ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1491/2015

Asupra recursului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul Satu Mare la data de 5.07.2013, revizuentul C.G. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză, privind dispozitivul hotărârilor judecătorești - decizia nr. 445/ R din 27 mai 2013, Dosar nr. 125/266/2012 a Tribunalului Satu Mare, respectiv Decizia nr. 253/ R din 26 aprilie 2011 a Tribunalului Satu Mare, să se dispună anularea Deciziei nr. 445/ R din 27 mai 2013 pronunțată de Tribunalul Satu Mare. Prin Decizia civilă nr. 603 din 12 septembrie 2013, Tribunalul Satu Mare a admis excepția de necompetență a tribunalului și a declinat competența de soluționare a cererii de revizuire formulată, în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc.

civ., de revizuentul C.G. în favoarea Curții de Apel Oradea, întrucât instanța „mai mare în grad față de instanța sau instanțele care au pronunțat hotărârile", respectiv Tribunalul Satu Mare și Judecătoria Negrești Oaș este Curtea de Apel Oradea. Prin cererea înregistrată, pe rolul Curții de Apel Oradea revizuentul C.G. a solicitat să se dispună anularea deciziei nr. 445/ R din 27 mai 2013 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, având în vedere că aceasta este contradictorie cu Decizia nr. 253/ R din 26 aprilie 2011 a Tribunalului Satu Mare în Dosarul nr. 160/266/2009. În motivarea cererii, revizuentul a arătat că cele două sunt în contradicție evidentă privind anularea actelor de executare în dosarele executorului judecătoresc M.B.

nr. x, z, y/2008 și că fiind hotărâri ale aceleiași instanțe, consideră că se impune anularea unei hotărâri, însă ultima, care nu a fost pusă în executare, nu poate fi menținută raportat la Decizia nr. 253/2011, care și-a produs efecte juridice din anul 2011, anulând toate actele de executare din dosarele executorului menționate. Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, prin Sentința civilă nr. 8/2013 - PI din 11 februarie 2014 a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul C.G. împotriva deciziei civile nr. 445/ R din 27 mai 2013, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, în Dosar nr. 125/2662012.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, în speță nu sunt îndeplinite cerințele art. 322 pct. 7 Cod procedură civilă, întrucât cele două hotărâri nu sunt potrivnice având în vedere că nu au avut același obiect, în prima Decizie nr. 253/ R fiind soluționată o contestație la executare, iar al doilea dosar în care s-a pronunțat decizia nr. 445/ R din 27 mai 2013 a avut ca obiect o acțiune de drept comun în constatarea nulității vânzării imobilului revizuentului. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, revizuentul C.G. a declarat recurs solicitând admiterea acestuia în condițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. și constatarea existenței dispozițiilor contradictorii cuprinse în dispozitivul hotărârilor nr. 445/ R din 27 mai 2013 și nr. 253/ R din 26 aprilie 2011. În argumentarea motivelor de recurs, revizuentul C.G.

susține caracterul contradictoriu al celor două hotărâri, având în vedere că decizia civilă nr. 253/ R a Tribunalului Satu Mare menține cu caracter irevocabil nulitatea actelor de procedură din Dosarul execuțional nr. x/2008 al B.E.J. - M.B., însă decizia civilă nr. 445/ R a Tribunalului Satu Mare, înlătura efectele primei decizii și menține efectele actelor de procedură din dosarul B.E.J. – M.B. nr. x/2008, deși acestea au fost anulate. În acest sens, recurentul consideră ca fiind nelegală decizia atacată, întrucât menține acte anulate cu caracter definitiv de o instanță, respectiv Sentința nr. 806/2009 a Judecătoriei Negrești Oaș, contrar oricăror norme de drept, omițând să constate faptul că până la judecarea recursului împotriva acelei hotărâri, pe o durata de 3 ani, executorul nu își putea reface actele anulate.

Mai arată recurentul că, actul prin care s-a solicitat punerea în executare a procesului-verbal de adjudecare din 2008 din Dosarul nr. x/2008, către B.E.J. – L.N. în Dosar nr. 627/2011 a fost anulat în Dosarul nr. 513/266/2013 a Judecătoriei Negrești Oaș, prin Încheierea nr. 523/2013, iar în considerentele sentinței atacate nu s-au reținut aceste elemente, de natura a duce la admisibilitatea cererii de revizuire, nici caracterul contradictoriu al celor două hotărâri judecătorești, evidente prin conținutul dispozitivului. Prin întâmpinarea depusă de intimatul W.L.Z. la data de 29 octombrie 2014 se solicită respingerea recursului ca nefondat. Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de revizuentul C.G.

este nefondat, pentru următoarele considerente: Revizuirea fiind o cale extraordinară de atac, dispozițiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile și în condițiile prevăzute în mod expres de lege. Potrivit dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. Civ. „revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere, dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate ” . Rațiunea reglementării cazului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc.

civ. derivă din necesitatea de a se înlătura nesocotirea principiului autorității de lucru judecat, atunci când instanțele au pronunțat soluții contrare în dosare diferite, dar având același obiect, aceeași cauză și aceleași părți. Condițiile anterior menționate trebuie însă îndeplinite cumulativ, neîndeplinirea uneia dintre aceste cerințe ducând la respingerea cererii de revizuire. Din examinarea dosarului se constată că, în speță nu sunt îndeplinite cerințele acestui text de lege întrucât cele două hotărâri indicate în cererea de revizuire nu sunt potrivnice, acestea neavând același obiect.

Astfel, prin decizia nr. 253 din 26 aprilie 2011 s-a luat act de renunțarea la judecata recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 806 din 05 august 2009, prin care a fost soluționată contestația la executare împotriva vânzării la licitație a imobilului revizuentului anulându-se formele de executare silită întocmite până în anul 2009, în dosarul execuțional nr. x/2008 al executorului judecătoresc Benone Mihalcea, pentru vicierea procedurii de executare silită. Prin decizia civilă nr. 445/ R supusă revizuirii pronunțată în Dosarul nr. 125/266/2012 s-a respins acțiunea având ca obiect nulitatea actului de adjudecare al imobilului emis la data de 01 septembrie 2010 în Dosarul execuțional nr. x/2008 al aceluiași executor judecătoresc B.M.

cu motivarea că actul de adjudecare ca ultim act al executării silite poate fi desființat doar în cadrul contestației la executare silită și nu pe calea dreptului comun, aspect ce relevă și o distincție de cauză între cele două litigii. În acest sens se reține că, Decizia nr. 253/ R vizează o contestație la executare împotriva actelor de executare efectuate până în 05 august 2009, data pronunțării Sentinței nr. 806 din 05 august 2009, devenită irevocabilă prin Decizia nr. 253/ R, iar cea de-a doua Hotărâre nr. 445/ R vizează nulitatea actului de adjudecare din 1 septembrie 2010 al aceluiași imobil proprietatea revizuentului, în dosarul execuțional cu același nr. x/2008. În acest context, se constată că cele două hotărâri nu sunt contradictorii, întrucât acestea vizează acte de executare din perioade diferite, neavând același obiect și prin urmare nu se poate vorbi de contrarietatea dispozițiilor acestora, în sensul prevăzut de art. 322 pct. 7 din C. proc.

civ. Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge ca nefondat recursul declarat de revizuentul C.G.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de revizuentul C.G. împotriva Sentinței civile nr. 8/2013/ PI din 11 februarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 iunie 2015.