ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 760/2013

Asupra recursului de

față:

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.

306 din 19 septembrie 2012 pronunțată de Judecătoria Roman în dosarul penal nr.

1941/291/2009* s-a dispus:

S-a respins, ca

nefiind admisibilă în principiu, contestația în anulare formulată împotriva

sentinței penale nr. 69 din 24 februarie 2012 a Judecătoriei Roman, definitivă,

pronunțată în dosarul nr. 31/291/2012, formulată de contestatorul Z.G. din

Roman.

În temeiul art. 192 alin.

(2) C. proc. pen. a fost obligat contestatorul la plata către stat a sumei de

100 RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate în cauză.

Pentru a hotărî

astfel prima instanță a avut în vedere că prin cererea penală înregistrată pe

rolul Judecătoriei Roman sub nr. 1941/291/2012 contestatorul Z.G. din Roman, a

solicitat a se dispune anularea sentinței penale nr. 69 din 24 februarie 2012 a

Judecătoriei Roman, definitivă, pronunțată în dosarul nr. 31/291/2012.

În cererea

introductivă formulată la 08 iunie 2012 contestatorul a motivat că prin

sentința menționată s-a respins in mod greșit plângerea sa ca fiind tardivă. Ea

trebuia soluționată in baza documentelor din dosarul Parchetului, cu citarea

părților. A solicitat admiterea contestației, anularea sentinței penale nr. 69

din 24 februarie 2012 a Judecătoriei Roman și rejudecarea cauzei.

Din oficiu s-a atașat

dosarul nr. 31/291/2012 al Judecătoriei Roman, în care s-a pronunțat soluția de

respingere a plângerii petentului.

Examinând lucrările

dosarului instanța a reținut că prin sentința penală nr. 69 din 24 februarie 2012

a Judecătoriei Roman, definitivă, în baza art. 278

1

alin. (8) lit.

a) C. proc. pen. s-a respins ca tardivă plângerea formulată de petentul Z.G.

reținându-se că a sesizat instanța de judecată cu depășirea termenului cumulat

de 40 de zile prev. de art. 278

1

C. proc. pen.

Examinând lucrările

dosarului instanța a reținut că potrivit art. 386 C. proc. pen., contestația în

anulare poate fi cerută pentru anumite situații.

Contestația la

anulare este o cale de atac extraordinară de retractare, admisibilitatea sa

fiind în mod strict circumscrisă existenței vreunuia din motivele de anulare

expres și limitativ prevăzute de lege. Derogând de la principiul autorității de

lucru judecat, admisibilitatea cererii de anulare nu poate fi acceptată în

afara acestor motive legale, oricât de pertinente ar fi ele și indiferent de

finalitatea pe care ar produce-o. Se impune, așadar, concluzia că o asemenea

cerere care nu se întemeiază pe motivele prevăzute de art. 386 lit. a)-e) C.

proc. pen., urmează a fi respinsă ca inadmisibilă. În egală măsură, trebuie

declarată inadmisibilă contestația în anulare întemeiată doar în mod formal pe

vreunul din cazurile enunțate de art. 386 C. proc. pen., dar care, în fapt,

vizează exclusiv suplimentarea probatoriului sau readministrarea acestuia.

Contestatorul a

solicitat desființarea sentinței penale nr. 69 din 24 februarie 2012 a

Judecătoriei Roman, definitivă și s-a limitat să conteste soluția adoptată în

cauză, fără a invoca nulitatea unora sau a tuturor probelor administrate de

instanță și fără a solicita administrarea altor dovezi. Singurul temei al demersului

său rezidă în aceea că inculpații nu ar fi fost audiați în cursul urmăririi

penale și în cursul judecății, ceea ce nu este însă obligatoriu în soluționarea

cauzei penale având ca obiect plângere împotriva rezoluției procurorului.

