ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6048/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei Obiectul cauzei și procedura derulată de prima instanță Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC D.R. SA a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Concurenței solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună anularea ordinului emis de Președintele Consiliului Concurenței nr. 1167 din 06 decembrie 2012 și obligarea pârâtului să îi prezinte varianta neconfidențializată a adresei din data de 14 noiembrie 2011 emisă de SC I.C.S. SA, reprezentanta SC I.C.M.K. SA, comunicată pârâtului ca răspuns la adresa nr. A1.

din 19 octombrie 2011. În întâmpinarea depusă la dosar, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii reclamantei ca neîntemeiată. În cauză, a fost administrată de către ambele părți proba cu înscrisuri. Hotărârea Curții de Apel Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 842 din 27 februarie 2013, a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantei. Pentru a pronunța o asemenea soluție, prima instanță a reținut următoarele: Ordinul contestat în cauză vizează cererea reclamantei de a i se acorda acces la informațiile conținute în adresa emisă de societatea SC I.C.S. SA în luna noiembrie 2011. Modalitatea în care s-a dispus comunicarea a fost stabilită de către pârât în raport de dispozițiile art. 44 alin. (3) din Legea nr. 21/1996, dar și de poziția exprimată de partea aflată în discuție.

Din compararea actelor depuse la dosarul cauzei, la care în mod evident reclamanta a avut acces, reiese că singurele informații ce nu i-au fost comunicate acesteia din respectiva adresă sunt cele cu privire la valorile exacte cuprinse în tabelele anexă, valori comunicate reclamantei doar ca valori aproximate prin intervale. Potrivit pct. 16 din Instrucțiunile privind regulile de acces la dosarul Consiliului Concurenței, în cazurile referitoare la art. 5, art. 6 și art. 9 din Legea concurenței nr. 21/1996, art. 101 și art. 102 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, precum și în cazurile de concentrări economice: „Dosarul Consiliului Concurenței poate conține și documente ce includ alte două categorii de informații, și anume secrete de afaceri și alte informații confidențiale, cu privire la care accesul la dosar poate fi parțial sau total restricționat.

Se acordă accesul, dacă este posibil, la o versiune neconfidențială a informațiilor inițiale, astfel cum aceasta a fost transmisă de întreprinderea care beneficiază de acordarea caracterului confidențial. În situația în care confidențialitatea poate fi asigurată prin rezumarea informațiilor relevante, se acordă accesul la acest rezumat.” La pct. 17 din aceleași Instrucțiuni sunt enumerate, cu titlu exemplificativ, secretele de afaceri, astfel: „informații tehnice și/sau financiare legate de know-how-ul unei întreprinderi, metode de evaluare a costurilor, procese și secrete de producție, surse de aprovizionare, cantități produse și vândute, cote de piață, liste de clienți și distribuitori, planuri de marketing, structura costurilor și a prețurilor, strategia de vânzări”.

La punctul următor se arată ce se înțelege prin "alte informații confidențiale", adică acele informații, altele decât secretele de afaceri, care pot fi considerate confidențiale, în măsura în care dezvăluirea acestora poate dăuna semnificativ unei persoane sau unei întreprinderi. În funcție de circumstanțele specifice fiecărui caz, alte informații confidențiale pot fi reprezentate de informațiile transmise de către terți despre agenții economici implicați care ar putea exercita o presiune determinantă din punct de vedere economic și comercial asupra concurenților sau asupra partenerilor comerciali, clienților ori furnizorilor.” În speța de față, informațiile solicitate de reclamantă sunt confidențiale, însă societatea SC I.C.S.

