ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1941/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 3005 din 8 martie 2012, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis excepția netimbrării acțiunii și a anulat acțiunea formulată de reclamanții S.N., S.S.A., T.E., T.C., T.R., T.N., T.I. în contradictoriu cu pârâta B.V.I.G. din Bulgaria prin corespondent SC A. R.-A.V.I.G. SA, ca netimbrată. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că potrivit art. 18 din Legea nr. 146/1997, determinarea cuantumului taxelor judiciare de timbru se face de către instanța de judecată sau, după caz, de Ministerul Justiției. Art. 20 din aceeași lege prevede că taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat.

Dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată. Neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau cererii. Obligația de plată în sarcina reclamanților s-a stabilit în cuantumul indicat pentru fiecare reclamant, obligație menținută irevocabil în sarcina acestora, urmare a respingerii cererii de reexaminare. S-a reținut că reclamanții au învestit instanța cu o acțiune în pretenții, solicitând angajarea răspunderii pârâtei în temeiul art. 49 și 50 din Legea nr. 136/1995.

Cum ipoteza prevăzută de art. 15 lit. a) din Legea nr. 146/1997 conform căreia sunt scutite de taxe judiciare de timbru cererile referitoare la cauzele penale, inclusiv despăgubirile civile pentru daune materiale și morale decurgând din acestea s-a constatat că nu este aplicabilă în speță, Tribunalul a admis excepția netimbrării acțiunii cu consecința anulării acțiunii ca netimbrată. Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții S.N., S.S.A., T.E., T.C., T.R., T.N., T.I., solicitând admiterea apelului, anularea hotărârii atacate și trimiterea cazului spre rejudecare la Tribunalul București. Prin decizia civilă nr. 285 din 20 iunie 2012, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a respins ca nefondat apelul.

Pentru a pronunța această soluție, curtea a reținut, în esență, următoarele: Reclamanții-apelanți au chemat în judecată pe pârâta B.V.I.G. din Bulgaria prin corespondent SC A.R.-A.V.I.G. SA, respectiv societatea de asigurare a autoturismului marca V.W., înmatriculat în Bulgaria și care era condus la data producerii accidentului L.G.R. Pentru a se reține în cauză incidența dispozițiilor art. 15 lit. o) din Legea nr. 146/1997, apelanții ar fi trebuit să facă dovada existenței unei cauze penale cu privire la conducătorul autovehicului asigurat la societatea de asigurare chemată în judecată, respectivă că acesta a avut calitatea de învinuit într-o cauză penală, dovadă ce nu a fost făcută în speță.

Împrejurarea că acest conducător auto a decedat, este o cauză care împiedică exercitarea acțiunii penale împotriva acestuia, justificând formularea acțiunii în fața instanței civile, cu incidența corespunzătoare a dispozițiilor art. 15 lit. o) din Legea nr. 146/1997, însă această situație trebuie stabilită și constatată ca atare printr-o soluție pronunțată într-o cauză penală, de organele de cercetare penală abilitate. Apelanții nu au făcut dovada, în privința conducătorului L.G.R., că acesta ar fi avut măcar calitatea de „învinuit”, în cuprinsul ordonanței din 20 octombrie 2011 referirea la acesta făcându-se sub noțiunea de „victimă”. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții S.N, S.S.A., T.E., T.C., T.R., T.N., T.I., criticând-o sub următoarele motive de nelegalitate: În mod greșit s-a considerat că acțiunea nu este scutită de plata taxei judiciare de timbru.

Instanța de fond a considerat că odată respinsă cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru nu poate reveni asupra acestei încheieri. Instanța de apel a constatat în plus că persoana vinovată de producerea accidentului, L.G.R., nu a avut calitatea de învinuit în cauza penală privitoare la acest eveniment, nefiind aplicabile prevederile art. 15 lit. o) din Legea nr. 146/1997. Este adevărat că ordonanța procurorului este doar de scoatere de sub urmărire penală a celor doi șoferi nevinovați L.C. și C.N. și nu de neîncepere a urmăririi penale împotriva lui L.G.R.

Din tot cuprinsul ordonanței rezultă fără putință de tăgadă vinovăția acestuia: „Accidentul rutier putea fi evitat de conducătorul autoturismului marca V.W., numitul L.G.R., dacă acesta îl conducea pe partea dreaptă a sensului său de deplasare” sau „(...) cauza determinată a accidentului (...) fiind generată de conducătorul autoturismului V.W., numitul L.G.R.” Simplul fapt de a nu se fi început urmărirea penală chiar nescrisă pe hârtie de către procuror, în condițiile descrise exacte a faptelor, lasă instanței civile libertatea în aprecierea aplicabilității dispozițiilor art. 15 lit. o) din Legea nr. 146/1997. Sunt invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În cauză, intimată B.V.I.G.

din Bulgaria prin corespondent SC A.R.-A.V.I.G. SA a depus note scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Analizând recursul din prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 15 lit. o) din Legea nr. 146/1997, sunt scutite de taxe judiciare de timbru acțiunile și cererile, inclusiv cele pentru exercitarea căilor de atac, referitoare la cauzele penale, inclusiv despăgubirile civile pentru daunele materiale și morale decurgând din acestea. Obiectul acțiunii introductive îl constituie obligarea pârâtei la plata de daune materiale și morale urmare a decesului numitelor S.N și S.I.R.

în accidentul de circulație produs de L.G.R., care de asemenea a decedat în acest eveniment. Temeiul juridic al cererii este reprezentat de dispozițiile art. 49, 50 și 54 din Legea nr. 136/1995. Instanța de apel a reținut în mod corect faptul că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 15 lit. o) din Legea nr. 146/1997 întrucât cererea nu decurge dintr-o cauză penală. Aceasta deoarece potrivit ordonanței din 20 octombrie 2011 conducătorul L.G.R. nu a avut calitatea de „învinuit”, referirea la acesta făcându-se sub noțiunea de „victimă”. Așa fiind, nu se poate aprecia faptul că acțiunea reclamanților vizează despăgubiri civile decurgând dintr-o cauză penală, cât timp nu s-a reținut printr-o soluție pronunțată de parchet sau de instanța e judecată faptul că L.G.R.

se face vinovat de uciderea din culpă a numitelor S.N. și S.I.R. Față de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că hotărârea a fost dată cu aplicarea corectă a legii, astfel că în cauză nu sunt întrunite cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și, pe cale de consecință, recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge recursul declarat de reclamanții S.N., S.S.A.,T.E., T.C., T.R., T.N. și T.I. împotriva deciziei civile nr. 285/2012 din 20 iunie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 16 mai 2013.