat instanței, prin cererea de chemare în judecată, eliminarea clauzei mai sus amintită. Mai mult, în fața refuzului nejustificat și de rea-credință al reclamanților, banca a adresat împrumutaților adresa nr. din 3 martie 2011, prin care, venind în sprijinul reclamanților, respectând dispozițiile O.U.G.

nr. 50/2010, a eliminat dispozițiile clauzei în discuție, situație în care instanța urma să țină cont de dispozițiile O.U.G. nr. 50/2010, să observe că eliminarea dispozițiilor art. 3 lit. d) din convenția de credit, propusă de bancă, este menită să vina în sprijinul împrumutaților, iar nu în defavoarea acestora, având caracter favorabil reclamanților; - lipsită de temei legal și pronunțată cu aplicarea greșită a dispozițiilor O.U.G. nr. 50/2010, hotărârea instanței nu a ținut cont de faptul că această clauză fusese eliminată, astfel că acțiunea reclamanților rămăsese fără obiect, refuzul reclamanților de a semna actul prin care banca propunea exact ceea ce împrumutații solicitaseră instanței, respectiv eliminarea clauzei de la art. 3 lit. d) din convenția de credit, urma să fie analizat de instanță raportat la întreaga situație de fapt.

Instanța însă, nu a analizat nici argumentele, nici apărările și nici probele (înscrisurile) pe care banca Ie-a susținut. Înalta Curte, examinând cererea de recurs din perspectiva criticilor invocate, reține nemotivarea în drept a acesteia în raport de reglementarea cuprinsă în art. 302 1 lit. c) C. proc. civ., pentru următoarele considerente. Recursul, cale extraordinară de atac, poate fi exercitat numai pentru motivele de nelegalitate, în reglementarea expresă și limitativă redată în art. 304 C. proc. civ. Recurenta-pârâtă își circumscrie criticile în mod global motivelor de modificare prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., raportându-se la hotărârea instanței de control judiciar, din perspectiva situației de fapt reținută și a probatoriului administrat.

Chiar dacă în dezvoltarea criticilor recurenta-reclamantă face referire la Legea nr. 288/2010, trimiterea este pur formală, neregăsindu-se în argumente care să susțină eventuale motive de nelegalitate a deciziei recurate din perspectiva art. 304 C. proc. civ. Așadar, simpla prezentare a motivelor de netemeinicie de către recurent, reiterarea unor situații de fapt, în lipsa unei argumentații în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de modificare indicate fac imposibilă exercitarea efectivă a controlului de legalitate al instanței de recurs.

Practic, prin criticile invocate recurenta-pârâtă își exprimă nemulțumirea cu privire la soluțiile pronunțate de instanțe, dar aduce în susținere argumente ce își propun să repună în discuție situații de fapt precum și reinterpretarea probatoriului, împrejurare care situează analiza acestora în sfera controlului de temeinicie și nu în aceea a controlului de legalitate configurat expres și limitativ de art. 304 C. proc. civ. În considerarea celor ce preced, constatând că recurenta nu s-a conformat obligației reglementată de dispozițiile art. 302 lit. c) C. proc. civ. potrivit cărora cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de recurs și dezvoltarea lor, Înalta Curte, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc.

civ., va constata nulitatea cererii de recurs în temeiul art. 302 1 lit. c) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nulitatea cererii de recurs declarat de recurenta-pârâtă SC V.R. SA București împotriva Deciziei nr. 111 din 2 iulie 2012, pronunțată de Curtea de Apel lași, secția civilă, în temeiul art. 302 1 lit. c) C. proc. civ. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 23 aprilie 2013. Procesat de GGC - NN