ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4783/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4783/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Deliberând, în

condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față;

Prin cererea de revizuire înregistrată la

data de 2 noiembrie 2012, reviziuenta M.G., în contradictoriu cu intimații B.L.

și K.B., a solicitat în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., anularea

sentinței civile nr. 3901 din 1 noiembrie 2011 pronunțată de Judecătoria Carei

în Dosarul nr. 3272/218/2010.

În susținerea cererii

de revizuire se arată că, atât revizuenta cât și intimații invocă un drept

asupra apartamentului litigios, respectiv, revizuienta în baza contractului de

vânzare - cumpărare autentic nr. X1. din 10 aprilie 2003, consfințit prin

decizia nr. 439/2009 a Tribunalului Satu Mare, iar intimații au un drept

dobândit cu titlu de moștenire și ieșire din indiviziune.

În Dosarul nr.

397/218/2004, intimații au solicitat constatarea nulității contractului de

vânzare - cumpărare, cerere respinsă irevocabil prin decizia civilă nr. 439/R

din 2 iulie 2009, dată de Tribunalul Satu Mare, fiind astfel recunoscut și

consolidat dreptul revizientei de proprietate asupra imobilului din litigiu.

În Dosarul nr.

3272/218/2010 intimații au investit instanța cu o cerere în revendicarea

imobiliară și rectificare CF, solicitând ca revizuienta să fie obligată să le

lase în deplină proprietate și posesie același imobil asupra căruia i-au fost

recunoscute drepturile în mod irevocabil prin decizia mai sus arătată. Acțiunea

intimaților a fost admisă de către Judecătoria Carei prin sentința civilă nr.

3901 din 1 ianuarie 2011 devenind irevocabilă la data de 2 octombrie 2012 odată

cu respingerea recursului de către Tribunalul Satu Mare prin decizia civilă nr.

615/R din 2 octombrie 2011.

Se învederează că, în

urma acestui fapt s-a creat o situație prin care atât revizuienta cât și intimații

invocă un drept asupra apartamentului din litigiu în baza a două hotărâri judecătorești

diferite care sunt potrivnice, deoarece prin pronunțarea celei de-a doua hotărâri

s-a dat o soluție contrară celei dintâi, încălcându-se astfel principiul puterii

lucrului judecat a primei hotărâri. Tocmai de aceea soluția dată de Judecătoria

Carei prin sentința civilă nr. 3901 din 1 noiembrie 2011 vine să contrazică ceea

ce s-a recunoscut într-o judecată anterioară în mod definitiv și irevocabil prin

decizia nr. 439/R din 2 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare.

În drept, s-au invocat

prevederile art. 322 pct. 7, art. 323 și urm. din C. proc. civ.

Prin sentința civilă

nr. 11P din 26 februarie 2013, Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, a respins

ca nefondată cererea de revizuire formulată de revizuienta M.G. în contradictoriu

cu intimații pârâți B.L. și K.B., împotriva sentinței civile nr. 3901 din 01

noiembrie 2011 pronunțată de Judecătoria Carei, în Dosarul nr. 3272/218/2010 și

a deciziei civile nr. 439/R din 02 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare

în Dosarul nr. 397/218/2004.

A obligat revizuienta

M.G. la 500 RON cheltuieli de judecată parțiale în favoarea intimaților B.L. și

K.B.

Analizând cererea de revizuire

prin prisma motivelor invocate, instanța a apreciat-o ca fiind nefondată pentru

următoarele considerente:

S-a invocat ca și temei

al cererii de revizuire prevederile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., solicitându-se

anularea sentinței civile nr. 3901 din 1 noiembrie 2011 pronunțată de Judecătoria

Carei în Dosarul nr. 3272/218/2010, deoarece ar exista contrarietate între această

hotărâre și decizia nr. 439/R din 2 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare

în Dosarul nr. 397/218/2004.

Pentru ca o cerere de

revizuire întemeiată pe motivul prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. să poată

fi admisă, este necesar să existe hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe

de același grad sau de grade deosebite în una și aceeași pricină, între aceleași

persoane având aceiași calitate. Astfel, fundamentul acestui motiv de revizuire

îl reprezintă instituția puterii lucrului judecat.

În consecință, trebuie

să fie vorba de hotărâri definitive contradictorii, chiar dacă prin ele nu s-a rezolvat

fondul pricinii, hotărârile să fie pronunțate în aceiași pricină, deci să fi existat

tripla identitate de elemente: părți, obiect și cauză, hotărârile să fie pronunțate

în dosare diferite, în al doilea proces să nu se fi invocat excepția puterii de

lucru judecat sau dacă a fost ridicată, să nu se fi discutat excepția și instanța

să nu se fi pronunțat asupra ei, respectiv să se ceară anularea celei de-a doua

hotărâri.

