ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6055/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Soluția instanței de fond Prin Încheierea din data de 8 octombrie 2012 pronunțată în Dosarul nr. 491/89/2012, Curtea de Apel Iași, în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, a fost învestită în primă instanță secția de contencios administrativ și fiscal a aceleiași Curți de apel cu soluționarea excepției de nelegalitate a prevederilor Ordinului nr. 894/2011, emis de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (C.N.A.S.), în baza și în vederea aplicării prevederilor O.G. nr. 30/2011 invocată de recurenta-reclamanta P.R. în contradictoriu cu intimatele-pârâte C.A.S. Vaslui și Casa Națională de Asigurări de Sănătate în dosarul sus-menționat, având ca obiect recursul declarat de reclamantă împotriva Sentinței nr. 400 din 18 aprilie 2012 a Tribunalului Vaslui.

În motivarea excepției, reclamanta a formulat critici privind nelegalitatea prevederilor Ordinului nr. 894/2011 susținând că: "dispozițiile art. XI din O.G. nr. 30 din 31 august 2011 nu impun nicio condiție legată de depunerea vreunui document, atunci când se stabilește scutirea de la plata penalităților și reducerea cu 50% a majorărilor", și că: "Casa de Sănătate nu avea dreptul să adauge la lege, impunând o condiție restrictivă, și anume aceea de a depune decizia de impunere emisă de ANAF, deoarece sensul adoptării O.G. nr. 30/2011 a fost acela de a acorda facilități, scutiri și reduceri celor care achită debitele restante până la data de 31 decembrie 2011". Prin întâmpinările formulate în cauză, intimații-pârâți au solicitat respingerea excepției de nelegalitate invocată de recurenta-reclamantă.

Curtea de apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 403 din 17 decembrie 2012, a respins excepția de nelegalitate a prevederilor Ordinului nr. 894 din 9 noiembrie 2011, emis de Casa Națională de Asigurări de Sănătate, privind aplicarea prevederilor art. XI din O.G. nr. 30/2011 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003, excepție ridicată de către reclamanta-recurentă P.R. în Dosarul nr. 491/89/2012, în fața Curții de Apel Iași. Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: S-a reținut că autoarea excepției de nelegalitate nu contestă dreptul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și, implicit, dreptul Ministerului Finanțelor Publice de a emite acte administrative cu caracter normativ, prin care să se asigure aducerea la îndeplinire a prevederilor art. XI din O.G.

nr. 30/2011, singura critică de nelegalitate ce se aduce prevederilor Ordinul nr. 894 din 1 noiembrie 2011, vizează la faptul că C.N.A.S. a limitat aplicabilitatea facilitaților acordate de legiuitor doar la obligațiile de plata a contribuției de asigurări sociale de sănătate și a accesoriilor aferente acestora restante la data de 31 decembrie 2011, excluzând de la beneficiul legal obligațiile stabilite ulterior acestei date, dar care au fost achitate integral până la data de 31 decembrie 2011. A apreciat că aceste critici sunt nefondate, întrucât prin actul administrativ contestat, emitenta C.N.A.S. nu a făcut altceva decât să transpună integral conținutul și folosind termenii utilizați de legiuitorul delegat la alin. (1), al art. XI din O.G.

nr. 30/2011 care se referă, în mod explicit și limitativ, la "obligațiile fiscale restante la 31 august 2011". Din această perspectivă, prima instanță a considerat că legiuitorul era suveran în a aprecia care urmau să fie facilitățile pe care înțelegea să le acorde și la care anume obligații fiscale și respectiv perioadă de timp se refereau, termenul de "restanțe" vizând obligațiile care s-au născut în condițiile stabilite de O.G. nr. 92/2003 și sunt individualizate prin acte cu valoare de titlu de creanță fiscală. Așa fiind, a apreciat că problema momentului până la care debitorul putea să efectueze plata pentru a beneficia de facilitățile acordate de art. XI din O.G.

