ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6055/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Încheierea din data de 8 octombrie 2012

pronunțată în Dosarul nr. 491/89/2012, Curtea de Apel Iași, în temeiul art. 4

din Legea nr. 554/2004, a fost învestită în primă instanță secția de contencios

administrativ și fiscal a aceleiași Curți de apel cu soluționarea excepției de

nelegalitate a prevederilor Ordinului nr. 894/2011, emis de Casa Națională de

Asigurări de Sănătate (C.N.A.S.), în baza și în vederea aplicării prevederilor

O.G. nr. 30/2011 invocată de recurenta-reclamanta P.R. în contradictoriu cu

intimatele-pârâte C.A.S. Vaslui și Casa Națională de Asigurări de Sănătate în

dosarul sus-menționat, având ca obiect recursul declarat de reclamantă

împotriva Sentinței nr. 400 din 18 aprilie 2012 a Tribunalului Vaslui.

În motivarea

excepției, reclamanta a formulat critici privind nelegalitatea prevederilor

Ordinului nr. 894/2011 susținând că: "dispozițiile art. XI din O.G. nr. 30

din 31 august 2011 nu impun nicio condiție legată de depunerea vreunui

document, atunci când se stabilește scutirea de la plata penalităților și

reducerea cu 50% a majorărilor", și că: "Casa de Sănătate nu avea

dreptul să adauge la lege, impunând o condiție restrictivă, și anume aceea de a

depune decizia de impunere emisă de ANAF, deoarece sensul adoptării O.G. nr.

30/2011 a fost acela de a acorda facilități, scutiri și reduceri celor care

achită debitele restante până la data de 31 decembrie 2011".

Prin întâmpinările

formulate în cauză, intimații-pârâți au solicitat respingerea excepției de

nelegalitate invocată de recurenta-reclamantă.

Curtea de apel Iași,

secția contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 403 din 17

decembrie 2012, a respins excepția de nelegalitate a prevederilor Ordinului nr.

894 din 9 noiembrie 2011, emis de Casa Națională de Asigurări de Sănătate,

privind aplicarea prevederilor art. XI din O.G. nr. 30/2011 pentru modificarea

și completarea Legii nr. 571/2003, excepție ridicată de către

reclamanta-recurentă P.R. în Dosarul nr. 491/89/2012, în fața Curții de Apel

Iași.

Pentru a pronunța

această soluție, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

S-a reținut că

autoarea excepției de nelegalitate nu contestă dreptul Casei Naționale de

Asigurări de Sănătate și, implicit, dreptul Ministerului Finanțelor Publice de

a emite acte administrative cu caracter normativ, prin care să se asigure

aducerea la îndeplinire a prevederilor art. XI din O.G. nr. 30/2011, singura

critică de nelegalitate ce se aduce prevederilor Ordinul nr. 894 din 1

noiembrie 2011, vizează la faptul că C.N.A.S. a limitat aplicabilitatea

facilitaților acordate de legiuitor doar la obligațiile de plata a contribuției

de asigurări sociale de sănătate și a accesoriilor aferente acestora restante

la data de 31 decembrie 2011, excluzând de la beneficiul legal obligațiile

stabilite ulterior acestei date, dar care au fost achitate integral până la

data de 31 decembrie 2011.

A apreciat că aceste

critici sunt nefondate, întrucât prin actul administrativ contestat, emitenta

C.N.A.S. nu a făcut altceva decât să transpună integral conținutul și folosind

termenii utilizați de legiuitorul delegat la alin. (1), al art. XI din O.G. nr.

30/2011 care se referă, în mod explicit și limitativ, la "obligațiile

fiscale restante la 31 august 2011".

Din această

perspectivă, prima instanță a considerat că legiuitorul era suveran în a

aprecia care urmau să fie facilitățile pe care înțelegea să le acorde și la

care anume obligații fiscale și respectiv perioadă de timp se refereau,

termenul de "restanțe" vizând obligațiile care s-au născut în

condițiile stabilite de O.G. nr. 92/2003 și sunt individualizate prin acte cu

valoare de titlu de creanță fiscală.