Analizând cererea de revizuire

prin prisma acestor condiții, s-a constatat că acestea nu sunt întrunite, câtă vreme

nu există triplă identitate de părți, obiect și cauză.

Astfel, în Dosarul nr.

397/218/2004 al Judecătoriei Carei, prin decizia nr. 439/R/2009, instanța s-a pronunțat

asupra unei acțiuni care are ca obiect constatarea nulității contractului de vânzare

- cumpărare, având ca părți în proces revizuienta M.G., intimații B.L. și K.B.,

precum și numita K.I., care la data vânzării a avut calitatea de parte în contractul

de vânzare - cumpărare cu M.G.

În dosarul nr. 3272/218/2010,

în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 3901 din 1 noiembrie 2011, dar și decizia

nr. 615/R/2012, părți sunt doar M.G., K.B. și B.L. nu și K.I. și are ca obiect revendicarea

imobiliară și rectificarea încheierii de Carte Funciară ce vizează intabularea dreptului

de proprietate al revizuientei M.G.

Acțiunea în revendicare

imobiliară prin compararea titlurilor a avut în vedere puterea lucrului judecat

în Dosarul nr. 981/218/2007 al Judecătoriei Carei și decizia nr. 487/R/2008 a Tribunalului

Satu Mare, când în urma unui partaj pentru cauză de moarte între K.I. și intimații

K.B. și B.L. imobilului apartament cu 3 camere a căzut în lotul intimaților K.B.

și B.L. și nu în lotul vânzătoarei K.I., acesta fiind și motivul suspendării Dosarului

nr. 397/218/2004 finalizat prin decizia nr. 439/R din 2 iulie 2009 și care avea

ca obiect acțiune în constatarea nulității contractului de vânzare - cumpărare al

imobilului mai sus menționat.

De subliniat este faptul

că prin considerentele deciziei nr. 439/R din 2 iulie 2009 se arată în mod expres,

că dreptul de proprietate al intimaților B.L. și K.B. poate fi valorificat în cadrul

unei acțiuni în revendicare (ceea ce de altfel s-a și realizat, prin sentința civilă

nr. 3901 din 1 noiembrie 2011 a Judecătoriei Carei irevocabilă prin decizia civilă

nr. 615/R din 2 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în Dosarul nr.

3272/218/2010, procedându-se la compararea titlurilor, instanțele ajungând la concluzia

că titlul intimaților este preferabil față de cel opus de revizuientă deoarece aceștia

au devenit proprietari de la decesul antecesorilor - decembrie 2001, anterior dobândirii

dreptului de proprietate de către revizuientă - 2003).

În concluzie, nu sunt

întrunite condițiile prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., câtă vreme nu există

nici identitate de obiect, nici identitate de părți în hotărârile supuse revizuirii

(K.I. nu este parte în Dosarul nr. 3272/218/2010 al Judecătoriei Carei), iar rezultatul

final al celor două acțiuni este diferit, deci nu au nici același scop.

Față de toate aceste considerente,

instanța a respins ca nefondată cererea de revizuire formulată de revizuenta M.G.

Referitor la cheltuielile

de judecată solicitate de intimați, instanța le-a apreciat disproporționat de mari

în raport de munca îndeplinită de avocat și complexitatea cauzei, motiv pentru care

a dispus reducerea cuantumului acestora la suma de 500 RON, în acord cu dispozițiile

art. 274 alin. (3) C. proc. civ. și, reținând culpa procesuală a revizuientei, a

obligat-o pe aceasta în favoarea intimaților la plata sumei de 500 RON cu titlu

de cheltuieli de judecată parțiale.

Împotriva sentinței a

declarat recurs revizuenta M.G.

Prin motivele de recurs

se critică soluția pronunțată sub următoarele aspecte:

În ceea ce privește lipsa

identității de obiect constatată de instanță, se observă din înscrisurile depuse

la dosar, inclusiv din hotărârile judecătorești obiect al prezentei cereri, că litigiile

au purtat asupra aceluiași apartament, atât revizuienta cât și intimații invocând

un drept asupra imobilului astfel: revizuenta - în baza contractului autentic de

vânzare - cumpărare nr. X1. din 10 aprilie 2003, consfințit prin decizia civilă

nr. 439 din 2 iulie 2009 a Tribunalului Satu Mare, iar intimații - un drept dobândit

cu titlu de moștenire și ieșire din indiviziune.