Contestația în anulare,

ca și cale de atac extraordinară îndreptată împotriva hotărârilor penale

definitive, a fost instituită pentru retractarea acelor hotărâri care se

bazează pe o reprezentare greșită a situației de fapt. Ea este admisibilă, sub

acest aspect, numai în măsura în care probele noi relevă o altă împrejurare de

fapt, or în cauza de față contestatorul nu a făcut vreo referire la necesitatea

administrării altor dovezi. Probele administrate în cursul urmăririi penale și

la judecata fondului au fost apreciate de instanță ca fiind suficient de

pertinente și concludente încât să dovedească în mod neechivoc vinovăția

contestatorului neexistând vreun considerent care să justifice înlăturarea lor.

Potrivit art. 389 și

391 C. proc. pen. la primirea cererii, se fixează termen pentru examinarea

admisibilității în principiu a contestației, dispunând atașarea dosarului

cauzei. Admisibilitatea în principiu se examinează de către instanță, în camera

de consiliu, fără citarea părților și fără participarea procurorului. Instanța

examinează dacă cererea este făcută în condițiile prevăzute de lege și dacă din

probele strânse în cursul cercetării efectuate de procuror rezultă date

suficiente pentru admiterea în principiu. În raport cu motivele invocate de

contestator, având în vedere considerentele ce preced, instanța a apreciat că

cererea în anulare nu îndeplinește condițiile pentru admiterea în principiu și

a dispus respingerea cererii.

În temeiul art. 192 alin.

(2) C. proc. pen. contestatorul a fost îndatorat la plata cheltuielilor

judiciare avansate de stat în cauză, potrivit art. 349 C. proc. pen.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs contestatorul Z.G., motivele de recurs fiind

consemnate în preambulul prezentei decizii.

Prin decizia penală nr.

1177 din 15 noiembrie 2012, Curtea de Apel Bacău – Secția penală, cauze minori

și familie a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul

recurent Z.G. împotriva sentinței penale nr. 306 din 19 septembrie 2012,

pronunțată de Judecătoria Roman.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța a apreciat că în cauză a fost formulată o cale de atac care nu

este prevăzută de lege, consecința acestei situații fiind inadmisibilitatea

recursului.

Împotriva acestei

decizii recurentul Z.G. a formulat o nouă cerere de recurs.

Recursul este

inadmisibil și va respins pentru următoarele considerente:

Dând eficiență

principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României, revizuită,

privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum

și a celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea

fundamentală, respectiv exigențelor determinate prin art. 13 din Convenția

pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea

procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru

persoane aflate în situații identice.

Revine așadar, părții

interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii

procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control

judiciar al hotărârii atacate.

Potrivit

dispozițiilor din Partea specială, Titlul II, Capitolul III, Secțiunile I

și II C. proc. pen.,

admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora

potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate

hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia

acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere

reformarea hotărârii atacate.

Astfel, potrivit art.

385

1

C. proc. pen., sunt susceptibile de reformare pe calea

recursului, exclusiv hotărârile judecătorești nedefinitive, determinate de

lege.

Așadar, limitând

calea de atac menționată exclusiv la hotărârile nedefinitive determinate de

lege, Codul de procedură penală a stabilit principiul unicități acesteia, în

raport de care posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri este

exclusă, dreptul la această cale procesuală stingându-se prin exercitare.

În cauză se constată

că recurentul a formulat o cerere de recurs împotriva unei hotărâri

nesusceptibile de reformare prin promovarea acestei căi de atac, noul recurs

declarat neîntrunind cerințele textului de lege menționat, încălcând principiul

unicității acestei căi de atac și, ca atare, nefiind admisibil.

Or, recunoașterea

unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual

penală constituie o încălcare a principiului legalității acestora și din acest

motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru considerentele

ce preced, constatându-se că, în cauză, recurentul a formulat recurs împotriva unei

hotărâri pronunțate în soluționarea unui recurs, fiind incidente prevederile art.

24

1

din Legea nr. 304/2004, potrivit art. 385

15

pct. 1 lit.

a) C. proc. pen., recursul va fi respins, ca inadmisibil.

Văzând și disp. art. 192

alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

ca inadmisibil recursul declarat de contestatorul Z.G. împotriva deciziei

penale nr. 1177 din 15 noiembrie 2012 a Curții de Apel Bacău – Secția Penală,

Cauze Minori și Familie.

Obligă

recurentul contestator la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi

01

martie 2013

.