ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 892/2013

Asupra contestației

în anulare de față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Încheierea nr. 1633 din 11 decembrie

2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în

Dosarul nr. 19119/303/2011, s-a stabilit competența de soluționare a cauzei

privind pe J.M., în favoarea Tribunalului București, secția penală.

Împotriva acestei

încheieri, la data de 14 decembrie 2012, contestatorul J.M. a formulat

contestație în anulare, susținând că "nu a primit nicio citație și a fost

în imposibilitate de a se prezenta și a înștiința instanța despre această

imposibilitate", invocând cazurile de contestație în anulare prevăzute de

art. 386 lit. a), b) C. proc. pen.

Examinând în

principiu contestația în anulare formulată în temeiul art. 386 lit. a) C. proc.

pen., Înalta Curte constată că este inadmisibilă.

Contestația în

anulare este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia sunt remediate erori

ce nu pot fi înlăturate pe alte căi, fiind deci o cale de anulare pentru vicii

și nulități relativ la actele de procedură, ce trebuie folosită numai în

cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, cu respectarea termenelor în

care titularii acesteia o pot formula, contribuind astfel la consolidarea

principiului stabilității hotărârilor judecătorești definitive.

Conform dispozițiilor

art. 391 alin. (1) C. proc. pen., contestația în anulare, întemeiată pe

dispozițiile art. 386 lit. a) - c) și e) C. proc. pen., este supusă unei

verificări prealabile judecării în fond a acesteia, astfel că, înainte de a se

pronunța asupra cererii de contestație, instanța este obligată să examineze

admisibilitatea în principiu a cererii. În această etapă procesuală instanța

este obligată să examineze dacă cererea introdusă privește o hotărâre

definitivă, dacă este introdusă în termenul prevăzut de art. 388 C. proc. pen.,

dacă motivul pe care se întemeiază contestația este unul din cele limitativ

prevăzute de art. 386 C. proc. pen. și dacă în sprijinul contestației s-au

depus ori se invocă dovezi existente la dosar.

Înalta Curte constată

că cererea de contestație în anulare formulată de contestatorul J.M. împotriva

Încheierii nr. 1633 din 11 decembrie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 19119/303/2011 este inadmisibilă

pentru următoarele considerente:

Prin încheierea mai

sus menționată a fost soluționat conflictul de competență în cauza privind pe

J.M., stabilindu-se competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului

București, secția penală.

Din dispozițiile

Codului de procedură penală rezultă că, între alte condiții ce se cer a fi

întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, una privește

existența unei hotărâri, determinate ca atare de lege, susceptibilă a fi supusă

controlului judiciar pe această cale.

În speță, hotărârea

contestată are ca obiect soluționarea unui conflict de competență, obiectul căii

de atac promovate neconstituindu-l o hotărâre pronunțată în recurs, după cum

impun dispozițiile art. 386 C. proc. pen.

De asemenea, una din

condițiile de admisibilitate ale cererii de contestație în anulare este ca

motivul pe care se sprijină contestația în anulare să fie dintre cele prevăzute

expres și limitativ în art. 386 C. proc. pen.

Raportând aspectele

teoretice prezentate speței de față, se constată că invocarea formală a

cazurilor de contestație în anulare prevăzute de art. 386 lit. a), b) (calificate

potrivit susținerilor contestatorului) și formularea de critici privind modul

de soluționare a cauzei de către instanță nu pot reprezenta temeiuri pentru

constatarea admisibilității contestației în anulare, neregăsindu-se printre

cele 5 motive prevăzute de lege, care se referă exclusiv la: a) neîndeplinirea

în condițiile legii a procedurii de citare a părții la termenul când s-a

judecat recursul; b) imposibilitatea părții de a se prezenta la termenul de

judecare a recursului și de a încunoștința instanța despre această împiedicare;

c) situația în care instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de

încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 lit. f) - i

1

),

cu privire la care existau probe în dosar; d) situația în care împotriva unei

persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă și e)

situația în care la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către

instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea

acestuia era obligatorie potrivit art. 385

14

alin. (1) ori art. 385

16

alin. (1) C. proc. pen.

În cauză, criticile

formulate de contestator nu se încadrează în niciunul din cazurile prevăzute în

art. 386 C. proc. pen., astfel încât nu sunt întrunite condițiile de a căror

îndeplinire cumulativă este condiționată admiterea în principiu a contestației

în anulare, potrivit art. 391 alin. (2) C. proc. pen.

În consecință, Înalta

Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de

contestatorul J.M. împotriva Încheierii nr. 1633 din 11 decembrie 2012

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul

nr. 19119/303/2011.

Totodată, în baza

art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata sumei de

200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul J.M. împotriva

Încheierii nr. 1633 din 11 decembrie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 19119/303/2011.

Obligă contestatorul

la plata sumei de 200 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 14 martie 2013.

Procesat de GGC - GV