În Dosarul nr. 397/218/2004

intimații au solicitat constatarea nulității contractului de vânzare - cumpărare,

cerere respinsă în mod definitiv și irevocabil prin decizia nr. 439/R din 2

iulie 2009 dată de Tribunalul Satu Mare, fiind astfel recunoscut și consolidat dreptul

revizuientei de proprietate asupra imobilului, statuându-se inclusiv buna sa credință

la momentul încheierii actului. Drept pentru care decizia a intrat în puterea lucrului

judecat și și-a produs efectele în raport cu părțile din proces.

În Dosarul nr. 3272/218/2010

intimații au investit instanța cu o cerere de revendicare imobiliară și rectificare

C.F., solicitând să fie obligată revizuenta a le lăsa în deplină proprietate și

posesie același imobil, asupra căruia i-au fost recunoscute revizuentei drepturile

în mod irevocabil prin decizia mai sus arătată.

Acțiunea intimaților a

fost admisă de către Judecătoria Carei prin sentința civilă nr. 3901 din 1

noiembrie 2011, devenind irevocabilă la data de 2.10.2012 odată cu respingerea recursului

de către Tribunalul Satu Mare.

Prin urmare, în mod greșit

a reținut Curtea de Apel Oradea că între hotărârile supuse revizuirii nu există

identitate de obiect, câtă vreme ambele au purtat asupra aceluiași imobil și, totodată,

părțile au urmărit un scop comun și anume, dobândirea dreptului de proprietate asupra

apartamentului din litigiu.

În practica instanțelor

de judecată, inclusiv a instanței supreme s-a statuat că pentru a exista identitate

de obiect între două acțiuni, nu este nevoie ca obiectul să fie formulat în ambele

în același mod, ci este suficient ca din cuprinsul acelor acțiuni să rezulte că

scopul final urmărit este același în ambele acțiuni. (Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, dec nr. 4525 din 30 mai

2005).

În ceea ce privește identitatea

de părți, se susține că și în situația în care nu sunt părți toți participanții

din primul proces în cel de al doilea (dintr-unul lipsind o singură parte), dar

ele sunt legate prin efectele judecății, este situația legală a „identității de

părți”.

În acest sens s-a exprimat

în mod constant și practica judiciară în materie astfel: identitatea de părți presupune

ca părțile celui de al doilea litigiu să fi figurat ca părți în cel dintâi litigiu,

indiferent dacă în acesta din urmă au existat sau au fost chemate în judecată și

alte părți (Curtea de Apel Târgu Mureș dec. nr. 1373/2005); prin identitate de părți

se înțelege participarea în ambele procese a acelorași persoane, fiind lipsit de

relevanță faptul că, pe lângă acestea, în cel de-al doilea mai figurează și alte

persoane, atâta timp cât acestea sunt considerate, din cauza raportului juridic

ce le leagă cu părțile în litigiu, ca participând la efectele judecății. (Înalta

Curte de Casație și Justiție dec. civ. nr. 3560/2004).

În drept se invocă

art. 304 pct. 9 și art. 312 C. proc. civ.

Examinând recursul declarat

de revizuenta M.G., Înalta Curte constată că se circumscrie sferei de incidență

a motivului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., care se

referă la încălcarea sau aplicarea greșită a legii prin hotărârea atacată.

Prin motivele de recurs

recurenta revizuientă invocă interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor

art. 322 pct. 7 C. proc. civ., în sensul că, greșit s-a reținut că nu există identitate

de obiect și de părți între hotărârile supuse revizuirii.

Invocarea acestui motiv

de revizuire presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: să existe

hotărâri definitive potrivnice; hotărârile potrivnice să fie pronunțate în una și

aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate; hotărârile să

fie date în dosare diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității

de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanța să fi omis să se pronunțe asupra

ei și să se ceară anularea celei de a doua hotărâri pronunțată în cauză.

După cum rezultă din cererea

de revizuire formulată de revizuienta M.G., aceasta a solicitat anularea sentinței

civile nr. 3901 din 1 noiembrie 2011 pronunțată de Judecătoria Carei în Dosarul

nr. 3272/218/2010, deoarece ar exista contrarietate între această hotărâre și decizia

civilă nr. 439/R din 2 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în Dosarul

nr. 397/218/2004.

