ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1491/2015

Asupra

recursului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată

la Tribunalul Satu Mare la data de 5.07.2013, revizuentul C.G. a solicitat ca

prin hotărârea ce se va pronunța în cauză, privind dispozitivul hotărârilor

judecătorești - decizia nr. 445/ R din 27 mai 2013, Dosar nr. 125/266/2012 a

Tribunalului Satu Mare, respectiv Decizia nr. 253/ R din 26 aprilie 2011 a

Tribunalului Satu Mare, să se dispună anularea Deciziei nr. 445/ R din 27 mai 2013

pronunțată de Tribunalul Satu Mare.

Prin Decizia

civilă nr. 603 din 12 septembrie 2013, Tribunalul Satu Mare a admis excepția de

necompetență a tribunalului și a declinat competența de soluționare a cererii

de revizuire formulată, în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., de

revizuentul C.G. în favoarea Curții de Apel Oradea, întrucât instanța „mai mare

în grad față de instanța sau instanțele care au pronunțat hotărârile",

respectiv Tribunalul Satu Mare și Judecătoria Negrești Oaș este Curtea de Apel

Oradea.

Prin

cererea înregistrată, pe rolul Curții de Apel Oradea revizuentul C.G. a

solicitat să se dispună anularea deciziei nr. 445/ R din 27 mai 2013 pronunțată

de Tribunalul Satu Mare, având în vedere că aceasta este contradictorie cu Decizia

nr. 253/ R din 26 aprilie 2011 a Tribunalului Satu Mare în Dosarul nr.

160/266/2009.

În

motivarea cererii, revizuentul a arătat că cele două sunt în contradicție

evidentă privind anularea actelor de executare în dosarele executorului

judecătoresc M.B. nr. x, z, y/2008 și că fiind hotărâri ale aceleiași instanțe,

consideră că se impune anularea unei hotărâri, însă ultima, care nu a fost pusă

în executare, nu poate fi menținută raportat la Decizia nr. 253/2011, care și-a

produs efecte juridice din anul 2011, anulând toate actele de executare din

dosarele executorului menționate.

Curtea

de Apel Oradea, secția I civilă, prin Sentința civilă nr. 8/2013 - PI din 11

februarie 2014 a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul C.G.

împotriva deciziei civile nr. 445/ R din 27 mai 2013, pronunțată de Tribunalul

Satu Mare, în Dosar nr. 125/2662012.

Pentru a

hotărî astfel, instanța a reținut că, în speță nu sunt îndeplinite cerințele

art. 322 pct. 7 Cod procedură civilă, întrucât cele două hotărâri nu sunt

potrivnice având în vedere că nu au avut același obiect, în prima Decizie nr.

253/ R fiind soluționată o contestație la executare, iar al doilea dosar în

care s-a pronunțat decizia nr. 445/ R din 27 mai 2013 a avut ca obiect o

acțiune de drept comun în constatarea nulității vânzării imobilului

revizuentului.

Împotriva

acestei sentințe, în termen legal, revizuentul C.G. a declarat recurs

solicitând admiterea acestuia în condițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. și

constatarea existenței dispozițiilor contradictorii cuprinse în dispozitivul

hotărârilor nr. 445/ R din 27 mai 2013 și nr. 253/ R din 26 aprilie 2011.

În

argumentarea motivelor de recurs, revizuentul C.G. susține caracterul

contradictoriu al celor două hotărâri, având în vedere că decizia civilă nr.

253/ R a Tribunalului Satu Mare menține cu caracter irevocabil nulitatea

actelor de procedură din Dosarul execuțional nr. x/2008 al B.E.J. - M.B., însă

decizia civilă nr. 445/ R a Tribunalului Satu Mare, înlătura efectele primei

decizii și menține efectele actelor de procedură din dosarul B.E.J. – M.B. nr. x/2008,

deși acestea au fost anulate.

În acest

sens, recurentul consideră ca fiind nelegală decizia atacată, întrucât menține

acte anulate cu caracter definitiv de o instanță, respectiv Sentința nr.

