ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1770/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 335 din 23 februarie 2012

pronunțată de Tribunalul lași s-a disjuns capătul de cerere privind constatarea

nulității absolute a clauzei prevăzute la pct. 3 lit. d) din Convenția de

credit din 29 iunie 2007 de capătul de cerere privind obligarea pârâtelor la

plata dobânzii legale aferente debitului; s-a admis excepția necompetenței

materiale a Judecătoriei lași în ceea ce privește capătul de cerere formulat de

reclamanții A.G. și A.C.P. privind obligarea pârâtelor SC V.R. SA și SC V.R. SA

- Sucursala lași la plata dobânzii legale aferente debitului și s-a declinat

competența de soluționare a acestuia în favoarea Judecătoriei lași, secția

civilă; s-a constatat ivit un conflict negativ de competență și s-a sesizat

Curtea de Apel lași în vederea soluționării conflictului negativ de competență;

s-a respins excepția lipsei de obiect; s-a admis excepția lipsei calității

procesuale pasive a SC V.R. SA - Sucursala lași și s-a respins pe excepție

acțiunea formulată de reclamanții A.G. și A.C.P. în contradictoriu cu această

pârâtă; s-a anulat acțiunea formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâta

SC V.R. SA; s-a anulat clauza prevăzută la art. 3 lit. d) privind "data

ajustării dobânzii" din "Condițiile speciale" ale convenției de

credit din 29 iunie 2007; s-a respins ca nedovedită cererea reclamanților

privind obligarea pârâtei SC V.R. SA la plata cheltuielilor de judecată și s-a

respins cererea pârâtei privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Pentru a se pronunța

în acest sens, instanța de fond a reținut, în esență, că reclamanții au dovedit

existenta unui dezechilibru al prestațiilor, în contextul în care doar banca

poate interveni asupra ratei dobânzii, în modalitatea menționată și fără a fi

individualizate schimbările semnificative vizate de clauza în discuție, acest

mod de stabilire a datei ajustării dobânzii fiind de natură a favoriza pârâta,

care nu a implementat o dobândă variabilă în funcție de un indice de referință

precis și verificabil.

S-a mai constatat că

pârâta nu a administrat probe din care să rezulte că anterior încheierii

convenției de credit a dat posibilitatea reclamanților să influențeze natura

clauzei criticate.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat apel SC V.R. SA prin reprezentanții săi legali, susținând

că instanța de fond a ignorat faptul că banca a implementat O.U.G. nr. 50/2010

și a propus intimaților, prin acte adiționale, eliminarea prevederilor pct. 3

lit. d) din convenție.

Curtea de Apel lași,

secția civilă, prin Decizia nr. 111 din 2 iulie 2012 a respins, ca nefondat,

apelul declarat de pârâtă ca nefondat, instanța de control judiciar reținând în

esență legalitatea și temeinicia sentinței apelate din perspectiva criticilor

formulate.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs pârâta SC V.R. SA București solicitând în conformitate

cu dispozițiile art. 312 alin. (3), raportat la dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., modificarea în totalitate a deciziei recurate, admiterea apelului

declarat împotriva Sentinței civile nr. 335 din 23 februarie 2012 pronunțată de

Tribunalul lași, și, pe cale de consecință, respingerea cererii de chemare în

judecată formulată de A.G. și A.C.P., ca fiind lipsită/rămasă fără obiect și

obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată.

În cuprinsul cererii

recurenta-pârâtă face o serie de precizări preliminare, prezintă soluția

instanței de apel și în raport de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. arată că, în

opinia sa instanța de apel a interpretat greșit dispozițiile Legii nr.

288/2010, aducând în susținere următoarele argumente:

- deși intimații au

formulat cerere de chemare în judecată împotriva V., solicitând instanței să

pronunțe o hotărâre prin care să dispună anularea clauzei prevăzută la art. 3

lit. d) din Condițiile speciale ale Convenției de credit, la propunerea băncii

privind eliminarea acestei clauze, reclamanții au refuzat semnarea actului

adițional. Acționând cu bună-credință, intenția băncii a fost aceea de a veni

în întâmpinarea solicitărilor intimaților cu privire la lămurirea unor clauze.