SA a achiesat la comunicarea acestora în forma prezentată în ordinul contestat. În același timp, prima instanță a apreciat că dreptul la apărare al reclamantei a fost respectat, în condițiile în care acesteia i-au fost furnizate informațiile prin indicarea unor intervale valorice. Mai mult decât atât, reclamanta trebuia să demonstreze că două valori din același interval al indicatorilor din anexele adresei SC I.C.S. SA din luna noiembrie 2011 ar fi putut conduce la concluzii diferite în ceea ce privește definirea pieței relevante, definirea cotei de piață, cu consecințe în legătură cu existența sau inexistența faptei, incidența prevederilor art. 5 alin. (2) din Legea nr. 21/1996 sau individualizarea sancțiunii.

Din conținutul ordinului contestat reiese că pârâtul a făcut o evaluare a informațiilor solicitate de reclamantă și a relevanței acestora în privința dreptului său la apărare. Cu privire la capătul 2 de cerere, curtea a apreciat că acesta putea fi admis doar în urma considerării ca nelegal și netemeinic a ordinului contestat și anularii lui, deoarece considerentele referitoare la legalitatea ordinului se opun unei soluții de obligare a pârâtului la comunicarea către reclamantă a variantei neconfidențializate a adresei din 14 noiembrie 2011 emisă de societatea SC I.C.S. SA. 3. Recursul declarat de reclamanta SC D.R. SA În recursul său, reclamanta a solicitat modificarea sentinței, în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.

În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ., recurenta a susținut faptul că sentința contestată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii. În dezvoltarea acestui motiv de recurs au fost formulate de către recurentă următoarele critici de nelegalitate cu privire la hotărârea judecătorească atacată: În mod eronat prima instanță a reținut că cererea sa a fost soluționată favorabil prin ordinul contestat: informațiile ce au provenit de la societatea SC I.C.S. SA nu au putut fi utilizate, deoarece datele au fost ascunse în intervale exagerat de mari. În speța de față sunt aplicabile prevederile pct. 21 din Instrucțiunile privind regulile de acces la dosarul Consiliului Concurenței, conform cărora informațiile considerate confidențiale prin natura lor își pierd acest caracter când au o vechime de 5 ani sau mai mare.

Informațiile cuprinse în adresa solicitată privesc perioada 2008-2010, motiv pentru care caracterul de confidențialitate nu mai putea fi luat în considerare de către autoritatea de concurență. Aceste informații aveau în vedere valoarea totală a importurilor, cota de piață și estimarea pieței totale la nivelul anului 2008. Importanța unor asemenea informații este evidentă, în condițiile în care în Raportul de investigație Consiliul Concurenței reține cote de piață (la nivelul Asociației R., al producătorilor membri ai acesteia), pe baza cărora a constatat săvârșirea de fapte anticoncurențiale de către societate. Soluția pronunțată a fost dată cu încălcarea dreptului la apărare. În acest sens, recurenta a precizat faptul că marjele înlăuntrul cărora i s-a acordat accesul la informațiile confidențiale au fost stabilite în mod arbitrar, iar autoritatea de concurență nu a prezentat analiza aflată la baza calificării informațiilor în cauză ca informații confidențiale.

Circumstanțierea pretinsei fapte anticoncurențiale depinde de nivelul cotei de piață al recurentei, de estimarea pieței totale, de valoarea totală a importurilor derulate, precum și de ponderea vânzărilor realizate prin programul buy-back, informații cuprinse în adresa solicitată. Apărările formulate de intimatul Consiliul Concurenței Intimatul a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă și a apărărilor cuprinse în întâmpinare, dar și din oficiu, în baza art. 304 1 C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Argumentele de fapt și de drept relevante Recurenta-reclamantă a investit instanța de contencios administrativ cu acțiunea având ca obiect anularea ordinului emis de Președintele Consiliului Concurenței nr. 1167 din 06 decembrie 2012 și obligarea pârâtului să îi prezinte varianta neconfidențializată a adresei din data de 14 noiembrie 2011 emisă de SC I.C.S. SA, reprezentanta SC I.C.M.K. SA, comunicată pârâtului ca răspuns la adresa nr. A1. din 19 octombrie 2011. Curtea de apel a respins acțiunea reclamantei ca neîntemeiată pentru motivele prezentate la pct. 1.2 din prezenta decizie. Instanța de control judiciar constată că, în speță, nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 sau art. 304 1 C. proc.

civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză, și a realizat o încadrare juridică adecvată. Detaliind problemele de drept deduse judecății și răspunzând la motivul de recurs anterior prezentat, Înalta Curte constată următoarele: Critica referitoare la aplicabilitatea în cauză a prevederilor pct. 21 din Instrucțiunile din 2 martie 2011 privind regulile de acces la dosarul Consiliului Concurenței, în cazurile referitoare la art. 5, art. 6 și art. 9 din Legea concurenței nr. 21/1996, art. 101 și art. 102 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, precum și în cazurile de concentrări economice, este nefondată.

Cu titlu prealabil, instanța de control judiciar reține faptul că, prin ordinul nr. 256/2007, Președintele Consiliului Concurenței a dispus declanșarea unei investigații privind posibila încălcare a prevederilor Legii concurenței nr. 21/1996 de către societățile comerciale membre ale E., Asociație de gestionare a deșeurilor de echipamente electrice și electronice de consum. Prin ordinul nr. 324 din 17 iunie 2010, Președintele Consiliului Concurenței a extins investigația declanșată prin ordinul anterior arătat asupra tuturor organizațiilor colective din domeniul gestionării deșeurilor de echipamente electrice și electronice, precum și asupra autorităților statului cu competențe legislative și de reglementare în domeniul gestionării deșeurilor de echipamente electrice și electrocasnice.

În urma plângerii formulate de către E., înregistrată la Consiliul Concurenței cu nr. RG/3918 din 3 iunie 2010, Președintele autorității intimate a emis ordinul nr. 345/2010, prin care a declanșat o investigație având ca obiect posibila încălcare a regulilor de concurență de către producătorii cu statut de membri sau parteneri contractuali ai Asociației Rorec și retailerii implicați în campaniile de marketing buy-back, pe piața comercializării echipamentelor electrice și electronice. Ulterior, prin ordinul nr. 433/2010, Președintele Consiliului Concurenței a dispus conexarea celor trei investigații declanșate, iar rezultatele acestora au fost consemnate în Partea a IV-a din Raportul de investigație, parte ce o vizează pe recurenta-reclamantă SC D.R.

SA, comunicată acesteia, așa cum rezultă din cuprinsul sentinței nr. 7016 din 10 decembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 8476/2/2012. Prin adresa înregistrată la intimat cu nr. R1. din 13 noiembrie 2012, recurenta a solicitat accesul la o serie de informații confidențiale cuprinse în adresa emisă de societatea SC I.C.S. SA la data de 14 noiembrie 2011. Prin ordinul nr. 1167 din 06 decembrie 2012, Președintele Consiliului Concurenței a acordat accesul recurentei la o parte dintre acestea, în variantă neconfidențializată, prin individualizarea unor intervale între care se situează valorile absolute aflate în discuție. Conform pct. 21 din Instrucțiunile din 2 martie 2011: „informațiile care și-au pierdut importanța comercială nu mai pot fi considerate confidențiale.

Ca regulă generală, Consiliul Concurenței prezumă că informațiile referitoare la vânzări, datele privind cotele de piață ale părților și alte informații similare care sunt mai vechi de 5 ani nu mai sunt confidențiale.” Înalta Curte reține că informațiile confidențiale din adresa SC I.C.S. SA, solicitate de recurentă, nu se încadrează în norma anterior citată, deoarece nu sunt informații mai vechi de 5 ani (ele vizează perioada 2008-2010). Mai mult decât atât, în aplicarea pct. 19 și a pct. 39 din Instrucțiunile din 2 martie 2011, societatea SC I.C.S. SA a probat faptul că furnizarea informaților cerute de recurentă îi poate afecta în mod grav interesele comerciale. Ca atare, în mod corect, în baza art. 44 din Instrucțiuni, Consiliul Concurenței a acceptat motivarea societății privind caracterul confidențial al informațiilor în cauză și a apreciat că acestea beneficiază de protecția instituită de art. 17 din Instrucțiuni.