806/2009 a Judecătoriei Negrești Oaș, contrar oricăror norme de drept, omițând

să constate faptul că până la judecarea recursului împotriva acelei hotărâri,

pe o durata de 3 ani, executorul nu își putea reface actele anulate.

Mai

arată recurentul că, actul prin care s-a solicitat punerea în executare a

procesului-verbal de adjudecare din 2008 din Dosarul nr. x/2008, către B.E.J. –

L.N. în Dosar nr. 627/2011 a fost anulat în Dosarul nr. 513/266/2013 a

Judecătoriei Negrești Oaș, prin Încheierea nr. 523/2013, iar în considerentele

sentinței atacate nu s-au reținut aceste elemente, de natura a duce la

admisibilitatea cererii de revizuire, nici caracterul contradictoriu al celor

două hotărâri judecătorești, evidente prin conținutul dispozitivului.

Prin

întâmpinarea depusă de intimatul W.L.Z. la data de 29 octombrie 2014 se

solicită respingerea recursului ca nefondat.

Analizând

decizia atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de

legalitate și temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul

declarat de revizuentul C.G. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Revizuirea

fiind o cale extraordinară de atac, dispozițiile legale care o reglementează

sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât

în cazurile și în condițiile prevăzute în mod expres de lege.

Potrivit

dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. Civ. „revizuirea unei hotărâri rămase

definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri

dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere, dacă

există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de

grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având

aceeași calitate

”

.

Rațiunea

reglementării cazului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. derivă

din necesitatea de a se înlătura nesocotirea principiului autorității de lucru

judecat, atunci când instanțele au pronunțat soluții contrare în dosare

diferite, dar având același obiect, aceeași cauză și aceleași părți.

Condițiile

anterior menționate trebuie însă îndeplinite cumulativ, neîndeplinirea uneia

dintre aceste cerințe ducând la respingerea cererii de revizuire.

Din

examinarea dosarului se constată că, în speță nu sunt îndeplinite cerințele

acestui text de lege întrucât cele două hotărâri indicate în cererea de

revizuire nu sunt potrivnice, acestea neavând același obiect.

Astfel,

prin decizia nr. 253 din 26 aprilie 2011 s-a luat act de renunțarea la judecata

recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 806 din 05 august 2009, prin

care a fost soluționată contestația la executare împotriva vânzării la

licitație a imobilului revizuentului anulându-se formele de executare silită

întocmite până în anul 2009, în dosarul execuțional nr. x/2008 al

executorului judecătoresc Benone Mihalcea, pentru vicierea procedurii de

executare silită.

Prin

decizia civilă nr. 445/ R supusă revizuirii pronunțată în Dosarul nr. 125/266/2012

s-a respins acțiunea având ca obiect nulitatea actului de adjudecare al imobilului

emis la data de 01 septembrie 2010 în Dosarul execuțional nr. x/2008 al

aceluiași executor judecătoresc B.M. cu motivarea că actul de adjudecare ca

ultim act al executării silite poate fi desființat doar în cadrul contestației

la executare silită și nu pe calea dreptului comun, aspect ce relevă și o

distincție de cauză între cele două litigii.

În acest

sens se reține că, Decizia nr. 253/ R vizează o contestație la executare

împotriva actelor de executare efectuate până în 05 august 2009, data

pronunțării Sentinței nr. 806 din 05 august 2009, devenită irevocabilă prin Decizia

nr. 253/ R, iar cea de-a doua Hotărâre nr. 445/ R vizează nulitatea actului de

adjudecare din 1 septembrie 2010 al aceluiași imobil proprietatea

revizuentului, în dosarul execuțional cu același nr. x/2008.

În acest

context, se constată că cele două hotărâri nu sunt contradictorii, întrucât

acestea vizează acte de executare din perioade diferite, neavând același obiect

și prin urmare nu se poate vorbi de contrarietatea dispozițiilor acestora, în

sensul prevăzut de art. 322 pct. 7 din C. proc. civ.

Pentru

aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

va respinge ca nefondat recursul declarat de revizuentul C.G.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge

ca nefondat recursul declarat de revizuentul C.G. împotriva Sentinței civile

nr. 8/2013/ PI din 11 februarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția

I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 2 iunie 2015.