Aceștia au preferat, însă, să acuze comportamentul V., promovând în justiție

prezenta acțiune, în schimbul discuțiilor și înțelegerilor cu partenerul

contractual, intimații neaducând vreo probă pentru a demonstra reaua-credință a

recurentei;

- reclamanții au dat

dovadă de rea-credință, iar instanța de apel urma să observe că dispozițiile

cerute de intimați a fi eliminate din convenția de credit au fost eliminate

chiar de recurentă, care a înaintat reclamanților atât actul adițional la

contractul de credit, care cuprindea o astfel de modificare, cât și adresa din

8 martie 2011;

- Banca a eliminat

din convenția de credit clauza de la art. 3 lit d), astfel că instanța urma să

dispună respingerea cererii reclamanților ca fiind rămasă fără obiect. În

contradicție cu dispozițiile legale, pe care Ie-a aplicat incorect, instanța

pronunță o hotărâre lipsită de temei legal și dispune anularea clauzei în

discuție;

- este adevărat că

reclamanții au notificat banca în conformitate cu dispozițiile art. II, alin.

(2) din Legea nr. 288/2010, refuzând semnarea actului adițional propus de

bancă, prin care dispozițiile art. 3 lit. d) din convenție urmau să fie

eliminate, dar, la fel de adevărat este că tot reclamanții au solicitat

instanței, prin cererea de chemare în judecată, eliminarea clauzei mai sus

amintită. Mai mult, în fața refuzului nejustificat și de rea-credință al

reclamanților, banca a adresat împrumutaților adresa nr. din 3 martie 2011,

prin care, venind în sprijinul reclamanților, respectând dispozițiile O.U.G.

nr. 50/2010, a eliminat dispozițiile clauzei în discuție, situație în care

instanța urma să țină cont de dispozițiile O.U.G. nr. 50/2010, să observe că

eliminarea dispozițiilor art. 3 lit. d) din convenția de credit, propusă de

bancă, este menită să vina în sprijinul împrumutaților, iar nu în defavoarea

acestora, având caracter favorabil reclamanților;

- lipsită de temei

legal și pronunțată cu aplicarea greșită a dispozițiilor O.U.G. nr. 50/2010,

hotărârea instanței nu a ținut cont de faptul că această clauză fusese

eliminată, astfel că acțiunea reclamanților rămăsese fără obiect, refuzul

reclamanților de a semna actul prin care banca propunea exact ceea ce

împrumutații solicitaseră instanței, respectiv eliminarea clauzei de la art. 3

lit. d) din convenția de credit, urma să fie analizat de instanță raportat la

întreaga situație de fapt. Instanța însă, nu a analizat nici argumentele, nici

apărările și nici probele (înscrisurile) pe care banca Ie-a susținut.

Înalta Curte,

examinând cererea de recurs din perspectiva criticilor invocate, reține

nemotivarea în drept a acesteia în raport de reglementarea cuprinsă în art. 302

1

lit. c) C. proc. civ., pentru următoarele considerente.

Recursul, cale

extraordinară de atac, poate fi exercitat numai pentru motivele de

nelegalitate, în reglementarea expresă și limitativă redată în art. 304 C.

proc. civ.

Recurenta-pârâtă își

circumscrie criticile în mod global motivelor de modificare prevăzute de art.

304 pct. 9 C. proc. civ., raportându-se la hotărârea instanței de control

judiciar, din perspectiva situației de fapt reținută și a probatoriului

administrat. Chiar dacă în dezvoltarea criticilor recurenta-reclamantă face

referire la Legea nr. 288/2010, trimiterea este pur formală, neregăsindu-se în

argumente care să susțină eventuale motive de nelegalitate a deciziei recurate

din perspectiva art. 304 C. proc. civ.

Așadar, simpla

prezentare a motivelor de netemeinicie de către recurent, reiterarea unor

situații de fapt, în lipsa unei argumentații în drept care să situeze criticile

în sfera temeiurilor de modificare indicate fac imposibilă exercitarea efectivă

a controlului de legalitate al instanței de recurs.

Practic, prin

criticile invocate recurenta-pârâtă își exprimă nemulțumirea cu privire la

soluțiile pronunțate de instanțe, dar aduce în susținere argumente ce își propun

să repună în discuție situații de fapt precum și reinterpretarea probatoriului,

împrejurare care situează analiza acestora în sfera controlului de temeinicie

și nu în aceea a controlului de legalitate configurat expres și limitativ de

art. 304 C. proc. civ.

În considerarea celor

ce preced, constatând că recurenta nu s-a conformat obligației reglementată de

dispozițiile art. 302 lit. c) C. proc. civ. potrivit cărora cererea de recurs

va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de recurs și dezvoltarea lor,

Înalta Curte, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică care

să inducă aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc. civ., va constata nulitatea

cererii de recurs în temeiul art. 302

1

lit. c) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea

cererii de recurs declarat de recurenta-pârâtă SC V.R. SA București împotriva

Deciziei nr. 111 din 2 iulie 2012, pronunțată de Curtea de Apel lași, secția

civilă, în temeiul art. 302

1

lit. c) C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședința publică, astăzi 23 aprilie 2013.

Procesat

de GGC - NN