Prin adresa din 04 decembrie 2012, societatea SC I.C.S. SA a precizat autorității de concurență faptul că este de acord cu transmiterea către recurentă a variantei neconfidențializate a următoarelor tabele, prin individualizarea unor intervale între care se situează valorile absolute în cauză: Tabelul A ce cuprinde participarea detaliată a produselor SC I.C.S. SA la campaniile buy-back; Tabelul B ce cuprinde valoarea și volumul vânzărilor totale și a vânzărilor prin buy-back pentru produsele SC I.C.S. SA, precum și ponderea buy-back în totalul vânzărilor; Tabelul C ce cuprinde valoarea totală a importurilor derulate de importatori; Tabelul D ce cuprinde cota de piață în funcție de numărul de unități comercializate; Tabelul E privind estimarea pieței totale.

Emitentul ordinului contestat în cauză a acordat societății recurente acces la informațiile mai sus indicate, cu acceptul SC I.C.S. SA. Înalta Curte apreciază că este corectă concluzia judecătorului fondului în sensul că recurenta nu a probat susținerea potrivit căreia nu s-a putut folosi de informațiile furnizate, întrucât marjele au fost stabilite în mod arbitrar. 1.2. Critica referitoare la încălcarea dreptului la apărare al recurentei este nefondată. Conform Instrucțiunilor mai sus nominalizate, autoritatea de concurență apreciază, de la caz la caz, dacă necesitatea de a proteja dreptul la apărare al destinatarilor raportului de investigație, prin intermediul asigurării accesului la dosar, într-un mod cât mai larg posibil, poate depăși ca importanță preocuparea de a proteja informațiile confidențiale ale altor părți.

Ca atare, în raport de pct. 22 din Instrucțiuni, se impune o evaluare în special a următoarelor elemente: - măsura în care informația contribuie în mod determinant la stabilirea existenței sau inexistenței faptei ilegale și forța sa probantă; - măsura în care informația este indispensabilă; - gradul de sensibilitate al anumitor informații; - aprecierea preliminară a gravității presupusei încălcări.

În jurisprudența europeană în materie de concurență s-a statuat, în legătură cu prevalența dreptului la apărare al unei întreprinderi asupra necesității protejării unor informații confidențiale, faptul că omisiunea comunicării unui document constituie o încălcare a dreptului la apărare doar dacă întreprinderea în cauză arată, în primul rând, că pe acel document s-a bazat Comisia pentru a dovedi existența unei încălcări și, în al doilea rând, că aceasta putea fi dovedită doar prin referire la respectivul document (a se vedea, de ex: Cauzele conexate C-204/00 P Aalborg Portland și alții vs. Comisia, parag.

71, 73). De altfel, Tribunalul de Primă Instanță s-a pronunțat în sensul că dreptul la apărare este încălcat ori de câte ori există "chiar și o mică șansă" ca rezultatul procedurii administrative să fie diferit în ceea ce privește gravitatea și durata faptei, dacă reclamantul s-ar fi putut baza pe documentul la care nu a avut acces (a se vedea, de ex: Cauza T-25/95 Cimenteries CBR SA și alții vs. Comisia, parag. 241). Cu toate acestea, dacă Comisia s-a bazat pe alte probe la care a acordat accesul pentru a dovedi faptele în cauză, concluziile procedurii administrative nu puteau fi diferite doar prin raportare la documentul la care nu a fost acordat acces; prin urmare, nu se poate constata încălcarea dreptului la apărare (a se vedea, de ex: Cauza C-308/04 P SGL Carbon vs. Comisia, parag.