Așa fiind, a apreciat

că problema momentului până la care debitorul putea să efectueze plata pentru a

beneficia de facilitățile acordate de art. XI din O.G. nr. 30/2011 (respectiv

data de 31 decembrie 2011 pentru obligațiile principale și dobânzile aferente

și data de 30 iunie 2012 - pentru acordarea reducerii de 50%), și momentul până

la care se puteau lua în considerare obligațiile fiscale care puteau face

obiectul anulării sau reducerii, după caz, respectiv data de 31 august 2011,

sunt două chestiuni total diferite.

Prin urmare, luarea

în considerare a unor obligații fiscale ce au fost stabilite ulterior

termenului limită de 31 august 2011, cum opinează autoarea excepției, apare ca

o adăugire la lege.

Concluzionând,

judecătorul fondului a reținut că emitenta ordinului contestat a acționat

conform competențelor acordare prin Legea nr. 95/2006 și prin Statutul ce a

fost aprobat prin H.G. nr. 972/2006, în limita stabilita de legiuitor, prin

alin. (1) al art. XI din O.G. nr. 30/2011, neputându-se confunda momentul până

la care se puteau efectua plățile cu momentul luat în calcul de emitentul

ordonanței menționate pentru stabilirea sferei obligațiilor fiscale pentru care

se puteau acorda facilități, în cazul plății sau a stingerii prin compensare a

obligațiilor principale și accesorii, care a fost și a rămas data de 31 august

2011, neputându-se extinde acest regim de favoare la obligații care au fost

stabilite ulterior acestei date.

exercitată

Împotriva acestei

sentințe, considerată netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamanta

P.R., invocând ca temei legal dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

În motivarea căii de

atac se aduc critici sentinței recurate, în sensul că instanța de fond a

pronunțat o hotărâre cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, întrucât

condiția impusă prin Ordinul C.N.A.S. nr. 894/2011 de a se depune decizia de

venituri impozabile emisă de A.N.A.F. până la data de 31 august 2011, este o

condiție care contravine dispozițiilor O.G. nr. 30/2011.

Se menționează și că

acest din urmă act normativ impune pentru acordarea facilităților doar o

singură condiție, respectiv cea a obligației plății debitului restant, până la

data de 31 decembrie 2011.

Recurenta-reclamantă

a formulat și Note de concluzii scrise prin care, reiterând argumentele din

cererea de recurs, a solicitat admiterea excepției de nelegalitate a

dispozițiilor art. 3 alin. (1) din Ordinul nr. 894/2011 emis de C.N.A.S. prin

care s-au încălcat scopul și sensul dispozițiilor O.G. nr. 30/2011, limitând

dreptul la înlesnirile stabilite în această ordonanță.

de recurs

Înalta Curte,

analizând recursul formulat, apreciază că acesta este fondat în limitele și

pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Recurenta-reclamantă,

deși a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., s-a

limitat doar a-l enunța fără a expune argumentele în susținerea acestuia,

astfel că în lipsa oricăror critici nu se poate reține incidența acestor

dispoziții legale. De altfel, se constată că instanța de fond nu a interpretat

greșit actul juridic dedus judecății, nu a schimbat natura ori înțelesul

lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, pronunțându-se asupra cererii

privind excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (1) din Ordinul

nr. 894/2011 care a constituit obiectul învestirii.

Criticile formulate

de recurenta-reclamantă se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

După cum se constată,

Ordinul nr. 894/2011 privind aplicarea prevederilor art. XI din O.G. nr.

30/2011 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul

fiscal, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale a fost

emis pe baza și în executarea art. XI din O.G. nr. 30/2011.

Potrivit art. 78 din

Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea

actelor normative: „Ordinele, instrucțiunile și alte asemenea acte trebuie să

se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza și în executarea cărora

au fost emise și nu pot conține soluții care să contravină prevederilor

acestora”.

