ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 892/2013

Asupra contestației în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Încheierea nr. 1633 din 11 decembrie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 19119/303/2011, s-a stabilit competența de soluționare a cauzei privind pe J.M., în favoarea Tribunalului București, secția penală. Împotriva acestei încheieri, la data de 14 decembrie 2012, contestatorul J.M. a formulat contestație în anulare, susținând că "nu a primit nicio citație și a fost în imposibilitate de a se prezenta și a înștiința instanța despre această imposibilitate", invocând cazurile de contestație în anulare prevăzute de art. 386 lit. a), b) C. proc. pen. Examinând în principiu contestația în anulare formulată în temeiul art. 386 lit. a) C. proc.

pen., Înalta Curte constată că este inadmisibilă. Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia sunt remediate erori ce nu pot fi înlăturate pe alte căi, fiind deci o cale de anulare pentru vicii și nulități relativ la actele de procedură, ce trebuie folosită numai în cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, cu respectarea termenelor în care titularii acesteia o pot formula, contribuind astfel la consolidarea principiului stabilității hotărârilor judecătorești definitive. Conform dispozițiilor art. 391 alin. (1) C. proc. pen., contestația în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 386 lit. a) - c) și e) C. proc. pen., este supusă unei verificări prealabile judecării în fond a acesteia, astfel că, înainte de a se pronunța asupra cererii de contestație, instanța este obligată să examineze admisibilitatea în principiu a cererii.

În această etapă procesuală instanța este obligată să examineze dacă cererea introdusă privește o hotărâre definitivă, dacă este introdusă în termenul prevăzut de art. 388 C. proc. pen., dacă motivul pe care se întemeiază contestația este unul din cele limitativ prevăzute de art. 386 C. proc. pen. și dacă în sprijinul contestației s-au depus ori se invocă dovezi existente la dosar. Înalta Curte constată că cererea de contestație în anulare formulată de contestatorul J.M. împotriva Încheierii nr. 1633 din 11 decembrie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 19119/303/2011 este inadmisibilă pentru următoarele considerente: Prin încheierea mai sus menționată a fost soluționat conflictul de competență în cauza privind pe J.M., stabilindu-se competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția penală.

Din dispozițiile Codului de procedură penală rezultă că, între alte condiții ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, una privește existența unei hotărâri, determinate ca atare de lege, susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale. În speță, hotărârea contestată are ca obiect soluționarea unui conflict de competență, obiectul căii de atac promovate neconstituindu-l o hotărâre pronunțată în recurs, după cum impun dispozițiile art. 386 C. proc. pen. De asemenea, una din condițiile de admisibilitate ale cererii de contestație în anulare este ca motivul pe care se sprijină contestația în anulare să fie dintre cele prevăzute expres și limitativ în art. 386 C. proc.

pen.

Raportând aspectele teoretice prezentate speței de față, se constată că invocarea formală a cazurilor de contestație în anulare prevăzute de art. 386 lit. a), b) (calificate potrivit susținerilor contestatorului) și formularea de critici privind modul de soluționare a cauzei de către instanță nu pot reprezenta temeiuri pentru constatarea admisibilității contestației în anulare, neregăsindu-se printre cele 5 motive prevăzute de lege, care se referă exclusiv la: a) neîndeplinirea în condițiile legii a procedurii de citare a părții la termenul când s-a judecat recursul; b) imposibilitatea părții de a se prezenta la termenul de judecare a recursului și de a încunoștința instanța despre această împiedicare; c) situația în care instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 lit. f) - i 1 ), cu privire la care existau probe în dosar; d) situația în care împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă și e) situația în care la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia era obligatorie potrivit art. 385 14 alin. (1) ori art. 385 16 alin. (1) C. proc.

pen. În cauză, criticile formulate de contestator nu se încadrează în niciunul din cazurile prevăzute în art. 386 C. proc. pen., astfel încât nu sunt întrunite condițiile de a căror îndeplinire cumulativă este condiționată admiterea în principiu a contestației în anulare, potrivit art. 391 alin. (2) C. proc. pen. În consecință, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul J.M. împotriva Încheierii nr. 1633 din 11 decembrie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 19119/303/2011. Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul J.M. împotriva Încheierii nr. 1633 din 11 decembrie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 19119/303/2011. Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 14 martie 2013. Procesat de GGC - GV