ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 760/2013

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 306 din 19 septembrie 2012 pronunțată de Judecătoria Roman în dosarul penal nr. 1941/291/2009* s-a dispus: S-a respins, ca nefiind admisibilă în principiu, contestația în anulare formulată împotriva sentinței penale nr. 69 din 24 februarie 2012 a Judecătoriei Roman, definitivă, pronunțată în dosarul nr. 31/291/2012, formulată de contestatorul Z.G. din Roman. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat contestatorul la plata către stat a sumei de 100 RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate în cauză. Pentru a hotărî astfel prima instanță a avut în vedere că prin cererea penală înregistrată pe rolul Judecătoriei Roman sub nr. 1941/291/2012 contestatorul Z.G.

din Roman, a solicitat a se dispune anularea sentinței penale nr. 69 din 24 februarie 2012 a Judecătoriei Roman, definitivă, pronunțată în dosarul nr. 31/291/2012. În cererea introductivă formulată la 08 iunie 2012 contestatorul a motivat că prin sentința menționată s-a respins in mod greșit plângerea sa ca fiind tardivă. Ea trebuia soluționată in baza documentelor din dosarul Parchetului, cu citarea părților. A solicitat admiterea contestației, anularea sentinței penale nr. 69 din 24 februarie 2012 a Judecătoriei Roman și rejudecarea cauzei. Din oficiu s-a atașat dosarul nr. 31/291/2012 al Judecătoriei Roman, în care s-a pronunțat soluția de respingere a plângerii petentului. Examinând lucrările dosarului instanța a reținut că prin sentința penală nr. 69 din 24 februarie 2012 a Judecătoriei Roman, definitivă, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc.

pen. s-a respins ca tardivă plângerea formulată de petentul Z.G. reținându-se că a sesizat instanța de judecată cu depășirea termenului cumulat de 40 de zile prev. de art. 278 1 C. proc. pen. Examinând lucrările dosarului instanța a reținut că potrivit art. 386 C. proc. pen., contestația în anulare poate fi cerută pentru anumite situații. Contestația la anulare este o cale de atac extraordinară de retractare, admisibilitatea sa fiind în mod strict circumscrisă existenței vreunuia din motivele de anulare expres și limitativ prevăzute de lege. Derogând de la principiul autorității de lucru judecat, admisibilitatea cererii de anulare nu poate fi acceptată în afara acestor motive legale, oricât de pertinente ar fi ele și indiferent de finalitatea pe care ar produce-o.

Se impune, așadar, concluzia că o asemenea cerere care nu se întemeiază pe motivele prevăzute de art. 386 lit. a)-e) C. proc. pen., urmează a fi respinsă ca inadmisibilă. În egală măsură, trebuie declarată inadmisibilă contestația în anulare întemeiată doar în mod formal pe vreunul din cazurile enunțate de art. 386 C. proc. pen., dar care, în fapt, vizează exclusiv suplimentarea probatoriului sau readministrarea acestuia. Contestatorul a solicitat desființarea sentinței penale nr. 69 din 24 februarie 2012 a Judecătoriei Roman, definitivă și s-a limitat să conteste soluția adoptată în cauză, fără a invoca nulitatea unora sau a tuturor probelor administrate de instanță și fără a solicita administrarea altor dovezi.

Singurul temei al demersului său rezidă în aceea că inculpații nu ar fi fost audiați în cursul urmăririi penale și în cursul judecății, ceea ce nu este însă obligatoriu în soluționarea cauzei penale având ca obiect plângere împotriva rezoluției procurorului. Contestația în anulare, ca și cale de atac extraordinară îndreptată împotriva hotărârilor penale definitive, a fost instituită pentru retractarea acelor hotărâri care se bazează pe o reprezentare greșită a situației de fapt. Ea este admisibilă, sub acest aspect, numai în măsura în care probele noi relevă o altă împrejurare de fapt, or în cauza de față contestatorul nu a făcut vreo referire la necesitatea administrării altor dovezi. Probele administrate în cursul urmăririi penale și la judecata fondului au fost apreciate de instanță ca fiind suficient de pertinente și concludente încât să dovedească în mod neechivoc vinovăția contestatorului neexistând vreun considerent care să justifice înlăturarea lor.

Potrivit art. 389 și 391 C. proc. pen. la primirea cererii, se fixează termen pentru examinarea admisibilității în principiu a contestației, dispunând atașarea dosarului cauzei. Admisibilitatea în principiu se examinează de către instanță, în camera de consiliu, fără citarea părților și fără participarea procurorului. Instanța examinează dacă cererea este făcută în condițiile prevăzute de lege și dacă din probele strânse în cursul cercetării efectuate de procuror rezultă date suficiente pentru admiterea în principiu. În raport cu motivele invocate de contestator, având în vedere considerentele ce preced, instanța a apreciat că cererea în anulare nu îndeplinește condițiile pentru admiterea în principiu și a dispus respingerea cererii.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. contestatorul a fost îndatorat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cauză, potrivit art. 349 C. proc. pen. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs contestatorul Z.G., motivele de recurs fiind consemnate în preambulul prezentei decizii. Prin decizia penală nr. 1177 din 15 noiembrie 2012, Curtea de Apel Bacău – Secția penală, cauze minori și familie a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul recurent Z.G. împotriva sentinței penale nr. 306 din 19 septembrie 2012, pronunțată de Judecătoria Roman. Pentru a se pronunța astfel, instanța a apreciat că în cauză a fost formulată o cale de atac care nu este prevăzută de lege, consecința acestei situații fiind inadmisibilitatea recursului.

Împotriva acestei decizii recurentul Z.G. a formulat o nouă cerere de recurs. Recursul este inadmisibil și va respins pentru următoarele considerente: Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României, revizuită, privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și a celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor determinate prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice. Revine așadar, părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Potrivit dispozițiilor din Partea specială, Titlul II, Capitolul III, Secțiunile I și II C. proc. pen., admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate. Astfel, potrivit art. 385 1 C. proc. pen., sunt susceptibile de reformare pe calea recursului, exclusiv hotărârile judecătorești nedefinitive, determinate de lege. Așadar, limitând calea de atac menționată exclusiv la hotărârile nedefinitive determinate de lege, Codul de procedură penală a stabilit principiul unicități acesteia, în raport de care posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri este exclusă, dreptul la această cale procesuală stingându-se prin exercitare.

În cauză se constată că recurentul a formulat o cerere de recurs împotriva unei hotărâri nesusceptibile de reformare prin promovarea acestei căi de atac, noul recurs declarat neîntrunind cerințele textului de lege menționat, încălcând principiul unicității acestei căi de atac și, ca atare, nefiind admisibil. Or, recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acestora și din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept. Pentru considerentele ce preced, constatându-se că, în cauză, recurentul a formulat recurs împotriva unei hotărâri pronunțate în soluționarea unui recurs, fiind incidente prevederile art. 24 1 din Legea nr. 304/2004, potrivit art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc.

pen., recursul va fi respins, ca inadmisibil. Văzând și disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca inadmisibil recursul declarat de contestatorul Z.G. împotriva deciziei penale nr. 1177 din 15 noiembrie 2012 a Curții de Apel Bacău – Secția Penală, Cauze Minori și Familie. Obligă recurentul contestator la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 01 martie 2013 .