Înalta Curte constată

că în mod corect s-a reținut în speță, că nu sunt îndeplinite condițiile enunțate

mai sus, deoarece în Dosarul nr. 397/218/2004 al Tribunalului Satu Mare, prin decizia

nr. 439/R din 2 iulie 2009 instanța s-a pronunțat prin respingerea acțiunii care

a avut ca obiect constatarea nulității contractului de vânzare - cumpărare, având

ca părți în proces revizuienta M.G., intimații B.L. și K.B., precum și numita K.I.,

care la data vânzării a avut calitatea de parte în contractul de vânzare - cumpărare

a cărui anulare se solicită.

Tribunalul Satu Mare a

reținut în mod expres, în considerentele deciziei nr. 439/R din 2 iulie 2009, că

dreptul de proprietate al intimaților B.L. și K.B. (care au solicitat constatarea

nulității) poate fi valorificat numai în cadrul unei acțiuni în revendicare prin

compararea titlurilor de proprietate ale părților.

Acest lucru s-a și realizat

prin sentința civilă nr. 3901 din 1 noiembrie 2011 a Judecătoriei Carei, irevocabilă

prin decizia civilă nr. 615/R din 2 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul Satu

Mare, în Dosarul nr. 3272/218/2010, care a avut ca obiect revendicarea imobiliară

și rectificarea încheierii de Carte Funciară ce vizează intabularea dreptului de

proprietate al recurentei revizuiente M.G., părți în dosar fiind doar M.G., K.B.

și B.L., nu și K.I.

După cum s-a arătat în

considerentele ce preced, condițiile de admisibilitate a revizuirii întemeiată pe

art. 322 pct. 7 C. proc. civ. impun să existe hotărâri judecătorești definitive,

potrivnice, date în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași

calitate. Acest caz de revizuire este incident dacă s-a încălcat puterea lucrului

judecat a primei hotărâri, făcând astfel, imposibilă executarea simultană a două

sau mai multe hotărâri și se sancționează cu nelegalitatea ultimei hotărâri și imposibilitatea

executării ei.

De fapt, acest motiv de

revizuire este prevăzut pentru situația în care aceeași cauză purtată între aceleași

părți, cu același obiect, a făcut obiectul a mai multor dosare diferite și s-au

pronunțat hotărâri ireconciliabile.

În speță, se observă că

hotărârile judecătorești invocate ca fiind potrivnice nu au fost pronunțate în una

și aceeași pricină, neexistând identitate de obiect și de părți, între acestea,

după cum scopul final urmărit nu este același în cele două acțiuni.

Lipsa identității de obiect

și de părți face ca revizuirea pentru contrarietate de hotărâri să nu fie posibilă,

pentru neîndeplinirea unei condiții esențiale de admisibilitate a cererii, nefiind

vorba de una și aceeași pricină, în sensul legii, care să fi făcut obiectul mai

multor dosare și în care să fi fost pronunțate hotărârile potrivnice.

Nu poate fi vorba nici

despre încălcarea puterii lucrului judecat a primei hotărâri, invocată de recurenta

revizuientă, deoarece așa cum s-a arătat în precedent, hotărârile supuse analizei

de față nu au fost date în aceeași pricină, având același obiect, aceeași cauză

și aceleași părți.

Instanța competentă să

se pronunțe asupra revizuirii întemeiate pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C.

proc. civ. nu exercită un control judiciar asupra legalității și temeiniciei hotărârilor

invocate ca fiind contradictorii, nu are căderea să aprecieze care dintre hotărârile

considerate potrivnice conține soluția corectă, ci verifică numai dacă ultima hotărâre

a fost pronunțată cu încălcarea principiului puterii lucrului judecat ce rezultă

din prima hotărâre și, în caz afirmativ, procedează la anularea ultimei hotărâri.

Așa cum s-a arătat în

considerentele ce preced, nu s-a încălcat principiul puterii de lucru judecat, nefiind

vorba despre una și aceeași pricină, având același obiect, părți și aceeași cauză

juridică.

Pentru toate aceste considerente,

Înalta Curte urmează să respingă recursul declarat de revizuientă, având în vedere

dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., nefiind incident motivul de nelegalitate

reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Conform art. 274 C.

proc. civ., dată fiind culpa procesuală a revizuientei, care a căzut în pretenții,

Înalta Curte va obliga pe aceasta la plata cheltuielilor de judecată în sumă de

1.000 RON către intimați, reprezentând onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamanta M.G. împotriva sentinței civile nr. 11P din 26 februarie

2013 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă.

Obligă recurenta-revizuentă la plata cheltuielilor

de judecată în cuantum de 1.000 RON către intimați.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 octombrie

2013.