În cuprinsul

dispozițiilor art. XI din O.G. nr. 30/2011 pentru modificarea și completarea

Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum și pentru reglementarea unor

măsuri financiar-fiscale se prevede că „(1) Pentru obligațiile fiscale restante

la 31 august 2011, penalitățile de întârziere se anulează sau se reduc, astfel:

a) penalitățile de întârziere se anulează dacă obligațiile principale și

dobânzile aferente acestora se sting prin plată voluntară sau compensare până

la 31 decembrie 2011; b) penalitățile de întârziere se reduc cu 50% dacă

obligațiile principale și dobânzile aferente acestora se sting prin plată

voluntară sau compensare până la 30 iunie 2012. (2) Pentru dobânzile datorate

până la data stingerii și stabilite prin decizii comunicate după această dată,

condiția se consideră îndeplinită dacă dobânzile se sting până la termenul de

plată prevăzut la art. 111 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de

procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare. (3)

În cazul prevăzut la alin. (1), se desființează, total sau parțial, chiar dacă

împotriva acestora s-au exercitat ori nu căi de atac, actele administrative

fiscale sau titlurile executorii prin care s-au stabilit creanțe fiscale

accesorii aferente creanțelor fiscale principale, stinse potrivit alin. (1).

(4) Prevederile alin. (1) - (3) se aplică în mod corespunzător și pentru o cotă

de 50% din majorările de întârziere, reprezentând componenta de penalitate a

acestora, aferente obligațiilor fiscale stinse prin plată sau compensare”.

Analizându-se

dispozițiile legale menționate anterior, se reține că pentru a se acorda

facilitățile fiscale prevăzute în cuprinsul dispozițiilor art. XI alin. (1)

lit. a) din O.G. nr. 30/2011, se impune îndeplinirea următoarelor condiții:

obligațiile fiscale să fie restante la 31 august 2011 și obligațiile fiscale

principale și dobânzile aferente acestora să fie plătite voluntar sau prin

compensare până la 31 decembrie 2011.

Conform art. 3 alin.

(1) din Ordinul nr. 894/2011 privind aplicarea prevederilor art. XI din O.G.

nr. 30/2011 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul

fiscal, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale: „Prin

obligații de plată principale restante la data de 31 august 2011 se înțelege

obligațiile de plată care sunt individualizate în declarațiile contribuabilului

depuse până la data de 31 august 2011 și/sau decizii de impunere emise și

comunicate contribuabilului până la această dată de fiecare dintre organele

competente prevăzute la art. 1 alin. (2)”.

După cum se constată,

aceste dispoziții explicitează ce se înțelege prin obligații de plată

principale restante la data de 31 august 2011, însă, această individualizare

prevăzută în cuprinsul articolului menționat nu poate conține soluții care să

contravină prevederilor cuprinse în O.G. nr. 30/2011 pe baza și în executarea

cărora a fost emis Ordinul nr. 894/2011.

În raport de

dispozițiile art. 78 din Legea nr. 24/2000, cât și de cele reținute anterior,

instanța de recurs apreciază că dispozițiile art. 3 alin. (1) din Ordinul nr.

894/2011 prin care stabilește ce se înțelege prin obligații de plată principale

restante la data de 31 august 2011, sunt nelegale dacă se interpretează în

sensul excluderii unor obligații fiscale, care erau restante la data de 31

august 2011 și care au fost achitate până la data de 31 decembrie 2011,

întrucât modul de individualizare și de constatare a acestora nu trebuie să

restrângă/limiteze condiția ca obligațiile fiscale să fie restante la data de

31 august 2011.

În consecință, față

de considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I C.

proc. civ., art. 4 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, va admite

recursul formulat de P.R., va casa sentința recurată, va admite excepția de

nelegalitate invocată și va constata că dispozițiile art. 3 alin. (1) din

Ordinul nr. 894/2011 sunt nelegale dacă se interpretează în sensul excluderii

unor obligații fiscale, care erau restante la data de 31 august 2011 și care au

fost achitate până la data de 31 decembrie 2011.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de P.R. împotriva Sentinței nr. 403 din 17 decembrie 2012 a Curții de

Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

recurată.

Admite excepția de

nelegalitate invocată de recurenta-reclamantă P.R.

Constată că

dispozițiile art. 3 alin. (1) din Ordinul nr. 894/2011 privind aplicarea

prevederilor art. XI din O.G. nr. 30/2011 pentru modificarea și completarea

Legii nr. 571/2003 sunt nelegale dacă se interpretează în sensul excluderii

unor obligații fiscale, care erau restante la data de 31 august 2011 și care au

fost achitate până la data de 31 decembrie 2011.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 9 iulie 2013.

Procesat de GGC - LM