97). În raport de prevederile din Instrucțiuni (pct. 3, pct. 5 și pct. 9) și de practica judiciară europeană în domeniu, singura ipoteză în care necesitatea asigurării dreptului la apărare al unei întreprinderi înfrânge necesitatea protejării unor informații confidențiale este cea în care informațiile în cauză sunt determinante în stabilirea vinovăției sau nevinovăției întreprinderii în cauză. Cu alte cuvinte, se poate susține încălcarea dreptului la apărare al unei societăți doar în situația în care informațiile confidențiale sunt esențiale pentru construirea apărării în cazul dat, față de concluziile și propunerile formulate în Raportul de investigație aflat în discuție (cu titlu exemplificativ, a se vedea Cauza T - 39/06 Transcatab vs. Comisia).

Așadar, societatea trebuie să probeze în concret, prin raportare la fapta propusă a fi constatată și sancționată în Raportul de investigație, că i-a fost încălcat dreptul la apărare prin nefurnizarea informațiilor confidențiale. Criticile formulate de recurentă pe aspectul analizat s-au grupat doar pe faptul că marjele înăuntrul cărora i s-a acordat accesul la informațiile confidențiale au fost stabilite în mod arbitrar și că autoritatea de concurență nu a prezentat în cauză analiza avută în vedere pe calificarea informațiilor aflate în discuție ca fiind confidențiale. În raport de cele anterior susținute, Înalta Curte apreciază că furnizarea variantei neconfidențiale a informațiilor solicitate nu a afectat dreptul la apărare al recurentei, în condițiile în care marjele înăuntrul cărora i s-a acordat accesul la informațiile confidențiale au fost cele agreate de societatea SC I.C.S.

SA, de la care proveneau aceste informații și care, în situația comunicării acestora, ar fi suferit un prejudiciu semnificativ. Mai mult decât atât, este de observat și faptul că recurenta nu a probat existența unei legături între informațiile solicitate și fapta anticoncurențială propusă a fi constatată și sancționată prin Raportul de investigație, ce ar fi fost de natură să justifice cererea acesteia. Mai precis, Raportul de investigație a propus constatarea încheierii de către 24 de societăți, printre care și recurenta, a unei înțelegeri anticoncurențiale având ca obiect stabilirea discount-urilor pe care agenții economici în cauză urmau să le practice la comercializarea produselor lor, în cadrul campaniilor buy-back BBX, derulate în perioada 2008-2009.

Prin urmare, s-a propus sancționarea societăților aflate în cauză care au încheiat înțelegerea. Recurentei i s-a garantat dreptul la apărare deoarece, în cadrul procedurii administrative necontencioase, reprezentanții societății au avut acces la data de 25 octombrie 2012 la dosarul cauzei, cu excepția documentelor interne, a celor conținând secrete de afaceri ale altor societăți și a altor documente confidențiale. Datele existente în adresa SC I.C.S. SA din data de 14 noiembrie 2011 se referă, printre altele, la cotele de piață, la volumul vânzărilor, iar fapta propusă a fi constatată și sancționată reprezintă o înțelegere de fixare a prețului. Pe cale de consecință, informațiile confidențiale solicitate, sub forma unor valori absolute, nu îi sunt necesare pentru a combate concluziile Raportul de investigație, în condițiile în care acestea nu sunt determinante în stabilirea existenței sau inexistenței faptei în ceea ce o privește pe recurentă.

Dovedirea realizării înțelegerii anticoncurențiale a avut la bază un ansamblu probator la care societatea a avut acces în mod nemijlocit, după cum s-a prezentat anterior. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Față de împrejurarea că instanța de fond a interpretat în mod legal și corect dispozițiile normative anterior indicate, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată, coroborat cu art. 312 alin. (1) teza a II-a C.proc.civ, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC D.R. SA împotriva sentinței civile nr. 842 din 27 februarie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 5 iulie 2013.