nr. 30/2011 (respectiv data de 31 decembrie 2011 pentru obligațiile principale și dobânzile aferente și data de 30 iunie 2012 - pentru acordarea reducerii de 50%), și momentul până la care se puteau lua în considerare obligațiile fiscale care puteau face obiectul anulării sau reducerii, după caz, respectiv data de 31 august 2011, sunt două chestiuni total diferite. Prin urmare, luarea în considerare a unor obligații fiscale ce au fost stabilite ulterior termenului limită de 31 august 2011, cum opinează autoarea excepției, apare ca o adăugire la lege. Concluzionând, judecătorul fondului a reținut că emitenta ordinului contestat a acționat conform competențelor acordare prin Legea nr. 95/2006 și prin Statutul ce a fost aprobat prin H.G.

nr. 972/2006, în limita stabilita de legiuitor, prin alin. (1) al art. XI din O.G. nr. 30/2011, neputându-se confunda momentul până la care se puteau efectua plățile cu momentul luat în calcul de emitentul ordonanței menționate pentru stabilirea sferei obligațiilor fiscale pentru care se puteau acorda facilități, în cazul plății sau a stingerii prin compensare a obligațiilor principale și accesorii, care a fost și a rămas data de 31 august 2011, neputându-se extinde acest regim de favoare la obligații care au fost stabilite ulterior acestei date. 2. Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe, considerată netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamanta P.R., invocând ca temei legal dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ. În motivarea căii de atac se aduc critici sentinței recurate, în sensul că instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, întrucât condiția impusă prin Ordinul C.N.A.S. nr. 894/2011 de a se depune decizia de venituri impozabile emisă de A.N.A.F. până la data de 31 august 2011, este o condiție care contravine dispozițiilor O.G. nr. 30/2011. Se menționează și că acest din urmă act normativ impune pentru acordarea facilităților doar o singură condiție, respectiv cea a obligației plății debitului restant, până la data de 31 decembrie 2011. Recurenta-reclamantă a formulat și Note de concluzii scrise prin care, reiterând argumentele din cererea de recurs, a solicitat admiterea excepției de nelegalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (1) din Ordinul nr. 894/2011 emis de C.N.A.S.

prin care s-au încălcat scopul și sensul dispozițiilor O.G. nr. 30/2011, limitând dreptul la înlesnirile stabilite în această ordonanță. 3. Soluția instanței de recurs Înalta Curte, analizând recursul formulat, apreciază că acesta este fondat în limitele și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Recurenta-reclamantă, deși a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., s-a limitat doar a-l enunța fără a expune argumentele în susținerea acestuia, astfel că în lipsa oricăror critici nu se poate reține incidența acestor dispoziții legale. De altfel, se constată că instanța de fond nu a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, nu a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, pronunțându-se asupra cererii privind excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (1) din Ordinul nr. 894/2011 care a constituit obiectul învestirii.

Criticile formulate de recurenta-reclamantă se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. După cum se constată, Ordinul nr. 894/2011 privind aplicarea prevederilor art. XI din O.G. nr. 30/2011 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale a fost emis pe baza și în executarea art. XI din O.G. nr. 30/2011. Potrivit art. 78 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative: „Ordinele, instrucțiunile și alte asemenea acte trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza și în executarea cărora au fost emise și nu pot conține soluții care să contravină prevederilor acestora”.

