ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1941/2013

Asupra recursului

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 3005 din

8 martie 2012, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis excepția

netimbrării acțiunii și a anulat acțiunea formulată de reclamanții S.N.,

S.S.A., T.E., T.C., T.R., T.N., T.I. în contradictoriu cu pârâta B.V.I.G. din

Bulgaria prin corespondent SC A. R.-A.V.I.G. SA, ca netimbrată.

Pentru a

pronunța această soluție, prima instanță a reținut că potrivit art. 18 din

Legea nr. 146/1997, determinarea cuantumului taxelor judiciare de timbru se

face de către instanța de judecată sau, după caz, de Ministerul Justiției. Art.

20 din aceeași lege prevede că taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat.

Dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul

înregistrării acțiunii sau cererii, instanța va pune în vedere petentului să

achite suma datorată până la primul termen de judecată. Neîndeplinirea

obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea

acțiunii sau cererii.

Obligația de

plată în sarcina reclamanților s-a stabilit în cuantumul indicat pentru fiecare

reclamant, obligație menținută irevocabil în sarcina acestora, urmare a

respingerii cererii de reexaminare.

S-a reținut

că reclamanții au învestit instanța cu o acțiune în pretenții, solicitând

angajarea răspunderii pârâtei în temeiul art. 49 și 50 din Legea nr. 136/1995.

Cum ipoteza

prevăzută de art. 15 lit. a) din Legea nr. 146/1997 conform căreia sunt scutite

de taxe judiciare de timbru cererile referitoare la cauzele penale, inclusiv

despăgubirile civile pentru daune materiale și morale decurgând din acestea s-a

constatat că nu este aplicabilă în speță, Tribunalul a admis excepția

netimbrării acțiunii cu consecința anulării acțiunii ca netimbrată.

Împotriva

acestei sentințe au declarat apel reclamanții S.N., S.S.A., T.E., T.C., T.R.,

T.N., T.I., solicitând admiterea apelului, anularea hotărârii atacate și

trimiterea cazului spre rejudecare la Tribunalul București.

Prin decizia

civilă nr. 285 din 20 iunie 2012, Curtea de Apel București, secția a VI-a

civilă, a respins ca nefondat apelul.

Pentru a

pronunța această soluție, curtea a reținut, în esență, următoarele:

Reclamanții-apelanți

au chemat în judecată pe pârâta B.V.I.G. din Bulgaria prin corespondent SC

A.R.-A.V.I.G. SA, respectiv societatea de asigurare a autoturismului marca

V.W., înmatriculat în Bulgaria și care era condus la data producerii

accidentului L.G.R.

Pentru a se

reține în cauză incidența dispozițiilor art. 15 lit. o) din Legea nr. 146/1997,

apelanții ar fi trebuit să facă dovada existenței unei cauze penale cu privire

la conducătorul autovehicului asigurat la societatea de asigurare chemată în

judecată, respectivă că acesta a avut calitatea de învinuit într-o cauză

penală, dovadă ce nu a fost făcută în speță.

Împrejurarea

că acest conducător auto a decedat, este o cauză care împiedică exercitarea

acțiunii penale împotriva acestuia, justificând formularea acțiunii în fața

instanței civile, cu incidența corespunzătoare a dispozițiilor art. 15 lit. o)

din Legea nr. 146/1997, însă această situație trebuie stabilită și constatată

ca atare printr-o soluție pronunțată într-o cauză penală, de organele de

cercetare penală abilitate.

Apelanții nu

au făcut dovada, în privința conducătorului L.G.R., că acesta ar fi avut măcar

calitatea de „învinuit”, în cuprinsul ordonanței din 20 octombrie 2011

referirea la acesta făcându-se sub noțiunea de „victimă”.

Împotriva

acestei decizii au declarat recurs reclamanții S.N, S.S.A., T.E., T.C., T.R.,

T.N., T.I., criticând-o sub următoarele motive de nelegalitate:

În mod greșit

s-a considerat că acțiunea nu este scutită de plata taxei judiciare de timbru.

Instanța de

fond a considerat că odată respinsă cererea de reexaminare a taxei judiciare de

timbru nu poate reveni asupra acestei încheieri.

Instanța de

apel a constatat în plus că persoana vinovată de producerea accidentului,

L.G.R., nu a avut calitatea de învinuit în cauza penală privitoare la acest

eveniment, nefiind aplicabile prevederile art. 15 lit. o) din Legea nr.

146/1997.

Este adevărat

că ordonanța procurorului este doar de scoatere de sub urmărire penală a celor

doi șoferi nevinovați L.C. și C.N. și nu de neîncepere a urmăririi penale

împotriva lui L.G.R.

Din tot

cuprinsul ordonanței rezultă fără putință de tăgadă vinovăția acestuia:

„Accidentul

rutier putea fi evitat de conducătorul autoturismului marca V.W., numitul

L.G.R., dacă acesta îl conducea pe partea dreaptă a sensului său de deplasare”

sau

„(...) cauza

determinată a accidentului (...) fiind generată de conducătorul autoturismului

V.W., numitul L.G.R.”

Simplul fapt

de a nu se fi început urmărirea penală chiar nescrisă pe hârtie de către

procuror, în condițiile descrise exacte a faptelor, lasă instanței civile

libertatea în aprecierea aplicabilității dispozițiilor art. 15 lit. o) din

Legea nr. 146/1997.

Sunt invocate

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În cauză,

intimată B.V.I.G. din Bulgaria prin corespondent SC A.R.-A.V.I.G. SA a depus

note scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând

recursul din prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază

că acesta este nefondat și urmează a fi respins pentru următoarele

considerente:

Potrivit

dispozițiilor art. 15 lit. o) din Legea nr. 146/1997, sunt scutite de taxe

judiciare de timbru acțiunile și cererile, inclusiv cele pentru exercitarea

căilor de atac, referitoare la cauzele penale, inclusiv despăgubirile civile

pentru daunele materiale și morale decurgând din acestea.

Obiectul

acțiunii introductive îl constituie obligarea pârâtei la plata de daune materiale

și morale urmare a decesului numitelor S.N și S.I.R. în accidentul de

circulație produs de L.G.R., care de asemenea a decedat în acest eveniment.

Temeiul

juridic al cererii este reprezentat de dispozițiile art. 49, 50 și 54 din Legea

nr. 136/1995.

Instanța de

apel a reținut în mod corect faptul că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile

art. 15 lit. o) din Legea nr. 146/1997 întrucât cererea nu decurge dintr-o

cauză penală.

Aceasta

deoarece potrivit ordonanței din 20 octombrie 2011 conducătorul L.G.R. nu a

avut calitatea de „învinuit”, referirea la acesta făcându-se sub noțiunea de

„victimă”.

Așa fiind, nu

se poate aprecia faptul că acțiunea reclamanților vizează despăgubiri civile

decurgând dintr-o cauză penală, cât timp nu s-a reținut printr-o soluție

pronunțată de parchet sau de instanța e judecată faptul că L.G.R. se face

vinovat de uciderea din culpă a numitelor S.N. și S.I.R.

Față de

aceste considerente, Înalta Curte apreciază că hotărârea a fost dată cu

aplicarea corectă a legii, astfel că în cauză nu sunt întrunite cerințele art.

304 pct. 9 C. proc. civ. și, pe cale de consecință, recursul urmează a fi

respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge

recursul declarat de reclamanții S.N., S.S.A.,T.E., T.C., T.R., T.N. și T.I.

împotriva deciziei civile nr. 285/2012 din 20 iunie 2012, pronunțată de Curtea

de Apel București, secția a VI-a civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședința publică, astăzi 16 mai 2013.