În cuprinsul dispozițiilor art. XI din O.G. nr. 30/2011 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale se prevede că „(1) Pentru obligațiile fiscale restante la 31 august 2011, penalitățile de întârziere se anulează sau se reduc, astfel: a) penalitățile de întârziere se anulează dacă obligațiile principale și dobânzile aferente acestora se sting prin plată voluntară sau compensare până la 31 decembrie 2011; b) penalitățile de întârziere se reduc cu 50% dacă obligațiile principale și dobânzile aferente acestora se sting prin plată voluntară sau compensare până la 30 iunie 2012. (2) Pentru dobânzile datorate până la data stingerii și stabilite prin decizii comunicate după această dată, condiția se consideră îndeplinită dacă dobânzile se sting până la termenul de plată prevăzut la art. 111 alin. (2) din O.G.

nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare. (3) În cazul prevăzut la alin. (1), se desființează, total sau parțial, chiar dacă împotriva acestora s-au exercitat ori nu căi de atac, actele administrative fiscale sau titlurile executorii prin care s-au stabilit creanțe fiscale accesorii aferente creanțelor fiscale principale, stinse potrivit alin. (1). (4) Prevederile alin. (1) - (3) se aplică în mod corespunzător și pentru o cotă de 50% din majorările de întârziere, reprezentând componenta de penalitate a acestora, aferente obligațiilor fiscale stinse prin plată sau compensare”. Analizându-se dispozițiile legale menționate anterior, se reține că pentru a se acorda facilitățile fiscale prevăzute în cuprinsul dispozițiilor art. XI alin. (1) lit. a) din O.G.

nr. 30/2011, se impune îndeplinirea următoarelor condiții: obligațiile fiscale să fie restante la 31 august 2011 și obligațiile fiscale principale și dobânzile aferente acestora să fie plătite voluntar sau prin compensare până la 31 decembrie 2011. Conform art. 3 alin. (1) din Ordinul nr. 894/2011 privind aplicarea prevederilor art. XI din O.G. nr. 30/2011 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale: „Prin obligații de plată principale restante la data de 31 august 2011 se înțelege obligațiile de plată care sunt individualizate în declarațiile contribuabilului depuse până la data de 31 august 2011 și/sau decizii de impunere emise și comunicate contribuabilului până la această dată de fiecare dintre organele competente prevăzute la art. 1 alin. (2)”.

După cum se constată, aceste dispoziții explicitează ce se înțelege prin obligații de plată principale restante la data de 31 august 2011, însă, această individualizare prevăzută în cuprinsul articolului menționat nu poate conține soluții care să contravină prevederilor cuprinse în O.G. nr. 30/2011 pe baza și în executarea cărora a fost emis Ordinul nr. 894/2011.

În raport de dispozițiile art. 78 din Legea nr. 24/2000, cât și de cele reținute anterior, instanța de recurs apreciază că dispozițiile art. 3 alin. (1) din Ordinul nr. 894/2011 prin care stabilește ce se înțelege prin obligații de plată principale restante la data de 31 august 2011, sunt nelegale dacă se interpretează în sensul excluderii unor obligații fiscale, care erau restante la data de 31 august 2011 și care au fost achitate până la data de 31 decembrie 2011, întrucât modul de individualizare și de constatare a acestora nu trebuie să restrângă/limiteze condiția ca obligațiile fiscale să fie restante la data de 31 august 2011. În consecință, față de considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I C. proc.

civ., art. 4 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, va admite recursul formulat de P.R., va casa sentința recurată, va admite excepția de nelegalitate invocată și va constata că dispozițiile art. 3 alin. (1) din Ordinul nr. 894/2011 sunt nelegale dacă se interpretează în sensul excluderii unor obligații fiscale, care erau restante la data de 31 august 2011 și care au fost achitate până la data de 31 decembrie 2011.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de P.R. împotriva Sentinței nr. 403 din 17 decembrie 2012 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal. Casează sentința recurată. Admite excepția de nelegalitate invocată de recurenta-reclamantă P.R. Constată că dispozițiile art. 3 alin. (1) din Ordinul nr. 894/2011 privind aplicarea prevederilor art. XI din O.G. nr. 30/2011 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 sunt nelegale dacă se interpretează în sensul excluderii unor obligații fiscale, care erau restante la data de 31 august 2011 și care au fost achitate până la data de 31 decembrie 2011. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 iulie 2013. Procesat de GGC - LM